Ce citim în această vară? Lecturi de vacanţă

Vara este deja aici, practic, iar sezonul lecturilor relaxate pe şezlong, sub soarele imbietor, sau in hamac, la umbra unui copac, cu o limonadă, o cafea sau un ice-tea alături işi intră in drepturi. V-am trezit deja dorul de citit? 🙂

Iată propunerile noastre, intre care sperăm să găsiţi cartea perfectă care să vă facă vara mai frumoasă. Incepem cu o listă interesantă despre fericire, acest subiect care ne atinge zi de zi in felurite căi. Si mai departe, veti descoperi o multime de alte titluri minunate.

Volume cu şi despre fericire:

Despre Arta Fericirii |Si nu uita sa fii fericit |O sută de zile de fericire | Cum să-ţi construieşti fericirea |Fericirea începe azi |Fericirea mea eşti tu

Literatură:

Oona şi Salinger | Interesanţii | Fata din tren | Marile minciuni nevinovate | Personal | Avertisment | Paradoxul  iubirii | Pasărea bunului Dumnezeu | Cazul Eduard Einstein | Va amintiţi de David Foenkinos? | VINA | America dezgolită de la brâu in jos 2 | Pastila roşie | Gravitaţie | NADA

Carte pentru copii:

Cine a fost….Albert Einstein | Cine a fost…Leonardo Da Vinci | Cine a fost…William Shakespeare| Frank Einstein şi motorul cu antimaterie | Iepuraşul şi Ariciul | Pasiunea lui Cherry si Cufărul lui Skye  |Spuneti-mi Jake 1 si Spuneţi-mi Jake 2

Carte pentru adolescenţi:

Vocea pumnalului | Regina Adevărată | Jumătatea Rea şi Jumătatea Sălbatică |  Băiatul Echo | Tuturor băieţilor pe care i-am iubit | Belhzar | La răscruce de dresuri | Oraşe de hârtie

Psihologie şi lifestyle:

Ma eliberez | Puterea lui Tao | Sensurile ascunse ale vietii | Budismul Zen si psihanaliza | Imagini mişcătoare | Jocurile noastre de toate zilele | | Magia ordinii | Cum să slabeşti peste noapte | Viitorul lui Dumnezeu | Ghidul sănătăţii depline

Al doilea volum din trilogia #constelatii: Fărâme de şoapte

Fărâme de şoapte aduce în scenă o pereche de îndrăgostiţi aflaţi în taberele adverse ale unui război sângeros. Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate. Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.

Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.

Lumea fantastică pe care o imaginează autoarele, talentul lor de a îmbina teme originale şi familiare, de a susţine două voci într-o poveste presărată cu romantism şi tensiune – toate promit, în a treia parte a trilogiei, o altă lume, o altă aventură şi, dacă avem noroc, un alt cuplu de îndrăgostiţi. – Booklist

Acest science-fiction accesibil ne oferă conflicte autentice, conspiraţii de tot felul şi o analiză surprinzătoare a noţiunii de vină. – Kirkus Reviews

Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc mă pomenesc în camera mea, ameţită de gânduri, cu pielea înfiorată. Mă pregătesc de culcare cu destulă uşurinţă, având în sânge acest ritual după atâţia ani în care m-am simţit extrem de obosită la sfârşitul unei zile pentru a mai face şi altceva.
Nu trebuie să mă mai gândesc, nu trebuie să mai rămân în această stare teribilă în care simt cum adrenalina îmi pompează prin vene. Nu trebuie să mai rememorez cele întâmplate cu Flynn.
Nu trebuie să mă îndrăgostesc de un băiat care reprezintă toate lucrurile împotriva cărora am luptat de când aveam opt ani.Dar pentru că nu mă pot opri să fac toate astea, măcar pot să nu-l mai ating vreodată.

Amie Kaufman şi Meagan Spooner sunt prietene vechi şi, ocazional, colege de cameră, călătorind în toată lumea (dar nu şi în spaţiu). Meagan, care este, de asemenea, autoarea trilogiei Skylark, locuieşte la Asheville, Carolina de Nord, în timp ce Amie locuieşte în Melbourne, Australia. Deşi le desparte o distanţă atât de mare, împărtăşesc aceleaşi pasiuni: epopeile spaţiale, călătoriile cu maşina şi gustările savuroase.

Vreți să slăbiți? Mâncați ciocolata cu furculița și cuțitul!

Dacă aveţi tendinţa de a mânca sub influenţa stimulilor externi, unele din sugestiile de mai jos v-ar putea fi de ajutor în planificarea schimbării de comportament.

Dacă obişnuiţi să mâncaţi în mai multe încăperi sau să mestecaţi câte ceva umblând prin casă, ar putea fi util să mâncaţi într-un singur loc, de preferinţă aşezat la masă. Poate mâncaţi în timp ce vă uitaţi la televizor sau citiţi o carte. Cu cât sunteţi mai capabili să transformaţi gestul de a mânca într-o experienţă „pură”, cu atât veţi fi mai puţin înclinaţi să mâncaţi doar din obişnuinţă, pentru că asta faceţi de regulă când televizorul este aprins, când citiţi sau când vedeţi ceva de mâncare în jur.

Unele persoane au sugerat că a mânca întotdeauna în acelaşi loc e o condiţie prea rigidă. Înseamnă că, de exemplu, dacă sunteţi în sufragerie, uitându-vă la televizor, şi vi se face poftă de o bucată de brânză, trebuie să vă duceţi la bucătărie, să mâncaţi şi să vă întoarceţi la televizor după ce aţi terminat. Dacă mai vreţi o bucată, trebuie să vă duceţi iar, să mai tăiaţi o felie, să o mâncaţi acolo, după care să reveniţi din nou la televizor. Însă ideea este să nu luaţi cu dumneavoastră toată brânza în camera cu televizorul.

O altă tehnică este să mâncaţi totul cu furculiţa şi cuţitul, pe farfurie. Se aplică pentru orice: mere şi chiar ciocolată. Motivul este că, astfel, limitaţi mediul în care mâncaţi, fapt care, ca urmare, vă poate ajuta să mâncaţi mai puţin, mai ales în cazul gustărilor.

Fragment din Mâine voi fi slabă! Psihologia dietelor, de Sara Gilbert

 

Visul unui medic raționalist: de unde vine puterea vindecătoare?

Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Visul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

Cum debutează psihanaliza unui copil? Trenulețele, familia și atacul de astm

Într‑o psihanaliză, tratamentul începe în momentul în care este făcută prima interpretare care conștientizează un anumit element din materialul prezentat, care era capabil de prezentare, și cu toate acestea încă nu era complet acceptat de către pacient.

De exemplu, un băiețel de trei ani ia trei cărămizi și face un tunel, iar apoi ia două trenuri și le face să se ciocnească în tunel; interpretare: înăuntrul tău oamenii se întâlnesc, și tu îi (con)ții și îi faci să se lovească sau îi menții la distanță; îmi spui despre mama și tatăl tău și despre modul în care se iubesc sau se ceartă și tu pari dat complet la o parte. (Băiețelului i s‑a declanșat un atac acut de astm atunci când a lovit trenurile între ele, iar interpretarea, oferită în acest caz la trei minute de la începutul analizei, a calmat imediat atacul de astm.)

Odată ce am făcut această interpretare, tratamentul a început și tot materialul ulterior a fost influențat de faptul că eu am intrat în viața băiețelului ca o ființă umană care poate exprima lucrurile în cuvinte, care se poate descurca în mod obiectiv cu situația care este plină de sentimente, care poate tolera un conflict și care poate înțelege ce este gata în pacient să devină conștient și deci acceptabil ca fenomen al sinelui.

În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.

Fragment din Natura umană de D.W. Winnicott

    

Cât trebuie să dureze temele pentru acasă: Ce ne spun cercetările din domeniul educației

Unul dintre subiectele cele mai problematice se referă la cât de mult timp trebuie acordat temelor pentru acasă.

Metaanaliza realizată de Cooper (1989a) demonstrează că beneficiile temei pentru acasă se văd atunci când acesteia i se acordă între 1 şi 2 ore pe seară. Dacă se rezervă un timp mai îndelungat, beneficiile încep să se diminueze. La rezultate similare a ajuns şi cercetarea lui Cooper, Robinson & Patall (2006). Concret, autorii relatează că cea mai mare mărime de efect este obţinută când se acordă între 7 şi 12 ore pe săptămână pentru temele de acasă. Când durata creşte, şi impactul scade.

Deşi nu există nişte repere definitive legate de timpul ce trebuie acordat temelor pentru acasă în funcţie de vârsta elevilor, cercetătorii în educaţie vin cu diverse recomandări. Bennett, Finn şi Cribb (1999) spun că timpul pentru temele pentru acasă trebuie să crească cu câte 10 minute pentru fiecare an şcolar. Ceea ce înseamnă că elevii de I‑a vor face teme pentru acasă vreme de 10 minute pe seară (incluzând aici toate materiile), cei din a II‑a vor lucra acasă pentru 20 de minute, cei de a III‑a, pentru 30 de minute şi aşa mai departe. Good şi Brophy (2003) oferă următorul sfat:

Aceleaşi recomandări pe care le facem pentru temele din clasă le vom face şi pentru temele pentru acasă, cu observaţia că aceste teme trebuie să fie realiste ca durată şi ca nivel de dificultate, ţinând cont de capacitatea elevului de a susţine o muncă independentă. Astfel, pentru copiii de clasa a IV‑a, credem că ar trebuie să se acorde pentru fiecare materie între 5 şi 10 minute, în timp ce în cazul elevilor din ultimele clase de liceu, timpul acordat temelor creşte la 30‑60 de minute.

Good şi Brophy atrag atenţia asupra faptului că temele făcute seara nu trebuie să ajungă să fie copleşitoare. Or, acest fapt presupune ca profesorii să se coordoneze între ei. În ultimă instanţă, discuţiile legate de durata ideală pentru temele făcute acasă se plasează încă la un nivel speculativ. După cum observă Cooper, Robinson & Patall (2006): „Mai e nevoie de multă cercetare pentru a putea aproxima această durată, de vreme ce nivelul optim de teme pentru acasă pare să depindă de o mulţime de factori… Chiar şi pentru elevii mai mari, prea multe teme conduc la o diminuare a eficienţei muncii lor sau ajung chiar să fie contraproductive“ (pp. 52‑53).

Prin urmare, o cantitate mare, dar haotică de teme pentru acasă nu va fi benefică, ba dimpotrivă. Pe de altă parte, cantităţi mici de teme bine structurate pot aduce efectul dorit.

Fragment din Arta şi ştiinţa predării. Un cadru cuprinzător pentru o instruire eficientă, de Robert J. Marzano

 

Fata din tren: un roman record

Fata din tren, romanul bestseller scris de Paula Hawkins este genul de lectură care te captivează fără drept de veto. Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar tu ajungi să o urmăreşti cu sufletul la gură, abia aşteptând să aflii ce se intâmplă in continuare în acest thriller psihologic care are capacitatea de a ne schimba felul în care privim spre vieţile celorlalţi.

Capodopera pe care a reusit sa o scrie Hawkins a devenit un roman al recordurilor, din multe puncte de vedere. Iată numai câteva, de pe două continente diferite:

În Marea Britanie…

• Fata din tren este al cincelea cel mai bine vândut roman pentru adulţi, încă din 2011, după Hilary Mantel (249,433), Terry Pratchett, Helen Fielding, J. K. Rowling, Dan Brown.
• Un exemplar al cărţii “Fata din tren” a fost achiziţionat o data la 18 secunde începând cu data publicării (vândute pe zi de la publicare: 1752, vândute pe oră: 198)
• De la romanul lui Bridget Jones, Mad about the boy, din 2013, Fata din tren este romanul care s-a vândut cel mai repede.
• Este romanul care s-a vândut cel mai bine la categoria Ficţiune pentru adulţi, de la stabilirea primelor recorduri in 1998.
• Este cel de-al 23-lea cel mai bine vândut Roman pentru adulţi de când s-au înregistrat primele recorduri şi până azi.
• Este cel de-al 14-lea cel mai bine vândut roman pentru adulţi, secţiunea crimă, de când s-au înregistrat primele recorduri şi până azi.
• A ramas Nr. 1 la rubrica Bestseller din Sundaz Times pentru 14 săptămâni până acum – singurele romane care au reuşit să rămână mai mult timp au fost Hannibal, de Thomas Harris (18 săptămâni în 1999) şi Simbolul pierdut, de Dan Brown (19 săptămâni n 2009 şi 2010).

În SUA…

• Greutatea exemplarelor Fata din tren vândute este egală cu greutatea a 4,360,000 de pahare de gin tonic Gordon.
• De la la bază şi până la vârf, numărul copiilor vândute este egal cu înălţimea Empire State Building.
• De la bază şi până la vârf, numărul copiilor vândute este mai mare decât distanţa dintre New York şi Boston.
• Cititiorii romanului Fata din tren ar ocupa impreuna 11,428 de metrouri din New York.
• Există mai multe exemplare de Fata din Tren decât totalul locuitorilor din Nabraska.

Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea? Istoria unui contratransfer

O adolescentă obeză şi nespălată stă pe un scaun în sala de aşteptare.

Părul ei negru şi des îi cade în şuviţe soioase. Hainele ei sunt vădit neasortate. Felul cum arată vorbeşte în numele ei — și exhibă sentimentele de înstrăinare şi-i înnebuneşte familia. Mirosul ei stătut persistă uneori în cabinet după ce pleacă; îmi imaginez cum îmi impregnează canapeaua şi aerul. Vrând-nevrând mă umplu de el. Sub înţepăturile disconfortului meu, simt freamătul empatiei.

O parte din mine înţelege că înfăţişarea ei este un mesaj urlat în singurul limbaj pe care îl cunoaşte, dar cel mai mult mi-aş dori să-şi facă o baie. Maioul ei strâmt îi dezgoleşte sfidător braţele bronzate, expunând o reţea complicată de tăieturi de diverse lungimi, lăţimi şi adâncimi, unele cicatrizate, altele recente. Pediatrul care o tratează crede că, uneori, se taie de sute de ori pe zi. Îmi spune că are mii de cicatrici pe corp şi că el a ajuns să se simtă neputincios.

Când intră în cabinet, mintea mi se limpezeşte şi devin atentă. N-am cum să nu remarc frumoasa nuanţă măslinie a pielii ei, aşa plină de cicatrici cum e. Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? Că uneori mă îndepărtez de ea, iar alteori simt empatie faţă de suferinţa ei? Că uneori simt speranţă, dar, alteori, mă simt complet înfrântă? Că uneori sunt capabilă s-o înţeleg, dar uneori nu pot — sau poate, mai cinstit, nu vreau s-o înţeleg? În diferite momente, am simţit toate aceste lucruri. Adevărul e că mă aflu într-o neîntreruptă stare de confuzie.

(…)

Experienţa analistei din această povestire este mai extremă decât ceea ce întâlnesc în mod obişnuit terapeuţii în cabinetele lor. Cu toate acestea, sentimentele intense şi derutante ale terapeutei sunt bine cunoscute oricui lucrează intensiv cu pacienţii fragili sau dezoganizaţi. În psihoterapia psihodinamică, modul cum înregistrăm reacţiile emoţionale faţă de noi înşine şi faţă de pacienţii noştri — transferul şi contratransferul — ne furnizează surse importante de informaţii care ne ghidează abordarea clinică.

Transferul este procesul psihic prin care pacientul transformă în mod inconştient situaţiile noi în situaţii familiare, predictibile. Contratransferul se referă la reacţiile emoţionale complementare faţă de pacient. Într-o formulare largă, contratransferul include toate reacţiile conştiente şi inconştiente ale terapeutului faţă de pacient şi ne oferă o sursă importantă de date.

Imboldul de a-şi înţelege mai bine pacienta o face pe terapeută să sondeze profunzimile reacţiei ei emoţionale, căutând indicii pentru a surprinde ceea ce iniţial pare incomprehensibil — faptul că o adolescentă s-a tăiat pe corp de mii de ori. „Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? …”

Contratransferul reprezintă o temă importantă în domeniul nostru încă de pe vremea când Freud l-a propus ca mod de a conceptualiza ceea ce el considera a fi „petele oarbe“ ale analistului. Aşa cum îl gândea Freud la vremea lui, se aştepta din partea analistului „să recunoască în sine contratransferul şi să trebuiască să îl stăpânească“. Prin contrast, noi conceptualizăm acum contratransferul într-o accepţiune mai largă. Modelele noastre curente de a înţelege asemenea contratransferuri omniprezente cuprind toată gama reacţiilor. Astăzi, acceptăm că, în general, contratransferul este mereu prezent şi valoros, atât timp cât este înţeles şi nu pus în scenă.

Fragment din La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman și Catherine L. Anderson

Cât de liber ne este ”timpul liber”?

Pentru marea majoritate a populaţiei, gradul şi modul satisfacerii sunt determinate prin propriul efort; dar acest efort este munca pentru un aparat pe care ei nu-l controlează, care acţionează ca o forţă independentă, căruia indivizii trebuie să i se subordoneze dacă vor să trăiască.

Iar această forţă devine cu atât mai străină, cu cât diviziunea muncii devine mai specializată. Oamenii nu-şi mai trăiesc propria viaţă, ei îndeplinesc funcţii stabilite dinainte. Atunci când muncesc, ei nu-şi satisfac propriile necesităţi şi nu-şi exercită capacităţile, ci muncesc într-un mod înstrăinat. Munca a devenit acum generală şi tot astfel restricţiile impuse libidoului: timpul de muncă, ce constituie cea mai mare parte a vieţii omului, este un timp chinuitor, căci munca înstrăinată înseamnă absenţa satisfacţiei, negarea principiului plăcerii. (…)

Sub dominaţia principiului randamentului, trupul şi sufletul sunt transformate în instrumente ale muncii înstrăinate; ele pot funcţiona ca atare dar dacă sacrifică libertatea obiectului-subiect libidinal care este în mod originar organismul uman şi pe care acesta şi-o doreşte.

Distribuirea timpului joacă un rol hotărâtor în această transformare. Numai temporar, în timpul zilei de muncă, omul este un instrument al activităţii înstrăinate; în restul timpului, el este liber pentru sine însuşi. (Dacă ziua medie de muncă, inclusiv pregătirea pentru muncă şi drumul de acasă până la locul de muncă şi de acolo înapoi, constă din 10 ore, iar nevoia biologică de somn şi hrană necesită încă 10 ore, atunci în cea mai mare parte a vieţii rămân patru ore de timp liber la fiecare 24 de ore).

Acest timp liber îi stă la dispoziţie pentru plăcere. (…) Însă prin rutina obositoare şi mecanică a activităţii de muncă înstrăinată, repaosul se transformă în destindere pasivă şi în refacere a energiei pentru muncă.

Fragment din Eros şi civilizaţie. O cercetare filosofică asupra lui Freud, de Herbert Marcuse

 

Ce faci în weekend? Mergi la mare cu familia sau stai acasă ca să termini raportul de marketing?

Părinţii care au reuşit să aibă o carieră şi un succes material se confruntă adesea cu un adevăr şocant.

Pentru prima oară în viaţa lor, sunt într‑o situaţie în care este dintr‑odată imposibil să obţină note maxime la toate „materiile“ de acasă şi de la serviciu. Cu doar câţiva ani înainte, la facultate sau la primul loc de muncă, cu cât munceau mai mult şi cu cât se străduiau mai mult, cu atât obţineau rezultate mai bune. Laudele din partea familiei, a şefilor şi chiar a partenerilor de viaţă îi făceau să se simtă nişte oameni împliniţi. Să iei un 10 la un examen despre Shakespeare, după o noapte albă, era un motiv de sărbătoare şi de mândrie. Un raport strălucit la marketing care ţi‑a mâncat timpul pe care altfel l‑ai fi petrecut într‑un weekend la plajă, dar care a stârnit admiraţia colegilor era şi el un prilej de mare satisfacţie.

Să privim acum lucrurile din altă perspectivă: trebuie să faceţi acel raport de marketing, dar aveţi trei copii, toţi sub zece ani, care au nevoie de mama. Partenerul de viaţă se plânge că nu mai aveţi timp să staţi de vorbă sau pentru puţină intimitate. Privind înainte, la următoarele patruzeci şi opt de ore care urmează, vă daţi seama că nu aveţi nicio posibilitate să petreceţi puţin timp cu fiecare copil, să vă puteţi bucura de puţină intimitate cu partenerul de viaţă, şi să obţineţi „nota maximă“ pentru raportul de marketing.

Se pare că trebuie să faceţi o alegere dificilă: puteţi alege să obţineţi un calificativ bun pentru raport, dar o notă mică din partea copiilor şi a partenerului de viaţă. Sau să obţineţi o notă mare de la copii şi partenerul de viaţă, dar o notă proastă pentru raportul de marketing şi poate chiar să vă asumaţi riscul de a fi concediată. Aş putea să vă sugerez o a treia alternativă: puteţi încerca să realizaţi un echilibru rezonabil şi să obţineţi câte un 9 de la copii, partenerul de viaţă şi de la şef.

Cum? Să vă mulţumiţi numai cu un 9?

Cei mai mulţi oameni, după ce depăşesc euforia prilejuită de căsătorie şi împlinirea pe care ţi‑o dă rolul de părinte, adesea se confruntă cu această realitate. Totuşi, dacă un părinte vrea să fie corect cu toată lumea şi să nu‑şi neglijeze nici copiii, nici partenerul de viaţă sau şeful, trebuie să se mulţumească să facă o treabă bună numai în măsura posibilităţilor — poate pentru prima oară în viaţă. În viaţa reală, să fii un părinte afectuos şi preocupat de creşterea copiilor poate însemna uneori că, în funcţie de familie şi locul de muncă, să nu te mai aştepţi să faci minuni şi să te asiguri că partenerul de viaţă şi copiii se bucură de prezenţa ta şi beneficiază de atenţia necesară.

Fragment din 

Copilul care îţi dă de furcă. Cinci tipuri de copii „dificili“,

de Stanley I. Greenspan și JaCqueline Salmon

Tao pentru fumători

Acum o să vă ofer perspectiva taoistă despre cauzele rădăcinilor fumatului şi ale dificultăţii de renunţare la un obicei care dăunează.

Tot ce am spus mai înainte despre fumat este valabil, dar face referire doar la sfera operativă, nicidecum la cea fundamentală. Motivaţia fundamentală este următoarea: ţigara ne oferă prilejul de a ne simţi respiraţia. Atunci când inhalezi fumul în plămâni, simţi cum aerul pătrunde în tine. Apoi, când expiri (aerul a lăsat substanţele care se depun pe plămânii din ce în ce mai negri), nu doar că simţi respiraţia, dar o mai şi vezi. Şi poți să te joci cu ea.

Fumatul ne pune în contact cu propria respiraţie, iar respiraţia este principala şi cea mai importantă activitate a omului. Fumatul ne face să ne simţim mai vii, dar cu ce preţ! Chiar cu acela al vieţii. (…)

Dacă vei reuşi să‑ţi controlezi respiraţia, vei reuşi să‑ţi controlezi şi corpul, mintea şi viaţa. O respiraţie bine reglată va aduce regularitate în gândire, emoţie şi acţiuni. Pe scurt: vei avea mai multă energie, mai multă vitalitate şi bună stare şi vei fi mai fericit. Cum aşa? Este posibil, deoarece respiraţia deschide canale prin care poate circula forţa vitală. Acestea sunt rutele din tai chi, despre care vom vorbi pe larg mai încolo.

Practicanţii de yoga, meditaţie sau arte marţiale ştiu cum să‑şi simtă respiraţia şi fără să fumeze. Tot aşa pot fi reglate şi dorinţele — cele de gratificare orală, cele de folosire a mâinilor, cele legate de foc, cele de socializare sau chiar de statut social — fără să‑ţi faci rău sau chiar să te sinucizi pe parcurs. Asta e calea taoistă de renunţare o dată pentru totdeauna la fumat.

Fragment din Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, de Lou Marinoff