Ursul mieu din Argentina/ Mi-o mâncat tătă slănina

Joacă bine Moș Martine / Că-ți dau pâine cu măsline…

     

    

Dansul ursului este acompaniat de cântecul fluieraşului şi de zgomotul făcut de tobe, tălăngi sau bâte. Prin aceste lovituri se crede că pământul va deveni mai fertil, iar căldura care se ascunde în sol va ieşi la suprafaţă.

Măştile, costumul şi cântecele specifice acestui obicei s-au schimbat de-a lungul timpului, dar scenariul jocului a rămas acelaşi: ursul vine din depărtări, moare, este plâns de alai, apoi urmează reînvierea, bucuria şi urările de bine făcute gazdei.

Etapele jocului redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care pe vremuri se aflau sub semnul acestui animal puternic, capabil să învingă frigul iernii şi să aducă primăvara. 

Sursă text: România Liberă

 

Top 7: Cele mai haioase știri psihologice din 2010

Din seria ”cercetătorii britanici au demonstrat că…”, am selectat de pe fluxul Mediafax șapte știri senzaționale, dacă nu chiar revoluționare 🙂 despre minte, dragoste și fericire.

  

 

  

 

7. Fericirea într-un cuplu durează doi ani, şase luni şi 24 de zile, au demonstrat James McNulty şi Michelle Russell, de la Universitatea din Tennessee. Potrivit experţilor, după această perioadă, intervine obişnuinţa, iar singurul lucru care îi mai leagă pe cei doi parteneri este rutina. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au monitorizat, timp de patru ani, 144 de persoane căsătorite. De-a lungul perioadei de supraveghere, cercetătorii au constatat că, în majoritatea cuplurilor, numărul partidelor de sex se reduce de la un an la altul.

   

6. Dragostea poate bloca durerea fizică într-un mod similar felului în care acţionează calmantele puternice, precum morfina. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford din California, după ce au supus un grup de studenţi unui experiment ce a presupus scanarea creierelor, în timp ce erau supuse durerii şi ţineau poza persoanei iubite în mână.

    

5. Gena prostiei a fost descoperită de cercetătorii americani, în urma unui studiu pe şoareci, fiind botezată „gena Homer Simpson”. Odată dezactivată această genă, şoarecii au devenit mai inteligenţi, spun cercetătorii de la şcoala de medicină a Universităţii din Emory. Dezactivarea acestei gene a făcut ca şoarecii incluşi în studiu să devină mai descurcăreţi atunci când au fost aşezaţi într-un labirint, iar memoria lor s-a dezvoltat mai mult.

   

4. În perioada lunii când sunt fertile, femeile pot deveni cheltuitoare, extrem de posesive, geloase şi pot avea un apetit sexual mai ridicat. Un studiu recent al cercetătorilor britanici de la Universitatea Hertfordshire arată că femeile resimt un impuls puternic de a merge la cumpărături atunci când se află în perioada fertilă, mai exact în intervalul cuprins între cea de-a 13-a şi cea de-a 21-a zi a ovulaţiei.

   

3. Gina Rippon, profesor de neuroimagerie cognitivă la Ashton University (Birmingham), afirmă că ideea potrivit căreia creierul unei persoane este controlat de sexul acesteia ar fi „depăşită şi greşită”. Neurologul britanic susţine că bărbații și femeile sunt incredibil de asemănători în ceea ce priveşte capacitatea intelectuală. Teoria ştiinţifică potrivit căreia toţi oamenii sunt „programaţi” încă de la naştere de propriul sex s-a dovedit atât de populară, încât a stat la baza publicării unei cărți de self-help pe această temă, intitulată „Men Are From Mars, Women Are From Venus”, scrisă de John Gray în 1992.

    

2. Vinul stimulează intelectul. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă norvegieni care au studiat timp de 7 ani un grup de 5033 persoane, barbaţi şi femei. Pe parcursul cercetărilor, voluntarii au fost supuşi unor teste cognitive ale căror rezultate au fost apoi corelate cu consumul de alcool. S-a observat că persoanele care beau alcool în cantităţi moderate stau mai bine la capitolul intelect, comparativ cu cei care fac abuz sau cei care nu consumă deloc.

   

1. Prea multă sinceritate stresează. Potrivit psihologilor, a minţi “e bine”: este vorba despre un mecanism mental aflat la baza evoluţiei umane. Robert Feldman, profesor de psihologie la Universitatea Massachusetts, susține că acest mecanism mental este unul atavic, aflat la baza evoluţiei pe care omul şi l-a însuşit de la animale; pe parcursul evoluţiei, fiinţa umană l-a eliberat însă de automatismele care reglează comportamentul păsărilor şi insectelor, „umanizându-l” prin liberul arbitru, creativitate, răutate.

   

Ce face o polițistă în concediul de maternitate

Polițistă, adjectiv: cam așa se face acordul în policier-ul nordic.

Pe lângă fiorii glaciali din patria Moșului și pe lângă peisajele hibernale scandinave, intrigile polițiste țesute prin Suedia ori Norvegia (cazul de față) vin cu personaje noi: jurnaliste, polițiste ori hackerițe fragile, umane, cât se poate de umane, cu familie, necazuri domestice și anxietăți feminine.

Rețeta funcționează de minune și în cazul lui Anne Holt, o Agatha Christie a Norvegiei, autoarea proaspetei cărți Aşa ceva nu se întâmplă niciodată (romanciera a fost ministru al Justiţiei în Norvegia, dar e şi avocat și jurnalist la televiziune).  

 

  

    

Ca să vă ațâț puțin, citez din cronica din Ring (Cristina Andrei) un pasaj referitor la orientarea sexuală a autoarei:

Holt este cunoscută şi pentru discreţia cu care şi-a obişnuit fanii, evitând să comenteze ştirile despre orientarea sa sexuală. Chiar şi atunci când s-a căsătorit cu partenera sa s-a limitat la o declaraţie foarte scurtă prin care mulţumea pentru prezenţa celor care au vrut să participle la ceremonie ca la un eveniment public, dar a repetat faptul că tot restul vieţii sale este privat.

Cu sau fără legătură cu orientarea sa sexuală, și criminalul, dar și investigatorul din romanul Annei Holt sunt femei, după cum observă Iaromira Popovici în Dilema Veche:

Inger Johanne e o poliţistă în concediu de maternitate, care se confruntă cu grijile „specific feminine“, cu toate fricile posibile legate de cele două fiice ale sale.  Tot de sex feminin este şi criminalul. Cea care comite cea mai mare parte dintre crime e frământată de alte frici şi frustrări, cumva opuse celor ale Johannei: unele pornind din lipsa afecţiunii şi atenţiei, dar convertite într-un joc al puterii şi controlului.  

N-o mai lungesc și nici n-am de gând să vă dezvălui prea multe din noul roman al Annei Holt. Vă avertizez însă că dacă începeți cartea, n-o s-o mai lăsați prea ușor din mână. Asta spune și cotidianul norvegian Dagbladet:

Anne Holt reuşeşte cu adevărat să-şi surprindă cititorii până la sfârşit, ultimele 30-40 de pagini fiind pur şi simplu uimitoare.

   

  

 

 

Chiar trebuie să fie mereu curat de „să-ţi ia ochii”?

Numai punerea unei asemenea întrebări poate fi luată drept un sacrilegiu de tifosi cârpei de praf high-tech.

Cu toate acestea, cât de plăcut este să nu simţi niciun dram de vinovăţie în pofida vaselor rămase în chiuvetă, a patului nefăcut şi a maldărului de reviste aruncate de-a valma în coşul anume ales pentru a le adăposti pe cele care merită păstrate. Lucrurile nu sunt deloc simple şi fiecare are propria sa marjă de toleranţă privitoare la dezordine.

  

  

 

Scara de valori pur subiectivă şi absolut personală nu poate fi transmisă nici de la mamă la fiică, nici între prietene. Din păcate, gradul de tolerare a dezordinii este o chestiune complet personală:

• unii vor resimţi şi cea mai mică pernă mişcată de la locul ei drept o încălcare ireparabilă a principiilor fundamentale ce garantează ordinea familială;
• alţii nici măcar nu îşi vor aminti când au scos ultima dată masa de călcat, aşa că vor lua la întâmplare un tricou din grămada din dulap.

Să ne întoarcem la întrebarea esenţială: chiar trebuie să fie totul, continuu, într-o ordine care să-ţi ia ochii? Răspunsul rezonabil este: nu. Fiindcă, dacă totul ar fi perfect, ne-am afla într-o locuinţă de prezentare ori într-un spot publicitar şi, după cum oricine ştie, aşa ceva nu este realitatea.

  

  

 

Cu toate acestea, pentru unii perfecţiunea este scopul suprem. Niciun fir de praf nu are şansa de a rezista, nicio rufă şifonată, nicio pernă nearanjată, niciun covor nebătut… Pentru ei niciun moment consacrat sarcinilor gospodăreşti nu poate fi unul ratat în această căutare absolută. În care caz dezordinea este resimţită ca suferinţă, iar aranjarea frenetică drept act salvator.

Fragment din cartea 

Spune-mi cum ţi-e casa, ca să-ţi spun cine ești!

de BÉNÉDICTE RÉGIMONT, psiholog și coach în decoraţiuni  

  

Ce ne așteaptă în 2012?

Când începe calendarul mayaş – vreau să spun în raport cu calendarul nostru?

Aceasta este o întrebare de pe urma căreia generaţii întregi de istorici au avut nenumărate nopţi de insomnie! Pe baza sărbătorilor religioase care au fost celebrate după conquista spaniolă, a fost posibil să se numere retroactiv. În cele din urmă, experţii au căzut de acord asupra unei date: 13 august 3114 î.Hr. Această dată a reprezentat în mod cert începutul calendarului mayaş.

Până acum, toate bune. Dar de ce şi-au început mayaşii calendarul în data de 13 august  3114 î.Hr.? Strict vorbind, potrivit gândiri acceptate, mayaşii nici măcar nu existau la această dată. Cu alte cuvinte, data de început este mai veche decât poporul respectiv. Fiecare cultură are sau a avut propriul calendar şi data la care începe marchează întotdeauna un eveniment deosebit de important. Pentru creştini, acesta este naşterea lui Hristos. De la acest moment începe numărătoarea. Pentru musulmani, este data la care Mohammed s-a mutat din Mecca în Medina (622 d.Hr.). calendarul evreiesc începe la crearea lumii, cu 5770 ani în urmă (3761 î.Hr.). Prin urmare, ce li s-a întâmplat strămoşilor mayaşilor, nespus de important, încât să-i determine să-şi înceapă calendarul în data de 13 august 3114 î.Hr.?

  

  

  

Mayaşii îşi transmit povestea prin legendele lor, consemnate pentru posteritate în Cartea Preoţilor-Jaguar. Este una dintre aşa-numitele cărţi „Chilam Balam” care au fost primele scrise după conquista spaniolă. Din fericire, spaniolii nu au reuşit să-i elimine pe absolut toţi preoţii. Câţiva au reuşit să scape. Ascunşi în diferite ascunzători depărtate, şi-au aşternut în scris cunoştinţele pe hârtie nouă. Aşa au apărut cărţile Chilam Balam. Poţi să citeşti singur:

„Au coborât de pe străzile din ceruri… au vorbit limba vrăjită a stelelor din ceruri… Da, semnul lor este certitudinea noastră că au venit din ceruri… Şi când se întorc, cei treisprezece zei şi nouă zei, vor repune ordinea în ceea ce au creat cândva.”

În acest citat din Cartea Preoţilor-Jaguar trebuie că este evident chiar şi pentru cel mai novice că acest cuvânt, ceruri, este aici sinonimul pentru spaţiu. 

După ce am fixat data de început a calendarului mayaş în 13 august 3114 î.Hr., putem începe să ne jucăm din nou cu roţile dinţate ale numărătorii lungi. Cât va trece până când toate roţile dinţate ale numărătorii lungi vor reveni în poziţia de început? Este o joacă de copil să rezolvi această problemă cu calculatoarele din ziua de azi. Cunoaştem data de început şi ştim câţi dinţi sunt pe roţi. Dacă transferăm rezultatul pe calendarul nostru, observăm că sfârşitul calendarului mayaş este situat în data de duminică, 23 decembrie 2012. Aceasta este data la care este aşteptată întoarcerea zeilor din îndelungata lor călătorie. Asta ne spune inscripţia de pe monumentul nr. 6 din Tortuguero. S-ar părea că Bolon Yokte se întoarce.

  

Sursă: http://www.calleman.com

  

Unul dintre zeii principali ai poporului mayaş este cunoscut de către experţi sub numele de „Stăpâna Bestie”. Data naşterii ei este dată ca fiind 7 decembrie 3121 î.Hr. – cu alte cuvinte, înaintea începutului calendarului mayaş. Stăpâna Bestie nu este singurul zeu mayaş care a venit pe Pământ înaintea începutului calendarului mayaş: mai există mulţi alţii. În templul nr. XIV de la Palenque, Bolon Yokte apare cu o faptă care s-a întâmplat în data inimaginabilă de 29 iulie 29 931 449 î.Hr. cum s-a ajuns la această dată, dacă mayaşii şi-au început numărătoarea abia în 13 august 3114 î.Hr.?

Ei bine, iată cum stau lucrurile: calendarul începe în 13 august 3114 î.Hr., însă mayaşii au folosit o glifă specială pentru a arăta ce s-a întâmplat înainte sau după debutul calendarului lor – exact cum noi folosim abrevierea î.Hr., pentru a descrie evenimentele care au avut loc înaintea debutului calendarului creştin. Însă întrebarea de 64 de mii de dolari este următoarea: ce se va întâmpla în data de 23 decembrie 2012?

Bolon Yokte împreună cu cohorta lui de zei mayaşi se va întoarce într-adevăr pe Pământ? În puțin timp vom fi martorii unui „şoc al zeilor”? Cum ne putem pregăti pentru aşa ceva?

Fragment din volumul 

Amurgul zeilor. Calendarul mayaş şi întoarcerea extratereştrilor

de  Erich von Däniken

         

 

Crăciun fericit! Și un colind cu tobiță

Sărbători senine și un Crăciun fericit! 

Merele și nucile pentru colind

va trebui să le împărțiți lui Tori și Johnny 🙂 

 

   

 

Bogdan Suceavă: ”Erlendur, un personaj comparabil cu Sherlock Holmes sau cu Hercule Poirot, dacă nu cumva e mai bine conceput literar decât aceștia”

Citind romanele lui Arnaldur Indriðason am descoperit un autor excelent, al cărui univers m-a făcut să parcurg textele lui cu aviditatea cu care am citit în urmă cu două decenii romanele lui Mario Vargas Llosa. Logic și consistent, cerebral și bine structurat, nu am nici o îndoială că e vorba de un autor de raftul întâi. Deși e vorba despre romane polițiste, structura cărților lui nu mi se pare deloc facilă și mi-a luat ceva vreme până să înțeleg în ce constă marele secret al construcției (…)

Personajul principal al misterelor din Reykjavík este detectivul Erlendur, un personaj comparabil cu Sherlock Holmes sau cu Hercule Poirot, dacă nu cumva e mai bine conceput literar decât aceștia. (…) Sensibilitatea detectivului contribuie la realizarea unui al doilea plan narativ, echidistant față de axul central al narațiunii cu investigația propriu-zisă a crimei. În aceste romane, investigatorul nu e mintea rece, pur analitică, a lui Sherlock Holmes, ci un om fragil, al cărui mariaj a eșuat, care are o relație dificilă cu cei doi copii ai lui, care fumează prea mult și își neglijează sănătatea. Fata lui e dependentă de droguri și într-o perioadă s-a prostituat pentru a face rost de bani. Detectivul Erlendur e îngrijorat de evoluția acestei dependențe de droguri și se străduiește să-și convingă fiica să urmeze un program de reabilitare, fără prea mult succes. În romanele lui Arnaldur Indriðason detectivul nu e în afara dramei, inexpugnabil și intangibil, ci e un om întreg, care poate avea coșmaruri după ce descoperă o grozăvie, un om urmărit de îndepărtate tragedii de familie și interesat să înțeleagă sensibilitățile celor cu care discută. Nu e politicos, nici formal, poate și pentru că a văzut prea multe.

Fragment din articolul lui Bogdan Suceavă ”Invenția narativă a lui Arnaldur Indriðason” publicat inițial în Timpul (mai 2008, pagina 3) si republicat recent pe pagina sa de Facebook.

Editura Trei a început în acest an să publice seria lui Indridason, primul roman polițist tradus fiind Orașul borcanelor.

       

      

Copiii gatesc lucruri trasnite! Veniti la o lansare-degustare, cu mic, cu mare…

Editura Lifestyle, cu sprijinul Real si Eisberg, lanseaza o carte in premiera absoluta pentru Romania: „Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii” de Nana Pit. Va asteptam miercuri, 22 decembrie, ora 17.30, la intrarea hypermarketului Real din AFI Palace Cotroceni, la un cooking show sustinut de Nana Pit, alaturi de copiii carora le plac salatele si nu numai. Prezinta Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucatarescu.

Vino in lumea lui Timi Burtica sa descoperi povesti captivante despre mancare si retete pentru toti copiii!

Fragment din „Cel mai trasnit manual de gatit”, de Nana Pit

REŢETA 41
Poţi încerca şi tu…
Gustare Misi-Pisi (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 conservă de ton
1 cană de broccoli fiert şi mărunţit
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Gustare Misi-Pisi

 

REŢETA 42
Poţi încerca şi tu…
Prânzul campionilor (tot pentru pisici)
Ai nevoie de:
1 cană de carne de pui fiartă şi tăiată în bucăţele
1 cană de morcovi daţi pe răzătoare
1 lingură de orez fiert
Iată ce trebuie să faci:
Amestecă toate ingredientele şi, cu ce a ieşit, hrăneşte-ţi pisica.
Felicitări! Tocmai ai gătit Prânzul campionilor (pentru pisici)

 

 

 

 

Un câştigător surpriză

Răutăcioasa Ricina apăruse la poarta casei cu o plasă mare în braţe, din care se iţea capul mare şi enervant al şobolăniţei Picina. Când le văzu, Smântânică pierdu controlul bicicletei, intrând cu ea în copac. Iar celelalte mâţe începură să dea nervoase din coadă.
– Ei, am câştigat? Picina sări din sacoşă şi se duse drept spre trofeul plin cu mâncare Misi- Pisi, să-l miroasă.
– Gata, până aici! se zbârli motanul Caramel. Fraţilor, la atac! Miauuuuu! Astfel, într-o clipă, strada Şarlotei se umplu de pisici, gătite nevoie mare, care alergau furioase după şobolăniţa grasă.
– O să te prindem şi o să-ţi arătăm noi cine e cea mai frumoasă din ţară, miorlăiau concurentele, murdărindu-şi, în goana lor, blăniţa de noroi.
– Chiar dacă mă prindeţi, n-o să-mi faceţi nimic, că altfel vă muşc, ghemotoace de păr enervante ce sunteţi! le râse în nas Picina, dând repede din picioarele ei scurte.
În curtea Şarlotei, rămăseseră doar spectatorii, care stăteau liniştiţi pe iarbă, gustând din îngheţata pe care le-o adusese Burtică.
– Un câştigător trebuie să avem. Ştiţi, nu putem sta aici toată ziua. Mama mă ceartă dacă întârzii la lecţia de pian, comentă copilul Borş.
– Da, să desemnăm un câştigător şi să mergem, spuse şi Mandarina, care nu voia să piardă serialul favorit la televizor.
– Dar pe cine? Nu a mai rămas nicio pisică, constată Piersicuţă.
Şi atunci, privirile tuturor se îndreptară spre căţelul Găluşcă, care stătea la soare scărpinându-se leneş pe burtă.
– Câtă graţie!
– Ce talent de scărpinici are!
– Şi ce frumos sar puricii pe el în lumina soarelui! Toţi ajunseră la aceeaşi concluzie.
– Găluşcă e câştigătorul nostru. Doi băieţei înşfăcară căţelul nedumerit, îl puseră pe buturugă şi îi atârnară la gât o zgardă pe care scria „Cea mai frumoasă pisică“. Apoi, de Găluşcă se apropie ceremonios Burtică şi îi puse sub bot bolul cu mâncarea pentru pisici, în timp ce toţi copiii aplaudau de mama focului.
Şi să vedeţi ce s-a întâmplat!

Cel mai trasnit manual de gatit pentru copii, Nana Pit, Editura Lifestyle, 2010

Ce fel de părinte sunteți? Stiluri de parentaj

De ce Stacy şade cuminte pe covoraş şi ascultă o poveste, iar Cameron se foieşte şi‑şi înghionteşte colegii? De ce Consuelo lucrează la un puzzle timp de 20 minute, pe când David aruncă piesele de puzzle prin cameră când nu reuşeşte să le găsească locul? De ce copiii reacţionează atât de diferit la aceeaşi situaţie? Temperamentul este un factor major, desigur; dar unele cercetări sugerează că stilurile de parentaj pot să influenţeze competenţa cu care copiii se confruntă cu lumea lor.

Într‑o cercetare de pionierat, Diana Baumrind (1971, 1996) a studiat 103 copii preşcolari din 95 familii. Prin interviuri, teste şi studii la domiciliu, ea a măsurat funcţionarea copiilor, a identificat trei stiluri de parentaj şi a descris tiparele de comportament tipice ale copiilor crescuţi potrivit fiecărui stil. Activitatea lui Baumrind şi numeroasele cercetări pe care le‑a inspirat au stabilit asocieri puternice între fiecare stil de parentaj şi un anumit set de comportamente ale copiilor.

  

  

  

Parentajul dictatorial, după Baumrind, pune accentul pe control şi pe supunerea necondiţionată. Părinţii dictatoriali încearcă să‑şi determine copiii să se conformeze unui standard de conduită fixat şi‑i pedepsesc arbitrar şi violent pentru încălcarea acestuia. Sunt mai detaşaţi şi mai puţin afectuoşi decât alţi părinţi. Copiii lor tind să fie mai nemulţumiţi, mai retraşi şi mai neîncrezători.

Parentajul permisiv pune accentul pe exprimarea personală şi pe autoreglare. Părinţii permisivi au puţine cerinţe şi le permit copiilor să‑şi supravegheze singuri activităţile cât mai mult posibil. Se consultă cu copiii în privinţa deciziilor de politică a familiei şi pedepsesc rareori. Sunt afectuoşi, nu controlează şi nu impun cerinţe. La vârsta preşcolară, copiii lor tind să fie imaturi — cu cel mai slab autocontrol şi cel mai slab comportament explorator.

Parentajul autoritar pune accent pe individualitatea copilului, dar subliniază şi constrângerile sociale. Părinţii autoritari au încredere în capacitatea lor de a ghida copilul, dar respectă totodată deciziile, interesele, părerile şi personalitatea independentă a acestuia. Sunt iubitori şi înţelegători, dar totodată cer purtare bună şi sunt fermi în menţinerea standardelor. Impun, la nevoie, pedepse limitate, judicioase, în contextul unei relaţii calde şi de susţinere. Preferă disciplina inductivă, explicând raţionamentul din spatele poziţiei lor şi încurajând negocierile verbale. Copiii lor par să se simtă în siguranţă, ştiind şi că sunt iubiţi, şi ce se aşteaptă din partea lor. Preşcolarii cu părinţi autoritari tind să fie cei mai independenţi, capabili de autocontrol şi asertivitate, exploratori şi mulţumiţi.

De ce sugerează parentajul autoritar că îmbunătăţeşte competenţa socială a copiilor? Motivul poate fi acela că părinţii autoritari stabilesc aşteptări de bun‑simţ şi standarde realiste. Elaborând reguli clare şi consecvente, le arată copiilor ce aşteaptă din partea lor. În familiile dictatoriale, copiii sunt atât de strict controlaţi încât adesea nu pot face alegeri independente cu privire la propria purtare. În familiile permisive, copiii primesc atât de puţine îndrumări încât pot să devină nesiguri sau neliniştiţi, întrebându‑se dacă fac ceea ce trebuie.

     

Fragment din tratatul

Dezvoltarea umană

de Diane E. Papalia, Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman

          

Adevăr sau provocare? Şi răspunde repede până n‑adorm!

— Adevăr sau provocare? zice Robbie.

— Adevăr.

Robbie soarbe puţin din pahar şi pare că se gândeşte o clipă. Apoi se uită serios la Alice.

— Tu regreţi vreodată ceva? Vreun lucru pe care l‑ai spus sau pe care l‑ai făcut?

Alice dă din cap cu convingere.

— Nu. Nu regret nimic. Regretul este pentru incompetenţi şi pentru cei care n‑au încredere în ei. Iar eu nu intru în niciuna dintre categoriile astea. Ok, mersi pentru întrebarea ta plictisitoare, Robbie.

Se uită în jur, zâmbind.

— Pe cine să aleg?

  

  

  

Şi apoi se uită sfredelitor la Ben.

— Tinere Ben. Ai putea să mă ajuţi să ţin jocul ăsta pe linia de plutire. Să‑l păstrez murdar şi distractiv cum trebuie să fie. Adevăr sau provocare? Şi răspunde repede până n‑adorm.

— Adevăr.

— Perfect. Speram să spui asta. Şi am o întrebare numai bună pentru tine.

Alice ridică din sprâncene şi se apleacă pe spate.

— Deci, tinere Ben, care a fost cel mai interesant loc în care ai făcut sex? Şi eşti obligat să răspunzi sau o să‑ţi dau o provocare. Şi n‑o să fie prea frumos.

  

  

  

Ben râde nervos şi se uită în jos, în pahar.

— Ăă, cred că a fost o dată, ei, acum vreo doi ani. Abia venisem în Australia. Am întâlnit o fată nebună. Pe care nu puteai s‑o refuzi. Nici gând. Nu-aveai cum să-i reziști. Şi, doamne, avea un corp fabulos, aşa că nici nu mi‑ar fi trecut prin cap s‑o refuz. Oricum, într‑o seară era acasă la cineva şi fata asta m‑a târât în dormitorul părinţilor. Şi, mă rog, făceam noi ce făceam la ei în pat, când îi auzim că intră în casă, aşa că ne strecurăm în dulap, de fapt aveau un fel de dressing uriaş. Și, mă rog, era aşa de bine şi de întuneric acolo şi comod că am continuat să facem exact ce făceam înainte.

Se opreşte din vorbit o clipă şi se uită la Alice şi zâmbeşte larg, cu obrajii coloraţi. Alice se uită şi ea la el, zâmbind, încurajându‑l şi deodată devine foarte clar că fata despre care vorbeşte e Alice. Şi Robbie se uită fix la Ben, cu faţa lipsită de orice expresie, dar eu îi pot vedea mâna cu care se sprijină pe podea şi pe care o ţine în spatele piciorului, iar pumnul îi e încleştat şi i se văd venele pe sub piele. Şi din nou simt că mă cuprinde panica, o copleşitoare dorinţă ca totul să se termine. Punct şi de la capăt. De la început. Noaptea asta o să se termine urât. Robbie a avut dreptate.

  

Fragment din romanul

Adevărul despre fete

(titlul original Beautiful Malice)

de Rebecca James  

Citește și: 

7 Lucruri pe care nu le ştiaţi despre Rebecca James

Rebecca James: “Nici nu ştiam cine era Alice…” (Interviu realizat de Dan-Silviu Boerescu)