Tag Archive: stieg larsson



Ce-ar fi dacă prezentul și trecutul și-ar da mâna și poveștile care ne încântau, copii fiind, ar căpăta o nouă aură, una ceva mai întunecată în care monștrii n-ar mai avea chip de animal ci de om?

Primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka conturează un nou tip de eroină în romanele destinate adolescenților, o anti-prințesă mai mult decât capabilă de a se Rosu ca sangeledescurca singură și de a face față misterelor care se furișează în viața ei sau problemelor de care se izbește într-o ciocnire a forțelor binelui și răului reinterpretate.

Dacă Steig Larsson ar fi fost femeie și s-ar fi reorientat spre o altă categorie de public, probabil că ar fi scris cartea aceasta în care se poate vedea o comparație clară și evidentă cu eroina Lisbeth Salander.

Nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut cel mai mult în Roșu ca sângele pentru că singurul gând constant e „când apare următoarea parte?”. Dar dincolo de asta am să spun că povestea în sine e ca și cum ai învârti rapid o monedă pe masă și fețele sale s-ar succeda repetitiv fără a fi obositoare ci, din contră, captivante. Așa se îmbină crâmpeiele de viață personală ale lui Lumikki Anderson și problemele care de fapt nu-i aparțin și care o atrag într-o cursă periculoasă în care sunt implicați mafioți ruși, polițiști corupți și un Urs Polar cu o sferă de influență greu de cuantificat și care intuiesc că va juca în următoarele părți un rol de Mamă vitregă pentru Albă-ca-Zăpada noastră…

Citiți continuarea recenziei pe BookBlog.

 


Nu îmi mai amintesc exact ce m-a făcut acum 3-4 ani să iau în mână o carte poliţistă – sau, mă rog, thriller, își începe povestea Anda Brîndușă, redactorul-șef al revistei The ONE.

    

Copilul-german-1Exigenţele mele literare – continuă ea – s-au crispat la ideea infamă, dar probabil că seara friguroasă de toamnă şi faptul că primisem cele trei volume ultramediatizate ale lui Stieg Larsson mi-au îmblânzit reticenţa. Nu am mai lăsat din mână Bărbaţi care urăsc femeile şi apoi am devorat Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat. Explicaţia pentru succesul fulminant e oarecum neaşteptată: e vorba, bineînţeles, de Lisbeth Salander, o eroină imperfectă şi absolut irezistibilă, de naraţiunea hipnotizantă, dar şi de detaliile socio-politico-psihologice ale vieţii suedezilor, nu întotdeauna model.

Apoi au urmat Camilla Läckberg, Lars Kepler, Arnaldur Indridason, Yrsa Sigurdardóttir, Anne Holt (fost ministru al justiţiei în Norvegia, acum autoare de bestsellers), Jo Nesbø ş.a., majoritatea dintre ei publicaţi la editura Trei, dar şi la Rao. Cred că nu am lăsat necitit niciun volum de thrillere scandinave apărute la noi, de fapt am mai cumpărat câteva şi în engleză. Ştiu, nu sunt nume pe care să le menţionezi cu aplomb în discuţii savante. Însă au devenit un gen în sine – Nordic noir, cu o scriitură realistă, precisă, dezbărată de ornamente şi metafore, lucide şi glaciale ca ţările pe care le descriu, ţinuturile tăcerii şi ale zăpezilor.

VocileValorile protestante, liberalismul şi toleranţa unei societăţi atât de perfecte în aparenţă sunt cadrul în care aceşti scriitori iscodesc cu precizie pentru a expune fricile, obsesiile şi păcatele cele mai întunecate. Şi nu sunt puţine. Fiecare faptă reprobabilă este pusă în context şi multe din aceste poveşti vorbesc despre acţiuni din prezent determinate de o greşeală a trecutului, de multe ori a părinţilor sau bunicilor personajelor. Personajele credibile, acţiunea construită cu minuţiozitate şi ritmul alert, plus peisajul cu marea, fiordurile şi pădurile scandinave, au devenit o reţetă universal devorată, iar romanele sunt premiate şi vândute în milioane de exemplare.

Citește întregul documentar despre ”invazia scandinavă” în revista The ONE

  

Millennium, Stieg şi eu


Eva Gabrielsson & Marie-Françoise Colombani, Millennium, Stieg şi eu, traducere din limba franceză de Doru Mareş, Editura Pandora M, 2011.

Aşa e omul de azi: proiectant. Uitaţi-vă şi la suedezul Stieg Larsson. Când a murit (în 2004, la 50 de ani), lăsa în urmă numai proiecte: proiectul unei serii poliţiste ”Millennium” în 10 volume (dintre care primele trei aşteptau deja, în manuscris, să fie publicate de Editura Norstedts); proiectul unei căsătorii cu Eva Gabrielsson, iubita lui de o viaţă şi partenera în toate cele; proiectul unei idilice „căbănuţe pentru scris“, undeva pe o insulă („treizeci de metri pătraţi amenajaţi ca interiorul unui vapor, cu o fereastră uriaşă dînd către apă şi o masă de bucătărie suficient de mare pentru a putea scrie amîndoi în acelaşi timp“); proiectele curente ale unui gazetar militant, convins (în general) că stînga e dreaptă şi revoltat (în particular) de extremismul nazist, de „violenţa patriarhală“ şi de toate aşa-numitele „crime de onoare“.

  

  

   

După moartea lui subită (de la excesul „inimos“ de cafea, tutun, efort, temeri), volumele trilogiei Millennium, vândute în 50 de milioane de exemplare, transformă numele lui Stieg Larsson într-o industrie profitabilă, potrivit unui marketing pe care el, scriitorul, nu l-ar fi acceptat întru totul. Persoana cea mai îndreptăţită să administreze postumitatea scrierilor sale ar fi fost Eva Gabrielsson, numai că acesteia, ca „simplă concubină“, nu-i rămîne decît dreptul la doliu.

Este dreptul pe care ea şi-l exercită în Millennium, Stieg şi eu, cu o determinare vikingă. Mărturiile sale (despre adevăratele coordonate ale acestui om profund timid, funciarmente bun, dar ferm în reacţii) au vibraţia protestului amoros: povestesc o iubire, criticând o societate. Şi le oferă fanilor ”Millennium” argumentele unei pasiuni avizate.

  

Cronică de Claudiu Constantinescu, apărută în Dilema Veche.

  


Să nu vă închipuiţi că Stieg s‑a aşezat într‑o bună zi în faţa computerului şi-a zis: ”M‑apuc să scriu un thriller!”, povestește Eva Gabrielsson în volumul de memorii Millennium, Stieg și eu.

  

În realitate, s‑ar putea spune că nici nu s-a apucat vreodată, în sensul clasic al cuvântului, fiindcă nu şi‑a făcut niciodată vreun plan pentru cel dintâi volum, nici pentru celelalte două şi nici pentru următoarele şapte, care ar fi trebuit să continue seria. Scria din bucăţi care, deseori, nu aveau legătură unele cu altele. Apoi le „cosea” după cum avea chef şi urmărind firul poveştii.

În 2002, când ne‑am petrecut o săptămână de vacanţă pe o insulă, am observat că se cam plictisea. Eu lucram la cartea mea despre arhitectul suedez Per Olof Hallman, iar Stieg se tot învârtea prin jurul meu.

— Tu chiar n‑ai nimic de scris? l‑am întrebat.

— Nu, dar tocmai mă gândeam la textul acela pe care l‑am scris în 1997, despre bătrânul domn care primeşte câte o floare de fiecare Crăciun. Îl mai ţii minte?

— Sigur că da!

— Mă gândeam că tare aş vrea să ştiu ce s‑a mai întâmplat cu el.

Şi s‑a pus imediat pe treabă. Restul săptămânii l‑am petrecut lucrând afară, fiecare la computerul lui, cu marea sub ochi şi iarba sub tălpi, fericiţi. Aşadar, şi cartea mea şi Millennium au căpătat formă în acelaşi timp.

   

   

   

Contrar a ceea ce s‑ar putea crede citind Millennium, Stieg nu era un geniu al informaticii şi, de altfel, multă vreme a lucrat doar la maşina de scris. La computer a trecut pe la începutul anilor 1990, după ce lucrasem un serviciu la o firmă bine dotată cu echipament IT. Chiar şi la revista Expo, am fost nevoiţi să chemăm o echipă de specialişti pentru a ne proteja computerele de piratare. Nimeni din redacţie nu se pricepea atât de bine încât să o facă fără ajutor.

Stieg nu era înnebunit nici după matematici, cu toată teorema lui Fermat, pe care Lisbeth Salander o descoperă în Fata care s‑a jucat cu focul, temă dezvoltată de Stieg pe mai multe pagini şi la care Lisbeth revine de mai multe ori pentru ca, până la urmă, în al treilea volum, să nu o mai intereseze. La drept vorbind, Stieg chiar nu se pricepea deloc în domeniu, iar materia în cauză chiar îl făcuse să pice examenul de bacalaureat.

Acest soi de cunoaştere, însă, ne pasiona pe amândoi, generând o cultură heteroclită care, poate, nu foloseşte la mare lucru în viaţă, dar are magnetismul ei special. Era de ajuns să citim o frază despre un subiect necunoscut pentru ca aceasta să declanşeze în noi nevoia de a‑l înţelege mai îndeaproape. Stieg era ca un burete: absorbea totul fără a‑şi lua vreodată notiţe.

   

Fragment din volumul de memorii

Millennium,  Stieg şi eu

scris de partenera de viață a lui Stieg Larsson, Eva Gabrielsson, în colaborare cu jurnalista Marie Francoise-Colombani
   


Cine a fost (adevăratul) Stieg Larsson? Cum era, de fapt, bărbatul care a reuşit să vândă post-mortem 50 de milioane de exemplare din trilogia sa poliţistă, devenită un soi de roman-cult al ultimilor ani? După ce a protestat constant în presă împotriva “industriei Stieg” generate de lăcomia familiei romancierului suedez dispărut în 2004, Eva Gabrielsson revine cu o carte emoţionantă, un tribute lui Stieg Larsson, care dezvăluie detalii de viaţă, dar şi de geneză a operei. Cei care sunt curioşi în legătură cu trecutul militant şi revoluţionar al lui Stieg, dar şi cei care aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă există o continuare a trilogiei Millenium pot afla răspunsurile în volumul, „Eu si Stieg”, de Eva Gabrielsson, in curs de aparitie la Editura Pandora M, in colectia Reality Shock.

Puteti viziona un clip/ interviu (realizat de Televiziunea Nationala din Suedia) cu Eva Gabrielsson aici

“Din vieţile noastre şi din convieţuirea noastră vreme de 32 de ani s-a născut această trilogie. Ele sunt rezultatul experienţei lui Stieg, dar deopotrivă şi al experienţei mele. Al bătăliilor noastre, al călătoriilor noastre, al pasiunilor noastre, al fricilor noastre… De aceea, nu pot spune cu precizie care  părţi din Milleniumvorbesc despre mine şi care despre el”. (Eva Gabrielsson)


Miercuri, la Librăria Sadoveanu, au fost lansate primele două traduceri din romanciera isalndeză Yrsa Sigurdardottir. ”Cenușă și pulbere” și ”Suflete damnate” (al doilea a apărut cu ediția de miercuri a Gazetei Sporturilor) deschid seria aventurilor detectivistice ale avocatei Thóra Gudmundsdóttir.

     

Lansarea a fost de fapt un prilej pentru a pune sub lupă noul val al romanului polițist scandinav, care ”diferă de thrillerul nordic, unde este mai multă violență” și în care ”fiecare autor își creează propriul său univers, fără să vină neapărat în siajul celebrului Stieg Larsson”, a observat scriitorul de romane polițiste George Arion.

La discuție, au luat parte invitata specială Yrsa Sigurdardottir, criticul Dan C. Mihăilescu, fostul ambasador în Islanda Theodor  Paleologu, mediatizatul polițist Christian Ciocan, agentul literar Simona Kessler, iar din partea ”casei” au fost prezente Magdalena Mărculescu, directorul editorial al grupului Trei, și jurnalista Maria Andrieș de la GSP.

Romanciera islandeză Yrsa Sigurdardottir (care profesează ca inginer în construcții) a vorbit despre paradoxul succesului poveștilor polițiste în niște țări cu o criminalitate ce tinde spre zero.  

E drept că în realitate o crimă clasică islandeză e mult mai puțin subtilă: doi oameni beți se iau la ceartă, unul îl înjunghie pe celălalt și poliția ajunge suficient de repede pentru a-l surprinde pe criminal cu cuțitul în mână. Dar așa ceva nu-ți ajunge nici pentru o povestioară, darămite pentru un roman. De aceea criminalii din romanul polițist nordic nu prea au multe în comun cu cei reali. Important este, totuși, ca localizarea, mediul social și personajele să fie suficient de credibile pentru ca intriga să pară, și ea, verosimilă. În plus, sigur că este mult mai frapantă găsirea unei pete de sânge sau a unui cadavru pe zăpada imaculată dintr-o regiune extrem de pașnică, decât să dai peste un cadavru în mijlocul Libiei.  

  

  

 

Criticul Dan C. Mihăilescu a vorbit despre fragilitatea eroinelor din romanul detectivist nordic, mai ales despre avocata născocită de Yrsa Sigurdardottir:

Literatura polițistă nordică, cu fascinația sa pentru subsoluri și pivnițe, a fost lansată de spărgătorul de gheață Stieg Larsson. După care a urmat un adevărat ”val de feminitate”. Aici Yrsa mi se pare cea mai feminină dintre autoarele traduse până acum, printre care se mai numără Anne Holt, Lisa Marklund și Camilla Lackberg. Atmosfera din romanele ei îmi aduce aminte de serialul ”Midsomer Murders”. La ea nu găsești atât morbid ca în alte romane; personajul ei, Tora, este la antipodul lui hackeriței și virilei Lisbeth din trilogia Millennium. Tora este o avocată divorțată, sensibilă, care are nevoie de încurajări și care îl mai are pe cap și pe băiatul ei care tocmai va deveni tată.

În fine, Theodor Paleologu, fost ambasador în Islanda, s-a arătat impresionat de dragostea islandezilor pentru a depăna povești:

Islanda este un ”paradis al literaților”, pentru că brandul acestei țări este dat de literatură, începând de la celebrele cicluri de saga din Evul Mediu. Reykjavik este orașul cu cele mai bune librării, iar islandezii chiar citesc. Romanele nordice țin de simțul islandez de a spune iarna povești la gura sobei.

   


  

 „Casa era pustie si goala. Racoarea patrundea in toate ungherele. O pojghita de gheata se formase in cada. Pielea femeii incepuse sa capete o nuanta usor vinetie. I se parea ca o printesa, asa cum era intinsa acolo. O printesa de gheata. Podeaua pe care statea era rece ca gheata, dar frigul nu il deranja. Intinse mina si o atinse. Singele de pe incheieturile ei se inchegase de mult…”

Tocmai ati patruns in atmosfera din „Printesa gheturilor”, romanul Camillei Lackberg, scriitoarea suedeza care isi disputa in nordul Europei suprematia in privinta vinzarilor cu Stieg Larsson, autorul volumului „Barbati care urasc femeile”.

Carti de top la pret mic
Camilla Lackberg va deschide „Seria neagra”, 10 carti politiste care se citesc pe nerasuflate, pe care Gazeta o lanseaza in colaborare cu Editura Trei, la inceputul lunii februarie. E vorba de 10 carti ale unor autori nordici care sint in topurile de vinzari peste tot in Europa, volume captivante, pline de mister si suspans. Mai mult, sase titluri vor fi lansate in premiera in Romania cu Gazeta sporturilor, marele avantaj al cititorilor fiind pretul mult mai mic decit cel din librarii!

„O carte care iti da fiori pe sira spinarii, lucida, glaciala, ca si mediul pe care il descrie”, scria The Literary Review despre „Printesa gheturilor”. In serie vor urma Liza Marklund cu „Explozii la Stockholm” si Anne Holt, fost ministru al Justitiei in Norvegia, cu „Eroare judiciara”, „roman care investigheaza motivatiile psihologice ce conduc la crime atroce”, cum scria Publishers Weekly. Nu va lipsi din Seria Neagra Mons Kallentoff, considerat in prezent „Regele cartii politiste suedeze”!

Si americanii cer carti scandinave
In vara, New York Times a publicat un articol despre interesul foarte mare al editorilor americani pentru lansarea cartilor scandinave ca urmare a succesului pe care l-a avut pe piata din SUA Stieg Larsson. In articol se afirma ca un important lant de librarii din Portland a creat o zona speciala pentru cartile nordice, iar un editor de la Pegasus Books e citat afirmind ca i-a oferit Camillei Lackberg „unul dintre cele mai mari avansuri pe care le-am platit vreodata”, pentru a-i putea lansa volumele in SUA. Una din concluziile autoarei articolului, Julie Bosman, este ca dupa ce l-au descoperit pe Stieg Larsson „multi cititori vor sa mai citeasca volume similare”.

Sursă: Gazeta Sporturilor

Hai la film! ”Millenium” 2 și 3


În acest weekend, puteți vedea în cinematografe adaptările părților 2 și 3 din trilogia ”Millenium” a lui Stieg Larsson.

Dacă ecranizarea primului volum, Bărbați care urăsc femeile, i-a încântat pe toți prin aerul său misterios și suspansul bine întreținut, criticii de film par să fie ceva mai rezervați cu a doua adaptare, dar merită s-o vedeți, pentru a vă bucura de ultima parte din seria cinematografică suedeză, care e mult mai alertă și mai bine construită.

Fata cu tatuaj, Lisbeth, excelent interpretată de Noomi Rapace, își etalează din nou perspicacitatea în investigațiile sale de hackeriță, însă urmăririle și exploziile nu mai sunt chiar așa de convingătoare.

”Autorul Stieg Larsson, jurnalist şi el ca şi persona­jul Mikael Blomkvist, mută centrul atenţiei pe filierele de prostituţie din zona devenită o adevărată pepinieră pentru această afacere dubioasă şi existentă de când lumea, Europa de Est. Serviciile secrete nordice par a fi la curent cu lumea interlopă a Suediei, dar nu se formalizează prea tare. Ca să fie mai hot, se recurge şi la o scenă gay, aproape indispensabilă în foarte moderna Suedie”, scrie în ”România Liberă” Irina Margareta-Nistor despre filmul suedez Fata care s-a jucat cu focul.

Păcat ca ecranizarea n-a fost pe măsura cărții, ”cel de-al doilea volum fiind chiar mai fascinant decât primul”, după cum apreciază Sunday Times.

   

    

Adaptarea suedeză a ultimului volum din seria ”Millenium” vine să spele păcatele ecranizării călduțe a volmului 2. Filmul Castelul din nori s-a sfărâmat revine la investigații și conspirații, este mai mișcat și beneficiază de un scenariu mai închegat.

”O deosebire semnificativă faţă de primele două filme, revendicată încă de la Larsson, subzistă în contextul politic. Dacă în primul roman personajele negative erau de sorginte nazistă, iar în al doilea urmau o filiaţie kaghebistă, acum avem de-a face cu o conspiraţie guvernamentală, în zona apărării şi a serviciilor secrete, asociată cu refugiul oferit fostului ofiţer sovietic – cel puţin, avem satisfacţia de a vedea că şi într-o societate super-civilizată cum e cea suedeză e loc pentru corupţie la nivel înalt”, scrie Mihnea Columbeanu.

  

       

Vizionare plăcută!

Și lectură spornică pentru cei care n-au pus încă mâna pe traducerile de la Trei!

     

  


Existenţa unui manuscris neterminat al lui Stieg Larsson, care ar corespunde volumului „al cincilea” din trilogia „Millennium„, a fost confirmată de familia autorului.

Fratele scriitorului suedez, Joakim, a declarat în emisiunea „Sunday Morning”, difuzată de CBS, că Stieg Larsson i-a spus cu 10 zile înainte să moară, în urma unui atac de cord, în 2004, că acest volum era „aproape terminat”. Joakim Larsson a mai precizat că autorul trilogiei „Millennium” a scris acest volum ca pe o a cincea poveste, şi nu ca pe a patra. Atât fratele, cât şi tatăl scriitorului au declarat pentru CBS că nu vor permite ca manuscrisul să fie publicat.

Volumul neterminat s-ar afla în prezent în posesia Evei Gabrielsson, care a fost mult timp iubita lui Larsson, dar, după decesul acestuia, ea a pierdut dreptul de a îi administra averea, în favoarea tatălui scriitorului. Întrucât legea suedeză nu recunoaşte concubinajul, iubita lui Larsson şi tatăl scriitorului sunt implicaţi într-un proces încă de la decesul autorului.

 

Nu este însă sigur că manuscrisul pe care îl are Eva Gabrielsson este a patra carte a lui Larsson sau a cincea, cea despre care a vorbit fratele lui.

Gabrielsson a susţinut că tatăl şi fratele scriitorului nu au prezentat opera acestuia aşa cum el şi-ar fi dorit.

Scriitorul Stieg Larsson, cunoscut şi ca jurnalist, a murit în 2004, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 50 de ani, înainte de a vedea publicat primul roman din seria „Millenium”, care ar fi trebuit să aibă zece volume.

Sursă: România Liberă

 


 

„Gazeta Sporturilor” va ieși joi cu cea de-a doua jumătate din volumul „Bărbaţi care urăsc femeile”, cel care deschide trilogia Millenium și care poate fi și vizionat pe marile ecrane românești într-o adaptare suedeză excelentă.

O bună ocazie pentru GSP de a-i cere expertiza unuia dintre fanii noului roman polițist nordic, Dan C. Mihăilescu.

Iată câteva bucăți din interviu:

       

  

Ce aduce nou „Bărbaţi care urăsc femeile” în literatura poliţistă?
Doamne fereşte, dar cine aşteaptă cu adevărat ceva nou în detectivism?!? Aici nu este ca-n „haute couture”, să se extazieze lumea văzând reverele montate peste fese ori şliţul pe post de papion. În romanul poliţist, care lucrează exclusiv în cultul tradiţiei, pe tipare vechi şi îndelung verificate, nu de noutate e nevoie, ci de forţa de continuitate şi inventivitate a talentului. Dacă vii cu intriga picantă şi labirintica detectivistă din Conan Doyle, cu suspansul sufocant pe urmele Agathei Christie, cu substanţă psihologică mustoasă ca-n Maigret-ul lui Simenon şi cu pitorescul monologal din Chandler sau Chase, ai dat gata piaţa. Exact acesta-i cazul lui Stieg Larsson.    

        

Prin urmare, romanul lui are din toate câte ceva?
Da, noutatea lui aiuritoare şi teribila forţă de impact rezidă tocmai în contopirea marilor reuşite din canonul genului. Trilogia Millennium, pe care vă felicit că o publicaţi, este un amestec halucinant de reflexivitate şi tuşe horror, de psihologism alambicat (inclusiv psihanaliză), tensiune, macabru, violenţă atroce, sociologie şi ţicneală postmodernă.

         

  

        

În Suedia, romanul lui Stieg Larsson se vinde mai bine ca Biblia. „Ce-i drept, conţine mai multe orori decât Biblia”, comentau cronicarii americani. După părerea dvs., care e punctul forte al cărţii lui Larsson?
Aluatul psihologic. Fascinaţia exercitată de Lisbeth Salander, un personaj  demenţial, amestec de suferinţă, resemnare, foc răzbunător şi cruzime, de monomanie, solitudine debusolată, genialitate de hacker, forţă şi vulnerabilitate, senzualism derutant şi infantilism înduioşător. Împreună cu înţeleapta, protectoarea virilitate, de amant semipatern şi profesionist desăvârşit, a cuceritorului Mikael Blomkvist, ea compune un cuplu absolut ataşant. Cui i-a plăcut serialul „Nikita”, cu Peta Wilson, mă va înţelege numaidecât.

      

Acest roman este un fenomen izolat în lumea literară, sau are „rude” şi va produce „urmaşi” pe piaţa de carte?

Ce ştiu e că la editura Trei, după trilogia lui Larsson, au apărut deja câteva romane de Anne Holt şi Camilla Läckberg, deci Suedia şi Norvegia, ceea ce indică o serioasă schimbare de geografie literară în domeniu, de pe axa anglo-americană şi franceză către Nordul înfrigurat, plin de fiorduri, singurătăţi pustiite şi pulsiuni incontrolabile. Iar dacă ne gândim cât de mult au însemnat romanele lui Umberto Eco, „Numele trandafirului” şi „Pendulul lui Foucault” pentru re-înnobilarea literară a intrigii poliţiste, cred că ne putem aştepta la surprize dintre cele mai plăcute.

  

%d blogeri au apreciat asta: