Unde trăieşti acum? Pe ce plajă îţi petreci verile?

Dintre romancierii francezi contemporani, Marc Levy se poate lăuda cu statutul de “cel mai citit”. În  Hoțul de umbre, cunoscutul autor scrie despre despărţirea de copilărie a unui personaj aflat în clasa a şasea. Romanul este prefaţat de un citat din Shakespeare – „Există oameni care nu îmbrăţişează decât umbre; aceştia nu cunosc decât umbra fericirii”, amintește ziarul Ring.

  

  

  

Iată și un fragment din cel mai recent roman al lui Marc Levy:

Panoul ruginit atârna de acelaşi lanţ. Din Trecerea interzisă, nu se mai vedeau decât e‑urile şi i‑urile. Am păşit peste el, am împins uşa de fier a cărei broască — roasă de aerul sărat — dispăruse de multă vreme şi am urcat pe scară, până la balconul de veghe. Treptele parcă se micşoraseră, eu le ţineam minte mai înalte. M‑am căţărat pe scăriţa mobilă ce ducea în cupolă. Geamurile acesteia erau intacte, însă negre de murdărie. Le‑am şters cu pumnii şi mi‑am aruncat ochii prin cele două cercuri pe care le făcusem, două cercuri ca un binoclu întors spre trecut.

Deodată, m‑am împiedicat de ceva. Pe podea, sub un strat de praf, am descoperit o cutie de lemn. Am îngenuncheat şi am deschis‑o. Înăuntru, am găsit un zmeu foarte vechi. Armătura acestuia era neatinsă, dar aripile de vultur se aflau într‑o stare foarte proastă. Am luat pasărea în braţe şi i‑am mângâiat, cu mii de precauţii, aripile. Părea atât de fragilă. Apoi m‑am uitat în fundul cutiei şi mi s‑a tăiat respiraţia. Un firişor de nisip încă mai închipuia conturul unei jumătăţi de inimă. Alături, stătea o foaie de hârtie făcută cornet. Am desfăcut‑o şi am citit:

Te‑am aşteptat patru veri la rând. Nu ţi‑ai ţinut promisiunea, nu te‑ai mai întors niciodată. Zmeul a murit, l‑am îngropat aici; cine ştie, poate că ai să‑l găseşti într‑o bună zi.

Biletul era semnat Cléa.

Patruzeci de metri. Sfoara fusese înfăşurată, cu perfectă minuţiozitate, pe mosor. Am coborât pe plajă, mi‑am întins vulturul pe nisip şi i‑am reasamblat beţişoarele. Am verificat nodul care ţinea la un loc piesele componente, am desfăşurat cinci metri de sfoară şi am început să alerg împotriva vântului.

Aripile vulturului s‑au umflat. Pasărea a pornit spre stânga, a virat la dreapta şi s‑a înălţat spre cer. Am încercat să fac „S”‑uri şi „8”‑uri perfecte, dar pânza găurită răspundea cu greu la comenzile mele. Am mai desfăşurat puţină sfoară, iar zmeul s-a înălţat şi mai mult. Umbra lui făcea zigzaguri pe nisip, iar dansul ei mă îmbăta. Şi m‑am simţit luat în stăpânire de râsul acela incontrolabil, un râs care se auzea din străfundul
copilăriei mele, un râs neasemuit, cu timbru de violoncel.

Ce se întâmplase cu micuţa mea confidentă de o vară, cu fetiţa căreia îi destăinuisem toate secretele mele, pentru că nu le putea auzi?

Am închis ochii… Alergam cu răsuflarea tăiată, traşi de vulturul nostru care deschidea alaiul. Tu te pricepeai mai bine decât oricine să‑l înalţi, iar oamenii care se plimbau pe plajă se opreau de multe ori în loc, ca să‑ţi admire îndemânarea. De câte ori nu te‑am luat de mână chiar în locul ăsta? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde trăieşti acum? Pe ce plajă îţi petreci verile?

   

Hipnoza este sora mai mare a relaxarii

Unii cred ca prin hipnoza li se controleaza mintea. Sau ca sunt fortati sa spuna ce nu vor. Altii cred ca este o metoda ineficienta si depasita. Unde e adevarul? Cateva clarificari de la un specialist care a practicat-o – Irina Holdevici.

Psychologies: Ce este hipnoza?

I.H.: Hipnoza poate fi considerata o psihoterapie interdependenta, dar si o strategie in cadrul unor sisteme psihoterapeutice mai complexe, de regula de scurta durata.

Din punct de vedere al explicarii hipnozei, nu as da o definitie savanta, ci m-as exprima printr-o metafora: hipnoza este sora mai mare a relaxarii.

Imi bazez aceasta afirmatie pe faptul ca, atat in hipnoza, cat si in relaxare, avem unde cerebrale alfa – ceea ce inseamna un model de activitate cerebrala, de „veche relaxare“.

Cu alte cuvinte, contrar originii cuvantului (din grecescul hypnosis – a dormi), hipnoza nu inseamna somn.

In ce conditii se mai practica hipnoza astazi? In ce context terapeutic?

I.H.: In zilele noastre, hipnoza se practica destul de mult in Uniunea Europeana, poate chiar mai mult in SUA, cu preponderenta in Canada si spatiul anglo-saxon.

Exista, de asemenea, o Societate Europeana de Hipnoza, dar si una la nivel mondial.

Unde se studiaza, cine au fost initiatorii acestui domeniu si cine poate obtine drept de practica?

I.H.: In general, cei care pot practica hipnoza sunt medici, psihologi sau chiar stomatologi. Diploma de doctor nu le ofera dreptul de a practica hipnoza, ci niste ore suplimentare de pregatire.

In U.E., legea este mai permisiva, in sensul ca pot practica psihoterapie si persoane care au alte specialitati, cum ar fi filologie sau teologie.

In acest caz, numarul de ore de pregatire si formare este mult mai mare, incat poate echivala chiar cu o facultate sau un master urmat.

Ca in multe alte domenii, exista si in hipnoza persoane neavizate care ofera astfel de servicii. Cum le putem recunoaste?

I.H.: In domeniul paranormalului exista foarte multi indivizi care nu dispun de niciun fel de diploma sau drept de libera practica.

Ei pot afirma, de cele mai multe ori, ca fac hipnoza vietii anterioare sau vietii intrauterine, dar nu fac decat sa pacaleasca oamenii.

Din punct de vedere al legii, ei practica o forma de medicina sau psihologie ilegala, activitate care ar trebui sa se achite cu pedeapsa.

Ce se intampla cu pacientul care este supus hipnozei?

I.H.: In timpul hipnozei, pacientul intra intr-o „stare alfa“, moment in care se amplifica activitatea in emisfera dreapta a creierului.

Ca o paranteza, as putea spune ca persoanele care asimileaza mai mult cu aceasta parte a creierului sunt, in general, persoane empatice, intuitive, cu o personalitate artistica; persoanele ce proceseaza mai mult cu partea stanga sunt persoane carora le plac atat lucrurile exacte, precise, cat si rationamentul logic.

Persoanele hipnotizabile fac parte din prima categorie, cele care proceseaza mai mult cu emisfera dreapta a creierului, in timpul hipnozei aceasta activitate devenind mult mai intensa.

Exista persoane care sunt mai mult sau mai putin hipnotizabile?

I.H.: Da, sigur. Capacitatea de a te lasa hipnotizat, ca si inteligenta, este o particularitate general umana.

Astfel, unele persoane nu sunt deloc hipnotizabile, marea majoritate se afla intr-un procentaj mediu, iar un mic procentaj sunt „inalt-hipnotizabili“.

Citeste intreg interviul realizat de Iulia Alexa in revista PSYCHOLOGIES

Învață-l pe copil să gândească liber. O poveste ”vindecătoare”

Flexibilitatea și creativitatea în gândire, acesta este obiectivul Poveștii nr. 24 din cartea 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie (de George W. Burns), o resursă excelentă pentru psihoterapeuți, consilieri vocaționali, psihologi școlari, educatori și, de ce nu?, pentru părinți.

***

A fost odată un băiat… sau putea fi, la fel de bine, o fată. De fapt, povestea poate fi despre cine vrem pentru că sunt sigur că tot vei avea ceva de învăţat din poveste, fie că e vorba de un băiat, fie că e vorba de o fată.

A fost odată un băiat care locuia acasă cu mama lui. El şi mama lui erau săraci, iar el nu avea tată, deşi nu ştiu din cecauză. Toată viaţa acest băiat făcuse ce îi spusese mama lui să facă, şi nu învăţase niciodată cu adevărat să gândească liber. La început, mulţi părinţi ar crede că ar fi minunat să aibă un copil atât de ascultător dar, aşa cum vom vedea, s-ar putea să nu fie întotdeauna atât de util.

De ce acest băiat nu-şi folosea propria minte, nici asta nu ştiu. Nu putem decât să bănuim: poate că, mama lui gândise întotdeauna pentru el sau poate se temea să gândească independent, sau ar fi putut să-şi facă griji să nu facă ceva greşit dacă alegea el însuşi ce să facă, sau ar fi fost mai uşor să asculte ce i se spunea, sau poate pur şi simplu nu vroia să se deranjeze şi să să gândească pentru sine. Puteau fi multe motive dar, oricare ar fi fost ele, aşa era el în momentul poveştii.

Pentru că băiatul şi mama lui nu aveau mulţi bani, era nevoie ca el să muncească pentru a aduce bani de mâncare şi chirie. În fiecare zi după şcoală şi în weekenduri, băiatul pleca să caute de lucru în comunitate. Într-o zi şi-a găsit de lucru într-un magazin de materiale de construcţii din localitate: trebuia să care saci de ciment. A fost greu, dar el era un băiat destul de puternic pentru vârsta lui şi la sfârşit proprietarul magazinului i-a dat 10 dolari pentru munca lui. În timp ce mergea spre casă cu bancnota în mână, i-a scăpat şi i-a luat-o vântul înainte de a o putea prinde. Când a ajuns acasă şi i-a spus mamei, aceasta l-a certat.

— Prostuţule, a spus ea, trebuia să-i pui în buzunar.

— Promit că data viitoare aşa voi face, a răspuns el.

Marţi a primit de lucru la băcănia din localitate. Era o muncă mult mai uşoară decât căratul sacilor de ciment, dar nici recompensa nu a fost aceeaşi. La sfârşitul zilei proprietarul magazinului i-a dăruit o cutie cu ciocolată pentru eforturile lui. Amintindu-şi promisiunea făcută mamei lui, a pus ciocolata în buzunar şi a pornit pe lungul drum către casă. Când a scos cutia ca să i-o arate mamei lui, toată ciocolata se topise. Mama lui l-a certat din nou:

— Prostuţule, trebuia să le aduci într-o pungă de plastic.

— Îmi pare rău, mamă. Am să ţin minte ce ,i-ai spus pentru data viitoare.

  

  

   

Miercuri, a primit de lucru într-un magazin de animale de companie. Îi plăcea să lucreze cu animalele şi, văzând asta, proprietarul magazinului de animale de companie i-a mulţumit pentru eforturi dăruindu-i o pisică. Amintindu-şi ce-i spusese mama lui, băiatul a pus pisica într-o pungă de plastic şi a pornit cu ea către casă, dar pisica a sfâşiat repede punga cu ghearele şi a fugit. Când i-a spus mamei povestea, ea l-a certat din nou:

— Prostuţule, ar fi trebuit să o legi cu o sfoară de gât şi să o cari după tine.

Din nou băiatul şi-a cerut scuze, spunând:

— Îmi voi aminti ce mi-ai spus şi aşa voi face data viitoare.

Ei bine, joi a găsit de lucru la un măcelar. La sfârşitul zilei, măcelarul i-a dat o pulpă de vită. Băiatul s-a gândit că mama lui avea să fie mulţumită de eforturile lui din ziua respectivă şi, făcând ceea ce-i spusese ea, a legat o sfoară în jurul pulpei primite pentru ziua de lucru şi a târât-o până acasă. Toţi câinii din cartier l-au urmărit pe când mergea, muşcând din carnea proaspătă. Când a ajuns acasă, nu mai rămăsese decât un os lucios. Mama lui, care îşi pierdea răbdarea, l-a certat încă o dată:

— Prostuţule, trebuia să-l cari pe umăr.

Vineri nu a găsit de lucru în magazinele din oraş, aşa că a plecat la ţară şi l-a ajutat pe un fermier la muncă. La sfârşitul zilei, bărbatul i-a dat un măgar pentru eforturile lui. Amintindu-şi ce spusese mama lui, a încercat să ridice măgarul pe umăr, dar a descoperit că era prea mare şi prea greu. Când asta nu a mers, a încercat să-şi amintească celelalte instrucţiuni. „Pune-l în buzunar”, îşi amintea că îi spusese mama lui într-o zi, dar măgarul era prea mare şi nu încăpea. „Du-l într-o pungă de plastic”, zisese în altă zi, dar un măgar nu avea cum să încapă într-o pungă, aşa cum nu încăpea nici în buzunar. Chiar dacă ar fi încăput, îşi amintea că pisica sfâşiase punga şi evadase. Nu voia să-şi dezamăgească mama din nou în acel mod.

Poate că reuşea să-l lege cu o sfoară şi să-l ducă până acasă. Sigur, câinii nu aveau să mănânce un măgar viu aşa cum mâncaseră un picior de vită. Dar măgarul şi-a înfipt copitele în pământ, încăpăţânat ca un catâr, şi a refuzat să se mişte. Băiatul nu ştia ce să mai facă. Înlăturase toate instrucţiunile de la mama lui. Nimic din ceea ce-i spusese ea nu avea să meargă în situaţia în care se găsea.

Ce crezi că a făcut? Cum crezi că şi-ar putea rezolva problema? Şi ce crezi că ar putea învăţa băiatul din asta, pentru a-l ajuta când va mai găsi de lucru? Dacă ai fi în locul lui, cum ai proceda ca să duci măgarul acasă?

Aceasta e o poveste cu sfârşit deschis menită să faciliteze căutarea din partea copilului mijloacelor necesare pentru un deznodământ satisfăcător. De aceea, nu are un sfârşit clar. Poate fi folosită pentru a cere soluţii copiilor, pentru a le dezvolta creativitatea, pentru a facilita simţul realităţii, pentru a ne alătura răspunsurilor lor, a le modela abilităţile de rezolvare a problemelor şi pentru a întări resursele necesare în a obţine rezultatul potrivit — totul în cadrul unui proces plăcut, interactiv.

 

Caracteristicile terapeutice ale poveștii:

• Probleme abordate: probleme de dependenţă; eşecul de a gândi autonom; tipare rigide de gândire şi acţiune; sentimentul de a fi învins.
• Resurse dezvoltate: dezvoltarea creativităţii;  căutarea propriilor soluţii; gândirea independentă; construirea de abilităţi de rezolvare a problemelor;depăşirea înfrângerilor.
• Obiective propuse: gândire independentă; încredere în sine; gândire centrată pe soluţie.

Seria neagră revine la GSP: ”Piază rea” de Camilla Lackberg

Seria Neagră revine cu noi 7 thrillere nordice care vor fi distribuite săptămânal, începând de azi, împreună cu Gazeta Sporturilor.

”Şi-acum, a venit momentul să întoarcem oglinda spre noi. Un Breivik poate apărea oricînd pe străzile noastre!”, declara de curând Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia şi autoare de best-seller-uri poliţiste. Înainte de atentate, scriitorii nordici de crime-fiction trebuiau să inventeze răul, aproape inexistent în rapoartele poliţiei. Îl intuiau, îl simţeau prezent, dar nu-i cunoşteau faţa. Acum are un chip, un nume, o uniformă. „Fără nici o îndoială, Breivik reprezintă încarnarea răului”, nota „Wall Street Journal”.

Dar pe lîngă el, trebuie menţionate nenumăratele spectre ale crimei din romanele scandinave. O hartă a zonelor întunecate din natura umană care ar fi utilă oricărui poliţist. Nu întîmplător, „moştenitoarea” lui Larsson, Camilla Lackberg, a adus laolaltă un detectiv, Patrick Hedstrom, şi o scriitoare, Erica Falck, care rezolvă crimele din orăşelul Fjlalbacka, notează ”Gazeta sporturilor”.

„Piază rea” este al patrulea roman al seriei traduse în 25 de limbi şi vîndute în 35 de ţări. Un şir de crime, unele mascate sub forma unor accidente auto, se petrec în jurul unui reality-show filmat în mica staţiune. Policierul ”Piază rea” deschide partea a doua a Seriei Negre, ce debutează miercuri, 28 septembrie, cu ”Gazeta sporturilor”.

    

Mai departe, iată ce vă așteaptă în această toamnă de suspans:

• 28 septembrie: Piaza rea – Camilla Lackberg
• 5 octombrie: Toamna – Mons Kallentoft
• 12 octombrie: Razbunarea lui Finnigan – Rosslund& Hellstrom
• 19 octombrie: Zile intunecate – Irsa Sigurdardottir
• 26 octombrie: Ura – Anne Holt
• 2 noiembrie: Prime Time – Liza Marklund
• 9 noiembrie: Intoarcerea – Hakan Nesser

   

65 de ponturi pentru bărbatul gravid

Soția ta e însărcinată? Arată-i că-ți pasă de toate emoțiile și transformările prin care trece. Iată 65 de idei — într-o ordine aleatoare — care te vor face simpatic în cadrul familiei şi vor face din soţia ta ţinta invidiei celorlalte prietene ale sale — însărcinate sau nu. Sfaturile vin din experiența de ”tată gravid”, dar și din știința parentajului stăpânită de ”Mr. Dad”, alias Armin A. Brott, co-autorul unui deștept manual pentru viitorii tați:

1. Oferă-te să-i faci masaj la picioare şi să o fricţionezi pe spate.
2. Oferă-i cadou un bon pentru a beneficia de masaj profesional.
3. Sugerează-i să facă activităţi pe care nu le va mai putea face când vine copilul. De exemplu, să meargă la filme sau concerte.
4. Oferă-i trandafiri fără niciun prilej oficial.
5. Scrie-i câteva note de dragoste şi ascunde-le în poşetă, astfel încât să le găsească.
6. Aspiră prin casă — chiar şi sub pat — fără să ţi se ceară acest lucru.
7. Îmbrăţişează-ţi soţia; cercetările arată că, cu cât este mai des îmbrăţişată, cu atât mai mult va îmbrăţișa copilul când se naşte.
8. Du-te la magazin şi cumpără-i cea mai feminină, hidratantă spumă de baie pe care o poţi găsi.
9. Dacă trebuie să pleci în călătorie de afaceri, lasă vorbă unei prietene sau unui prieten să o scoată la cină în oraş.
10. Sărut-o. Lung şi pasional. Fă-o din nou.
11. Citeşte-i copilului din burtică.
12. Oferă-te să iei comanda de pizza în drumul de la muncă spre casă — şi surprinde-o cu o îngheţată de iaurt (e mai dietetică). Ia două porţii, dacă plănuieşti să mănânci şi tu una.
13. Oferă-te să faci nişte comisioane (să aduci hainele de la curăţătorie, să mergi la magazin, la farmacie ş.a.m.d.) Şi mai bine ar fi dacă le-ai face înainte de a ţi se cere.
14. Ia-i un cupon pentru manichiură sau pedichiură. Amândoi veţi fi câştigaţi. Vei primi şi multe puncte dacă o însoţeşti şi îţi faci şi tu unghiile.
15. Şterge-i lacrimile când are o criză neaşteptată.
16. Spală rufele înainte de a se strânge un morman. Apoi împachetează-le şi pune-le la locul lor.
17. Spune-i că tu crezi că o să fie o mamă grozavă.
18. Înrămează prima ecografie a copilului.
19. Dacă soseşte acasă după tine, pregăteşte o cină romantică, completată cu un cidru spumos.
20. Ţine-o de mână în timp ce vă plimbaţi.
21. Ascult-o atent când vrea să-ţi povestească ce zi mizerabilă a avut — chiar dacă a ta a fost mai grea.
22. Cedează-i telecomanda TV şi uitaţi-vă la ce vrea ea.
23. Scrie-i o scrisoare de dragoste şi trimite-o prin poştă.
24. Plănuieşte un weekend romantic înainte de naştere (împreună, desigur). Aceasta poate fi ultima ocazie pentru destul de multă vreme.
25. Cumpără o jucărie sau un dispozitiv pentru copil, împachetează-l ca pe un dar, şi las-o pe ea să îl despacheteze.
26. Mulţumeşte-i că a făcut din tine cel mai fericit bărbat din lumea întreagă.
27. Lasă câteva note de dragoste prin casă.
28. Răsfaţ-o făcându-i poftele.
29. Cumpără-i o rochie drăguţă de gravidă. Nici măcar nu te gândi la cuvintele „cort de circ”.
30. Fă o lungă plimbare cu ea.
31. Dansaţi în ritm lent în sufrageria voastră.
32. Vorbeşte cu câteva din prietenele ei să o scoată la o cină în oraş (fără băuturi alcoolice, desigur).
33. Plănuieşte o petrecere de botez.
34. Învaţă cum poţi da primul ajutor copilului.
35. Oferă-te să-i faci fricţionări pe spate — nu-i nimic dacă ai mai răsfăţat-o deja.
36. Dacă fumezi, lasă-te de acest obicei.
37. Cumpără un film de fete, nişte popcorn şi aşezaţi-vă comod ca să vă uitaţi împreună.
38. Spune-i că este frumoasă. Spune-i din nou asta câteva ore mai târziu.
39. Asigură-te că are destulă mâncare — fă o gustare sau două pentru ea înainte de a ieşi împreună într-o seară sau de a face o plimbare pe jos.
40. Organizează o petrecere surpriză în cinstea copilului.
41. Fă o listă cu numele preferate sau cumpără-i o carte interesantă a numelor.
42. Pictează ceva sau scrie o scrisoare copilului tău nenăscut.
43. Aranjează nişte interviuri cu persoane care pot avea grijă de copil.
44. Cumpără-i un dar de ziua mamei sau de ziua îndrăgostiţilor, chiar dacă e noiembrie.
45. Mergi la toate consultaţiile prenatale.
46. Ţine un jurnal (fie scris, fie înregistrat) despre ceea ce gândeşti şi simţi în timpul sarcinii.
47. Fă ceva împreună cu ea, ceva despre care ea ştie că tu de obicei ţi-e antipatic.
48. Programează un tur al spitalului unde se va naşte copilul tău.
49. Înscrieţi-vă amândoi la cursuri de pregătire pentru naştere.
50. Ajut-o să trimită scrisorile pentru anunţarea naşterii.
51. Compuneţi împreună un e-mail sau un SMS, ca să împrăştiaţi vestea când va sosi copilul.
52. Învaţă să prepari câteva reţete uşoare.
53. Zâmbeşte şi dă din cap afirmativ când ea spune: „Tu nici n-ai idee cum e să fii însărcinată.” Ea are dreptate, să ştii.
54. Dacă mai ai copii, du-i în parc şi las-o pe partenera ta să aibă un timp să se relaxeze, sau fă un comision pe care ea l-a amânat.
55. Surprinde-o cu un mic dejun în pat într-o duminică sau în timpul oricărei zile din săptămână, scoală-te cu 5 minute mai devreme şi surprinde-o cu un shake bun.
56. Las-o să aibă ultimul cuvânt. Fă asta din când în când.
57. Ia-ţi o zi liberă de la lucru şi stai cu ea acasă.
58. Cedează locul altor gravide în trenuri sau autobuze.
59. Nu-i spune că arată obosită sau că trebuie să se odihnească.
60. Discută temerile tale cu partenera. Ascultă-le şi pe ale ei şi nu le lua în râs — nu contează cât de nesemnificative ţi se par.
61. Spune-i câteva dintre lucrurile grozave pe care le-ai citit în această carte. Ea are nevoie să ştie că eşti interesat în sarcină.
62. Zugrăveşte sau pune un tapet în camera copilului.
63. Ciocolată şi flori. Matematic este imposibil să aduci vreodată prea multe. Bijuterii, de asemenea.
64. Ascultă-i văicărelile, dar nu-i spune că se văicăreşte.
65. Ajut-o să aranjeze pătuţul şi masa de înfăşat.

Mașina de furat gânduri

Apariția traducerii în română a Raportului de poliție de Marie Darrieussecq a fost aproape simultană cu lansarea volumului la Editura POL din Paris. Subtitlul volumului, Acuzații de plagiat și alte moduri de a supraveghea literatura, orientează încă de la început privirea coercitivă asupra statutului unui scriitor și al operei sale. Raport de poliție este un eseu de mai bine de 300 de pagini, elaborat de autoarea a peste 10 romane, dintre care Naissance des fantômes, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, White, Truismes etc.

Marie Darrieussecq propune conceptul de „plagiomanie“, care desemnează atracția artiștilor pentru a-și învinui congenerii de plagiat lingvistic ori ideatic. Primind diverse acuzații de plagiat chiar de la inși nepublicați, care îi pretindeau drepturi de autor sau care vedeau în drama lor de viață subiectul romanelor scriitoarei, aceasta se hotărăște să investigheze fenomenul. Eseista observă adesea că granița dintre ficțiune, autobiografie și document este flexibilă și productivă, dar, în același timp, vătămătoare. Astfel, pornind de la propria experiență ca acuzată de plagiat, Marie Darrieussecq ajunge să-i inventarieze pe marii scriitori din istoria literaturii: Paul Celan, Ossip Mandelștam, Guillaume Apollinaire, Émile Zola, Cervantes, Melville, Pablo Neruda, Camillo José Cela, Marcel Proust, Sigmund Freud, Danilo Kis, Daphné du Maurier, acuzați, în diverse momente ale creației lor, de plagiat. Autoarea observă că numele celebre atrag nu doar învinuiri epocale, dar și drame pe măsură, sinucideri, paralizie, mutism, melancolie, furie, disperare, crize de nebunie.

  

 

   

Mașina de furat „gîndurile“

Perceput ca angoasă, suspiciune exacerbată și asocieri între texte și idei, plagiatul devine o forță irepresibilă pentru scriitorul care își simte atacat edificiul în momentul cînd crede că regăsește propriile idei în alte opere literare, considerate de el însuși unice și irepetabile. Aceeași reacție o încearcă însăși romanciera:

„Cînd a venit vorba despre Le Bébé (Bebelușul), singura mea carte autobiografică, mi s-au înfierbîntat mie creierii: eram iritată de ideea că și-ar mai putea permite cineva, după mine, să scrie despre tergiversarea maternității“.

Pledînd pentru„dreptul la «dați-mi-înapoi-ideile-mele»“, Marie Darrieussecq ajunge sădezvolte o întreagă depoziție a apărării, apropiind violența ideilor de constrîngerea fizică:

„Ce legătură să fi fost între cele două tipuri de violență, cea literară și cea polițienească? Ce fel de gabori or mai fiind și poeții?“.

Literatura se confruntă, așadar, cu virulența detractorilor ei. Plagiatul duce o existență de amfibian, iar exponenții lui ori cîștigăprestigiul necondiționat ori cad în dizgrație și, inevitabil, numele lor nu ne mai spune nimic în afara unei istorii a plagiomniacilor. (…)

„Mașina de furat gîndurile“, cum numește autoarea hoția de idei, devine pandantul calomniei. In media res, a acuza un scriitor de plagiat nu înseamnă doar a ridica suspiciuni asupra creației lui, dar și a-l deposeda, simbolic, de singularitatea operei sale; astfel,

„acuzația de plagiat poate deveni o armă redutabilă pentru a discredita întreaga operă a unui rival. În acest caz, plagiomnia depășește resentimentul personal, luînd forma luptei ideologice.“

Eseista se declară la fel de necruțătoare față de adevărurile ocultate ale istoriei literaturii și ale culturii, dar și față de adversarii săi scriitori. Cînd Freud este acuzat de către Wilhelm Fliess de „furt de idei, agravat de disimulare, pentru că-și cosmetizase împrumuturile“, învinuitul devine mai important decît cel care acuză. Tot așa, transferul pasional al lui Stekel, discipolul lui Freud, este schizoid și egocentric, amenințat la tot pasul de nesiguranță: „Eram apostolul lui Freud, iar el era Hristosul meu“ se preschimbă în „Freud mi-a folosit descoperirile fără a-mi menționa numele“. Au loc răsturnări de situație, iar harta literaturii se reconfigurează. Pentru prima dată, li se acordă importanță și plagiomniacilor – închipuiți sau îndreptățiți să reacționeze.

  

Citește întreaga recenzie în ediția online a ”Observatorului cultural”
   

Memoria celulară, cheia vindecării

Ce este memoria celulară? Este memoria stocată în celulele noastre. Care celule? Toate celulele.

Mult timp, ştiinţa a considerat că memoria este depozitată în creier. În efortul de a găsi locul de depozitare, s‑a ajuns să se taie aproape întregul creier, dar amintirile rămâneau intacte! Deşi amintirile pot fi stimulate din diferite zone ale creierului — amintirile plăcute sunt readuse la suprafaţă când se stimulează centrul plăcerii, de exemplu —, locul de depozitare propriu‑zis nu părea să se limiteze la creier.

Atunci unde? Răspunsul ar fi putut veni odată cu primele transplanturi de organe. Există cazuri documentate despre oameni care au suferit un transplant şi au început să aibă gândurile, sentimentele, visurile, personalitatea sau chiar poftele alimentare caracteristice donatorului acelui organ. În prezent, mulţi oameni de ştiinţă sunt convinşi că memoria se află depozitată în celule în întregul organism, nu doar într‑un anumit loc.

  

  

   

Memoria celulară rezonează cu frecvenţele energiei distructive şi produce stres în organism. Facultatea de medicină a Universităţii Southwestern a publicat un studiu de referinţă în septembrie 2004, în care se spunea că mecanismul de control al vindecării s‑ar putea afla în memoria celulelor organismului, lucru valabil nu doar pentru oameni, ci şi pentru animale şi plante. Ce anume au descoperit în laboratoarele de la Southwestern ca să afirme aşa ceva? Au constatat că, pe măsură ce memoria celulară a organismului dispare, dispare şi sănătatea lui.

Un om, un animal sau o plantă cu memorie celulară distructivă vor trebui să lupte chiar şi în condiţii favorabile. În cazul unei memorii celulare sănătoase, unui om îi poate merge bine chiar şi în condiţii dezavantajoase. Analogia folosită de oamenii de ştiinţă de la Southwestern când au publicat studiul a fost că „memoria celulară este ca un bileţel pe care scrie ce au de făcut celulele – doar atunci când există amintiri celulare distructive bileţelul dă indicaţii greşite celulelor”.

Dr. Bruce Lipton afirmă că „indicaţia greşită” este aceea privind intrarea celulei în modul stres când nu ar trebui, iar convingerile greşite sunt cele care declanşează reacţia organismului la stres. Aceste convingeri greşite sunt îngropate în memoria celulară, care alcătuieşte, împreună cu centrii de control din creier, mintea conştientă şi inconştientă. Concluzia cercetărilor de la Facultatea de medicină a Universităţii Southwestern a fost că, în viitor, orice boală considerată incurabilă ar putea fi vindecată dacă s‑ar găsi modalitatea de a vindeca memoria celulară. (…)

Pentru a beneficia de o însănătoşire de durată sau chiar permanentă, trebuie să vindecaţi memoria distructivă a celulelor, ceea ce sună foarte logic. Toţi avem amintiri pline de furie, tristeţe, frică, confuzie, vină, neajutorare, disperare, inutilitate… iar lista poate continua. Și de vreme ce purtăm aşa ceva în noi, e de așteptat să avem de suferit din cauza asta. Preţul plătit sunt problemele de sănătate, relaţionale, profesionale etc. Toţi avem nevoie să ne vindecăm sursa problemelor şi nu doar manifestările lor. De ce? Pentru că, vindecând doar manifestarea, problema poate reveni sau se pot întoarce două probleme în locul ei, pentru că ceea ce a declanşat simptomele a rămas acolo. Sursa problemelor de care vreţi să scăpaţi şi la care v‑am cerut să vă gândiţi la începutul acestei cărţi este memoria celulară distructivă.

Dacă aţi înţeles acest lucru, întrebarea este: Cum găsiţi acele amintiri celulare care se corelează cu problemele pe care le aveţi şi, apoi, cum le vindecaţi?

  

Aflați răspunsul la această întrebarea din cartea Codul vindecării. 6 minute pentru vindecarea problemelor de sănătate, succes sau relaţionale de Alexander Loyd, Ben Johnson.

  

Când copilul face crize de nervi la magazin

Psihologul american Vincent J. Monastra are ani buni de experiență în terapia copiilor și adolescenților afectați de ADHD. Cartea sa e plină de sfaturi practice pentru părinții și profesori. Iar multe dintre ele sunt folositoare pentru toți părinții, așa cum e cazul și cu ”excursia la mall”:

Să spunem că vă îndreptaţi spre mall. Le spuneţi copiilor că le veţi lua bascheţi. Și le  promiteți că, dacă stau aproape de voi, nu se smiorcăie şi nu imploră, pot primi o masă la Burger King. Sună bine, nu? Dar nu e chiar aşa de simplu. Din momentul în care intraţi în mall, copilul vostru cu ADHD e distras de orice şi imploră să intre în sala de jocuri video, în magazinul de jucării sau în orice alt loc care i se pare lui ”ca lumea”. Spuneţi „Nu” din nou şi din nou şi din nou. În cele din urmă, explodaţi şi îi spuneţi copilului: „Gata cu Burger King”. Copilul sare în sus. Mare scenă în mall. Toţi ochii sunt pe voi. Vă simţiţi idioţi. Sunteţi furioşi pe copil şi ieşiţi din mall fără bascheţi. Să nu vă simţiţi prost dacă vi s‑a întâmplat asta. Am păţit‑o majoritatea (dacă nu toţi).

Aduceţi‑vă aminte câteva din lecţiile anterioare. Amintiţi‑vă principiul de bază: dacă vreţi ca un copil să înveţe, trebuie să existe instrucţiuni prezentate clar şi un motiv bine definit pentru a învăţa.  Pe de altă parte, pedepsele parentale şi înlăturarea privilegiilor activează cu adevărat reacţiile agresive  la copiii cu ADHD. Nu vreau să spun că pacienţii cu ADHD ar trebui să primească întotdeauna ceea ce vor. Ce vreau să zic e că aceşti copii vor învăţa mult mai multe din îndeplinirea sau eşecul respectării obligaţiilor decât din pedeapsa parentală sau retragerea privilegiilor (la care se ajunge mai curând din „vina părinţilor”).

  

  

   

În situaţia pe care tocmai am descris‑o, care sunt instrucţiunile? „Stai aproape, nu te smiorcăi şi nu implora.” Okay, pare clar. Ei bine, poate că nu e chiar așa. De câte ori poate copilul să fugă, să se smiorcăie sau să implore? Când anume va cădea înţelegerea? La primul smiorcăit, sau la al treizecilea? La prima implorare, sau la a cincizecea? De obicei, totul se reduce la numărul de acţiuni pe care copilul nu le poate face înainte să explodaţi? Poate că vouă vi se pare de la sine înţeles ca el să piardă masa de la Burger King după al zecelea smiorcăit. Dar ce diferenţă a fost între numărul zece şi numărul nouă? Cine să fi ştiut că înţelegerea era… până la nouă, şi apoi gata?

Iată câteva idei care pot fi utile. Să spunem că folosiţi un sistem de puncte sau un grafic acasă. Aţi putea spune că pentru fiecare 5 sau 10 minute (în funcţie de vârstă) pe care copilul le stă cu voi, nu imploră şi nu se smiorcăie, copilul primeşte un punct. Dacă asta ajută, ei chiar pot ţine ceasul sau cronometrul pentru a ţine socoteala în locul vostru. Copilul are nevoie de un anumit număr de puncte pentru a ajunge la Burger King dar, dacă nu câştigă BK, atunci copilul poate folosi punctele când ajungeţi acasă. Totuşi, ca şi cu alte comportamente greşite, va trebui să decideţi dacă fiul sau fiica voastră trebuie să facă anumite gesturi de „răscumpărare” când ajungeţi acasă.

Dacă nu folosiţi un sistem de puncte, aţi putea totuşi să folosiţi abordarea temporală 5‑10 minute şi să îi spuneţi copilului că poate câştiga un sfert de dolar (sau cât pare rezonabil) pentru a‑l folosi la Burger King (sau alt magazin) pentru fiecare perioadă în care respectă regulile. Pentru fiecare interval, îi puteţi da copilului o monedă sau un jeton care poate fi schimbat în sferturi de dolar când ajungeţi la locaţia dorită. Dacă nu a câştigat destul cât să cumpere o masă, atunci păstraţi banii pentru următoarea „excursie” la mall. Din nou, dacă are o criză de nervi, e inutil să încercaţi să „vorbiţi raţional” cu copilul. Probabil cel mai bine e să ieşiţi din mall, să vă regrupaţi în maşină (dacă e posibil) şi să încercaţi altă dată.

Nu uitaţi,  indiferent de intensitatea reacţiei copilului vostru, voi rămâneţi profesorii. Copilul poate ţipa şi urla cât vrea. Nu trebuie să faceţi o demonstraţie publică a puterii voastre, ci să încercaţi să-l învăţaţi controlul emoţional pe copilului vostru. Dacă vă pierdeţi controlul, nu o să‑i daţi o lecţie prea bună. Repetarea procesului în care copilul îşi cere scuze şi „se îndreaptă” faţă de voi îl va ajuta să înveţe să se controleze.

(Fragment din vol. Cum să crești un copil cu ADHD. 10 lecţii pe care nu le poţi învăţa de la medici de Vincent J. Monastra)

   

Beckett îţi îngheaţă sângele în vine… nu Samuel, ci Simon.

Dacă aţi crezut că aţi citit toate cărţile (poliţiste) şi carnea înca nu (vă) e tristă (adică pielea nu s-a făcut ca de găină), vă invit să descoperiţi un romancier cu forţă, englez sadea, cel mai bine vândut autor brit de gen din 2009. Ironic sau nu, îl cheamă Beckett. Nu Samuel, ci Simon. A scris un roman intitulat CHIMIA MORŢII care va intra în librării în câteva zile. Nu-l rataţi, e un page turner garantat.

În timp ce-mi colectam mostrele, bâzâitul monoton al muștelor asigura zgomotul de fundal. Când m-am ridicat, aveam articulațiile și mușchii înțepeniți de cât stătusem ghemuit.

— Ați terminat?

— Cam așa ceva.

M-am dat înapoi. Următoarea etapă nu era niciodată plăcută. Tot ceea ce se putea face fără ca trupul să fie mișcat se făcuse deja; se făcuseră fotografii și măsurători. Acum, urma să vedem ce zăcea dedesubt. Ofițerii de la locul crimei au început să răsucească trupul. Perturbate, muștele și-au amplificat zumzetul.

— Oh, Dumnezeule!

Nu știu cine a vorbit. Toată lumea de acolo avea experiență în meseria asta, dar nu cred că vreunul dintre noi mai văzuse așa ceva înainte. Plăcerea mutilării fusese rezervată pentru piept. Abdomenul fusese despicat și câteva obiecte au căzut din rana deschisă, în timp ce cadavrul era răsturnat cu fața în sus. Unul dintre ofițeri s-a îndepărtat rapid, vomitând. O clipă, nimeni nu s-a mișcat. Apoi, atitudinea profesionistă a revenit pe fețele tuturor.

— Ce naiba sunt astea? a întrebat Mackenzie, cu o voce pierită, șocată.

Fața lui, de obicei roșie de la soare, se albise. M-am uitat la ele, dar tot nu mă puteam pronunța. Era ceva ce-mi depășea experiența.

Primul care și-a dat seama a fost unul dintre ofițerii de la locul crimei.

— Sunt iepuri, a spus el. Pui de iepuri.

Fragment din romanul „Chimia morţii” de Simon Beckett, Editura Trei, Colecţia Fiction Connection, 2011

Joi la BCU: lansăm CARTEA ROȘIE

Editura TREI și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă  invită joi, 22 septembrie, ora 18.30, corp Boema BCU,  la evenimentul de lansare a volumului Cartea Roșie de C.G. Jung.  Lansarea are loc în cadrul festivalului cultural Strada de C’Arte organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Moderator: Mireille Radoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol  I”
Vor vorbi: Daniel Funeriu – Ministrul Educației, Mihaela Minulescu – Președinta Asociației Române de Psihologie Analitică și Victor Popescu – Redactor Editura Trei

***

Până sâmbătă, 24 septembrie, puteți profita și de reducerile de la standul editurii din cadrul festivalului cultural Strada de C’Arte!

***

Despre CARTEA ROȘIE, la TVR Cultural:

Citește și:

Cum a început CARTEA ROȘIE: mandale și litere gotice   

”Sfântul Graal al Inconștientului”: evenimentul editorial al ultimilor ani

”Vreau să fiu animalul-om și să preiau toate spaimele și poftele lui”