FII BINE CU TINE IN CUPLU: 5 ateliere ”psi” despre cuplu, certuri si fidelitate (la Cărturești-Verona)

Cat dureaza pasiunea intr-un cuplu? Cel mult trei ani, spun studiile. Si ce faci cand se stinge flacara iubirii? Cum iti mai faci timp pentru perechea ta cand vine copilul? Ce faci cu relatia care s-a transformat intr-o rutina fada?

Afla de la psihologi cu experienta cum poti mentine o casnicie sigura, calda si aducatoare de impliniri. 

In perioada 31 martie – 4 aprilie, te invitam in Libraria Carturesti-Verona din Bucuresti la intalnirile Fii bine cu tine in cuplu. Incepand de la orele 18.30, de luni pana vineri, vei putea afla de la psihoterapeutii invitati cum sa te certi„ca la carte”, ce sa faci cand infidelitatea se strecoara in cuplu, cum sa cultivi o relatie durabila, cum sa impaci rolul de parinte cu cel de partener romantic si in ce fel poti sa vorbesti cu umor despre capriciile iubirii.

Fii bine cu tine in cuplu este un eveniment organizat de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) in colaborare cu Editura Trei si Librariile Carturesti. Invitatii sunt psihologi si psihoterapeuti, membri ai ISTT.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologie ale Editurii Trei sunt incluse in promotia 2+1 in libraria Carturesti Verona.

  

  

PROGRAM EVENIMENTE  – Libraria Carturesti Verona / Bucuresti

Bogdan Ion: Cearta in Cuplu – Cum sa te certi ca la carte. In zilele noastre, unele cupluri se lasa sufocate de certuri ce scapa de sub control si le erodeaza bucuria de a fi impreuna, in vreme ce altele se pierd in distanta ce apare atunci cand membrii cuplului evita sa se certe, desi traiesc disensiuni importante in relatie. Descopera cum poti aspira spre un echilibru mai bun in cuplu, certandu-te „ca la carte”.
Data: 31 martie (luni) – ora 18.30

Carmen Ragea – Cuplul „in gluma”. De ziua pacalelilor, iti propunem, intr-o formula jucausa, cateva opinii si sugestii despre relatia in cuplu, despre „mecanica” relatiilor romantice si despre cum poti discuta cu zambetul pe buze despre dificultatile casniciei de zi cu zi.
Data: 1 aprilie (marti) – ora 18.30

Monica Lespezanu – De la doi la trei… o poveste provocatoare. Afla in ce fel vei reusi sa-ti asumi cu brio rolurile concurente de parinte, respectiv de partener. Participa la o discutie despre provocarile la adresa cuplului in momentul venirii pe lume a unui copil.
Data: 2 aprilie (miercuri) – ora 18.30

Diana Vasile – Poveste cu sfarsit neasteptat. Credem adesea ca relatia de cuplu, mai ales daca presupune si casatorie, reprezinta o relatie fara sfarsit. In realitatea relationala, ea are un sfarsit, chiar mai multe… Iata o tema care te invita la reflectie, la flexibilitate in gandire si comportament, precum si la o dezvoltare personala si relationala!
Data: 3 aprilie (joi) – ora 18.30

Diana Frazzei – Despre incredere si tradare in cuplu. In asteptarea weekendului, va fi bine-venita o discutie despre cum se impaca dorinta de libertate cu nevoia de apropiere si de siguranta. Afla cum poti sa construiesti o relatie de durata si daca mai exista viata de cuplu dupa tradare.
Data: 4 aprilie (vineri) – ora 18.30

  

De ce se uzează un cuplu (2): așteptările femeii

Dintre dificultăţile pe care soţia le aduce în cuplu, voi menţiona numai una: frigiditatea.

Când am afirmat că frigiditatea este întotdeauna o expresie a respingerii bărbatului, nu mă refeream la ostilitatea făţişă împotriva acestuia. Astfel de femei pot fi foarte feminine prin construcţia corporală, felul de a se îmbrăca şi comportament. Pot da impresia că întreaga lor viaţă este „acordată numai la dragoste.” Mă refer la ceva mult mai profund – o incapacitate de a iubi cu adevărat, de a se abandona unui bărbat. Aceste femei vor prefera să-şi urmeze propriul drum sau să-şi îndepărteze bărbatul cu gelozia, certinţele, plictiseala şi cicăleala lor.

Cum apare o astfel de atitudine? Probabil că există doar un singur factor care, în ultimă instanţă, este suficient de puternic pentru a ne îndepărta de satisfacerea trebuinţelor vitale: angoasa. Dacă dorim să-i înţelegem originea şi evoluţia, atât cât poate fi înţeles din punct de vedere genetic, trebuie să privim mai îndeaproape la soarta tipică a pulsiunilor instinctuale ale copilului de sex feminin. Prin acţiunea acţiunea diverşilor factori ce pot fi găsiţi aici, rolul feminin îi poate părea periculos fetiţei, ajungând să-i repugne. Este uşor de ghicit semnificaţia ascunsă a angoaselor tipice primei copilării, cu simbolismul lor transparent. Ce altceva ar putea însemna teama de tâlhari, şerpi, animale sălbatice şi furtuni, dacă nu frica feminină faţă de forţele copleşitoare care pot învinge, penetra şi distruge? Există angoase adiţionale, legate de premoniţia timpurie instinctivă a maternităţii. Pe de o parte, fetiţa se teme că va trăi acest eveniment misterios şi înspăimântător în viitor şi, pe de altă parte, se teme că nu va avea niciodată şansa să îl trăiască.

Citiți și: 

De ce se uzează un cuplu (1): așteptările bărbatului

Fetiţa scapă într-un mod tipic de aceste sentimente incomode, refugiindu-se într-un rol masculin dorit sau imaginat. Aspecte mai mult sau mai puţin distincte ale sale pot fi observate cu uşurinţă între patru şi zece ani. Înainte şi în timpul pubertăţii, comportamentul băieţesc zgomotos dispare, pentru a face loc unei atitudini feminine. Totuşi, unele rămăşiţe puternice şi incomode pot continua să persiste dincolo de aparenţe şi să se manifeste în câteva feluri: ca ambiţie, ca instinct de putere, ca resentiment împotriva bărbatului, care este întotdeauna considerat avantajat în comparaţie cu ea, ca atitudine combativă faţă de bărbat, probabil sub forma unor tipuri alternative de manipulare sexuală şi, în cele din urmă, ca inhibiţie sau blocaj total în trăirea împlinirii sexuale cu un bărbat. (…)

De ce se uzează un cuplu (1): așteptările bărbatului

Iubirea şi pasiunea nu apar pentru prima dată la pubertate, copilul mic fiind deja capabil să simtă, să dorească şi să solicite cu ardoare. Pe parcursul acestor experienţe de iubire timpurii, copilul va trece, de obicei, prin neplăcerile frustrărilor, dezamăgirilor, respingerilor şi sentimentelor de gelozie neajutorată. De asemenea, el va fi suportat minciuni şi pedepse şi ameninţări.

Unele urme ale acestor experienţe de iubire timpurii vor rămâne pentru totdeauna şi vor afecta relaţia ulterioară cu sexul opus. Deşi între aceste urme există infinite diferenţe de la caz la caz, din diversitatea de atitudini ale ambelor sexe rezultă un tipar uşor de recunoscut.

La bărbat descoperim frecvent următoarele rămăşiţe ale relaţiei sale timpurii cu mama.

Fragment din:

1) Mai întâi, este îndepărtarea de femeia ameninţătoare. De vreme ce creşterea copilului îi este încredinţată, de obicei, mamei, de mamă sunt legate nu numai prima experienţă a căldurii, grijii şi tandreţei, ci şi primele noastre interdicţii. Pare a fi foarte dificil să te eliberezi complet de aceste experienţe primare. Adesea avem impresia că în fiecare bărbat sălăşuiesc rămăşiţe ale lor; mai ales când vedem ce sentiment fericit de despovărare împărtăşesc bărbaţii când se află între ei, indiferent dacă este vorba de sport, cluburi, ştiinţă sau chiar de război. Par nişte elevi uşuraţi că au scăpat de supraveghere! Este normal ca această atitudine să se repete cât mai evident cu putinţă în relaţia lor cu soţiile care, mai mult decât alte femei, sunt menite să ia locul mamelor lor.

2) O a doua trăsătură care trădează existenţa unei relaţii de dependenţă maternă nerezolvate este ideea sfinţeniei femeii, care a atins cea mai înaltă expresie a sa în cultul Fecioarei. Este posibil ca ea să aibă câteva aspecte frumoase în viaţa de zi cu zi, dar reversul medaliei este destul de periculos. Aceasta, întrucât în cazurile extreme duce la convingerea că femeia serioasă, respectabilă, este asexuată şi dorinţele sexuale ce o au drept obiect ar umili-o. Această concepţie implică, în plus, că nu te poţi aştepta la o experienţă amoroasă completă cu o astfel de femeie, chiar dacă o iubeşti foarte mult şi trebuie să cauţi satisfacţie sexuală numai cu o femeie stricată, o prostituată. În cazurile tipice, înseamnă că bărbatul îşi poate iubi şi aprecia soţia dar nu o poate dori şi, prin urmare, va fi mai mult sau mai puţin inhibat faţă de ea.

3) În acest context, aş dori să menţionez o a treia trăsătură care mi se pare caracteristică atitudinii bărbatului faţă de femeie. Este vorba de groaza bărbatului că ar fi incapabil să satisfacă femeia. Este frica lui de cerinţele ei în general şi de cerinţele ei sexuale în particular. Este o frică înrădăcinată într-o oarecare măsură în condiţiile biologice, atâta timp cât bărbatul trebuie să-şi dovedească iar şi iar bărbăţia în faţa femeii, pe când femeia este capabilă să aibă act sexual, să conceapă şi să dea naştere chiar frigidă fiind. (…) Dacă ea nu este disponibilă numai pentru el, dacă pentru el nimic nu este de ajuns, dacă nu o satisface sexual, toate acestea sunt privite de soţul fundamental nesigur ca o gravă insultă adusă încrederii sale în sine ca bărbat. Această reacţie, la rândul său, îi va trezi instinctiv dorinţa de a-şi umili soţia subminându-i încrederea în sine.

Mâine, urmează și un post despre așteptările femeii 🙂

”Nu te poţi hotărî odată?” Află cum să te porți cu un PERCEPTIV

Înaintea luării unei decizii, perceptivii strâng cât mai multe informaţii posibil şi iau în considerare o mare diversitate de alternative şi posibilităţi. Stabilirea prea rapidă a unui plan nu-i atrage, pentru că pot apărea alte posibilităţi, potenţial mai interesante şi palpitante. Perceptivilor le este mai uşor să determine ceea ce nu vor, decât ceea ce vor. Când este momentul să ia o decizie finală, au tendinţa să amâne, în ideea că poate apărea ceva mai bun!

Perceptivii preferă să trăiască într-un mod spontan şi deschis, lăsând viaţa să se desfăşoare în voie. Preferă un stil de viaţă ce le permite să poată răspunde nevoilor şi dorinţelor momentului. Pe perceptivi nu-i deranjează să improvizeze şi să se adapteze la modificările de planuri. Mulţi chiar se bucură de ceea ce este neaşteptat. Asta nu înseamnă că le place să fie luaţi prin surprindere, ci doar că se simt bine cu o planificare minimală.

    Fragment din:

Cum să te înţelegi cu un perceptiv

— Dă-i multă libertate şi largheţe. Nu-l închide în prea multe orare sau planuri.

— Dă-i intervale de timp mai degrabă generale, decât precise.

— Nu uita că, atunci când este presat de un termen-limită, poate deveni chiar mai împrăştiat, uituc sau întârziat.

— Când îi ceri ceva sau îl rogi să facă o treabă, lasă-l s-o facă aşa cum vrea el. Evită să-l baţi la cap, mai ales în legătură cu lucruri mărunte sau treburi ale casei rămase nefăcute. Ai încredere că va face treaba, chiar dacă într-un interval de timp diferit de al tău.

— Spune-i atunci când este realmente important să urmeze un plan sau să îndeplinească o sarcină; altfel, încearcă să fii flexibil.

— Participă la unele dintre activităţile inopinate pe care le sugerează.

— Fii deschis şi spontan în privinţa sexului. Lasă-l să-ţi arate unele plăceri neaşteptate şi experienţe noi.

— Acceptă-i nevoia de sex în momente şi locuri diferite.

— Respectă-i nevoia de a strânge multe informaţii înainte să ia o decizie. Nu-l forţa să excludă opţiuni prematur.

— Când se gândesc cu voce tare la schimbări, nu reacţiona exagerat.

    

Formulări pe care perceptivii nu suportă să le audă

• „Eşti cu capul în nori.”
• „Nu te poţi hotărî odată?”
• „Fă-o odată!”
• „Hotărăşte-te, pur şi simplu!”
• „Alege – ori una, ori alta!”
• „Eşti ca o frunză-n vânt.”

Frustrările și lamentările de după nuntă

Doi psihiatri, soţ şi soţie, Sylvia R. Karasu şi T. Byram Karasu, semnează „Arta menţinerii căsniciei”, tradusă la Editura Trei (Colecţia ”Psihologie Practică”). „După extaz, spălatul rufelor”, spune o vorbă zen citată în acest volum.

    

Citește aici un fragment din Arta menținerii căsniciei.

    

Pornind de la exemple culese din viaţa clienţilor pe care i-au întâlnit în activitatea de zi cu zi, cei doi autori urmăresc aspectele problematice ale unei căsnicii, de la transformările pe care le presupune oficializarea unei relaţii până la sensurile multiple ale conceptului de căsătorie: „Este o carte despre simţul căsătoriei, adică viaţa conjugală, viaţa de după nuntă. Este despre diferenţele psihologice dintre bărbaţi şi femei, care fac căsătoria atât de solicitantă”, spun psihiatrii.

50% este procentul căsniciilor americane care se încheie cu divorţ.

Cele nouă părţi ale volumului invocă referinţe din literatura de specialitate pornind de la cazuri concrete, analizând tipurile de relaţii şi jocurile de putere sau comunicarea, dar şi sexul, copiii şi vârstele pe care le au partenerii. De asemenea, nu sunt pierdute din vedere referinţele la relaţiile între parteneri de acelaşi sex şi elementele specifice acestor căsnicii.
„Este bine să ne împăcăm cu noi înşine, cu cei dragi şi cu însăşi natura căsătoriei. Nu trebuie întotdeauna să ne dorim să fim altcineva sau să fim împreună cu altcineva. Astfel de lamentări frustrante nu fac decât să ne lase nemulţumiţi cronic. Nu există căsătorie perfectă, aşa cum nu există nici persoana perfectă”, susţin cei doi autori.

Sursă: ziarul Ring   

          

De la căsnicie la căznicie

Da, chiar aşa este! Adesea, după nuntă, hrănirea şi consolidarea relaţiei se poate transforma într-o caznă, după cum sugerează titlul, pe care l-am preluat şi eu, al recenziei-semnal din „Jurnalul Naţional” la volumul Arta menţinerii căsniciei semnat de cuplul de psihiatri americani Sylvia R. Karasu, T. Byram Karasu.

Cartea porneşte, cum era de aşteptat, de la cauzele pentru care pasiunea e în pericol să pălească în decursul căsătoriei, de la hormonii care ne scot din minţi şi de la momentele care pot pune în pericol soliditatea mariajului. „Sarea şi piperul” cărţii rezidă în ilustrarea felului în care

sarcinile, naşterile şi creşterea copiilor mici şi a adolescenţilor împing de atâtea ori o căsnicie spre dezastru şi cum stresurile care apar la mijlocul vieţii, de pildă din cauza aventurilor amoroase şi a bolilor, contribuie la dezbinarea soţilor, scrie „Jurnalul Naţional”.

  

     

   

Un semnal editorial apare şi pe site-ul t-a-t-a.ro (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor). Prezentarea cărţii începe amintind de o grăitoare vorbă zen: „După extaz, spălatul rufelor”. După care citează o frază concludentă, prin care cei doi psihiatri americani îi aduc cu picioarele pe pământ pe toţi cei care mai sunt tentaţi să idealizeze mariajul:

Este bine să ne împăcăm cu noi înşine, cu cei dragi şi cu însăşi natura căsătoriei. Nu trebuie întotdeauna să ne dorim să fim altcineva sau să fim împreună cu altcineva. Astfel de lamentări frustrante nu fac decât să ne lase nemulţumiţi cronic. Nu există căsătorie perfectă, aşa cum nu există nici persoana perfectă.

 Mai multe despre autorii cărţii şi despre cuprinsul acesteia aflaţi de aici.

Ghidul familiei sănătoase

Virginia Satir, pionier al psihoterapiei de familie profund inspirata de gestalt-terapie si orientarea experientiala, ofera lumii acest ghid al vietii de familie, de o infinita valoare sociala: Arta de a fauri oameni. Premisa de la care pleaca este aceea ca daca parintii ar sti cum sa creeze o viata de familie sanatoasa (explicatia pentru ce inseamna sanatoasa este destul de complexa), lumea ar fi cu totul alta, intr-un sens mai bun.

Mesajul meu dintotdeauna este ca exista o legatura puternica intre viata de familie si tipul de adulti in care se vor transforma copiii familiei respective.

Tema este multistratificata prin nivelurile de intelegere si actiune, iar implicatiile pe care le presupune sunt prea mari pentru a o ignora. Personal, visez la o societate in care cei care sunt pe cale de a face copii sa fie obligati legal sa frecventeze cateva luni de cursuri intensive de parenting si de viata de familie.

 

Din cercetarile-experienta proprie pe care le-a intreprins, Satir explica existenta a patru aspecte-cheie ale vietii de familie, carora trebuie sa le acordam atentie si ingrijire speciala: stima de sine a membrilor familiei, comunicarea, sistemul familial (regulile) si legatura cu societatea. 

Indiferent de problema care aducea familia in cabinetul meu – o sotie infidela, un sot deprimat, o fiica delincventa sau un fiu schizofrenic -, descopeream, curand ca tratamentul era acelasi. Daca doream sa usuram durerea familiei, trebuia gasita o solutie pentru a schimba acesti patru factori-cheie.

Pentru a-si face principiile cunoscute si intelese de catre orice cititor (in fond, cand este vorba de psihologia familiei, cu atat mai mult aceasta trebuie inteleasa de toata lumea), autoarea foloseste imagini si metafore foarte pragmatice si eficiente. Cea mai semnificativa dintre ele este metafora prin care ne face sa intelegem ce inseamna o familie sanatoasa. Astfel, ea diferentiaza familiile care „favorizeaza dezvoltarea”  de familiile care „nu favorizeaza dezvoltarea”.

 

  

  

 

Aproape fiecare capitol al cartii dedica un moment unei incursiuni in propria copilarie si viata de familie de la inceputurile noastre, ceea ce da abordarii experientiale a Virginiei Satir si o nuanta psihodinamica, nepretuita si pentru care adeptii teoriilor inconstientului si ai primilor ani de viata vor fi foarte recunoscatori.

 

Pentru ca vorbim de o carte de „self-help” in esenta, deci aplicabila si pragmatica, vom intelege diferite tipologii de parinti, de copii, de familii, diferite modalitati in care putem sa invatam sa raspundem problemelor de familie si de cuplu. De exemplu, autoarea identifica patru tipare de comunicare:

• impaciuitorul,
• evaluatorul,
• acuzatorul si
• confuzul.

 

Pentru intelegerea fiecarui tipar in parte, ni se propun exercitii postural-corporale cu jocuri de rol, in care unul din parteneri joaca pe rand, dupa indicatii precise, rolul acuzatorului si al celorlalte tipologii, iar cel de-al doilea partener incearca sa faca fata unei astfel de comunicari defectuoase. Experimentarea fizica a exercitiilor propuse, de inspiratie gestalt-moreniana, au rolul de a ne face sa intelegem, prin trairi corporale (de exemplu, daca jucam rolul impaciuitorului o vom face stand in genunchi si cu mana intinsa, cersind) sentimentele pe care ni le generam noua si celor din jur prin adoptarea unui anumit stil de comunicare si de punere a unei probleme. Capitolul „Jocuri de comunicare” poate fi o mina de aur pentru familiile sau cuplurile care au deschiderea si dorinta de a experimenta intr-un mod creativ si amuzant modalitati de imbunatatire a contactului si intalnirii in comunicare. (…)

 

Citeste mai departe recenzia psihoterapeutei Mihaela Costea pe revista virutală CafeGradiva.

 

De Valentine’s Day: ”Amintește-ți de spanac”

Unul dintre pericolele care amenință armonia cuplului este practicarea tehnicii „globului de cristal”.

Vi se întâmplă să presupuneți că, dacă cineva vă iubeşte sau dacă voi iubiţi pe cineva, atunci fiecare dintre voi ştie fără să întrebe ce nevoi are celălalt, ce vrea, ce simte sau doreşte acesta, şi acţionează în consecinţă. Dacă nu acţionaţi aşa înseamnă că nu vă iubiţi partenerul sau că acesta nu vă iubeşte. Adevărul este că, indiferent cât de tare ne iubim, iubirea nu ne ajută să aflăm dacă partenerului îi place spanacul sau cum îl preferă gătit.

  

  

 

Îmi amintesc de un cuplu care venise la mine pentru că soţii erau extrem de nemulţumiţi de căsnicia lor de douăzeci de ani. În timp ce îi ascultam, mi-am dat seama că fiecare încercase să îl critice pe celălalt pornind de la teoria ”globului de cristal”: „Dacă ne iubim cu adevărat, vom şti întotdeauna ce doreşte celălalt”. Şi din moment ce plecaseră de la această premisă, nu îşi puteau pune întrebări unul altuia, căci asta ar fi pus iubirea lor sub semnul întrebării.

Ghiciseră corect în câteva cazuri, dar această soluţie era acum punctul nevralgic al conflictului în care se aflau. Nu ghiceau întotdeauna corect. Cât am lucrat împreună, cuplul a acceptat invitaţia şi îndemnul meu de a vorbi mai deschis. Când am ajuns la partea unde îl rugam pe fiecare să spună deschis ce nu îi plăcea la celălalt, soţul a izbucnit, emoţionat:

„Aş vrea să nu mai găteşti tot timpul spanac!”

După ce soţia şi-a revenit din şoc, a răspuns:

„Eu urăsc spanacul, dar credeam că ţie îţi place. Voiam doar să îţi fac o plăcere”.

Pe măsură ce am reluat problema, am descoperit că, la începutul relaţiei, soţia îşi întrebase soţul ce îi place să mănânce. Iar el a răspuns că orice găteşte ea este bun. Soţia a încercat să afle singură ce mâncăruri îi plăceau soţului. De asemenea, l-a auzit o dată certându-şi nepotul că nu terminase spanacul din farfurie, lucru pe care îl interpretase drept o adevărată pasiune a soţului pentru acest aliment.

  

  

 

Soţul nu îşi amintea acest incident, dar ţinea minte că îşi acuzase sora că nu este capabilă să îşi hrănească bine copilul. Desigur, am pus întrebarea cum se făcea că soţul nu făcea niciun comentariu şi continua să mănânce spanacul pe care îl detesta. Răspunsul a fost că nu dorise să îşi jignească soţia. „În plus”, a adăugat el, „dacă ei îi plăcea, nu doream să îi stric plăcerea”.

Apoi s-a întors către ea: „Dar nu ai observat că mâncam din ce în ce mai puţin spanac?”. „Eu am crezut că voiai să slăbeşti”, a răspuns soţia.

Acest episod a dat naştere la o expresie pe care o foloseau când îşi dădeau seama că intrau în jocul cu globul de cristal: „Aminteşte-ţi de spanac!”

Probabil niciun alt cuplu din lume nu a trăit aceeaşi experienţă, dar părerea mea este că mai toţi aţi trecut prin situaţii similare. Dacă privim în urmă, acest incident pare complet absurd. Şi totuşi, se întâmplă în mod repetat.

Fragment din

Arta de a făuri oameni

de Virginia Satir

  

Îndrăgostitul care se hrănea cu iarbă

Așa cum poate fi folosită pentru a ademeni iubitul, mâncarea poate fi folosită și pentru a simboliza dragostea care este deja formată.

Metafora mâncării descrie plăcerea senzuală a momentelor petrecute cu iubitul, la fel ca și nevoia fundamentală a îndrăgostitului de persoana iubită (de exemplu, îndrăgostitul are nevoie de dragoste pentru a trăi, la fel de mult cum are nevoie de mâncare).

   

   

    

          

În povestea australiană The Girl Who Made Dilly Bags, o fetiţă tăcută, Lowana, iubește în secret un vânător pe nume Yoadi. Este lăsată acasă de familia ei atunci când aceasta pleacă la un festival îndepărtat. Yoadi observă că ea a fost lăsată acasă și vine să o ia. Pe drum, omoară câteva animale pentru a i le aduce. Atunci când îl vede, ea aproape leșină atât de foame, cât și de dragoste. El îi dă mâncarea, o privește cum mănâncă, iar apoi o anunţă că se va căsători cu ea. Apoi o duce la festivalul la care era familia ei.

Morala aceste povești este că, dacă iubești pe cineva, îl hrănești; și, dacă cineva te hrănește, poţi ajunge să iubești persoana care te hrănește.

    

    

    

    

 

Alte povești includ descrieri mai detaliate ale mâncării, menite să aducă experienţa senzuală a iubirii. În Cântarea Cântărilor, un îndrăgostit vorbește cu persoana pe care o iubește, spunând: „Sprânceana ta este o felie subţire de rodie”. Similar, naratorul din Dragostea în vremea holerei [G. Garcia Marquez] folosește reprezentarea mâncării pentru a descrie cum Fermina Daza își seduce soţul:

„L-a tăiat în bucăţi cu o tandreţe răutăcioasă; a adăugat sare după gust, piper, un căţel de usturoi, ceapă tocată, suc de lămâie, foaie de dafin, până când a fost asezonat și așezat pe farfurie, iar cuptorul a fost încins la temperatura potrivită”.

Valoarea de sprijin a mâncării este subliniată și în alte povestiri. În povestea persană Manjun și Layla, fiul unei căpetenii se îndrăgostește nebunește de Layla, o colegă de școală, câștigându-și singur numele de manjun, însemnând „bărbat nebun”. El fuge de civilizaţie, umblă dezbrăcat și mănâncă numai iarbă. Își explică ciudatul comportament, spunând: „Corpul meu nu mai are dorinţă. Dragostea este focul meu și esenţa mea. Ghemul care sunt a dispărut. Dragostea a intrat în casa mea”. Sau, așa cum spun cei de la Beatles, „Dragostea este tot ce ai nevoie”.

Fragment din cartea

Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp

de Robert J. Sternberg, profesor de psihologie la Yale University

   

Sex si iubire? Sau…

O ancheta recenta arata ca intr-adevar barbatul investeste mai putin in activitatea sexuala decat femeile.

 

La intrebarea: „Puteti avea relatii sexuale fara sa iubiti?″ 2/3 dintre barbati raspund „Da”, fata de 1/3 dintre femei (mai exact 63, 8% si 35,9%).

O treime din barbati, indragostiti de prima partenera

Aceasta ancheta mai arata ca in decursul unei vieti barbatul are in medie 11 partenere dintre care iubite sunt doar 4,4, iar femeia are 3,3 parteneri, iar iubiti vor fi 3. Mai putem constata de asemenea ca 33% dintre barbati au fost foarte indragostiti de prima partenera, fata de 64% dintre femei.

Sex fara dragoste

Astfel este foarte adevarat ca in activitatea sexuala majoritatea barbatilor acorda mai putina importanta aspectului afectiv si relational decat femeia. Aceasta nu accepta relatia decat daca exista participare afectiva si intelectuala, altfel spus, decat daca iubeste si este iubita. Vom remarca totusi ca o treime dintre barbati au nevoie sa fie iubiti pentru a putea sa faca dragoste. Asta arata ca, ancheta fiind recenta, a fost intervievat un numar mare de barbati cu mentalitate noua.

Priviri alunecoase

De ce barbatul poate face distinctie intre sex si iubire? Pentru ca stie sa distinga mai usor intre nevoie si sentimente? Pentru ca are o viziune mai profana, mai materialista asupra sexualitatii? Atunci cand priveste o femeie, el este cel a carui privire ii aluneca instinctiv spre zonele erogene. El, consumator de filme pornografice. El, cu o mentalitate de penetrant fugitiv: sa aiba o femeie, sa o posede si sa se retraga pentru a fuma o tigara sau sa revina la preocuparile lui, ceea ce permite si impune placerea sa exploziva si scurta, urmata de o faza refractara.

Dependenta de iubire

Dar „este prins chiar cel care credea ca prinde″. Se intampla ca barbatul, care la inceput nu viza decat o relatie sexuala, sa se ataseze ulterior de o femeie, trecand de la sex la afectiune. Intensitatea placerii resimtite il leaga de acea femeie care i-o produce.

De acum „o are in sange″. „Recunoastere″ zic unii, ″dependenta″ spun altii: o seama de endorfine si de alte molecule ce dau nastere voluptatii sunt responsabile de aceasta legatura. Dar biologia nu este decat un aspect  – reductor  – al legaturii.

Noua mentalitate

Dincolo de chimia corpurilor exista chimia constiintelor. La inceput a fost dorinta, apoi intelegerea, apoi atasarea. Dorinta pune fundamentele, placerea uneste, iubirea incoroneaza. Bineinteles, ceea ce am scris priveste femeia si barbatul traditionali. Barbatul nou isi revendica dreptul la sentimente. […]

Citește mai departe în revista ”Psychologies”.