Cât trebuie să dureze temele pentru acasă: Ce ne spun cercetările din domeniul educației

Unul dintre subiectele cele mai problematice se referă la cât de mult timp trebuie acordat temelor pentru acasă.

Metaanaliza realizată de Cooper (1989a) demonstrează că beneficiile temei pentru acasă se văd atunci când acesteia i se acordă între 1 şi 2 ore pe seară. Dacă se rezervă un timp mai îndelungat, beneficiile încep să se diminueze. La rezultate similare a ajuns şi cercetarea lui Cooper, Robinson & Patall (2006). Concret, autorii relatează că cea mai mare mărime de efect este obţinută când se acordă între 7 şi 12 ore pe săptămână pentru temele de acasă. Când durata creşte, şi impactul scade.

Deşi nu există nişte repere definitive legate de timpul ce trebuie acordat temelor pentru acasă în funcţie de vârsta elevilor, cercetătorii în educaţie vin cu diverse recomandări. Bennett, Finn şi Cribb (1999) spun că timpul pentru temele pentru acasă trebuie să crească cu câte 10 minute pentru fiecare an şcolar. Ceea ce înseamnă că elevii de I‑a vor face teme pentru acasă vreme de 10 minute pe seară (incluzând aici toate materiile), cei din a II‑a vor lucra acasă pentru 20 de minute, cei de a III‑a, pentru 30 de minute şi aşa mai departe. Good şi Brophy (2003) oferă următorul sfat:

Aceleaşi recomandări pe care le facem pentru temele din clasă le vom face şi pentru temele pentru acasă, cu observaţia că aceste teme trebuie să fie realiste ca durată şi ca nivel de dificultate, ţinând cont de capacitatea elevului de a susţine o muncă independentă. Astfel, pentru copiii de clasa a IV‑a, credem că ar trebuie să se acorde pentru fiecare materie între 5 şi 10 minute, în timp ce în cazul elevilor din ultimele clase de liceu, timpul acordat temelor creşte la 30‑60 de minute.

Good şi Brophy atrag atenţia asupra faptului că temele făcute seara nu trebuie să ajungă să fie copleşitoare. Or, acest fapt presupune ca profesorii să se coordoneze între ei. În ultimă instanţă, discuţiile legate de durata ideală pentru temele făcute acasă se plasează încă la un nivel speculativ. După cum observă Cooper, Robinson & Patall (2006): „Mai e nevoie de multă cercetare pentru a putea aproxima această durată, de vreme ce nivelul optim de teme pentru acasă pare să depindă de o mulţime de factori… Chiar şi pentru elevii mai mari, prea multe teme conduc la o diminuare a eficienţei muncii lor sau ajung chiar să fie contraproductive“ (pp. 52‑53).

Prin urmare, o cantitate mare, dar haotică de teme pentru acasă nu va fi benefică, ba dimpotrivă. Pe de altă parte, cantităţi mici de teme bine structurate pot aduce efectul dorit.

Fragment din Arta şi ştiinţa predării. Un cadru cuprinzător pentru o instruire eficientă, de Robert J. Marzano

 

Pentru profesori: Ce faci când elevul nu știe să răspundă?

Atunci când un elev nepromiţător nu răspunde corect la o întrebare, profesorul trebuie să rezerve tot atât de mult timp pentru a lămuri răspunsul incorect sau incomplet pe cât ar rezerva pentru un elev pentru care are aşteptări ridicate.

Din păcate, atunci când un elev mai slab răspunde la o întrebare incorect, profesorul poate avea înclinaţia de a încerca să ofere el răspunsul corect cât mai repede posibil. Cu toate acestea, dacă profesorul operează din perspectiva că elevul a răspuns la întrebare ajutându‑se de un sistem logic (chiar dacă unul problematic, sau bazat pe o premisă falsă), atunci important ar fi să identifice care este raţionamentul care i‑a permis elevului să genereze respectivul răspuns. (…)

Mai există şi alte tehnici care pot fi folosite în cazul elevilor care nu promit. Enumerăm câteva din ele mai jos:

• Exprimaţi‑vă recunoştinţa pentru răspunsurile elevilor. Ori de câte ori elevii răspund la o întrebare în faţa colegilor lor, ei se pun într‑o situaţie riscantă. Profesorul trebuie să găsească timp să le mulţumească elevilor pentru răspunsuri.
• Nu permiteţi comentarii negative din partea altor elevi. O regulă generală pentru un comportament civilizat implică faptul că este inacceptabil orice comentariu negativ din partea unui coleg.
• Indicaţi ce este corect şi ce este incorect în răspunsul unui elev. Aproape fiecare răspuns conţine informaţii corecte şi informaţii incorecte. Dacă ambele părţi sunt identificate sistematic de către profesor, atunci „a nu avea întotdeauna dreptate“ devine o parte naturală şi acceptabilă din procesul de învăţare.
• Reformulaţi întrebarea. Dacă un elev are probleme cu o întrebare, profesorul o poate reformula sau poate găsi o întrebare mai simplă care să fie parte din prima întrebare. Descompunând întrebarea în elemente mai simple, profesorul îi oferă elevei ocazia să spună ce ştie.
• Găsiţi moduri de a fi indulgent temporar cu elevul. Dacă un elev este nelămurit sau se simte jenat atunci când i se pun întrebări, este bine să îi daţi elevului răgaz să se adune. Profesorul poate realiza acest lucru spunându‑i elevului că se va reîntoarce la el: „Mark, ia să vedem… Te las câteva minute să te gândeşti. Apoi revin“.

 Fragment din Arta și știința predării de Robert Marzano