Archive for iunie, 2015



Natura umanaÎntr‑o psihanaliză, tratamentul începe în momentul în care este făcută prima interpretare care conștientizează un anumit element din materialul prezentat, care era capabil de prezentare, și cu toate acestea încă nu era complet acceptat de către pacient.

De exemplu, un băiețel de trei ani ia trei cărămizi și face un tunel, iar apoi ia două trenuri și le face să se ciocnească în tunel; interpretare: înăuntrul tău oamenii se întâlnesc, și tu îi (con)ții și îi faci să se lovească sau îi menții la distanță; îmi spui despre mama și tatăl tău și despre modul în care se iubesc sau se ceartă și tu pari dat complet la o parte. (Băiețelului i s‑a declanșat un atac acut de astm atunci când a lovit trenurile între ele, iar interpretarea, oferită în acest caz la trei minute de la începutul analizei, a calmat imediat atacul de astm.)

Odată ce am făcut această interpretare, tratamentul a început și tot materialul ulterior a fost influențat de faptul că eu am intrat în viața băiețelului ca o ființă umană care poate exprima lucrurile în cuvinte, care se poate descurca în mod obiectiv cu situația care este plină de sentimente, care poate tolera un conflict și care poate înțelege ce este gata în pacient să devină conștient și deci acceptabil ca fenomen al sinelui.

În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.

Fragment din Natura umană de D.W. Winnicott

    


Arta si stiinta predariiUnul dintre subiectele cele mai problematice se referă la cât de mult timp trebuie acordat temelor pentru acasă.

Metaanaliza realizată de Cooper (1989a) demonstrează că beneficiile temei pentru acasă se văd atunci când acesteia i se acordă între 1 şi 2 ore pe seară. Dacă se rezervă un timp mai îndelungat, beneficiile încep să se diminueze. La rezultate similare a ajuns şi cercetarea lui Cooper, Robinson & Patall (2006). Concret, autorii relatează că cea mai mare mărime de efect este obţinută când se acordă între 7 şi 12 ore pe săptămână pentru temele de acasă. Când durata creşte, şi impactul scade.

Deşi nu există nişte repere definitive legate de timpul ce trebuie acordat temelor pentru acasă în funcţie de vârsta elevilor, cercetătorii în educaţie vin cu diverse recomandări. Bennett, Finn şi Cribb (1999) spun că timpul pentru temele pentru acasă trebuie să crească cu câte 10 minute pentru fiecare an şcolar. Ceea ce înseamnă că elevii de I‑a vor face teme pentru acasă vreme de 10 minute pe seară (incluzând aici toate materiile), cei din a II‑a vor lucra acasă pentru 20 de minute, cei de a III‑a, pentru 30 de minute şi aşa mai departe. Good şi Brophy (2003) oferă următorul sfat:

Aceleaşi recomandări pe care le facem pentru temele din clasă le vom face şi pentru temele pentru acasă, cu observaţia că aceste teme trebuie să fie realiste ca durată şi ca nivel de dificultate, ţinând cont de capacitatea elevului de a susţine o muncă independentă. Astfel, pentru copiii de clasa a IV‑a, credem că ar trebuie să se acorde pentru fiecare materie între 5 şi 10 minute, în timp ce în cazul elevilor din ultimele clase de liceu, timpul acordat temelor creşte la 30‑60 de minute.

Good şi Brophy atrag atenţia asupra faptului că temele făcute seara nu trebuie să ajungă să fie copleşitoare. Or, acest fapt presupune ca profesorii să se coordoneze între ei. În ultimă instanţă, discuţiile legate de durata ideală pentru temele făcute acasă se plasează încă la un nivel speculativ. După cum observă Cooper, Robinson & Patall (2006): „Mai e nevoie de multă cercetare pentru a putea aproxima această durată, de vreme ce nivelul optim de teme pentru acasă pare să depindă de o mulţime de factori… Chiar şi pentru elevii mai mari, prea multe teme conduc la o diminuare a eficienţei muncii lor sau ajung chiar să fie contraproductive“ (pp. 52‑53).

Prin urmare, o cantitate mare, dar haotică de teme pentru acasă nu va fi benefică, ba dimpotrivă. Pe de altă parte, cantităţi mici de teme bine structurate pot aduce efectul dorit.

Fragment din Arta şi ştiinţa predării. Un cadru cuprinzător pentru o instruire eficientă, de Robert J. Marzano

 


Fata din tren, romanul bestseller scris de Paula Hawkins este genul de lectură care te captivează fără drept de veto. Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar tu ajungi să o urmăreşti cu sufletul la gură, abia aşteptând să aflii ce se intâmplă in continuare în acest thriller psihologic care are capacitatea de a ne schimba felul în care privim spre vieţile celorlalţi.

Capodopera pe care a reusit sa o scrie Hawkins a devenit un roman al recordurilor, din multe puncte de vedere. Iată numai câteva, de pe două continente diferite:

B8dD0apIUAA4A7o

În Marea Britanie…

  • Fata din tren este al cincelea cel mai bine vândut roman pentru adulţi, încă din 2011, după Hilary Mantel (249,433), Terry Pratchett, Helen Fielding, J. K. Rowling, Dan Brown.
  • Un exemplar al cărţii “Fata din tren” a fost achiziţionat o data la 18 secunde începând cu data publicării (vândute pe zi de la publicare: 1752, vândute pe oră: 198)
  • De la romanul lui Bridget Jones, Mad about the boy, din 2013, Fata din tren este romanul care s-a vândut cel mai repede.
  • Este romanul care s-a vândut cel mai bine la categoria Ficţiune pentru adulţi, de la stabilirea primelor recorduri in 1998.
  • Este cel de-al 23-lea cel mai bine vândut Roman pentru adulţi de când s-au înregistrat primele recorduri şi până azi.
  • Este cel de-al 14-lea cel mai bine vândut roman pentru adulţi, secţiunea crimă, de când s-au înregistrat primele recorduri şi până azi.
  • A ramas Nr. 1 la rubrica Bestseller din Sundaz Times pentru 14 săptămâni până acum – singurele romane care au reuşit să rămână mai mult timp au fost Hannibal, de Thomas Harris (18 săptămâni în 1999) şi Simbolul pierdut, de Dan Brown (19 săptămâni n 2009 şi 2010).

IMG_1764

În SUA…

  • Greutatea exemplarelor Fata din tren vândute este egală cu greutatea a 4,360,000 de pahare de gin tonic Gordon.
  • De la la bază şi până la vârf, numărul copiilor vândute este egal cu înălţimea Empire State Building.
  • De la bază şi până la vârf, numărul copiilor vândute este mai mare decât distanţa dintre New York şi Boston.
  • Cititiorii romanului Fata din tren ar ocupa impreuna 11,428 de metrouri din New York.
  • Există mai multe exemplare de Fata din Tren decât totalul locuitorilor din Nabraska.

La terapie in fustitaO adolescentă obeză şi nespălată stă pe un scaun în sala de aşteptare.

Părul ei negru şi des îi cade în şuviţe soioase. Hainele ei sunt vădit neasortate. Felul cum arată vorbeşte în numele ei — și exhibă sentimentele de înstrăinare şi-i înnebuneşte familia. Mirosul ei stătut persistă uneori în cabinet după ce pleacă; îmi imaginez cum îmi impregnează canapeaua şi aerul. Vrând-nevrând mă umplu de el. Sub înţepăturile disconfortului meu, simt freamătul empatiei.

O parte din mine înţelege că înfăţişarea ei este un mesaj urlat în singurul limbaj pe care îl cunoaşte, dar cel mai mult mi-aş dori să-şi facă o baie. Maioul ei strâmt îi dezgoleşte sfidător braţele bronzate, expunând o reţea complicată de tăieturi de diverse lungimi, lăţimi şi adâncimi, unele cicatrizate, altele recente. Pediatrul care o tratează crede că, uneori, se taie de sute de ori pe zi. Îmi spune că are mii de cicatrici pe corp şi că el a ajuns să se simtă neputincios.

Când intră în cabinet, mintea mi se limpezeşte şi devin atentă. N-am cum să nu remarc frumoasa nuanţă măslinie a pielii ei, aşa plină de cicatrici cum e. Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? Că uneori mă îndepărtez de ea, iar alteori simt empatie faţă de suferinţa ei? Că uneori simt speranţă, dar, alteori, mă simt complet înfrântă? Că uneori sunt capabilă s-o înţeleg, dar uneori nu pot — sau poate, mai cinstit, nu vreau s-o înţeleg? În diferite momente, am simţit toate aceste lucruri. Adevărul e că mă aflu într-o neîntreruptă stare de confuzie.

(…)

Experienţa analistei din această povestire este mai extremă decât ceea ce întâlnesc în mod obişnuit terapeuţii în cabinetele lor. Cu toate acestea, sentimentele intense şi derutante ale terapeutei sunt bine cunoscute oricui lucrează intensiv cu pacienţii fragili sau dezoganizaţi. În psihoterapia psihodinamică, modul cum înregistrăm reacţiile emoţionale faţă de noi înşine şi faţă de pacienţii noştri — transferul şi contratransferul — ne furnizează surse importante de informaţii care ne ghidează abordarea clinică.

Transferul este procesul psihic prin care pacientul transformă în mod inconştient situaţiile noi în situaţii familiare, predictibile. Contratransferul se referă la reacţiile emoţionale complementare faţă de pacient. Într-o formulare largă, contratransferul include toate reacţiile conştiente şi inconştiente ale terapeutului faţă de pacient şi ne oferă o sursă importantă de date.

Imboldul de a-şi înţelege mai bine pacienta o face pe terapeută să sondeze profunzimile reacţiei ei emoţionale, căutând indicii pentru a surprinde ceea ce iniţial pare incomprehensibil — faptul că o adolescentă s-a tăiat pe corp de mii de ori. „Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? …”

Contratransferul reprezintă o temă importantă în domeniul nostru încă de pe vremea când Freud l-a propus ca mod de a conceptualiza ceea ce el considera a fi „petele oarbe“ ale analistului. Aşa cum îl gândea Freud la vremea lui, se aştepta din partea analistului „să recunoască în sine contratransferul şi să trebuiască să îl stăpânească“. Prin contrast, noi conceptualizăm acum contratransferul într-o accepţiune mai largă. Modelele noastre curente de a înţelege asemenea contratransferuri omniprezente cuprind toată gama reacţiilor. Astăzi, acceptăm că, în general, contratransferul este mereu prezent şi valoros, atât timp cât este înţeles şi nu pus în scenă.

Fragment din La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman și Catherine L. Anderson


Eros si civilizatiePentru marea majoritate a populaţiei, gradul şi modul satisfacerii sunt determinate prin propriul efort; dar acest efort este munca pentru un aparat pe care ei nu-l controlează, care acţionează ca o forţă independentă, căruia indivizii trebuie să i se subordoneze dacă vor să trăiască.

Iar această forţă devine cu atât mai străină, cu cât diviziunea muncii devine mai specializată. Oamenii nu-şi mai trăiesc propria viaţă, ei îndeplinesc funcţii stabilite dinainte. Atunci când muncesc, ei nu-şi satisfac propriile necesităţi şi nu-şi exercită capacităţile, ci muncesc într-un mod înstrăinat. Munca a devenit acum generală şi tot astfel restricţiile impuse libidoului: timpul de muncă, ce constituie cea mai mare parte a vieţii omului, este un timp chinuitor, căci munca înstrăinată înseamnă absenţa satisfacţiei, negarea principiului plăcerii. (…)

Sub dominaţia principiului randamentului, trupul şi sufletul sunt transformate în instrumente ale muncii înstrăinate; ele pot funcţiona ca atare dar dacă sacrifică libertatea obiectului-subiect libidinal care este în mod originar organismul uman şi pe care acesta şi-o doreşte.

Distribuirea timpului joacă un rol hotărâtor în această transformare. Numai temporar, în timpul zilei de muncă, omul este un instrument al activităţii înstrăinate; în restul timpului, el este liber pentru sine însuşi. (Dacă ziua medie de muncă, inclusiv pregătirea pentru muncă şi drumul de acasă până la locul de muncă şi de acolo înapoi, constă din 10 ore, iar nevoia biologică de somn şi hrană necesită încă 10 ore, atunci în cea mai mare parte a vieţii rămân patru ore de timp liber la fiecare 24 de ore).

Acest timp liber îi stă la dispoziţie pentru plăcere. (…) Însă prin rutina obositoare şi mecanică a activităţii de muncă înstrăinată, repaosul se transformă în destindere pasivă şi în refacere a energiei pentru muncă.

Fragment din Eros şi civilizaţie. O cercetare filosofică asupra lui Freud, de Herbert Marcuse

 


Copilul furcaPărinţii care au reuşit să aibă o carieră şi un succes material se confruntă adesea cu un adevăr şocant.

Pentru prima oară în viaţa lor, sunt într‑o situaţie în care este dintr‑odată imposibil să obţină note maxime la toate „materiile“ de acasă şi de la serviciu. Cu doar câţiva ani înainte, la facultate sau la primul loc de muncă, cu cât munceau mai mult şi cu cât se străduiau mai mult, cu atât obţineau rezultate mai bune. Laudele din partea familiei, a şefilor şi chiar a partenerilor de viaţă îi făceau să se simtă nişte oameni împliniţi. Să iei un 10 la un examen despre Shakespeare, după o noapte albă, era un motiv de sărbătoare şi de mândrie. Un raport strălucit la marketing care ţi‑a mâncat timpul pe care altfel l‑ai fi petrecut într‑un weekend la plajă, dar care a stârnit admiraţia colegilor era şi el un prilej de mare satisfacţie.

Să privim acum lucrurile din altă perspectivă: trebuie să faceţi acel raport de marketing, dar aveţi trei copii, toţi sub zece ani, care au nevoie de mama. Partenerul de viaţă se plânge că nu mai aveţi timp să staţi de vorbă sau pentru puţină intimitate. Privind înainte, la următoarele patruzeci şi opt de ore care urmează, vă daţi seama că nu aveţi nicio posibilitate să petreceţi puţin timp cu fiecare copil, să vă puteţi bucura de puţină intimitate cu partenerul de viaţă, şi să obţineţi „nota maximă“ pentru raportul de marketing.

Se pare că trebuie să faceţi o alegere dificilă: puteţi alege să obţineţi un calificativ bun pentru raport, dar o notă mică din partea copiilor şi a partenerului de viaţă. Sau să obţineţi o notă mare de la copii şi partenerul de viaţă, dar o notă proastă pentru raportul de marketing şi poate chiar să vă asumaţi riscul de a fi concediată. Aş putea să vă sugerez o a treia alternativă: puteţi încerca să realizaţi un echilibru rezonabil şi să obţineţi câte un 9 de la copii, partenerul de viaţă şi de la şef.

Cum? Să vă mulţumiţi numai cu un 9?

Cei mai mulţi oameni, după ce depăşesc euforia prilejuită de căsătorie şi împlinirea pe care ţi‑o dă rolul de părinte, adesea se confruntă cu această realitate. Totuşi, dacă un părinte vrea să fie corect cu toată lumea şi să nu‑şi neglijeze nici copiii, nici partenerul de viaţă sau şeful, trebuie să se mulţumească să facă o treabă bună numai în măsura posibilităţilor — poate pentru prima oară în viaţă. În viaţa reală, să fii un părinte afectuos şi preocupat de creşterea copiilor poate însemna uneori că, în funcţie de familie şi locul de muncă, să nu te mai aştepţi să faci minuni şi să te asiguri că partenerul de viaţă şi copiii se bucură de prezenţa ta şi beneficiază de atenţia necesară.

Fragment din 

Copilul care îţi dă de furcă. Cinci tipuri de copii „dificili“,

de Stanley I. Greenspan și JaCqueline Salmon


Puterea lui TaoAcum o să vă ofer perspectiva taoistă despre cauzele rădăcinilor fumatului şi ale dificultăţii de renunţare la un obicei care dăunează.

Tot ce am spus mai înainte despre fumat este valabil, dar face referire doar la sfera operativă, nicidecum la cea fundamentală. Motivaţia fundamentală este următoarea: ţigara ne oferă prilejul de a ne simţi respiraţia. Atunci când inhalezi fumul în plămâni, simţi cum aerul pătrunde în tine. Apoi, când expiri (aerul a lăsat substanţele care se depun pe plămânii din ce în ce mai negri), nu doar că simţi respiraţia, dar o mai şi vezi. Şi poți să te joci cu ea.

Fumatul ne pune în contact cu propria respiraţie, iar respiraţia este principala şi cea mai importantă activitate a omului. Fumatul ne face să ne simţim mai vii, dar cu ce preţ! Chiar cu acela al vieţii. (…)

Dacă vei reuşi să‑ţi controlezi respiraţia, vei reuşi să‑ţi controlezi şi corpul, mintea şi viaţa. O respiraţie bine reglată va aduce regularitate în gândire, emoţie şi acţiuni. Pe scurt: vei avea mai multă energie, mai multă vitalitate şi bună stare şi vei fi mai fericit. Cum aşa? Este posibil, deoarece respiraţia deschide canale prin care poate circula forţa vitală. Acestea sunt rutele din tai chi, despre care vom vorbi pe larg mai încolo.

Practicanţii de yoga, meditaţie sau arte marţiale ştiu cum să‑şi simtă respiraţia şi fără să fumeze. Tot aşa pot fi reglate şi dorinţele — cele de gratificare orală, cele de folosire a mâinilor, cele legate de foc, cele de socializare sau chiar de statut social — fără să‑ţi faci rău sau chiar să te sinucizi pe parcurs. Asta e calea taoistă de renunţare o dată pentru totdeauna la fumat.

Fragment din Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, de Lou Marinoff

 

„50-Shades-of-Grey”-„Cincizeci-de-umbre-ale-lui-Grey”1

Povestea celor Cincizeci de umbre ale lui GREY continuă cu o a patra carte din seria #FiftyShadesofGrey. Astăzi, chiar de ziua lui Christian, a fost lansat volumul in limba engleză GREY: Fifty shades of Grey as told by Christian.

Tanarul miliardar care a cucerit-o pe Anastasia Steele si milioane de cititoare, capata voce in noa carte scrisa de EL James. Autoarea oferă o perspectivă nouă asupra povestii de dragoste care a captivat cititorii din întreaga lume. Christian Grey are totul in ordine perfecta, lumea lui este disciplinata și cu totul goală de emotie, până în ziua în care Anastasia Steele intră în biroul lui, cu silueta gingaşă şi mintea deschisă. El încearcă să o uite, dar în loc este cuprins într-o furtună de emoție pe care nu o poate înțelege și căreia nu ii poate rezista. Spre deosebire de orice femeie pe care a cunoscut+o mai înainte, timidă şi diafană, Ana pare să fie prima care il vede cu adevărat, dincolo de  afacerile de miliarde și stilul de viață extravagant. Va reuşi Anadoboare zidurile din mintea lui Christian sau va cădea doar pradă dorințelor întunecate şi masochiste ale lui Grey?

Cei de la The Telegraph au scris un articol interesant despre motivele din spatele apariţiei acestui nou volum, dar şi un overview al punctelor culminante din povestea celor doi protagonişti, din primele trei volume.

Volumul al patrulea va aparea la inceputul toamnei in colecţia noastră #EROSCOP. Rămâneţi aproape!

s560x316_Cincizeci_de_umbre_ale_lui_Grey


Pentru pasionaţii lecturilor care te ţin cu sufletul la gură, dar şi pentru cei care sunt in căutarea unor provocări noi in materile de carte, avem trei cărţi care au făcut deja inconjurul lumii şi care reuşesc, fiecare, prin personaje spectaculos construite şi un fir narativ şocant, să te captiveze până la pagina finală. Lecturi plăcute!

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) FATA DIN TREN

Autor: Paula Hawkins

Traducere de Ionela Chirilă
Colecţia: Fiction Connection
Nr. de pagini: 408

#1 New York Times Bestseller
Bestseller absolut în Marea Britanie

Peste 1,8 milioane de exemplare vândute în doar patru luni, în Statele Unite.


Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess şi Jason“ şi viaţa lor i se pare perfectă.
Până când într-o zi vede ceva ce o şochează.
Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

“Misterios şi pasionant – Fata din tren este un thriller de primă mână, care te face dependent de viciul cititului.” – S.J. Watson, autorul bestsellerului Înainte să adorm

Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă.” – Stephen King

“Cu siguranţă va atrage nenumăraţi fani înrăiţi!” – The New York Times

“Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar cititorii o vor urmări cu sufletul la gură.” – The Boston Globe

“Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi. ” – People

“Dacă nu e niciun tren care să meargă în sensul opus şi dacă mergem suficient de încet, câteodată pot să-i zăresc, pentru o clipă, pe terasa casei lor. Dacă nu, aşa cum se întâmplă azi, mi-i închipui. Jess şade cu picioarele ridicate pe masa de pe terasă, cu un pahar de vin în mână, Jason e în spatele său, cu mâinile pe umerii ei. Îmi imaginez atingerea mâinilor lui, greutatea lor, senzaţia de siguranţă şi confort. Uneori mă surprind încercând să-mi amintesc când am avut parte ultima dată de atingerea reală a unei persoane, de o îmbrăţişare din tot sufletul sau de o strângere de mână, şi simt cum mi se frânge inima.”

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum. Fata din tren este primul său thriller. A cunoscut un mare succes internaţional, iar DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare.


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) AVERTISMENT

Autor: Renée Knight

Traducere din engleză de Ioana Socolescu
Colecţia: Fiction Connection
Nr. de pagini: 336

Orice asemănare cu persoane în viaţă sau decedate este pur întâmplătoare…


Ce-ai face dacă ai descoperi că în cartea pe care o citeşti e vorba despre tine?

Când găseşte o carte misterioasă pe noptieră, viaţa lui Catherine Ravenscroft se transformă într-un coşmar. Deşi pare o născocire, cartea, numită Străinul desăvârşit, recreează veridic şi în cel mai mic detaliu cumplita zi în care Catherine a devenit prizoniera unui secret teribil, un secret pe care o singură persoană îl mai cunoştea – iar acea persoană a murit.
Pe măsură ce trecutul o ajunge din urmă, Catherine simte că lumea ei se prăbuşeşte. Singura cale este să-l înfrunte… chiar dacă adevărul şocant ar putea să o distrugă.

Un debut remarcabil, care aminteşte prin atmosferă de Înainte să adorm şi care se bucură deja de un succes internaţional, Avertisment vorbeşte despre o femeie bântuită de secrete, despre dorinţa mistuitoare de răzbunare şi preţul dureros pe care trebuie să-l plătim dacă încercăm să ascundem adevărul.

Avertisment dozează suspansul psihologic uimitor de bine: exact aşa arată thrillerul perfect.” – Lee Child

„Un necunoscut a pus cartea pe noptieră. Cu grijă. Nu a deranjat niciun obiect de la locul lui. Pe partea ei de pat. Ştiuse pe ce parte a patului doarme. A aranjat totul aşa încât să pară că ea însăşi pusese cartea acolo. Gândurile i se îngrămădesc unele peste altele şi se strivesc între ele până când devin chinuitoare şi dureroase. Vinul şi neliniştea sunt o combinaţie periculoasă. Ar trebui să înveţe deja că nu e bine să amestece otrăvurile. Îşi ia în mâini capul care o doare. În ultimele zile o doare constant. Închide ochii şi vede soarele alb şi arzător de pe copertă. Cum naiba a ajuns cartea asta în casa ei?“

„Halucinant şi tulburător, romanul lui Renée Knight te prinde în mrejele sale de la prima pagină.” – Kirkus Reviews

Înainte de a se dedica scrisului, Renée Knight a realizat documentare de artă pentru BBC şi a semnat scenarii de film şi televiziune. În 2013 a absolvit cursul Writing a Novel de la Faber Academy.


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) LUPUL ROŞU

Autor: Liza Marklund

Traducere de Daniela Ionescu
Colecţia: Fiction Connection
Nr. de pagini: 456

Sub cerul apăsător al iernii… moartea aşteaptă răbdătoare.
Roman din Seria Annika Bengtzon


Un jurnalist este ucis într-un orăşel din nordul friguros al Suediei.
Annika Bengtzon, reporter la un ziar din Stockholm, plănuia să-l intervieveze în legătură cu un atac petrecut cu mult timp în urmă, asupra unei baze aeriene izolate. În ciuda interdicţiilor, reportera începe să investigheze incidentul, care e urmat curând de o serie de crime şocante, ce par să aibă legătură între ele.
Din umbră pândeşte neîncetat Lupul Roşu, un ucigaş cu sânge rece. Annika trebuie să descopere adevărul nu numai despre crime, ci şi despre secretele care îi distrug familia.

„Deşi viaţa sa personală e un dezastru, Bengtzon nu se abate de la morală şi de la simţul dreptăţii, devenind astfel unul dintre cei mai îndrăgiţi detectivi scandinavi.“ – The New York Times

„Calităţile care o definesc pe Annika Bengtzon – independenţă, hotărâre, alături de o minte pătrunzătoare şi o atitudine integră – amintesc de Clarice Starling din Tăcerea mieilor.“ – DailyExpress

„Ţipătul veni, răsunând între cei patru pereţi. Băiatul se întoarse şi încercă să fugă; sunetele încetaseră, culorile dispăruseră, imaginea se tulburase. Îşi mută repede privirea către lumina orbitoare din hol, îşi văzu propria mână mişcându-i-se prin faţa ochilor şi simţi cum centrul de greutate i se mută de pe un picior pe altul. Rămase fără aer, deschizătura uşii se apropie, căzu, o mână lipicioasă pe fruntea sa, o alta în jurul braţului stâng. O reflexie fulgerătoare a lămpii din hol în ceva strălucitor.
Haos, un urlet în creierul său, un lichid cald peste piept.
Şi gândul, ultimul, minunat şi clar.
Mama.“

Liza Marklund este jurnalistă şi autoare de romane poliţiste. Este, de asemenea, coproprietara Piratförlaget, a treia mare editură din Suedia, şi scrie pentru ziarul Expressen. Liza Marklund a fost reporter de investigaţii timp de zece ani şi a realizat numeroase documentare TV, subiectele abordate fiind în special drepturile copiilor şi ale femeilor. Din 2004 este ambasador unicef. A publicat opt romane în seria Annika Bengtzon, serie care i-a adus faima internaţională. De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut: Pe viaţă, Fundaţia Paradis, Studio 69 (Swedish Union’s Award), Testamentul lui Nobel, Explozii în Stockholm (recompensat cu Polonipriset şi Debutantpriset).

 


chemarea_cuculuiChemarea cucului îmi aminteşte de ce m-am îndrăgostit pe loc de genul poliţist.”, spune Val McDermid. Chemarea cucului este un roman semnat de Robert Galbraith  (pseudonimul lui J.K. Rowling, parintele literar al lui Harry Potter), care ne propune o intrigă detectivistică încântătoare şi construită foarte bine.

Atunci când un topmodel celebru îşi găseşte moartea căzând de la un balcon acoperit de zăpadă din Mayfair, se presupune că fata labilă emoţional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz.

Strike este un veteran de război – cu traume atât fizice, cât şi psihice -, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară.

Captivant, cu o scriitură elegantă, impregnat de atmosfera londoneză – de la străzile tăcute din Mayfair şi puburile dosnice din East End, la agitaţia din Soho -, Chemarea cucului este o carte remarcabilă. Aducându-l în scenă pe Cormoran Strike, acesta este primul roman poliţist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith şi care s-a bucurat de o primire entuziastă. In colectia noastra se afla astazi două volume semnate de acest autor, Chemarea cucului dar şi Viermele de mătase.

Iar vineri, 19 iunie, de la ora 20:30, la Biblioteca British Council din București, in cadrul clubului de carte organizat în parteneriat cu Clubul Scriitoarelor, vom discuta despre autoare britanice care aleg să își publice cărțile sub pseudonim masculin. În centrul discuției se va afla chiar volumul „Chemarea cucului”. Moderatoarea clubului, Erika Ciuică, din partea Clubului Scriitoarelor și Virginia Costeschi, Coordonator editorial al Editurii TREI, te vor provoca la o discuție despre această carte de excepție. Detaliile evenimentului, la care te asteptam cu drag, fie ca esti fan al literaturii britanice, politiste, sau pur si simplu cititor pasionat, sunt aici 🙂

„Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecător în persoana detectivului particular Strike, care cu siguranţă va fi vedeta unei serii. Strike şi asistenta sa, Robin, formează o echipă – una ale cărei aventuri viitoare cititorii le aşteaptă cu sufletul la gură.” – The New York Times

„Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui începător: are un talent ieşit din comun de a evoca Londra şi a crea un erou. Un debut extrem de promiţător.” – Daily Mail

%d blogeri au apreciat asta: