Tag Archive: Psihologie practică


Fascistul sexual


Sex fara vinovatieHaideţi să luăm în considerare un caz particular, pentru a examina acest tip de fascism sexual.

Acum ceva vreme, am avut în psihoterapie un tânăr a cărui ocupaţie principală în viaţă era să aibă aventuri cu femeile. Era incredibil de arătos, inteligent și prosper, din punct de vedere financiar, așa că nu îi era greu să își găsească partenere „pe bandă rulantă“.

De fiecare dată când îmi descria aventurile sale sexuale, îmi vorbea pe un ton extrem de dispreţuitor despre prietena lui din momentul acela. Una arăta bine îmbrăcată, dar era „dezgustător de plată“ în zona bustului, atunci când își dădea hainele jos. Alta „era foarte rigidă” și așa mai departe.

Fragment din:

Întâmplarea a făcut ca acest denigrator al tinerelor fete să înt.lnească o femeie care îi dădea lecţii în materie de gimnastică nocturnă și voia într‑una mai mult și mai mult. După ce s‑a întâlnit timp de câteva săptămâni cu acest model de perfecţiune sexuală, pacientul meu a început să observe o descreștere serioasă a propriilor dorinţe și puteri. A început să devină deprimat, din cauza propriei incompetenţe și nu am reușit să îl ajut să își depășească anxietatea și depresia decât obligându‑l să‑și înfrunte și să‑și pună sub semnul întrebării rădăcinile profunde ale fascismului său intelectual și sexual.

Ca un fascist intelectual tipic, tânărul tindea să definească toate tipurile de inadecvare și imperfecţiune umană, inclusiv ale sale, ca fiind oribile și înfiorătoare. Simţea nevoia să le pară superior altora, astfel încât se vedea obligat să le desconsidere pe femeile cu care avea relaţii — și pe care le alegea, în mod inconștient, tocmai pentru că le putea descoperi și dispreţui defectele. Atunci când a întâlnit, în sfârșit, o parteneră sexuală pe măsura sa, nu i‑a putut tolera competenţa, tot așa cum înainte nu le putuse tolera amantelor anterioare incompetenţa. Deoarece, conform ideologiei sale fasciste, el trebuia să fie cel mai bun, trebuia să deţină supremaţia în domeniul sexului și nu putea tolera o competiţie reală pentru narcisismul și grandoarea sa.

Cu cât pacientul meu înţelegea mai mult că nu era inegalabil din punct de vedere sexual, cu atât începea să se urască mai mult pentru propria‑i insuficienţă; și, cu cât se concentra mai mult asupra faptului că era îngrozitor să fie inept, cu atât mai incompetent devenea. Acest tip de cerc vicios nevrotic nu poate fi întrerupt decât atunci când individul afectat reușește să înţeleagă că ipotezele sau principiile fundamentale, care stau la baza comportamentului său, sunt iraţionale.

Atunci când am reușit să îl conving pe acest tânăr să își pună întrebări referitoare la ideile sale fasciste, perfecţioniste, legate de inadecvarea sexuală, și să înceteze să mai aprecieze valoarea altora și pe a lui însuși în termeni de pricepere sexuală, nu a mai încercat să ţină pasul cu partenera sa nimfomană, iar potenţa i‑a revenit la forma iniţială. De asemenea, a început să se gândească la atitudinea sa globală la adresa femeilor și să le vadă mai mult ca pe niște fiinţe umane, decât ca pe tovarășe de pat.

  

Reclame

Yalom ReaderAnul trecut, am propus volume ”psi” variate, de referință și care acoperă goluri din bibliografia psihologică de la noi.

După traducerile masive din Freud și Jung, au fost bine-venite biografia ”Freud. O viață pentru timpul nostru” – cea mai bogată biografie a lui Freud -, respectiv sinteza clară și utilă ”Psihologia lui C.G. Jung”, scrisă de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale analistului elvețian, Jolande Jacobi.

În decembrie, ”Moșul” a adus un reader: ”Yalom. Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii”, o antologie care surpinde evoluția de peste trei decenii a iubitului romancier și terapeut existențial.

Din colecția de popularizare a psihologiei, ”Psihologia pentru toți”, amintesc trei titluri grăitoare:

  • ”Psihologia femeii”, un volum esențial scris de neo-freudiana Karen Horney, cunoscută precursoare a feminismului.
  • ”Iubirea nu este de ajuns” e un volum de psihologie a cuplului care vine, surpinzător, din partea cognitivistului Aaron T. Beck.
  • ”De ce se îmbolnăvesc oamenii?” (D. Leader și D. Corfield), o carte actuală de psihosomatică nuanțată cu studii de caz din medicina convențională care ignoră adesea și pe nedrept legăturile dintre minte și corp.

De ce se imbolnavescIar din colecția de ”Psihologie practică”, amintesc două cărți care dovedesc că alegerile noastre editoriale nu sunt întâmplătoare și că încercăm, inclusiv pe partea de self-help, să venim cu autori credibili și care știu bine despre ce vorbesc. ”Pe gaura cheii. Află firea celorlalți cotrobăind prin lucrurile lor”, e o carte detectivistică scrisă de Sam Gosling, profesor la Universitatea din Austin, Texas, și cercetător atent al formării percepțiilor sociale.

Al doilea exemplu: volumul ”Profesorul eficient”, care aduce o perspectivă proaspătă (inspirată de relația vie din consiliere/psihoterapie) asupra legăturii elevi-profesori. Autor: celebrul psiholog Thomas Gordon, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

   


În calitate de persoană care cotrobăie, trebuie să fii atent la toate discrepanţele care pot apărea în semnalele pe care oamenii le transmit sieşi şi celorlalţi.

În cadrul unui studiu fascinant, Carol Werner şi colegii săi de la Universitatea din Utah au cercetat modul în care putem învăţa ceva despre cât de sociabili sunt oamenii uitându-ne la modul în care îşi decorează faţadele caselor. Pentru început, a strâns poze cu case din Salt Lake City din perioada Crăciunului (toate casele erau locuite de persoane care sărbătoreau acest eveniment). Apoi cercetătorii au intervievat gospodinele din acele case pentru a stabili cât de sociabile erau. După care, pozele a şaisprezece case au fost date celor cincizeci şi doi de evaluatori; pe baza celor văzute în poze, evaluatorii au măsurat cât de sociabili erau proprietarii acestora. Din cele opt case care erau decorate, patru aparţineau unor locatari sociabili şi patru unora nesociabili; în cazul celor opt case nedecorate, distribuţia locuitorilor sociabili şi a celor nesociabili a fost aceeaşi.

Pe Gaura CheiiAşa cum era de aşteptat, evaluatorii i-au perceput pe locuitorii caselor decorate de Crăciun ca fiind mai sociabili decât cei ai caselor nedecorate. Însă cercetătorii au mai arătat şi că proprietarii de case pot expune o identitate îndreptată către ceilalţi care este diferită de cea îndreptată către sine. În rândul caselor decorate, locuitorii nesociabili transmiteau cel mai puternic mesaj de sociabilitate; această descoperire i-a sugerat lui Werner că aceştia sperau ca aparenţa casei, inclusiv a ornamentelor de Crăciun, avea să proiecteze o imagine de amabilitate care să îi ajute să îşi facă prieteni în cartier.

Însă chiar în lipsa decoraţiunilor, evaluatorii au putut identifica familiile sociabile după casele lor. Evaluatorii au descris casele celor sociabili ca fiind mai „deschise” şi mai „primitoare” prin comparaţie cu casele celor mai puţin sociabili, care au fost considerate ca fiind relativ închise şi abandonate (evaluatorii nu au sesizat nicio diferenţă între casele rezidenţilor sociabili faţă de cele ale proprietarilor mai puţin sociabili în ceea ce priveşte întreţinerea lor, curăţenia şi farmecul lor). Astfel, observatorii s-au bazat nu numai pe expresiile deliberate ale identităţii, cum ar fi ornamentele de Crăciun, ci şi pe inevitabilele lucruri care trădează personalitatea, cum ar fi aparența de spaţiu „primitor”.

  


Înaintea luării unei decizii, perceptivii strâng cât mai multe informaţii posibil şi iau în considerare o mare diversitate de alternative şi posibilităţi. Stabilirea prea rapidă a unui plan nu-i atrage, pentru că pot apărea alte posibilităţi, potenţial mai interesante şi palpitante. Perceptivilor le este mai uşor să determine ceea ce nu vor, decât ceea ce vor. Când este momentul să ia o decizie finală, au tendinţa să amâne, în ideea că poate apărea ceva mai bun!

Perceptivii preferă să trăiască într-un mod spontan şi deschis, lăsând viaţa să se desfăşoare în voie. Preferă un stil de viaţă ce le permite să poată răspunde nevoilor şi dorinţelor momentului. Pe perceptivi nu-i deranjează să improvizeze şi să se adapteze la modificările de planuri. Mulţi chiar se bucură de ceea ce este neaşteptat. Asta nu înseamnă că le place să fie luaţi prin surprindere, ci doar că se simt bine cu o planificare minimală.

    Fragment din:

Cum să te înţelegi cu un perceptiv

— Dă-i multă libertate şi largheţe. Nu-l închide în prea multe orare sau planuri.

— Dă-i intervale de timp mai degrabă generale, decât precise.

— Nu uita că, atunci când este presat de un termen-limită, poate deveni chiar mai împrăştiat, uituc sau întârziat.

— Când îi ceri ceva sau îl rogi să facă o treabă, lasă-l s-o facă aşa cum vrea el. Evită să-l baţi la cap, mai ales în legătură cu lucruri mărunte sau treburi ale casei rămase nefăcute. Ai încredere că va face treaba, chiar dacă într-un interval de timp diferit de al tău.

— Spune-i atunci când este realmente important să urmeze un plan sau să îndeplinească o sarcină; altfel, încearcă să fii flexibil.

— Participă la unele dintre activităţile inopinate pe care le sugerează.

— Fii deschis şi spontan în privinţa sexului. Lasă-l să-ţi arate unele plăceri neaşteptate şi experienţe noi.

— Acceptă-i nevoia de sex în momente şi locuri diferite.

— Respectă-i nevoia de a strânge multe informaţii înainte să ia o decizie. Nu-l forţa să excludă opţiuni prematur.

— Când se gândesc cu voce tare la schimbări, nu reacţiona exagerat.

    

Formulări pe care perceptivii nu suportă să le audă

  • „Eşti cu capul în nori.”
  • „Nu te poţi hotărî odată?”
  • „Fă-o odată!”
  • „Hotărăşte-te, pur şi simplu!”
  • „Alege – ori una, ori alta!”
  • „Eşti ca o frunză-n vânt.”

Expresia „contrariile se atrag” nu este niciodată mai adevărată ca atunci când un extravert şi un introvert se îndrăgostesc unul de altul.

La început probabil că se vor bucura mai mult să fie „doar ei doi”. Totuşi, cu timpul, preferinţele naturale ale cuplului îşi vor spune din nou cuvântul. Extravertul va dori să interacţioneze cu mai mulţi oameni, în timp ce introvertul va dori să petreacă mai mult timp singur.

În continuare urmează câteva tehnici pe care le-am considerat eficiente în îmbunătăţirea comunicării, scăderea stresului şi sporirea respectului dintre partenerii cu preferinţe opuse.

***

Nu târî un introvert reticent la evenimente sociale şi nici nu-l face să se simtă vinovat că nu te însoţeşte. Mai degrabă, uşurează-i posibilitatea de a stea deoparte dacă este obosit sau nu este interesat. Model de formulare: „Mi-ar plăcea compania ta, iubire a mea, dar te înţeleg perfect dacă preferi să nu mergi.” Continuă cu un sărut sau o îmbrăţişare. După aceea, când vă revedeţi, nu vei avea niciun nor de resentiment deasupra capului.

Nu te baza pe el că-ţi va satisface toate nevoile de companie.

Când îl inviţi la o petrecere sau alt eveniment social, oferă-i informaţii dinainte. Îi va fi mai uşor să accepte dacă ştie cât va dura, cine va fi acolo şi alte detalii liniştitoare.

La un eveniment, ai grijă să-l prezinţi unor oameni cu care să-i facă plăcere să discute şi ajută-l să intre în conversaţie (Model de formulare: „Mary, aş vrea s-o cunoşti pe Martha; e pasionată de dansul flamenco, exact ca şi tine.”)

Dacă aţi planificat o activitate de tip „doar noi doi”, evită s-o transformi într-una de tip „doar noi trei” (sau „doar noi douăzeci”).

Încearcă să te simţi mai confortabil cu liniştea. Petreceţi o parte din timpul cuplului în tăcere, citind, ascultând muzică sau făcând alte lucruri „singuri” împreună. Partenerul tău introvert poate simţi apropierea fără ca vreunul din voi să spună vreun cuvânt.

Nu strica un moment intim cu flecăreli. Ceea ce tu crezi că este comunicare sau autoexprimare poate fi perceput de către partenerul tău ca redundant, superficial sau lipsit de sens.

Scoate-l din ale lui punându-i întrebări delicate, neintruzive. Acesta este primul pas. Al doilea pas: ascultă cu adevărat răspunsurile. Oricine apreciază acest tip de atenţie focalizată, dar mai mult decât atât, introverţii au adesea aversiune să se repete. Dacă le acorzi atenţia cuvenită, nu vor fi nevoiţi s-o facă.

Nu presupune că tăcerea introvertului înseamnă încăpăţânare, rea-intenţie sau lipsă de interes.

Respectă-i nevoia de intimitate – atât spaţială, cât şi psihologică. Pentru tine poate să nu fie mare lucru să-i povesteşti unui prieten despre, să zicem, istoria familiei partenerului tău sau despre problemele lui curente cu greutatea. Însă introvertul consideră acest tip de discuţii cu un terţ drept o mare trădare.

Nu lăuda prea mult un introvert în public şi nici nu atrage atenţia asupra lui în alte moduri. Centrul atenţiei nu este o zonă comodă pentru el.

Fragment din:

***   

Formulări pe care introverţii nu suportă să le audă

  • „Ieşi din cochilia ta.”
  • „Nu fii timid.”
  • „De ce eşti aşa tăcut?”
  • „Ce e în mintea ta?”
  • „Ce s-a întâmplat?”
  • „De ce nu vii să stai cu noi?”
  • „De ce nu poţi zâmbi măcar?”
  • „Ţi-a mâncat pisica limba?”

Alon Gratch (credit-Michele Sacks)

Astăzi, Gazeta Sporturilor îţi oferă o nouă carte de psihologie practică publicată împreună cu Editura Trei: „Dacă dragostea ar putea gîndi”. Psihologul american Alon Gratch vorbeşte într-un interviu GSP despre vulnerabilitate şi ură în relaţia de iubire, precum şi despre şansele unei relaţii amoroase pe internet.

***

Domnule Gratch, spuneţi în carte că iubind, ne expunem şi partea vulnerabilă, ceea ce uneori ne face să-l urîm pe celălalt.

Ceea ce noi urîm nu este cealaltă persoană, cît faptul că sîntem dependenţi de ea. Multe dintre certurile care apar în cadrul relaţiei şi multe din momentele în care ajungem să întrerupem legătura intimă vin din faptul că vrem să ne protejăm faţă de dependenţă şi vulnerabilitate. Relaţia are şanse de supravieţuire dacă va fi tratată cu maturitate, ca o interdependenţă în care ambele persoane îşi păstrează şi dreptul la viaţa lor privată. Faptul că ai pasiunile tale şi prietenii tăi te ajută să nu depinzi atît de mult de perechea ta. 

Bărbatul îşi poate „trăda” partenera nu doar cu o amantă, dar şi cu internetul sau cu televizorul, uitîndu-se, de exemplu, tot timpul la fotbal. Ce e de făcut?

Dacă aceste tipuri de „infidelităţi” nu sînt exagerate, atunci cel mai bun lucru este ca şi partenera să-şi găsească o activitate în afara cuplului. Dacă nu va face decît să se plîngă şi să arunce vina asupra lui, va reuşi doar să-l îndepărteze şi mai mult, să-l facă să se simtă vinovat şi îndatorat, ceea ce ucide dorinţa şi legătura afectivă. Dacă aceste tipuri de preocupări egoiste sînt exagerate, ea va trebui să-i spună verde în faţă că i se par inacceptabile şi eventual să consulte împreună un psiholog. Dacă nici aşa nu merge, nu-i rămîne decît să se distanţeze, la rîndul ei, şi să-şi găsească propriile pasiuni în afara relaţiei. Dacă el întoarce spatele, şi ea va face acelaşi lucru.

Relaţiile amoroase pe internet sînt extrem de frecvente azi. Ce şanse de reuşită au?

Ştiu cupluri care s-au întîlnit mai întîi online şi apoi s-au văzut în carne şi oase şi au continuat cu relaţii sau căsătorii reuşite. Cheia este să foloseşti internetul pentru a-ţi extinde numărul de cunoştinţe, şi nu pentru a repeta acelaşi gen de relaţii sortite din start eşecului. Oricum, dacă apelezi la internet, e bine să fii vigilent şi să nu-l foloseşti decît atunci cînd îţi vine foarte greu să întîlneşti „offline” alţi oameni de vîrsta ta. Aşadar, există şi iubiri virtuale care nu reprezintă, din start, un fiasco, deşi multe, dacă nu majoritatea, sînt sortite eşecului.

Citește continuarea interviului în Gazeta Sporturilor.


Psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu, coordonatorul seriei de cărţi de psihologie practică oferită de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, dezvăluie cum poţi descoperi soluţii la probleme la care, uneori, nu găseşti răspunsulde unul singur.

– Domnule Vasile Dem. Zamfirescu, cât de mult poţi învăţa din cărţile de psihologie practică? Pot ele înlocui experienţe trăite pe propria piele?

– Orice carte conţine o experienţă de viaţă. Cărţile de psihologie practică au în plus, faţă de romane de exemplu, mărturia unor experimentaţi psihologi sau psihoterapeuţi, adică multă competenţă. Informaţia pe care o conţin este complementară experienţei fiecăruia dintre noi. Ele ne ajută să ne privim propria experienţă dintr-un nou punct de vedere, să-i găsim sensuri nebănuite şi, mai ales, ne oferă soluţii la probleme pentru care, uneori, nu găsim răspunsuri.

– Spuneaţi într-un interviu că “psihanaliza e oglinda cu care îţi vezi spatele”. Cărţile te ajută să modifici “spatele” sau să-l vezi într-o altă lumină?

– Partea ascunsă a personalităţii noastre, pe care ne-o arată psihologia, poate fi modificată doar dacă este cunoscută. De multe ori suntem nemulţumiţi de noi şi am dori să ne schimbăm, dar nu ştim cum. Psihologia practică ne dă sugestii şi pentru acest scop.

   

Cele 7 carti esențiale cu Gazeta Sporturilor:

  • 25 ianuarie: „Cum sa fii o mama buna pentru fiul tau” – Autor: Alain Braconnier
  • 1 februarie: „Barbatul de azi explicat femeilor” – Autor: Gerard Leleu
  • 8 februarie: „Daca dragostea ar putea gandi” – Autor: Alon Gratch
  • 15 februarie: „Cartea gesturilor europene” – Autor: Peter Collett
  • 22 februarie: „Intalnirea cu visele” – Autor: Ruth Berry
  • 29 februarie: „Criza adolescentei” – Autor: Stephane Clerget
  • 7 martie: „Recomandari psihanalitice pentru mame” – Autor: Wilhelm Stekel

   

– Cui se adresează aceste cărţi de psihologie practică?

– Tuturor persoanelor care acceptă ideea că omul are şi psihic, nu numai corp şi minte, şi care vor să se cunoască mai bine pentru a trăi mai plăcut, mai eficient cât mai aproape de maximul posibilităţilor lor.

– În ce fel “acţionează” cartea asupra celui care o citeşte?

– Cine caută soluţii la probleme importante de viaţă, de exemplu la întrebarea cum să-ţi creşti mai bine copilul, le poate găsi, ca şi cum ar sta de vorbă cu un foarte competent psiholog, pedagog, psihiatru. Cine doreşte cunoştinţe despre o perioadă a vieţii, cum este adolescenţa, de asemenea le găseşte, oferite de specialiştii care şi-au consacrat viaţa studierii acestei probleme. Fără ocolişuri inutile, ajungi direct la ţintă.

– De ce femeile sunt mai deschise faţă de acest gen de literatură?

– Ca psihoterapeut vă pot spune că femeile au mai mult curaj în a-şi asuma atât dificultăţile vieţii psihice, cât şi căutarea de rezolvări.

Citește continuarea interviului în Gazeta Sporturilor.   

   


De miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei îţi oferă o nouă serie de psihologie practică! 7 titluri noi scrise de specialişti de clasă mondială! Poţi cumpăra fiecare carte de la chioşcurile de ziare, la 50% reducere faţă de preţul obişnuit: 13,99 lei ziar + carte!

De miercuri, 25 ianuarie, cu Gazeta Sporturilor ai cartea ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, scrisă de Alain Braconnier, medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar şi director al Centrului de psihiatrie Philippe-Paumell din Paris.

Cele 7 titluri ce vor apărea împreună cu Gazeta Sporturilor:

  • Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău – Alain Braconnier – 25 ianuarie
  • Bărbatul de azi explicat femeilor – Gerard Leleu – 1 februarie
  • Dacă dragostea ar putea gîndi – Alon Gratch – 8 februarie
  • Cartea gesturilor europene – Peter Collett – 15 februarie
  • Întîlnirea cu visele – Ruth Berry – 22 februarie
  • Criza adolescenţei – Stephane Clerget – 29 februarie
  • Recomandări psihanalitice pentru mame – Wilhelm Stekel – 7 martie

***

Fragment din Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău de Alain Braconnier:

E de înțeles că mamele nu sunt întotdeauna foarte în largul lor cu dragostea pe care o simt în adâncul inimii. O mamă, angajată odinioară într-un feminism militant, mi-a mărturisit într-o zi: „Nici măcar nu îndrăzneam la vremea aceea să-mi mărturisesc că îmi doream un băiat!“ Să fie deci politic incorect să îți iubești fiul? La reținerea care, dintotdeauna, a interzis atitudini prea sexualizate față de copil și care e valabilă atât pentru relația mamă-fiu, cât și pentru relația tată-fiică pare să se adauge acum un fel de interdicție sentimentală. Or, în opinia mea, exact punctul de vedere invers e cel care trebuie să prevaleze: mamele sunt și rămân fundamentale pentru dezvoltarea fericită a băieților. Mămici din toate țările, nu vă simțiți deci vinovate dacă manifestați duioșie, pasiune și chiar, în mod secret, dragoste față de fiii voștri!

(Sursă foto și text de prezentare: GSP)


Prietenul ne respinge. Partenerul ne părăseşte. Firma ne concediază. O fiinţă dragă moare pe neaşteptate. Ne simţim devastaţi şi nu ştim cum să ne confruntăm cu acest fapt care ne-a ieşit în cale.

În astfel de crize suntem înspăimântaţi şi, totodată, copleşiţi de durere. Descoperim că sursele noastre de siguranţă nu au o bază reală. Meister Eckhart spunea: „Totul este destinat să fie pierdut, astfel încât sufletul să se afle într-un neant nestânjenit.” O criză duce la o descărcare. Dar a ce? Numai a iluziilor, deghizărilor şi măştilor pe care ne bazam pentru a ne stabili identitatea. Adevăratul Sine poate apărea numai când eul amăgitor se predă.

O criză a eului este depăşită cu succes atunci când, dezmembrându-ne, avem încredere că ne vom readuna. Încrederea noastră se bazează pe faptul că eul sănătos este capabil de reintegrare. Aceasta înseamnă să fii transformat prin durere. Durerea a fost inutilă dacă ne reluăm întregul control în timp ce toate semnele spun „Lasă să se întâmple”. Jung vorbea despre aceasta ca despre „restaurarea regresivă a personei.” Este ca şi cum ne-am pune vechea mască înapoi. Este un refuz de „a ne afla în neantul nestânjenit”, singura rampă de lansare a unui nou mod de viaţă.

Miturile creaţiei încep cu un haos. Haosul este premisa pentru ca ceva nou să iasă la suprafaţă. Legătura semnificativă este sincronicitate. O criză personală este un microcosmos al haosului primordial şi condiţia necesară sincronistică a potenţialităţilor creative. Când lucrurile din viaţa noastră se întorc cu susul în jos, înseamnă că în interiorul nostru se pregăteşte o naştere. Putem întreba „De ce eu?” De ce face parte din vocabularul intelectului şi al raţiunii. Criza nu ne ascultă cu urechile minţii. Ea transcende şi sfidează raţionalul. Paradoxul unui haos este acela că, în mod necesar, precede o nouă creaţie. Logica şi înţelegerea lucrurilor sunt, de obicei, imposibil de obţinut într-o situaţie de criză. Comportamentul adecvat este să intri într-o stare de repaus, să pluteşti deasupra apelor învolburate, nu să le dai deoparte.

Criza este o provocare de a ne schimba. Schimbarea înseamnă a descoperi o nouă forţă în noi înşine şi a ne comporta în conformitate cu aceasta; a rămâne neschimbat înseamnă a regresa. Nu există vreo cale de mijloc sigură. De aceea, într-o criză, pătrundem în hău. Observăm în ce măsură siguranţa noastră era o cârjă menită să susţină un eu fragil. Într-o criză, ne simţim incapabili să menţinem vechile structuri în siguranță. Atunci, suntem obligaţi să ne adunăm forţele şi să ne deplasăm spre ceva nou. Probabil că o manifestare a harului divin se îndreaptă spre noi; găsim o putere pe care nu credeam să o avem. Depăşim criza; după furtună, suntem încă în picioare. Ceea ce ne ameninţă cu distrugerea duce la progres. A apărut un paradox; fără cârje, rămânem în picioare. Emily Dickinson foloseşte aceeaşi metaforă:

Fragment din:

Schelele ajută Casa

Până când aceasta este construită

Iar apoi schelele sunt îndepărtate –

Şi potrivită, dreaptă,

Casa se susţine pe sine;

Încetând să-şi mai amintească

Constructorul şi Tâmplarul.

În ăst fel Viaţa desăvârşită

Scândura şi Cuiul le părăseşte

Şi cu încetul – Schelăria cade –

Ridicându-se Sufletul.


Multe cupluri evită să abordeze unele subiecte mai sensibile pentru că se tem să nu se încingă spiritele, şi nimeni nu vrea să supere o femeie însărcinată, nu-i aşa?

Ei bine, în opinia mea e mai bine să le discutaţi acum, începând din luna a treia, chiar  dacă e puţin cam devreme, decât să le lăsaţi să fiarbă timp de şase luni şi  apoi să explodeze. Pentru că aceste probleme sunt aşa de importante, rezervă-ți zilnic 15 minute pentru a reflecta la teme de tipul celor de mai jos:

Implicarea ta în sarcină. Katharyn Antle May a descoperit că există trei stiluri fundamentale ale implicării tatălui în  perioada gravidităţii. Tatăl Observator menţine o oarecare distanţă emoţională şi se vede pe sine însuşi în mare ca pe un spectator; Tatăl Expresiv este foarte implicat emoţional şi se vede ca pe un partener deplin; Tatăl Instrumental se percepe ca un manager al sarcinii şi poate simţi nevoia să planifice fiecare consultaţie medicală, fiecare masă, fiecare oră la sala de gimnastică. Oricare ar fi stilul tău, discută-l cu partenera ta. La urma urmei, şi ea e însărcinată…

Implicarea ta în atribuţiile  din familie. Cât de mult ai de gând să te implici în îngrijirea familiei atunci când apare copilul? Cât de mult aşteaptă partenera ta să faci? Ce aşteptări ai tu de la ea? Poate ţi se va părea o cruzime ce spun, dar realitatea este că tu vei fi implicat în creşterea copiilor atât cât îţi va permite partenera. Dacă ea vrea ca tu să ai un rol activ în îngrijirea copilului, sunt şanse ca şi tu să vrei acelaşi lucru. Dar dacă ea vrea să se descurce singură cu aceste activităţi, probabil vei fi mai puţin implicat.

        

   

     

Religia. Poate că nici tu, nici partenera nu v-aţi gândit până acum la educaţia religioasă pe care plănuiţi să o daţi copilului vostru — asta, desigur, în cazul în care luaţi în considerare vreuna. Dacă vă gândiţi la asta, siguraţi-vă că mergeţi amândoi pe aceeaşi linie. Dacă nu v-aţi gândit, acesta este un moment bun de a începe.

Stilul disciplinar. Când crezi că e nevoie să-i  tragi o chelfăneală copilului? Niciodată? Uneori? Ce crede ea despre acest subiect? Felul cum ai fost crescut şi eventual pălmuit va influenţa mult modul în care îţi vei creşte copilul.

Aranjamentele pentru dormit. Nu e niciodată prea devreme pentru începe să vă gândiţi unde vreţi să doarmă copilul: În patul vostru? Într-un pătuţ aproape de voi? Într-o cameră separată?

Munca şi concediul de maternitate. Partenera ta plănuieşte să îşi ia concediu de maternitate înainte de a se întoarce la serviciu? Pe ce perioadă? Ţi-ar plăcea să îţi iei şi tu concediu de îngrijire a copilului? Cât timp? Cum aveţi de gând să vă împărţiţi sarcinile legate de îngrijirea copilului?

Finanţe. Aveţi nevoie de două salarii pentru a vă plăti ipoteca? În cazul în care va trebui să renunţaţi la unul, al cui va fi?

Pe toată perioada sarcinii, nu uita de sentimentele pe care le ai — bune, rele sau neutre. Vorbeşte despre mulţumirea de a avea un copil, despre vise, planuri de viitor, temeri, îngrijorări şi despre cât de satisfăcut eşti de nivelul tău de implicare în evoluţia sarcinii. Nu uita să întrebi partenera dacă simte la fel. Este important să aveţi aceste discuţii frecvente — ceea ce simţiţi în luna a treia este diferit de ceea ce veţi simţi în luna a patra, a şasea sau a noua. Deşi pare foarte dificil, acest exerciţiu de comunicare vă va fi de folos în următorii ani.

   

Fragment din

Tatăl gravid. Observaţii, sfaturi și recomandări pentru viitorii tătici

de Armin A. Brott și Jennifer Ash

 

%d blogeri au apreciat asta: