– Făptaşul?… Ce dracu’ vrei să insinuezi?

— Nu cred că cineva pe lumea asta îşi poate imagina, şuieră Jon Mohr şi picături mici de salivă zburară peste masă. Nimeni nu‑şi poate imagina cum e să‑ţi pierzi singurul copil într-un accident stupid, îngrozitor, absolut oribil…

Rosti fiecare cuvânt răspicat. Se lăsă încet înapoi pe spate şi‑şi cuprinse faţa cu ambele mâini, până când încheieturile degetelor se albiră.

— În clipa asta e destul de tragic pentru mulţi alţii, spuse Henrik Holme fixând monitorul calculatorului. Diferenţa e că în cazul lor se cunoaşte făptaşul.

Jon Mohr îşi îndepărtă mâinile şi se uită la el neîncrezător, aproape dezgustat. Ochii i se îngustară pe chipul lui plâns. Henrik Holme scutură încet din cap, ridicându-şi încet mâinile într-un gest de împăcare.

— Linişte‑te, spuse el.

— Făptaşul? rânji Jon Mohr. Ce dracu’ vrei să spui cu făptaşul? Sander a căzut de pe o scară. De pe scara dublă pentru draperii din propria noastră cameră! Nu s‑a în­tâmplat nimic altceva! Ce dracu’ vrei să insinuezi?

— Nimic, răspunse Holme cât putea de calm.

Transpira abundent. Îşi drese glasul şi spuse:

— Am pornit de la premisa că moartea fiului tău intră în categoria deceselor accidentale. Asta nu înseamnă că…

Ridică din nou mâinile, de data asta pentru a‑l îm­piedica pe Jon Mohr să-l întrerupă. Bărbatul stătea ca pe ace. Chipul îi era roşu-aprins şi furios.

— Nu înseamnă că suspectăm pe cineva anume, spuse Home. Deocamdată! Vom elucida lucrurile. Îi vom interoga pe cei interesanţi de audiat, vom primi raportul medicului legist şi tehniciana va analiza în detaliu probele adunate în seara asta. Vom lua în calcul absolut toate datele pe care le avem la dispoziţie. La sfârşit, vom trage concluziile. OK?

Acum se simţea mai mulţumit de sine.

Bărbatul din fotoliul audiaţilor părea să se fi calmat puţin.

El, Henrik Holme, poliţist de douăzeci şi şase de ani, reuşise să calmeze un bărbat de vârstă mijlocie înainte ca omul să‑i scoată ochii.

Era bine.

Fragment din  

În spatele norilor întunecaţi

de Anne Holt

6 povești cu palpitații. La Gaudeamus 2014

Când cel mai mare spărgător de bănci citește Proust, iar puștii din protipentada stalinistă se împușcă în stitlul Pușkin, un criminalist se trezește cu un fetus de maimuță în frigider, iar un altul face autostopul, nimerind în mașina celor mai dubioși tipi din zonă…

Găsiți în acest weekend la târgul GAUDEAMUS romane cu antren și adrenalină la prețuri cu reduceri de până la 50%. Dați de noi în Pavilionul Central, la standul 16. Catalogul cu toate noutățile poate fi descărcat de aici.

Mai jos, am ales 6 noutăți din literatura cu detectivi, anchete și răsturnări de situație.

  

 

6. KAIKEN. Abia divorțat de soția sa Naoko, criminalistul Olivier Passan își găsește casa mânjită de sânge și cu un fetus de maimuțică înghesuit în frigider. Ce să fie, ce să fie? Passan pleacă la Tokio, pe urmele trecutului sumbru al lui Naoko. O poveste excelent spusă de reporterul și scenarisul francez Jean-Christophe Grangé.

5. ÎN SPATELE NORILOR ÎNTUNECAȚI se cheamă ultimul roman din seria lui Vik și Stubo aparținând apreciatei Anne Holt. ”Un roman polițist construit în jurul datei de 22 iulie 2011 – o zi neagră pentru Norvegia [e vorba de crimele lui Anders Breivik]: pare un demers atât speculativ, cât şi riscant. Dar Anne Holt reuşeşte să creeze o narațiune în care suspansul şi compasiunea omenească se îmbină perfect”, scrie Dagbladet.

4. URMĂRIT. Editura Trei vine cu a doua traducere din celebra serie Jack Reacher semnată de Lee Child. Totul începe când eroul, un fost ofițer al poliției militare americane, face autostopul pentru a ajunge în Virginia, doar pentru a se trezi într-o mașină cu doi bărbați și o femeie ce pare extrem de îngrijorată. În acelaști timp, FBI-ul lansa un apel de urmărire generală pentru că în zonă avusese loc o crimă și o persoană fusese răpită.

3. VIERMELE DE MĂTASE de Robert Galbraith, aka JK Rowling. Scriitorul Owen Quine dispare de acasă. Tocmai finalizase un manuscris în care făcea câte un portret necruțător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaștea. Când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate, pentru Cormoran Strike (îl știți deja din Chemarea cucului) devine o cursă contracronometru să înțeleagă ce l-a împins pe ucigașul nemilos să comită acea crimă atroce…

2. ÎNTR-O NOAPTE DE IARNĂ de Simon Sebag Montefiore (i-ați citit poate excelenta istorie a Ierusalismului). 1945, Moscova stalinist: „copiii de aur” ai protipentadei comuniste pun în scenă un joc inspirat de duelul mortal al lui Pușkin. Se lasă cu doi puști morți și cu o anchetă în care ceilalți copii sunt acuzați că ar fi conspirat la răsturnarea regimului.

1. SUTTON. Jurnalist premiat cu Pulitzer, J.R. Moehringer spune povestea unuia dintre cei mai mari spărgători de bănci din SUA, Willie Sutton (1901-1980). ”Americanii, sărăciţi de criză, l-au transformat în erou naţional: băncile îi jefuiseră pe ei, Sutton jefuia băncile vinovate. Mare cititor, când a fost prins ultima dată, în 1952, în camera lui s-au găsit bani, arme şi opera lui Proust”, ne atrage atenția Ștefan Agopian.

  

  

 

 

 

 

 

 

 

Altceva nimic? Nicio armă? Nicio fată dată dispărută?

— Ei, asta-i absolut uluitor.

Håkon Sand si Hanne Wilhelmsen erau de acord, in definitiv. Era cu adevarat ciudat.

Ploaia era marunta si deasa. Binevenita, dupa cu totul anormala arsita tropicala din ultimele cateva saptamani. Garajul era de tip deschis, un etaj sprijinindu-se pe celalalt pe piloni, cu spatiu de cativa metri intre ele. Nici un perete nu tinea capriciile vremii la distanta de cele cateva masini parasite in cladirea trista. Cu toate acestea, nu parea ca vreo parte din sange sa se fi spalat.

— Altceva nimic? Nicio arma, ceva? Nicio fata data disparuta?

Cel care vorbise era procurorul criminalist. Håkon purta un trening de jogging si o jacheta Helly Hansen si casca, in pofida scenei violente din jurul lui. Sangele fusese improscat intr-un colt de la primul etaj al parcarii. Stia, din experiente mai triste, ca sangele avea o pornire urata de a se raspandi pe-o suprafata larga, dar ceea ce vedea aici era rezultatul mai multor litri.

— E bine ca m-ai sunat, zise el, inabusindu-si un cascat si aruncand discret o privire la ceasul sau elvetian Swatch. Era cinci si jumatate dimineata, duminica. O masina plina cu studenti petrecareti trecu in viteza pe langa ei, lasand in urma exploziile asurzitoare ale unui concert de claxoane. Apoi se asternu din nou linistea, ca intotdeauna dupa ce toate pasarile noptii s-au dus acasa sa se culce, cu un sentiment de siguranta la gandul ca nimeni nu era obligat sa se trezeasca devreme.

Fragment din:

— Da, trebuia sa vezi asta. Din fericire, era de serviciu o buna amica de-a mea, care si-a amintit ca eu ma ocupasem de prima dintre aceste…

Hanne Wilhelmsen nu prea stia cum sa numeasca aceste cazuri absurde.

— … aceste masacre de sambata noaptea, incheie ea, dupa o scurta pauza. Am ajuns aici acum o jumatate de ora.

Cei doi legisti erau in plina desfasurare, luand mostre si facand fotografii. Lucrau rapid si cu mare precizie si niciunul nu scotea vreo vorba, absorbiti de treburile lor. Hanne si Håkon ramasera, de asemenea, tacuti pentru o considerabila bucata de vreme. In departare, masina plina de studenti intalnise alti prieteni si zbieretul claxonului lor sfasie inca o data linistea.

— Aia trebuie sa insemne ceva. Uita-te acolo! Håkon Sand incerca sa urmareasca, in linie dreapta, directia din varful degetului ei spre perete. Lumina era slaba, dar vazu numerele clar conturate, odata ce-i cazura ochii asupra lor.

— Noua-doi-sase-patru-sapte-opt-trei-cinci, citi el cu voce tare. Iti spune ceva?

— Absolut nimic. In afara de faptul ca e acelasi numar de cifre ca si data trecuta si ca primele doua sunt aceleasi.

— N-ar putea fi un numar de telefon?

— Prefixul ala nu exista. M-am gandit si la asta, bineinteles.

— Numarul de Asigurare Nationala?

Ea nu-i raspunse.

— Fireste ca nu, respinse el insusi ideea. Nu exista o luna a nouazecea…

— De altfel, sunt fie cu doua cifre in plus, fie cu trei in minus.

— Dar, in strainatate, data nasterii se scrie invers, isi aduse aminte Håkon Sand, cu entuziasm. Se incepe cu anul!

— Da, asa e. Atunci, avem un ucigas care s-a nascut in a saptezeci si opta zi a celei de-a saizeci si patra luni, in 1992.

  

Fericiți cei însetați: intră în scenă noua anchetatoare a lui Anne Holt

După o serie de thrillere care i-au avut ca protagonişti pe comisarul de poliţie Yngvar Stubo şi pe soţia lui Inger Johanne Vik, profiler, Anne Holt a imaginat un alt personaj puternic, Hanne Wilhelmsen, inspector-detectiv în cadrul poliţiei din Oslo.

Abandonarea unor eroi şi inventarea altora este un semn de respect faţă de cititori. Anne Holt nu vrea să se repete, nu doreşte să devină monotonă, obositoare. Eroina din “Fericiţi cei însetaţi” este un tip de anchetator cu totul diferit decât cei prezentaţi anterior, demonstrând capacitatea de creaţie a unei autoare cu mare priză la public, reprezentantă de seamă a “valului nordic”.

În primul rând, Hanne Wilhelmsen duce o viaţă secretă. Fiind lesbiană, îşi ascunde cu străşnicie relaţia cu prietena sa Cecilie. Această taină îi provoacă multe frământări. Dar nimic n-o împiedică să fie desăvârşită în profesie.

Ca şi în romanul precedent, “Zeiţa oarbă”, are parte de sprijinul procurorului Hakon Sand şi al avocatei Karen Borg, la rândul lor excelenţi în domeniile lor de activitate.
Acţiunea se precipită de la primele pagini. În diverse locuri din capitala norvegiană sunt descoperite bălţi de sânge şi numere de opt cifre scrise pe pereţi. Sunt scene ale unor crime? În cazul acesta unde sunt cadavrele? Sunt farsele unor adolescenţi care folosesc sânge de provenienţă animală pentru a-şi bate joc de forţele de ordine?

După multe investigaţii anchetatorii desluşesc un adevăr cutremurător: numerele respective sunt ale dosarelor unor femei imigrante dispărute. Un ucigaş în serie colindă străzile din Oslo şi suprimă vieţile unor persoane a căror singură vină este aceea de a fi cerut să se stabilească în Norvegia.

Pe fundalul acestei psihoze acţiunea se complică şi mai mult. O tânără este violată cu sălbăticie de un agresor imposibil de identificat. Zadarnic sunt interogaţi vecinii de apartament ai fetei, în van ziarele publică un portret-robot al bărbatului, pistele care duc la el rămân încurcate. Exasperaţi de ineficienţa poliţiei, victima şi tatăl ei îşi încep propriile investigaţii, fiecare pe cont propriu. Doresc să-şi facă singuri dreptate şi, în cele din urmă, dau de urma violatorului, dorind să-l suprime. Între timp şi Hanne Wilhelmsen şi colegii ei au aflat cine este făptaşul şi încearcă să-i oprească pe cei doi să comită o crimă din răzbunare.
Vor câştiga sau nu cursa contra-cronometru în care s-au prins?

Anne Holt întreţine cu abilitate suspansul până în ultima clipă. E unul dintre meritele cărţii. Un altul ar fi alternarea cu măiestrie a pasajelor în care sunt înregistrate tribulaţiile eroilor cu descrierea unor fapte spectaculoase. În sfârşit, scriitoarea cunoaşte cu exactitate poblemele sociale din Norvegia (doar a fost Ministru de Justiţie!) şi creionează un tablou complex al realităţii din această ţară.
Desigur, chiar dacă se bazează pe o documentaţie de încredere, naraţiunea sa rămâne o ficţiune, bine scrisă şi pasionantă.
  

Cronică semnată de cunoscutul autor de literatură polițistă George Arion

și publicată de Jurnalul Național

Finanțările ”murdare” ale serviciilor secrete

Scena introductivă a romanului ne-o prezintă pe Karen Borg, avocată în drept comercial, găsind o victimă omorâtă cu bestialitate în bătaie. La doar câteva ore după aceea, poliţiştii arestează un tânăr olandez care rătăcea pe străzile din centrul capitalei, cu hainele acoperite de sânge. Hanne Wilhelmsen, care lucrează în colaborare cu procurorul Håkon Sand, îl consideră pe tânărul reţinut principalul suspect în crima brutală petrecută ceva mai devreme.

Cazul ia o turnură ciudată când arestatul refuză să scoată o vorbă în privinţa crimei, însă are două cereri bizare:

să fie reţinut în arestul poliţiei, nu la închisoare, şi să fie reprezentat de Karen, avocata care a descoperit cadavrul, fără a ţine cont de faptul că aceasta nu are experienţă în drept penal.

Apar pe rând noi elemente care fac acest caz aparent teoretic rezolvat să se dovedească a fi mult mai complicat: o nouă victimă, un avocat cu o reputaţie dubioasă, în apartamentul căruia se găseşte un mesaj cifrat, această crimă având legături cu prima; un avocat prestigios încercând cu o insistenţă suspectă să îi ia cazul lui Karen; zvonuri provenite din lumea interlopă, conform cărora s-a dezvoltat o nouă reţea de distribuţie de droguri, condusă din umbră de avocaţi (de aici şi raţionamentul tânărului arestat: din moment ce Karen a descoperit prima victimă şi a raportat crima, înseamnă că ea cu siguranţă nu poate face parte din această reţea). Hanne şi Sand înregistrează progrese încet, dar sigur, în ciuda tuturor piedicilor apărute, iar pentru a încheia ancheta vor ajunge până în cele mai înalte cercuri ale puterii: sunt implicaţi avocaţi, membri ai guvernului şi se bănuieşte chiar şi o finanţare „murdară” a serviciilor secrete.

Cartea place din mai multe motive, primul fiind acela că, deşi este scrisă în 1993, nu este datată. Nu am simţit niciun moment lipsa telefoanelor mobile sau a nu ştiu căror tehnici avansate de laborator. Un alt motiv ar fi că, deşi iniţial povestea de dragoste care ia naştere între Karen şi Sand m-a deranjat, mai apoi i-am descoperit utilitatea: la un moment dat, aceste sentimente îl fac pe Sand să acţioneze într-un anume mod (fără detalii aici, nu vă stric surpriza). În al treilea rând, autoarea nu abandonează nicio clipă raţionamentul logic, iar toate răsturnările de situaţie – care sunt mai multe decât v-am dezvăluit până acum – nu „bruiază” desfăşurarea acţiunii, ci reprezentă exact noile piese de puzzle care cad pe rând pentru a forma imaginea finală.

Citește întreaga recenzie în Revista de suspans.

 

Când anchetatorii sunt luați la întrebări

— Eu cred că tu l-ai ucis pe tip. Vom şti mai multe mâine, când vin rezultatele de la Criminalistică. Dar tehnicienii de la laborator n-o să-mi poată spună şi de ce ai facut-o. Aici am nevoie de sprijinul tău.

  

Rugămintea păru să fi fost făcută în van. Bărbatul nu-şi mişcă niciun muşchi. Schiţă doar un zâmbet rece, uşor batjocoritor, ca şi când ar fi avut vreun atu. Aici greşea.

— Ca să fiu cinstită, cred că ar fi de bun simţ din partea ta să-mi acorzi sprijinul tău, continuă inspectoarea Hanne Wilhelmsen. Poate ai făcut-o singur. Poate a fost un ordin. Poate că ai fost chiar forţat să o faci. Şi asta ar putea avea un impact decisiv asupra a ceea ce ţi se va întâmpla.

Ea făcu o pauză în şirul constant de cuvinte, îşi aprinse o ţigară şi îl privi direct în faţă. El continuă să stea acolo nedând absolut deloc semne că ar intenţiona să vorbească. Hanne scoase un oftat şi închise maşina de scris.

Fragment din:

— Nu depinde de mine să-ţi stabilesc sentinţa. Dacă eşti vinovat, asta este. Dar, în mod cert, ar putea fi în avantajul tău dacă aş putea spune ceva pozitiv despre dorinţa ta de a coopera şi aşa mai departe, atunci când va trebui să depun mărturie în instanţă.

Håkon recunoscu senzația aceea de când era copil şi primise permisiunea de a urmări un film poliţist la televizor. Ardea să meargă la toaletă, dar nu îndrăznea să spună nimic, de frică să nu piardă ceva incitant.

— Unde l-aţi găsit?

Întrebarea olandezului îl luă pe Håkon complet prin surprindere, iar el observă pentru prima oară o urmă de nesiguranţă pe faţa inspectoarei.

— Acolo unde l-ai ucis, replică ea, apăsând pe fiecare vorbă.

— Răspundeţi-mi. Unde l-aţi găsit pe tip?

Amândoi poliţiştii ezitau.

— Pe malul râului Aker la Podul Hundremann. După cum bine ştii, spuse Hanne, ţinându-şi privirea pironită asupra lui pentru ca nu cumva să rateze cea mai mică urmă de reacţie a expresiei de pe chipul lui.

— Cine a găsit cadavrul? Cine a anunţat poliţia?

De data asta, ezitarea lui Hanne Wilhelmsen creă un gol în care Sand se simţi înghiţit.

— A fost cineva care se plimba pe-acolo. O avocată, o prietenă de-a mea, de fapt. Trebuie să fi fost o experienţă groaznică.

Hanne se făcu lividă, dar Håkon realiză asta prea târziu. Nu observase gestul ei de avertisment când începuse să vorbească. Se înroşi ca racul din cauza privirii ei feroce de reproş.

Van der Kerch se ridică în picioare.

— Aş vrea un avocat, la urma urmelor, declară el. O vreau pe femeia aia. Dacă o aduceţi aici, poate că mă decid să vorbesc. Dacă nu o pot avea, mai bine fac zece ani de închisoare la Ullersmo.

El merse în diagonală spre uşă, pe neaşteptate, păşind peste picioarele lui Håkon şi aşteptă politicos să fie dus înapoi în celula sa. Hanne Wilhelmsen îl escortă, fără măcar să privească spre colegul ei cu faţa roşie ca racul.

Invazia scandinavă: de la Stieg Larsson la Anne Holt

Nu îmi mai amintesc exact ce m-a făcut acum 3-4 ani să iau în mână o carte poliţistă – sau, mă rog, thriller, își începe povestea Anda Brîndușă, redactorul-șef al revistei The ONE.

    

Exigenţele mele literare – continuă ea – s-au crispat la ideea infamă, dar probabil că seara friguroasă de toamnă şi faptul că primisem cele trei volume ultramediatizate ale lui Stieg Larsson mi-au îmblânzit reticenţa. Nu am mai lăsat din mână Bărbaţi care urăsc femeile şi apoi am devorat Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat. Explicaţia pentru succesul fulminant e oarecum neaşteptată: e vorba, bineînţeles, de Lisbeth Salander, o eroină imperfectă şi absolut irezistibilă, de naraţiunea hipnotizantă, dar şi de detaliile socio-politico-psihologice ale vieţii suedezilor, nu întotdeauna model.

Apoi au urmat Camilla Läckberg, Lars Kepler, Arnaldur Indridason, Yrsa Sigurdardóttir, Anne Holt (fost ministru al justiţiei în Norvegia, acum autoare de bestsellers), Jo Nesbø ş.a., majoritatea dintre ei publicaţi la editura Trei, dar şi la Rao. Cred că nu am lăsat necitit niciun volum de thrillere scandinave apărute la noi, de fapt am mai cumpărat câteva şi în engleză. Ştiu, nu sunt nume pe care să le menţionezi cu aplomb în discuţii savante. Însă au devenit un gen în sine – Nordic noir, cu o scriitură realistă, precisă, dezbărată de ornamente şi metafore, lucide şi glaciale ca ţările pe care le descriu, ţinuturile tăcerii şi ale zăpezilor.

Valorile protestante, liberalismul şi toleranţa unei societăţi atât de perfecte în aparenţă sunt cadrul în care aceşti scriitori iscodesc cu precizie pentru a expune fricile, obsesiile şi păcatele cele mai întunecate. Şi nu sunt puţine. Fiecare faptă reprobabilă este pusă în context şi multe din aceste poveşti vorbesc despre acţiuni din prezent determinate de o greşeală a trecutului, de multe ori a părinţilor sau bunicilor personajelor. Personajele credibile, acţiunea construită cu minuţiozitate şi ritmul alert, plus peisajul cu marea, fiordurile şi pădurile scandinave, au devenit o reţetă universal devorată, iar romanele sunt premiate şi vândute în milioane de exemplare.

Citește întregul documentar despre ”invazia scandinavă” în revista The ONE

  

Editura Trei și Gazeta Sporturilor îți aduc un roman tulburător din Seria Neagră!

Miercuri, 26 octombrie, găsești la toate chioșcurile de ziare romanul ”Ura”, de Anne Holt. Exclusiv cu Gazeta Sporturilor!

Vă vine să credeți că un atentat poate fi prevestit? Ați face bine să credeți pentru că așa s-a întâmplat cu masacrul ce a avut loc în Norvegia în luna iulie, în care 77 de oameni și-au pierdut viața!

Scriitoarea norvegiană Anne Holt, fost avocat, procuror, reporter și ministru al Justiției, a prezentat în cartea sa, ”Ura”, un șir de evenimente foarte asemănător cu tragicul atentat din Oslo. ”Ura”, romanul pe care Gazeta Sporturilor si Editura Trei îl lansează miercuri, 26 octombrie, împreună cu ziarul, la prețul de 13,99 lei, înfățișează un tablou la fel de sângeros precum cel din realitate.

”Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulți oameni sunt lăsați pe dinafară. Tot mai mulți devin bolnavi mintal. Tot mai mulți devin criminali”. Acesta este adevărul nefardat pe care scriitoarea Anne Holt l-a trăit și pe care-l împărtășește tuturor cititorilor. Descoperă și tu adevărul despre boala unei societăți dintre cele mai prospere din lume!

”Gazeta Sporturilor” vă oferă miercuri, 26 octombrie, thriller-ul norvegian „Ura”

Ca avocat, procuror, reporter de televiziune, ministru al Justiţiei, norvegianca Anne Holt a cunoscut de-aproape chipurile răului. Ca autoare de romane poliţiste, se numără printre primii scandinavi care au scris despre crima „cu mesaj”, despre genul de terorişti ca Anders Breivik, neonazişti cu tulburări mentale, care ucid în masă pentru cîteva minute de faimă.

Sărbători însîngerate
„Am scris cu doi ani în urmă o carte, «Ura», unde am încercat să explorez exact problema cu care ne confruntăm acum: legătura dintre ura din vorbe şi ura devenită faptă, crimă. Am vrut să arăt că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea pentru ceea ce spunem şi ceea ce facem”, spune Anne Holt, într-un interviu pentru un ziar american.

„Ura”, cartea de care aminteşte scriitoarea, este chiar romanul oferit de „Gazeta Sporturilor” miercuri, 26 octombrie, în cadrul Seriei Negre. Detectivul Yngvar Stubo şi criminalista Johanne Vik încearcă să dezlege misterul unor crime aparent fără legătură între ele. Oslo, Ajunul Crăciunului, zăpadă, linişte.

Pînă cînd cadavrul unui imigrant înecat iese la suprafaţă în port, o femeie episcop este găsită înjunghiată pe stradă, iar într-o pivniţă e descoperit un drogat asasinat. Enigmaticul lanţ de morţi pune la încercare experienţa lui Stubo şi ochiul de profiler FBI al lui Vik, soţ şi soţie în acest roman al seriei care le poartă numele.

 

„În «Ura», Anne Holt descrie o serie de crime înspăimîntătoare care scot la iveală partea cea mai întunecată a societăţilor scandinave”
AFP

 

„Este unul dintre noi”
Ceea ce descoperă în spatele asasinatelor ajunge să le ameninţe vieţile şi, aparent, să le depăşească puterile. Este tipul de caz de care norvegienii s-au temut şi pe care au ajuns să-l suporte în realitate, nu doar în ficţiune. 76 de victime, în atacurile de pe 22 iulie 2011, reprezintă prea mult chiar şi pentru imaginaţia unui autor de  romane poliţiste. „Breivik, spunea Anne Holt, într-un interviu, este unul dintre noi, norvegian, crescut într-una dintre cele mai prospere societăţi din lume. Putea fi om de afaceri, orice şi-ar fi dorit. Dar
ceva a mers rău. Trebuie să aflăm ce. E unul dintre noi, dar sper să nu fie unul de-al nostru. Deşi a schimbat mesaje pe Internet cu 200-300.000 de alţi norvegieni”.

Întrebări incomode
De unde această ură? Iată problema care-i frămîntă pe scriitorii scandinavi de crime-fiction. Pentru că Vik şi Stubo ai Annei Holt reuşesc să rezolve cazul, după multe întorsături spectaculoase, dar nu izbutesc să înlăture cauza. Nu este o muncă pentru detectivi, este o treabă pentru comunitate. Imediat după atentate, Anne Holt a scris un editorial tulburător în „Wall Street Journal”, care pune întrebări grave pentru orice democraţie contemporană: „Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulţi oameni sînt lăsaţi pe dinafară. Tot mai mulţi devin bolnavi mintal. Tot mai mulţi devin criminali”.

Gazea Sporturilor vă invită miercuri, 26 octombrie, să aflaţi mai multe despre adevărul norvegian, despre bine, rău şi ceea ce se află între ele, despre „Ura”, pe care Anne Holt a prevăzut-o înainte ca aceasta să îndolieze o ţară.

  

Articol preluat din Gazeta Sporturilor

    

Ce se întâmplă când o răpeşti pe preşedinta Americii…

Anne Holt este una dintre cele mai citite scriitoare. La începutul anului cifra exemplarelor vândute în întreaga lume se apropia de şase milioane. A fost ministru norvegian al Justiţiei, a lucrat în poliţie, a profesat ca avocat, s-a apucat la un moment dat de scris romane poliţiste pentru că „dintotdeauna mi-a plăcut să scriu. Cu experienţa mea în justiţie şi în poliţie, a fost cumva o urmare firească să-mi încerc mâna în acest gen de romane.” Şi a reuşit. La noi i-au apărut trei titluri, toate publicate de Editura Trei. Ultimul dintre ele – ”Doamna preşedintă”, își începe cronica Stelian Țurlea în suplimentul ZF, ”Ziarul de duminică”.

 

        
   

O carte care se petrece la câţiva ani după 11 septembrie 2001, când în FBI şi în lume s-au schimbat multe. După acel septembrie, când CIA a fost în mare măsură discreditată, Biroul a trecut, într-un timp record, de la statutul de organizaţie poliţienească având ca principală sarcină combaterea criminalităţii tradiţionale în interiorul ţării la acela de vârf de lance în lupta împotriva terorismului. Un vânt de eficienţă patriotică sufla în toate organismele, instituţiile şi organele statului american. Anne Holt explică ea însăşi, la un moment dat:

„Naţiunea cea mai puternică de pe planetă fusese întotdeauna ameninţată de anumite ţări şi state. Dar, după căderea şi fărâmiţarea Uniunii Sovietice, teama de un atac tradiţional practic dispăruse. Deoarece americanii aveau interese peste tot în lume, era important ca ei să-şi concentreze atenţia asupra naţiunilor ostile şi asupra statelor inamice, susceptibile să agreseze Statele Unite din raţiuni ideologice, economice sau teritoriale. Şi, ca întotdeauna, aşa se întâmplase. Dar, în acea zi de 11 septembrie, Statele Unite nu fuseseră atacate de niciun stat. (…) Noii duşmani ai Americii erau nişte indivizi, cu experienţa lor, cu măreţia lor şi cu punctele lor slabe. Ei nu trăiau într-un singur loc, într-un sistem, şi nu-şi purtau drapelul în aşa fel încât să fie văzuţi. Ei nu plecau la război mânaţi de un ordin, ci din convingere. Nu erau legaţi printr-o cetăţenie sau printr-o apartenenţă naţională, ci prin credinţă şi îndoială, prin ură şi dragoste.”

De la un anume sentiment de ură, dragoste şi răzbunare pleacă şi această carte. Anne Holt îşi imaginează o poveste în care, în SUA care chiar s-au schimbat după septembrie 2001, a fost aleasă preşedintă o femeie – Helen Lardahl Bentley, cu origini norvegiene. Ea decide ca prima ei vizită în străinătate să se desfăşoare în ţara strămoşilor ei, renumită pentru nivelul înalt de viaţă şi pentru absenţa actelor de terorism. Într-o asemenea ţară actele de terorism nu pot fi imaginate. Greşit! spune Anne Holt. Într-o lume care s-a schimbat enorm, nicio ţară nu mai este sigură. Dovada – în chiar ziua în care ajunge la Olso, preşedinta americană este răpită din hotel, noaptea, de sub nasul forţelor de securitate enorme, americane şi norvegiene. Şi nimeni nu are nici cea mai mică idee cum s-a putut întâmpla.

Intră în acţiune acum cuplul drag scriitoarei – poliţistul Yngvar Stubo şi soţia sa Inger Johanne Vik – care începe să dezlege firul.

   

Citește continuarea cronicii în ”Ziarul de duminică”.