Tag Archive: autocontrol



Maine voi fi slabaDacă aveţi tendinţa de a mânca sub influenţa stimulilor externi, unele din sugestiile de mai jos v-ar putea fi de ajutor în planificarea schimbării de comportament.

Dacă obişnuiţi să mâncaţi în mai multe încăperi sau să mestecaţi câte ceva umblând prin casă, ar putea fi util să mâncaţi într-un singur loc, de preferinţă aşezat la masă. Poate mâncaţi în timp ce vă uitaţi la televizor sau citiţi o carte. Cu cât sunteţi mai capabili să transformaţi gestul de a mânca într-o experienţă „pură”, cu atât veţi fi mai puţin înclinaţi să mâncaţi doar din obişnuinţă, pentru că asta faceţi de regulă când televizorul este aprins, când citiţi sau când vedeţi ceva de mâncare în jur.

Unele persoane au sugerat că a mânca întotdeauna în acelaşi loc e o condiţie prea rigidă. Înseamnă că, de exemplu, dacă sunteţi în sufragerie, uitându-vă la televizor, şi vi se face poftă de o bucată de brânză, trebuie să vă duceţi la bucătărie, să mâncaţi şi să vă întoarceţi la televizor după ce aţi terminat. Dacă mai vreţi o bucată, trebuie să vă duceţi iar, să mai tăiaţi o felie, să o mâncaţi acolo, după care să reveniţi din nou la televizor. Însă ideea este să nu luaţi cu dumneavoastră toată brânza în camera cu televizorul.

O altă tehnică este să mâncaţi totul cu furculiţa şi cuţitul, pe farfurie. Se aplică pentru orice: mere şi chiar ciocolată. Motivul este că, astfel, limitaţi mediul în care mâncaţi, fapt care, ca urmare, vă poate ajuta să mâncaţi mai puţin, mai ales în cazul gustărilor.

Fragment din Mâine voi fi slabă! Psihologia dietelor, de Sara Gilbert

 

Reclame

Când nu ai timp, fă o pauză!


Puterea pauzeiScopul cu care a fost scrisă Puterea pauzei este probabil cel mai bine comprimat în ceea ce spunea cândva Marcel Proust: „adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”.

Dacă nu construim în creier căile neurale pentru a face o pauză, pentru a dezactiva preț de o clipă reacțiile automate, există riscul de a declanșa o reacție în lanț, care să ne saboteze chiar și cele mai bune intenții și să ne abată de la drumul stabilit. Iar lipsa unei pauze este unul dintre principalii factorii ce produc neînțelegeri ce depășesc posibilitatea de a fi anulate sau controlate. Este necesar să conștientizăm că cele mai multe supărări sunt rezultatul unor așteptări neexprimate sau înțelese greșit și că a face o pauză nu înseamnă a ieși din competiție ci a recăpăta controlul asupra participării.

Pauza este adesea extrem de necesară chiar dacă prima reacție este teama de a transmite nehotărâre, chiar dacă prima impresie este că durează prea mult. Acestă pauză e unul dintre cele mai frumoase paradoxuri: pentru a avansa, a câștiga timp și opțiuni, nu trebuie decât să luăm piciorul de pe pedala de accelerație pentru scurtă vreme, să amânăm reacțiile inițiale și să ne gândim la ipotezele noastre imediate.

Ce ne învață această carte?

Că alegerile trebuie stăpânite în loc să ne lăsăm stăpâniți de ele. Că trebuie conștientizate filtrele care afectează percepția (presupunerea, reacția la așteptări, rezolvarea, luarea la modul personal, chestionarea, dezacordul, acordul, planificarea, procesarea evenimentelor anterioare, jonglarea). Că trebuie puse întrebări de tipul „Ce nu știu că nu știu?”. Ne putem folosi de reformularea inversă. Trebuie să cunoaștem izbucnirile personale și ale celorlalți. Să acordăm prezumția de nevinovăție, să încetăm alimentarea contul bancar de resentimente, să reformulăm, să folosim abordarea de tipul fii curios, nu furios.

Citește întreaga recenzie a cărții pe BookBlog.ro.

  


Există câteva semne sau semnale care denotă că rebelul tău interior a preluat controlul. Iată‑le pe cele mai uzuale:

Constaţi că te înfurii din cauza unui lucru care ulterior ţi se pare un fleac. Una din cele mai des întâlnite împrejurări în care izbucneşte această mânie iraţională este atunci când te afli la volan, în trafic, sau când aştepţi la coadă. În asemenea situaţii, timpul trece foarte încet. Un minut de aşteptare, ca să se facă semaforul verde, pare o eternitate. Poate fi o adevărată tortură, felul în care o bătrânică din faţa ta, la coadă, caută câteva monede prin fundul genţii. Majoritatea oamenilor care se grăbesc se vor simţi cel puţin un pic frustraţi sau nerăbdători, dar nu trebuie neapărat să se lase scoşi din sărite de acest lucru.

Eşti cinic sau sarcastic. Oamenii care sunt cinici se opresc de obicei la partea negativă a lucrurilor. Ei nu se aşteaptă ca lucrurile să iasă bine. Cei care folosesc sarcasmul spun lucruri aparent nevinovate, dar care sunt menite să‑i rănească pe alţii. Dacă acest stil îţi descrie comportarea uzuală, înseamnă că rebelul tău interior e veşnic bosumflat. Oamenii poate încearcă să te înveselească, dar tu nu‑i laşi. Dintr‑un motiv sau altul, rebelul tău interior vrea să rămână supărat.

Ţii supărare şi porţi pică. Dacă, după ce ai fost ofensat, ignorat sau rănit în amorul propriu de cineva, rămâi furios multă vreme, e din cauză că rebelul tău interior tot reia situaţia care te‑a supărat, punând‑o iar şi iar să ţi se deruleze în cap. Cu cât o repetă de mai multe ori, cu atât mai îndreptăţit te simţi să rămâi furios. Oamenii care ţin supărare afirmă uneori că „pot să iert, dar nu şi să uit”. Când eu îi întreb ce vor să spună prin asta, explicaţia pe care ei mi‑o dau revelează faptul că, de fapt, n‑au iertat absolut deloc. A ierta înseamnă să laşi realmente ranchiuna să moară. Câtă vreme ţi‑o tot reaminteşti, pica ta rămâne activă, ţinută în viaţă de rebelul tău interior.

  

   

 

Sfârşeşti prin a‑ţi părea rău pentru ce ai spus sau ai făcut. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent cu comportamentele şi obiceiurile pe care ai tot încercat să le controlezi. Dacă, de exemplu, te străduieşti să‑ţi ţii sub control temperamentul vulcanic, te vei simţi foarte prost după o răbufnire. Dacă încerci să pierzi din greutate sau să te laşi de fumat ori de băut, dar capitulezi în faţa poftelor tale, rebelul tău interior este cel care te‑a adus aici.

Nu ai niciun prieten. Nimeni nu pare să te simpatizeze. Închipuie‑ţi un copil plângăreţ care se vaită că el nu are prieteni. Dacă ar fi să‑l poţi observa pe acest copil cum se poartă într‑un loc de joacă, ai vedea că nu se duce la alţi copii. El stă pe loc sau umblă de colo‑colo, de unul singur. Adulţii care se plâng că nu au prieteni se poartă cam la fel. Ei nu se apropie de nimeni, dar pe urmă se întreabă de ce nimeni nu pare interesat de ei.

Trebuie să‑ţi justifici comportamentul faţă de tine însuţi sau faţă de altcineva. Dacă te sâcâie cineva sau te acuză de ceva, s‑ar putea ca tu să fi greşit sau nu. Dar dacă mai multe persoane îţi critică purtarea în legătură cu unul şi acelaşi lucru, atunci sunt mari şanse ca tu să fi greşit într‑adevăr. Dacă trebuie să‑ţi justifici faptele în faţa multor oameni, atunci rebelul tău interior face din tine un om lângă care e greu să trăieşti.

Află care sunt leacurile pentru toate aceste simptome din cartea

Cum să-ți îmblânzești rebelul interior. Ghid pentru transformarea comportamentului de autosabotare

de Pauline Wallin

%d blogeri au apreciat asta: