Tag Archive: Marc Levy



— De ce San Francisco? întrebă Milly.

— Sunt aşteptată la cină la nişte prieteni, răspunse Agatha.

— Răbdători prietenii cu pricina! Avionul ar fi fost mai rapid.

Agatha îi arătă revolverul.

— Se pare că, în zilele noastre, e greu să te urci la bord cu aşa ceva în bagaje.

O maşină de la Highway Patrol le depăşi, poliţistul se ţinu o vreme în dreptul lor şi le privi cu dezaprobare. Agatha aruncă un ochi la vitezometru şi‑i ordonă lui Milly să încetinească imediat. Îi zîmbi larg poliţistului care le salută dînd din cap şi‑şi văzu de drum.

Un alt fel de fericire— Bănuiam eu că, de cînd m‑am poftit de una singură în maşina ta, pui la cale şi te gîndeşti la toate mijloacele cu putinţă ca să mă dai jos. Nu te învinovăţesc, la fel aş face şi eu în locul tău. Ba chiar te întrebi din cînd în cînd dacă aş avea într‑adevăr curajul să trag în tine. Pe cinstea mea, nu ştiu. Dar sunt sigură de ceva, şi anume că n‑aş ezita să‑mi golesc încărcătorul în frumosul tău bord, în portierele şi podeaua maşinii tale. Ai habar ce pagube face un asemenea revolver? Ei bine, am să‑ţi spun eu, face nişte găuri aşa de mari, că n‑o să mai ai nevoie să‑i dai capota la o parte ca să‑ţi fluture pletele în vînt. Nu cred că-i lucru uşor să faci rost de un interior complet de Oldsmobil, ba chiar mă îndoiesc că se mai găseşte. Şi cînd nu mai e original, nu mai are niciun farmec. Aşa că uită orice iniţiativă riscantă. Spune‑ţi că o să facem o plimbare de plăcere şi că peste cinci zile o să te întorci la Frank al tău, la doamna Berlingot şi la rutina ta confortabilă. Şi nu‑ţi face griji pentru bănuţii tăi, am să plătesc benzina. Bine?

Milly îşi desfăcu părul şi se uită la Agatha.

— Bine, îţi dau cinci zile, dar cu o singură condiţie.

— N‑am impresia că eşti în măsură să‑mi impui condiţii, dar te ascult.

Îmi spui şi mie tot adevărul, ce faci aici şi ce cauţi la San Francisco cu revolverul ăsta. Pentru că, în cazul în care ţi‑ai pus în minte să împuşti pe cineva, ai tot interesul să mă convingi că e cel mai mare ticălos de pe lume, dacă vrei să te duc pînă la el.

Agatha o privi, uluită.

— Cred că noi două o să ne înţelegem de minune! spuse ea pufnind într‑un enorm hohot de rîs.

Fragment din UN ALT FEL DE FERICIRE de Marc Lévy

 


Viermele de mataseEditura Trei a primit la cea de-a 21-a ediție a Târgului Gaudeamus Premiul de Excelență „pentru succesul unei construcții editoriale axate pe psihologie și psihanaliză, extinsă apoi, prin alte titluri și prin afilierea Pandora M, către literatură și către alte domenii, cu vocație generalistă”.

Cu lansarea volumlui recompensat cu Premiul Femina în 2009 – Nimeni de Gwenaelle Aubry – şi multe noutăţi editoriale cu reducere de până la 50%, Grupul Editorial Trei s-a aflat şi la această ediţie a Târgului Gaudeamus aproape de cititorii săi.

Viermele de mătase de Robert Galbraith (pseudonimul lui J.K. Rowling) a fost cel mai căutat roman de la Editura Trei la această ediţie a Târgului Gaudeamus. Următoarele poziţii în clasament au fost ocupate de Urmărit de Lee Child, Un alt fel de fericire de Marc Levy, În spatele norilor Anne Holt şi Şocul căderii de Nathan Filer.

Arta de a citi gandurileCele mai vândute cărţi din colecţiile de psihologie au fost: Arta de a citi gândurile de Henrik Fexeus, În căutarea sinelui de Vasile Dem Zamfirescu, Un minut la psiholog de Arnold A. Lazarus & Clifford N. Lazarus, Şi nu uita să fii fericit de Christophe Andre şi Formarea inovatorilor. Cum creşti tinerii care vor schimba lumea de mâine de Tony Wagner.

Colecţia de cărţi pentru adolescenţiYoung Fiction Connection – s-a bucurat, de asemenea, de atenţia deosebită a publicului. Cel mai vândut roman a fost Endgame de James Frey & Nils Johnson-Shelton. Oraşe de hârtie de John Green, În căutarea Sufletului Crăciunului de R. D. Mottok, Mincinoşii de E. Lockhard şi Sub aceeaşi stea de John Green au fost şi ele în topul preferinţelor tinerilor cititori.

La cea de 21-a ediţie a Târgul Internaţional Gaudeamus 2014, Grupul Editorial Trei a întregistrat o creştere a vânzărilor cu 20% faţă de ediţia precedentă.

 


Mai puternicEditura Trei şi echipa ei minunată au dat din nou lovitura: la câteva luni după apariţia la Paris, au lansat pe piaţa românească de carte romanul lui Marc Levy „Mai puternic decât frica”.

Succesul fulminant de prin alte părţi al acestui scriitor tânăr s-a repetat şi la noi, în mod cert, mai ales că, păstrând şi limitele ştiute, de această dată Levy se reînnoieşte, lansând un thriller remarcabil. Cine este marc Levy? E cel mai citit autor francez contemporan. Cărţile lui sunt traduse în 45 de limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din ţările în care este publicat. S-a născut în 1961, la Paris şi în prezent trăieşte la New York. (…)

Romanul de acum este un thriller, o noutate pentru autor. Eroii principali, un el şi o ea, se străduie să descopere un secret vechi care apasă asupra familei ei, împiedicaţi, urmăriţi, manipulaţi, vânaţi chiar, în acţiuni vecine cu suspansul cel mai bun. Povestea este de o modernitate surprinzătoare, pe care n-o dezvăluim, fiind vorba de un thriller, dar putem spune că implică politica, şi încă la cel mai înalt grad, cu implicarea celor mai importante forţe de securitate ale Americii, dar şi multinaţionalele atotputernice, care nu se dau în lături de la nicio acţiune, oricât de sinistră, pentru a-şi atinge scopurile. Nu lipsesc conspiraţia, intrigile, exotismul.

Citiți întreaga cronică a lui Stelian Țurlea în Ziarul de duminică

   


La vreo zece pasi mai incolo zacea o bucata din carlinga, in mijlocul cablurilor si carcaselor unor fotolii pietrificate in zapada.

Pamantul era acoperit de resturi, majoritatea fiind niste fragmente de metal smulse si remodelate din cauza violentei impactului. Roata din fata a trenului de aterizare se itea verticala pe varful unei mici ridicaturi. O bucata de portiera pe care se mai zareau inca niste inscriptii era incatusata in bolta de gheata, la cativa metri deasupra pamantului.

Partea din fata a avionului Kanchenjunga  era acolo, intepenita in acest mormant in care muntele o ingropase. Suzie se apropie incet, incantata si totodata ingrozita de ceea ce descoperise.

— In sfarsit, iata-te, murmura ea. Cat de mult am sperat la clipa aceasta!

Suzie se reculese in liniste in fata carcasei avionului.

(…)

Mai puternicDecenii la rand, ghetarul Bossons scuipase motoarele avionului Kanchenjunga, rotile din spate ale trenului de aterizare si lucruri care apartinusera pasagerilor. Potrivit raportului intocmit dupa accident, pe care Suzie il stia pe dinafara, cockpitul, ca si compartimentul clasei intai, nu fusese descoperit. Unii dintre anchetatori dedusesera ca fusese pulverizat in momenul impactului, altii, ca se prabusise, probabil, intr-o crevasa, asemenea unei corabii ce dispare in abis. Descoperirea lui Suzie le dadea dreptate celor din urma.

Fragment din:

In jurul ei, sase schelete pe care gheata le pietrificase pareau niste mumii in vesmintele lor gaurite. Suzie ingenunche in mijlocul acestui tablou sinistru, contempland vietile acestea distruse din pricina unor metri, a unor secunde in plus. Potrivit raportului de expertiza, daca pilotul ar fi inteles, un minut mai devreme, ca pozitia era gresita, ar fi putut sa redreseze aparatul si sa treaca peste varf. Dar, in dimineata zilei de 24 ianuarie 1966, o suta unsprezece persoane pierisera, iar ramasitele pamantesti a sase dintre ele se aflau in fata lui Suzie. Patrunsese in carlinga, cand Shamir se ivi in spatele ei.

— N-ar trebui sa faci asta, ii spuse el calm. Ce cauti?

— Ce-mi apartine. Daca una dintre rudele tale ar zace aici, n-ai fi fericit sa ti se inapoieze ceva ce i-a apartinut?

— Unul dintre pasageri ti-era ruda?

— E o poveste lunga. Iti promit ca am sa-ti spun totul cand o sa iesim de-aici.

— De ce n-ai facut-o inainte?

— Pentru ca n-ai fi vrut sa vii cu mine, ii zise Suzie apropiindu-se de un schelet.

Parea sa fie al unei femei. Avea bratele intinse in fata, ca intr-un act de ultima rezistenta inainte de a primi moartea in plin. La inelarul mainii drepte purta o verigheta arsa, iar la picioarele ei se afla, prinsa intre doua bare de fier indoite, o mica geanta de voiaj topita in intregime.

— Cine ai fost? sopti Suzie punandu-se in genunchi. Aveai un sot si copii care te asteptau?

Shamir se apropie cu inima stransa si ingenunche la randul lui.

— Nu pune mana pe nimic, ii spuse el. Aceste obiecte nu ne apartin.

Suzie se intoarse spre ramasitele unui alt pasager. O servieta din metal ii era legata de incheietura mainii cu un lant si niste catuse. O lumina cu lanterna. O inscriptie in hindi gravata pe capac era inca vizibila.

— Ce inseamna? intreba Suzie.

— Nu stiu ce sa-ti spun, totul e aproape sters.

— Nu recunosti nici macar un cuvant?

Shamir se apropie de servieta.

— Pe proprietar il chema Adesh, dar nu reusesc sa-i citesc si numele de familie. Cred ca era un diplomat. Scrie aici. „Servicii diplomatice — Nu deschideti.“

Suzie nu spuse nimic. Ridica usor incheietura si o desprinse brusc de restul scheletului. Apoi inlatura catusele si lua servieta.

— Esti nebuna de legat! exclama Shamir, uluit.

— Documentele pe care le contine au, poate, o valoare istorica, replica Suzie, impasibila.

   


ghid de alimentatie

BONUS: descărcați catalogul Grupului Editorial Trei cu TOATE noutățile: catalog_gaudeamus_2013.

   

15. Ghid de alimentație vegetală: Veți avea multe de digerat la acest Gaudeamus, așa că începeți cu un antreu mai ușurel. Dieteticianul Julieanna Hever oferă sfaturi și rețete și pentru cei mai activi sportivi, dar și pentru cei afectați de diverse boli. De asemenea, cartea include informații actualizate despre vitaminele și mineralele de care aveți nevoie pentru a vă menține starea de sănătate și despre cum să le obțineți din regnul vegetal.

  

Exercitii meditatie14. Exerciții de meditație pentru depășirea depresiei: Combinația dintre psihoterapie și tehnicile orientale de meditație și de relaxare nu e deloc o glumă. Psihologii occidentali (Zindel Segal, Jon Kabat-Zinn etc.) au adaptat, rafinat și testat sub numele de ”mindfulness” o serie de exerciții de conștientizare, pentru a vă scăpa de nefericirea cronică. Fără să necesite o familiarizare cu ezoterismul oriental, cartea este binevenită şi pentru psihoterapeuţii şi consilierii care doresc săşi diversifice intervenţiile psihologice din cabinet.

  

   

   

Somnul si moartea13. Somnul și moartea. Acum, că știți cum să nu vă lăsați pradă sentimtentelor sumbre, pășiți fără probleme în universul intrigilor înnegurate scandinave… Danezii Anders Ronnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A.J. Kazinski, vă sunt poate cunoscuți cu romanul apărut anul trecut, Ultimul om bun. (Dacă nu-i știți, faceți cunoștință cu ei la Gaudeamus, unde vor lansa noua carte!) Un roman în care negociatorul poliției din Copenhaga ia urmele unei stranii societăți secrete, iar descoperirile sale cu siguranță nu vă vor lăsa să puneți geană pe geană :). Un roman cu o scriitură elegantă şi misterioasă, care conţine chiar şi o lecţie de filosofie greacă.”, după cum scrie periodicul Berlingske Tidende. 

  

Imi amintesc12. Îmi amintesc de tine. Pe Yrsa Sigurdardottir (va fi prezentă la Gaudeamus!) o știți cu siguranță din traducerile noastre anterioare: Suflete damnate, Zile întunecate şi Cenuşă şi pulbere. Tăcerile prelungi ale peisajelor înghețate și fantomele care-ți dau fiori pe șira spinării sunt acolo, în roman. “O poveste cu fantome care îți dă fiori… regina romanelor polițiste nordice cucerește noi teritorii cu Îmi amintesc de tine – nu e un roman-de-citit-singur-pe-întuneric. Fiindcă ceea se întâmplă în carte e cu adevărat înfricoșător.” avertizează Marie Claire. Vă mai spun doar că povestea se bazează pe un caz adevărat…

  

Viziuni

  

11. Viziuni periculoase. O antologie cu bucăți de proză scurtă care au fost inițial cenzurate în America pudibondă a anilor ’60. Cu texte SF care încalcă tabuurile, cu scene și limbaj explicit, cu idei șocante și comentarii sociale deranjante. Nu degeaba, Harlan Ellison (capul răutăților – cel ce a strâns aceste texte cenzurate) a primit o diplomă specială la a 26-a Convenție SF Mondială, pentru editarea „celei mai importante și controversate cărți SF“. Un volum eminamente ”antologic” din care nu lipsesc Asimov, Philip K. Dick, Norman Spinrad, J.J. Ballard și alți autori-etalon pentru noul val care a rupt-o cu SF-ul ”cuminte” și convențional.

  

  

umbra din noi10. Umbra din noi. Forța vitală subversivă: Așezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie remarcate și lăsăm în umbră alte aspecte. Această metaforă a luminii și umbrei se regăsește în două concepte definite de către C.G. Jung: persona și umbra. În timp ce persona reglementează relația cu lumea exterioară, prin umbră sunt definite acele trăsături ale personalității care nu sunt arătate lumii, pe care alți oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. De aceea, atunci cînd ne ocupăm de umbră este esențial să ajungem să o acceptăm, să înțelegem că lumina și întunericul își au ambele locul în viața omului. Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră.

  

  

Regatul umbrelor9. Regatul umbrelor. Tot despre umbre e vorba și în acest roman din nișa ”young adult”. Fanii mai tineri ai lui Tolkein nu vor fi, cu siguranță, dezamăgiți de trilogia Grisha a lui Leigh Bardugo, o ciudată scriitoare care își hrănește pasiunea pentru glamour, spirite și deghizări în cealaltă viaţă a ei ca make-up artist la Hollywood. Povestea magică și luxuriantă începe cam așa: Falia Umbrei, un ţinut învăluit în beznă, populat de monștri, distruge treptat Ravka, o naţiune altădată măreaţă. Alina, o fată orfană, singuratică, descoperă că posedă o putere unică, ce o face să pătrundă în lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea să destrame vraja demonică a Faliei Umbrei, eliberându-și ţara?

  

    

Rosu ca sangele8. Roșu ca sângeleRămânem încă puțin la publicul format din tineri și adolescenți cu o altă trilogie – Albă-ca-Zăpada. Un alb care împânzește străzile din Tampere și pe care roșul sângelui contrastează de minune… Lumikki Andersson, o adolescentă în vârstă de 17 ani, locuieşte singură şi merge la un liceu de arte. E una dintre acele ”ciudate” pe care colegii de școală o cam ocolesc. Şia făcut o regulă din a nu se implica în lucruri ce nu o privesc. Totuşi, această regulă este pusă la încercare în ziua când Lumikki găseşte niște bancnote pătate de sânge în camera obscură a liceului. Dânduşi seama că trei elevi de la liceul său au un amestec în acest incident, Lumikki se trezeşte înghiţită în hăţişul unei afaceri intenaţionale cu droguri, din care nu lipsesc mafioții ruși și estonieni. Salla Simukka (o puteți întâlni pe viu la Guaudeamus!) este o scriitoare finlandeză cu mare trecere printre puști. Nu degeaba se spune că, mulțumită ei, adolescenții au și ei o Lisbeth Salander a lor :).

Steaua lui Strindberg

  

7. Steaua lui Strindberg. De formație jurnalist, Jan Wallentin (care vine, și el, la Gaudeamus!) vă va surprinde cu o intrigă polițistă care se termină în plină atmosferă fantastică. Un îndrăzneţ roman de aventuri à la Jules Verne, asezonat cu mitologie nordică şi ezoterism de sorginte nazistă. Iar povestea începe și se termină în măruntaiele Pământului. Despre final, firește, nu vă spun nimic. Dar începutul e cam așa: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă. Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.

  

Mai puternic    

6. Mai puternic decât frica. Cel mai citit autor francez contemporan (iubit foarte mult și la noi), Marc Levy, revine cu o nouă poveste, plină de un suspans, care vă va aminti de Și dacă e adevărat…  sau de Prima zi și Prima noapte. În carcasa unui avion prăbuşit în zăpezile de pe Mont Blanc, Suzie Baker găseşte documentul care ar putea să-i facă dreptate familiei sale acuzate de înaltă trădare. Dar această descoperire compromiţătoare pune în alertă serviciile de spionaj, care trebuie să țină sub lacăt unul dintre cele mai periculoase secrete ale vremurilor noastre.

   

   

Dinamica inconstientului     

5. Dinamica inconștientului. Cea mai proaspătă tălmăcire din Operele jungiene (volumul cu nr. 8) vă invită să citiți 18 studii care acoperă o mulțime de aspecte ce ţin de teoria libidoului, structura şi dinamica psihicului, relaţia dintre conştient şi inconştient, individuaţie, psihologia visului. De asemenea, este descrisă pentru prima dată şi utilizarea terapeutică a unei tehnici specifice psihologiei analitice – imaginaţia activă. Cireașa de pe tort este, pare-mi-se, textul „Sincronicitatea ca principiu al corelaţiilor acauzale”, care atinge o temă inedită, mai ales pentru că abordează situaţii determinate arhetipal, care nu pot fi înţelese pe baza principiului cauzalităţii. E vorba mai degrabă despre coincidenţe semnificative care adaugă o nouă dimensiune înţelegerii ştiinţifice…

  

Trei secunde4. Trei secunde. Jurnalistul Anders Roslund și militanul pentru drepturile deținuților Borge Hellstrom (cei doi vor fi prezenți, în carne și oase, la Gaudeamus!) sunt considerați noii maeștri ai genului polițist suedez. Într-un stil  cinematografic, cu dialoguri vii și cu o intrigă captivantă, veți fi ghidați în tenebroasa lumea a închisorilor nordice și a traficului de droguri coordonat de mafia poloneză. „Roslund și Hellström au creat un thriller fascinant care descrie aproape literal o invazie a Suediei de către mafioți din Europa de Est, aliați cu foști agenți din poliția secretă. Frica lui Piet Hoffman de a nu fi descoperit sau trădat și sentimentul copleșitor de vinovăție față de soția sa cresc tensiunea cu fiecare pagină”, notează Booklist.

  

  

Descoperirea fiintei

  

3. Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale. După atâtea crime, umbre, sânge și fantome, e timpul să vă mai calmați un pic. Trageți adânc aer în piept și regăsiți-vă în ce aveți mai personal și mai propriu. Descoperiți-vă ființa (cu potențialitățile ei cu tot) și regăsiți-vă sensul vieții împreună cu cel care l-a format pe Irvin Yalom în psihoterapia existențială și cel care a știut de minune să combine ideile unor Adler, Fromm și Rank cu intuițiile filosofice ale lui Kierkegaard și Nietzsche. Cartea lui Rollo May este cea mai clară și mai bună introducere în abordarea existențială din psihologie. May povestește cazuri din cabinetul său, dar reia și vigniete celebre ale altor co-fondatori ai analizei existențiale: Binswanger, Boss, Straus și Goldstein.

  

Chemarea cucului2. Chemarea cucului. Ați auzit de celebrul autor de romane polițiste Robert Galbraith? Nu sunteți singurii care dau din umeri a uimire… Dar de J.K. Rowling știți cu siguranță. Dorind să scape de fantoma lui Harry Potter, și-a lansat cartea sub pseudonim, vrând cumva să „testeze” piața. Unii au ignorat-o complet, alții au mirosit că scriitura nu pare să fie a unui debutant: „Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui începător: are un talent ieşit din comun de a evoca Londra şi a crea un erou. Un debut extrem de promiţător.”, aprecia Daily Mail. Nu vă spun despre ce e vorba, însă vă invit să aflați ce spune The Times despre fauna care populează cea mai recentă carte a lui Rowling: „Chemarea cucului este un roman strălucit, plasat într-o lume populată de topmodele, rapperi, creatori de modă, toxicomani şi legături interzise.”

  

Zelotul1. Zelotul. Viața și epoca lui Isus din Nazaret. O biografie ”lucidă și inteligenă” (Los Angeles Times), scrisă de un recunoscut istoric al religiilor converit de la islam la protestantism și înapoi. Iraniano-americanul Reza Aslan îl confruntă de Isus cel din Evanghelii cu sursele istorice, examinîndu-l pe nazaretean prin lentila erei tumultuoase în care a trăit: Palestina secolului întâi, o perioadă plină de fervoare apocaliptică. Zeci de profeţi evrei, predicatori şi mesianici aspiranţi hoinăreau prin Ţara Sfântă, purtând mesaje de la Dumnezeu. Era epoca zelului – un naţionalism fervent care făcea din rezistenţa împotriva ocupaţiei romane o datorie sacră, obligatorie pentru toţi evreii. Și, totuși, de ce biserica creştină timpurie a preferat să răspândească imaginea lui Isus ca un învăţător spiritual paşnic, mai degrabă decât cea a unui revoluţionar cu conştiinţă politică?

  

   

Update:

Despre cărțile pe care n-am apucat să le includ în top (Fericirea mea ești tu, de Jamie McGuire; Antologia Nebula 2013Întrebări fundamentale, de Lou Marinoff; Niciodată împreună?, de J.A. Redmerski; Codul talentului, de Daniel Coyle etc.), aflați mai multe din catalogul_gaudeamus_2013.    

   


Hotul de umbreDespre cate tipuri de iubire e vorba in Hotul de umbre? Exista o alegorie, o fabula acolo?

M.L.: Am vrut sa scriu despre o prietenie puternica, despre acea prima dragoste pe care, orice s-ar intampla, o vei tine minte toata viata, despre iubirea unei mame pentru fiul ei si despre iubirea copilului pentru mama lui.

E vreo urma autobiografica in vocea acestui baietel care fura umbrele celor din jur?

M.L.: Sunt un om prea discret ca sa scriu despre mine insumi, dar, ca orice scriitor, cred ca exista intotdeauna elemente autobiografice, mai mult sau mai putin constiente, care se strecoara in romanele mele. Cu siguranta, exista ceva din propria mea copilarie in protagonistul din Hotul de umbre, dar am realizat asta abia dupa ce am terminat de scris cartea. Si, ca sa fiu sincer, nu-mi amintesc sa fi fost un elev atat de silitor ca naratorul din romanul meu. Probabil ar trebui s-o intreb pe mama

Unul dintre cele mai frumoase pasaje din carte e acela in care Cléa, fetita surdomuta, il intreaba pe hotul de umbre daca umbra ei are o voce frumoasa. Ce semnifica „umbra“ in romanele dumneavoastra?

M.L.: Un suflet, cred, sau oglinda unui suflet, o voce capabila sa spuna toate lucrurile pe care noi nu le-am spus niciodata.


Baietelul din carte are vreo legatura cu eroul lui Salinger din De veghe in lanul de secara? Uneori, cei doi „vorbesc“ la fel…

M.L.: Daca vi se pare asa, ma bucur. E un mare compliment, pentru ca eu il admir mult pe Salinger.

Fragment din interviul publicat de revista Psychologies.

  


Şi tocmai într-o joi, câţiva ani mai târziu, ieşind din barul de la Marriott, Andrew a dat nas în nas cu Valérie Ramsay. Era la fel de beată ca el şi, după ce s-a împiedicat de o cutie pentru ziare şi a căzut în fund, acolo, în mijlocul străzii, a pufnit într-un râs nebun.

  

Andrew o recunoscuse imediat pe Valérie, dar nu după trăsături — nu mai semăna câtuşi de puţin cu cea pe care o cunoscuse el în urmă cu douăzeci de ani —, ci după râs. Un râs de neuitat, care îi făcea inima să tresară. La fel ca şi sânii ei, ce-i bântuiseră adolescenţa.

Se cunoscuseră la colegiu. Valérie, exclusă din echipa de cheerleaders (majoretele alea înţolite cu costume sexy, în culorile echipei de fotbal locale) pentru o încăierare tâmpită, în vestiar — cu o fată cam obraznică —, aterizase la cor. Andrew, suferind de o atrofiere a cartilajelor de la genunchi — pe care nu şi le-a operat decât după un număr de ani, din cauza unei fete moarte după dans —, fusese scutit de orice activitate sportivă. Aşa că, neputând face altceva, dădea şi el din gură în acelaşi cor.

Flirtase cu ea până la terminarea anilor de studiu. Sex propriu-zis nu făcuseră, dar mâinile şi limbile scormonitoare fuseseră de-ajuns pentru a se bucura de lecţiile de la şcoala dorinţei, profitând din plin de formele generoase ale lui Valérie.

Daca as mai trai

Un thriller care nu te lasă să respiri – Le Parisien

― Valérie? murmurase Stilman.

― Ben? răspunsese Valérie, la fel de surprinsă.

La colegiu, toată lumea îi zicea Ben, fără ca el să-şi poată aminti câtuşi de puţin de ce. Trecuseră douăzeci de ani de când nu-i mai spusese nimeni aşa.

Pentru a-şi justifica starea jalnică în care se afla, Valérie a pretextat o seară între amice, aşa cum nu mai avusese din anii de facultate. Andrew, care nu era deloc mai breaz, a pomenit de o promovare, fără să precizeze că o obţinuse cu doi ani în urmă; dar unde scria că există vreo prescripţie cu privire la sărbătorirea veştilor bune?

― Ce cauţi la New York? a iscodit-o Andrew.

― Aici stau, i-a răspuns Valérie, în timp ce Andrew o ajuta să se ridice.

― De mult?

― De ceva vreme, dar nu mă întreba de când, că nu sunt în stare să număr. Da’ tu ce faci?

― Ceea ce am vrut dintotdeauna. Şi tu?

― Ştii, douăzeci de ani de viaţă înseamnă o poveste lungă, i-a răspuns Valérie, scuturându-şi fusta de praf.

― Nouă rânduri, a oftat Andrew

― Cum adică, nouă rânduri?

― Dacă îmi încredinţezi douăzeci de ani de viaţă, eu ţi-i rezum în nouă rânduri.

― Aiurea!

― Pariezi?

― Depinde pe ce!

― Pe o cină.

― În viaţa mea există cineva, Andrew, i-a declarat prompt Valérie.

― Eu nu ţi-am propus o noapte la hotel. O supă cu găluște, la „Joe’s Shanghai“… eşti tot aşa de nebună după găluște?

― Tot aşa.

― N-ai decât să-i spui prietenului tău că sunt o veche amică.

― Dar, mai întâi, ar trebui să reuşeşti să-mi rezumi în nouă rânduri ultimii douăzeci de ani de viaţă.

Valérie l-a privit pe Andrew cu acel mic zâmbet în colţul gurii, pe care îl schiţa de pe vremea când el încă mai era poreclit Ben şi-i dădea întâlnire în magazia din spatele departamentului de ştiinţe; un mic zâmbet care încă n-avea niciun rid.

― De acord, a spus ea. Un ultim pahar, şi-ţi povestesc toată viaţa mea.

― Nu în barul acesta, e prea zgomotos.

― Ben, dacă ţi-ai pus în gând să mă duci, în seara asta, la tine acasă, ai greşit fata.

   


Presărat cu arome de ambră şi vanilie, peisaje orientale, înceţoşat pe alocuri de umbrele trecutului, temeri şi îndoieli, Strania călătorie a domnului Daldry este un roman despre toate acele fire necunoscute din care se ţese destinul unui om.

   

Despre cele două vieţi care zac în fiecare din noi. Cea evidentă, pe care o purtăm ca o mască, şi cea ascunsă de care ne e teamă şi ne mulţumim a o contempla de la distanţă ca pe un obiect fragil ce s-ar volatiliza odată cu îndrăzneala de a inspira o frântură din existenţa noastră reală.

Odată cu această carte am descoperit că începe să-mi placă tot mai mult literatura franceză contemporană. Cu Marc Levy am făcut cunoştiinţă citind Hoţul de umbre, o carte care m-a fascinat într-o asemenea măsură încât mi-a fost teamă să mai încerc şi altceva de acelaşi autor. Dar povestea domnului Daldry m-a făcut să-mi doresc să citesc fiecare carte scrisă de Levy.

Alice, parfumiera englezoaică zgomotoasă şi domnul Daldry, morocănosul pictor de răspântii, sunt doi vecini de palier care nu se prea înghit. Dar excursia la bâlciul din Brighton îi leagă mai mult decât s-ar aştepta. Între cei doi apare o amiciţie stranie şi care aproape te face să crezi că prietenia dintre un bărbat şi o femeie este posibilă. Fără să-şi dea seama, relaţia lor înseamnă mai mult de atât. Ca două fiinţe în derută care se sprijină în singurătatea lor, ei sunt uniţi prin genul acela de fir care nu poate exista decât între doi oameni de acelaşi fel. Doi oameni care suferă de singurătate, visează la o dragoste mare, dar nimic nu-i sperie mai rău decât posibilitatea de a se îndrăgosti. Ideea de a se ataşa, de a depinde de cineva îi panichează.

Povestea pe care Daldry i-o spune despre Adrienne Bolland, prima femeie care a încercat să traverseze Anzii Cordilieri cu avionul pilotat de ea însăşi, dar şi amintirile lui Carol din timpul războiului, sunt imboldurile de care Alice avea nevoie şi care o determină a porni spre Istanbul cu pretexul de a crea arome noi şi dorinţa secretă de a-l întâlni pe bărbatul din visele ei. Un singur detaliu, care aproape că-i scapă printre degete, descoperit de Alice spre sfârşit, în buzunarul impermeabilului lui Daldry, dă cu totul alt înţeles poveştii.

Cea mai profundă scenă mi s-a părut cea de la primul mic-dejun pe care îl ia Alice cu vecinul său, în ziua dinaintea Crăciunului, un moment care trădeaza atât fragilitatea şi singurătatea celor doi cât şi cele mai ascunse năzuinţe. O bucăţică de timp împărţită în doi, care creează un fel de complicitate pe care ei nu o sesizează:

”Imaginează-ţi câtă dragoste trebuie să ai în suflet ca să reinventezi necontenit prezenţa fiinţei iubite. Femeia asta are dreptate: dacă cineva te-a părăsit, nu înseamnă că, pentru atâta lucru, a încetat să existe. Cu puţină fantezie în suflet, singurătatea este desfiinţată.”

  

Citește continuarea recenziei semnată de Elena Potocean pe BookBlog.ro.

   


În faţa chioșcului în care avusese loc întâlnirea aceea ciudată, Alice a resimţit o profundă indispoziţie, o neliniște subită care îi strângea inima. S-a oprit, iar Daldry, intuindu-i starea, s-a întors către ea.

Ghicitoarea aia nu-i decât o femeie ca mine și ca tine… mă rog, mai ales ca tine. Pe scurt, nu te neliniști, o să facem tot ce trebuie ca să te scăpăm de farmece. — Iar mă luaţi peste picior, și nu-i deloc drăguţ din partea dumneavoastră.

Fragment din:

Voiam doar să te fac să zâmbești. Alice, du-te să asculţi fără teamă ce are de spus baba aia nebună și, pe drum, la întoarcere, o să râdem amândoi de neroziile ei. Odată ajunși la Londra, în halul de oboseală în care suntem, o să dormim ca niște îngerași, fără să ne pese de vreo vrăjitoare. Hai, curaj, eu te aștept aici, neclintit.

Mulţumesc, aveţi dreptate, mă port ca o puștoaică.

Da… bine… acum, șterge-o! Ar fi mai bine să ne întoarcem totuși înainte să se facă beznă. Mașina mea n-are decât un singur far în stare de funcţionare.

Alice a înaintat spre chioșc. Ușa acestuia era închisă, dar, pe sub oblon, se strecura o rază de lumină. A ocolit și a bătut la ușă. Văzând-o, ghicitoarea a părut mirată.

Ce-i cu tine aici? S-a întâmplat ceva? a întrebat-o femeia.

Nu, a răspuns Alice.

Nu arăţi prea bine! Ești palidă toată, a remarcat bătrâna.

Probabil e din cauza frigului. Mi-a intrat până-n oase.

Intră, i-a poruncit ghicitoarea, vino să te încălzești lângă sobă.

Alice a pătruns în gheretă, unde a recunoscut imediat miresmele de vanilie, ambră și piele, mai intense în apropierea sobei. S-a așezat pe o banchetă, iar ghicitoarea s-a instalat alături și i-a luat mâinile în ale sale.

Va să zică, te-ai întors să mă vezi.

Eu… doar treceam pe aici și am văzut că e lumină.

Ești absolut fermecătoare.

Cine sunteţi? a întrebat Alice.

O ghicitoare pe care oamenii bâlciului de pe digul ăsta o respectă; oamenii vin de departe ca să le ghicesc viitorul. Dar ieri, în ochii tăi, nu eram decât o babă nebună. Presupun că, dacă azi te-ai întors, trebuie să-ţi fi schimbat părerea. Ce vrei să știi?

Bărbatul care trecea prin spatele meu în timp ce discutam… cine este și de ce ar trebui să mă întâlnesc cu alte șase persoane până să-l cunosc pe el?

Îmi pare nespus de rău, scumpo. Nu am răspuns la aceste întrebări. Eu ţi-am spus ceea ce mi s-a arătat. Nu pot inventa nimic, n-o fac niciodată, nu-mi plac minciunile.

Nici mie, a protestat Alice.

Dar n-ai trecut întâmplător prin faţa rulotei mele, nu-i așa?

Alice a clătinat din cap.

Ieri, mi-aţi spus pe nume, deși nu vi-l destăinuisem. Cum de l-aţi știut? a întrebat Alice.

Iar tu, cum poţi numi pe loc toate parfumurile pe care le simţi?

Am un har, sunt „nas“.

Iar eu, clarvăzătoare! Fiecare dintre noi este dotată, în domeniul său.

(…)

    

Spuneţi-mi adevărul, chiar aţi văzut toate lucrurile alea ieri?

Adevărul? Slavă Domnului, viitorul nu e săpat în marmură. Viitorul tău este rezultatul propriilor alegeri.

(…)

Ghicitoarea a întors palmele lui Alice cu faţa în sus.

Alice, în tine sunt două vieţi. Cea pe care o cunoști și o alta, care te așteaptă de multă vreme. Aceste două existenţe n-au nimic în comun. Bărbatul de care îţi vorbeam ieri se află undeva, pe drumul din cealaltă viaţă, și nu va fi niciodată prezent în asta pe care o duci acum. Dorinţa ta de a-l întâlni te va sili să faci o lungă călătorie. O călătorie în cursul căreia vei descoperi că nimic din ceea ce credeai tu a fi real nu este așa.

Ceea ce-mi spuneţi n-are niciun sens, a protestat Alice.

Poate. La urma urmei, nu sunt decât o simplă ghicitoare dintr-un bâlci.

Încotro voi călători?

Spre locul din care vii, scumpo, spre istoria ta.

Vin de la Londra și am de gând să mă întorc tot acolo în seara asta.

Eu vorbesc de pământul unde te-ai născut.

E tot Londra, m-am născut în Holborn.

Nu e așa, crede-mă, scumpo, a răspuns ghicitoarea.

Ce naiba, încă mai știu unde m-a născut mama!

Ai văzut lumina zilei în sud, nu-i nevoie să fii clarvăzătoare ca să ghicești asta. Stau mărturie trăsăturile chipului tău.

    


Dintre romancierii francezi contemporani, Marc Levy se poate lăuda cu statutul de “cel mai citit”. În  Hoțul de umbre, cunoscutul autor scrie despre despărţirea de copilărie a unui personaj aflat în clasa a şasea. Romanul este prefaţat de un citat din Shakespeare – „Există oameni care nu îmbrăţişează decât umbre; aceştia nu cunosc decât umbra fericirii”, amintește ziarul Ring.

  

  

  

Iată și un fragment din cel mai recent roman al lui Marc Levy:

Panoul ruginit atârna de acelaşi lanţ. Din Trecerea interzisă, nu se mai vedeau decât e‑urile şi i‑urile. Am păşit peste el, am împins uşa de fier a cărei broască — roasă de aerul sărat — dispăruse de multă vreme şi am urcat pe scară, până la balconul de veghe. Treptele parcă se micşoraseră, eu le ţineam minte mai înalte. M‑am căţărat pe scăriţa mobilă ce ducea în cupolă. Geamurile acesteia erau intacte, însă negre de murdărie. Le‑am şters cu pumnii şi mi‑am aruncat ochii prin cele două cercuri pe care le făcusem, două cercuri ca un binoclu întors spre trecut.

Deodată, m‑am împiedicat de ceva. Pe podea, sub un strat de praf, am descoperit o cutie de lemn. Am îngenuncheat şi am deschis‑o. Înăuntru, am găsit un zmeu foarte vechi. Armătura acestuia era neatinsă, dar aripile de vultur se aflau într‑o stare foarte proastă. Am luat pasărea în braţe şi i‑am mângâiat, cu mii de precauţii, aripile. Părea atât de fragilă. Apoi m‑am uitat în fundul cutiei şi mi s‑a tăiat respiraţia. Un firişor de nisip încă mai închipuia conturul unei jumătăţi de inimă. Alături, stătea o foaie de hârtie făcută cornet. Am desfăcut‑o şi am citit:

Te‑am aşteptat patru veri la rând. Nu ţi‑ai ţinut promisiunea, nu te‑ai mai întors niciodată. Zmeul a murit, l‑am îngropat aici; cine ştie, poate că ai să‑l găseşti într‑o bună zi.

Biletul era semnat Cléa.

Patruzeci de metri. Sfoara fusese înfăşurată, cu perfectă minuţiozitate, pe mosor. Am coborât pe plajă, mi‑am întins vulturul pe nisip şi i‑am reasamblat beţişoarele. Am verificat nodul care ţinea la un loc piesele componente, am desfăşurat cinci metri de sfoară şi am început să alerg împotriva vântului.

Aripile vulturului s‑au umflat. Pasărea a pornit spre stânga, a virat la dreapta şi s‑a înălţat spre cer. Am încercat să fac „S”‑uri şi „8”‑uri perfecte, dar pânza găurită răspundea cu greu la comenzile mele. Am mai desfăşurat puţină sfoară, iar zmeul s-a înălţat şi mai mult. Umbra lui făcea zigzaguri pe nisip, iar dansul ei mă îmbăta. Şi m‑am simţit luat în stăpânire de râsul acela incontrolabil, un râs care se auzea din străfundul
copilăriei mele, un râs neasemuit, cu timbru de violoncel.

Ce se întâmplase cu micuţa mea confidentă de o vară, cu fetiţa căreia îi destăinuisem toate secretele mele, pentru că nu le putea auzi?

Am închis ochii… Alergam cu răsuflarea tăiată, traşi de vulturul nostru care deschidea alaiul. Tu te pricepeai mai bine decât oricine să‑l înalţi, iar oamenii care se plimbau pe plajă se opreau de multe ori în loc, ca să‑ţi admire îndemânarea. De câte ori nu te‑am luat de mână chiar în locul ăsta? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde trăieşti acum? Pe ce plajă îţi petreci verile?

   

%d blogeri au apreciat asta: