Demonii ascunși ai lui Christian Grey

Vol. 1 are o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Cincizeci de umbre ale lui Grey este unul dintre romanele fenomen ale ultimilor patru ani.

Încă de la lansarea ca e-book, cartea a stârnit o adevărată vâlvă în rândul publicului, mai ales printre cititoare. Având în vedere succesul cărţii în format electronic, aceasta a fost şi tipărită, iar vânzările au depăşit până şi cele mai optimiste aşteptări.
 Cartea, a cărei autoare este E.L. James, a fost tipărită în trei volume (Cincizeci de umbre ale lui Grey, Cincizeci de umbre întunecate, al doilea volum şi ultimul, Cincizeci de umbre descătuşate) şi urmăreşte povestea dintre tânăra absolventă Anastasia Steele şi tânărul om de afaceri Christian Grey.

Studentă la filologie, Anastasia îi ia un interviu lui Christian Grey, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Mânată de această evident atracţie fizică, dar şi de curiozitatea specifică vârstei, Anastasia acceptă să intre în lumea misterioasă a lui Christian.

Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Oare va putea Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Şi dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă? 
(…)

A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut. Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate. La rândul său, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se luptă cu demonii din trecutul său chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face ca temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate.

Romanul se remarcă prin scenele explicite de erotism, în combinaţie cu elementele practicii sexuale care implică robie/ disciplină, dominare/ supunere şi sadism/ masochism, dar în acelaşi timp este şi un roman de dragoste care demonstrează încă o dată că polii opuşi se atrag şi că puterea iubirii poate vindeca un suflet bolnav şi mutilat, făcându-l să simtă că trăieşte din nou. Romantică, amuzantă şi încărcată de erotism, această carte cucereşte, captivează şi domină.

(Fragmente din cronica revistei CULTURA)

***

Adaptarea cinematografică a cărţii a fost lansată pe 13 februarie (în distribuţie: Dakota Johnson şi Jamie Dornan). Pelicula Fifty Shades of Grey a stabilit un nou record de box-office în SUA, cu încasări de 81.7 milioane de dolari în doar trei zile de la apariție, și a devenit al doilea cel mai profitabil film lansat in luna februarie, fiind depășit doar de Patimile lui Hristos (sursă: ProTv):

  

 

”Sunteţi gay, domnule Grey?”

Trei va relansa vol. 1 cu o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Mă aşez, îmi scot foile cu întrebările din rucsac şi trec prin ele, înjurând-o în gând pe Kate că nu mi-a dat şi o scurtă biografie. Nu ştiu nimic despre omul pe care urmează să-l intervievez.

(….)

— Aveţi o filozofie? Dacă da, care este ea?

— Nu am o filozofie ca atare. Poate un principiu călăuzitor — cel enunţat de Carnegie: „Un om care dobândeşte capacitatea de intra în deplina posesie a propriei sale minţi poate să ia posesia oricărui alt lucru, pe care este îndreptăţit să-l posede.” Sunt un tip neobişnuit, motivat. Îmi place să exercit control: asupra mea şi asupra celor din jurul meu.

— Deci, vreţi să posedaţi lucruri?

Eşti un maniac al controlului.

— Vreau să merit să le posed, dar da, în esenţă, vreau.

(…)

Tulburată, trec rapid mai departe.

— De dragul muncii, trebuie să vă sacrificaţi viaţa de familie.

— Asta nu e o întrebare, răspunde el scurt şi la obiect.

— Scuze.

Mă simt jenată; mă face să mă simt ca un copil neastâmpărat. Încerc din nou.

— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi viaţa de familie din cauza muncii dumneavoastră?

— Am o familie. Am un frate şi o soră, şi doi părinţi iubitori. Nu mă interesează să-mi lărgesc familia mai mult de-atât.

— Sunteţi gay, domnule Grey?

El trage adânc aer în piept, iar eu bat în retragere, moartă de ruşine. La naiba! Oare de ce n-am folosit un soi de filtru înainte să citesc asta cu glas tare? Cum să-i spun că nu fac decât să citesc întrebările? Afurisita de Kate şi curiozitatea ei.

— Nu, Anastasia, nu sunt.

Ridică din sprâncene, cu o sclipire rece în ochi. Nu pare încântat.

— Îmi cer scuze. E… ăă, scris aici.

E pentru prima oară când mi-a zis pe nume. Pulsul mi s-a accelerat şi simt cum iar mi se încing obrajii. Cuprinsă de agitaţie, îmi aranjez părul pe după ureche.

El îşi lasă capul într-o parte.

— Astea nu sunt întrebările tale?

 

  

În România filmul ”Cincizeci de umbre ale lui Grey” are premiera pe 13 februarie.

 

Simt cum mi se scurge sângele din corp.

— Ăă… nu. Kate — domnişoara Kavanagh — ea a formulat întrebările.

— Sunteţi colege de redacţie la ziar?

Oh, nu. Nu am nicio legătură cu ziarul studenţesc. E activitatea ei extracuriculară, nu a mea. Simt că faţa m-a luat foc.

— Nu, e colega mea de cameră.

Îşi freacă bărbia şi face înadins, evaluându-mă cu ochii lui cenuşii.

— Te-ai oferit tu să faci acest interviu? întreabă, iar tonul lui calm mă sperie.

Ia stai un pic, cine trebuie să ia interviu cui? Ochii lui mă ard şi mă simt obligată să-i spun adevărul.

— N-am avut încotro. Nu se simte bine, răspund cu o voce firavă şi parcă încercând să mă justific.

— Asta explică multe.

Se aude o bătaie în uşă şi Blonda numărul doi intră.

— Domnule Grey, scuzaţi-mă de întrerupere, dar aveţi programată următoarea întâlnire în două minute.

— Nu am terminat aici, Andreea. Te rog să anulezi următoarea întâlnire.

Andreea ezită, uitându-se la el înmărmurită. Pare pierdută. El îşi întoarce încet capul spre ea şi ridică din sprâncene. Tipa se face roz la faţă. Oh, e bine. Deci nu e vorba doar de mine.

— Prea bine, domnule Grey, bâiguie fata şi iese.

El se încruntă, după care îşi îndreaptă din nou atenţia spre mine.

— Unde rămăseserăm, domnişoară Steele?

Oh, acum ne-am întors la „domnişoară Steele”.

— Vă rog, nu vreau să vă întrerup de la nimic.

— Aş dori să aflu lucruri despre tine. Mi se pare că aşa e corect.

Are o privire curioasă. Mama mă-sii. Unde vrea să ajungă cu asta? Îşi aşază coatele pe braţele fotoliului şi-şi împreunează degetele în faţa gurii. Are o gură foarte… tulburătoare. Înghit în sec.

 Fragment din 

Cincizeci de umbre ale lui Grey,

de E L James

 

Reverie la minut? Ticălosul seducător

Luni dimineata, eram un pachet de nervi in timp ce ma indreptam spre cladire. Luasem o decizie: n-aveam de gand sa-mi sacrific jobul din cauza lipsei noastre de judecata. Voiam sa inchei stagiatura cu o prezentare exceptionala pentru comisia de burse si apoi sa plec si sa-mi incep cariera. Gata cu sexul, gata cu fanteziile.

Puteam lesne sa lucrez — strict profesional — cu domnul Ryan pentru alte cateva luni. Simtind nevoia unui plus de incredere, imbracasem rochia noua pe care mi-o daduse Julia. Imi arata formele fara sa para prea provocatoare. (…) Cand usile ascensorului s-au inchis in urma mea, mi-am dat un indemn mintal, trecand in revista toate conflictele pe care le avuseseram si comentariile nesimtite pe care le facuse el.

Fragment din:

„Bate la calculator, nu mai scrie totul de mana. Scrisul tau arata ca de clasa a treia, domnisoara Mills.“

„Daca as vrea sa ma bucur de intreaga ta conversatie cu indrumatorul tau de diploma, mi-as lasa usa de la birou deschisa si mi-as lua niste floricele de porumb. Te rog, vorbeste mai incet.“

Puteam sa fac asta. Ticalosul ala isi alesese gresit femeia cu care sa se incurce si sa fiu a naibii daca aveam sa-l las sa ma intimideze. Dupa cum ma asteptam, biroul era inca pustiu cand am sosit eu. Am strans tot ce urma sa aiba el nevoie pentru prezentare si m-am indreptat spre sala de conferinte, ca sa pun materialele la locul cuvenit. Am incercat sa ignor reactia pavloviana pe care am avut-o cand am vazut ferestrele din perete, masa lucioasa de conferinte.

Inceteaza, corp. Actioneaza acum, creier. Uitandu-ma prin incaperea scaldata de soare, am asezat dosarele si laptopul pe masa mare de conferinte si am dat o mana de ajutor personalului de la catering sa aranjeze micul dejun de-a lungul peretelui din spate. Douazeci de minute mai tarziu, planurile erau puse in ordine, proiectorul era pregatit si aperitivele gata. Cum mai aveam inca timp, m-am trezit ca ma duc pana la fereastra. Am intins mana si am atins sticla neteda, coplesita de senzatiile pe care mi le-a inviat; dogoarea trupului sau lipit de spatele meu si sunetul pur animalic al vocii lui in urechea mea: Roaga-ma sa te aduc la orgasm.

Am inchis ochii si m-am sprijinit de geam cu palmele si fruntea, lasandu-ma purtata de puterea amintirilor. Am fost smulsa din fanteziile mele de un glas dregandu-se in spatele meu.

— Reverie la minut?

— Domnule Ryan, am tresarit, intorcandu-ma imediat.

 

„Cum rămâne cu faptul că mi-e profesor? Şi dacă e alcoolic?“

Când se trezi, era şapte şi-un pic. Gabriel dormea în continuare netulburat. Ba chiar sforăia şi, se pare, dormiseră amândoi neîntorşi. Nu mai avusese niciodată parte de un somn aşa liniştit, cu o singură excepţie.

Nu voia să se mişte. Nu voia să se îndepărteze de el, nici măcar cât o adiere. Îşi dorea să rămână întinsă pe veci în braţele lui şi să se poarte de parcă n-ar fi fost despărţiţi niciodată.

„M-a recunoscut. Mă iubeşte. În sfârşit.“

Aşadar, în dimineaţa aceasta, pentru prima dată în viaţa ei, Julia se simţea iubită. Zâmbi larg. Îşi lipi buzele de gâtul lui Gabriel şi-şi frecă nasul de obrazul lui neras. El gemu încetişor şi o strânse mai tare, dar, după respiraţia lui adâncă, ritmică, se vedea că dormea în continuare adânc.

Julia avusese îndeajuns de-a face cu beţivi pentru a şti că la trezire Gabriel avea să fie mahmur şi irascibil. Aşa că nu se grăbea să-l trezească. Mulţumi Cerului în sinea ei că, noaptea trecută cel puţin, Gabriel fusese un beţivan inofensiv, pus pe flirt. Unui astfel de beţiv îi putea face faţă. Celălalt tip o speria.

Fragment din:

Zăbovi cam o oră în pat, inspirându-i mirosul, simţindu-i căldura, savurând apropierea dintre ei şi plimbându-şi sfios mâinile de-a lungul bustului lui. În afara serii pe care o petrecuse cu el în pădure, aceste momente erau cele mai fericite din viaţa ei. Dar, într-un final, trebui să se scoale.

Se desprinse uşurel de sub braţul lui şi se îndreptă spre baie, închizând uşa după ea. (…)

„Cum rămâne cu faptul că mi-e profesor? Şi dacă e alcoolic?“

Dacă ai fi întrebat-o, cu vreo două săptămâni în urmă, când vizita apartamentul împreună cu Rachel, dacă se gândise vreodată c-avea să stea în fotoliul lui preferat într-o dimineaţă de duminică, răspunsul ar fi fost „nu”. Nu-şi imaginase că aşa ceva ar fi posibil, chiar şi cu ajutorul lui Grace din ceruri. Dar acum, că se afla aici, era în culmea fericirii.

Optă pentru o dimineaţă cu program de voie, cu suc de porto­cale şi suplimentul de duminică, şi decise că fericirea ei merita sărbă­torită cu nişte muzică cubaneză; mai exact, cu un strop de Buena Vista Social Club. În timp ce asculta Pueblo Nuevo pe iPod, studie rubrica de artă din ziarul lui Gabriel. Royal Ontario Museum urma să găzduiască o expoziţie temporară de artă florentină, exponate din colecţia permanentă de la Galeria Uffizi. Poate că Gabriel o să vrea să meargă împreună. Să iasă împreună la muzeu.

Da, rataseră balul de absolvire şi toate petrecerile firoscoase de la Saint Joseph. Dar Julia era sigură că va avea ocazia să recupereze înzecit cu Gabriel tot timpul şi toate ocaziile pierdute. Fericită, sări în picioare chiar când trompetistul pe care-l asculta în căşti începu să cânte câteva acorduri din Stormy Weather, un contrapunct la melodia cubaneză. Julia cânta tare, mult prea tare, dansând cu sucul de portocale în mână, îmbrăcată în chiloţii de fiţe ai lui Gabriel, fără să-l observe pe bărbatul pe jumătate dezbrăcat care se apropia cu paşi mari de ea.

— Ce mama naibii faci?

— Aaaaaaaaaa!!!

Julia sări de trei coţi în sus la auzul vocii lui aspre, furioase. Îşi scoase repede căştile din urechi şi se întoarse. Şi fu doborâtă de ceea ce văzu pe chipul lui.

— Ţi-am pus o întrebare! se răţoi Gabriel la ea, cu ochii întu­necaţi de furie. Ce dracu’ faci îmbrăcată în chiloţii mei, ţopăind în camera mea de zi?

 

Infernul lui Gabriel: de la Mozart la Nine Inch Nails

În dimineaţa următoare, Julia stătea în pătucul ei îngust cu laptopul ei vechi, lucrând la teză şi ascultând Mozart. Gusturile muzicale ale domnului profesor Emerson o surprindeau. Cum putea să treacă de la Nine Inch Nails la aşa ceva?

 

Oare îl asculta doar din cauza lui Grace? Sau exista vreun alt motiv pentru care se tortura ascultând neîntrerupt aceeaşi bucată de tăiat venele? Julia închise ochii şi se concentră pe versurile de la Lacrimosa, cântate răsunător şi sfâşietor, în latineşte, de corul pe mai multe voci…

Zi a Plângerii,

în care cel păcătos se va ridica din cenuşă,

spre a fi adus la judecată.

Miluieşte-l, Doamne, pe omul acesta.

Doamne Iisuse, odihneşte-i,

în mare mila ta.

Amin!

Fragment din:

„Oare de ce ascultă Gabriel întruna chestia asta? Şi ce spune despre mine faptul că mă simt, fără să vreau, mai aproape de el când o ascult? N-am făcut altceva decât să-i înlocuiesc fotografia cu CD-ul lui — atâta doar că nu dorm cu el sub pernă. Sunt jalnică, sunt ca un căţeluş amorezat.“ (…)

Îşi dorea ca propunerea ei să-l impresioneze pe domnul profesor Emerson, să-l convingă că era o studentă bună şi destul de inteli­gentă. Chiar dacă ştia că el, probabil, ar fi contrazis-o în ambele privinţe, orice i-ar fi zis domnul profesor Greg Matthews de la Harvard despre ea. Şi ar fi minţit dacă spunea că nu încerca, cumva, să-l împungă subtil să-şi amintească de ea.

Se întrebă ce era mai rău — că Gabriel o uitase? Sau că Gabriel se transformase în domnul profesor Emerson? Aproape că i se făcu greaţă cântărind a doua opţiune, aşa că refuză să zăbovească — prea mult — asupra ei. Cu siguranţă prefera ca Gabriel s-o fi uitat, rămâ­nând însă bărbatul tandru şi blând pe care-l sărutase în livada uscată, decât să se transforme în domnul profesor Emerson, cu toate viciile acestuia, fără a o fi uitat.

Ideea ei de teză era relativ simplă. Dorea să facă o comparaţie între iubirea curtenească, aşa cum era reflectată aceasta în relaţia castă dintre Dante şi Beatrice, şi pofta carnală desfrânată manifes­tată în relaţia adulteră dintre Paolo şi Francesca, perechea pe care Dante o plasase în cercul al doilea al Infernului, cercul păcătoşilor din dragoste. Julia dorea să analizeze virtuţile castităţii, o temă care-i trezea un interes profund, şi s-o compare cu erotismul sublimat al Divinei Comedii.

 

În astfel de spaţii puteai auzi de toate…

Niciodată nu petrecusem noaptea cu Malcolm.

Plecam după ce făceam sex, deoarece credeam că asta era ceea ce el îşi dorea. Credeam că asta îl făcea fericit. Şi, de vreme ce nu‑mi ceruse niciodată să rămân, am presupus că bănuiala mea era corectă. Când eram gata de plecare, Malcolm adormise. M‑am zgâit la trupul lui puternic, gol, întins pe pat, şi m‑am rugat ca aceasta să fie relaţia care avea să reuşească. Mi‑am chemat un taxi, iar când telefonul mi‑a sunat de două ori pentru a mă anunţa că sosise, am plecat în linişte, încercând să ignor neliniştea ce mă cuprinsese.

Cu aproape un an în urmă mutasem familia noastră din apartamentul nostru mare de pe Leith Walk într‑unul mai mic de dincolo de Walk, pe London Road, practic pe Lower London Road. Asta dubla drumul meu de la muncă, însemnând că în majoritatea zilelor eram nevoită să iau un autobuz pentru a ajunge în oraş, în loc să merg pe jos. Cu toate acestea, merita pentru ceea ce economiseam la chirie. Mama închiriase apartamentul nostru de pe Leith Walk atunci când aveam eu paisprezece ani, dar n‑a durat mult până ce a căzut în sarcina mea să fac plăţile, exact aşa cum era şi acum. Acest nou apartament fusese într‑o stare deplorabilă atunci când l‑am luat, însă reuşisem chiar să‑l conving pe proprietar să mă lase să‑l decorez pe banii mei. Ceva ce puteam face cu un buget mic.

Fragment din:

La mai puţin de zece minute după ce am plecat de la Malcolm, şoferul de taxi m‑a lăsat la apartament, şi eu am intrat în clădire, mergând în vârfurile degetelor în aşa fel încât tocurile mele să nu facă zgomot. Urcând scara îngustă în spirală ce ducea la apartamentul nostru, nici nu mai vedeam casa scării umedă, acoperită cu graffiti, aşa eram de obişnuită cu ea. Şi fosta noastră scară fusese la fel. În astfel de spaţii puteai auzi de toate şi, de vreme ce ştiam cât de enervant era să fii trezit de vecinii beţi cu ţăcănitul tocurilor lor şi cu jovialitatea lor înecată în alcool, aveam grijă să nu fac niciun zgomot în timp ce‑mi croiam drumul spre etajul trei.

A intrat în linişte în apartamentul întunecat şi mi‑am scos pantofii, mergând în vârfuri pe hol, mai întâi spre camera lui Cole. Am întredeschis uşa şi, în lumina care se infiltra printre draperiile trase, i‑am zărit conturul capului vârât aproape complet sub pilotă. Grijile pe care mi le făceam întotdeauna pentru el s‑au mai estompat acum că vedeam cu ochii mei că era viu şi nevătămat, însă grijile nu aveau să dispară niciodată de tot — pe de‑o parte fiindcă părinţii nu încetează niciodată să‑şi facă griji pentru copiii lor şi, pe de altă parte, din cauza femeii care dormea în camera de vizavi.

M‑am strecurat în dormitorul mamei, doar pentru a o găsi dormind lăţită în pat, cu cearşafurile răsucite în jurul picioarelor ei, cu cămaşa de noapte ridicată, astfel că i se vedeau chiloţii roz din bumbac. Eram mulţumită că purta lenjerie intimă. În pofida tuturor lucrurilor, nu puteam s‑o las să îngheţe, aşa că am învelit‑o repede cu pilota şi apoi am ochit sticla goală de lângă pat. Am dat repede peste ea şi am dus‑o în bucătărioara noastră. Am pus‑o laolaltă cu celelalte şi am remarcat că era timpul să duc baxul de sticle jos, la containerul de gunoi. (…)

Hotărând că era timpul să dorm puţin, am pornit‑o tiptil spre capătul holului, ignorând sforăitul de beţiv ce venea din dormitorul mamei, şi m‑am strecurat fără zgomot în cameră, lăsând lumea afară. Aveam cel mai mic dormitor din apartament. Înăuntru era un singur pat, un şifonier — cele mai multe dintre hainele mele, inclusiv mormanul pentru eBay, împărţeam spaţiul cu ale lui Cole în şifonierul din camera lui — şi două rafturi arhipline de cărţi. Colecţia mea cuprindea de toate, de la poveşti de dragoste paranormale la cărţi de istorie. Citeam orice. Absolut orice. Adoram să fiu transportată în altă parte, chiar şi înapoi în timp.

Iubește și citește: pentru valentine și dragobeți :)

Comandă acum cărți din secțiunea Lecturi din dragoste și primești din partea Editurii Trei un cadou de care să te bucuri alături de persoana iubită!

Campania este valabilă în perioada 10-25 februarie 2014, în limita stocurilor disponibile.

  

Oferta livrescă pentru îndrăgostiți include:

– cărți nou apărute (cum sunt cele două bestselleruri ale lui Jamie McGuire – Fericirea începe azi și continuarea Fericirea mea ești tu), dar și romane publicate în anii trecuți, care poate ți-au scăpat (ce ziceți de puțin exotism în Pavilionul plăcerilor populat de gheișele chineze sau de niște delicii cubaneze alături de Regele Havanei, monarhul plăcerilor orgasmice închipuit de Pedro Juan Gurierrez?);

– cărți care-ți descifrează mecanismele psihologice ale iubirii (vă recomand o cartea utilă pentru orice cuplu: Iubirea nu este de ajuns a celebrului cognitivist Aaron T. Beck), dar și lucrări de referință din care vei afla ce este până la urmă în mintea lui (Psihologia eroticii masculine) sau în mintea ei (Psihologia femeii);

–  cărți pentru cei care preferă relațiile virtuale, dar și opuri pentru hedoniștii care vor să-și perfecționeze tehnicile de mângâiere sau de relaxare în dormitor…

– plus multe alte suprize promoționale pe care le găsești pe site-ul editurii la categoria LECTURI DIN DRAGOSTE!

  

  

Zi-mi un singur cântec al lui Bad Company şi o să te las în pace…

Mă întreb, unde suntem în Statele Unite, dacă suntem încă în Kansas şi decid că acolo trebuie să fim, deoarece toate maşinile care trec pe lângă autobuz au numere de înmatriculare de Kansas.

Când nu mai este nimic interesant la care să privesc, devin mai atentă la muzica din spatele meu.

Să fie chiar…? Nuu, este imposibil.

Feel Like Makin’ Love vine din căştile tipului; pot să spun din prima după soloul de chitară distinctiv, pe care toți îl știu, chiar dacă nu se dau în vânt după Bad Company. Eu nu urăsc rockul clasic, dar prefer chestiile mai noi. Dă-mi Muse, Pink sau The Civil Wars şi sunt fericită.

Căştile, atârnând pe spetează, practic atingându-mi umerii, mă sperie de fac pe mine. Trupul îmi tresare şi mâina îmi zboară spre ele ca şi cum aş vrea să îndepărtez o insectă, care aterizase pe mine.

— Ce dracu’? spun, uitându-mă în sus la tipul care pluteşte, din nou, deasupra mea.

— Pari plictisită, spune el. Le poţi împrumuta dacă vrei. Poate că nu e genul tău de muzică, dar o să-ţi placă. Îţi promit.

Fragment din:

Mă uit sus spre el şi fac o faţă oribil de strâmbă. Tipul ăsta chiar vorbeşte serios?

— Mersi, dar nu, spun şi mă întorc cu spatele din nou.

— De ce nu?

— Păi, în primul rând, ai avut chestiile alea înfipte în urechile tale în ultimele câteva ore. Dezgustător.

— Şi?

— Cum adică „şi“? Cred că faţa tocmai mi s-a mai schimonosit puţin. Asta nu e de ajuns?

Are din nou zâmbetul acela necurat pe faţă, care, în lumina zilei, observ că dă naştere unor micuţe gropiţe, chiar lângă colţurile gurii.

— Ei bine, spune el, punându-şi căştile înapoi la urechi, tu ai spus „în primul rând“, aşa că mă gândeam că mai este şi un alt motiv.

— Doamne, spun eu, stupefiată, eşti incredibil.

— Mulţumesc. Zâmbeşte şi i se văd toţi dinţii regulaţi şi albi.

În mod cert, nu am vrut să sune ca un compliment, dar ceva îmi spune că el şi-a dat seama.

Mă reîntorc la scotocitul prin geantă, deşi ştiu deja că nu am să găsesc acolo nimic altceva decât haine, dar este mai bine decât să am de-a face cu ciudatul ăsta.

Aterizează pe scaunul liber de lângă mine, chiar când un alt pasager se îndreaptă spre toaletă. Îngheţ, cu mâna înfiptă în geantă, nemişcată. Poate ar fi bine să îl privesc direct în ochi, dar trebuie să las şocul să treacă, înainte de a-mi da seama ce fel de morală aş vrea să-i ţin. Tipul bagă mâna în geanta lui şi scoate un pacheţel, conţinând un şerveţel antibacterian, îi rupe ambalajul şi despătureşte şerve­ţelul. Şterge cu atenţie fiecare cască şi apoi mi le întinde.

— Acum sunt ca noi, spune el, aşteptând să le iau.

Înţelegând că el încearcă, pe bune, să fie drăguţ, îmi las garda jos doar puţin.

— Pe cuvânt, eu sunt în regulă. Dar îţi mulţumesc, oricum.

Mă surprinde cât de repede trec peste faza cu aşezatul-pe-scaunul-de-lângă-mine-fără-să-mă-întrebe.

— Probabil că oricum, ţi-e mai bine fără ele, spune el, punând MP3 playerul în geantă. Eu nu ascult Justin Bieber sau pe piţipoanca aia nebună care se îmbracă în carne, aşa că probabil n-ai nevoie de muzica mea.

Ok, garda este din nou ridicată. Lupta începe. Mă strâmb la el, încrucişându-mi braţele.

— În primul rând, eu nu-l ascult pe Justin Bieber. Şi în al doilea rând, Lady Gaga nu e chiar aşa de rea. Poate mizează prea mult pe puterea şocului, recunosc, dar îmi plac anumite piese de-ale ei.

— Asta e o muzică de rahat şi tu ştii asta, răspunde el, scutu­rându-şi capul.

Clipesc de două ori, doar pentru că am pierdut şi nu mai ştiu ce să spun.

El îşi pune geanta pe podea şi se lasă pe spate în scaun, spriji­nindu-şi un bocanc pe spatele scaunului din faţa lui, dar picioarele îi sunt prea lungi şi mi se pare cam incomod. Poartă ghetele alea de lucru, de la Dr. Martens, cred. La naiba. Ian le purta şi el mereu. Întorc capul, neavând chef să port o conversaţie ciudată cu această persoană foarte stranie.

Doamna aceea bătrână din Tennessee avea dreptate. El se uită spre mine, cu capul aşezat comod pe materialul acela care-ţi produce mâncărimi.

— Rockul clasic este marfă, spune el cu condescendenţă şi apoi se uită drept înainte. Zeppelin, the Stones, Journey, Foreigner. Îşi lasă capul într-o parte şi mă priveşte din nou. Ceva care să-ţi sune cunoscut?

 

  

  

Fac o mutră batjocoritoare şi îmi dau din nou ochii peste cap.

— Nu sunt proastă, spun, dar apoi schimb placa, fiindcă îmi dau seama că nu-mi vin în minte prea multe formaţii de rock classic şi nici nu vreau să par proastă, după ce am fost atât de vehementă, spunând că nu sunt astfel.

— Îmi place… Bad Company.

Un mic rânjet îi ridică unul dintre colţurile gurii.

— Zi-mi un singur cântec al lui Bad Company şi o să te las în pace cu asta.

Sunt nervoasă ca dracu acum, încercând să mă gândesc la un cântec de-al formaţiei Bad Company, altul decât cel pe care el îl ascul­tase. Nu am de gând să-l privesc în faţă pe tipul ăsta şi să rostesc: I Feel Like Makin’ Love.

El aşteaptă răbdător, cu rânjetul încă acolo.

— Ready For Love, spun eu, fiindcă este singurul care îmi vine în minte.

— Şi chiar eşti? întreabă el.

— Ce?

Un zâmbet îi cuprinde toată faţa.

— Nimic, spune el, privind în altă parte.

Eu roşesc. Nu ştiu de ce şi nici nu vreau să ştiu de ce.

  

”Un bun roman psihologic, cu pasaje erotic-licenţioase”

… Tot în Marea Britanie se consumă o poveste – un roman – care ar fi doar de dragoste, dacă nu ar mai atinge şi alte chestiuni, nu lipsite de importanţă, ale lumii contemporane.

Sexualitate, solitudine, cuplu, fidelitate, controversa cariera profesională versus viaţă de familie, şi tot aşa, pînă la „ce-facem-cînd-nu- avem-nimic-de-făcut“ şi „ce-mă-fac-pentru- că-nu-mai-am timp-de-nimic-şi-toate-sînt-pe- capul-meu“.

Pe strada Dublin (Editura Trei, 2013, traducere din engleză şi note, Laurenţiu Dulman, colecţia „Eroscop“, coordonată de Magdalena Mărculescu şi, surpriză, Pascal Bruckner) este un bun roman psihologic, evident, cu pasaje erotic-licenţioase, dar nu foarte.

Gamba discret descoperită a Adelei lui Ibrăileanu, care crea voluptăţi doctorului Codrescu în timp ce urcau împreună spre mînăstirea Horaicioara, pare o fineţe perversă pentru ce se poate exprima azi în scris, pentru ceea ce mai ieri erau doar taine de budoar.

Senzualitatea şi erotismul puse în joc de autoarea romanului, o scoţiană cu nume predestinat misterelor, Samantha Young (a studiat istoria antică şi medievală, dar se pare că interesul ei literar este în altă parte), sînt bine dozate şi calibrate ca să menţină interesul strict literar la cote normale. Chiar şi pentru liceenii de azi, care ştiu mult mai multe despre subiectele hot decît bunicii noştri care descopereau sexualitatea în anii ’60.

Au căutare aceste proze cu inserturi erotice, dar nu toate devin Madame Bovary sau Doamna cu căţelul. Dacă dragoste nu e, prea puţin rămîne.

Recenzie apărută în Observatorul cultural.

  

”Chiar îl uram. Păcat că nu‑l ura şi trupul meu.”

Am dat drumul la apa caldă, am turnat nişte spumă de baie şi m‑am relaxat imediat ce am simţit parfumul puternic al florilor de lotus.

Cu muzica răsunând din telefonul mobil, m‑am scufundat în cadă şi m‑am lăsat în voia moţăielii. în cele din urmă, m‑a trezit răcoarea din ce în ce mai pronunţată a apei. Relaxată şi mulţumită, am ieşit din cadă fără prea multă eleganţă şi m‑am dus la telefon să opresc muzica. Apoi m‑am uitat la suportul de prosoape şi am rămas nemişcată.

La naiba!

Nu era niciun prosop. M‑am încruntat la suport, ca şi când ar fi fost vina lui. Aş fi putut jura că, săptămâna trecută, erau prosoape în baie. Acum, eram nevoită să fac o dâră de apă până în dormitor. Am deschis uşa bombănind şi am ieşi pe holul spaţios.

— Ah… bună, am auzit bâiguind o voce gravă, iar privirea mi s‑a ridicat brusc din balta pe care o făcusem pe podeaua de lemn.

Am dat peste ochii ”Costumului” şi din gâtlej mi‑a ţâşnit un ţipăt de spaimă. Ce căuta aici? În casa mea? Un hărţuitor! Am rămas cu gura căscată, încercând să realizez ce se întâmplă; mi‑a luat o clipă să‑mi dau seama că privirea lui nu era aţintită spre faţa mea, ci îmi măsura din cap până‑n picioare trupul complet gol.

Cu un ţipăt confuz, mi‑am acoperit sânii cu un braţ, iar ochii lui azurii s‑au intersectat cu privirea mea cenuşie şi îngrozită.

— Ce cauţi în apartamentul meu? am spus eu, uitându‑mă repede în jur după o armă.

O umbrelă? Are vârf metalic… Mi‑ar putea fi de ajutor.

(…)

Am dat fuga în dormitor, iar în urma mea am auzit vocea lui gravă, ce făcea să răsune holul spaţios:

— Sunt Braden Carmichael, fratele lui Ellie.

Bineînţeles, mi‑am spus enervată în sinea mea, ştergându‑mă cu prosopul, apoi mi‑am vârât membrele furioase într‑un şort şi un maiou.

(…)

— Şi intri în apartament aşa, fără să ciocăni?

Tonul meu l‑a făcut să‑şi arcuiască una dintre sprâncenele brunete:

— Dacă ai venit pentru Ellie, să ştii că a plecat la universitate.

— De fapt, am venit să te cunosc. Dar habar n‑aveam că o să te cunosc pe tine. Ce coincidenţă. M‑am gândit destul de mult la tine în ultima săptămână, după ce am mers împreună cu taxiul.

— Cumva în timp ce luai masa cu iubita? l‑am întrebat eu pe un ton insinuant, simţind că înotam împotriva curentului.

Voiam să ieşim din scenariul flirtului cu iz sexual în care intraserăm şi să avem o discuţie normală, ca între o chiriaşă şi fratele colegei sale de apartament.

— Săptămâna asta, Holly a fost plecată în sud, să‑şi viziteze părinţii. E din Southampton.

De parcă mi‑ar păsa.

— Înţeleg. Ei bine…, am răspuns eu, ridicându‑mă în picioare, în speranţa că gestul meu îl va convinge să plece. Ţi‑aş spune că mi‑a făcut plăcere să te cunosc, dar eram goală, aşa că… nu mi‑a plăcut. Am multă treabă. Îi transmit lui Ellie că ai trecut pe aici.

Braden a clătinat din cap râzând şi s‑a ridicat în picioare.

— Eşti o nucă greu de spart, a zis, luându‑şi haina pe el.

Bun, deci trebuia să i‑o spun verde în faţă:

— Hei, nuca asta n‑o să fie spartă. Nici acum, nici altădată.

Înăbuşindu‑şi hohotul de râs, s‑a apropiat de mine, obligându‑mă să fac un pas în spate, spre canapea.

— Zău aşa, Jocelyn… de ce faci să sune totul atât de murdar?

Am rămas cu gura căscată, iar el s‑a răsucit pe călcâie şi a plecat… având ultimul cuvânt.

Îl uram. Chiar îl uram.

Păcat că nu‑l ura şi trupul meu.