Tag Archive: respiratie


Tao pentru fumători


Puterea lui TaoAcum o să vă ofer perspectiva taoistă despre cauzele rădăcinilor fumatului şi ale dificultăţii de renunţare la un obicei care dăunează.

Tot ce am spus mai înainte despre fumat este valabil, dar face referire doar la sfera operativă, nicidecum la cea fundamentală. Motivaţia fundamentală este următoarea: ţigara ne oferă prilejul de a ne simţi respiraţia. Atunci când inhalezi fumul în plămâni, simţi cum aerul pătrunde în tine. Apoi, când expiri (aerul a lăsat substanţele care se depun pe plămânii din ce în ce mai negri), nu doar că simţi respiraţia, dar o mai şi vezi. Şi poți să te joci cu ea.

Fumatul ne pune în contact cu propria respiraţie, iar respiraţia este principala şi cea mai importantă activitate a omului. Fumatul ne face să ne simţim mai vii, dar cu ce preţ! Chiar cu acela al vieţii. (…)

Dacă vei reuşi să‑ţi controlezi respiraţia, vei reuşi să‑ţi controlezi şi corpul, mintea şi viaţa. O respiraţie bine reglată va aduce regularitate în gândire, emoţie şi acţiuni. Pe scurt: vei avea mai multă energie, mai multă vitalitate şi bună stare şi vei fi mai fericit. Cum aşa? Este posibil, deoarece respiraţia deschide canale prin care poate circula forţa vitală. Acestea sunt rutele din tai chi, despre care vom vorbi pe larg mai încolo.

Practicanţii de yoga, meditaţie sau arte marţiale ştiu cum să‑şi simtă respiraţia şi fără să fumeze. Tot aşa pot fi reglate şi dorinţele — cele de gratificare orală, cele de folosire a mâinilor, cele legate de foc, cele de socializare sau chiar de statut social — fără să‑ţi faci rău sau chiar să te sinucizi pe parcurs. Asta e calea taoistă de renunţare o dată pentru totdeauna la fumat.

Fragment din Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, de Lou Marinoff

 
Reclame

Peggy avea un serviciu solicitant, trebuia să dea sfaturi personalului medical din diferite locuri cum să procedeze în cazurile cele mai dificile. În fiecare dimineaţă, se trezea îngrozită şi începea imediat să-şi facă griji în privinţa felului în care avea să facă faţă tuturor problemelor care o aşteptau. Simţea că i se strânge inima când se gândea că şi în viitor o aşteptau numai lucruri oribile: O, Doamne, tot timpul va fi aşa. Nu voi fi niciodată în stare să scap de asta; va continua mereu; nu voi fi niciodată liberă şi liniştită.

Cum a reuşit Peggy să procedeze altfel după ce a făcut cursul de concentrare asupra prezentului?

La început, şi-a focalizat atenţia asupra corpului chiar înainte să se ridice din pat. A devenit conştientă de senzaţiile de tensiune din stomac şi de rigiditatea întregului trup, de parcă ar fi opus deja rezistenţă. Apoi, s-a focalizat asupra sentimentelor: groază, teamă, anxietate. Atunci a conştientizat câte de neplăcute erau, cât le ura şi ce mult dorea să scape de ele, şi scoţând un oftat, şi-a dat seama că o storceau de puteri. În acelaşi timp, şi-a dat seama că era absolut imposibil să rezolve aceste probleme sau măcar să le atenueze pentru mai mult timp.

Exercitii de meditatiePrin cultivarea concentrării asupra prezentului, Peggy a descoperit că atunci când îşi lărgea sfera atenţiei pentru a cuprinde întreaga trăire din acel moment, reuşea să distingă patru aspecte diferite ale acesteia:

(1) senzaţii neplăcute în corp;

(2) sentimente neplăcute, ca teama şi groaza;

(3) gânduri negative despre sentimente, neexprimate înainte; şi

(4) griji axate pe problemele specifice ale zilei.

Fragment din:

Inspirată de această perspectivă mai largă, Peggy a făcut o schimbare radicală în modul de a gestiona dificultăţile. În loc să lupte împotriva imaginilor temute din viitor, ce luau naştere din toate grijile pe care şi le făcea, Peggy s-a orientat asupra realităţii prezente şi a trăirilor pe care le simţea în momentul de faţă şi cărora trebuia să le facă faţă. Şi-a dat seama că nu era pur şi simplu în stare să deţină controlul asupra grijilor – acestea apăruseră deja în timpul somnului – şi că, cu cât îşi frământa mai mult mintea să le rezolve, cu atât era mai încordată.

În urma acestor revelaţii, Peggy a început să practice o metodă concepută chiar de ea. În fiecare dimineaţă, se trezea cu hotărârea de a înfrunta orice o aştepta în acea zi. Întâmpina groaznicul nod din stomac şi gât, recunoscând pe deplin cât de rău se simţea: „Iată-te; te văd.” Apoi, fără să fugă sau să încerce să-l evite, cerceta acest sentiment groaznic ca pe un sentiment oarecare. Cum era? Ce alte sentimente îl însoţeau? Recunoştea că prezenţa acestui sentiment însemna că era ceva pe undeva pe care îl percepea ca pe o ameninţare. Dar aici era marea schimbare, nu o mai îngrijora în ce consta ameninţarea. Nu mai încerca să rezolve o situaţie dificilă şi ameninţătoare pe care şi-o imagina în viitor. În schimb, cea mai mare grijă a ei de acum era să răspundă mai conştient şi mai înţelegător situaţiei din prezent în care se simţea ameninţată. Odată cu această schimbare, a recunoscut şi că avea nevoie mai degrabă de bunăvoinţă şi înţelegere faţă de sine, decât de modul analitic de a rezolva o problemă – Nu ai nevoie să ştii ce treburi te aşteaptă azi – acestea nu contează. Tot ce contează sunt bunăvoinţa şi înţelegerea faţă de sine.

Dacă ar fi avut timp, ar fi înconjurat acel sentiment groaznic cu bunăvoinţă, ar fi respirat ”în” el conştientizându-l cu înţelegere, nu ca să scape de el într-un mod inteligent, ci pentru a-şi extinde bunăvoinţa în toate aspectele trăirii sale. Deseori, atunci când conştientiza sentimentul prin respiraţie, i se aşternea în faţa ochilor o imagine în care acest sentiment groaznic părea o stâncă de pe plajă, înconjurată încet de apă, pe care valurile o atingeau cu blândeţe şi căldură. Efectul era că se toceau părţile tăioase ale stâncii şi ale senzaţiilor trupeşti care însoţeau acel sentiment îngrozitor, reducându-li-se dimensiunile. Sentimentul nu dispărea neapărat, dar nu se mai afla în centrul preocupărilor ei şi nu mai trebuia să se lupte cu el până la ultima suflare.

  


Ochiul care se zbate, respirația dulce și unghiile îngălbenite, iată câteva semne descifrate de revista Ce se întâmplă doctore? 

Corpul omenesc furnizează o gamă nesfârșită de semne care vorbesc despre starea lui de sănătate. Decodează semnalele misterioase pe care le transmite propriul corp cu ajutorul cărții „Semnele trupului” de Joan Liebmann-Smith și Jacqueline Nardi Egan.

1. Ochi care se zbate. Zbaterea ochilor (mio­chimia pleoapei), care poate afecta ataât pleoapa su­perioară, cât și pe cea inferi­oară, nu constitue de obicei un motiv de îngrijorare. Obo­seala, stresul sau prea multa cofeină pot declanșa acest spasm, la fel ca și privitul în­delungat la ecranul de cal­culator, la tv sau la orice altă lumină inter­mi­ten­tă. De obicei be­nignă, miochimia pleoapei poa­te fi un prim semn de sin­drom Meige sau de blefarospasm.

2. Respirație dulce, par­fumată. Cand cineva îți spune că respirația ta are un miros dulce, este po­sibil sa nu te alinte cu vorbe, ci să îți salveze viața. Res­pi­rația dulce, parfumată sau respirația care are un miros chimic, dulceag sau miros de acetonă poate fi un aver­tis­ment serios ca ai dia­bet și ca nivelul glicemiei din sânge a crescut periculos.

3. Furnicături sau amorțeală la nivelul extremităților. Amorțeala sau furnicăturile la nivelul picioarelor sunt uneori semne de boală arteriala peri­ferică, numită și boală vascu­lară periferică.

Citește mai departe în revista Ce se întâmplă doctore? 

%d blogeri au apreciat asta: