Archive for iulie, 2015



farame de soapteFărâme de şoapte aduce în scenă o pereche de îndrăgostiţi aflaţi în taberele adverse ale unui război sângeros. Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate. Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.

Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.

Lumea fantastică pe care o imaginează autoarele, talentul lor de a îmbina teme originale şi familiare, de a susţine două voci într-o poveste presărată cu romantism şi tensiune – toate promit, în a treia parte a trilogiei, o altă lume, o altă aventură şi, dacă avem noroc, un alt cuplu de îndrăgostiţi. – Booklist

Acest science-fiction accesibil ne oferă conflicte autentice, conspiraţii de tot felul şi o analiză surprinzătoare a noţiunii de vină. – Kirkus Reviews

Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc mă pomenesc în camera mea, ameţită de gânduri, cu pielea înfiorată. Mă pregătesc de culcare cu destulă uşurinţă, având în sânge acest ritual după atâţia ani în care m-am simţit extrem de obosită la sfârşitul unei zile pentru a mai face şi altceva.
Nu trebuie să mă mai gândesc, nu trebuie să mai rămân în această stare teribilă în care simt cum adrenalina îmi pompează prin vene. Nu trebuie să mai rememorez cele întâmplate cu Flynn.
Nu trebuie să mă îndrăgostesc de un băiat care reprezintă toate lucrurile împotriva cărora am luptat de când aveam opt ani.Dar pentru că nu mă pot opri să fac toate astea, măcar pot să nu-l mai ating vreodată.

Amie Kaufman şi Meagan Spooner sunt prietene vechi şi, ocazional, colege de cameră, călătorind în toată lumea (dar nu şi în spaţiu). Meagan, care este, de asemenea, autoarea trilogiei Skylark, locuieşte la Asheville, Carolina de Nord, în timp ce Amie locuieşte în Melbourne, Australia. Deşi le desparte o distanţă atât de mare, împărtăşesc aceleaşi pasiuni: epopeile spaţiale, călătoriile cu maşina şi gustările savuroase.


Maine voi fi slabaDacă aveţi tendinţa de a mânca sub influenţa stimulilor externi, unele din sugestiile de mai jos v-ar putea fi de ajutor în planificarea schimbării de comportament.

Dacă obişnuiţi să mâncaţi în mai multe încăperi sau să mestecaţi câte ceva umblând prin casă, ar putea fi util să mâncaţi într-un singur loc, de preferinţă aşezat la masă. Poate mâncaţi în timp ce vă uitaţi la televizor sau citiţi o carte. Cu cât sunteţi mai capabili să transformaţi gestul de a mânca într-o experienţă „pură”, cu atât veţi fi mai puţin înclinaţi să mâncaţi doar din obişnuinţă, pentru că asta faceţi de regulă când televizorul este aprins, când citiţi sau când vedeţi ceva de mâncare în jur.

Unele persoane au sugerat că a mânca întotdeauna în acelaşi loc e o condiţie prea rigidă. Înseamnă că, de exemplu, dacă sunteţi în sufragerie, uitându-vă la televizor, şi vi se face poftă de o bucată de brânză, trebuie să vă duceţi la bucătărie, să mâncaţi şi să vă întoarceţi la televizor după ce aţi terminat. Dacă mai vreţi o bucată, trebuie să vă duceţi iar, să mai tăiaţi o felie, să o mâncaţi acolo, după care să reveniţi din nou la televizor. Însă ideea este să nu luaţi cu dumneavoastră toată brânza în camera cu televizorul.

O altă tehnică este să mâncaţi totul cu furculiţa şi cuţitul, pe farfurie. Se aplică pentru orice: mere şi chiar ciocolată. Motivul este că, astfel, limitaţi mediul în care mâncaţi, fapt care, ca urmare, vă poate ajuta să mâncaţi mai puţin, mai ales în cazul gustărilor.

Fragment din Mâine voi fi slabă! Psihologia dietelor, de Sara Gilbert

 


Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Complex arhetip simbolVisul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

%d blogeri au apreciat asta: