Archive for aprilie, 2015



Da, ştiu, nu e prea frumos să vorbeşti despre tine în public, aduce a lăudăroşenie. Aşa poate suna şi faptul că voi vorbi acum despre propria mea carte – Fascinaţia diferenţei, reeditată recent la Editura Trei, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu în rubrica sa de hoinărieli sociale din Dilema Veche. Iată câteva pasaje:

 

(…) O poveste a aproape 20 de ani de teren în Gorj, în vremurile comunismului, cartea conturează în filigran şi un anumit soi de gratuitate a demersului de cunoaştere. Retrospectiv, se întrevede, mai departe, o paradoxală trecere de la această inutilitate tolerată, la o utilitate intolerabilă, acel publish or perish, care stă precum o sabie a lui Damocles deasupra capului tuturor cercetătorilor actuali.

Fascinatia diferenteiO inutilitate tolerată, spuneam, căci ştiinţele sociale în general au fost privite cu reţinere, ca doar marginal utile – dacă nu chiar direct ostile – puterii comuniste. Psihologia a ajuns chiar să fie desfiinţată, şi nici sociologia nu a dus-o prea bine. Absolvenţii acestor facultăţi au continuat să fie angajaţi în producţie, unde însă nici un inginer-şef sau director nu prea lua în considerare „expertiza“ acestora. În consecinţă, cu toţii trebuia să dăm un raport anual de cercetare, pe care ştiam că, de regulă, nimeni nu-l va citi vreodată.

Personal, deşi am avut extraordinarul noroc să ajung în inexplicabila oază a Centrului de Cercetări Antropologice, ştiam şi că nu voi publica niciodată cercetările efectuate de-a lungul anilor (chiar şi în ziua de astăzi, îmi este astfel greu să realizez, în forul meu interior, că cineva mă citeşte şi continui, de cele mai multe ori, să scriu doar pentru plăcerea mea). Aveam deci tot timpul din lume, căci singurul deadline era fantomaticul raport de sfîrşit de an: timpul însuşi era îngăduitor.

Am scris atunci cît n-am mai scris niciodată după aceea. Cînd, în sfîrşit, după 1990, am avut voie să mă înscriu la doctorat, teza finală avea în spate vreo 15 versiuni anterioare, care nu fuseseră scrise însă cu o altă finalitate decît plăcerea scrisului. Nu era nici „literatură de sertar“, nici „rezistenţă prin cultură“, cum s-a răspîndit ulterior zvonul. Era artă pentru artă, ca să spun aşa, o cunoaştere mută, fără altă documentare decît cîteva cărţi risipite şi fără alt public în afara celor cîţiva colegi.

Dar cu o puzderie de curiozităţi şi probleme, unele înduioşător de naive, altele incredibil de îndrăzneţe, dar pe care acum, din perspectiva unei publicări peer reviewed, nici n-aş mai îndrăzni să le evoc. (…)

Cealaltă „revelaţie“ are, la prima vedere, o tentă mult mai personală. Am realizat că tot traseul meu profesional a fost marcat de crezul – devenit cu timpul credinţă – în faptul că antropologia se povesteşte. Am regăsit chiar o argumentare neaşteptată a acestui demers, referinţa la acea „raţiune narativă“ pe care o propovăduieşte Ortega y Gasset. De la primele întîmplări de pe primul teren, la „povestea maidanezului Leuţu“ sau la actualele „pilule“, am tot continuat să „povestesc“. Natura povestirii s-a schimbat însă radical. În anii „gratuităţii“, era vorba despre un soi de epopee de buzunar a căutării pietrei filozofale, un soi de visătoare grande narration, discutabilă, dar fascinantă. La această reeditare, un fost student, ajuns eminent cercetător şcolit în Germania, mi-a reproşat că cercetarea mea nu are etnografie. E adevărat, nu pămîntenii şi ungurenii din Novaci, unde mi-am desfăşurat studiile, mă interesau, ci povestea lui Cain şi Abel din spatele lor şi cea a tipurilor general umane pe care le întrevedeam la orizont; de „etnografie“ se ocupa toată lumea…

 

 

 


Am publicat patru noi volume in colectia pentru tineri #YoungFiction. Fiecare dintre ele se bucura deja de renume international si va asteapta cu povesti captivante intre coperti. Le gasiti  pe site-ul nostru si in librarii.  Si va asteptam cu pareri proaspete dupa lectura pe pagina de Facebook 🙂

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) VOCEA PUMNALULUI

Autor: Patrick Ness
Traducere din engleză de Florina Pîrjol
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 512

Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.


Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii… şi mai departe.

Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori.” – The Times

„Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac.” – Booklist

„Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia.” – Sunday Telegraph

„Nu există nimic pe lumea asta în afară de Vacarm, nimic altceva decât gândurile permanente ale oamenilor şi toate lucrurile venind la tine şi la tine şi la tine, din clipa în care spacşii au dat drumul virusului Vacarmului în timpul războiului, un virus care-a ucis jumătate din bărbaţi şi toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a înnebunit pe restul bărbaţilor şi care a însemnat sfârşitul pentru tot neamul spacşilor în momentul când oamenii, în nebunia lor, au ridicat armele.”

Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla.”
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington (2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) BĂIATUL ECHO

Autor: Matt Haig
Traducere din engleză Luminiţa Gavrilă
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 448

O poveste zguduitoare despre iubire, pierdere şi ceea ce ne face cu adevărat umani.


Audrey s-a înconjurat mereu de cărţi şi muzică, filosofie şi visuri. E ceea ce o deosebeşte de fiinţele Echo, nişte maşinării misterioase, lipsite de emoţii, alcătuite în aşa fel încât să semene cu fiinţele omeneşti şi să servească stăpânilor umani.
Daniel e un Echo – dar e diferit de cei din specia lui. Simte o puternică legătură cu Audrey; un sentiment pe care n-a fost programat să-l aibă şi pe care nu şi-l poate explica.
Dar e hotărât să încerce.

„Excelent… foarte omenesc şi sensibil.” – Patrick Ness

„Minunat de amuzant, inventiv si captivant.” – The Times

„O poveste extraordinară, de citit dintr-o suflare.” – The Sun

„Noi urma să fim o lume a noastră, un univers în doi, şi asta era bine. De fapt, era incomparabil mai bine decât un univers al unuia singur.
Ea însemna totul.
Ea însemna speranţă, teamă, iubire şi durere.
Ea era cât se poate de vie. Iar a fi viu înseamnă a avea posibilităţi şi incertitudini. Viaţa este ceva iraţional, iar iraţionalul nu poate fi cartografiat. De aceea, în fiecare viaţă — în fiecare viaţă adevărată — există o încrengătură de alte vieţi, ca în grădina potecilor ce se bifurcă despre care citisem cândva. Să iubeşti pe cineva este un proces prin care îl ajuţi pe celălalt să găsească cea mai bună variantă dintre vieţile posibile şi să o trăiască.”

Matt Haig iubeşte aceeaşi femeie de peste 20 de ani, adoră peisajele marine, este fascinat de aeroporturi şi de călătorii.
Se teme de nebunie şi de moarte, îl îngrozesc aisbergurile şi dezaprobă fundamentalismul de orice fel.
N-ar putea trăi fără familia sa, fără scris şi fără filmele şi cărţile preferate.
Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici contemporani.
Printre romanele sale multipremiate, traduse în 30 de limbi, se numără: The Last Family in England, The Radleys, The Dead Fathers Club şi The Humans.


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) JUMĂTATEA SĂLBATICĂ

Autor: Sally Green
Traducere din engleză de Ioana Filat
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 416

Al doilea volum al trilogiei HALF LIFE


Time Magazine o numeşte „periculos de captivantă”, iar Daily Telegraph declară că Sally Green este „noua J.K. Rowling”.
Descoperă povestea pe care cititorii din lumea întreagă o aşteaptă cu sufletul la gură.

După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise.
Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

„Din nou, Sally Green răstoarnă definiţiile. Ce înseamnă sălbatic? Ce înseamnă uman sau civilizat? Tensiunea insuportabilă, dorinţa de a supravieţui cu orice preţ, precum şi dihotomia bine-rău, dragoste-ură, sălbatic-civilizat, toate acestea bântuie cititorul, culminând cu un deznodământ care anunţă atmosfera sumbră şi misterioasă din ultimul volum al trilogiei.” – Booklist

Jumătatea Sălbatică are personaje la fel de complexe, elementul magic la fel de pregnant şi scene de acţiune tot atât de tensionate ca în romanul care o precede, Jumătatea Rea.” – Publishers Weekly

Sally Green locuieşte în nord-vestul Angliei. A avut diverse slujbe (plăcute şi mai puţin plăcute), apoi a deţinut chiar o funcţie importantă într-o companie. Însă viaţa ei s-a schimbat când şi-a descoperit bucuria de a scrie şi a început să pună pe hârtie poveştile la care a visat dintotdeauna. E o cititoare pasionată şi adoră plimbările în natură. În fiecare dimineaţă îşi propune… să bea mai puţină cafea.
La Editura Trei a apărut Jumătatea Rea, romanul său de debut şi primul volum al trilogiei Half Life. Drepturile de publicare au fost vândute în 50 de ţări. Fox 2000 a achiziţionat drepturile de ecranizare.


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) LA RĂSCRUCE DE DRESURI

Autor: Louise Rennison
Traducere din engleză şi note de Lavinia Branişte
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 280

Primul volum din seria AVENTURILE LUI TALLULAH CASEY


Uau. Asta e. Asta înseamnă c-am crescut. Pe cont propriu, la Şcoala de Arte. Deci rămâi cu bine, Tallulah, fată şuie, şi hellooooo, Lullah, star pe scenă şi….. opaa. O. Pa.

Tallulah Casey este pregătită să-şi descopere partea artistică şi să-şi facă noi prieteni.

La Şcoala de Arte din Yorkshire Dales, unde nu există magazine de haine sau cosmetice, ci mlaştini, păduri, un han fioros şi multe oi, Tallulah va descoperi, în ciuda atmosferei stranii desprinse parcă din La răscruce de vânturi, un grup de prietene pe care te poţi bizui şi talente artistice nebănuite. Tot acolo se va ataşa, deşi nu fusese prevăzut, de un pui de bufniţă.

Cititoarele în pragul adolescenţei vor râde cu gura până la urechi de peripeţiile puştoaicei cu simţul umorului şi picioare cam prea lungi…

 


„A-ti iesi din fire”

„A-ti sari mustarul”

„A fi cu glontul pe teava”

„A fi cu capsa pusa”

„A te calca pe nervi”

„A vedea rosu in fata ochilor”

„A lua foc”

„A sari ca ars”

Sunt doar cateva dintre modurile in care exprimam enervarea si furia. Despre „Ce sa faci cand iti iesi din fire?” este vorba in cartea pe care o poti citi atat copiii cat si parintii lor, educatorii sau psihologii. Cu totii simtim enervarea, mai des sau mai rar, in diferite contexte si din varii motive. De data asta, incercam sa intelegem ce ii infurie pe copii si cum isi exprima aceste stari. Caracteristica lor esentiala este impulsivitatea: a injura, a da un pumn, o palma, a jigni, a tranti ceva, a sparge, a arunca cat colo…, lucruri care se pretrec inainte sa ne dam bine seama. Impulsivitate inseamna, asa cum sugereaza numele, a actiona din impuls, fara a astepta, fara a avea capacitatea de a amana.

Copiii se infurie, se enerveaza de obicei in situatii de frustrare. Cand ceva nu le iese, cand nu se intampla asa cum vor sau asa cum s-au pregatit, cand sunt refuzati, cand ceilalti au alte pareri si ii contrazic sau le aduc contraargumente, cand se simt in inferioritate, cand se simt presati de timp sau miza actiunii respective este prea mare. Si copiii, si adultii se infurie mai repede atunci cand sunt intr-o stare de tensiune.

 

Nu uitati! Miercuri, 29 aprilie, lansam colectia de ghiduri psihoeducaționale Ce sa faci… la Carturesti-Verona (de la 18.30):

Ce sa faci_Dawn_Huebner

 

La copii intalnim si situatii in care ei sunt foarte obositi, excitati, suprasolicitati, excesiv de incantati, luati prin surprindere.

Solutia? Dezvoltarea capacitatii de a amana, de a astepta, de a se abtine de la descarcarea imediata. Usor de zis, greu de facut!

De aceea, o serie de discutii despre ce simtim cand ne enervam, despre ce ne place si ce nu, despre momentele cand ne-am simtit jigniti sau amenintati si am avut impulsul de a reactiona impulsiv, o serie de exercitii prin care sa reusim impreuna cu copilul sa cream un spatiu-tampon intre primul impuls si capacitatea de a gandi situatia, de a estima consecintele, toate acestea sunt intodeauna de folos cu conditia sa se desfasoare atunci cand copilul si adultul sunt linistiti.

A avea un timp in care sa discutam cu copilul ce l-a suparat, enervat, ce ii trece prin minte, ce simte este o ideea foarte buna care il va ajuta sa-si dezvolte capacitatile de a se controla, de a amana o reactie impulsiva, de a astepta momentul prielnic in care sa poata exprima ce simte.

Cartea ne invata cum „sa stingem furia” care este resimtita ca un foc, ca un incendiu care ne cuprinde corpul si mintea si cum sa exprimam in siguranta nemultumirea frustrarea, mania, furia, dezamagirea.

Asa vom reusi sa iesim din cercul vicios in care se afla multe familii in care adultii se enerveaza atunci cand copilul se enerveaza si invers. Astfel, nimeni nu are capacitatea de a elabora o situatie stresanta sau dificila si enervarea apare ca o incercare de descarcare imediata a tensiunii resimtite. De aici, ne putem duce cu gandul la violenta fizica, emotionala si verbala si la consecintele care decurg din ea.

Recenzie de Anca (Munteanu) Ganciu,

presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie „Enrique Pichon Riviere”  

 

 


Afis CE SA FACINoapte buna, somn usor, vise placute! Asa le spunem copiilor seara si speram ca ei sa adoarma repede si sa aiba un somn placut si odihnitor.

Doar ca… in multe familii, somnul si, in special, culcatul de seara, provoaca multa suparare, frustrare, frica, furie. Adesea se lasa cu tipete, plansete crize de nervi, recompense si pedepse… pana cand cineva cedeaza! Cel mai adesea adultii sunt epuizati si accepta ca cel mic sa doarma la ei in pat sau sa doarma unul dintre membrii familiei impreuna cu copilul in patul lui sau sa adoarma copilul in patul parintilor si apoi sa-l duca in camera lui sau… sau… sau…

Desi incearca sa vorbeasca cu copilul, sa-i explice ca in camera lui e frumos, ca in patutul lui e bine, confortabil, sa-i lase lumina aprinsa, sa-i spuna una sau mai multe povesti la culcare, sa-l lase sa asculte cantecelul preferat, cumpara cel mai frumos patut, lampa, covor, perdea (cu personajele cele mai indragite de copil), cand vine ora de culcare nu reusesc sa adoarma linistiti fiecare in patul sau.

 

Va asteptam impreuna cu cei mici la lansarea cartii (și a colecției Ce să faci…), pe 29 aprilie 2015, ora 18.30 in mansarda librariei Carturesti Verona! 


 

Exista situatii cand ora de culcare ajunge sa fie foarte tarzie, ceea ce duce la dificultati dimineata. Copilul este obosit, plange, ar vrea sa mai doarma, nu reuseste sa se spele, sa se imbrace si aproape intotdeauna intarzie la gradinita sau la scoala. In plus, este mereu obosit, are cearcane, este prost dispus si parintii sunt plini de nervi. Aceste dificultati nu se rezolva de la sine si pot dura ani intregi.

Frica bagi in patAcum insa, cartea „Ce sa faci cand ti-e frica sa te bagi in pat”, conceputa deopotriva pentru adulti si pentru copii, va deveni un ajutor de nadejde. Puteti citi impreuna cu copilul de cate ore de somn este nevoie in functie de varsta si copilul poate incercui singur care este ora la care se culca si cea la care se trezeste. Apoi, tot cu ajutorul desenelor si al unor trucuri magice, el va invata ca orice lucru are nevoie de o pregatire, inclusiv somnul. Astfel, veti putea citi rand pe rand diferite tehnici si metode distractive, dar eficiente prin care sa colaborati cu copilul in stabilirea unor reguli absolut necesare.

Copilul va intelege din desene si jocuri ca este nevoie sa aiba o activitate linistita inainte de culcare, ca este nevoie sa-si pastreze orele de culcare si de trezire, ca anumite obiceiuri si ritualuri de seara il vor ajuta sa se imprieteneasca cu somnul pe care pana acum il dusmanea.

Visele urate, trezitul noaptea si mersul in camera sau in patul parintilor sunt si ele abordate in aceeasi maniera amuzanta si usor de inteles si de aplicat.

 

Articol publicat de psihoterapeutul Anca (Munteanu) Ganciu

pe portalul suntparinte.ro


avertismentOrice asemănare cu persoane în viaţă sau decedate este pur întâmplătoare…Ce-ai face dacă ai descoperi că în cartea pe care o citeşti e vorba despre tine? Am publicat Avertisment, un roman captivant scris de Renée Knight.

Este un debut remarcabil, care aminteşte prin atmosferă de Înainte să adorm şi care se bucură deja de un succes internaţional. Avertisment vorbeşte despre o femeie bântuită de secrete, despre dorinţa mistuitoare de răzbunare şi preţul dureros pe care trebuie să-l plătim dacă încercăm să ascundem adevărul.

Volumul Avertisment o are in centru pe Catherine Ravenscroft. Când găseşte o carte misterioasă pe noptieră, viaţa ei se transformă într-un coşmar. Deşi pare o născocire, cartea, numită Străinul desăvârşit, recreează veridic şi în cel mai mic detaliu cumplita zi în care Catherine a devenit prizoniera unui secret teribil, un secret pe care o singură persoană îl mai cunoştea – iar acea persoană a murit. Pe măsură ce trecutul o ajunge din urmă, Catherine simte că lumea ei se prăbuşeşte. Singura cale este să-l înfrunte… chiar dacă adevărul şocant ar putea să o distrugă.

„Un necunoscut a pus cartea pe noptieră. Cu grijă. Nu a deranjat niciun obiect de la locul lui. Pe partea ei de pat. Ştiuse pe ce parte a patului doarme. A aranjat totul aşa încât să pară că ea însăşi pusese cartea acolo. Gândurile i se îngrămădesc unele peste altele şi se strivesc între ele până când devin chinuitoare şi dureroase. Vinul şi neliniştea sunt o combinaţie periculoasă. Ar trebui să înveţe deja că nu e bine să amestece otrăvurile. Îşi ia în mâini capul care o doare. În ultimele zile o doare constant. Închide ochii şi vede soarele alb şi arzător de pe copertă. Cum naiba a ajuns cartea asta în casa ei?”

Înainte de a se dedica scrisului, Renée Knight a realizat documentare de artă pentru BBC şi a semnat scenarii de film şi televiziune. În 2013 a absolvit cursul Writing a Novel de la Faber Academy.

Avertisment dozează suspansul psihologic uimitor de bine: exact aşa arată thrillerul perfect. – Lee Child


Tim Murphy, coautor al cartii „Agresivitatea pasiva  –  cum sa o recunosti si sa o controlezi la tine si la ceilalti”, defineste ca trasaturi pasiv – agresive determinante:

  • starile de spirit imprevizibile,
  • conceptia pesimista,
  • iritabilitatea si temperamentul ostil (chiar si prin manifestari non-verbale),
  • atitudinea ursuza (toleranta scazuta la frustrare, nervozitate, sensibilitate de reactie extrema),
  • si firea incapatanata, vesnic nemultumita si rautacioasa.

Agresivitatea pasivaPersonalitatile pasiv – agresive sunt foarte sensibile la critica, urmarile unui asemenea comportament fata de ele putand sa se manifeste timp indelungat prin reactii din partea lor de tipul imbufnarii, amanarii sau parasirii bruste a locului de munca, fara nici o explicatie.

Cu acest tip de personalitati este de dorit ca, la serviciu, asteptarile tale sa fie explicite inca de la debutul relatiei tale cu ele, iar eventualele nemultumiri sa fie exprimate cat mai curand dupa comportamentul care te-a deranjat, sa fie cat mai precis conturate, fara etichetari la adresa persoanei. Spune-i:

Iar ai intarziat la sedinta; deranjezi astfel intreaga echipa de la lucru (consecintele asupra muncii), iar pe mine ma supara acest lucru (consecintele asupra ta).

Sfaturi utile pentru a nu reacționa pripit la comportamentul pasiv-agresiv:

  • Rezista tentatiei de a raspunde cu aceeasi moneda!
  • Pazeste-te de reactiile necontrolate, de tip reflex automat!
  • Nu iti ignora propriile emotii, frustrari si sentimente de deruta!
  • Fa o distinctie clara intre impresii si realitati concrete.
  • Fii constient de faptul ca altii ar putea incerca sa iti manipuleze starile afective.

Fragmente din articolul Cum ne comportam cu colegii imbufnati de pe eva.ro

  

Radioul lui Darwin de Greg Bear


radioul lui DarwinRadioul lui Darwin este un volum de Science Fiction scris de Greg Bear, laureat al Premiilor Nebula, Hugo şi Endeavor. A câştigat de două ori Premiul Hugo şi de cinci ori Premiul Nebula, iar romanele şi povestirile sale au fost traduse în nouăsprezece limbi. La Editura Trei, de acelaşi autor a apărut si cartea Eon.

Volmul, numit de Kirkus Reviews „O carte acaparatoare şi ingenioasă.“, o are in prim plan pe Kaye Lang, care crede că boli străvechi codificate în ADN-ul uman aşteaptă să se activeze pentru a infecta din nou. Teoria ei controversată pare să fie o realitate sumbră, întrucât un vânător de virusuri descoperă o boală stranie, similară gripei, care atacă femeile însărcinate şi pruncii lor. Descoperirea în Alpi a unei familii preistorice perfect conservate arată o legătură şocantă: ceva ce a dormit milioane de ani în genele noastre începe să se trezească.

Gregory Dale Greg Bear (n. 1951) este scriitor american de literatură SF şi mainstream, a cărui operă abordează teme diverse: conflicte galactice, universuri artificiale, conştiinţa şi practicile culturale, dar şi a accelerarea evoluţiei. A câştigat de două ori Premiul Hugo şi de cinci ori Premiul Nebula, iar romanele şi povestirile sale au fost traduse în nouăsprezece limbi. La Editura Trei, de acelaşi autor a apărut Eon (2013).

 


AutoritateDescoperiti Autoritate de Jeff VanderMeer, cartea a doua din trilogia Southern Reach, dupa Anihilare.

In acest al doilea volum din colectia  Science Fiction dela Editura TREI, actiunea se petrece la câteva luni după evenimentele dezastruoase din Anihilare.Trei supravieţuitoare din a 12-a expediţie apar pe neaşteptate din Aria X. Noul director al Diviziei Sudice, John „Control” Rodriguez, le investighează, dar în scurt timp înţelege că foarte puţine lucruri sunt aşa cum par. Oare Aria X creşte? Şi cine este Vocea care-l ghidează pe el? Iar textul scris pe pereţii tunelului apare într-un loc cu totul neaşteptat…

„Îmi place teribil trilogia Southern Reach…dătătoare de fiori şi fascinantă.“ a spus Stephen King. Iar The Guardian numeste seria „O remarcabilă capodoperă modernă, tensionată, stranie şi tulburătoare. VanderMeer scrie proză mai bine decât a făcut-o Poe vreodată.“ In vreme ce recenzia Financial Times o pozitioneza ca „Un tur de forţă psiho-geografic, care-i contopeşte pe Ballard şi Lovecraft, producând cititorilor o nelinişte delicioasă.“  Drepturile de ecranizare a trilogiei Southern Reach au fost cumpărate de Paramount Pictures, deci asteptam in curand sa ajunga pe marile ecrane.

Jeffrey Scott VanderMeer (n. 1968) este scriitor şi editor american, faimos pentru contribuţiile sale la curentul New Weird, laureat al mai multor premii literare: World Fantasy 2000, 2003 şi 2012, Tähtifantasia 2006, Cafard Cosmique 2007, Locus 2013. 

 


PerversiuneaÎn cartea sa Perversiunea. Forma erotica a urii, Stoller ajunge la concluzia ca nu putem sa intelegem „sexualitatea umana normala daca nu intelegem mecanismul pervers” (pag. 159), atrage atentia psihoterapeutul Cristiana Alexandra Levitchi în recenzia de pe blogul personal. Iată un fragment:

Mecanismul pervers este ca un simptom. Insa sunt importante si celelalte simptome care il acompaniaza pentru a observa tabloul bolii. Autorul il aduce in discutie pe Devereux (pag. 158) care spune ca in preludiul oricarui act sexual exista mecanisme perverse.

Citeste si:

De ce exhibiționiștii se lasă prinși de poliție?

 

In carte este ilustrat cazul unei cliente care intra prin efractie in diverse case (nu orice fel de case, ci doar cele care ii dau impresia de camin) printr-un mod in care se mimeaza un act sexual. Clienta se imbraca masculin si se comporta in mare parte ca un barbat. Dupa ce fura un obiect din camin, ea cauta un barbat „capabil” sa ii ofere un act sexual la limita violului. Se lasa posedata insa ea alegea si controla situatia. In acest caz este vorba despre un mod indirect de a primi iubire din partea tatalui, despre modul la fel de indirect prin care ea ajunge sa isi ofere gratificatii. Ea „fura” iubirea pe care nu a primit-o in copilarie (o copilarie in care mama a fost perceputa ca rece). Nu intamplator dupa fiecare furt merge intr-un restaurant si isi cumpara profiterol. A invatat in copilarie ca nu poate „avea” ceva decat daca fura acel ceva.

Autorul conchide ca, atata timp cat va exista familia, va exista si perversiunea. Perversiunea conserva placerea, familia, societatea si specia (v. pag. 283). Daca familia nu va mai sta la baza societatii, atunci ceea ce consideram azi pervers va capata un alt sens.

   

Cititi intreaga recenzie pe blogul psihoterapeutului Cristiana Alexandra Levitchi

  


Afis CE SA FACI Editura Trei va invita miercuri, 29 aprilie, ora 18.30, in libraria Carturesti-Verona la lansarea colectiei Ce sa faci…, o inedita serie de ghiduri practice psihoeducative care ii va ajuta pe cei mici sa treaca peste cele mai sacaitoare probleme (de la insomnii si ingrijorari la ganduri negative si explozii de furie).

Anca (Munteanu) Ganciu – presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie „Enrique Pichon Riviere” – va vorbi la lansare alături de educatoarea Daniela Neculai de la gradinita ERA Kinderland. Iata si o invitatie a Ancai Gangiu, care aduce in discutie una din primele trei carti din colectie, Ce sa faci… sa scapi de griji:

*

La Saptamana Psi pentru Parinti, am avut tema „Copilarie cu sau fara griji” si am incercat impreuna sa ne intoarcem in timp si sa ne amintim ce ne ingrijora, supara, intrista sau enerva cand eram mici.

Multi considera copilaria o perioada fara griji si spun copiilor ca „nu au dreptul” sa se enerveze sau sa planga pentru ca au tot ce le trebuie, nu sunt nevoiti sa munceasca, sa plateasca facturi si rate, sa conduca masina printr-un trafic aglomerat, sa faca fata sefului nervos si cate si mai cate, ignorand ceea ce copiii simt si gandesc, ceea ce copiii isi doresc si spera si ignorand mai ales ca lumea arata altfel de la inaltimea unui copil. (La Saptamana Psi, o mamica ne-a istorisit o intamplare simpatica in care fetita ei de 3 ani ii arata ceva pe care mama a reusit sa-l vada doar cand s-a aplecat pana la inaltimea fetitei.)

De aceasta data, ne vom intalni la lansarea colectiei „Ce sa faci…?”. Editura Trei a publicat deja primele trei carti si vom discuta despre copiii anxiosi, ingrijorati, despre cei care se infurie si despre cei carora le este frica sa mearga la culcare sau sa ramana singuri in patul lor.

Dar sa ne intoarcem la „griji” si la cat de framantati de ele sunt uneori copiii (a se vedea ghidul Ce sa faci… sa scapi de griji). De obicei, familia stie prin ce trece acest copil si incearca cu orice prilej sa-l linisteasca, incurajandu-l sau convingandu-l ca va face fata, ca nu va pati nimic, ca este suficient de pregatit etc. Dar spre disperarea familiei, toate asigurarile si incurajarile sunt in zadar! Copilul este la fel de ingrijorat si anxios ba chiar mai mult! Unii copii pot sa exprime ce simt si o fac des ajungand sa-i plictiseasca si sa-i exaspereze pe ceilalti cu aceleasi temeri, de cele mai multe ori nejustificate…

Dupa ce au epuizat toate variantele de a-l linisti pe copilul anxios, unii adulti cauta ajutor la un psiholog iar altii isi dau seama ca exista o alta persoana anxioasa in jurul lui. Adesea intalnim parinti care spun: „Si eu eram asa si am luptat mult ca sa ma schimb. Simt adesea anxietate doar ca n-o arat!”. Pe de alta parte atunci cand intalnim familii in care exista un copil anxios, vedem intr-adevar ca anxietatea si ingrijorarea ii fac sa renunte la multe activitati, sa-si limiteze vacantele, sa fie cu inima stransa in tot felul de situatii in care s-ar putea distra de minune.

Aceasta carticica aduce insa ceva nou – cooperarea copilului! El va putea citi cartea, va desena in ea, va completa diferite propozitii intocmai ca intr-un caiet cu activitati distractive. Asa va reusi, impreuna cu cei care vor sa-l ajute, sa gaseasca solutia pentru a scapa de multimea de griji care nu-i dau pace si il impiedica sa se bucure.

In acelasi timp, adultii vor reusi sa inteleaga ce poate fi atat de ingrijorator pentru un copil, cat de intense sunt sentimentele lui si cat de mult il stanjeneste aceasta anxietate in a-si face si mentine prietenii, in a participa la jocuri, petreceri, intreceri sportive, in a canta, dansa si chiar in a-si cunoaste si pune in valoare propriile abilitati si talente.

*

Despre colectie:

Colecția Ce sa faci… se adreseaza copiilor mici de gradinita si celor din invatamantul primar si e conceputa de specialista americana in psihologia copilului Dawn Huebner si ilustrata de Bonnie Mathews. Primele trei ghiduri traduse sunt:



  1. Ce sa faci… sa scapi de griji – Ghid pentru copiii care vor sa invinga anxietatea 
   
  2. Ce sa faci… cand iti iesi din fire Ghid pentru copiii care nu-si pot stapani furia
   
  3. Ce sa faci… cand ti-e frica sa te bagi in pat – Ghid pentru copiii care adorm greu


Ce sa faci_Dawn_Huebner

%d blogeri au apreciat: