Tag Archive: La terapie în fustița de balerină



La terapie in fustitaO adolescentă obeză şi nespălată stă pe un scaun în sala de aşteptare.

Părul ei negru şi des îi cade în şuviţe soioase. Hainele ei sunt vădit neasortate. Felul cum arată vorbeşte în numele ei — și exhibă sentimentele de înstrăinare şi-i înnebuneşte familia. Mirosul ei stătut persistă uneori în cabinet după ce pleacă; îmi imaginez cum îmi impregnează canapeaua şi aerul. Vrând-nevrând mă umplu de el. Sub înţepăturile disconfortului meu, simt freamătul empatiei.

O parte din mine înţelege că înfăţişarea ei este un mesaj urlat în singurul limbaj pe care îl cunoaşte, dar cel mai mult mi-aş dori să-şi facă o baie. Maioul ei strâmt îi dezgoleşte sfidător braţele bronzate, expunând o reţea complicată de tăieturi de diverse lungimi, lăţimi şi adâncimi, unele cicatrizate, altele recente. Pediatrul care o tratează crede că, uneori, se taie de sute de ori pe zi. Îmi spune că are mii de cicatrici pe corp şi că el a ajuns să se simtă neputincios.

Când intră în cabinet, mintea mi se limpezeşte şi devin atentă. N-am cum să nu remarc frumoasa nuanţă măslinie a pielii ei, aşa plină de cicatrici cum e. Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? Că uneori mă îndepărtez de ea, iar alteori simt empatie faţă de suferinţa ei? Că uneori simt speranţă, dar, alteori, mă simt complet înfrântă? Că uneori sunt capabilă s-o înţeleg, dar uneori nu pot — sau poate, mai cinstit, nu vreau s-o înţeleg? În diferite momente, am simţit toate aceste lucruri. Adevărul e că mă aflu într-o neîntreruptă stare de confuzie.

(…)

Experienţa analistei din această povestire este mai extremă decât ceea ce întâlnesc în mod obişnuit terapeuţii în cabinetele lor. Cu toate acestea, sentimentele intense şi derutante ale terapeutei sunt bine cunoscute oricui lucrează intensiv cu pacienţii fragili sau dezoganizaţi. În psihoterapia psihodinamică, modul cum înregistrăm reacţiile emoţionale faţă de noi înşine şi faţă de pacienţii noştri — transferul şi contratransferul — ne furnizează surse importante de informaţii care ne ghidează abordarea clinică.

Transferul este procesul psihic prin care pacientul transformă în mod inconştient situaţiile noi în situaţii familiare, predictibile. Contratransferul se referă la reacţiile emoţionale complementare faţă de pacient. Într-o formulare largă, contratransferul include toate reacţiile conştiente şi inconştiente ale terapeutului faţă de pacient şi ne oferă o sursă importantă de date.

Imboldul de a-şi înţelege mai bine pacienta o face pe terapeută să sondeze profunzimile reacţiei ei emoţionale, căutând indicii pentru a surprinde ceea ce iniţial pare incomprehensibil — faptul că o adolescentă s-a tăiat pe corp de mii de ori. „Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? …”

Contratransferul reprezintă o temă importantă în domeniul nostru încă de pe vremea când Freud l-a propus ca mod de a conceptualiza ceea ce el considera a fi „petele oarbe“ ale analistului. Aşa cum îl gândea Freud la vremea lui, se aştepta din partea analistului „să recunoască în sine contratransferul şi să trebuiască să îl stăpânească“. Prin contrast, noi conceptualizăm acum contratransferul într-o accepţiune mai largă. Modelele noastre curente de a înţelege asemenea contratransferuri omniprezente cuprind toată gama reacţiilor. Astăzi, acceptăm că, în general, contratransferul este mereu prezent şi valoros, atât timp cât este înţeles şi nu pus în scenă.

Fragment din La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman și Catherine L. Anderson

Reclame

De ce s-au certat Freud și Jung? Ce fel de tablouri gustă un psihiatru? Și cum să vă descurați cu un copil ”dificil”? Găsiți răspunsurile în noile volume de psihologie ce vă așteaptă  la Bookfest. Iată 10 dintre cele mai noi și interesante titluri de nonficțiune (psihologie, dar și educație și sănătate) pe care le puteți cumpăra cu preț redus la Romexpo între 20 și 24 mai.

  

1-top2015    

10. Cum să slăbești peste noapte. Cum mintea sănătoasă nu prea merge fără un corp sănătos, vă recomand cea mai proaspătă apariție din colecția ”Citește sănătos” a Editurii Lifestyle (parte a grupului Trei). Nu e încă o carte cu diete-minune, ci e un volum scris de o profesoară universitară de medicină, cu cele mai potrivite shake-uri și exerciții fizice pentru reglarea metabolismului vostru.

 

9. Arta și știința predării. Celebrul teoretician Robert Marzano recomandă, plecând de la cercetări de ultimă oră, cele mai bune strategii pentru proiectarea lecțiilor și pentru o relație bună cu elevii. Aflați din cartea lui care sunt cele 10 jaloane ale unei predări eficiente.

 

8. Puterea lui Tao. Pe Lou Marinoff, surprinzătorul profesor de filosofie practică, îl știți deja din Întrebări fundamentale, respectiv Înghite Platon, nu Prozac. De această dată, veți putea afla în ce fel străvechile învățături ale lui Lao Zi pot deveni extrem de utile pentru hopurile noastre cotidiene.

 

2-top2015 

 

7. Ghidul DSM-5 pentru clinicianul inteligent. DSM-5 aduce o serie de noi diagnostice și reorganizări ale vechilor tulburări mentale. Psihiatrii, psihologii, consilierii sau alți specialiști ai sănătății mentale vor afla cu ce schimbări esențiale vine noul sistem de clasificare a bolilor psihice.

 

6. Copilul care îți dă de furcă. Există 5 tipuri de copii ”dificili”, susține pediatrul și psihiatrul S. Greenspan: hipersensibil, interiorizat, sfidător, agresiv și neatent. O carte care nu oferă doar ”ponturi” pentru părinți și educatori, ci și o cale de a-i înțelege și de a empatiza cu acești copii.

 

5. Eros și civilizație. Herbert Marcuse vă provoacă la un exercițiu de dez-ideologizare, adică să regândiți premisele societății ”abundenței” și competitivității capitaliste. Marcuse a inspirat multe din mișcările de emancipare a minorităților sau din curentele ecologiste ori de critică socială.

 

 Descărcați de aici catalogul tuturor noutăților de psihologie 

de la Bookfest 2015!  

 

3-top2015 

  

4. Seria Ce să faci? este o combinație excelentă între activități și exerciții ludice, respectiv sfaturi psiho-educaționale. Cărțuliile despre furie, adormit și anxietăți funcționează cel mai bine când sunt citite de copii împreună cu un părinte/educator.

 

3. La terapie în fustița de balerină. Dacă v-au plăcut povestirile terapeutice ale lui Yalom sau ale lui Kottler & Carlson, vă veți delecta și cu istoriile de viață sau din cabinet din această carte. Concepte psihodinamice mai vechi sau mai noi sunt explicate intuitiv de trei psihoterapeute americane.

 

2. Despre arta fericirii  este o carte-obiect. Psihiatrul parizian Christophe Andre (îl știți deja din Seninătatea, Și nu uita să fii fericit etc.) a avut ideea de a-și împărtăși grăunțele sale de înțelepciune de viață (de psihologie pozitivă), luând ca pretext secvențe din 25 de tablouri din istoria picturii. Vă vor captiva comentariile empatice și subtile, lipsite de limbajul pretențios al albumelor de artă.

 

1. Corespondența Freud-Jung. Prietenia dintre cei doi a durat mai puțin de un deceniu și s-a consumat înainte de Primul Război Mondial. Veți afla din aceste schimburi epistolare cum s-au cizelat conceptele psihanalitice, cum își comentau cei doi cazurile de cabinet și cum a început să capete contur mișcarea psihanalitică internațională.

 

 


La terapie in fustita

K.L. Malawista: Fiecare eseu vorbeşte despre evenimente din vieţile noastre, care pot fi înţelese în lumina unor concepte psihodinamice fundamentale.

O tânără îşi exhibă „din întâmplare“ rochia de petrecere în faţa psihanalistului.

Am aflat că tatăl meu urma să primească premiul „Antreprenorul anului“ peste o lună, Într-o vineri, la ora şase după-amiaza. Şedinţa mea de psihanaliză era programată tot în acea zi, la ora cinci, la un cabinet care se afla la doar doi kilometri de sala de conferinţe. Cum puteam să ajung şi la şedinţă, iar apoi să mă schimb în hainele de gală şi să ajung la timp şi la dineu?

Ca analizandă, am povestit multe amintiri despre faptul că în copilărie îl adoram pe tata. Îmi plăcea foarte mult să mă gătesc în rochiţa mea specială de petrecere care se înfoia atunci când mă învârteam. La şedinţele de psihoterapie, am rememorat amintirea îndrăgită a recitalului meu de balet de când aveam şase ani. Îmi amintesc cum păşeam mândră pe scări, îmbrăcată cu fustiţa mea plisată şi roz de balerină. Tata, aşezat în fotoliul lui obişnuit de piele maro, mă privea cu un zâmbet pe faţă cum făceam mândră piruete. „Măi, dar ce frumoasă eşti!“ spunea el.

Pe măsură ce se apropia ziua dineului, mă obseda această dilemă: nu voiam să vin la şedinţă în rochia mea elegantă, dar, cu toate acestea, mă temeam că nu voi avea timp să merg acasă să mă schimb. Imaginea mea stând întinsă pe canapea în rochia mea de tafta roz, cu fustă în formă de clopot, era de neconceput — sau, poate, prea palpitantă şi periculoasă ca s-o iau în considerare.

Putea oare să fie vorba de faptul că voiam să văd în ochii analistului admiraţia pe care o văzusem în ochii tatălui meu? Mă tot măcinam în sinea mea. Nu puteam nici să anulez şedinţa, nici să mă duc la cabinet în ţinuta de gală. Într-un final, după multe frământări în timpul şedinţelor, am ajuns la o soluţie care mi s-a părut perfectă, deşi am ţinut-o secret faţă de analistul meu. Urma să-mi ţin rochia în maşină. După şedinţă, urma să mă strecor în toaleta cabinetului, să mă transform în prinţesă şi s-o şterg la „bal“.

A sosit şi vinerea dineului. Când şedinţa mea s-a terminat, m-am strecurat până la maşină, mi-am luat ţinuta şi-am venit înapoi pe furiş la toaletă, sperând că analistul meu nu va auzi că m-am întors. Planul a mers ca pe roate. Uşurată şi mulţumită, îmbrăcată acum în ţinuta festivă, cu hainele de stradă în mână, am dat fuga înapoi la maşină, doar ca să descopăr, spre oroarea mea, că uşa era închisă şi că n-aveam cheile în mână. Cu inima grea, am simţit cum mi se accelerează pulsul în timp ce priveam cheile rămase în contactul maşinii. Stăteam acolo, naufragiată, înţelegând cu tristeţe că n-aveam de ales decât să mă întorc la cabinetul analistului pentru a suna un mecanic auto.

Ruşinată, fără îndoială îmbujorată, ţăcănind pe tocuri, am bătut la uşa analistului şi am auzit obişnuitul: „Intră“. Înăuntru, psihanalistul meu format în psihanaliză clasică aştepta cu interes, aşezat în fotoliul lui de piele maro. Nefiind o persoană care să se abţină de la o glumă caldă şi spontană, s-a uitat la mine şi mi-a spus cu un zâmbet poznaş: „Măi, dar ce rochie drăguţă ai!“

***

În povestea „Fustiţa de balerină“, dorinţa fierbinte din copilărie a analizandei de a fi admirată şi iubită de tată s-a reaprins în decursul analizei. În timp ce anticipa plăcerea de a se găti pentru petrecere, fantasma copilărească de a-şi impresiona analistul a ajuns periculos de aproape de suprafaţă, producând o defensă obsesională şi o dezorganizare comportamentală. Pacienta este prinsă între imperativele unei dileme adulte (cum să ajungă la timp la petrecere), pe de o parte, şi dorinţele ei copilăreşti de a câştiga iubirea analistului/tată, respectiv nevoia de a se proteja de conştientizarea dorinţei ei de fetiţă de a câştiga admiraţia analistului, pe de altă parte.

În „Fustiţa de balerină“, tânăra femeie nu mai poate rezista dorinţei ca analistul să-i admire partea ei mai feminină, în aceeaşi măsură în care nu poate accepta această dorinţă la nivel conştient. Astfel, ea „creează“ o situaţie sau o punere în scenă, în care scenariul ei elaborat de a evita acest deznodământ conduce de fapt chiar la apariţia lui. Psihanaliştii moderni se concentrează asupra interpretării transferului în „aici şi acum“-ul relaţiei analitice, unde comentariul uşor ironic al analistului „Măi, dar ce rochie drăguţă ai“ transmite imediat recunoaşterea dorinţei ei transferenţiale. Deşi, pe moment, pacienta probabil roşeşte jenată, ne-o putem imagina, totuşi, făcând o mică piruetă imaginară.

 

Fragment din volumul La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman, Catherine L. Anderson

 

%d blogeri au apreciat asta: