Recomandări psihanalitice pentru mame: al 7-lea volum cu Gazeta Sporturilor

Astăzi, Gazeta Sporturilor și Editura Trei lansează al 7-lea și ultimul volum din seria de psihologie practică: Recomandări psihanalitice pentru mame. Scrisă acum aproape un veac sub forma unor scrisori adresate către proaspetele sau viitoarele mame, cartea lui Wilhelm Stekel este cât se poate de actuală, căci prejudecățile tradiționale pe care le combate autorul nu s-au schimbat prea mult din anii ’20 până în zilele noastre.

Pe blogul Jeniței Naidin, sunt sintetizate câteva dintre cele mai utile sfaturi educaționale oferite de fostul discipol al lui Freud. Citez câteva:

• Copilul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oameni fără rost şi nefericiţi, care ştiu că nu mai este nimic de făcut cu viaţa lor.
• Părinţii să nu facă din copii sediul speranţelor lor neîmplinite, să nu transfere asupra lor planurile lor ambiţioase, dar nerealizate din varii motive.
• Există o singură linie directoare a educaţiei, aceea de a-l ajuta pe copil să depăşească în mod fericit pericolele primei copilării şi ale pubertăţii şi de a-l face „independent”, adică în stare să ducă lupta pentru existenţă.
• Nu răsfăţaţi copilul! Stekel spune: „Cine nu cunoaşte tipul copiilor răsfăţaţi care devin, toţi, oameni nefolositori, avizi de tandreţe, de nepotolit în aceste cerinţe, deziluzionaţi şi morocănoşi, întotdeauna în căutare, întotdeauna cu privirea îndreptată înapoi, spre tărâmul de neuitat al copilăriei.”
• Părinţii pot contribui la a transmite copilului impresii plăcute pentru ca el să se dezvolte bine. Nu aşteptaţi prea mult de la copil! Nu vă puneţi speranţele în el! Nu visaţi la un geniu, la un copil minune, la ceva special. Copilul va fi un om cu toate calităţile şi slăbiciunile unui om.

Lupta „corp la corp“ cu părinţii. ”Criza adolescenței”, un nou volum cu GSP

”Gazeta Sporturilor” și Editura Trei lansează miercuri, 29 februarie, un nou volum din seria de psihologie practică.

În volumul „Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes”, psihiatrul francez Stéphane Clerget le explică părinților cum să-și sprijine adolescentul să iasă cu bine din acea perioadă tulbure în care imaginea corporală, preferințele şi modelele îi sunt complet bulversate.

Iată și un fragment dedicat în special părinților bântuiți de angoasa îmbătrânirii:

Nu doar adolescenții, dar și părinţii se simt derutaţi de transformările corporale ale copilului lor, mai ales dacă este vorba de primul copil. Când mutaţia este rapidă, nu-şi mai recunosc copilul. Tatăl este marcat de faptul că fiul este mai puternic şi mai înalt cu un cap decât el. Mama, îngrijorată de propriul corp care devine mai puţin ferm, se compară cu fiica sa, ale cărei forme feminine se afirmă ca fiind cuceritoare. Şi tatăl se poate simţi deranjat de venirea unei „noi“ tinere acasă.

Părinţii sunt cu atât mai mult afectaţi cu cât, ajunşi la mijlocul vieţii, asemenea adolescenţilor, îşi pierd controlul asupra propriului corp care nu îi mai ascultă la fel de bine ca înainte. Nu mai urcă etajele aşa de repede, o durere la genunchi îi împiedică să mai practice un sport ca altădată, iar durerile de spate le amintesc că au îmbătrânit şi au lăsat tinereţea în urmă. Anumiţi părinţi, prin reacţiile lor, încearcă să-şi mascheze propriile transformări corporale: merg la sală sau apelează la chirurgia estetică.

Adolescenţii îşi apostrofează adesea părinţii destul de dur:

„Mamă, cred că ar trebui să mai slăbeşti puţin“,

„Tată, parcă eşti mai cocoşat în ultima vreme“.

Aceste cuvinte nu trebuie luate ca o simplă agresiune sau o rivalitate naturală. Exprimă şi neliniştea adolescenţilor în ceea ce îi priveşte pe părinţii lor sau pe ei înşişi. Chiar dacă acest lucru poate părea paradoxal, îmbătrânirea provoacă adolescenţilor multă angoasă. Cred că aceasta se explică prin conştientizarea transformărilor fizice ale ciclului vieţii, ca urmare a experienţei proprii, a noilor concepţii despre moarte (copilul crezându-se parţial nemuritor) şi a constatării îmbătrânirii părinţilor, realitate percepută printr-o nouă raportare, mai lucidă, la aceştia.

Dacă le sunt adresate asemenea remarci, părinţii ar trebui să răspundă copiilor lor în aşa fel încât aceştia din urmă să se simtă în siguranţă. Arătându-se senini şi înţelepţi, şi fără a fi fatalişti, declarând că fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei, îşi vor ajuta copiii să accepte trecerea timpului. Umorul este şi el un bun mijloc de a dedramatiza acest tip de trăire. Astfel, tatăl ar putea răspunde:

„Este adevărat că sunt mai adus de spate, dar mă simt încă în formă, am încă o vedere bună şi, în plus, soţia mea încă mă mai găseşte fermecător. În orice caz, am fost capabil să cresc mare un fiu puternic de care sunt mândru“.

Nu faceți autostopul în Grecia! Ghidul gesturilor europene

Gazeta Sporturilor continuă seria de cărţi de psihologie practică, pe care le publică în parteneriat cu Editura Trei. De astăzi, la toate chioşcurile de ziare puteţi găsi „Cartea gesturilor europene”.

În „Cartea gesturilor europene”, Peter Collett a construit un ghid nonconformist, amuzant și bine documentat, ale cărui baze i le-a pus în numeroasele călătorii prin ţările europene. Printre altele, Peter Collett avertizează în cartea sa: nu faceţi autostopul în Grecia! De ce? Aflați din fragmentul de mai jos:

***

”Este surprinzător faptul că nu există o corespondenţă mai accentuată între repertoriile de gesturi ale diferitelor naţiuni. Unul dintre puţinele gesturi regăsite în întreaga Europă este cel în care degetul mare este lipit de nas, folosit de obicei de către copii, dar şi de adulţi, în semn de batjocură. Un altul răspândit pe tot continentul presupune arătarea degetului mijlociu. Există câteva gesturi pe care ne-am aştepta să le vedem peste tot în Europa, dar care sunt, în fapt, limitate doar la o parte a acesteia sau au sensuri diferite în fiecare ţară.

De exemplu, gestul ridicării degetului mare, pe care noi îl asociem cu imaginile luptelor de gladiatori sau cu piloţii de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, nu înseamnă acelaşi lucru pentru toţi europenii. În majoritatea ţărilor este folosit în semn de aprobare ori mulţumire sau pentru a arăta că suntem gata de ceva — cu alte cuvinte, pentru a transmite un mesaj pozitiv.

În Grecia reprezintă, dimpotrivă, o insultă, uneori însoţită de expresia Katsa pano!, care înseamnă: „Stai pe asta!“ Concret, pentru localnici gestul este unul vulgar, care denotă zeflemeaua, cu un mesaj foarte asemănător celui exprimat prin ridicarea degetului mijlociu — lucru pe care ar fi de dorit să vi-l amintiţi data viitoare când faceţi autostopul în Grecia”.

„Dacă dragostea ar putea gîndi”, al 3-lea volum cu GSP: „Partenera să-şi găsească o activitate în afara cuplului!”

Alon Gratch (credit-Michele Sacks)

Astăzi, Gazeta Sporturilor îţi oferă o nouă carte de psihologie practică publicată împreună cu Editura Trei: „Dacă dragostea ar putea gîndi”. Psihologul american Alon Gratch vorbeşte într-un interviu GSP despre vulnerabilitate şi ură în relaţia de iubire, precum şi despre şansele unei relaţii amoroase pe internet.

***

Domnule Gratch, spuneţi în carte că iubind, ne expunem şi partea vulnerabilă, ceea ce uneori ne face să-l urîm pe celălalt.

Ceea ce noi urîm nu este cealaltă persoană, cît faptul că sîntem dependenţi de ea. Multe dintre certurile care apar în cadrul relaţiei şi multe din momentele în care ajungem să întrerupem legătura intimă vin din faptul că vrem să ne protejăm faţă de dependenţă şi vulnerabilitate. Relaţia are şanse de supravieţuire dacă va fi tratată cu maturitate, ca o interdependenţă în care ambele persoane îşi păstrează şi dreptul la viaţa lor privată. Faptul că ai pasiunile tale şi prietenii tăi te ajută să nu depinzi atît de mult de perechea ta. 

Bărbatul îşi poate „trăda” partenera nu doar cu o amantă, dar şi cu internetul sau cu televizorul, uitîndu-se, de exemplu, tot timpul la fotbal. Ce e de făcut?

Dacă aceste tipuri de „infidelităţi” nu sînt exagerate, atunci cel mai bun lucru este ca şi partenera să-şi găsească o activitate în afara cuplului. Dacă nu va face decît să se plîngă şi să arunce vina asupra lui, va reuşi doar să-l îndepărteze şi mai mult, să-l facă să se simtă vinovat şi îndatorat, ceea ce ucide dorinţa şi legătura afectivă. Dacă aceste tipuri de preocupări egoiste sînt exagerate, ea va trebui să-i spună verde în faţă că i se par inacceptabile şi eventual să consulte împreună un psiholog. Dacă nici aşa nu merge, nu-i rămîne decît să se distanţeze, la rîndul ei, şi să-şi găsească propriile pasiuni în afara relaţiei. Dacă el întoarce spatele, şi ea va face acelaşi lucru.

Relaţiile amoroase pe internet sînt extrem de frecvente azi. Ce şanse de reuşită au?

Ştiu cupluri care s-au întîlnit mai întîi online şi apoi s-au văzut în carne şi oase şi au continuat cu relaţii sau căsătorii reuşite. Cheia este să foloseşti internetul pentru a-ţi extinde numărul de cunoştinţe, şi nu pentru a repeta acelaşi gen de relaţii sortite din start eşecului. Oricum, dacă apelezi la internet, e bine să fii vigilent şi să nu-l foloseşti decît atunci cînd îţi vine foarte greu să întîlneşti „offline” alţi oameni de vîrsta ta. Aşadar, există şi iubiri virtuale care nu reprezintă, din start, un fiasco, deşi multe, dacă nu majoritatea, sînt sortite eşecului.

Citește continuarea interviului în Gazeta Sporturilor.

”Gazeta Sporturilor” vine cu o nouă serie de cărți de psihologie practică. Interviu cu Vasile Dem. Zamfirescu

Psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu, coordonatorul seriei de cărţi de psihologie practică oferită de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, dezvăluie cum poţi descoperi soluţii la probleme la care, uneori, nu găseşti răspunsulde unul singur.

– Domnule Vasile Dem. Zamfirescu, cât de mult poţi învăţa din cărţile de psihologie practică? Pot ele înlocui experienţe trăite pe propria piele?

– Orice carte conţine o experienţă de viaţă. Cărţile de psihologie practică au în plus, faţă de romane de exemplu, mărturia unor experimentaţi psihologi sau psihoterapeuţi, adică multă competenţă. Informaţia pe care o conţin este complementară experienţei fiecăruia dintre noi. Ele ne ajută să ne privim propria experienţă dintr-un nou punct de vedere, să-i găsim sensuri nebănuite şi, mai ales, ne oferă soluţii la probleme pentru care, uneori, nu găsim răspunsuri.

– Spuneaţi într-un interviu că “psihanaliza e oglinda cu care îţi vezi spatele”. Cărţile te ajută să modifici “spatele” sau să-l vezi într-o altă lumină?

– Partea ascunsă a personalităţii noastre, pe care ne-o arată psihologia, poate fi modificată doar dacă este cunoscută. De multe ori suntem nemulţumiţi de noi şi am dori să ne schimbăm, dar nu ştim cum. Psihologia practică ne dă sugestii şi pentru acest scop.

   

Cele 7 carti esențiale cu Gazeta Sporturilor:

• 25 ianuarie: „Cum sa fii o mama buna pentru fiul tau” – Autor: Alain Braconnier
• 1 februarie: „Barbatul de azi explicat femeilor” – Autor: Gerard Leleu
• 8 februarie: „Daca dragostea ar putea gandi” – Autor: Alon Gratch
• 15 februarie: „Cartea gesturilor europene” – Autor: Peter Collett
• 22 februarie: „Intalnirea cu visele” – Autor: Ruth Berry
• 29 februarie: „Criza adolescentei” – Autor: Stephane Clerget
• 7 martie: „Recomandari psihanalitice pentru mame” – Autor: Wilhelm Stekel

   

– Cui se adresează aceste cărţi de psihologie practică?

– Tuturor persoanelor care acceptă ideea că omul are şi psihic, nu numai corp şi minte, şi care vor să se cunoască mai bine pentru a trăi mai plăcut, mai eficient cât mai aproape de maximul posibilităţilor lor.

– În ce fel “acţionează” cartea asupra celui care o citeşte?

– Cine caută soluţii la probleme importante de viaţă, de exemplu la întrebarea cum să-ţi creşti mai bine copilul, le poate găsi, ca şi cum ar sta de vorbă cu un foarte competent psiholog, pedagog, psihiatru. Cine doreşte cunoştinţe despre o perioadă a vieţii, cum este adolescenţa, de asemenea le găseşte, oferite de specialiştii care şi-au consacrat viaţa studierii acestei probleme. Fără ocolişuri inutile, ajungi direct la ţintă.

– De ce femeile sunt mai deschise faţă de acest gen de literatură?

– Ca psihoterapeut vă pot spune că femeile au mai mult curaj în a-şi asuma atât dificultăţile vieţii psihice, cât şi căutarea de rezolvări.

Citește continuarea interviului în Gazeta Sporturilor.   

   

Printre fustele mamei: cum relaționezi cu băiatul tău (vol. 1 din noua serie cu GSP)

Psihanalistul francez Alain Braconnier, autorul cărții ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, explică de ce ”băiatul mamei” trebuie încurajat să devină un bărbat matur și independent.

  

Miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei au lansat pe piață ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, primul volum dintr-o nouă serie de 7 titluri de psihologie practică scrise de specialiști de talie internațională. Medicul și profesorul universitar parizian Alain Braconnier le vorbește mamelor despre pericolele cocoloșirii băieților, dar și despre cum pot relaționa adolescenții lor și cu viitoarele nurori.

– O mamă care-și cocoloșește băiatul se spune că-l va transforma într-un bărbat pasiv și efeminat. Cum poate fi evitat acest lucru?

– Iubirea unei mame pentru fiul ei nu poate fi niciodată prea mare. Dar dragostea ei nu trebuie să ajungă să fie nici ”devoratoare”, nici atât de pasională încât să devină posesivă, împiedicând copilul să devină independent. Ea trebuie să permită și altor persoane, în speță tatălui, să-și arate dragostea față de băiețel. Mama trebuie să-i arate întreaga iubire pe care i-o poartă, pentru ca el să fie cât mai fericit cu putință, și nu doar pentru propria ei stare de bine. În acest ultim caz, dragostea maternă devine o închisoare pentru fiul ei.

– De obicei, băiatul preferă activitățile dinamice – să joace fotbal, să se lupte cu alți copii etc. Cum mai poate mama să fie alături de fiul ei?

– Pentru ea, este foarte important să se știe cum să participe alături de băiatul ei la acele jocuri care le fac plăcere ambilor. Altfel, mai ales în cazul jocurilor de întrecere sau a celor sportive mai masculine, băiatul își va căuta alți parteneri de joacă: tatăl, frații, prietenii.

– Vine și anotimpul adolescenței. Cine se ocupă acum de educația sexuală a băiatului?

– Educația sexuală a băieților va fi în principal treaba aceluia dintre părinți căruia îi vine cel mai ușor să vorbească despre sexualitate cu copilul său. Indiferent că e vorba de mamă sau de tată, cel care preia inițiativa va trebui să știe să răspundă cât mai simplu întrebărilor adolescentului, să-i explice unele lucruri care apar în programele de la televizor sau să-i ofere o carte utilă, de la care pot porni viitoare discuții. Mamele pot, de pildă, să le vorbească băieților despre respectul pe care fetele îl așteaptă din partea lor. De asemenea, părinții îi pot vorbi și împreună copilului lor.

– Mai departe, vine vârsta la care ”băiatul mamei” este ”furat” de o altă femeie. Ce atitudine va adopta mama față de viitoarea noră?

– Relația dintre noră și soacră este un subiect delicat. Mama are adesea sentimentul că fiul ei ”i-a scăpat din mână”. Pe de altă parte, unora dintre băieți le vine greu să se despartă de mamă, ceea ce le enervează pe viitoarele lor consoarte. Cel mai important este ca băiatul devenit matur să știe clar care este locul fiecăreia și să le-o spună în mod direct amândurora, chiar dacă, uneori, femeile din viața sa nu vor accepta prea ușor aceste lucruri. Multe dintre certurile care apar în proaspetele cupluri vin tocmai din faptul că băieții deveniți bărbați nu au știut să-și delimiteze mai clar locul lor în cadrul acestor relații.

CV

Alain Braconnier, psihanalist și psihiatru francez, este specializat în psihologia copiilor și adolescenților și este preocupat de ”resursele interioare necesare pentru a-i înțelege mai bine pe ceilalți”, după cum afirmă pe blogul său personal. A mai fost tradus în română cu volumul ”Cum să fii un tată bun pentru fiica ta” (Ed. Trei, 2008).

Interviu apărut inițial pe blogul Gazetei Sporturilor drhappy.ro

GSP şi Trei lansează o nouă serie de psihologie practică

De miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei îţi oferă o nouă serie de psihologie practică! 7 titluri noi scrise de specialişti de clasă mondială! Poţi cumpăra fiecare carte de la chioşcurile de ziare, la 50% reducere faţă de preţul obişnuit: 13,99 lei ziar + carte!

De miercuri, 25 ianuarie, cu Gazeta Sporturilor ai cartea ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, scrisă de Alain Braconnier, medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar şi director al Centrului de psihiatrie Philippe-Paumell din Paris.

Cele 7 titluri ce vor apărea împreună cu Gazeta Sporturilor:

• Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău – Alain Braconnier – 25 ianuarie
• Bărbatul de azi explicat femeilor – Gerard Leleu – 1 februarie
• Dacă dragostea ar putea gîndi – Alon Gratch – 8 februarie
• Cartea gesturilor europene – Peter Collett – 15 februarie
• Întîlnirea cu visele – Ruth Berry – 22 februarie
• Criza adolescenţei – Stephane Clerget – 29 februarie
• Recomandări psihanalitice pentru mame – Wilhelm Stekel – 7 martie

***

Fragment din Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău de Alain Braconnier:

E de înțeles că mamele nu sunt întotdeauna foarte în largul lor cu dragostea pe care o simt în adâncul inimii. O mamă, angajată odinioară într-un feminism militant, mi-a mărturisit într-o zi: „Nici măcar nu îndrăzneam la vremea aceea să-mi mărturisesc că îmi doream un băiat!“ Să fie deci politic incorect să îți iubești fiul? La reținerea care, dintotdeauna, a interzis atitudini prea sexualizate față de copil și care e valabilă atât pentru relația mamă-fiu, cât și pentru relația tată-fiică pare să se adauge acum un fel de interdicție sentimentală. Or, în opinia mea, exact punctul de vedere invers e cel care trebuie să prevaleze: mamele sunt și rămân fundamentale pentru dezvoltarea fericită a băieților. Mămici din toate țările, nu vă simțiți deci vinovate dacă manifestați duioșie, pasiune și chiar, în mod secret, dragoste față de fiii voștri!

(Sursă foto și text de prezentare: GSP)

Crimă în televiziune: GSP şi Editura Trei vă oferă miercuri, 2 noiembrie, romanul poliţist „Prime Time”

Breaking News: Apare în Seria Neagră! E blondă. E înaltă. E suedeză. Scrie best-seller-uri.

De la titlurile de prima pagină, pe care le-a semnat ca jurnalist, suedeza Liza Marklund a trecut la romanele citite pe nerăsuflate de la prima pînă la ultima pagină. Cărţile ei s-au vîndut în 13 milioane de exemplare în lumea întreagă, au fost traduse în 30 de limbi şi o parte dintre ele – transformate în serii de televiziune.

Dintre toate romanele, în „Prime Time”, volumul oferit de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, se simte cel mai bine experienţa de jurnalist a scriitoarei. Eroina ei, Annika Bengtzon, o reporteră cu o viaţă de familie agitată, anchetează o crimă din lumea televiziunii. O faimoasă prezentatoare este ucisă, după încheierea unor filmări la un castel izolat. Cei 12 colegi ai ei din echipa de filmare devin, inevitabil, cei 12 suspecţi principali. Printre ei, se află şi prietena cea mai bună a Annikăi, Anne.

12 suspecţi mititei
Poliţia investighează cazul, dar rămîne mereu cu cîţiva paşi în urma anchetei lui Bengtzon. Aceasta ia cazul pe cont propriu, pe de o parte, bucuroasă să scape de vizita la socri, pe de alta, simţindu-se vinovată că-şi neglijează copiii şi soţul. Pe lîngă căutarea alertă a criminalului de pe platoul de filmare, „Prime Time” prezintă de aproape, din perspectiva insider-ului, lumea mass-media, intrigile, cinismul, jungla nefardată din culisele celei de-a patra puteri. Ai impresia că priveşti peste umărul Annikăi Bengtzon la ce se întîmplă într-un studio TV sau într-o redacţie de tabloid.

Intriga poliţistă – crima în cerc închis – seamănă cu cea din romanele Agathei Christie, dar personajul Lizei Marklund nu are nimic din blîndeţea lui Miss Marple. „E rea, încăpăţînată, complicată. Ştie să gătească, dar nu m-aş mărita cu ea!”,  glumea scriitoarea pe seama Annikăi Bengtzon. „În schimb, e o unealtă bună în roman, pot s-o fac să spună lucruri scandaloase!”.

Pauză tragică
Gazeta Sporturilor, împreună cu Editura Trei, vă invită miercuri, 2 noiembrie, să faceţi cunoştinţă cu detectiva teribilă a Lizei Marklund şi cu secretele sîngeroase din „Prime Time”. E o lume fascinantă şi crudă, lumea subiectelor în exclusivitate şi a anchetelor „pe surse”, pe care scriitoarea a studiat-o pe propria piele. De unde şi detaliile de cunoscător care fac farmecul şi faima romanelor ei.

„Scriu 12 ore pe zi, de la 10 dimineaţa la 10 seara. Cam cinci luni îmi ia să termin un roman, dar pentru asta mă documentez mult înainte”. O singură dată Marklund şi-a abandonat rutina şi n-a mai scris timp de trei ani, după ce prietena ei, Anne Lindh, ministrul suedez de externe, a fost ucisă, în 2003, într-un supermarket. „Cînd violenţa te afectează direct, nu mai simţi nevoia să scrii ori să citeşti despre ea. De aceea nu citesc sud-americanii romane poliţiste”.

Sursă: Gazeta Sporturilor

Editura Trei și Gazeta Sporturilor îți aduc un roman tulburător din Seria Neagră!

Miercuri, 26 octombrie, găsești la toate chioșcurile de ziare romanul ”Ura”, de Anne Holt. Exclusiv cu Gazeta Sporturilor!

Vă vine să credeți că un atentat poate fi prevestit? Ați face bine să credeți pentru că așa s-a întâmplat cu masacrul ce a avut loc în Norvegia în luna iulie, în care 77 de oameni și-au pierdut viața!

Scriitoarea norvegiană Anne Holt, fost avocat, procuror, reporter și ministru al Justiției, a prezentat în cartea sa, ”Ura”, un șir de evenimente foarte asemănător cu tragicul atentat din Oslo. ”Ura”, romanul pe care Gazeta Sporturilor si Editura Trei îl lansează miercuri, 26 octombrie, împreună cu ziarul, la prețul de 13,99 lei, înfățișează un tablou la fel de sângeros precum cel din realitate.

”Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulți oameni sunt lăsați pe dinafară. Tot mai mulți devin bolnavi mintal. Tot mai mulți devin criminali”. Acesta este adevărul nefardat pe care scriitoarea Anne Holt l-a trăit și pe care-l împărtășește tuturor cititorilor. Descoperă și tu adevărul despre boala unei societăți dintre cele mai prospere din lume!

„În altă viaţă” de Marc Levy: miercuri cu GSP

Seria de romane premium continuă cu o poveste despre iubire şi reîncarnare vîndută în sute de mii de exemplare.

Primele sale zece romane au fost traduse în 41 de limbi şi publicate în peste 20 de milioane de exemplare. Marc Levy, „Dumas al zilelor noastre”, cum îi spun editorii, continuă să scrie şi să se menţină pe primul loc în topul celor mai bine vînduţi autori francezi.

Cărţi care bat filmul
Totul a început în 1999, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, cînd manuscrisul primului său roman, „Şi dacă e adevărat…”, a nimerit în mîinile unor căutători de poveşti de la DreamWorks, studiourile lui Steven Spielberg.  Contra sumei de 2 milioane de dolari, drepturi de autor, cartea a fost cumpărată şi transformată în comedie romantică.

După lansarea filmului, în 2005, romanele lui au început să se vîndă ca bagheta în Franţa şi ca pîinea caldă în restul lumii. Iar numele scriitorului a devenit „brand”. Marc Levy „a atins acolo unde trebuia şi cînd trebuia, cu această dimensiune magică, pe placul publicului larg”, spunea primul său editor, de la Laffont.

Călătorii cu sufletul la gură
După „Şi dacă e adevărat…”, Gazeta Sporturilor vă oferă un alt bestseller internaţional semnat de Levy: „În altă viaţă”.

De data asta, scriitorul aduce în prezent unul dintre cele mai tulburătoare mituri: reîncarnarea. Doi îndrăgostiţi care se regăsesc graţie unui tablou misterios şi încearcă să rămînă împreună în ciuda duşmanilor, care vor să-i despartă. Povestea de iubire, care traversează timpul, se împleteşte cu intrigi poliţiste, cu poveşti de prietenie şi ură, cu timpuri şi locuri de vis, din New York, Moscova, Paris, Londra, Florenţa.
    

Citește și:

Marc Levy, cel mai citit autor francez al momentului vorbeşte despre sport şi miracole: “Fotbalul e o magie atât de rară”

    
Prieten cu personajele
Felul cum povesteşte, cu o tehnică „aproape cinematografică” („Le Figaro”), directă şi captivantă, reprezintă una dintre explicaţiile pentru succesul lui Levy. Cealaltă stă în personaje.

„Înainte de a mă apuca de scris, stau de vorbă cu ele, încerc să le cunosc, să mă împrietenesc cu ele, ca şi cum ar fi oameni reali”, spunea scriitorul într-un interviu.

Personaje ataşante şi istorii extraordinare veţi descoperi şi în paginile din „În altă viaţă”. Veţi pătrunde în universul licitaţiilor de artă, al experţilor de la Louvre şi al negustorilor de culori din umbra catedralelor. Şi abia la final, după peripeţii pe toate continentele, veţi descifra înţelesul scrisorii misterioase cu care se deschide romanul.

Tiraje-record
„Nu cred în marketing. Bernard Pivot spunea că poţi face tot marketingul şi toată promovarea din lume pentru o carte, dar, dincolo de 80.000 de exemplare, e publicul cel care decide”, afirma Levy. 300.000 de exemplare a fost primul tiraj din Franţa pentru „În altă viaţă”. A fost epuizat. La fel, şi tirajul reeditărilor, în format mare sau de buzunar.

„Cărţile lui chiar plac tuturor, le cumpără fete de 15 ani, bărbaţi de 45 de ani. Le cumpără fără complexe chiar şi cititorii fideli ai «Le Monde»”, mărturisea un patron de librărie pariziană, citat de „L’Express”. În continuarea seriei de romane premium, Gazeta Sporturilor vă invită azi să vă lăsaţi în voia imaginaţiei cu „În altă viaţă” şi să călătoriţi într-un univers de poveşti care fascinează milioane de cititori.

Cronică apărută în Gazeta Sporturilor.