Tag Archive: psihoterapie



Natura umanaÎntr‑o psihanaliză, tratamentul începe în momentul în care este făcută prima interpretare care conștientizează un anumit element din materialul prezentat, care era capabil de prezentare, și cu toate acestea încă nu era complet acceptat de către pacient.

De exemplu, un băiețel de trei ani ia trei cărămizi și face un tunel, iar apoi ia două trenuri și le face să se ciocnească în tunel; interpretare: înăuntrul tău oamenii se întâlnesc, și tu îi (con)ții și îi faci să se lovească sau îi menții la distanță; îmi spui despre mama și tatăl tău și despre modul în care se iubesc sau se ceartă și tu pari dat complet la o parte. (Băiețelului i s‑a declanșat un atac acut de astm atunci când a lovit trenurile între ele, iar interpretarea, oferită în acest caz la trei minute de la începutul analizei, a calmat imediat atacul de astm.)

Odată ce am făcut această interpretare, tratamentul a început și tot materialul ulterior a fost influențat de faptul că eu am intrat în viața băiețelului ca o ființă umană care poate exprima lucrurile în cuvinte, care se poate descurca în mod obiectiv cu situația care este plină de sentimente, care poate tolera un conflict și care poate înțelege ce este gata în pacient să devină conștient și deci acceptabil ca fenomen al sinelui.

În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.

Fragment din Natura umană de D.W. Winnicott

    


La terapie in fustita

K.L. Malawista: Fiecare eseu vorbeşte despre evenimente din vieţile noastre, care pot fi înţelese în lumina unor concepte psihodinamice fundamentale.

O tânără îşi exhibă „din întâmplare“ rochia de petrecere în faţa psihanalistului.

Am aflat că tatăl meu urma să primească premiul „Antreprenorul anului“ peste o lună, Într-o vineri, la ora şase după-amiaza. Şedinţa mea de psihanaliză era programată tot în acea zi, la ora cinci, la un cabinet care se afla la doar doi kilometri de sala de conferinţe. Cum puteam să ajung şi la şedinţă, iar apoi să mă schimb în hainele de gală şi să ajung la timp şi la dineu?

Ca analizandă, am povestit multe amintiri despre faptul că în copilărie îl adoram pe tata. Îmi plăcea foarte mult să mă gătesc în rochiţa mea specială de petrecere care se înfoia atunci când mă învârteam. La şedinţele de psihoterapie, am rememorat amintirea îndrăgită a recitalului meu de balet de când aveam şase ani. Îmi amintesc cum păşeam mândră pe scări, îmbrăcată cu fustiţa mea plisată şi roz de balerină. Tata, aşezat în fotoliul lui obişnuit de piele maro, mă privea cu un zâmbet pe faţă cum făceam mândră piruete. „Măi, dar ce frumoasă eşti!“ spunea el.

Pe măsură ce se apropia ziua dineului, mă obseda această dilemă: nu voiam să vin la şedinţă în rochia mea elegantă, dar, cu toate acestea, mă temeam că nu voi avea timp să merg acasă să mă schimb. Imaginea mea stând întinsă pe canapea în rochia mea de tafta roz, cu fustă în formă de clopot, era de neconceput — sau, poate, prea palpitantă şi periculoasă ca s-o iau în considerare.

Putea oare să fie vorba de faptul că voiam să văd în ochii analistului admiraţia pe care o văzusem în ochii tatălui meu? Mă tot măcinam în sinea mea. Nu puteam nici să anulez şedinţa, nici să mă duc la cabinet în ţinuta de gală. Într-un final, după multe frământări în timpul şedinţelor, am ajuns la o soluţie care mi s-a părut perfectă, deşi am ţinut-o secret faţă de analistul meu. Urma să-mi ţin rochia în maşină. După şedinţă, urma să mă strecor în toaleta cabinetului, să mă transform în prinţesă şi s-o şterg la „bal“.

A sosit şi vinerea dineului. Când şedinţa mea s-a terminat, m-am strecurat până la maşină, mi-am luat ţinuta şi-am venit înapoi pe furiş la toaletă, sperând că analistul meu nu va auzi că m-am întors. Planul a mers ca pe roate. Uşurată şi mulţumită, îmbrăcată acum în ţinuta festivă, cu hainele de stradă în mână, am dat fuga înapoi la maşină, doar ca să descopăr, spre oroarea mea, că uşa era închisă şi că n-aveam cheile în mână. Cu inima grea, am simţit cum mi se accelerează pulsul în timp ce priveam cheile rămase în contactul maşinii. Stăteam acolo, naufragiată, înţelegând cu tristeţe că n-aveam de ales decât să mă întorc la cabinetul analistului pentru a suna un mecanic auto.

Ruşinată, fără îndoială îmbujorată, ţăcănind pe tocuri, am bătut la uşa analistului şi am auzit obişnuitul: „Intră“. Înăuntru, psihanalistul meu format în psihanaliză clasică aştepta cu interes, aşezat în fotoliul lui de piele maro. Nefiind o persoană care să se abţină de la o glumă caldă şi spontană, s-a uitat la mine şi mi-a spus cu un zâmbet poznaş: „Măi, dar ce rochie drăguţă ai!“

***

În povestea „Fustiţa de balerină“, dorinţa fierbinte din copilărie a analizandei de a fi admirată şi iubită de tată s-a reaprins în decursul analizei. În timp ce anticipa plăcerea de a se găti pentru petrecere, fantasma copilărească de a-şi impresiona analistul a ajuns periculos de aproape de suprafaţă, producând o defensă obsesională şi o dezorganizare comportamentală. Pacienta este prinsă între imperativele unei dileme adulte (cum să ajungă la timp la petrecere), pe de o parte, şi dorinţele ei copilăreşti de a câştiga iubirea analistului/tată, respectiv nevoia de a se proteja de conştientizarea dorinţei ei de fetiţă de a câştiga admiraţia analistului, pe de altă parte.

În „Fustiţa de balerină“, tânăra femeie nu mai poate rezista dorinţei ca analistul să-i admire partea ei mai feminină, în aceeaşi măsură în care nu poate accepta această dorinţă la nivel conştient. Astfel, ea „creează“ o situaţie sau o punere în scenă, în care scenariul ei elaborat de a evita acest deznodământ conduce de fapt chiar la apariţia lui. Psihanaliştii moderni se concentrează asupra interpretării transferului în „aici şi acum“-ul relaţiei analitice, unde comentariul uşor ironic al analistului „Măi, dar ce rochie drăguţă ai“ transmite imediat recunoaşterea dorinţei ei transferenţiale. Deşi, pe moment, pacienta probabil roşeşte jenată, ne-o putem imagina, totuşi, făcând o mică piruetă imaginară.

 

Fragment din volumul La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman, Catherine L. Anderson

 


Editura Trei și Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană vă invită mâine, pe 15 mai, de la orele 18.30, în librăria Cărturești-Verona la o întâlnire cu celebrul psihoterapeut american Jon Carlson, coautor al cărților: Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat.

În cadrul evenimentului se va discuta despre limitele și vulnerabilitățile terapeutului, despre cum acesta poate fi afectat de comportamentul unor pacienți și despre cum se poate redresa când face o greșeală. Alături de Jon Carlson vor vorbi psihoterapeuții adlerieni: Ramona Covrig, Elena Șerban și Anda Păcurar. Moderatorul întâlnirii va fi Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

Jon Carlson este profesor emerit de psihologie și consiliere la Universitatea Governors State, Illinois. A scris peste 25 de cărți dedicate terapiei de familie și psihologiei adleriene.
 Psihoterapeutul american va fi prezent în Bucuresti pentru a susține un workshop dedicat perfecționării psihoterapeuților. Detalii despre programul workshopului „Cum să devii un maestru psihoterapeut”, susținut de Jon Carlson în zilele de 16-17 mai 2015 în Bucuresti, găsiți aici.

***

Iată ce scrie Jon Carlson (alături de Jeffrey Kottler) despre schimbările bune care li se întâmplă terapeuților cabinet:

clientulSchim­bă­ri­le aso­cia­te cu te­ra­pia sunt de­se­ori con­si­de­ra­te în ter­meni ne­ga­tivi. Prac­ti­cie­nii sunt pre­ve­niţi să mo­ni­to­ri­ze­ze cu gri­jă efec­te­le no­ci­ve care pot re­zul­ta din apro­pie­rea prea mare de pro­ble­me­le clienţilor lor. Un me­saj ge­ne­ral este de­se­ori co­mu­ni­cat în­ce­pă­to­ri­lor din do­me­niu: „Fiţi foar­te, foar­te atenţi, sau veţi fi «in­fec­taţi» cu ener­gia ne­ga­ti­vă a clienţilor voştri. Pu­teţi sfârşi prin a pro­vo­ca alte pro­ble­me dacă le per­mi­teţi să ajun­gă la voi.“

Ceea ce s-a ig­no­rat frec­vent to­tuşi sunt ace­le mo­men­te în care te­ra­pe­u­ţii sunt schim­baţi în bine. Unii din­tre cei mai tim­pu­rii psih­ana­lişti re­vi­zio­nişti, pre­cum Carl Jung şi Har­ry Stack Sul­li­van, au re­cu­nos­cut mo­men­te­le când te­ra­pe­u­ţii şi clienţii îşi in­ver­sea­ză ro­lu­ri­le. Ir­vin Ya­lom, cu­nos­cut pen­tru fran­che­ţea re­fe­ri­toa­re la in­ti­mi­ta­tea pe care a ex­pe­ri­men­tat-o în câ­te­va re­la­ţii te­ra­pe­u­ti­ce (Ya­lom, 2008), dez­vă­luie de­o­po­tri­vă cum a fost aju­tat de clienţii săi. El îi de­scrie chiar pe te­ra­pe­ut şi pe clientul său drept „to­va­răşi de drum“ an­ga­jaţi îm­pre­u­nă într-o că­lă­to­rie de des­co­pe­ri­re (Ya­lom).

Ceea ce ne in­te­re­sea­ză sunt schim­bă­ri­le re­al­men­te mari pe care te­ra­pe­u­ţii le-au su­fe­rit ca re­zul­tat di­rect al ac­ti­vi­tă­ţii lor. Vor­bim de­spre trans­for­mări uni­ce pe care te­ra­pe­u­ţii se stră­duiesc încă să le in­te­gre­ze în via­ţa lor.

În ciu­da in­ter­dic­ţi­i­lor ati­tu­di­nii con­tra­re şi a unei re­ţi­neri de-a vorbi de­spre acest su­biect aproa­pe tabu în pu­blic, exis­tă o mul­ţi­me de mo­ti­ve pen­tru care acest fe­no­men al schim­bă­ri­lor re­ci­pro­ce în te­ra­pie poa­te apă­rea atât de uşor, ca­u­za prin­ci­pa­lă fi­ind poa­te sim­ţă­min­te­le in­ten­se şi apă­să­toa­re care cir­cu­lă în ca­bi­net.

Ori­cât de in­di­fe­renţi am pre­tin­de că sun­tem, exis­tă mo­men­te în care sun­tem tot atât de im­pli­caţi emo­ţio­nal ca şi pa­cien­ţii noştri.

  • Une­ori ne sim­ţim spe­riaţi, dacă nu în­gro­ziţi.
  • Nu e ceva ne­o­biş­nuit să ne sim­ţim frus­traţi sau chiar fu­rioşi, chiar dacă ne stră­duim din toa­te pu­te­ri­le să ră­mâ­nem ne­utri.
  • Con­ver­sa­ţi­i­le sunt de­se­ori in­va­da­te de con­fu­zie, com­ple­xi­ta­te şi am­bi­gui­ta­te.
  • În şe­din­ţe apa­re une­ori câte o dra­mă (un spec­ta­col) care ri­va­li­zea­ză cu ori­ca­re din­tre fil­me­le sau pie­se­le noas­tre pre­fe­ra­te.

Exis­tă o in­ti­mi­ta­te re­a­lă în re­la­ţii, con­strui­tă pe mul­te­le ore pe­tre­cu­te vor­bind de­spre cele mai per­so­na­le lu­cruri ce se pot ima­gi­na. Când lu­cru­ri­le merg bine, e un soi de em­pa­tie trans­cen­den­tă, în care par­că sim­ţim ini­ma pa­cien­tu­lui bă­tând şi su­fle­tul lui vor­bind. Cum am pu­tea să nu fim afec­taţi de un ni­vel atât de in­tens de im­pli­ca­re?

Apoi mai sunt şi toa­te mo­da­li­tă­ţi­le ne­po­tri­vi­te şi ne­in­ten­ţio­na­te prin care pa­cien­ţii ne fac să creş­tem şi să în­vă­ţăm lu­cruri noi, fără să aibă nici cea mai mică idee de­spre clo­co­tul di­năun­trul nos­tru.

În sfâr­şit, exis­tă schim­bări in­con­ştien­te pe care le re­sim­ţim ca pe un re­zul­tat al lup­tei din tran­şee. În timp, mo­du­ri­le în care pri­vim lu­mea, mo­du­ri­le în care in­ter­ac­ţio­năm cu cei­lalţi, mo­du­ri­le în care ne ve­dem pe noi în­şi­ne se schim­bă gra­dat ca o con­se­cin­ţă a în­tâl­ni­ri­lor noas­tre cu pa­cien­ţii. Pu­tem fi vă­zuţi de pu­blic ca niş­te guru, vră­ji­tori, tă­mă­dui­tori, ora­co­le pe care pe­le­ri­nii le vi­zi­tea­ză pen­tru a cău­ta ilu­mi­na­rea, dar cât de mult câş­ti­găm de pe urma aces­tor în­tre­ve­deri aju­tă­toa­re este unul din­tre se­cre­te­le noas­tre cel mai bine pă­zi­te.

Fragment din vol. Clientul care m-a schimbat 

 


Pe măsură ce aspectele negate ale experienţei sunt aduse în conştiinţă, e nevoie de un proces pe care am ajuns să îl conceptualizăm ca restructurare a Sinelui.

Imaginea Sinelui pe care clientul a avut‑o trebuie să fie modificată pentru a conţine aceste noi percepţii ale experienţei. Asta poate să presupună o mică schimbare când experienţele negate sunt doar uşor incongruente cu Sinele; sau poate să implice cea mai drastică restructurare, în care Sinele şi Sinele în relaţiile lui cu realitatea este atât de transformat, încât puţine aspecte rămân neatinse. În prima situaţie, ar putea să existe un disconfort uşor. În cazul unei restructurări radicale, clientul poate să treacă prin cea mai sfâşietoare durere şi printr‑o confuzie totală şi haotică. Această suferinţă poate fi asociată cu schimbări rapide ale configuraţiilor personalităţii.

O descriere a unei experienţe care a implicat o restructurare profundă este oferită de domnişoara Har. Mare parte din viaţa ei şi din configuraţia de personalitate a fost structurată în jurul urii faţă de tatăl său. Ce se întâmplă când înţelege că a negat sentimentul opus este bine exprimat cu propriile ei cuvinte.

 

Terapia centrata pe clientA optsprezecea şedinţă reprezintă pentru mine un amalgam de sentimente. În această şedinţă am ajuns aproape să spun că îmi plăcea tatăl meu, uneori. Am simţit atunci că am ajuns pe marginea unei prăpăstii îngrozitoare; mam referit la asta mai târziu ca la o groapă pe care miam săpato singură. Când am întrebat: Carei efectul ei asupra „fundamentului întregii mele vieţi?“ deabia mai puteam vorbi. Am simţit mai profund decât pot să descriu că ajunsesem întrun punct foarte îndepărtat de tot ceea ce cunoscusem vreodată. Disperare, frică şi durere — toate mult mai intense decât orice am simţit înainte — se aflau în spatele acestei întrebări.

Imediat ce sa încheiat şedinţa, am vrut să aud înregistrarea, aşa cum făceam uneori. Îmi amintesc că nu am mai opus rezistenţă în timp ce o ascultam şi tremuram pe măsură ce ajungea mai aproape de punctul în care miera teamă că spusesem „îmi iubesc tatăl“. Cred că nu am auzit niciodată această parte pe care o aşteptam. Am adormit şi am dormit până când înregistrarea sa terminat. Când mam trezit, am fost speriată şi nefericită. În următoarea şedinţă, am fost furioasă şi confuză, speriată de ceea ce aş putea să fac sau să spun în continuare. Între aceste două şedinţe am avut ore de panică adevărată. A fost o experienţă dezintegratoare care sa terminat cu o integrare mai bună, dar în acelaşi timp a fost greu de suportat.

În acest moment (a optsprezecea şedinţă), experienţele negate au fost recunoscute, dar au efectul de a produce haos în personalitate. Întrebarea „care‑i efectul ei asupra fundamentului întregii mele vieţi?“ este una care, într‑adevăr, este pusă de fiecare client care se confruntă cu experienţe semnificative care au fost profund negate conştiinţei. Confuzia care apare este bine descrisă de domnişoara Har în a douăzeci şi una şedinţă ca „starea amorfă în care am intrat“. Această calitate fluidă, amorfă este foarte greu de suportat, chiar dacă prevesteşte pierderea unei organizări inadecvate a Sinelui şi deţine posibilitatea unei structuri de personalitate mai eficiente şi mai puţin vulnerabile.

Fragment din 

Terapia centrată pe client. Practica ei actuală, implicaţii și teorie,

de Carl R. Rogers


Consilierul psiholog poate obţine câteva indicii care facilitează o empatie adecvată, dar, într‑o oarecare măsură, este obligat să vadă clientul din perspectiva unui observator şi poate doar să‑şi asume în mod activ câmpul perceptual al clientului, atunci când anumite forme de expresie încep să se manifeste din nou.

Încercând să îţi ofer ţie, cititorule, o experienţă cumva mai adevărată şi mai vie a ceea ce este implicat în setul atitudinal pe care îl discutăm, îţi sugerez să te pui pe tine în locul consilierului şi să ai în vedere următorul fragment care este extras din însemnările complete ale consilierului de la începutul unei şedinţe cu un bărbat în jurul vârstei de treizeci de ani. Când ai terminat materialul, fă un pas înapoi şi inventariază tipurile de atitudini şi gânduri care erau prezente în mintea ta, pe măsură ce citeai.

Terapia centrata pe clientClientul: Nu mă simt foarte normal, dar vreau să mă simt aşa… Credeam că voi avea ceva despre care să vorbesc — apoi totul devine confuz. Încercam să mă gândesc la ceea ce voi spune. Apoi, venind aici, nu merge… Îţi zic, părea că va fi mult mai uşor înainte să vin. Îţi zic, eu chiar nu pot să iau o decizie, nu ştiu ce vreau. Am încercat să judec lucrul acesta logic — am încercat să îmi dau seama care lucruri sunt importante pentru mine. Mam gândit că sunt poate două lucruri pe care un bărbat ar putea să le facă; sar putea căsători şi ar putea să întemeieze o familie. Dar, dacă a fost doar un holtei, câştigânduşi pur şi simplu traiul, asta nu este foarte bine. Mă găsesc pe mine şi gândurile mele întorcândumă la zilele când eram un copil şi plângeam foarte uşor. Stăvilarul se rupea. Am fost în armată patru ani şi jumătate. Nu aveam nicio problemă atunci, nici speranţe, nici dorinţe. Singurul meu gând era să ies când pacea avea să vină. Problemele mele, acum că am ieşit, sunt aceleaşi ca întotdeauna. Îţi zic, se întorc cu mult timp în urmă, înainte de a fi fost în armată. Iubesc copiii. Când eram în Filipine — îţi spun, când am fost tânăr am jurat că no să uit niciodată copilăria mea nefericită — aşa că atunci când iam văzut pe aceşti copii în Filipine, mam purtat cu ei foarte frumos. Obişnuiam să le ofer cornete cu îngheţată şi să mergem la film. A fost doar o perioadă — mam întors — şi asta a trezit în mine nişte emoţii pe care credeam că leam îngropat de mult. (O pauză. Pare foarte aproape să izbucnească în lacrimi.)

Pe măsură ce acest conţinut a fost citit, asemenea gânduri precum cele care urmează ar reprezenta un cadru extern de referinţă în tine, „consilierul“.

  • Mă întreb dacă ar trebui să îl ajut să vorbească.
  • Este această incapacitate de a se pune pe picioare un fel de dependenţă?
  • De ce această indecizie? Care ar putea fi cauza ei?
  • Ce vrea să spună cu această focalizare pe căsătorie şi familie?
  • Pare să fie burlac. Nu ştiam asta.
  • „Plânsul“, „stăvilarul“… a sunat ca şi cum acolo trebuie să existe multă refulare.
  • Este un veteran. Ar fi putut fi un caz psihiatric?
  • Îmi pare rău pentru oricine a petrecut patru ani şi jumătate în armată.
  • Odată va fi nevoie, probabil, să pătrundă în acele experienţe timpurii nefericite.
  • Ce reprezintă acest interes pentru copii? Identificare? Vagă homosexualitate?

Observaţi că toate aceste atitudini sunt, în fond, pline de compasiune. Nu este nimic în „neregulă“ cu ele. Acestea sunt chiar încercări de a „înţelege“, în sensul de a „înţelege despre“ mai degrabă decât a „înţelege cu“. Locul de unde percepe este totuşi în afara clientului. Prin comparaţie, gândurile care ţi‑ar putea trece prin minte, dacă ai avut destul de mult succes în asumarea cadrului intern de referinţă al clientului, ar tinde să fie de această natură:

  • Vrei să faci eforturi către normalitate, nu‑i aşa?
  • Este într‑adevăr greu pentru tine să începi.
  • Luarea unei decizii chiar pare imposibilă pentru tine.
  • Vrei să te căsătoreşti, dar nu ţi se pare că ar fi posibil.
  • Te simţi copleşit de sentimente copilăreşti.
  • Pentru tine, armata a reprezentat stagnare.
  • Să fii foarte drăguţ cu copiii a fost cumva semnificativ pentru tine.
  • Dar a fost şi este o experienţă tulburătoare pentru tine.

Aşa cum am arătat înainte, dacă aceste gânduri sunt exprimate într‑o formă finală şi declarativă, atunci ele se transformă şi devin o evaluare din poziţia de observator a consilierului. Dar, în măsura în care acestea sunt încercări de a înţelege, provizorii în formulare, ele reprezintă atitudinea pe care încercăm să o descriem ca fiind „adoptarea cadrului intern de referinţă al clientului“.

Fragment din Carl Rogers, Terapia centrată pe client

  

Psihologii nu sunt poeţi


IuliaDar unii dintre ei pot fi surse de inspiraţie. Iuliana Alexa a consemnat peste treizeci de interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi români, o categorie profesională discretă în societatea românească.

Intervievatoarea însăşi menţionează în prefaţa volumului: „Sunt cei care nu apar în presă, de obicei, care, prin natura meseriei, cultivă discreţia, dar care au de spus lucruri mult mai interesante şi mai importante decît cei care populează spaţiul media mainstream. Sunt cei care gândesc aplicat la realitate, care pot oferi soluţii sau care te ajută să le vezi şi singur. Cred că ei fac realmente lumea un pic mai bună şi mai deşteaptă.” Tematica interviurilor este la fel de diversă pe cît este paleta orientărilor psihoterapeutice ale profesioniştilor invitaţi: de la educaţia copiilor, la adulter, relaţiile reuşite sau nefericite, de la depresie la educarea optimismului, de la singurătate la criza vîrstei de mijloc. Prin urmare, toate temele vieţii umane, care pot pune o persoană în dificultate sau îi pot oferi resurse pentru a se dezvolta.

Un simplu interviu nu produce schimbare, dar poate confirma unele idei pe care le avem sau poate însemna acel declic care să ducă la schimbare. De exemplu, Ion Vianu subliniază că „nu există izvor mai mare de nereuşită şi amărăciune ca angajarea pe o cale care nu ţi-e proprie”(p. 114), într-o discuţie despre autenticitate, caracter şi viaţă împlinită. Pe de altă parte, Vasile Dem. Zamfirescu, vorbind despre nevroza românească, arată cum calea proprie a românilor, ca manifestare a resentimentului social general, este de a lucra nu pentru binele propriu, ci pentru răul altuia.
În contrast cu multe din comentariile psihanaliştilor (care constituie, se pare, procentul cel mai mare de terapeuţi intervievaţi), unii văd lucrurile mai simplu (şi în acelaşi timp, atît de complex!): „copiii moştenesc de la tată comportamentul sexual” (p. 106), iar atractivitatea se învaţă.

Oricare ar fi forma sub care se prezintă cunoştinţele psihologice actuale, unele lucruri sunt constante:Romanii la psiholog
Starea de bine se învaţă
– Un interior „amenajat” prin conştientizarea de sine şi acceptare previne depresia şi moderează reacţiile la stres
– Mintea şi corpul nostru transmit mesaje corecte în ceea ce ne priveşte, de cele mai multe ori, dar ţine de noi să facem interpretarea
– Iubirea se învaţă, iar inteligenţa fără emoţie nu ne duce prea departe
– Singurătatea poate fi o decizie asumată
– Fiecare perioadă social-istorică are o modă în patologie. În meniul contemporan: atacurile de panică.
– Traumele interioare sunt oportunităţi de învăţare
– Hipercontrolul este sursă de nefericire

Prin urmare….

Citește continuarea recenziei scrisa de Mihaela Butnaru pe Bookblog.ro


101De multe ori, asociem fericirea cu bunurile materiale, gandindu-ne cat de fericiti am fi daca am avea anumite lucruri. La fel ajung sa gandeasca si copiii, imediat ce incep sa se compare cu ceilalti copii de varsta lor care au jucarii sau haine mai frumoase. Uitam astfel sa ne bucuram de experientele care ne fac cu adevarat fericiti, precum jocurile sau timpul petrecut cu prietenii. Ii poti citi povestea urmatoare copilului, pentru a va aminti ce ne face fericiti:).

“A fost o data ca niciodata o printesa care avea totul… sau aproape totul. Locuia intr-un palat urias, iar dupa rege si regina, ea era cea mai importanta persoana din regat. De asemenea, avea tot ce isi dorea, pentru ca era printesa. Daca voia ceva, tot ce trebuia sa faca era sa ceara si i se dadea. Avea toate jucariile care erau la moda, chiar si un palat de jucarie pe care il umplea cu papusi si cu toate accesoriile lor. Avea cele mai noi jocuri pe calculator pe care le jua pe un ecran care acopera un intreg perete din camera de joaca. Si numai acea camera era la fel de mare cat unele dintre casele in care locuiau alte familii din regat. Si totusi, in ciuda atator minunatii, isi pierdea adesea interesul si se simtea singura.

Uneori, ii vedea pe copiii de pe strazi jucandu-se sotron sau sarind coarda, razand, vorbind si cantand.

– De ce scot copiii toate aceste sunete? a intrebat-o pe doica regala intr-o buna zi.

– Cred ca datorita faptului ca sunt fericiti, a raspuns doica.
Privind din nou copiii de jos, printesa a spus:

– Vreau si eu sa fiu fericita. Ce ma va face fericita?

Doica regala nu mai fusese de mult intr-o pozitie atat de dificila. De-ar fi putut sa o lase pe printesa sa iasa pe strada si sa se joace cu ceilalti copii, printesa ar fi putut invata sa rada si sa se bucure. Macar daca printesa ar fi avut cativa prieteni cu care sa imparta povestile sau cu care sa faca unele din lucrurile pe care e placut sa le faci cu amicii!

Se intreba daca printesei nu i-ar placea oare sa se bulgareasca cu pustii de pe ulita sau daca nu ar rade atunci cand ar merge in picioarele goale prin noroi murdarindu-si poate una din rochitele sale frumoase. Dar doica stia ca nu i s-ar fi permis niciodata printesei sa faca acest lucru.

Tot cautand un raspuns pe care sa-l dea printesei la intrebarea sa, privind in jos, si-a vazut pantofii. Poate ca acesta era raspunsul.

In cele din urma, a spus:

– Daca am putea sa gasim cel mai fericit copil din regat, ai putea sa te incalti cu pantofii lui, poate chiar sa mergi pe unde a mers el si ai afla cum e sa fii fericita.

Printesa a cerut regelui sa caute cel mai fericit copil si sa i se aduca pantofii lui. Asteptand sa primeasca pantofii celui mai fericit copil, printesa se intreba cum or fi aratand acestia. “Ce culoare au oare? Pantofii veseli trebuia cu siguranta sa fie colorati. Or fi fost decorati cu flori, curcurbee sau clopotei?”

Dupa o vreme, doica regala a venit in camera printesei cu stirea:

– Inaltimea-Voastra, am vesti bune si vesti proaste.

– Spune-mi-le intai pe cele bune, a tipat printesa.

– Ei bine, a spus doica regala, sunt bucuroasa sa va spun ca am gasit cel mai fericit copil din tot regatul.

– Atunci, unde sunt pantofii mei? a cerut printesa, nerabdaroare.

– Asta este vestea proasta, a raspuns doica regala. Cel mai fericit copil din tot regatul nu avea pantofi deloc.”

Ce il poate invata pe copil aceasta poveste?

  • ca nu intotdeauna obtinem ceea ce vrem,
  • ca fericirea nu se reduce la ceea ce detinem,
  • ca uneori, fericirea sta in lucrurile simple, dar si in libertate si in compania persoanelor apropiate,
  • ca prietenii sunt importanti pentru fiecare dintre noi.

Ce il poti intreba pe copil?

Citeşte întreaga recenzie pe site-ul www.suntparinte.ro


Miercuri, 5 noiembrie, va asteptam cu ceai cald si teme fierbinti la cele 6 ateliere ale Saptamanii Psi, raspandite in toate colturile tarii.

Gazda intalnirilor va fi reteaua de librarii Carturesti. Intrarea e libera, iar workshopurile debuteaza la 18.30. In plus, cartile de psihologie ale Editurii Trei vor fi reduse cu 25% pe parcursul  saptamanii. ”Desfasuratorul” zilei arata cam asa:

  • Analiza viselorBucuresti (Verona): N-a trecut nici o luna de cand a aparut la Editura Trei cea mai proaspta traducere din opera lui C.G. Jung – e vorba de seminarul analistului elvetian Analiza viselor. Aceasta carte va fi si pretextul de la care va pleca discutia la care vor lua parte: 
profesoara universitara Mihaela Minulescu, liderul scolii romanesti de psihologie analitica, alaturi de Silviu Dragomir (director al Editurii Trei) și Sofia-Manuela Nicolae, terapeuta jungiana si redactor la aceeasi editura).
  • Timisoara (Mercy): Eticheta de ”isterie” a fost scoasa de zeci de ani din manualele de psihiatrie. Psihanalistul londonez Christopher Bollas sustine intr-o carte recent tradusa de Ed. Trei ca isteria ar fi inca ”printre noi”, doar ca poarta alte nume (”borderline”, de pilda). Aflati ce crede si terapeutul format in analiza existentiala Ali Baeram. Tema atelierului sau este: Isteria noastra cea de toate zilele.
  • Brasov: Cadre didactice la Universitatea ”Transilvania”, specialistele in psihologie Laura Elena Nastasa (cu formare in terapie experientiala) si Camelia Truta (cu experienta in psihologia educatiei) vor pune pe tapet un subiect de care fiecare s-a lovit macar o data in viata: Invatarea seninatatii fata in fata cu santajul emotional.
  • Constanta: Psihoterapeut, dar si prodecan al Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei (Univ. ”Ovidius”), Rodica Enache va aduce in discutie Experienta maternitatii – consiliere psihologica si postnatala.
  • Iasi (Palas): Una dintre prejudecatile de care participantii la Saptamana Psi se vor dezbara cu siguranta este aceea ca trebuie sa fii ”nebun” sau ”cu probleme” ca sa mergi la psiholog. Nu intamplator psihoterapeutele Nicoleta Dumitru si Andreea Muraru si-au intitulat tema atelierului: Ratacirea in normalitate. Cand apelam la terapie?
  • Cluj (Iulius Mall): Specializat in tulburari de spectru autist, psihologul Ovidiu Damian va discuta despre o tema sensibila, dar care merita adusa in spatiul public: Consilierea parintilor care au copii cu dizabilitati.

 


Tulburari grave ale personalitatiiDin punct de vedere clinic, difuzia identităţii se manifestă printr‑o integrare insuficientă a concepţiei despre sine şi despre ceilalţi.

Se traduce printr‑o experienţă subiectivă de vid cronic, percepţii de sine contradictorii, comportament contradictoriu care nu poate fi integrat într‑un mod cu semnificaţie emoţională şi percepţii ale celorlalţi superficiale, vagi, sărace. Din punctul de vedere al diagnosticului, difuzia identităţii se manifestă atunci când pacientul nu poate transmite intervievatorului interacţiuni semnificative cu ceilalţi, de aceea intervievatorul nu poate empatiza cu concepţia despre sine şi ceilalţi a pacientului în aceste interacţiuni.

De exemplu, o pacientă cu structură de caracter predominant infantilă şi cu o organizare borderline de personalitate a explicat cât de dezgustată era de bărbaţii care foloseau femeile numai ca obiecte sexuale, cum a trebuit ea să scape de avansurile sexuale ale fostului ei şef şi cum evita contactele sociale din cauza avansurilor sexuale puternice din partea bărbaţilor. Ea a mai spus, de asemenea, că a lucrat o perioadă ca „iepuraş“ într‑un club Playboy, şi a fost foarte surprinsă când intervievatorul a confruntat‑o cu contradicţia dintre afirmaţiile ei şi alegerea locului de muncă.

Difuzia identităţii se reflectă, de asemenea, în descrierile unor persoane importante din viaţa pacientului care nu‑i permit intervievatorului să le „reconstituie“, să obţină o imagine clară a lor. Descrierea acestor persoane este adesea atât de puternic contradictorie, încât ele par mai degrabă caricaturi decât fiinţe reale. O femeie care trăia într‑un ménage à trois era incapabilă să descrie bărbatul sau femeia cu care locuia sau relaţiile sexuale şi umane dintre ei şi, în mod special, relaţiile pe care le aveau cu ea.

O altă pacientă borderline cu structură masochistă de personalitate, de multe ori în timpul interviului îşi descria mama ca fiind sensibilă, caldă, atrăgătoare şi atentă la nevoile pacientei; dar şi insensibilă, rece, indiferentă, egoistă şi retrasă. Eforturile de a clarifica aceste contradicţii aparente au determinat, la început, creşterea anxietăţii pacientei. Mai târziu s‑a simțit ca şi cum ar fi fost atacată de intervievator, fiind criticată pentru că avea imagini contradictorii despre mama sa şi, implicit, pentru că nutrea sentimente „rele“ faţă de ea.

Fragment din

Tulburări grave ale personalităţii

de Otto Kernberg

 


Preview-BucurestiCe asteptari au romanii care merg la psiholog si cand e, de fapt, nevoie sa apelezi la un psihoterapeut? Ce-i spui adolescentului care e tentat de droguri, tigari si alcool? Care sunt ingredientele necesare pentru a hrani armonia cuplului tau? Cum faci fata conflictelor tale interioare si cum rezolvi tensiunile cu cei din jur?

Fii invitatul nostru la editia de toamna a Saptamanii PSI (3-9 noiembrie), pentru a gasi raspunsuri la neplacerile si dificultatile din viata de cuplu si de familie, dar si din relatiile sociale incarcate de „jocuri” manipulatoare si santaje emotionale. Vei afla, de asemenea, de ce oamenii destepti ajung sa faca lucruri prostesti si cum poate fi descifrat limbajul afectiunilor psihosomatice.

Participa la atelierele Saptamanii PSI si intalneste-i pe cei mai apreciati psihoterapeuti sau profesori de psihologie din orasul tau! Te invitam la un dialog empatic si cald cu exploratori ai mintii umane, care-ti vor vorbi despre experiente de viata pline de miez, dar si despre metode si idei psihologice de larg interes: de la analiza viselor la semnificatia isteriei, de la consilierea pentru gravide la psihologia varstei a treia.

Saptamana PSI este un eveniment national coordonat de Editura Trei si Librariile Carturesti din Bucuresti, Constanta, Iasi, Cluj, Brasov si Timisoara.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologie ale Editurii Trei vor avea in aceasta perioada o reducere de 25% in reteaua Librariilor Carturesti.

  

PROGRAM BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Denumirea evenimentului: O poveste de iubire – despre cupluri, ce cautam, ce aflam, cum ramanem impreuna?
Invitat: Simona Radu
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Drogurile in date: abordari de tratament in adictie.
Invitat: Raul Rosu
Data : 4 noiembrie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Analiza viselor la C.G. Jung.
Invitati: Mihaela Minulescu, Silviu Dragomir și Sofia-Manuela Nicolae
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Romanii la psiholog. 
Invitat: Aurora Liiceanu, Dragoș Cîrneci și Iuliana Alexa 
Data : 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Denumirea evenimentului: Psihanaliza si filosofie.
Invitati: Vasile Dem. Zamfirescu, Leonid Dragomir, Valentin Protopopescu, Dorin-Liviu Bitfoi, Horia Patrascu
Data : 7 noiembrie (vineri) – ora 18.30

  

PROGRAM CLUJ NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall) 

1. Denumirea evenimentului: Conflictele noastre interioare, resurse pentru schimbare.
Invitat: Gabriela Hum 
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30 

2. Denumirea evenimentului: In cautarea… umbrei pierdute.
Invitat: Liana Don
Data : 4 noiembrie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Consilierea parintilor care au copii cu dizabilitati.
Invitat: Ovidiu Damian
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Ce inseamna sa cresti un copil fericit?
Invitat: Raluca Anton
Data : 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

update: ora 18.00

5. Denumirea evenimentului: De ce dragostea este atat de grea? 
Invitat: Adela Moldovan
Data : 7 noiembrie (vineri) – ora 18.30

  

PROGRAM TIMISOARA – Libraria Carturesti – Mercy

1. Denumirea evenimentului: Jocul psihologic – un mod de interactiune cu ceilalti.
Invitati: Ioana Duma & Membrii Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Isteria noastra cea de toate zilele.
Invitat: Ali Baeram
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Iubirea, eterna poveste. 
Invitat: Anca Munteanu 
Data: 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

          

PROGRAM IASI – Libraria Carturesti – Palas

1. Denumirea evenimentului: De ce uram conflictele?
Invitat: Oana Jitaru
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Utilizarea metaforei in psihoterapie.
Invitat: Ion Dafinoiu
Data : 4 noiembrie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Ratacirea in normalitate. Cand apelam la terapie?
Invitat: Nicoleta Dumitru, Andreea Muraru
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Intimitatea emotionala in cuplu.
Invitat: Cristian Petrescu
Data: 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

  

PROGRAM BRASOV – Libraria Carturesti 

1. Denumirea evenimentului: Varsta a treia – Arta sau fatalitate.
Invitat: Elena Cocorada
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30 

2. Denumirea evenimentului: De ce oamenii destepti fac greseli prostesti.
Invitati: Ana-Maria Cazan, Ramona Henter
Data : 4 noiembrie (marti) – ora 18.30 

3. Denumirea evenimentului: Invatarea seninatatii fata in fata cu santajul emotional.
Invitati: Laura Elena Nastasa, Camelia Truta
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Singur sau in cuplu? Provocarile relatiilor noastre.
Invitat: Diana Vasile
Data : 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Denumirea evenimentului: De la psihic la fizic si inapoi. Simptomele si boala in viata noastra.
Invitat: Laura Teodora David
Data : 7 noiembrie (vineri) – ora 18.30

6. Denumirea evenimentului: Contributii la dezvoltarea psihologiei romanesti.
Invitati: Mihai Anitei, Marcela Rodica Luca
Data : 8 noiembrie (sambata) – ora 11.00

   

PROGRAM CONSTANTA – Libraria Carturesti

1. Denumirea evenimentului: De ce si in ce fel au atata nevoie copiii de parintii lor? 
Invitati: Iulia Ciorbea, Catalin Nedelcea, Cristina Muresanu, Corina Stoica
Data : 3 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Adolescentii. Cum sa fim alaturi de ei ?
Invitati: Raluca Matei, Cristian Petre
Data : 4 noiembrie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Experienta maternitatii – consiliere psihologica si postnatala.
Invitat: Rodica Enache
Data : 5 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Boala – realmente o sansa? 
Invitati: Ramona Caracostea, Liliana Popa, Cristina Ghencea
Data : 6 noiembrie (joi) – ora 18.30

5. Denumirea evenimentului: Divortul. Cine sufera mai mult?
InvitatiIulia Ciorbea, Catalin Nedelcea, Nina Petre, Victoria Pana
Data : 7 noiembrie (vineri) – ora 18.30

%d blogeri au apreciat asta: