Tag Archive: adictie


Tao pentru fumători


Puterea lui TaoAcum o să vă ofer perspectiva taoistă despre cauzele rădăcinilor fumatului şi ale dificultăţii de renunţare la un obicei care dăunează.

Tot ce am spus mai înainte despre fumat este valabil, dar face referire doar la sfera operativă, nicidecum la cea fundamentală. Motivaţia fundamentală este următoarea: ţigara ne oferă prilejul de a ne simţi respiraţia. Atunci când inhalezi fumul în plămâni, simţi cum aerul pătrunde în tine. Apoi, când expiri (aerul a lăsat substanţele care se depun pe plămânii din ce în ce mai negri), nu doar că simţi respiraţia, dar o mai şi vezi. Şi poți să te joci cu ea.

Fumatul ne pune în contact cu propria respiraţie, iar respiraţia este principala şi cea mai importantă activitate a omului. Fumatul ne face să ne simţim mai vii, dar cu ce preţ! Chiar cu acela al vieţii. (…)

Dacă vei reuşi să‑ţi controlezi respiraţia, vei reuşi să‑ţi controlezi şi corpul, mintea şi viaţa. O respiraţie bine reglată va aduce regularitate în gândire, emoţie şi acţiuni. Pe scurt: vei avea mai multă energie, mai multă vitalitate şi bună stare şi vei fi mai fericit. Cum aşa? Este posibil, deoarece respiraţia deschide canale prin care poate circula forţa vitală. Acestea sunt rutele din tai chi, despre care vom vorbi pe larg mai încolo.

Practicanţii de yoga, meditaţie sau arte marţiale ştiu cum să‑şi simtă respiraţia şi fără să fumeze. Tot aşa pot fi reglate şi dorinţele — cele de gratificare orală, cele de folosire a mâinilor, cele legate de foc, cele de socializare sau chiar de statut social — fără să‑ţi faci rău sau chiar să te sinucizi pe parcurs. Asta e calea taoistă de renunţare o dată pentru totdeauna la fumat.

Fragment din Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, de Lou Marinoff

 
Reclame

TripatUn studiu controlat a analizat în profunzime funcţia cognitivă a două grupuri distincte de utilizatori de marijuana și a unui grup de control format din nonutilizatori.

Oamenii din primul grup aveau în jur de 45 de ani și fumaseră foarte mult (aproximativ cinci jointuri pe zi) pentru o perioadă medie de 34 de ani. Oamenii din al doilea grup erau mai tineri (în medie 28 de ani) și fumaseră aproximativ patru jointuri pe zi timp de opt ani. Performanţa acestor grupuri a fost comparată cu subiecţii de vârste comparabile din grupul de control, care nu erau utilizatori de marijuana. Grupul mai în vârstă al utilizatorilor cronici a avut rezultate mai slabe decât celelalte grupuri la testele de învăţare verbală și memorie, precum și la un test de atenţie distributivă.

Există câteva aspecte importante cu privire la acest studiu. În primul rând, acesta indică faptul că, după mulţi ani de utilizare excesivă a marijuanei, există unele deficite cognitive care par a fi permanente. Dar persoanele care au fumat foarte mult vreme de opt ani nu au avut niciun deficit. Utilizatorii din cele două grupuri au fost diferiţi sub un alt aspect, și anume vârsta la care au început să consume marijuana. Persoanele din grupul mai în vârstă au început să consume marijuana de la aproximativ doisprezece ani, în timp ce grupul utilizatorilor mai tineri a început la aproximativ douăzeci de ani.

Consumul de droguri la o vârstă atât de fragedă ar putea avea o legătură cu deficitele cu care s‑au confruntat la vârsta adultă. Aceste descoperiri sugerează oare că expunerile repetate la THC în timpul adolescenţei ar putea cauza leziuni sau deficite care nu s‑ar produce la vârsta adultă pentru aceleași niveluri de expunere? Pentru moment, cel mai bun răspuns este că nu știm, dar există unele studii asupra cărora merită să reflectăm…

 Citiți mai mult în cartea

Tripat.

Ce trebuie să ştii despre droguri:

de la alcool la ecstasy

   


Nu puteți spune niciodată NU? Îi puneți tot timpul pe primul loc pe ceilalți? Poate că suferiți de așa-numita ”tulburare de personalitate altruistă”, adică de ”adicţia de a face pe plac celorlalți”, cum le numește metaforic psihoterapeutul Les Barbanell în Adio, vinovăţie! Cum să scapi de nevoia de a-i mulţumi pe ceilalţi. Iată și care sunt ”simptomele” celor ce suferă de un altruism excesiv, adică ale așa-numiților ”îngrijitori”:

 

  • Formează relaţii dăruind afectiv şi fizic, şi evită în mod obişnuit să primească ceva înapoi, creând în interacţiunile lor cu ceilalţi un dezechilibru între a da şi a primi. (“Ai nevoie de mine pentru toate; Eu n-am nevoie de tine pentru nimic.”)
  • Sunt consumaţi de vinovăţie şi uşor susceptibili de a fi făcuţi să se simtă vinovaţi. Vinovăţia îl împiedică pe îngrijitor să facă acele lucruri (de ex. să spună “nu”) care ar putea duce la a fi respins sau abandonat de către ceilalţi. Prin urmare, experienţa conştientă a vinovăţiei este un simplu paravan pentru anxietatea insidioasă ce rezidă în inconştientul personalităţii „îngrijitorilor”.
  • Sunt motivaţi de o dorinţă compulsivă de a se face utili chiar dacă cel care primeşte ajutorul lor are sau nu nevoie de ceea ce îi este oferit. Aceste comportamente duc în mod inevitabil la respingere …  în mod ironic, exact rezultatul pe care binevoitorul caută să îl evite. 
  • Îşi reprimă nevoile de plăcere, bucurie şi intimitate. Mesajul lor este, “Dacă nu vreau nimic, nu voi fi dezamăgit (dacă nu primesc nimic); asigurându-mă că ceilalţi sunt fericiţi, asta mă ajută să nu mă mai gândesc la propria mea plăcere.”
  • ”Îngrijitorii” devin copleşiţi de obligaţii, care sunt atât cerute de ceilalţi, dar şi autoimpuse. Activitatea constantă şi consumul pentru îndeplinirea obligaţiilor îi face să evite nevoia de plăcere, dar și posibilitatea a fi ignorați sau respinși.
  • În situaţiile conflictuale îşi asumă vinovăţia şi se simt siliţi să-şi asume, pe nedrept, responsabilitatea pentru problemele şi conflictele întâmpinate de ceilalţi.
  • Par a fi independenţi şi se poartă cu ceilalţi aşa cum de fapt ar vrea ei să fie trataţi, când vine vorba de indulgenţă şi atenţie. Consideră riscant din punct de vedere emoţional să ceară în mod direct sau indirect ca aceste nevoi să le fie satisfăcute.
  • Îşi neagă singurătatea şi situaţiile obişnuite în care ar avea nevoie de ceilalţi, presupunând că de fapt ceilalţi au aceste nevoi, chiar dacă nu este aşa.
  • Îşi maschează dorinţele şi poftele aşteptând ca ceilalţi să ştie ce îşi doresc sau au ei nevoie. Rezultatul este un sentiment accentuat de nedreptate şi mânie, ce rămâne latent atunci când se simt ignoraţi.
  • Rareori spun “nu” şi nu arată ce simt (iritabilitate, gânduri contradictorii, mânie, conflict şi altele), fapt care zădărniceşte comunicarea autentică şi stabilirea unor relaţii fireşti.
  • În cele din urmă sunt percepuţi ca “prea buni pentru a fi adevăraţi”, ceilalţi începând să nu mai aibă încredere în motivele lor, pentru că ei nu vor să primească niciodată nimic în schimb.
  • Par foarte siguri pe sine şi independenţi, în ciuda trecutului care le-a distrus stima de sine şi le-a mărit insecuritatea.

   

Află căile prin care te poți vindeca de ”altruismul compulsiv”

din volumul lui Les Barbanell 

Adio, vinovăţie! Cum să scapi de nevoia de a-i mulţumi pe ceilalţi  

       

   

%d blogeri au apreciat asta: