Iezuitul Athanase Kircher chiar a existat (s-a sfârșit în 1680). Însă cu siguranță că nu a trecut prin atâtea peripeții uluitoare și nu era atât de ingenios precum dublul său zugrăvit în romanul lui Jean-Marie Blas de Robles, Acolo unde tigrii sunt la ei acasă. De fapt, ca să respectăm convenția romancierului de origine algeriană (licențiat în filosofie la Sorbona), ”zugrăveala” e realizată de însoțitorul lui Athanase într-un manuscris găsit în Brazilia de jurnalistul Eléazard von Wogau, eroul de drept al acestui roman de aventuri, care prezintă alternativ peripețiile iezuitului, dar și aventurile familiei Wogau prin jungla și favelele sud-americane.
Iată un fragment în care preacucernicul Kircher se ia la întrecere cu preavenerabilul Arhimede.
De cum i se vindecară rănile, pornirăm către Siracuza. Programul nostru cuprindea studierea monumentelor antice ale oraşului, dar şi vizitarea bibliotecilor dominicane de la Noto & Ragusa. Fără a-mi mai fi spus, Kircher urzise însă alte planuri. Siracuza fiind oraşul natal al lui Arhimede, n-ar fi trebuit să mă îndoiesc că maestrul meu nu avea să piardă ocazia pentru a-şi măsura geniul cu acela al ilustrului matematician.
Ceasuri la rând ne plimbarăm printre zidurile Ortigiei, deasupra mării, fără a înţelege ceva din logica măsurătorilor pe care Athanase le făcea cu astrolabul & nici din schiţele pe care le îngrămădea în caiet. Apoi se închise două zile & o noapte în camera lui, interzicând să fie deranjat. La ieşire, strălucind de bucurie, merse pe la diferiţi meşteri cărora le-a încredinţat sarcini foarte precise, cu indicaţia de a lăsa deoparte orice altă treabă. În următoarele două săptămâni făcurăm prevăzutul tur al bibliotecilor din jur. (…)
Sosind ziua în care toate materialele comandate de Athanase i-au fost aduse, maestrul meu catadicsi în sfârşit să-mi explice motivul misterioaselor pregătiri.
În vremea asedierii Siracuzei de către consulul Marcellus, în 214 înaintea naşterii Domnului nostru Christos, invenţiile lui Arhimede întârziaseră mult victoria romanilor. După spusele lui Antiohus din Ascalon & ale lui Diodor din Sicilia, minunatul maestru reuşise să dea foc vaselor duşmane aruncând către ele raza de foc a unei oglinzi. Afirmând imposibilitatea fizică de a construi o oglindă atât de puternică, cea mai mare parte a comentatorilor & savanţilor timpului nostru considerau totul drept o legendă. Împotriva tuturor acestor păreri, Kircher înţelegea să-l reabiliteze pe Arhimede, chiar în locurile în care îşi dovedise altădată incomparabila forţă a geniului său…
– Vezi, Caspar, toţi ignoranţii ăştia, începând cu domnul Descartes, ca să nu-l citez decât pe el, toţi măgarii ăştia au dreptate atunci când susţin că nu s-ar putea aprinde un foc de la o asemenea depărtare folosindu-te de oglinzi. O oglindă plană nu concentrează destul din lumina soarelui, căci acesta îşi trimite razele perpendicular pe suprafaţa oglinzii. Cât despre oglinzile circulare ori parabolice, cu siguranţă, ele sunt în stare să aprindă materiale combustibile, însă doar de aproape, adică în punctul de convergenţă a razelor. În faţa acestei probleme, cel dintâi lucru de făcut este să evaluezi cu precizie locul în care s-au găsit cândva corăbiile lui Marcellus.
Ţinând cont de configuraţia zidurilor de apărare ale oraşului, de adâncimea apei din jurul acestora & de apropierea necesară pentru un asediu eficient, elemente pe care le-am calculat zilele trecute, galerele romane trebuiau să manevreze la treizeci sau patruzeci de paşi de metereze. Or, pentru a se conforma condiţiilor date, o oglindă parabolică ar fi avut nevoie să fie de o leghe diametru!, ceea ce, într-adevăr, nu se poate cu niciun chip admite, nici măcar în ziua de azi. Numai că posibilităţile omeneşti sunt nenumărate &, mulţumesc Cerului, am ajuns la ideea unei oglinzi eliptice care, sunt convins, va reuşi ceea ce, dintotdeauna, celelalte nu ar fi putut-o face! Ducele de Hesse va fi aici peste trei zile. I-am comunicat planul meu, iar el a convocat, cu această ocazie, cele mai mari nume ale Siciliei. Astfel, vor fi cei dintâi care vor putea vedea acest nou Speculum Ustor pe care, dragul meu Caspar, îl vom construi împreună dacă vei fi de acord să mă ajuţi… (…)
La ora fixată, unsprezece dimineaţa, o ambarcaţiune mare de pescuit, cumpărată cu sprijinul lui Frederick de Hesse, veni până la patruzeci de paşi de locul pe care ni-l alesesem. O lupoaică romană fusese pictată pe castelul de la pupă, servind drept ţintă. După ce aranjară ici & colo, pe punte, imitaţii de legionari (nişte imitaţii perfecte), marinarii coborâră de la bord. În acel moment, Kircher ridică prelata, dezvelind maşinăria, într-un murmur general de uimire.
Era vorba despre un trunchi de con destul de mare, deschis la ambele extremităţi, al cărui interior fusese transformat în oglindă. Un sistem destul de simplu de roţi & angrenaje permitea orientarea precisă în orice direcţie. Învârtind pe rând mai multe manivele, Athanase orientă oglinda în aşa fel, încât punctul luminos pe care îl producea să atingă centrul ţintei. După care începu aşteptarea. Tăcerea era atât de deplină, încât se putea auzi clipocitul valurilor lovind ţărmul şi întorcându-se.
În sfertul de oră care urmă nimic nu se întâmplă. Invitaţii şuşoteau între ei. Pe faţa lui Kircher se scurgeau picături mari de sudoare, pe când nu mai contenea cu reglarea razei, privirea fiindu-i aţintită la lupoaica romană. Atraşi de nepotrivitul spectacol, oameni de rând se adunaseră în spatele cordonului de gardă & comentau cu voce tare cele ce vedeau, râzând & glumind după cum au obiceiul a face locuitorii din sud de câte ori văd ceva ce le depăşeşte puterea de înţelegere. Se scursese de acum o jumătate de ceas fără vreun rezultat, iar invitaţii începuseră şi ei să îşi piardă răbdarea în faţa unui eşec ce dura atât de mult, când un pescăruş, atras fără îndoială de strălucirea oglinzii, scăpă un găinaţ care se sparse pe maşinărie, atingându-mi uşor maestrul. Nici că fu nevoie de mai mult de atât pentru a se stârni hazul tuturor. Glume deocheate ţâşniră din toate părţile către Athanase & îmi fu dat să aud chiar şi un nobil sicilian comentând întâmplarea cu un profund dispreţ:
— La merda tira la merda!
Îl văzui pe Kircher roşindu-se din cauza insultei, însă continuă să trebăluiască prin jurul maşinăriei, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă apucasem să mă rog ca totul să se termine cât mai iute, într-un fel sau altul, citind deja semnele enervării sigure pe chipul Marelui Duce, când un urlet al maestrului meu i-a făcut să tresară pe toţi cei de faţă.
— Evrika! a mai strigat o dată. Priviţi! Priviţi! Oameni ce-aveţi atât de puţină credinţă!
Nemişcat, încremenit într-o poziţie teatrală, arăta către ţintă cu un deget răzbunător: un fir de fum negru se înălţa drept către cerul albastru…
Un zumzet admirativ se ridica dinspre întreaga asistenţă. Aproape în întregime, lupoaica, pârâind, fu acoperită de flăcări, provocând pe navă mai multe focare, pornite parcă printr-o dâră de praf de puşcă. Uitându-mă la Kircher, uluit de o asemenea urmare, acesta îmi făcu cu ochiul & înţelesei că ambarcaţiunea fusese pregătită cu grijă. Încrezător în inventivitatea maestrului meu într-un asemenea domeniu, mă pregătii pentru noi surprize. Acestea nu se lăsară aşteptate: în clipa în care feluca ajunse pradă focului, o sumedenie de rachete începură să irumpă din tambuchiuri, explodând în înalt cu zgomot mare, după care focurile bengale se transformară în fântâni arzătoare, ţâşnind ca petalele unor flori multicolore împrejurul vasului, iar manechinele cuprinse de văpaie fură aruncate de către nişte catapulte pe deasupra întregii minunăţii. Proiectilele incendiare nu-şi terminaseră încă apariţia, când noi rachete se ridicară foarte sus, cu un şuierat ascuţit, desenând exploziv tripodul, simbolul Siciliei, un „S“ de la Siracuza & cele patru litere ale cuvântului ebraic ce-l desemnează pe Iehova. Pentru încheiere, se auzi un nesfârşit pârâit de mitralii, pe când vasul se ducea la fund într-un nor de fum.
(fragment din romanul Acolo unde tigrii sunt la ei acasă)
Editura Trei 
