Archive for iulie, 2010



 

Iezuitul Athanase Kircher chiar a existat (s-a sfârșit în 1680). Însă cu siguranță că nu a trecut prin atâtea peripeții uluitoare și nu era atât de ingenios precum dublul său zugrăvit în romanul lui Jean-Marie Blas de Robles, Acolo unde tigrii sunt la ei acasă. De fapt, ca să respectăm convenția romancierului de origine algeriană (licențiat în filosofie la Sorbona), ”zugrăveala” e realizată de însoțitorul lui Athanase într-un manuscris găsit în Brazilia de jurnalistul Eléazard von Wogau, eroul de drept al acestui roman de aventuri, care prezintă alternativ peripețiile iezuitului, dar și aventurile familiei Wogau prin jungla și favelele sud-americane.

Iată un fragment în care preacucernicul Kircher se ia la întrecere cu preavenerabilul Arhimede.

    

   

De cum i se vin­de­ca­ră ră­ni­le, por­ni­răm că­tre Si­ra­cu­za. Pro­gra­mul nos­tru cu­prin­dea stu­die­rea mo­nu­men­te­lor an­ti­ce ale ora­şu­lui, dar şi vi­zi­ta­rea bi­blio­te­ci­lor do­mi­ni­ca­ne de la Noto & Ra­gu­sa. Fără a-mi mai fi spus, Kir­cher ur­zi­se însă alte pla­nuri. Si­ra­cu­za fi­ind ora­şul na­tal al lui Ar­hi­me­de, n-ar fi tre­buit să mă în­do­iesc că maes­trul meu nu avea să piar­dă oca­zia pen­tru a-şi mă­su­ra ge­niul cu ace­la al ilus­tru­lui ma­te­ma­ti­cian.

Cea­suri la rând ne plim­ba­răm prin­tre zi­du­ri­le Or­ti­giei, dea­su­pra mă­rii, fără a în­ţe­le­ge ceva din lo­gi­ca mă­su­ră­to­ri­lor pe care Atha­na­se le fă­cea cu as­tro­la­bul & nici din schi­ţe­le pe care le în­gră­mă­dea în ca­iet. Apoi se în­chi­se două zile & o noap­te în ca­me­ra lui, in­ter­zi­când să fie de­ran­jat. La ie­şi­re, stră­lu­cind de bu­cu­rie, mer­se pe la di­fe­riţi meş­teri că­ro­ra le-a în­cre­din­ţat sar­cini foar­te pre­ci­se, cu in­di­ca­ţia de a lăsa de­o­par­te ori­ce altă trea­bă. În ur­mă­toa­re­le două săp­tă­mâni fă­cu­răm pre­vă­zu­tul tur al bi­blio­te­ci­lor din jur. (…)

So­sind ziua în care toa­te ma­te­ria­le­le co­man­da­te de Atha­na­se i-au fost adu­se, maes­trul meu ca­ta­dicsi în sfâr­şit să-mi ex­pli­ce mo­ti­vul mis­te­rioa­se­lor pre­gă­tiri.

În vre­mea ase­die­rii Si­ra­cu­zei de că­tre con­su­lul Mar­cel­lus, în 214 îna­in­tea naş­te­rii Dom­nu­lui nos­tru Chris­tos, in­ven­ţi­i­le lui Ar­hi­me­de în­târ­zia­se­ră mult vic­to­ria ro­ma­ni­lor. După spu­se­le lui An­ti­o­hus din As­ca­lon & ale lui Dio­dor din Si­ci­lia, minu­na­tul maes­tru re­u­şi­se să dea foc va­se­lor duş­ma­ne arun­când că­tre ele raza de foc a unei oglinzi. Afir­mând  im­po­si­bi­li­tatea fizi­că de a con­strui o oglin­dă atât de pu­ter­ni­că, cea mai mare par­te a co­men­ta­to­ri­lor & sa­van­ţi­lor tim­pu­lui nos­tru con­si­de­rau to­tul drept o le­gen­dă. Îm­po­tri­va tu­tu­ror aces­tor pă­reri, Kir­cher în­ţe­le­gea să-l re­a­bi­li­te­ze pe Ar­hi­me­de, chiar în lo­cu­ri­le în care îşi do­ve­di­se al­tă­da­tă in­com­pa­ra­bi­la for­ţă a ge­niu­lui său…

– Vezi, Cas­par, toţi ig­no­ran­ţii ăş­tia, în­ce­pând cu dom­nul Des­car­tes, ca să nu-l ci­tez de­cât pe el, toţi mă­ga­rii ăş­tia au drep­ta­te atunci când sus­ţin că nu s-ar pu­tea aprin­de un foc de la o ase­me­nea de­păr­ta­re fo­lo­sin­du-te de oglinzi. O oglin­dă pla­nă nu con­cen­trea­ză des­tul din lu­mi­na soa­re­lui, căci aces­ta îşi tri­mi­te ra­ze­le per­pen­di­cu­lar pe su­pra­fa­ţa oglin­zii. Cât de­spre oglin­zi­le cir­cu­la­re ori pa­ra­bo­li­ce, cu si­gu­ran­ţă, ele sunt în sta­re să aprin­dă ma­te­ria­le com­bus­ti­bi­le, însă doar de aproa­pe, adi­că în punc­tul de con­ver­gen­ţă a ra­ze­lor. În faţa aces­tei pro­ble­me, cel din­tâi lu­cru de fă­cut este să eva­lu­ezi cu pre­ci­zie lo­cul în care s-au gă­sit când­va co­ră­bi­i­le lui Mar­cel­lus.

  

  

Ţi­nând cont de con­fi­gu­ra­ţia zi­du­ri­lor de apă­ra­re ale ora­şu­lui, de adân­ci­mea apei din ju­rul aces­to­ra & de apro­pie­rea ne­ce­sa­ră pen­tru un ase­diu efi­cient, ele­men­te pe care le-am cal­cu­lat zi­le­le tre­cu­te, ga­le­re­le ro­ma­ne tre­bu­iau să ma­ne­vre­ze la trei­zeci sau pa­tru­zeci de paşi de me­te­re­ze. Or, pen­tru a se con­for­ma con­di­ţi­i­lor date, o oglin­dă pa­ra­bo­li­că ar fi avut ne­vo­ie să fie de o le­ghe dia­me­tru!, ceea ce, în­tr-a­de­văr, nu se poa­te cu niciun chip ad­mi­te, nici mă­car în ziua de azi. Nu­mai că po­si­bi­li­tă­ţi­le ome­neşti sunt ne­nu­mă­ra­te &, mul­ţu­mesc Ce­ru­lui, am ajuns la ideea unei oglinzi elip­ti­ce care, sunt con­vins, va re­uşi ceea ce, din­tot­dea­u­na, ce­le­lal­te nu ar fi pu­tut-o face! Du­ce­le de Hes­se va fi aici peste trei zile. I-am co­mu­ni­cat pla­nul meu, iar el a con­vo­cat, cu aceas­tă oca­zie, cele mai mari nume ale Si­ci­liei. Ast­fel, vor fi cei din­tâi care vor pu­tea ve­dea acest nou Spe­cu­lum Us­tor pe care, dra­gul meu Cas­par, îl vom con­strui îm­pre­u­nă dacă vei fi de acord să mă ajuţi… (…)

La ora fi­xa­tă, un­spre­ze­ce di­mi­nea­ţa, o am­bar­ca­ţiu­ne mare de pes­cuit, cum­pă­ra­tă cu spri­ji­nul lui Fre­de­rick de Hes­se, veni până la pa­tru­zeci de paşi de lo­cul pe care ni-l ale­se­sem. O lu­poai­că ro­ma­nă fu­se­se pic­ta­tă pe cas­te­lul de la pupă, ser­vind drept ţin­tă. După ce aran­ja­ră ici & colo, pe pun­te, imi­ta­ţii de le­gio­nari (niş­te imi­ta­ţii per­fec­te), ma­ri­na­rii co­bo­râ­ră de la bord. În acel mo­ment, Kir­cher ri­di­că pre­la­ta, dez­ve­lind ma­şi­nă­ria, în­tr-un mur­mur ge­ne­ral de ui­mi­re.

Era vor­ba de­spre un trunchi de con des­tul de mare, des­chis la am­be­le ex­tre­mi­tăţi, al că­rui in­te­rior fu­se­se trans­for­mat în oglin­dă. Un sis­tem des­tul de sim­plu de roţi & an­gre­na­je per­mi­tea orien­ta­rea pre­ci­să în ori­ce di­rec­ţie. În­vâr­tind pe rând mai mul­te ma­ni­ve­le, Atha­na­se orien­tă oglin­da în aşa fel, în­cât punc­tul lu­mi­nos pe care îl pro­du­cea să atin­gă cen­trul ţin­tei. După care în­ce­pu aş­tep­ta­rea. Tă­ce­rea era atât de de­pli­nă, în­cât se pu­tea auzi cli­po­ci­tul va­lu­ri­lor lo­vind ţăr­mul şi în­tor­cân­du-se.

  

  

În sfer­tul de oră care urmă ni­mic nu se în­tâm­plă. In­vi­ta­ţii şu­şoteau în­tre ei. Pe faţa lui Kir­cher se scur­geau pi­că­turi mari de su­doa­re, pe când nu mai con­te­nea cu re­gla­rea ra­zei, pri­vi­rea fi­in­du-i aţin­ti­tă la lu­poai­ca ro­ma­nă. Atraşi de ne­po­tri­vi­tul spec­ta­col, oa­meni de rând se adu­na­se­ră în spa­te­le cor­do­nu­lui de gar­dă & co­men­tau cu voce tare cele ce ve­deau, râ­zând & glu­mind după cum au obi­ceiul a face lo­cui­to­rii din sud de câte ori văd ceva ce le de­pă­şeş­te pu­te­rea de în­ţe­le­ge­re. Se scur­se­se de acum o ju­mă­ta­te de ceas fără vreun re­zul­tat, iar in­vi­ta­ţii în­ce­pu­se­ră şi ei să îşi piar­dă răb­da­rea în faţa unui eşec ce dura atât de mult, când un pes­că­ruş, atras fără în­do­ia­lă de stră­lu­ci­rea oglin­zii, scă­pă un găi­naţ care se spar­se pe ma­şi­nă­rie, atin­gân­du-mi uşor maes­trul. Nici că fu ne­vo­ie de mai mult de atât pen­tru a se stârni ha­zul tu­tu­ror. Glu­me de­o­chea­te ţâş­ni­ră din toa­te păr­ţi­le că­tre Atha­na­se & îmi fu dat să aud chiar şi un no­bil si­ci­lian co­men­tând în­tâm­pla­rea cu un pro­fund dis­preţ:

La mer­da tira la mer­da!

Îl vă­zui pe Kir­cher ro­şin­du-se din ca­u­za in­sul­tei, însă con­ti­nuă să tre­bă­lu­ias­că prin ju­rul ma­şi­nă­riei, de par­că ni­mic nu s-ar fi în­tâm­plat. Mă apu­ca­sem să mă rog ca to­tul să se ter­mi­ne cât mai iute, în­tr-un fel sau al­tul, ci­tind deja sem­ne­le ener­vă­rii si­gu­re pe chi­pul Ma­re­lui Duce, când un ur­let al maes­tru­lui meu i-a fă­cut să tre­sa­ră pe toţi cei de faţă.

— Evri­ka! a mai stri­gat o dată. Pri­viţi! Pri­viţi! Oa­meni ce-a­veţi atât de pu­ţi­nă cre­din­ţă!

Ne­miş­cat, în­cre­me­nit în­tr-o po­zi­ţie tea­tra­lă, ară­ta că­tre ţin­tă cu un de­get răz­bu­nă­tor: un fir de fum ne­gru se înăl­ţa drept că­tre ce­rul al­bas­tru…

Un zum­zet ad­mi­ra­tiv se ri­di­ca din­spre în­trea­ga asis­ten­ţă. Aproa­pe în în­tre­gi­me, lu­poai­ca, pâ­râind, fu aco­pe­ri­tă de flă­cări, pro­vo­când pe navă mai mul­te fo­ca­re, por­ni­te par­că prin­tr-o dâră de praf de puş­că. Ui­tân­du-mă la Kir­cher, uluit de o ase­me­nea ur­ma­re, aces­ta îmi făcu cu ochiul & în­ţe­le­sei că am­bar­ca­ţiu­nea fu­se­se pre­gă­ti­tă cu gri­jă. În­cre­ză­tor în in­ven­ti­vi­ta­tea maes­tru­lui meu în­tr-un ase­me­nea do­me­niu, mă pre­gă­tii pen­tru noi sur­pri­ze. Aces­tea nu se lă­sa­ră aş­tep­ta­te: în cli­pa în care fe­lu­ca ajun­se pra­dă fo­cu­lui, o su­me­de­nie de ra­che­te în­ce­pu­ră să irum­pă din tam­bu­chiuri, ex­plo­dând în înalt cu zgo­mot mare, după care fo­cu­ri­le ben­ga­le se trans­for­ma­ră în fân­tâni ar­ză­toa­re, ţâş­nind ca pe­ta­le­le unor flori mul­ti­co­lo­re îm­pre­ju­rul va­su­lui, iar ma­ne­chi­ne­le cu­prin­se de vă­pa­ie fură arun­ca­te de că­tre niş­te ca­ta­pul­te pe dea­su­pra în­tre­gii mi­nu­nă­ţii. Pro­iec­ti­le­le in­cen­dia­re nu-şi ter­mi­na­se­ră încă apa­ri­ţia, când noi ra­che­te se ri­di­ca­ră foar­te sus, cu un şuie­rat as­cu­ţit, de­se­nând ex­plo­ziv tri­po­dul, sim­bo­lul Si­ci­liei, un „S“ de la Si­ra­cu­za & cele pa­tru li­te­re ale cu­vân­tu­lui ebraic ce-l de­sem­nea­ză pe Ie­ho­va. Pen­tru în­che­ie­re, se auzi un ne­sfâr­şit pâ­râit de mi­tra­lii, pe când va­sul se du­cea la fund în­tr-un nor de fum.

(fragment din romanul  Acolo unde tigrii sunt la ei acasă)

Reclame

Balzac a scris-o intr-un mod concis: „A vrea ne erodeaza, a putea ne distruge″.

Pe femeia noastra (si vorbesc aici in numele tuturor barbatilor), atunci cand inca nu locuiam impreuna si eram logoditi, aveam intotdeauna chef sa o strangem in brate, sa o mangaiem si, suprema fericire la care am visat atat de mult, sa facem dragoste cu ea. Ne gandeam des la asta toata ziua, doream sa ne terminam treaba si sa o intalnim. Tot asa simtea si ea; in prima perioada a vietii comune, impartaseam aceeasi fervoare. Gandul ca odata cu venirea serii ne regaseam si ne puteam dezmierda in pat ne umplea de energie toata ziua.

Incetul cu incetul entuziasmul incepe sa scada. Este tot fericire dar nu mai este dublata de nebunie. Inaintam inca putin in timp si au sosit serile in care am simtit oboseala si nevoia de a dormi care era mai puternica decat dorinta de a face dragoste. A avea la dispozitie acesta femeie, totdeauna la indemana, zi si nopate, a-ti putea oferi bucuriile iubirii atunci cand ai chef, a face din placere o obisnuinta pare ca inlatura magia dintre relatiile sexuale. Dorinta s-a estompat si relatiile sexuale s-au rarit.

Dar intr-o zi femeia pleaca la din oras pentru un congres. Cat de lung ti s-a parut timpul, casa e atat de mare si patul ti se pare gol. Si dorinta ta care crestea, te enerveaza apoi te obsedeaza. Cum am putut sa stau alaturi de acesta femeie atatea seri fara a face dragoste cu ea? De-ar veni cat mai repede! Si s-a intors. Ai asteptat-o la aeroport, ai strans-o in brate, ai imbratisat-o salbatic. In masina, mainile nerabdatoare au pipait carnea frematand, comoara de nepretuit pe care o pierdusesi. De abia ajunsi acasa ai rasturnat-o in pat unde, dezbracata doar pe jumatate, ati facut dragoste fara a astepta prea mult.

Tocmai ai experimentat acesta lege a psihologiei. Nu dorim nimic mai mult pe lume decat ceea ce nu avem, iar ceea ce avem deja ne oboseste….

Citeste intreg articolul in revista Psychologies:

http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Cuplu-Sexualitate/Dorinta-barbatilor-apare-din-absenta-1331114?p=1



Efectul Mozart pe dos sau cum muzica de fundal îți slăbește memoria.

   

Despre meloterapie, despre acordurile lui Mozart care îi deșteaptă pe cei mici, despre efectul tonifiant și antidepresiv al muzicii ați auzit fără îndoială.

Ei bine, un psiholog galez vine să ne strice puțin socotelile și spune că dacă începem o sarcină intelectuală, mai bine închidem radioul, ne dăm jos căștile sau ieșim de pe Youtube. Chiar dacă îți place la nebunia muzica ce răsună în background, asta nu ajută cu nimic. Ba, din contră!

 

  

   

Nick Perham, de la Universitatea din Cardiff, a comparat memoria de scurtă durată (reținerea a 8 consoane în ordinea prezentării lor) pe cinci tipuri de fundal sonor: liniștit, muzică preferată (Rihanna, Stranglers, Arcade Fire), muzică antipatizată (Death Angel), sunete schimbătoare sau sunete repetitive.

  

   

Mai e cazul să spun că cele mai bune performanțe au fost obținute pe fundalul tăcut sau pe cel cu sunete repetitive? Dar ce spuneți de faptul că memoria a fost afectată la fel de rău și de muzica preferată, și de cea antipatizată? Și acum explicația galezului:

”Performanța mai proastă pe fundalul muzical sau al sunetelor schimbătoare vine din variațiile acustice existente în acele medii. Ceea ce împiedică buna memorare, prin repetiție, a ordinii anumitor itemi”

Și calculele mintale sunt, de asemenea, afectate, pentru că presupun o memorie de scurtă durată a unor informații anume ordonate. Sfatul cognitivistului britanic pentru cei care nu vor să-și slăbească abilitățile cognitive când își fac temele, învață, fac calcule contabile etc.: lucrează în liniște și ascultă, eventual, ce-ți place înainte de-a te pune pe treabă.

  

Sursă: EurekAlert!

  


Pe vremea când fiica mea de 18 luni se speria noaptea, eu eram părintele care se trezea în mijlocul nopţii trezit de ţipetele ei „Mami! Mami!”, povestește David J. Wallin în volumul Atașamentul în psihoterapie.

Atunci când din pătuţul ei, m‑a văzut pe mine, deschizând uşa camerei, a ţipat furioasă,

„Tati rău! Te urăsc! Adu‑o pe Mami!”

Aceasta nu era întâmpinarea pe care o aşteptam la ora trei dimineaţa şi am simţit cum încep să mă enervez. Încercând să mă fac auzit peste ţipetele ei, i‑am spus — fără îndoială iritat — că Mami doarme şi nu am de gând să o trezesc. Stând lângă pătuţul ei, m‑am înmuiat şi am înţeles totuşi (sau mai degrabă am simţit) logica incontestabilă a comportamentului ei: în mod evident a crezut că dacă se enerva şi ţipa îndeajuns de tare, mă va face să o aduc pe mama ei.

  

 

Toate astea le‑am simţit imediat dar, dacă mă gândesc retrospectiv, mi-au permis nu doar să mă calmez, dar în acelaşi timp (fără să mă gândesc) să oglindesc furia ei, cu o „faţă rea” exagerată şi cu un „mârâit” de însoţire pentru a marca sentimentele mele ca „pretinse”, pentru ca apoi să trec uşor spre un „oooooo” lung şi înţelegător pentru a reflecta dezamăgirea din spatele furiei ei.

Apoi am transpus mimica mea în cuvinte, spunându‑i că, bineînţeles că era furioasă, pentru că ea o vroia pe mami, dar tati nu s‑a dus să o aducă. Apoi am auzit‑o încercând să‑mi spună printre lacrimi, ceva ce iniţial nu am înţeles. Era,

„Tati, ajută‑mă să mă simt mai bine”.

Au urmat apoi o îmbrăţişare caldă şi un cântec, după care am pus‑o în pătuţ.

Deşi nu am putut să am o discuţie cu fiica mea asupra acestei interacţiuni, aş vrea să cred că a fost una care a ajutat‑o să‑şi cunoască sentimentele şi să înceapă să le regleze. Cum? Văzându‑se pe ea aşa cum am văzut‑o eu — cu alte cuvinte, văzându‑se pe ea în oglinda răspunsurilor mele de mentalizare, ca o fiinţă intenţională al cărei comportament exprimă sentimente şi dorinţe, care pot fi cunoscute, numite, împărtăşite şi schimbate.

E important să subliniem câteva aspecte mutual întărite ale relaţiei pentru că sunt relevante direct pentru munca noastră cu pacienţii.

  • În primul rând, este faptul că, odată ce am găsit o atitudine reflexivă şi am reuşit să‑mi reglez propriile mele sentimente, am fost capabil să sesizez şi să-i oglindesc înapoi, ceea ce ea a simţit.
  • În al doilea rând, numai atunci când am înţeles afectele ei, din prisma intenţiilor ei, am reuşit să le dau un sens.
  • În al treilea rând, exact această „mentalizare” a experienţei sale emoţionale, mi‑a permis să o sesizez pe a mea, pentru a‑i fi astfel de ajutor.

 

 

Pentru a activa un proces similar în psihoterapie, trebuie să fim capabili nu numai să răspundem emoţional pacientului, ci şi să reflectăm asupra emoţiilor — ale noastre şi ale pacientului — decât să fim doar prinşi de sentimentele pe care încercăm să le înţelegem. (…)

Acest tip de dezvoltare poate apărea doar în contextul unei relaţii cu o persoană ”acordată”. Până când copiii nu experimentează o astfel de relaţie, ei nu pot „şti” ceea ce simt, ci doar că simt. Pentru a transforma sentimentele lor neprelucrate în simboluri, copiii au nevoie de interacţiuni intersubiective, de reglare a afectului, în care vor ajunge să se cunoască pe sine prin procesul de a fi cunoscut de alţii.

Acelaşi lucru poate fi spus şi despre pacienţii aflaţi în psihoterapie. Atât pentru copiii, cât şi pentru pacienţi, interacţiunea cu o altă persoană ”acordată” şi senzitiv responsivă este cea care face posibilă dezvoltarea unui sine reflexiv.

(Fragment din volumul  Atașamentul în psihoterapie)

Dr. David J. Wallin este psiholog clinician şi lucrează în domeniu privat în Mill Valley şi Albany, California. Practică şi predă psihoterapie de aproape trei decenii şi a scris numeroase cărţi şi articole. Dr. Wallin este coautor (cu Stephen Goldbart) al lucrării «Mapping the Terrain of the Heart: Passion, Tenderness, and the Capacity to Love».


Actorul britanic Daniel Craig va deţine rolul principal în remake-ul în limba engleză al lungmetrajului „The Girl With the Dragon Tattoo” şi în alte două posibile continuări ale acestui proiect cinematografic inspirat din trilogia „Millennium” scrisă de suedezul Stieg Larsson, informează Mediafax, confirmând zvonul despre care scrisesem deja acum două luni.

Filmul va fi regizat de David Fincher, pe baza unui scenariu scris de Steve Zaillian. Proiectul este produs de Sony Pictures.

Deoarece producţia următorului film din seria „James Bond” a fost oprită pe termen nedefinit, iar situaţia patrimonială şi financiară a studiourilor producătoare MGM este departe de a fi clarificată, actorul britanic Daniel Craig a decis că are nevoie să muncească, iar trilogia scrisă de autorul suedez Stieg Larsson i-ar putea oferi din nou un rol într-o franciză de succes.

Music Box Films distribuie în Statele Unite ale Americii filmele originale, turnate în limba suedeză. Filmul „The Girl With the Dragon Tattoo” (cartea ce stă la baza sa a fost tradusă cu titlul Bărbați care urăsc femeile) a obţinut până în prezent încasări de 9,6 milioane de dolari în Statele Unite şi de 92 de milioane de dolari pe plan internaţional.

Cel de-al doilea film din serie, „The Girl Who Played With Fire” (bazat pe volumul secund din trilogia Millenium, Fata care s-a jucat cu focul) a avut încasări de 2,9 milioane de dolari în SUA şi de 51 de milioane de dolari pe plan internaţional. Filmul a fost lansat la începutul acestei luni.

Al treilea film din serie, „The Girl Who Kicked the Hornet’s Nest” (volumul 3: Castelul din nori s-a sfărâmat, va fi lansat către sfârşitul acestui an. Seria „Millennium”, a lui Stieg Larsson, o trilogie despre corupţie, jurnalism şi lumea financiară, este una dintre cele mai de succes apariţii editoriale din Suedia, fiind vândută în peste două milioane de exemplare în această ţară şi în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial.

Cărţile trilogiei fac referiri la personaje politice şi economice controversate. Abordând teme precum globalizarea, şantaje economice, corupţie, mişcări fasciste, servicii secrete, trafic de carne vie, prostituţie, spionaj şi psihiatrie, cele trei volume realizează un adevărat portret al societăţii contemporane. Toate cele trei cărţi au fost ecranizate în Peninsula Scandinavă de regizorii Niels Arden Oplev şi Daniel Alfredson. (Sursă: Mediafax)


Două cărți de luat pe plajă sau în vârf de munte. Recomandare semnată de Ștefan Agopian în revista 24FUN

 

 

Liza Marklund, Explozii în Stockholm

Cu câteva zile înaintea Crăciunului o parte a stadionului olimpic, aflat în constructie în Stockholm, este aruncată în aer cu o mare încărcatura de dinamită. Poliția descoperă că dinamita respectivă fusese legată pe pieptul unei doamne mai mult decât respec­tabile, Christina Furhage, care era chiar șefa Comitetului Olimpic.

Pe firul poveștii întră o anume Annika Bengtzon, șefa departamentului de investigații al unui tabloid foarte influent. Annika e tânară, deșteaptă și plină de energie. Ea ține romanul și investigația în spate, chiar dacă până la urmă se cacă pe ea de frică, când este rapită și amenințată că va fi aruncată în aer tot cu o încărcătură de dinamită. Spre norocul ei lucrurile se termină cu bine.

Autoarea romanului, Liza Marklund, e nascută în 1962, traiește în Spania, a fost timp de mai multă vreme ziaristă și romanul acesta este primul dintr-o serie de opt.

Éric Fottorino, Dezmierdare de catifea

Mă silesc să scriu cât mai rapid despre cărțile pe care le-am citit deoarece am constatat că le uit foarte repede. Sigur, de vină pot fi cărțile respective, dar la fel de bine poate fi vinovat și un domn numit Alois Alzheimer (1864-1915). Stați linistiți, p-asta n-am uitat-o încă.

Un tătic de vreo patruzeci de ani își crește singur copilul, un baiețel. Ca să fie și mamică se deghizează din când în când în femeie. Din păcate baiețelul este omorât într-un accident de mașina. Dacă citiți cartea o să aflați cine l-a omorât pe copil.


Deficitul de somn nu trebuie tratat de la bun început cu medicamente. O problemă de somn trecătoare poate fi uşor remediată dacă ne asigurăm condiţii bune de dormit şi dacă renunţăm la obiceiurile care strică odihna.

Foarte important este să avem aer curat în dormitor şi pentru aceasta ar trebui să aerisim camera timp de cel puţin o jumătate de oră seara, dar şi să menţinem o temperatură de 21 de grade Celsius, optimă pentru dormit.

Renunţă la calculator şi la televizor dacă le ţii în dormitor şi evită activităţile fizice şi intelectuale solicitante înainte de culcare, dar şi disputele cu cei din jur, pentru că agitaţia nu te va lăsa să dormi bine.

 

 

Cina se ia întotdeauna cu cel puţin două ore înainte de culcare şi nu trebuie să conţină grăsimi, alimente hipercalorice şi produse cu cofeină sau să fie „stropită” cu alcool.

O regulă foarte importantă pentru alungarea insomniilor este ora fixă de culcare şi de trezire. În acest mod, ne vom putea crea reflexul de somn. Pentru a ne obişnui cu aceeaşi oră de culcare (specialiştii recomandă ora 22.00, cel mult 23.00), am putea crea un ritual constant:

  • un duş cald (apa trebuie să aibă maximum 37 de grade Celsius),
  • un ceai din plante cu efect calmant,
  • spălarea dinţilor,
  • lecturarea câtorva pagini dintr-o carte
  • şi apoi stingerea luminii.

Tratamentul trebuie să ţină cont de cauză

Dacă am luat aceste măsuri pentru un somn bun, dar insomnia persistă, este foarte important să descoperim cauza şi, în funcţie de aceasta, să urmăm un tratament. În foarte multe cazuri, vinovate pentru tulburarea de somn sunt stresul şi anxietatea. În aceste cazuri, insomnia se tratează mai bine prin tehnici de relaxare, cu remedii naturale sau, în cazurile mai serioase, cu medicamente anxiolitice.

În alte situaţii, problema de somn are la origine o suferinţă fizică precum astmul, hipertensiunea arterială, artrita sau hipertiroidismul. Un tratament corect al acestor afecţiuni va atenua insomniile. Ele pot apărea şi ca efect secundar al unor medicamente. Înlocuirea acestora cu alte tratamente care nu au astfel de efecte nedorite alungă problemele de somn.

Somnifere, dar nu fără riscuri

Tot mai mulţi insomniaci, tot mai multe medicamente pentru ei. Cea mai veche şi cea mai cunoscută clasă de medicamente pentru insomnii este cea a barbituricelor. Ele se prescriu tot mai puţin, deoarece provoacă dependenţă, sunt toxice în doze mari, interacţionează cu foarte multe medicamente şi, deşi destul de rar, dau reacţii alergice cutanate foarte grave.

Benzodiazepinele sunt prescrise mai frecvent, şi aceasta datorită efectului anxiolitic asociat celui sedativ, ceea ce le recomandă cu predilecţie persoanelor cu insomnii cauzate de stres şi de anxietate, foarte frecvente astăzi. Ca şi barbituricele, ele creează dependenţă.   (…)

Unde te poţi trata

Somnambulismul, insomniile, hipersomnia, apneea în somn şi sindromul de rezistenţă a căilor aeriene superioare (afecţiune în care fluxul de aer inspirat întâmpină un grad de rezistenţă la trecerea prin căile aeriene superioare) se diagnostichează şi se tratează eficient în laboratoarele de somnologie, care există în prezent în majoritatea spitalelor de pneumologie şi/sau judeţene din România.

Somnologia, medicina somnului, studiază aspectele normale şi patologice ale somnului şi permite diagnosticul tuturor tulburărilor de somn. Cu ajutorul specialiştilor în somnologie, pot fi prevenite complicaţiile grave pe care le dau. (…)

Recomandare editorială

Cartea „Noapte bună, insomnie! Un program fără medicamente dezvoltat la Facultatea de Medicină Harvard” (Editura Trei) este utilă persoanelor cu tulburări ale somnului care nu vor să recurgă la pastile.

Autorul, Gregg D. Jacobs, el însuşi un fost insomniac, propune cititorilor săi tehnici de relaxare, de gândire pozitivă şi o serie de obiceiuri sănătoase care induc somnul.

Citește întregul articol în ziarul Adevărul.


Un top care începe în raiul lui Marc Levy și se termină în iadul lui Pascal Bruckner.

     

7. Just Like Heaven (Marc Levy, Și dacă e adevarat…). Romanul de debut al celui mai citit autor francez la ora actuală s-a bucurat de două adaptări. Într-una doctorița-fantomă este jucată de Reese Witherspoon, iar cealaltă este o adaptare bollywoodiană.

     

   

6. Yes Man (Danny Wallace, Yes Man). Cum ar fi să nu mai poți spune NU? Să răspunzi la orice cu DA. Jim Carrey a încercat-o pe pielea lui în comedia pe care poate că ați văzut-o anul trecut. Și când te gândești că romanul jurnalistului britanic este autobiografic, te cam apucă mila…

     

   

5. The Shawshank Redemption (Stephen King, Anotimpuri diferite). Plecând de la primul miniroman (”Închisoarea îngerilor”) din cele patru cuprinse în acest volum, Frank Darabond, regizorul preferat al lui Stephen King, l-a distribuit pe Tim Robbins în rolul unui tânăr bancher ajuns la închisoare după ce a fost acuzat pe nedrept că și-ar fi ucis soția.

   

    

4. The Dancer Upstairs (Nicholas Shakespeare, Coregrafia violenței). Povestea fascinantei călătorii a unui detectiv aflat în căutarea liderului celei mai periculoase mișcări de gherilă din țara incașilor este spusă de Javier Bardem și John Malkovich, ultimul fiind dealtfel și regizorul acestei adaptări.

  

      

3. Lizoanca (?) (Doina Ruști, Lizoanca la 11 ani). În primăvară a venit vestea: Radu Jude adaptează pentru marele ecran povestea inspirată de copila care a umplut un sat de sifils. Până să vină trailerul (și filmul turnat), vă propun clipul de promovare a romanului.

  

  

2. The Girl with the Dragon Tattoo (Stieg Larsson, Barbați care urăsc femeile). Despre trilogia Millenium a scriitorului suedez care a căpătat celebritate mondială după subita sa moarte nu mai e cazul să vă povestesc. Vă reamintesc doar că după adaptarea cinematografică a suedezilor, Hollywoodul va începe în curând o a două adaptare, în care va juca și cel mai proaspăt James Bond (Daniel Craig).

   

    

1. Bitter Moon (Pascal Bruckner, Luni de fiere). Cine putea să povestească mai bine despre criza cuplului și despre limitele sexualității decât un regizor (Polanski) vânat de justiția americană pentru violul unei minore?

   


Răspunsul e simplu: a fost un cal – Hans cel Isteț. Dacă octoposul-oracol din acvariul nemțesc a prezis (corect?!) verzi și uscate, copitatul Hans, crescut tot în curtea unui neamț, a uimit lumea la începutul secolului XX cu abilitățile sale aritmetice.

”Dacă i se cerea să adune, să spunem, 7 cu 4, bătea de 11 ori din copită după care se oprea. Era la fel de talentat și la scăderi și chiar și la înmulțiri și împărțiri. (…) Proprietarul lui Hans nu era un escroc. Oricui se îndoia de realizările lui Hans, îi dădea un răspuns științific: Convinge-te singur”,

povestește psihologul american Douglas Mook în insolita carte Experimente clasice în psihologie.

Tărășenia a mers ce a mers, până când în scenă a intrat inventivul psiholog experimental Oskar Pfungst (unul dintre asistenții care a lucrat în laboratorul berlinez al lui Carl Stumpf, străbunicul psihologiei gestaltiste). Biologul german a propus un test în care niciunul dintre observatori nu știa care era răspunsul corect: unul dintre martori șoptea la urechea animalului, de exemplu, ”șapte”, după care un observator diferit îi șoptea ”plus patru”.

De data aceasta, aritmetica nechezată n-a mai funcționat. Întrebat ceva, Hans începea să bată din copită la nesfârșit.

 

Explicația lui Pfungst a adus în atenție problema indiciilor inconștiente, a aprobărilor și încurajărilor pe care le oferim fără să ne dăm seama:

”Atunci când audiența știa care era răspunsul corect – 7+ 4 = 11 – aceștia așteptau până ce Hans avea să bată de 11 ori, după care începeau să se încline atenți sau să facă mișcări prin care păreau să spună: ‘Acesta este răspunsul corect. O să se oprească oare?’. Hans detecta aceste semnale care veneau ca pe un indiciu că era cazul să se oprească din bătutul din copită”. 

”Luna de miere” a sarcinii


”Ghidul esenţial al oricărei femei însărcinate” este un jurnal personal, dar și o prezentare, săptămână de săptămână, a schimbărilor fizice şi emoţionale din timpul sarcinii și din primele două luni de la naștere. Iată cam ce se întâmăplă într-o săptămână de pe la începutul sarcinii:

 

 

Săptămâna 14 – Tu

Te afli oficial în cel de-al doilea trimestru, aşa-zisa “lună de miere” a sarcinii tale. Aceasta sunt veşti foarte bune, pentru că, dacă până acum sarcina ta a evoluat fără complicaţii, atunci riscul unui avort spontan s-a diminuat la mai puţin de 2%. Este o îmbunătăţire destul de bună faţă de cele 25 de procente de risc, pe care le aveai la începutul sarcinii.

Dacă ai mai suferit avorturi spontane în cel de-al doilea trimestru de sarcină, e timpul ca doctorul să îţi coasă cervixul, pentru a-l face mai puternic în această sarcină. Această procedură este cunoscută sub numele de cerclaj cervical.

E posibil să fii una dintre norocoasele care, în această săptămână, scapă de greţurile matinale; cu toate acestea, în cazul în care ai încă greţuri, este posibil ca acestea să continue o vreme. Nu-ţi face griji. Bebuluşul tău primeşte toate elementele nutritive de care are nevoie, iar în etapa aceasta nevoile lui nutritive nu sunt chiar atât de mari.

Uterul tău este acum puţin mai mare decât pumnul tău şi creşte, depăşind pelvisul şi începând să ocupe zona abdominală. Atunci când ai vezica goală, îţi poţi simţi vârful uterului (numit şi fundul uterului), la aproximativ 1 sau 2 centimetri deasupra osului pubian, chiar pe linia mediană. Dacă nu îl simţi, nu îngrijora – este încă devreme. Îl vei putea simţi în următoarele săptămâni.

Începe să se vadă

Probabil că ai observat deja că hainele îţi sunt din ce înce mai strâmte. Nasturele de sus al blugilor tăi preferaţi deja nu se mai închide. Corpul tău se schimbă.

AU MAI RĂMAS APROXIMATIV 185 ZILE – Bebeluşul tău

„Extraterestrul” pe care l-ai văzut la ultima ecografie arată acum mai uman şi, dacă ai putea privi acum înăuntrul pântecelui tău, ai vedea un copil complet format, având chiar şi amprente. Bebeluşul tău măsoară între 7 şi 9 centimetri şi cântăreşte 25-29 gr. În această etapă, capul bebeluşului şi corpul par a fi mai proporţionate. I se poate vedea cu uşurinţă gâtul, pentru că acum îşi ţine capul sus, departe de piept.

 

Ochii i s-au apropiat unul de celălalt, iar urechile se deplasează în sus, de o parte şi de cealaltă a capului. Braţele şi picioarele bebeluşului se lungesc, muşchii încep să i se formeze şi, împreună cu articulaţiile care se dezvoltă, permit o mobilitate absolută corpului. Bebeluşul tău se mişcă şi sare de sute de ori pe zi, protejat de pereţii groşi ai uterului, dar tu ai fi chiar o norocoasă dacă l-ai simţi în această etapă încă prematură a sarcinii.

(…) 

Bebeluşul tău începe să înghită, rinichii lui produc acum urină, iar în măduva spinarăii începe să se formeze sânge. În timpul activităţilor fetale, bebeluşul tău urinează în cavitatea amniotică.

%d blogeri au apreciat asta: