Tag Archive: Editura Lifestyle



Formula antifumatRenunţarea bruscă înseamnă să fumezi „normal“ până în ziua în care vrei să te laşi şi apoi să elimini complet ţigările.

S‑ar putea să pară o cale ciudată de abordare a unei dependenţe, dar există cercetări credibile care demonstrează că această metodă funcţionează cel mai bine — dacă te simţi în stare s‑o aplici.

Două treimi din tentative sunt făcute dintr-odată. Asta înseamnă că fumătorul n‑a încercat să reducă numărul ţigărilor înainte de ziua cea mare. A fumat ca de obicei, apoi, când a sosit ziua în care s‑a hotărât să nu mai fumeze deloc, nici un fum.

Poate părea descurajant, dar îţi spun că tentativele de acest gen tind să dea rezultate mai bune decât cele în care se reduc treptat ţigările. Nu spun că reducerea graduală n‑o să funcţioneze la tine — doar că, în medie, lăsatul brusc tinde să dea rezultate mai bune.

La clinica Spitalului Maudsley din Londra, una dintre cele mai renumite din lume specializate în renunţarea la fumat, fumătorilor li se spune că pot să fumeze cât poftesc până în momentul şedinţei din ziua stabilită pentru renunţare, care poate fi la ora 18. Astfel, se întâmplă adesea să vezi o mulţime de oameni în preajma clădirii fumând de zor. Pare puţin ciudat, dar funcţionează foarte bine!

S‑ar putea să fie un avantaj în a fuma mai mult decât de obicei tocmai când te pregăteşti să te laşi. Au fost mai multe studii care au cercetat „fumatul aversiv“. Ideea este să fumezi două sau trei ţigări trăgând cu pasiune fumul în piept până când ţi se face rău fizic. Apoi, ultima amintire legată de fumat va fi că ţi‑a făcut rău. Aceste studii au constatat că oamenii care au procedat astfel au avut o probabilitate ceva mai mare să atingă un succes durabil în renunţarea la fumat.

     

Din: FORMULA ANTIFUMAT, de Robert West, Chris Smyth, Jamie West

       

Reclame

O asistentă de la secţia de îngrijire a cardiacilor relateză despre experienţa unui pacient resuscitat.

Povestea ei se referă la un bărbat comatos, care se învineţise din cauza lipsei de oxigen, după ce fusese adus la spital cu ambulanţa în timpul schimbului de noapte.

Fragment din:

După internare, acesta beneficiase de respiraţie artificială fără intubare, în timp ce i se făcea masaj cardiac şi defibrilaţie. Când ne-am dus la pacient pentru a-l intuba, am văzut că avea proteză dentară. I-am luat proteza de sus şi i- am pus-o deoparte, pe „echipamentul mobil de resuscitare”. În acest timp, noi continuam manevrele de resuscitare.

După aproximativ o oră şi jumătate, pacientul avea un ritm cardiac şi o tensiune arterială suficient de bune, dar încă mai era ventilat şi intubat şi încă mai era în comă.

A fost transferat la terapie intensivă unde s-a continuat să i se aplice respiraţia artificială. După mai bine de o săptămână, m-am întâlnit din nou cu acest pacient, care acum era înapoi în salonul pentru suferinzii cardiaci. I-am dat medicaţia. În momentul când m-a văzut, acesta mi s-a adresat:

„Ah, această asistentă ştie exact unde îmi este proteza”.

Am fost extrem de uimită. Apoi, pacientul a adăugat:

„Da, erai acolo când m-au adus la spital şi tu ai fost cea care mi-a luat proteza din gură şi mi-a pus-o deoparte, pe echipamentul mobil de resuscitare. Este acolo alături de zeci de sticluţe, într-un sertar care glisează, dedesubt, exact acolo unde mi-ai pus proteza”.

Rămăsesem perplexă şi nu îmi puteam reveni deoarece îmi aminteam că aşa se întâmplase, în timp ce bărbatul acela fusese în comă profundă şi în curs de resuscitare, sub manevrele de prim-ajutor. Când l-am întrebat cum de ştia atâtea detalii, acesta susţinea că se văzuse pe sine cum stătea întins în pat, cum privea de undeva, de deasupra, asistentele şi medicii care erau adunaţi în jurul lui continuând manevrele de resuscitare. Totodată, era capabil să descrie cu exactitate şi în detaliu sala mai mică în care fusese resuscitat, precum şi poziţia celor prezenţi şi, desigur, a mea.

În momentul în care înţelesese care era situaţia, se speriase foarte tare că noi am fi încetat să mai continuăm manevrele de resuscitare şi că urma să moară. Şi este adevărat că în acel moment ne pronunţam negativ în legătură cu prognosticul datorită stării lui medicale precare. Pacientul mi-a spus că încercase cu disperare şi fără niciun succes să ne spună clar şi răspicat că era încă viu şi că ar fi trebuit să continuăm cu manevrele de resuscitare.

Era profund impresionat de experienţa prin care trecuse şi afirma că nu îi mai era teamă de moarte. Patru săptămâni mai târziu, părăsea spitalul, într-o stare bună de sănătate.

  


Nu contează doar ce alimente consumaţi sau cum le combinaţi, ci şi în ce ordine le mâncaţi. Alegeţi să consumaţi mai întâi alimente uşoare şi apoi cele grele pentru a preveni blocajele din stomac şi risipa de energie, scrie România liberă.

Ordinea în care consumaţi alimentele la masă are un rol esenţial în procesul de digestie, slăbire şi detoxifiere. Cei mai mulţi oameni consumă alimente de calitate, dar în ordine greşită sau în combinaţii nepotrivite. De exemplu, multe persoane iau micul dejun „ca să aibă energie”, deşi nu le este foame şi de obicei, consumă alimente cu mult amidon, cum ar fi cereale sau pâine prăjită cu unt, care se digeră foarte greu. După un mic dejun copios, la gustarea de la ora zece, majoritatea persoanelor aleg fructe care fermentează într-un stomac plin. În această ordine, alimentele formează ambuteiaje, împiedică detoxifierea şi slăbirea.

Kimberly Snyder, nutriţionistă şi expertă în înfrumuseţare, propune în cartea sa „Frumuseţe prin detoxifiere„, apărută la editura Lifestyle în colecţia „Citeşte sănătos”, un nou plan de alimentaţie care se bazează pe principiul mâncatului de la uşor la greu. Ea recomandă să mâncaţi alimentele uşoare precum fructele şi legumele la începutul mesei, lăsându-le pe cele mai grele, ca peştele sau carnea, la sfârşit pentru a face mâncarea să circule mai repede prin organism. Viteza tranzitului intestinal este foarte importantă deoarece reduce fermentaţia, putrefacţia, gazele şi balonarea.

  

Aflați ce este bine să mâncați la micul-dejun, la prânz și la cină din continuarea articolului din România liberă

   


Ghidul homeopatic pentru familie este un dicționar complet al problemelor care pot fi rezolvate prin automedicație. Doctorul Alain Horvilleur te învață care este tratamentul potrivit pentru diversele neplăceri – de la o răceală sau o duere de cap până la durerile nesfârșite de spate sau depresia apăsătoare.

Am ales doi dintre termenii ghidului, potriviți pentru sfârșeala de după o săptămână epuizantă:

    

OBOSEALĂ CRONICĂ

Sindromul de oboseală cronică este o oboseală intensă, invalidantă, simţită timp de peste şase luni şi suficient de gravă pentru a reduce cu cel puţin 50% activitatea obişnuită a subiectului, fără explicaţie logică, cu o analiză a sângelui absolut normală. Altfel spus, nu există o cauză identificabilă nici pe plan fizic, nici pe plan psihiatric.

Această stare îi afectează cel mai adesea pe adulţii tineri, în special pe femei. Ipoteza virală este cea mai plauzibilă, dar unii medici consideră că punctul de plecare este unul mental. Să fie oare un mare protest împotriva unei stări de indispoziţie sau o boală în sensul clinic al termenului?

În orice caz, este o adevărată neplăcere, aproape un handicap, care intervine în capacitatea persoanelor de a şi asuma cele mai simple sarcini ale vieţii cotidiene.

Se vor lua: SARCOLAC TICUM ACI DUM 5 CH, SEPIA OFFICINALIS 9 CH, 3 granule din fiecare, de 3 ori pe zi, atât timp cât este necesar.

   

FORTIFIANT

Fortifiantul, în sine, nu există în homeopatie (sau există zeci şi sute, de diverse feluri). Într adevăr, medicamentul corect ales, în funcţie de simptomele bolnavului, este cel mai bun „fortifiant“ pe care acesta îl poate primi. Totuşi, dacă are nevoie de un stimulent trecător, va lua 3 granule, de 3 ori pe zi, dintr un medicament sau mai multe din cele prezentate în continuare:

oboseală după un efort fizic excesiv sau după un traumatism, ARNICA MONTANA 9 CH.

oboseală la efort, în cazul unui cardiac, ARNICA MONTANA 9 CH.

când creşterea are loc prea rapid, CALCAREA PHOSPHORICA 9 CH.

după o mare pierdere de lichide (diaree, ciclu abundent, transpiraţie puternică, vomă), CHINA RUBRA 9 CH.

oboseală după o veghe sau o insomnie îndelungată, COCCULUS INDICUS 9 CH.

după o veste rea, GELSEMIUM SEMPERVIRENS 9 CH.

oboseală şi slăbire, deşi subiectul mănâncă bine, IODUM 9 CH.

oboseală psihică, KALIUM PHOSPHORICUM 9 CH.

convalescenţă după o boală infecţioasă, PULSATILLA 9 CH.

dureri musculare şi osoase după sport, RHUS TOXICODENDRON 9 CH.

oboseală, cu figura trasă, SEPIA OFFICINALIS 9 CH.

oboseală după naştere, SEPIA OFFICINALIS 9 CH.

Cum arată adevăratul Batman


Una dintre cele mai bizare dintre numeroasele şi variatele fiinţe stranii care bântuie legendele Texasului este cea care a devenit cunoscută, deşi pentru foarte scurt timp, sub numele de Omul Liliac (Batman) din Houston.

Întâlnirea esenţială cu bestia a avut loc în primele ore ale dimineţii de 18 iunie 1953. Dar fiind că fusese o noapte fierbinte şi agitată, tânăra soţie de 23 de ani, Hilda Walker, şi vecinii ei, Judy Meyer, de 14 ani, şi inspectorul de echipamente Howard Phillips, de 33 de ani, stăteau pe veranda casei lui Walker, la numărul 118, pe East Third Street, în oraşul Houston.

Walker a povestit ce s-a întâmplat:

am văzut la 8 m depărtare o umbră uriaşă pe peluză. Am crezut mai întâi că era reflecţia mărită a unei molii mari, prinsă de lumina felinarului din apropiere. Apoi, umbra a părut să sară în sus, într-un nuc. Am ridicat cu toţii privirea. Şi l-am văzut.

A descris fiinţa ca având aproximativ forma de om, cu o pereche de aripi ca de liliac, îmbrăcat într-un echipament negru, strâns pe corp, şi înconjurat de o aură misterioasă, strălucitoare. Toţi trei au confirmat că silueta monstruoasă avea 2 m înălţime şi au fost de acord şi asupra faptului că lumina ciudată care îl înconjura era galbenă. Omul Liliac a dispărut când lumina s-a stins treptat, aproape exact în aceeaşi clipă în care Meyer a scos un ţipăt asurzitor.

Doamna Walker şi-a mai amintit:

Imediat după aceea, am auzit un şuierat puternic deasupra acoperişurilor din partea cealaltă a străzii. Era ca fulgerul alb al unui obiect în formă de torpilă… Auzisem atât de multe poveşti despre farfurii zburătoare şi îmi ziceam că oamenii care le spuneau erau nebuni, dar acum nu ştiu ce să mai cred. Poate că şi eu sunt nebună, dar l-am văzut, orice ar fi fost… Am rămas pe loc, stupefiată. Eram uluită.

Meyer a adăugat pentru ziar: „L-am văzut, şi nimeni nu poate susţine contrariul”. 

   

Fragment din volumul Conspirațiile NASA

    


În cartea De ce te îngrași, scrisă ca un răspuns la reacţiile stârnite de precedentul lui bestseller, Good Calories, Bad Calories, Gary Taubes examinează critic mitul legat de cauza creşterii în greutate a populaţiei. El argumentează că excesul unor anumite tipuri de carbohidraţi este motivul care a condus la creşterea masivă în greutate a oamenilor din zilele noastre – nu grăsimile, şi nici caloriile în exces.

   

    Iată și un fragment referitor la ”cele mai ieftine calorii”:

   

Nu avem cum să influențăm faptul că ne naștem cu predispoziția de a ne îngrășa. Ceea ce ne învață primele noțiuni de adipozitate este că predispoziția este declanșată de carbohidrații pe care îi mâncăm – atât de cantitatea cât și de calitatea lor. După cum am spus, carbohidrații sunt cei care determină în ultimă instanță secretarea insulinei și insulina este cea care determină acumularea grăsimii corporale. Nu ne îngrășăm toți dacă mâncăm carbohidrați, dar pentru aceia dintre noi care se îngrașă de vină sunt carbohidrații; cu cât mâncăm mai puțini carbohidrați, cu atât mai slabi vom fi.

Ar fi potrivită aici o comparație cu țigările. Nu toți fumătorii de cursă lungă fac cancer pulmonar. Numai un bărbat din șase și numai o femeie din nouă. Dar pentru cei care fac acest tip de cancer cauza principală este de departe fumul de țigară. Într-o lume fără țigări, cancerul pulmonar ar fi o boală rară, cum și era pe vremuri. Într-o lume fără o alimentație bogată în carbohidrați, obezitatea ar fi de asemenea o boală rară.

Nu toate alimentele care conțin carbohidrați ne îngrașă la fel. Aici este elementul crucial. Alimentele care ne îngrașă cel mai mult sunt cele care exercită cel mai mare efect asupra zahărului din sângele nostru și a nivelului insulinei. Acestea sunt sursele concentrate de carbohidrați și în special cele care se pot digera rapid:

  • orice produs din făină rafinată (pâine, cereale, paste făinoase),
  • carbohidrații lichizi (berile, sucurile de fructe și băuturile carbogazoase) și
  • diversele surse de amidon (cartofii, orezul și porumbul).

Aceste alimente inundă fluxul sanguin cu glucoză. Nivelul zahărului crește brusc; nivelul insulinei va crește și el brusc. Ne îngrășăm. Putem să ne mirăm că aceste alimente sunt considerate de aproape două sute de ani ca având o influență unică în îngrășarea noastră?

Aceste alimente sunt, de asemenea, și cele mai ieftine calorii existente, aproape pretutindeni. Este explicația evidentă pentru care, cu cât suntem mai săraci, cu atât avem mai multe șanse de a ne îngrășa; de asta, cum am discutat la începutul cărții, este atât de ușor să identifici populațiile extrem de sărace din trecut și din prezent, în care obezitatea și diabetul rivalizează cu cele din Statele Unite și din Europa zilelor noastre. Această explicație a fost sugerată de doctorii care au lucrat cu aceste populații în anii 1960 și 1970, iar acum este susținută și de știință.


OZN-urile, explicate de un fizician


Ştiinţa şi misterele OZN aruncă o privire cuprinzătoare asupra datelor ştiinţifice legate de fenomenul farfuriilor zburătoare. Stanton T. Friedman, conferenţiar şi specialist în fizică nucleară, şi-a sintetizat cei 40 de ani de cercetări despre OZN-uri într-o carte ce prezintă o varietate impresionantă de sisteme spaţiale şi de sisteme nucleare avansate secrete.

El răspunde la o serie de întrebări de fizică într-un limbaj accesibil şi nespecialiştilor şi ajunge la concluzia că zborul interstelar este posibil fără a încălca legile fizicii. Cartea adună informaţii şocante din mai multe studii de anvergură dedicate fenomenului OZN, care n-au fost suficient dezbătute de-a lungul timpului. Pune mereu întrebarea „de ce”: de ce guvernul muşamalizează unele informaţii, de ce extratereştrii vin pe Pământ şi de ce nu aleg să aterizeze direct pe gazonul de la Casa Albă.

   


Russell Targ încearcă, preț de 230 de pagini, să afle un răspuns convenabil la o întrebare simplă – unde se oprește puterea minții, sau a ESP. ESP este prescurtarea de la „extrasenzorial perception”, adică percepție extrasenzorială, explică Daniel Nicolescu în recenzia din Business Magazin la volumul Puterea fără limite a minții. Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei (Editura Lifestyle).

    

Interesant este ca autorul a încercat să înțeleagă lumea capacităților paranormale și a viziunilor („remote viewing„, vederea lucrurilor care nu se află în raza noastră vizuală) venind dintr-un domeniu eminamente „pozitiv”, și anume fizica.

 

 

 

Cercetător de prim rang în zona laserului și a aplicațiilor sale (unde a primit din partea NASA două premii), a lucrat ulterior pentru CIA, în domeniul cercetării facultăților psihice și a pus la punct diferite tehnici de vizualizare a unor evenimente îndepartate (teoria nonlocalității), demne de faimoasele Dosare X.

Ideea de sorginte mistică potrivit căreia tot ce părem a căuta se află deja în noi este unul dintre pilonii demersurilor sale. Russell Targ s-a străduit, alături de alți oameni de știință, să demonstreze că mintea noastră are capacități extraordinare pe care de-abia acum am început să le pricepem. Informațiile furnizate de cercetările despre ”vederea” evenimentelor aflate la mari distanțe arată că, dintotdeauna, conștientul nostru umple, dar și transcende modul cum înțelegem în mod obișnuit spatiul și timpul.

Capacitățile paranormale, susține autorul, indică posibilitatea noastră de a exista în – și ca – stare de conștientizare extinsă, atemporală și nu sunt nici sfinte, nici laice, ci doar o firească înzestrare umană:

Le putem folosi pentru a ne găsi cheile de la mașină, un loc de parcare, pentru a prevedea fluctuațiile bursei sau a descoperi cine suntem cu adevărat.

Adică pentru a soluționa evenimente comune ale cotidianului sau, dimpotrivă, pentru a accede, prin meditație și exercițiu mental susținut, la o forma de cunoaștere a propriei identități.

   

Recenzie preluată din Business Magazin

  


   

        

 

Poveste: Supa rece spaniolă (GAZPACHO) este una de inspiraţie arăbească, originară din sudul Andaluziei. Maurii foloseau şi pâine înmuiată (astăzi, ingredient opţional), roşiile fiind adăugate reţetei după ce Columb a descoperit America, în 1492.

Descriere: Supa răcoroasă de legume, servită mai ales în lunile călduroase de vară, cunoaşte mai multe variaţiuni, adăugându-i-se felurite ingrediente, cum ar fi frunzele de ţelină sau măslinele fără sâmburi. În zona La Mancha, de pildă, se transformă într-o tocană uşoară de iepure cu ciuperci de pădure.

Calităţi: Legumele fiind folosite în stare crudă, vitaminele nu se mai pierd prin fierbere, supa fiind un veritabil cocktail energetic.

    

          

     

GAZPACHO SIMPLĂ

Ingrediente: 1 căţel de usturoi, 2 cepe, 1 kg de roşii coapte, 1 castravete curăţat de coajă şi de seminţe, 3 ardei verzi curăţaţi de cotor şi seminţe, 5 linguri de ulei de măsline, 3 linguri de oţet, sare, piper, ierburi de gust, avocado, crutoane de pâine.

Preparare: Usturoiul se pisează în mojar cu sarea, apoi se adaugă în blender cu legumele şi uleiul, până ce supa capătă o consistenţă fină, cremoasă. Se toarnă, apoi, într-un castron, în care se toarnă oţetul şi se asezonează cu sare şi piper. Se acoperă castronul cu folie şi se pune la rece minimum 3 ore. Se serveşte rece (uneori, chiar, cu cuburi de gheaţă!), garnisită cu cubuleţe de avocado, ierburi de gust proaspete şi crutoane.

Mai multe rețete delicioase găsiți în cartea lui

Dan-Silviu Boerescu,

Alfabetul mâncării sănătoase și gustoase.  

  

Slăbiciunile culinare ale unui fost ministru


Constantin Bacalbașa a invitat mai mulți cunoscuți să-și destăinuiască poftele culinare într-un capitol din cartea sa Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935. Iată ce i-a răspuns un cunoscut om politic din vremea interbelică.

 

D‑l Gr. TRANCU‑IAŞI, economist, avocat, fost ministru al muncii:

Am trei slăbiciunidacă pot vorbi eu de slăbiciuni în materie de mâncare.

  1. Salată de icre negre cu pătlăgele vinete (o mâncare pe care o gust rar, când îmi permit luxul pe vremea pătlăgelelor vinete, să cumpăr o sută de grame de icre).
  2. Prăjitura a cărei reţetă v‑o trimit alăturat.
  3. Cafeaua care poartă numele meu (cafea, coniac, cacao fiartă şi servită într‑un pahar subţire cu un strat de frişca deasupra).

  

    

   

PRĂJITURA TUTTI‑FRUTTI

Se freacă gălbenuşurile cu zahăr bine, devine spumos, apoi se pune făină şi albuşurile bătute. Această compoziţie se toarnă într‑o tavă tapisată cu hârtie unsă cu unt şi tapisată cu făină. Compoziţia coaptă să aibă grosimea de ½ deget. După ce s‑a copt o răstorni şi o laşi până a doua zi când o tai în jumătate, o aşezi pe un fund sau un porţelan, torni peste ea un şatou (chateau) preparat din ouă cu lapte şi puţin rom, până se îmbină bine; aşezi peste ea un strat de fructe zaharisite sau boabe de diferite dulceţuri care au stat în rom; pui cealaltă jumătate deasupra, mai torni chateau peste ea şi deasupra, garniseşti cu frişca bătută. O tai în pătrate şi aşezi pe farfurie.

 

Fragment din volumul Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935.

%d blogeri au apreciat asta: