Poezii de Alex. Leo Serban la Bookfest

Sambata 28 mai, ora 12,00, la standul Editurii TREI de la Bookfest, a avut loc evenimentul de lansare a volumului „Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex. Leo Serban, aparut la Editura Pandora M, in colectia „Cercul Poetilor Aparuti” si prefatat de Svetlana Carstean. Au vorbit cu acest prilej Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu, Magdalena Marculescu si Svetlana Carstean.

Volumul „Alte camere, alte glasuri de ieri” a fost un succes de vanzari la Bookfest 2011, situandu-se pe locul al doilea in topul de vanzari al editurii.

31 mai, ora 11.00: lansare de carte Stelian Tanase in cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu

Va invitam marti, 31 mai, ora 11.30, la evenimentul de lansare a romanului „Moartea unui dansator de tango”, de Stelian Tanase.
Lansarea va avea loc in prezenta autorului, la Centrul Cultural Habitus (Biserica Romano-Catolica – din Piata Mica), in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, editia a XVIIII-a si va fi moderata de Octavian Saiu.
Vor vorbi despre carte Constantin Chiriac si George Banu.

Bucureştiul anilor 40 – cu strălucirea şi mizeria lui, zgomotos, suferind în tăcere, aflat în situaţia-limită a unei ocupaţii străine. E un oraş care dansează deasupra unui vulcan. Bordelul „Maria Theresa”, Gara de Nord dau decorul acestei lumi crepusculare. Aici evoluează prostituate, artişti de varieteu, gangsteri, agenţi de bursă neagră, ofiţeri ruşi albi şi roşii. Periferia şi pegra…

Moartea unui dansator de tango are toate ingredientele unui bestseller: acţiune trepidantă, conflict, dramă, atmosferă, personaje captivante. Le ţii minte mult timp după ce ai închis cartea. Pe Gogu Vrabete te aştepţi să-l zăreşti într-o seară, pe un trotuar, în mulţime, cu una dintre cravatele lui elegante, în pantofii „cu scârţ şi placheuri”. Fredonează un şlagăr lansat de Carlos Gardel şi se uită lung după o femeie frumoasă.

Într-un roman provocator, Stelian Tănase dă suflu acestui personaj extraordinar – Gogu Vrabete zis Tango. E un dansator pe care pasiunea pentru o femeie îl transfigurează. E un joc de oglinzi, şi unul al contrariilor. O existenţă când sordidă, când înălţătoare. E un roman în care „Istoria” cu I mare e doar rama tabloului, pentru un parcurs pe muchie de cuţit. Chiar asta este definiţia unui tango. O muchie de cuţit pe care păşeşti.

În câte feluri mint copiii?

Pe 1 iunie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor scoate pe piaţă volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”.

Paul Ekman este expert în cercetarea şi explicarea mimicii şi gesticii, autor a numeroase studii asupra exprimării faciale a emoțiilor. În cartea „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, Ekman dezbate ceea ce pentru mai toţi părinţii devine, mai devreme sau mai tîrziu, o problemă: Copiii mint, acesta e adevărul! Cum facem să-i depistăm şi să-i dezobişnuim?
  

    

  
Ekman porneşte de la a categorisi minciunile pe care copiii le spun:

• minciunile nevinovate: cele care nu au darul de a face rău nimănui. Ba chiar dimpotrivă, sînt minciunile pe care cei mici, ba chiar şi cei mari, le spun pentru a face cuiva o plăcere;
• minciunile sociale: adolescenţii le folosesc foarte mult. „Am o prietenă”, de pildă, deşi poate nu are încă. Aici intră şi minciunile pe care le copiii le utilizează cînd vor să scape de cineva din cercul lor de prieteni;
• minciunile legate de autoritate: extrem de numeroase, pentru că, pentru copii, toţi adulţii reprezintă autoritate. Aşa că minciunile sînt numeroase, pentru că micuţii încearcă, în mintea lor, să echilibreze balanţa;
• minţirea părinţilor: uneori, copiii mint ca să nu facă probleme părinţilor. Alteori, ca să evite pedeapsa. În plus, puştii obişnuiesc să ascundă lucruri deoarece vor să păstreze mici secrete numai pentru ei; 
• minţirea profesorilor: mulţi copii îşi mint profesorii de frică – teama de o notă proastă, de faptul că aprecierea profesorilor îi poate scădea în ochii colegilor, toate acestea determină uneori minciuni.

Toate trucurile pe care un părinte trebuie să le ştie atunci cînd stă faţă în faţă cu copilul care spune, ocazional sau permanent, minciuni sînt scrise în volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, un adevărat manual care ne învaţă cum să ne purtăm cu puştii în aceste cazuri.

Sursă: Gazeta Sporturilor

Lansarea volumului de poezii semnat de Alex. Leo Serban

Va asteptam sambata 28 mai, ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, standul A02), laevenimentul de lansare a volumului de poezii Alte camere, alte glasuri de ieri, de Alex. Leo Serban.

Vor vorbi cu acest prilej Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu, Svetlana Carstean si Magdalena Marculescu.

Volumul a aparut la Editura Pandora M, in colectia „Cercul Poetilor Aparuti”, cordonata de Svetlana Carstean.

„si totusi simt aceasta neplinatate
nerotunjire cu care ma identific
aproape de luciul unei cutii de conserve
pe care as vrea sa-l sterg
sau sa-l fixez undeva definitiv
simplu
asa cum as deschide conserva
cu un cleste
si as numara oasele fine ale pestelui” (oasele fine ale pestelui)

12 cărți noi-nouțe la Bookfest 2011

Până duminică (inclusiv) aveți tot timpul să trageți o fugă până la Bookfest-ul de la Romexpo. Grupul editorial Trei vă așteaptă cu reduceri de 30% în Pavilionul  C1, la standul A02.

Mai jos aveți un top al cărților abia ieșite de sub tipar:

   

12. ”Puterea fără limite a minții”, de Russell Targ

Fizician de formație și pasionat de fenomenul ”nonlocalității”, autorul oferă un ghid practic pentru ”vederea la distanță și transformarea conștiinței”. Sigur, precogniția sau diagnosticarea la distanță, de exemplu, sunt discutabile, însă Russell Targ, pionier în cercetarea laserului, spune că a găsit argumentele care să pună pe gânduri chiar și firile mai sceptice.

  

11. ”Înăuntrul regatului: Viața mea în Arabia Saudită”, de Carmen Bin Laden

După ce-ați aflat amănunte picante din viața privată a lui Saddam Hussein, a venit rândul unor dezvăluiri despre un alt (fost) inamic ”numărul unu” al SUA. Cumnata teroristului de curând mazilit povestește cam tot ce-a putut să afle prin intermediul soțului ei, unul dintre cei 54 de frați ai lui Osama.  

10. ”Claustrofobia”, de Andrea Perry

Ți-e frică să călătorești cu metroul, să urci cu liftul, să zbori cu avionul sau să stai în camere fără ferestre? Specialistă în terapie prin dramă, psihoterapeuta britanică vorbește deschis despre propria claustrofobie și redă experiențele altor oameni care au trăit o anxietate similară și au depășit-o. În plus, găsiți sfaturi practice inspirate din diverse orientări terapeutice.

9. ”Secretele autovindecării: sute de remedii naturiste inspirate de înțelepciunea orientală”, de Dr. Maoshing Ni.

Expert în tehnici de prevenire a îmbătrânirii și medicină taoistă, Dr. Mao (așa i-a rămas numele din serialul ”Totul despre sex”) te ajută să-ți pui în ordine sentimentele, lucrurile de prin casă, obiceiurile cotidiene și, ca bonus, oferă și 60 de rețete naturiste pentru a scapa de alergii, eczeme, insomnii, mătreață, indigestie și multe alte ”bucurii” ale vieții.

8. ”Omul cu cercurile albastre”, de Fred Vargas

“Personajele din cărțile lui Fred Vargas sunt pe cât de anarhiste și stranii, pe atât de savante. Unul este pasionat de Antichitate, altul împătimit de oceanografie… cert este că modul lor de a vedea lumea doboară orice conformism, dezminte cu umor și fantezie ordinea prestabilită a lucrurilor”, zice Le Magazine Litteraire

7. ”Căile îndrăgostirii”, de Ayala Malach Pines

Psiholog social si cercetător, autoarea oferă celor aflați în căutarea iubirii, cât și celor ce speră s-o retrezească un prețios ghid practic, dar și o cercetare documentată pentru a înțelege elementele atracției și influența părinților asupra gusturilor noastre amoroase.

6. ”Buruiana care împletește ștreangul”, de Alan Bradley

Pe puștoaica-detectiv, Flavia de Luce pe numele ei ficțional, o știți deja din primul roman al seriei, ”Plăcinta e dulce la sfârșit”. De data asta, crima se produce odată cu sosirea în sătucul fetei a unei trupe de păpușari. Încă o provocare pentru copilul-minune al literaturii polițiste…

5. ”Millenium, Stieg și eu”, de Eva Gabrielsson

Poate v-ați înterbat ce va fi fost în mintea lui Stieg Larsson, autorul dispărut prematur al trilogiei (aflată deja la a doua ecranizare) ”Millenium”. Fosta sa parteneră povestește despre viața cotidiană a regelui romanului polițist scandinav, dar și despre unele dispute familiale aprinse în jurul posterității acestuia.

4. ”În culisele psihoterapiei”, de Jeffrey A. Kottler

Pe autor îl știți deja în calitate de coordonator al insolitelor volume : ”Mumia de la masa din sufragerie” și ”Clientul care m-a schimbat”. De data asta, psihologul american scrie despre caznele, greutățile și stările de epuizare și plictis în care ajung psihoterapeuții. Că oameni sunt și ei  :). Sigur, nu lipsesc nici soluțiile practice oferite terapeuților pentru a scăpa de frustrări, anxietăți, nervi și presiuni care pot perturba ședințele.

3. ”Paradoxul iubirii”, Pascal Bruckner

Poate că vă era dor de dilemele fierbinți ale Lunilor de fiere și ale Noii dezordini amoroase 🙂 Eseistul francez pleacă de la o întrebare simplă, dar amarnic de presantă: cum poți împăca dorința de a avea parte de pasiune, iubire și fidelitate cu aceea de a fi liber și deschis față de noi aventuri?

2. ”WikiLeaks – Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume”, de Daniel Domscheit-Berg împreuna cu Tina Klopp

Neamțul, specializat la fel de bine în PR și hacking, dă din casă vrute și nevrute. Îi face un portret exact fiorosului Julian Assange și povestește cum fenomenul WikiLeaks a reușit să pună pe jar guverne și oameni de afaceri de pe tot globul.

   

1. ”Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex. Leo Șerban

Volumul din colecția ”Cerul Poeților Apăruți” reunește poezii din diverse perioade, începând cu cele scrise la 25 de ani și terminând cu cele inspirate de Lisabona. “Va fi o mare surpriză: poeziile scrise de Alex. Leo Șerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufletești: încăperile și glasurile sale interioare erau înalt poetice”, spune Ioana Pârvulescu.

Veniți la lansarea cărții lui Alex. Leo Șerban!

Sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, stand A02).

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Svetlana Cârstean și Magdalena Mărculescu

 

În plus, vă mai așteaptă două sesiuni de autografe:

Vineri 27 mai, ora 18.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Chris Simion, “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”.

Simbata 28 mai, ora 13.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Stelian Tanase, “Moartea unui dansator de tango”.

  

  

Evenimentele Grupului Editorial TREI – Bookfest 2011 (Pavilion C 1, stand A02)

LANSARE DE CARTE:
Sâmbătă 28 mai, ora 12.00, standul Editurii TREI: lansarea volumului de poezii „Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex Leo Şerban, Editura Pandora M, Colectia „Cercul Poetilor aparuti”.
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu, Svetlana Carstean, Magdalena Marculescu.

SESIUNI DE AUTOGRAFE:

Vineri 27 mai, ora 18.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Chris Simion, „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”.

Simbata 28 mai, ora 13.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Stelian Tanase, „Moartea unui dansator de tango”.

Transformaţi-vă plângerile în obiective

Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor publica, miercuri, pe 25 mai, cartea “Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi”

Împăcare cu propria persoană. Armonie. Stimă de sine. Trei amănunte care ne fac mai fericiţi, trei detalii propuse de psihoterapeuții Christophe Andre şi Francois Lelord. Cel de-al şaptelea volum din Top 10 cărţi care te ajută să evoluezi ete cel dedicat iubirii de sine, autoaprecierii şi bunei înţelegeri atît cu noi înşine, cît şi cu lumea din afară.

Iată și un fragment din cartea dedicată avatarurilor stimei de sine:   

 

 

Această reţetă este veche de când lumea, dar ea merge întotodeauna… Este vorba doar de a modifica formularea lucrurilor, de a spune: „Mi‑ar plăcea“ mai degrabă decât: „Mi‑e lehamite“.

Pentru aceasta, trebuie să vă întrebaţi ce nevoie se ascunde în spatele plângerii voastre: deci căutaţi o soluţie acestei plângeri. 

Această strategie este folosită în special în terapiile cognitive ale stărilor depresive, în cursul cărora terapeuţii, ori de câte ori pacienţii emit o plângere datorată suferinţei lor depresive, încearcă să‑i facă să o precizeze sub formă de obiectiv:

  

 — Doctore, nu mai am chef de nimic.

 — Adică?

 — Ei bine, din tot ce ajungeam să fac înainte, acum nimic nu mă mai motivează.

 — Aţi vrea să simţiţi iar dorinţa pentru unele activităţi, nu‑i aşa?

 — Da.

 — Îmi puteţi spune care anume?

 — Lucruri foarte simple: să mă duc să mă plimb cu câinele meu, să citesc ziarul, să gătesc, să le telefonez prietenilor…

 — Înţeleg. Am putea considera asta ca prim obiectiv al terapiei: să puteţi practica iar aceste activităţi cu oarecare plăcere?

  

“De ce scrieţi?” “Dracu ştie!” – Stelian Tănase

Tocmai ce a avut loc lansarea romanului Moartea unui dansator de tango. Este un subiect care vă urmăreşte, se vede. Cum a intrat tango-ul în viaţa lui Stelian Tănase?

 

Eram la New York, în vara lui 1997. La Lincoln Center se strângeau, în fiecare weekend sute, chiar mii de perechi. Pentru mine a fost o imagine absolut şocantă. Un amic, amator de tango, care ştia bine despre ce e vorba, m-a dus să văd. Până atunci, muzica respectivă, tango, nu îmi stârnea niciun fel de emoţie; mi se părea previzibilă. Plus că, sigur, toată lumea traia cu sonorităţile muzicii engleze. Spaniola nu mi se părea aşa muzicală. Cert este că, de atunci, am deschis ochii pe acest fenomen, mi-am dat seama că nu e vorba deloc de ceva periferic. Veneau new yorkezii cu o fervoare teribilă acolo; şi nu erau numai perechi la virsta a treia care ştiau să danseze, ci şi copii, adolescenţi, care voiau, pur şi simplu, să înveţe. Era ceva fabulos. Ce m-a surprins a fost noutatea fenomenului. Am început să îmi cumpăr discuri, să merg la spectacole. Mai ales că, tot atunci, pe Broadway era chiar un moment de revival. Se juca cu săli arhipline „Tango for ever”, cred. Si iată, după ani, am scris un roman – cu toate că nu ştiu dacă romanul este neapărat legat de tango. E doar uşa de intrare spre o lume…  

În Scent of a Woman, atunci când Donna are reţineri în a dansa tango, de frică să nu facă o greşeală, Lt.Col. Frank Slade îi spune: „No mistakes in the tango, not like life. It’s simple. That’s what makes the tango so great. If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.” Cu toate astea, tango nu este deloc un gest à la légère. La ce se referă, oare, Col. Frank Slade? 

 

“Tango este ca atunci când scoţi cuţitul dintr-o teacă şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului”

Tango este un dans extrem de ritualizat, este o ceremonie. Îmi aduce aminte de dansul morţii din Kagemusha, al lui Kurosawa. Are şi o mitologie în jurul lui, dar asta se întâmplă, probabil, şi pentru că o vreme, el a murit. Fiind uitat, a avut timp să se aşeze. Iar pe lângă asta, faptul că provine dintr-o lume periferică, de departe, dintr-o zonă crepusculară aş zice, dintr-o Americă de Sud puţin cunoscută, a dus la crearea unui mister. Dincolo, însă, de asta, tango s-a legat mereu de o anumită atitudine de viaţă, care înseamnă pasiune. O atitudine radicală: dacă trădezi, vei fi ucis. Asta e regula. Tango este ca atunci când scoţi cuţitul şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului. Cu toate astea, privit atent, tango-ul nu este oglindirea relaţiei unui cuplu. Partenerii de tango nu sunt un cuplu, ci nişte profesionişti, sau amatori care fac cupluri efemere. Ea este, să zicem, o prostituată, iar el un marinar venit în port. Nu o cunoaşte şi o va uita numai după câteva minute. O pasiune efemeră, dar extrem de puternică. A fost preluat cu  fervoare de literatură, de cinematografie etc., pentru ca tango-ul nu este doar un dans. Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că blues-ul nord american mai are o încărcătură asemănătoare, are o istorie, o dramă, o suferinţă.

 

 A fost viaţa lui Gogu Vrabete, personajul principal din Moartea unui dansator de tango, confiscată de tango?

 

„Rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor, a convenţiilor”

Da. L-a şi nenorocit. În Bucureştiul anilor 30-40, salonul de dans – discoteca de mai târziu – era o adevărată instituţie. Oameni cu meserii banale, şi chiar foarte umile, se duc în weekend într-un salon de dans, unde devin cu totul alte personaje. Năpârlesc. Se îmbracă în haine bune, probabil singurul rând de haine bune pe care îl au, pentru a deveni prinţi şi regine. De fapt, ce este un salon de dans? Este un derivat, o vulgarizare a marilor baluri ale aristocraţiei. Iar rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor si convenţiilor. Femeia a putut să ţină în braţe un bărbat, iar un tânăr poate să cunoască fete; altfel, ieşeau în societate doar cu părinţii, la biserică. Să ne gândim la literatura de secol XIX. Cum începe „Război şi Pace”? E un cadru neconvenţional, care ulterior se va formaliza. Balurile care întâi se dădeau la curţile regale, apoi intră în zona aritocraţiei şi, ulterior, în cea a burgheziei. Ajung, în cele din urmă, şi în România, la Bucureşti, în zona mic burgheză, proletară. Salonul de dans a fost, aşadar, o instituţie esenţială de socializare şi democratizare, care rupe tradiţia acelei societăţi, care arăta ca un dulap cu sertare. Epoca valsului a spart canoanele; se valsa în parcuri, în periferiile Vienei, se valsa tot timpul şi peste tot. Acesta este cadrul în care evoluează Gogu Vrabete, de altfel un personaj oarecare, dintr-o mahala bucureşteană – Gara de Nord – pentru care sala de bal devenit salon de dans de cartier – este un loc în care el poate să strălucească, unde frustrarea lui de natură socială, a omului care nu avea niciun fel de calitate, se şterge. Este, din fericire pentru el, un dansator foarte bun, recunoscut, asul absolut al saloanelor de dans din Bucureşti.

„Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. În momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea”

Eu am nişte amintiri în legătură cu asta, pentru că părinţii mei s-au cunoscut într-un salon de dans. În casa unde am copilarit era evocată aceasta lume. Acum câteva zile, am fost şi am fotografiat salonul de dans unde s-au cunoscut părinţii mei, undeva în spatele halei Obor, „La Ileana” pe Avrig. Cladirea, din fericire, există. Am încercat, în Moartea unui dansator de tango, să exploatez această instituţie a saloanelor de dans. Dar, dincolo de asta, romanul acesta este un roman al emoţiilor, al pasiunilor. Ştiti, uneori mi s-a reproşat că scriu prea rece, prea conceptual. Aici avem pur şi simplu o poveste. Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. Din momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea.

CITESTE intregul interviu realizat de Ioana Paverman cu Stelian Tanase pe site-ul Spunesitu.ro

Aparatul lui Freud de capturat vise

Sigmund Freud’s Dream Catching Apparatus c. 1910 (reproducere) de Louis Thompson (sticlă, cauciuc, oţel, plastic)

…ori Sigmund Freud’s Dream Catching Apparatus se intitulează lucrarea masterandului Louis Thompson, câştigătorul Premiului „Charlotte Fraser” 2009 pentru lucrări în sticlă.

Lucrarea a fost prezentată în cadrul expoziţiei anuale a Royal College of Art, Made to Cherish: the Best of British Craft, desfăşurată în perioada 12 noiembrie 2010 – 8 ianuarie 2011 la Contemporary Applied Arts din Londra.

Vezi mai multe fotografii pe site-ul Cafe Gradiva

Dansezi?… Tango?

   

     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De unde fascinaţia asta, te întrebi. Scena Larisa&Gogu, tango pasion, n-a povestit-o nimănui. S-a petrecut într-o noapte cînd localul era gol. Lumea se refugiase prin satele din jur de teama bombardamentelor. Programul se terminase. Gogu cu mîna-n falcă, aştepta, cu o sticlă de vin roşu în faţă. Orchestra strînsese instrumentele. Artiştii au dispărut. Scena goală luminată de un singur reflector. El, nevăzut. Şi a apărut ea, între oglinzile de acolo. A privit sala, întuneric. A înţepenit să nu foşnească o hîrtie, să nu clinchene o linguriţă, să nu tuşească. Ea a lăsat pe scîndură prosopul care îi îmbrobodea capul. Şi-a scos balonseidul, l-a lăsat să-i cadă la picioare. A rămas în costumul de scenă. S-a încordat, a ridicat braţele deasupra ciufului ei roşu-brun. A început să facă paşi, întîi rar, ezitînd, apoi ferm, sacadat. A dansat de una singură, fără sunet. Pentru ea, de bucurie, de tristeţe, melancolică, pătimaşă. Cînd era deja hipnotizat, dintr-un colţ întunecat a apărut cealaltă. Au dansat amîndouă lipite strîns. Podeaua a sunat sec în pivniţa pustie. S-au privit intens, s-au mîngîiat şi pipăit. Gogu mort în colţul lui. Nu a putut nimeni să-i scoată vreodată scena asta din cap. Deznodămîntul acelei seri magice s-a produs cînd a apărut Pedro. S-a interpus între cele două umbre, reflexii, lumini, irealitate pură. Gogu n-a mai răbdat. A sărit din colţul unde stătuse ascuns. L-a lovit cu bastonul. L-a trîntit jos şi a tăbărît pe el cu pumnii. I-a însîngerat faţa. Nebun, cu furie, ucigaş. Răsufla greu, întretăiat, în picioare, lîngă Pedro, fără cunoştinţă. Ele speriate, mute. Mulţumit, şi-a luat pălăria şi bastonul de podea. S-a întors înceeet, ca un dansator. Profesionist, cabrat&dramatic. A ieşit prin lumina murdară, împrăştiată de reflector. A trecut prin pivniţa întunecată. Dus a fost.

A doua zi, l-a invitat la ea în cameră. Povestea o ştim.

Fragment din romanul „Moartea unui dansator de tango”, de Stelian Tănase, Editura TREI, 2011