Jon Carlson la București: dialog despre secretele psihoterapeuților

Editura Trei și Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană vă invită mâine, pe 15 mai, de la orele 18.30, în librăria Cărturești-Verona la o întâlnire cu celebrul psihoterapeut american Jon Carlson, coautor al cărților: Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat.

În cadrul evenimentului se va discuta despre limitele și vulnerabilitățile terapeutului, despre cum acesta poate fi afectat de comportamentul unor pacienți și despre cum se poate redresa când face o greșeală. Alături de Jon Carlson vor vorbi psihoterapeuții adlerieni: Ramona Covrig, Elena Șerban și Anda Păcurar. Moderatorul întâlnirii va fi Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

Jon Carlson este profesor emerit de psihologie și consiliere la Universitatea Governors State, Illinois. A scris peste 25 de cărți dedicate terapiei de familie și psihologiei adleriene.
 Psihoterapeutul american va fi prezent în Bucuresti pentru a susține un workshop dedicat perfecționării psihoterapeuților. Detalii despre programul workshopului „Cum să devii un maestru psihoterapeut”, susținut de Jon Carlson în zilele de 16-17 mai 2015 în Bucuresti, găsiți aici.

***

Iată ce scrie Jon Carlson (alături de Jeffrey Kottler) despre schimbările bune care li se întâmplă terapeuților cabinet:

Schim­bă­ri­le aso­cia­te cu te­ra­pia sunt de­se­ori con­si­de­ra­te în ter­meni ne­ga­tivi. Prac­ti­cie­nii sunt pre­ve­niţi să mo­ni­to­ri­ze­ze cu gri­jă efec­te­le no­ci­ve care pot re­zul­ta din apro­pie­rea prea mare de pro­ble­me­le clienţilor lor. Un me­saj ge­ne­ral este de­se­ori co­mu­ni­cat în­ce­pă­to­ri­lor din do­me­niu: „Fiţi foar­te, foar­te atenţi, sau veţi fi «in­fec­taţi» cu ener­gia ne­ga­ti­vă a clienţilor voştri. Pu­teţi sfârşi prin a pro­vo­ca alte pro­ble­me dacă le per­mi­teţi să ajun­gă la voi.“

Ceea ce s-a ig­no­rat frec­vent to­tuşi sunt ace­le mo­men­te în care te­ra­pe­u­ţii sunt schim­baţi în bine. Unii din­tre cei mai tim­pu­rii psih­ana­lişti re­vi­zio­nişti, pre­cum Carl Jung şi Har­ry Stack Sul­li­van, au re­cu­nos­cut mo­men­te­le când te­ra­pe­u­ţii şi clienţii îşi in­ver­sea­ză ro­lu­ri­le. Ir­vin Ya­lom, cu­nos­cut pen­tru fran­che­ţea re­fe­ri­toa­re la in­ti­mi­ta­tea pe care a ex­pe­ri­men­tat-o în câ­te­va re­la­ţii te­ra­pe­u­ti­ce (Ya­lom, 2008), dez­vă­luie de­o­po­tri­vă cum a fost aju­tat de clienţii săi. El îi de­scrie chiar pe te­ra­pe­ut şi pe clientul său drept „to­va­răşi de drum“ an­ga­jaţi îm­pre­u­nă într-o că­lă­to­rie de des­co­pe­ri­re (Ya­lom).

Ceea ce ne in­te­re­sea­ză sunt schim­bă­ri­le re­al­men­te mari pe care te­ra­pe­u­ţii le-au su­fe­rit ca re­zul­tat di­rect al ac­ti­vi­tă­ţii lor. Vor­bim de­spre trans­for­mări uni­ce pe care te­ra­pe­u­ţii se stră­duiesc încă să le in­te­gre­ze în via­ţa lor.

În ciu­da in­ter­dic­ţi­i­lor ati­tu­di­nii con­tra­re şi a unei re­ţi­neri de-a vorbi de­spre acest su­biect aproa­pe tabu în pu­blic, exis­tă o mul­ţi­me de mo­ti­ve pen­tru care acest fe­no­men al schim­bă­ri­lor re­ci­pro­ce în te­ra­pie poa­te apă­rea atât de uşor, ca­u­za prin­ci­pa­lă fi­ind poa­te sim­ţă­min­te­le in­ten­se şi apă­să­toa­re care cir­cu­lă în ca­bi­net.

Ori­cât de in­di­fe­renţi am pre­tin­de că sun­tem, exis­tă mo­men­te în care sun­tem tot atât de im­pli­caţi emo­ţio­nal ca şi pa­cien­ţii noştri.

• Une­ori ne sim­ţim spe­riaţi, dacă nu în­gro­ziţi.
• Nu e ceva ne­o­biş­nuit să ne sim­ţim frus­traţi sau chiar fu­rioşi, chiar dacă ne stră­duim din toa­te pu­te­ri­le să ră­mâ­nem ne­utri.
• Con­ver­sa­ţi­i­le sunt de­se­ori in­va­da­te de con­fu­zie, com­ple­xi­ta­te şi am­bi­gui­ta­te.
• În şe­din­ţe apa­re une­ori câte o dra­mă (un spec­ta­col) care ri­va­li­zea­ză cu ori­ca­re din­tre fil­me­le sau pie­se­le noas­tre pre­fe­ra­te.

Exis­tă o in­ti­mi­ta­te re­a­lă în re­la­ţii, con­strui­tă pe mul­te­le ore pe­tre­cu­te vor­bind de­spre cele mai per­so­na­le lu­cruri ce se pot ima­gi­na. Când lu­cru­ri­le merg bine, e un soi de em­pa­tie trans­cen­den­tă, în care par­că sim­ţim ini­ma pa­cien­tu­lui bă­tând şi su­fle­tul lui vor­bind. Cum am pu­tea să nu fim afec­taţi de un ni­vel atât de in­tens de im­pli­ca­re?

Apoi mai sunt şi toa­te mo­da­li­tă­ţi­le ne­po­tri­vi­te şi ne­in­ten­ţio­na­te prin care pa­cien­ţii ne fac să creş­tem şi să în­vă­ţăm lu­cruri noi, fără să aibă nici cea mai mică idee de­spre clo­co­tul di­năun­trul nos­tru.

În sfâr­şit, exis­tă schim­bări in­con­ştien­te pe care le re­sim­ţim ca pe un re­zul­tat al lup­tei din tran­şee. În timp, mo­du­ri­le în care pri­vim lu­mea, mo­du­ri­le în care in­ter­ac­ţio­năm cu cei­lalţi, mo­du­ri­le în care ne ve­dem pe noi în­şi­ne se schim­bă gra­dat ca o con­se­cin­ţă a în­tâl­ni­ri­lor noas­tre cu pa­cien­ţii. Pu­tem fi vă­zuţi de pu­blic ca niş­te guru, vră­ji­tori, tă­mă­dui­tori, ora­co­le pe care pe­le­ri­nii le vi­zi­tea­ză pen­tru a cău­ta ilu­mi­na­rea, dar cât de mult câş­ti­găm de pe urma aces­tor în­tre­ve­deri aju­tă­toa­re este unul din­tre se­cre­te­le noas­tre cel mai bine pă­zi­te.

Fragment din vol. Clientul care m-a schimbat 

 

Te invităm la un dialog cu Jon Carlson, coautorul bestsellerului ”Mumia de la masa din sufragerie”

Editura Trei și Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană vă invită vineri, 15 mai, ora 18.30, în librăria Cărturești-Verona la o întâlnire cu celebrul psihoterapeut american Jon Carlson, coautor al cărților: Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat.

În cadrul evenimentului se va discuta despre limitele și vulnerabilitățile terapeutului, despre cum acesta poate fi afectat de comportamentul unor pacienți și despre cum se poate redresa când face o greșeală. Alături de Jon Carlson vor vorbi psihoterapeuții adlerieni: Ramona Covrig, Elena Șerban și Anda Păcurar. Moderatorul întâlnirii va fi Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

Jon Carlson este profesor emerit de psihologie și consiliere la Universitatea Governors State, Illinois. A scris peste 25 de cărți dedicate terapiei de familie și psihologiei adleriene.
Psihoterapeutul american va fi prezent în Bucuresti pentru a susține un workshop dedicat perfecționării psihoterapeuților. Detalii despre programul workshopului „Cum să devii un maestru psihoterapeut”, susținut de Jon Carlson în zilele de 16-17 mai 2015 în Bucuresti, găsiți aici.

 ***

 Despre ce e vorba în Mumia de la masa din sufragerie:

 Un pacient le cere doctorilor să-i taie nasul, pentru că este obsedat de mirosul de la fermă. O clientă povestește în terapie cum s-a culcat cu tatăl pe care-l cunoscuse abia la 40 de ani. Un soț își îmbălsămează soția și ia cina cu mumia șapte ani de-a rândul (cazul este chiar al lui Jon Carlson!). O fată mănâncă resturi de dulciuri găsite în gunoaie, pentru a-i face în ciudă mamei abuzive. Sunt doar o parte din ciudățeniile pe care le veți întâlni în volumul Mumia de la masa din sufragerie coordonat de psihologii Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson.

Bestseller în lumea psihologilor, volumul cuprinde o serie de interviuri luate câtorva dintre notabilitățile psihoterapiei din SUA, Canada sau Australia. Cei doi coordonatori ne avertizează încă din introducere că ”nu intenționează să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci este o colecție de povestiri despre relații psihoterapeutice care au produs transformări majore și semnificative atât în viața terapeuților, cât și a clienților lor”.

Straniile cazuri strânse în volumul ”Mumia de la masa din sufragerie” prezintă câte un impas clinic pentru care terapeutul nu era pregătit, trebuind să improvizeze, să treacă dincolo de principiile psihologice pe care le învățase. Printre numele pe care le veți găsi în volum, sunt:

• Albert Ellis, arhicunoscut pentru terapia rațional-emotivă,
• Arnold Lazarus, celebru promotor al terapiei comportamentale,
• Michael Yapko, somitate în hipnoterapie
• Jay Haley, pionier al terapiei de familie
• și mulți alți psihoterapeuți deschizători de drumuri…

 

Cu ce cărți să începi o terapie

Vrei să mergi la terapie, dar nu prea știi cu ce se mănânca asta, cum se desfășoară dialogurile vindecătoare, ce se petrece în ora de 50 de minute.

Psihoterapeutul Iris Gogorici recomandă, într-un clip realizat de platforma Psihoterapie.net, câteva cărți pe care proaspeții sau viitorii pacienți le pot citi pentru a ”a-și face o idee despre cum ar putea să-i ajute terapia și despre cum funcționează ea”.

Printre recomandări, veți regăsi două celebre volume coordonate de Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson (Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat), recentul titlul al lui Robert Lindner Ora de 50 de minute și o carte exotică și plină de înțelepciune semnată de Nossrat Peseschkian – Povești orientale ca instrumente de psihoterapie

  

 

Rasul ne permite sa trecem peste anumite incercari

Psychologies: Ne puteti spune mai multe despre traducerea in limba romana a cartii Clientul care m-a schimbat? Ce ati dorit sa transmiteti cititorilor despre terapie si terapeuti?

Jeffrey A. Kottler: Multe persoane nu inteleg latura umana a ceea ce inseamna sa fii psihoterapeut. Ca nu presupune doar expertiza si experienta in diagnostic, tratament si toate modurile in care ajutam oamenii. Este important cum ne folosim si pe noi insine, propria noastra experienta. Majoritatea celor deprimati sau anxiosi vor, mai mult decat orice, sa se simta intelesi, auziti, sa simta ca pot avea incredere in cineva.

Iar Clientul care m-a schimbat este o colectie de povesti a celor mai faimosi terapeuti din lume, care vorbesc despre impactul pe care l-au avut clientii asupra vietii lor. |n relatia terapeutica, influenta merge in ambele directii, iar cele mai multe povesti sunt experiente pozitive, in care terapeutii invitati au vorbit deschis si sincer despre modul in care clientii le-au atins inima, sufletul si i-au invatat multe lucruri chiar despre jobul lor. Ideea uneia dintre cele mai importante teme ale cartii este ca psihoterapeutii nu invata numai de la supervizorii sau colegii lor, terapia adevarata inseamna sa raspunzi nevoilor fiecarui client in parte.

In Mumia de la masa din sufragerie spuneti povesti foarte amuzante. In opinia dvs., care sunt virtutile umorului? In sine, este si el terapeutic?

J.K.: In psihoterapie, ne confruntam foarte des cu tragedii, cu pierderi de tot felul, cu suferinta extrema. Iar una dintre problemele oamenilor este ca ei iau totul foarte in serios, ba chiar uneori exagereaza, si le este foarte greu sa aprecieze ceea ce au deja. O definitie a depresivului este omul care nu valorizeaza si nu onoreaza simplul dar de a fi in viata, cum fiecare secunda pe care o traim este un privilegiu. Iar oamenii care nu apreciaza acest lucru, practic, sunt ca si… morti.

Umorul, rasul ne permit sa nu ne mai luam chiar asa de mult in serios si sa trecem peste anumite incercari. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le putem controla si in privinta carora nu putem face nimic: politica, economia etc., dar, in final, este foarte importanta atitudinea pe care o avem fata de aceste experiente. Sa nu le permitem sa ne descurajeze.

 
Ca terapeut, va confruntati cu anumite cazuri extrem de dificile, unele prezentate in Mumia la masa din sufragerie. Care sunt concluziile dvs. legat de natura umana, dupa o viata in care omul a fost obiect de studiu?

J.K.: Ai dreptate: Mumia este despre cazuri cu adevarat extreme si, cumva, da o impresie gresita, pentru ca nu toti oamenii care au nevoie de terapie au si probleme severe. Poate trec prin perioade de tranzitie. Sau au probleme in familie si au nevoie de siguranta oferita de terapeut. El ii ajuta sa ia decizii, sa realizeze ce vor sa faca cu vietile lor. Pentru ca deseori suntem fortati de alti oameni sa facem anumite lucruri pe care de fapt nu le dorim.

Citeste intreg interviul in revista Psychologies

Lecții de mecanică fină pentru psihoterapeuți

Copilul, dublu-repetent, țipă cât îl țin plămânii: nu vrea să fie consultat de un doctor ”negrotei”, pentru că ”negroteii” sunt mai proști decât albii, în timp ce părinții lui asistă pasivi la această demonstrație de un rasism înfiorător.

Psihoterapeutul de culoare se simte, după mai multe astfel de ședințe cu o familie atât de pasiv-rasistă, depășit de situație. Reziduurile sentimentale de victimă a unor astfel de discriminări pot tulbura chiar și mintea unei persoane multiplu validate, de un profesionalism recunoscut pretutindeni, un model de carieră, aflăm din volumul „Clientul care m-a schimbat” (Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson).

 

 

 

Experiențe traumatizante și generatoare de schimbare trăiesc și terapeuții în relația cu clienții lor, nu doar aceștia din urmă, care, se înțelege, vin hotărâți să facă o schimbare. E vorba de schimbări necesare pentru orice persoană în felul de a privi și gestiona interacțiunile umane, nu doar ale clientului sau ale psihoterapeutului.

Când înțelegi că o femeie a devenit alcoolică pentru că soțul a obligat-o să stea acasă, în ciuda doctoratului pe care îl are în chimie moleculară, atunci știi că soluția nu este presiunea de a participa regulat la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, ci reluarea activității profesionale, a sentimentului de a fi util și de a contribui.

Când un copil se trezește peste noapte cu sentimentul de convingere asupra morții sale ce are să survină înaintea Crăciunului, un terapeut bun înțelege că trebuie să mizeze pe fantezia copilului și a părinților săi. Le va propune fantasme și jocuri pe care să le concretizeze fizic, menite să înlocuiască șocul pierderii lui Moș Crăciun.

 

 

  

Relatările terapeutice au acea caracteristică unificatoare care le face pe toate (alături de cele din „Mumia de la masa din sufragerie” și „Povestiri de psihoterapie românească”) să ofere câte o cheie de înțelegere menită să deschidă orice ciudățenie de comportament, orice decizie luată greșit, orice probleme de adaptare sau de depășire a unor situații extrem de vitrege.

„Clientul care m-a schimbat” chiar te va schimba: îți va modifica fie percepțiile despre cum operează psihoterapia, fie cele despre (in)vulnerabilitățile psihoterapeutului sau despre propriile limite ale fiecăruia dintre noi.

În final, concluzia e una pozitivă: cu fiecare interacțiune umană pe care o realizăm cu ochii deschiși, aflăm lucruri noi despre mecanisme. Se înțelege despre ce mecanisme este vorba, despre acelea ce intră sub incidența mecanicii fine.

Recenzie de Mihaela Costea, psihoterapeut în formare

  

Citește pe aceeași temă:

Mumia, incestul și fantoma pedepsită

O aventură amoroasă de gradul III (fragment din vol. Clientul care m-a schimbat)

  

”Clienții sunt profesorii noștri”

Psihoterapeutul Jeffrey A. Kottler a lansat joi, 10 iunie, la București, volumul

Clientul care m-a schimbat,

scris în colaborare cu psihologul Jon Carlson.

Scurta prezentare a cărții s-a întâmplat la finalul primei zile din workshopul lui Kottler În culisele psihoterapiei.

Energic și cu simțul umorului, Kottler a povestit cum s-a născut seria de volume dedicate unor cazuri inedite de psihoterapie, serie din care face parte și mai vechea traducere Mumia de la masa din sufragerie.

”Jon Carlson îi  știe pe toți, pune mâna pe telefon și îi convinge să ne dea un interviu. Eu nu am forța sa de persuasiune. Schițăm interviul și vorbim la telefon, pentru că sunt prea ocupați ca să ne răspundă în scris”.

Clientul care m-a schimbat a fost cartea ”cu cele mai multe probleme, pentru că mulți au refuzat să ne vorbească”, a mai spus Kottler. Iar alții, chiar dacă au acceptat să dea un interviu, nu le-au fost de nici un ajutor. ”Un celebru terapeut, nu pot să-i spun numele, ne-a zis: ‘În 50 de ani, nimeni, nici un client nu m-a schimbat’. A venit apoi o pauză lungă, pentru că nu mai știam cu ce vom umple o oră întregă, după care el a spus: ‘Dar sunt cărți care m-au influențat, nu vreți să vorbim despre cărți?’”, își amintește Kottler.

Pe de altă parte, volumul Clientul care m-a schimbat reprezintă pentru Kottler momentul din care ”nu am mai fost bântuit de supervizori”. E drept că a învățat multe de la ei, dar nu totul. Noul volum arată că terapeuții nu sunt afectați doar de ”contratransfer”, ci sunt realmente schimbați ca persoane, dar și în modul lor de lucru. De fapt, ”clienții sunt profesorii noștri”, a conchis Kottler.

Un exemplu din carte este cel al terapeutului Robert Neimeyer, care a re­nun­ţat la obi­ceiul său de a uti­li­za strict te­ra­pia cog­ni­tiv-com­por­ta­men­ta­lă şi a apelat la lim­ba­ju­lui me­ta­fo­ric, atunci când a trebuit să comunice cu o pacientă diagnosticată cu ”borderline” și dovedind o verbalizare foarte săracă. Iată un exemplu din carte, o discuție despre ”zidul” ridicat între ea și lume:

— Ca­rol, poţi să mă iei cu tine de cea­lal­tă par­te a zi­du­lui ăs­tu­ia?

— Nu ştiu.

Şi tăcu apoi vre­me în­de­lun­ga­tă.

— Cred că dacă aş avea un cu­ţit, aş pu­tea să mă eli­be­rez, dar nu pot să fac asta fără să scri­je­lesc zi­dul.

— Aşa e. Dar ori­cum sunt deja atâ­tea scri­je­li­turi pe zid.

— Şi pe mine.

Ca­rol rosti aceste cu­vin­te cu un glas foar­te slab. Apoi vorbi de­spre cum se sim­te ca o fe­ti­ţă.

— Ce face fe­ti­ţa în spa­te­le zi­du­lui?

— Um­blă în­co­lo şi în­coa­ce. Ca un paz­nic.

— Ce pă­zeş­te?

— Lu­mea.

— De cine anu­me?

Ca­rol tăcu, gân­di­toa­re, apoi îl privi pe Ne­i­me­yer drept în ochi.

— De tine.

— De mine? Ce lu­cruri i-aş pu­tea face eu lu­mii de care fe­ti­ţa să tre­bu­ias­că să o pă­zeas­că?

— Păi, ai pu­tea să în­cepi să des­trami zi­dul, şi atunci nu ar mai avea unde să stea.

UPDATE

Tocmai ce am dat peste un interviu interesant în România Liberă realizat cu însuși Kottler. Mi-a plăcut răspunsul dat la întrebarea ”Care e cea mai bună orientare terapeutică?”

Ceea ce contează nu este terapia, ci terapeutul, ca persoană şi felul în care îşi face treaba, cum ştie să construiască relaţia cu clientul său. Desigur, există o clasificare a tipurilor de psihoterapie în funcţie de felul problemelor cu care se confruntă un pacient. De pildă, depresia şi anxietatea pot fi tratate cu aproape orice tip de psihoterapie. Au existat timp de 100 de ani contraziceri în comunitatea psihoterapeuţilor în această privinţă, care terapie este potrivită decât alta pentru o tulburare psihică sau alta, dar răspunsul meu este simplu: niciuna, ci toate! 

O aventură amoroasă de gradul III

— Alo, aş pu­tea vorbi cu doc­to­rul Pit­tman?

— Eu sunt Frank Pit­tman, răs­pun­se ama­bil psi­hia­trul.

— Păi, e vor­ba de so­ţul meu, spu­se şo­vă­iel­ni­că fe­me­ia. Poa­te că aţi ci­tit în zia­re de­spre so­ţul meu, răs­pun­se ea. S-a scris o groa­ză în vre­mea din urmă.

— Păi, au fost o mul­ţi­me de lu­cruri în zia­re în ul­ti­ma vre­me.

— Da, dom­nu­le, dar cred că vă veţi aminti de asta. În­ţe­le­geţi, so­ţul meu a fost ră­pit de o far­fu­rie zbu­ră­toa­re, de un fel de OZN, cum au spus ei.

— Da, în­cu­vi­in­ţă Pit­tman, îmi amin­tesc de ca­zul so­ţu­lui dum­nea­voas­tră.

— Nu în­ţe­leg de ce cei de la Baza Aviatică vor ca el să mear­gă la un psi­hia­tru. Niciunul dintre noi nu am fost nici­o­da­tă la doc­tor — la ci­ne­va ca dum­nea­voas­tră. Nu sun­tem ge­nul ăla de oa­meni.

— Păi, eu sunt ge­nul de om care văd oa­meni în îm­pre­ju­rări in­te­re­san­te, dar tre­buie să re­cu­nosc că am foar­te pu­ţi­nă ex­pe­rien­ţă cu far­fu­ri­i­le zbu­ră­toa­re. Aş­tept cu ne­răb­da­re să vă cu­nosc şi o să-mi gă­sesc tim­pul ne­ce­sar. Pu­teţi veni amân­doi mâi­ne.

Chi­lo­ţii lip­să

Când tâ­nă­rul cu­plu şi-a fă­cut apa­ri­ţia, Pit­tman ob­ser­vă că so­ţul, Ro­ger, era de­o­se­bit de ve­sel pen­tru ci­ne­va care tre­cu­se re­cent printr-o ase­me­nea ex­pe­rien­ţă. În timp ce Ruby era stân­je­ni­tă de toa­tă po­ves­tea, Ro­ger era cât se poa­te de bu­cu­ros de aten­ţia care i se acor­da şi era ne­răb­dă­tor să ob­ţi­nă ori­ce fel de pu­bli­ci­ta­te, chiar şi cea re­pre­zen­ta­tă de vi­zi­ta la ca­bi­ne­tul unui psi­hia­tru.

— Deci, abor­dă Frank în cele din urmă su­biec­tul prin­ci­pal care îi adu­se­se la el, poa­te vreţi să-mi spu­neţi ce s-a în­tâm­plat. Am au­zit că aţi avut o ex­pe­rien­ţă mai de­gra­bă ne­o­biş­nui­tă.

Ro­ger în­cu­vi­in­ţă din cap, grav şi în­tru­cât­va cu un aer de su­fi­cien­ţă.

— Cred că a fost pu­ţin ie­şit din co­mun. Dar a fost exact aşa cum le-am spus ce­lor de la zia­re. Am vă­zut lu­mi­ni­le alea scli­pi­toa­re pe cer. Mă ui­tam la ele, vă­zând cum se apro­pie din ce în ce mai mult. Şi era ca şi cum m-ar fi hip­no­ti­zat sau aşa ceva — aprin­zân­du-se şi stin­gân­du-se atât de ra­pid, în­cât pă­reau niş­te pul­sa­ţii co­lo­ra­te care pă­trun­deau cu to­tul în mine.

— Pul­sa­ţii de lu­mi­nă? re­pe­tă Pit­tman.

— Aşa cum toc­mai v-am spus. Le-am spus-o ce­lor de la bază şi de la zia­re. I-am spus şi lui Ruby, adău­gă el, ară­tând cu ca­pul spre so­ţia lui.

Aşa că Ro­ger re­pe­tă încă o dată to­tul, re­ci­tând cu pre­ci­zie po­ves­tea de-acum fa­mi­lia­ră. Mai în­tâi ful­ge­ră­ri­le, lu­mi­ni­le pul­sând. Apoi, ur­mă­to­rul lu­cru de care îşi amin­tea era că se afla la bor­dul na­vei.

— Mi-au fă­cut lu­cru­ri­le alea, spu­se Ro­ger cu un glas şop­tit, mai cu­rând con­spi­ra­tiv, con­vins că aţâ­ţa cu­rio­zi­ta­tea lui Pit­tman. Niş­te lu­cruri cum­pli­te. Lu­cruri în­gro­zi­toa­re.

— Ce fel de lu­cruri, mai exact? in­sis­tă Pit­tman, ce­rând de­ta­lii.

Tot ce îşi pu­tea aminti era că fă­ceau ex­pe­rien­ţe­le ace­lea ne­bu­neşti pe el, în­cer­când să îl fe­cun­de­ze. Îşi amin­tea că le spu­nea că era băr­bat şi că băr­ba­ţii din spe­cia noas­tră nu pot avea co­pii. Dar ei nu vo­iau să îl as­cul­te şi con­ti­nuau să im­plan­te­ze să­mân­ţă în el.

Ur­mă­to­rul lu­cru de care îşi pu­tea aminti Ro­ger era de după mai mul­te zile — nu ştia exact câte — şi anu­me că mer­gea pe dru­mul ace­la. Pă­rea ex­trem de su­pă­rat că nu ştia unde îi erau chi­lo­ţii.

…………..

Din OZN, se făcu o camionetă 

— Ro­ger, eşti si­gur că ai fost luat de un OZN? în­tre­bă Pit­tman.

Preţ de câ­te­va cli­pe, se lăsă o tă­ce­re în­cor­da­tă, după care Ro­ger re­cu­nos­cu că se pu­tea să fie vor­ba de o mică ne­în­ţe­le­ge­re.

— Păi, poa­te că, de fapt, nu a fost un OZN.

Îna­in­te ca Ruby să apu­ce să sară în sus, Pit­tman îl în­tre­bă cu blân­de­ţe dacă nu cum­va, în re­a­li­ta­te, nu fu­se­se luat de nici­un ­fel de ve­hi­cul in­ter­pla­ne­tar, ci de unul de pe pla­ne­ta noas­tră.

Ro­ger mor­măi ceva de­spre o ca­mio­ne­tă Ford al­bas­tră.

— Pof­tim?

— Am zis că tre­buie să fi fost o ca­mio­ne­tă, spu­se Ro­ger mai tare. Una din alea lungi.

— Ex­tra­te­reş­trii con­du­ceau o ca­mio­ne­tă Ford? în­tre­bă Pit­tman, ză­pă­cit acum.

Ro­ger scu­tu­ră din cap.

— Nu, de fapt nu ex­tra­te­reş­trii.

Îna­in­te de-a pu­tea ex­pli­ca mai mul­te, Ruby fu cu­prin­să cu to­tul de in­dig­na­re.

— Ştiam eu! urlă ea că­tre Ro­ger. Ai fost cu fata aia nouă de la ser­vi­ciu. Cum o chea­mă? Ca­rin sau Ke­rin. Me­reu şi-l scrie alt­fel, ca să fie cât mai ha­ios. Are un tre­cut du­bios. Toa­tă lu­mea ştie. Şi tu, smin­tit bă­trân — ai fost cu ea. Şi în tot tim­pul ăsta le-ai spus tu­tu­ror, până şi afu­ri­si­ţi­lor ălo­ra de re­por­teri, că te-au ră­pit ex­tra­te­reş­trii şi, de fapt, te-ai tă­vă­lit cu târ­fa aia.

………….

Oa­me­nii cei mai ne­fe­ri­ciţi sunt cei care în­cear­că să eva­de­ze din vie­ţi­le lor ba­na­le, ca şi cum ele ar fi mai de­gra­bă ru­şi­noa­se de­cât ono­ra­bi­le.

Pit­tman ex­pli­că:

— E ca şi cu oa­me­nii care în­cear­că să-şi ţină o par­te din ei în afa­ra că­să­to­riei. E ca şi cum ai în­cer­ca să-ţi ţii o par­te din tine în afa­ra unui sub­ma­rin sau a unui avion. Or, nu vei atin­ge în veci des­ti­na­ţia dacă nu eşti cu to­tul înăun­tru. La fel e şi în că­să­to­rie.

(fragment din volumul Clientul care m-a schimbat de Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson)

***

 

Coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie, Jeffrey A. Kottler,

AJUNGE LA BUCUREȘTI

în perioada 10-11 iunie, când va fi actorul principal al workshopului “ÎN CULISELE PSIHOTERAPIEI”.

Cu această ocazie, pe 11 iunie, Editura Trei va lansa noua traducere, Clientul care m-a schimbat (scrisă de J.A. Kottler în colaborare cu Jon Carlson).

Consilierul și activistul J.A. Kottler are la activ peste 80 de cărți și este profesor la California State University, Fullerton.

Din culisele psihoterapiei

Jeffrey A. Kottler, co-autorul renumitei cărți de cazuri de psihoterapie Mumia de la masa din sufragerie susține la București în perioada 10-11 iunie, workshop-ul „IN CULISELE PSIHOTERAPIEI”.

În urma atragerii unor sponsori, organizatorii evenimentului

oferă o TAXĂ REDUSĂ de 250 RON/zi .

La finalul celei de-a doua zile de workshop, Editura Trei va lansa ediția în limba română a cărții lui Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson

„Clientul care m-a schimbat”

Iată un fragment dintr-un caz de terapie de grup relatat de Jeffrey A. Kottler, iritat la acea dată de clienții săi superficiali și cu gândul la o nouă călătorie în Nepal (foto).

***

Într-un sens, cea care mă trans­for­mă cel mai mult este tot tim­pul ul­ti­ma mea şe­din­ţă.

Să luăm sea­ra tre­cu­tă, de exem­plu. Con­du­ceam un grup de te­ra­pie în care par­ti­ci­pan­ţii îşi fă­ceau in­tro­du­ce­rea obiş­nui­tă cu care în­ce­pe fie­ca­re şe­din­ţă. Este un grup des­tul de di­ver­si­fi­cat, cel pu­ţin din punct de ve­de­re cul­tu­ral, care in­clu­de o trei­me la­ti­no-ame­ri­cani, o trei­me asia­tici şi ul­ti­ma trei­me este îm­păr­ţi­tă în­tre arabi din Orien­tul Mij­lo­ciu şi albi. Cu toa­te aces­tea, este acel fel de omo­ge­ni­ta­te la care te-ai aş­tep­ta de la un grup de con­si­lie­re com­pus din stu­denţi care iau par­te la şe­din­ţe în ca­drul cur­su­ri­lor lor de formare.

— Mi-a mers foar­te bine săp­tă­mâ­na asta, a spus o fe­me­ie. Chiar că nu am mul­te de spus. Doar ace­leaşi lu­cruri, ace­leaşi lu­cruri.

A of­tat, ca şi cum s-ar fi scu­zat pen­tru sta­bi­li­ta­tea pe care o sim­ţea.

— Mda, ştiu ce vrei să spui, a în­cu­vi­in­ţat alt­ci­ne­va. Sunt doar în­gri­jo­rat de lu­cra­rea pe care o am de fă­cut la alt curs. După ce o s-o ter­min, o să fie bine. Acum însă nu mă pot gândi de­loc la alt­ce­va.

Şi aşa au mers lu­cru­ri­le în ur­mă­toa­rea ju­mă­ta­te de oră, în care fie­ca­re par­ti­ci­pant a vor­bit de­cla­rând că efec­tiv nu avea mul­te de spus pen­tru săp­tă­mâ­na aceas­ta. Au fost câ­te­va ex­cep­ţii, de­si­gur, re­pre­zen­ta­te de doi par­ti­ci­panţi care chiar aveau ceva pro­ble­me la care vo­iau să lu­cre­ze, dar ma­rea ma­jo­ri­ta­te emi­tea lim­pe­de mai mul­te me­sa­je:

(1) „Nu vreau re­al­men­te să fiu aici“;

(2) „Sunt plic­ti­sit, dar o să în­cerc să fiu atent“;

(3) „Chiar dacă aş avea su­fi­cien­tă în­cre­de­re în tine ca să vor­besc de­spre pro­ble­me­le mele (încredere pe care nu o am), mai de­gra­bă nu le-aş aţâ­ţa. Dacă nu te su­peri, aş pre­fe­ra să le ţin as­cun­se.“

După o vre­me, am gă­sit că e greu să as­cult mai de­par­te. Frus­tra­rea mea ini­ţia­lă lă­sa­se lo­cul tris­te­ţii, apoi îm­buf­nă­rii to­ta­le. Îmi zi­ceam că, dacă e să fiu sin­cer, nici eu nu vo­iam să fiu aici. Pă­rea o pier­de­re de timp să fa­cem to­tul ma­şi­nal, să ne pre­fa­cem că de­pu­nem un efort, când, de fapt, cei mai mulţi îşi iro­seau tim­pul.

Mi-am dat sea­ma că eram atât de ne­a­tent, în­cât nici nu mai as­cul­tam. Mă gân­deam la o că­lă­to­rie apro­pia­tă în zo­ne­le ru­ra­le ale Ne­pa­lu­lui, unde urma să par­ti­cip la niş­te ate­lie­re de lu­cru. Îmi re­pre­zen­tam fe­ţe­le ce­lor pe care vo­iam să îi în­tâl­nesc şi în mod spe­cial ale co­pi­i­lor pe care vo­iam să îi văd.

— … aşa că mă gân­deam că poa­te o să îmi fac un pro­gram di­fe­rit, poa­te să mă scol mai de­vre­me ca să nu mai în­târ­zii me­reu la şe­din­ţe­le de grup, aşa cum am fă­cut şi azi. Îmi pare rău, dar tra­fi­cul pe auto­stra­dă a fost cum­plit. A fost un ac­ci­dent sau aşa ceva…

Vo­cea unei mem­bre ale gru­pu­lui pă­trun­se în fan­te­zi­i­le mele eva­zio­nis­te. Tot vor­be goa­le, mi-am zis im­pa­cien­tat. Ce pier­de­re de timp!

Tre­bu­ia să o las să con­ti­nue? Tre­bu­ia să spun ceva de­spre mo­du­ri­le în care oa­me­nii as­cund şi evi­tă atât de evi­dent in­ti­mi­ta­tea re­a­lă cu cei­lalţi? Tre­bu­ia să abor­dez spai­me­le ade­vă­ra­te care in­hi­bă asu­ma­rea mai au­ten­ti­că a ris­cu­lui de-a vorbi? […]

Mumia, incestul și fantoma pedepsită

Un pacient le cere doctorilor să-i taie nasul, pentru că este obsedat de mirosul de la fermă. O clientă povestește în terapie cum s-a culcat cu tatăl pe care-l cunoscuse abia la 40 de ani. Un soț își îmbălsămează soția și ia cina cu mumia sa șapte ani la rând. O fată mănâncă resturi de dulciuri găsite în gunoaie, doar pentru a-i face în ciudă mamei abuzive. Iată doar o parte din ciudățeniile pe care le veți întâlni în volumul Mumia de la masa din sufragerie reeditat anul trecut.

Cartea psihologilor Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson, un bestseller în lumea psihologilor,

”nu intenționează să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci este o colecție de povestiri despre relații psihoterapeutice care au produs transformări majore și semnificative atât în viața terapeuților, cât și a clienților lor”,

ne avertizează autorii. Dincolo de nota bizară, cazurile prezentate au în comun un lucru mult mai important: fiecare poveste psihoterapeutică prezintă câte un impas clinic pentru care terapeutul nu era pregătit, trebuind să improvizeze, să încalce principiile psihologice pe care le învățase. 

Un nume sonor intervievat în volum este teoreticianul terapiei comportamentale, Arnold Lazarus (foto dreapta). Iată cazul său. O femeie de 45 de ani pornește în căutarea tatălui care o părăsise la naștere. Îl găsește pe bătrânul de 70 de ani și, oroare!, face dragoste cu genitorul ei. Lazarus nu-i dă lecții de etică pacientei incestuoase și nici nu se grăbește să speculeze în jurul abuzului tătălui și al idealizărilor nutrite de fiica sa. Preferă, în schimb, să reformuleze situația: bătrânul nu e tatăl ei psihologic, ci doar cel biolgic, așa că nu e cazul să fie puse etichete patologice.

Dacă ea ar fi fost în căutare de rude cu care să aibă relații sexuale, într-adevăr, am fi avut o problemă. Dar este absolut clar că aceasta a fost o aventură unică pentru ea. Așa că de ce să o patologizăm?”, se întreabă Lazarus, apelând la principiul acceptării necondiționate a pacientului.

Un alt caz insolit, de schizofrenie am putea spune, este povestit de terapeuta cu origini asiatice Insoo Berg. Pacienta ei suținea că e urmărită de vocea fostului soț, un bărbat abuziv care încerca tot timpul să-i impună ce să facă. Ajunsese chiar s-o oprească să-și viziteze fratele. Terapeuta începe un dialog cu ”vocea” din capul pacientei. Atacă vocea fantomatică până când aceasta se retrage, spunând prin glasul pacientei: ”Ticăloaso! N-am nevoie să vorbesc cu tine”. Imediat, terapeuta se adresează spre pacientă, ajutând-o să țină la respect vocea abuzivă:

– Nu numai că este nepoliticos, dar nici măcar nu este în stare să vorbească pentru el însuși.

– Da, replică pacienta, e ca un șoricel, nu-i așa?

Despre mireasa care purta frac, alcoolica de trei ani și penisul care nu avea permisiunea bisericii aflați mai multe din Mumia de la masa din sufragerie.

***

Jeffrey A. Kottler

Coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie, Jeffrey A. Kottler,

AJUNGE LA BUCUREȘTI

în perioada 10-11 iunie, când va fi actorul principal al workshopului „ÎN CULISELE PSIHOTERAPIEI”. Cu această ocazie Editura Trei va lansa noua traducere, Clientul care m-a schimbat (scrisă de Kottler tot în colaborare cu Jon Carlson). Consilierul și activistul J.A. Kottler are la activ peste 80 de cărți și este profesor la California State University, Fullerton.

Autorul cartii “Mumia de la masa din sufragerie”, la Bucuresti

CELEBRUL PSIHOTERAPEUT JEFFREY A. KOTTLER, CO-AUTORUL CARTII MUMIA DE LA MASA DIN SUFRAGERIE VA FI PREZENT IN ROMANIA IN ZILELE DE 10 SI 11 IUNIE 2010 !

Jeffrey A. Kottler, co-autorul renumitei carti de cazuri de psihoterapie Mumia de la masa din sufragerie publicate de Editura Trei va sustine la Bucuresti in perioada 10 si 11 iunie, workshop-ul „IN CULISELE PSIHOTERAPIEI”. La finalul celei de-a doua zi va avea loc in premiera lansarea editiei in limba romana a cartii Clientul care m-a schimbat, a lui Jeffrey A. Kottler si Jon Carlson, carte care va aparea la Editura Trei.

Workshop-ul „IN CULISELE TERAPIEI” se va desfasura in incinta Hotelului Athenee Palace Hilton, Sala Le Diplomate si este creditat de Colegiul Psihologilor.

Pentru mai multe informatii intrati pe site-ul evenimentului: http://www.wix.com/irisiris/jeffreykottler

Evenimentul este organizat de Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala si Cabinetul Individual de Psihologie Iris Gogorici si este sustinut de Editura TREI.

Temele celor doua zile sunt urmatoarele:

ZIUA 1 „INTERVENTII TERAPEUTICE CREATIVE” – In cadrul acestei zile vor fi abordate urmatoarele teme:
1. Creativitatea in viata si profesia terapeutului
2. Cercetarea si practica interventiilor terapeutice creative
3. Deceptie si minciuna in terapie
4. Cum procedam pentru a asigura durabilitatea in timp a schimbarii terapeutice.

ZIUA 2 „CALATORIA TERAPEUTULUI CATRE DEZVOLTAREA PERSONALA SI PROFESIONALA”
1. Relatiile ca parte a vietii psihoterapeutului
2. Provocari personale si profesionale
3. Cum sunt psihoterapeutii schimbati de catre clienti
4. Invatand din greseli

Informatii si detalii: Iris Gogorici, tel. 0724 377 110