Radioul lui Darwin de Greg Bear

Radioul lui Darwin este un volum de Science Fiction scris de Greg Bear, laureat al Premiilor Nebula, Hugo şi Endeavor. A câştigat de două ori Premiul Hugo şi de cinci ori Premiul Nebula, iar romanele şi povestirile sale au fost traduse în nouăsprezece limbi. La Editura Trei, de acelaşi autor a apărut si cartea Eon.

Volmul, numit de Kirkus Reviews „O carte acaparatoare şi ingenioasă.“, o are in prim plan pe Kaye Lang, care crede că boli străvechi codificate în ADN-ul uman aşteaptă să se activeze pentru a infecta din nou. Teoria ei controversată pare să fie o realitate sumbră, întrucât un vânător de virusuri descoperă o boală stranie, similară gripei, care atacă femeile însărcinate şi pruncii lor. Descoperirea în Alpi a unei familii preistorice perfect conservate arată o legătură şocantă: ceva ce a dormit milioane de ani în genele noastre începe să se trezească.

Gregory Dale Greg Bear (n. 1951) este scriitor american de literatură SF şi mainstream, a cărui operă abordează teme diverse: conflicte galactice, universuri artificiale, conştiinţa şi practicile culturale, dar şi a accelerarea evoluţiei. A câştigat de două ori Premiul Hugo şi de cinci ori Premiul Nebula, iar romanele şi povestirile sale au fost traduse în nouăsprezece limbi. La Editura Trei, de acelaşi autor a apărut Eon (2013).

 

Pasul unu: Anihilare. Pasul al doilea: Autoritate. De Jeff VanderMeer

Descoperiti Autoritate de Jeff VanderMeer, cartea a doua din trilogia Southern Reach, dupa Anihilare.

In acest al doilea volum din colectia  Science Fiction dela Editura TREI, actiunea se petrece la câteva luni după evenimentele dezastruoase din Anihilare.Trei supravieţuitoare din a 12-a expediţie apar pe neaşteptate din Aria X. Noul director al Diviziei Sudice, John „Control” Rodriguez, le investighează, dar în scurt timp înţelege că foarte puţine lucruri sunt aşa cum par. Oare Aria X creşte? Şi cine este Vocea care-l ghidează pe el? Iar textul scris pe pereţii tunelului apare într-un loc cu totul neaşteptat…

„Îmi place teribil trilogia Southern Reach…dătătoare de fiori şi fascinantă.“ a spus Stephen King. Iar The Guardian numeste seria „O remarcabilă capodoperă modernă, tensionată, stranie şi tulburătoare. VanderMeer scrie proză mai bine decât a făcut-o Poe vreodată.“ In vreme ce recenzia Financial Times o pozitioneza ca „Un tur de forţă psiho-geografic, care-i contopeşte pe Ballard şi Lovecraft, producând cititorilor o nelinişte delicioasă.“  Drepturile de ecranizare a trilogiei Southern Reach au fost cumpărate de Paramount Pictures, deci asteptam in curand sa ajunga pe marile ecrane.

Jeffrey Scott VanderMeer (n. 1968) este scriitor şi editor american, faimos pentru contribuţiile sale la curentul New Weird, laureat al mai multor premii literare: World Fantasy 2000, 2003 şi 2012, Tähtifantasia 2006, Cafard Cosmique 2007, Locus 2013. 

 

Trilogia Grisha este acum completă: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor si Regatul Luminilor

Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor şi Regatul Luminior au intregit trilogia Grisha din portofoliul nostru. Descoperă toate cele trei volume pe site-ul nostru si in librării.

Grisha Trilogy  urmărește întâmplările din ținutul Ravka, un fel de Rusie țaristă al cărui popor este constituit din oameni normali și oameni care pot face lucruri bizare, precum sfâșiat inimi doar uitându-se la om, făcut foc, vânt și apă din aer curat, modelat materiale precum oțelul cu mâinile goale sau vindecat răni și bube instant. Acești oameni cu talent deosebit sunt numiți Grisha și formează o castă aparte, care alcătuiește un corp al Armatei, direct subordonată regelui.

Regatul Umbrelor ne introduce in Falia Umbrei, un ţinut învăluit în beznă, populat de monştri, distruge treptat Ravka, o naţiune altădată măreaţă. Alina, o fată orfană, singuratică, descoperă că posedă o putere unică, ce o face să pătrundă în lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea să destrame vraja demonică a Faliei Umbrei, eliberându-şi ţara? Întunecatul, o fiinţă cu o putere de seducţie teribilă, este conducătorul Grishei. Dacă îşi va împlini destinul, Alina va fi nevoită să descopere cum să se folosească de harul său şi cum să reziste atracţiei periculoase pe care o simte faţă de temutul stăpân. Însă în timp ce-şi contemplă viitorul năucitor, Alina nu-l poate uita pe Mal, cel mai bun prieten al său din copilărie.

Regatul Furtunilor il are in prim plan pe „Întunecatul”, conducătorul Grishei, care a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

In Regatul Luminilor, Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre. Acum, soarta ţării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgraţie şi de rămăşiţele unei armate magice, cândva măreaţă. Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianţe şi lasă deoparte vechile rivalităţi. Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum şi puterea cu care e înzestrată. Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.

Bogată în descrieri, magie şi răsturnări de situaţie, această aventură memorabilă ne oferă o intrigă abil condusă, însoţită permanent de o reţea subterană dominată de iubire şi pericol. 

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Yale University. Îşi hrăneşte pasiunea pentru glamour, spirite şi deghizări în cealaltă viaţă a ei ca make up artist la Hollywood. Uneori cântă alături de trupa sa, Captain Automatic.

„După ce ne-am întâlnit”, de Anna Todd: primul volum din seria AFTER

„Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevăraţi. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură.” – Anna Todd

Am lansat primul volum al seriei bestseller international After, fenomenul Wattpad care a fostacccesat de peste 1.2 miliarde de cititori online. „După ce ne-am întâlnit”, in traducerea Oanei Duşmănescu spune povestea lui Tessa Young, o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit.
Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni. Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de… dragoste? After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet! Anna Todd te face să ţipi, să râzi, să plângi, să te îndrăgosteşti.  After e o serie de neratat – pregăteşte-te să trăieşti emoţii pe care n-ai fi crezut că ţi le poate provoca o carte.

„Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am trăit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atin­gându-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldu­rile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.”

Anna Todd a câştigat o popularitate imensă pe internet odată cu apariţia seriei After. Locuieşte în Austin, împreună cu soţul ei, cu care a doborât statisticile, căsătorindu-se la o lună după absolvirea liceului. Anna a fost mereu o cititoare împătimită şi i-au plăcut trupele de băieţi şi poveştile de iubire romantice, astfel că acum, când a găsit un mod de a le îmbina pe toate trei, se bucură de un vis devenit realitate. Pe Anna Todd o găsiţi la AnnaToddBooks.com, pe Twitter la @imaginator1dx, pe Instagram la @imaginator1d şi pe wattpad ca Imaginator1D. Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare a romanului After.

Talion: Când tsincaatul se încleștează cu lancea spiritului

 ― Acum un cântec pe care unii dintre voi poate l‑aţi auzit, un cântec de care sunt mândră, fiindcă eu l‑am compus. Se numește „Cântarea lui Morai“.

 

Di, Talion, di,

Da’ lângă mine când vei fi,

Pe‑ăst om curajos răpune,

Ş‑apoi, de poţi, pe mine.

Fragment din: 

Omul lui Morai negru era, și înalt,

Sfârșit tatălui său pricinuit‑a,

„Al meu e Talionul, stai să vezi

Într‑un copac îl spânzur, să mă crezi.“

Așa că‑ntr‑o poiană a așteptat,

„Talion, sabia mea nu te‑a iertat.“

Astfel provocat, Talionul a ripostat

Şi un om de‑al lui Morai a spintecat. (…)

 

M‑am alăturat aplauzelor, entuziasmat mecanic, pentru ca nimeni să nu aibă motiv să se uite la mine. Am băut câteva guri de bere ca să‑mi alung gustul sălciu din gură și m‑am hotărât să aștept și să‑l capturez pe Vareck doar atunci când avea să părăsească taverna. După cântecul acela, nu voiam să știe careva că în mijlocul lor se afla un Talion.

Vareck mi‑a refuzat anonimatul pe care mi‑l doream. A ţâșnit din spatele draperiei negre care îi înconjura alcovul, ţinând lancea spiritului strânsă bine în mâna dreaptă ale cărei încheieturi se albiseră.

― Minţi, Morai nu este deloc așa!

Eu m‑am îndepărtat de bar.

― Pune băţul jos, Daari, și las‑o în pace. Nu a fost cu intenţie.

Am păstrat un ton egal și am încercat să nu‑l ameninţ. M‑am comportat ca un om care vrea doar să aplaneze situaţia.

― Vino, am spus, zâmbind cald. Îţi fac cinste cu o băutură.

Vareck s‑a răsucit și a mârâit la mine.

― Stai acolo. Sunt un om rău. Sunt alături de Morai.

― Mă tem, Vareck ra Daar, că nu ești destul de rău.

Am ridicat mâna dreaptă și le‑am arătat tuturor palma.

― Eu sunt pe urmele lui Morai.

Clienţii care ședeau în jurul meu s‑au tras înapoi și ne‑au lăsat să ne înfruntăm singuri în mijlocul odăii. Ochii negri ai lui Vareck s‑au opacizat. Şi‑a mutat mâna pe suliţă și a început să mângâie suliţa încrustată cu simboluri cu o tandreţe demnă de un amant. Cele două pene albastre care atârnau la capătul unei nojiţe de la mânerul suliţei tresăltau în ritm cu bătăile inimii lui Vareck.

― Trebuie să te omor, Posedatule.

Am clătinat din cap.

― De ce? Ai auzit cântecul. Morai s‑a folosit de tine. Dovedește că nu ești doar unealta lui.

Un zâmbet frumos și‑a făcut loc pe buzele lui Vareck, dar partea stângă plină de cicatrice a feţei lui îl schimonosea ca o boală urâtă.

― Unealtă să fiu, Talionule? Ştii cum se spune: „Unealta‑i unealtă numai dacă nu face singură ce are de făcut“.

A strâns mai tare mâna pe lancea spiritului și a îndreptat‑o spre inima mea.

― Voi face ce e de făcut și atunci vei avea dovada.

„Talion: Revenantul este fantasy pur, în vână tradiţională. Dacă vă place măcar pe departe genul fantasy, sau pur şi simplu o poveste palpitantă, dar în acelaşi timp profundă, nu trebuie să căutaţi altundeva.”
Roland Green, Booklist

S‑a lăsat pe vine și eu mi‑am scos tsincaatul. Vareck s‑a apropiat încet cu partea sa mutilată, apărându‑se astfel de privirea mea demonică. Lancea spiritului a ţâșnit spre mine ca limba unui șarpe. Vârful de oţel — lung cât palma și lat de o treime de palmă la bază — avea doar două tăișuri, dar ambele scânteiau ascuţite ca briciul în lumina slabă. (…)

M‑am întors spre Vareck, am strâns bine mânerul tsincaatului și am luat poziţia de luptă. Ţineam lama în faţa mea, astfel încât tsincaatul să mă apere de la cap până la vintre, iar piciorul drept l‑am așezat puţin în faţa celui stâng. Nu am schiţat nicio încercare de a para fentele lui Vareck până când omul n‑a fost destul de aproape ca să mă poată atinge. S‑a apropiat centimetru cu centimetru și, cu fiecare pas târșâit, am simţit cum crește tensiunea în mine.

Vareck a pătruns în zona letală și a pregetat o secundă. Dintr‑o lovitură ar fi putut ajunge la pieptul meu, să mă străpungă cu lancea spiritului. O schimbare de ultim moment a atacului și ar fi putut trece de pararea mea, pentru a‑mi înfige lancea în coapsa dreaptă. Dacă era destul de rapid, putea chiar să‑mi pironească piciorul la podea și să mă omoare în bătaie cu o masă ori un scaun. O sumedenie de moduri de atac i se prezentau și el încerca să le aleagă pe cele mai oribile, pentru că un Talion trebuie să moară în agonie.

A ales și a pornit la atac. Apoi s‑a cutremurat, s‑a uitat la mine și și‑a văzut greșeala în ochii mei, exact când am citit‑o și eu în expresia moale de groază care i‑a cuprins trăsăturile feţei. A știut, chiar în timp ce împingea suliţa spre pieptul meu, că nu era nimic altceva decât o unealtă.

Am pivotat în faţă pe piciorul stâng și m‑am răsucit din calea loviturii ţintite spre pieptul meu. Suliţa mi‑a tre­cut printre braţul drept și coaste, apoi s‑a retras fără a mă atinge. Vareck a ridicat‑o și a încercat să pareze lovitura mea de sus în jos, dar mânerul decorat cu rune a pârâit și s‑a cră­pat. Tsincaatul meu i‑a retezat clavicula și i‑a pătruns până în piept.

Fragment din TALION. REVENANTUL de Michael A. Stackpole

 

TOP 15: titluri noi și incitante la Gaudeamus 2014

400 de titluri ale editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing vă așteaptă cu reduceri de până la 50% la Târgul Gaudeamus ”Carte de Învățătură” din București (19-23 noiembrie).

Ne găsiţi la Romexpo în Pavilionul Central la nivel 0.00, standul 16.

Vă propun mai jos 15 noutăți diverse: de la psihanaliză la SF-ul baroc, de la literatura de copii și adolescenți la romane istorice plasate în Libia secolului 19 sau în Rusia lui Stalin. Catalogul cu toate noutățile poate fi descărcat de aici.

***

15. Dorința iepurașului. Cuplul format din scriitorul Paul Stewart și ilustratorul Chris Riddell sunt creatorii unei alte simpatice perechi formate din Arici și Iepuraș. Editura Trei vine la târg cu patru cărțulii din această serie dedicată celor mici.

14. Formarea inovatorilor. Cartea lui Tony Wagner, profesor de pedagogie la Harvard, reface traseul formativ al unor străluciți inovatori ai zilelor noastre, de la inginerul care a contribuit decisiv la crearea primului iPhone la activiști sociali care născocesc, pentru africani, ”biciclete” ieftine folosite la depănușat.

13. Jocul Final: Convocarea. Primul volum din trilogia Endgame (de James Fray și Nils Johnson-Shelton) a devenit un fenomen mondial: nu e doar un palpitant roman SF, ci și un joc detectivistic online cu o miză de jumătate de milion de dolari (cât se poate de adevărați), precum și un viitor film, pentru care 20th Century Fox a achiziționat deja drepturile de autor.

12. Orașe de hârtie. John Green e și el un fenomen mondial, printre adolescenți cel puțin. Autorul bestsellerului Sub aceeași stea închipuie o poveste cu limbaj spumos și citate din Walt Whitman, în care o mână de liceeni au de rezolvat o enigmă: unde a dispărut Margo, care-i apăruse ultima oară lui Quentin îmbrăcată în costum de ninja?

11. Secțiune într-un oraș bolnav. Îndrăznețul autor de SF Serge Brussolo, iubit de fandomul autohton, e publicat acum cu o serie crudă și barocă de povestiri, în care corpul devine subiect al mutilărilor științifice, iar orașele sunt virusate de calculatoare.

   

10. Terapia prin jocul cu nisip. Sandplay a devnit o tehnică tot mai folosită, atât pentru terapie, cât și pentru diagnosticare. Analista jungiană Ruth Ammann prezintă virtuțile modelării în nisip, prin istorii de caz, fotografii și ponturi pentru psihologi.

9. Belzhar. Povestea memorabilă a lui Meg Wolitzer e mai mult decât un roman pentru adolescenți. ”Dacă ați avut o dezamăgire în amor, dacă nu reușiți să vă găsiți locul în lumea asta dementă, dacă nimeni și nimic nu vă convinge că viața asta, cu bunele și relele ei, nu merită trăită, dați o șansă acestei cărți”, recomandă pe site-ul BookMag Virginia Costeschi, coordonator editorial la Trei.

8. În căutarea sinelui. În filosofie, a fost ghidat de Constantin Noica. În psihanaliză a intrat sub călăuzirea psihologului Eugen Papdima. Aflați povestea dublei formări a profesorului și editorului Vasile Dem. Zamfirescu, așa cum s-a întâmplat ea în anii cenușii ai ceaușismului. Nu degeaba subtitlul cărții (ajunsă la a treia ediție, considerabil adăugită) este: De la filosofie la psihanaliză în comunism.

7. Viermele de mătase. Pe detectivul Cormoran Strike al lui J.K. Rowling (care semnează sub pseudonimul Robert Galbraith) îl știți deja din primul volum al seriei, Chemarea cucului. Dacă atunci, intriga polițistă se petrecea în lumea modei, de data asta vă așteaptă ”o poveste depre ranchiună și crimă într-o lume literară toxică” (Sunday Times).

6. Tatăl. Cartea analistului jungian Luigi Zoja pleacă de la funcția paternă așa cum era îndeplinită în antichitate, pentru a ajunge în zilele noastre când paternitatea pare să fi intrat în criză, iar autoritatea tatălui e în declin. „Un tată va fi un tată nesigur dacă, deși îi aparține, nu știe nimic despre poporul taților”, avertiezează autorul.

     

5. Povestea lui Hanna Yakub. Selectul imprint Pandora M vă așteaptă cu o poveste plasată în plină război civil între druzi și creștinii maroniți din Libia. Rabee Jaber, jurnalist și fizician libian, a primit pentru această carte distincția Booker International Prize pentru literatură arabă din 2012.

4. Imagini mișcătoare. Lumea interioară și conflictele emoționale ale personajelor de pe marele ecran sunt scrutate în această carte semnată de psihanalistul Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival. Pe 22 noiembrie, autorul va lansa cartea la Cinema Studio, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film organizat de criticul de film Irina-Margareta Nistor.

3. Într-o noapte de iarnă. După captivanta biografie a Ierusalimului, istoricul Simon Sebag Montefiore e tradus acum cu o poveste tragică despre Membrii Clubului Romanticilor Fatali, luați la întrebări de poliția secretă stalinistă. Ascultați, zic eu, de sfatul revistei Marie Claire: „Ghemuiește-te în fața șemineului cu un pahar de vin roșu și cu această poveste captivantă, în care ficțiunea și faptele istorice se împletesc magistral”.

2. Inevitabila noastră umbră. Boala mentală este parte din viața noastră (cine n-are cel puțin o rudă care să fi suferit o tulburare psihică?), iar profesorul de la Oxford Tom Burns aduce un pic de lumină în această zonă umbroasă, povestind cum se pune un diagnostic psihiatric, cum a renunțat Occidentul la aziluri, unde greșește discursul antipsihiatric și care sunt limitele farmacologiei.

1. Nimeni. Cu premiul Femina pe 2009 și cu renumele de profesoară de filosofie la Sorbona, Gwenaëlle Aubry propune un roman în care figura Tatălui (profesor de Drept) maniaco-depresiv hrănește și ”autorizează fantasma scriitoricească”, observă Simona Sora. Venți s-o cunoașteți pe autoare duminică, 23 noiembrie, de la orele 12.00, la lansarea de la standul Grupului Editorial Trei.

  

  

Ești un mercenar? Și te mândrești cu asta?

— Eşti un mercenar? Şi te mândreşti cu asta?

— Mă mândresc cu asta mai mult decât cu cine mi-a mai rămas din familia mea adevărată.

Am simţit cum furia începe să mă împungă încet. Îmi venea s‑o gonesc pe fătuca asta negustor care îmi tot distrăgea atenţia, îmi venea s‑o poftesc să se care, s‑o pun pe fugă.

— Ce‑s astea?

A întins mâna spre mine şi şi-a trecut degetele în susul braţului meu, până la cot, până unde îi dădea voie armura.

— Doamne! Mai mult cicatrici decât om, sub toată mizeria asta!

La atingerea ei, am simţit un fior cum mă străbate şi m‑am tras iute, încercând să mă feresc.

— Am căzut într‑un tufişcu spini când… când eram mic, i‑am zis şi vocea mea a sunat mai piţigăiat decât aş fi vrut.

— Halal tufiş trebuie să fi fost!

Am ridicat din umeri.

— Tufiş de măceş.

A strâns din buze, tresărind.

— Trebuie să rămâi nemişcat dacă pici în aşa ceva, zise ea, cu ochii pironiţi în continuare pe braţul meu. Toată lumea ştie. Pare că te‑a sfâşiat până la os.

— Ştiu şi eu asta. Acum.

Am pornit spre uşa bucătăriei, cu pas voios.

Am auzit‑o cum aleargă în urma mea, să mă ajungă. Foşnet de mătăsuri.

— De ce te‑ai zbătut? De ce nu te‑ai oprit?

— Am fost prost, i‑am răspuns. Acum nu m‑aş mai zbate.

Vroiam ca fătuca asta proastă să mă lase în pace. Nici măcar nu îmi mai era foame. Braţul îmi ardea, simţindu-i încă atingerea. Avea dreptate, spinii tăiaseră în mine, adânc. Timp de un an şi ceva de la acea noapte, la fiecare câteva săptămâni, otrava înflorea în rănile săpate în carnea mea şi îmi curgea prin vene, amestecată cu sânge. Ori de câte ori otrava mă lua în stăpânire, făceam lucruri care îi speriau chiar şi pe fraţi.

Chiar în momentul în care am ajuns la uşă, în prag a apărut Drane. S-a oprit brusc şi şi-a şters mâinile pe şorţul alb şi slinos, prins deasupra burdihanului

— Ce…?

Privea peste umărul meu, cu ochii măriţi.

— Prinţesă!

Părea să se fi speriat deodată. A început să tremure din toate încheieturile, de parcă ar fi fost făcut din gelatină.

— Prinţesă! Ce‑ce căutaţi în bucătărie? Ăsta nu‑i loc pentru o doamnă îmbrăcată în mătăsuri şi tot restul.

— Prinţesă?

M‑am întors spre ea cu ochii holbaţi. Îmi uitasem gura deschisă, aşa că am băgat de seamă şi‑am închis‑o repede la loc.

Ea mi-a aruncat un zâmbet, lăsându‑mă să mă lupt cu întrebarea: să i‑l şterg de pe faţă cu o palmă sau cu un sărut? Înainte s‑apuc să iau o decizie, o mână greoaie a căzut pe umărul meu, iar Drane m-a întors cu faţa spre el.

— Şi cum a ajuns un golan ca tine să o conducă pe maies­tatea sa în astfel de locuri…

Întrebarea i-a înţepenit în gâtlej.

Faţa lui dolofană s-a făcut numai creţuri toată. Încerca să vorbească, dar nu reuşea. Mi-a dat drumul şi, în cele din urmă, şi-a recăpătate vocea.

— Jorg? Micul Jorg?

Lacrimile i-au ţâşnit din ochi şi au început să‑i curgă pe obraji.

Eu şi cu Will îl priviserăm pe omul ăsta gâtuind nişte pui şi scoţând din cuptoare câteva plăcinte: nu avea niciun motiv să dea apă la şoareci din cauza mea. Cu toate astea, l‑am scutit de jenă; tocmai îmi oferise şansa de a o surprinde pe măria sa. Am rânjit spre ea şi am schiţat o plecăciune.

— Prinţesă, ha? Să înţeleg că gunoiul pe care era cât pe ce să‑l dai pe mâna gărzilor regale este de fapt fratele tău vitreg?

Şi-a regăsit repede stăpânirea de sine. Recunosc asta.

— De fapt, eşti nepotul meu, îmi răspunse ea. Tatăl tău s‑a căsătorit cu sora mea mai mare în urmă cu două luni. Eu sunt mătuşa ta, Katherine.

Fragment din Prinţul Spinilor de Mark Lawrence

 

Expediție în Zona X: ”Coboram în măruntaiele unui organism”

Primul lucru pe care l-am observat pe platformă, înainte să ajungem la șirul mai larg de trepte, în formă de spirală, care cobora în adâncuri, înainte să dăm iarăși peste cuvintele scrise pe perete… era că turnul respira.

Turnul respira, iar pereții, când i-am atins, purtau ecoul unei bătăi de inimă… și nu erau făcuți din piatră, ci din țesut viu.

Zidurile acelea erau tot albe, dar un soi de fosforescență alb-argintie crescuse pe ele. Cuvintele păreau să se furișeze și m-am lăsat greoaie la pământ, lângă perete, iar topografa a venit lângă mine, încercând să mă ajute. Cred că, atunci când m-am ridicat într-un târziu, tremuram. Nu știu dacă pot pune în cuvinte enormitatea acelui moment. Turnul era un soi de creatură vie. Coboram în măruntaiele unui organism.

— Care-i baiul? a întrebat topografa, cu vocea înfundată din cauza măștii. Ce s-a întâmplat?

Am apucat-o de mână, am silit-o să-și lipească palma de zid.

— Dă-mi drumul! a zis încercând să se smulgă, dar am ținut-o acolo.

— Simți? am întrebat, neînduplecată. Simți asta?

— Să simt ce? Despre ce vorbești?

Se speriase, normal. I se părea că mă port irațional.

Fragment din:

Dar am insistat totuși:

— O vibrație. Un soi de bătaie.

I-am dat drumul și am făcut un pas înapoi.

Topografa a tras îndelung aer în piept și a rămas cu palma pe perete.

— Nu. Poate. Nu. Nu, nimic.

— Și zidul din ce-i făcut?

— Din piatră, evident.

În bătaia lanternei de la cască, fața ei ascunsă părea golită de substanță, cu ochi mari, înconjurați de întunecime, și masca o făcea să arate ca și cum n-ar fi avut nas sau buze.

Am tras aer în piept. Voiam să-mi dau drumul la gură: că fusesem contaminată, că psihologa ne hipnotiza mult mai mult decât am fi bănuit. Că pereții erau făcuți din țesut viu. Dar n-am zis nimic. În loc de asta „m-am adunat“, cum ar fi zis soțul meu. M-am adunat fiindcă aveam să înaintăm mai mult și topografa nu putea să vadă ce vedeam eu, nu putea să simtă ce simțeam eu. Și nu aveam cum să-i arăt toate astea.

— Las-o baltă, am zis. M-am dezorientat un moment.

— Uite ce, ar trebui să urcăm acum. Te panichezi, a zis topografa.

Ni se spusese că, în Aria X, am fi putut vedea lucruri care nu sunt acolo. Știu că asta credea că mi se întâmplase.

Am ridicat cutia neagră de la centură.

— Nu, nu pâlpâie, suntem bine.

Era o glumă, o glumă amărâtă, dar în fine.

— Ai văzut ceva ce nu era acolo.

N-avea de gând să mă slăbească.

Nu poți să vezi ce văd eu, mi-am zis.

— Poate, am admis, dar nu e și asta important? Nu-i o parte din tot? Pentru rapoarte? Și dacă văd ceva ce nu vezi tu, asta ar putea fi important.

Topografa a chibzuit, un moment, la asta.

— Acum cum te simți?

— Bine, am mințit, nu mai văd nimic.

Mi se părea că inima îmi e ca un animal rămas blocat în piept, care încerca să-și croiască drum afară. Topografa era acum înconjurată de un halou de fosforescență albă, emanând dinspre pereți. Nu dispărea nimic. Nu se ducea nimic de la mine.

— Atunci o să continuăm, a zis topografa. Dar numai dacă-mi promiți să spui dacă mai vezi ceva neobișnuit.

Aproape că m-a pufnit râsul, țin minte asta. Neobișnuit? Ca, de pildă, cuvinte bizare pe pereți? Scrise cu ajutorul unor comunități minuscule de creaturi de origine necunoscută?

— Promit, am spus. Și o să faci la fel pentru mine, corect?

Inversarea perspectivelor, s-o faci să creadă că același lucru i s-ar fi putut întâmpla și ei.

A zis:

— Numai să nu mă atingi, că o să te lovesc.

Am dat din cap a încuviințare. Nu-i plăcea că eram mai puternică fizic decât ea.

  

Fragment din ANIHILARE (Cartea întâi din trilogia „Divizia Sudică“), de Jeff VanderMeer

  

3 motive ca să intri în universul Grisha

Să vorbim despre universul Grisha, așa cum îl numesc fanii seriei. Ajunsă acum la al treilea (și ultimul) volum din franciză, Grisha Trilogy urmărește aventurile Alinei în acea pseudo-Rusie medievală de care aminteam la început.

 

1. Prima mișcare înțeleaptă a lui Bardugo a fost, așa cum și ea recunoaște, să se îndepărteze de mitologia vestică sau cea cunoscută și deja folosită atunci când și-a adunat materialul pentru roman. Astfel a ajuns, ca să vezi, în lumea estică, de sorginte slavonă. Cotrobăind prin stepele nesuferite ale mamei Rusia a găsit elemente de mitologie rămase din timpuri imemoriale. Cu ele a construit Ravka, un teritoriu scindat fizic de o falie stranie și plină de pericole, numită Falia Umbrei sau Ne-marea (pentru că sună mai prietenos) pe care comercianți chinuiți trebuie să o traverseze pentru a face rost de diferite produse existente doar pe partea cealaltă, unde este portul. Astfel scindată în vest, chinuită și de amenințarea vecinilor din nord și sud, Ravka este săracă, murdară și needucată. Ne-marea mi se pare o idee foarte ghidușă: este un „zid” de întuneric, populat de ființe îngrozitoare numite volcre, care este traversat de un soi de bărci care se deplasează pe nisip. Amărâții care sunt nevoiți să traverseze Ne-marea o fac cu groază pentru că pot fi oricând uciși de volcre.
2. A doua mișcare deșteaptă a fost să construiască partea de fantasy și să evite clișee precum zei, spiriduși, mutanți, vrăjitori, vampiri și strigoi. A pus la distanță sigură de Ne-mare o capitală luxuriantă, Os Alta, unde tinerii Grisha învață, în palatul regal cum să-și folosească puterile. Există trei ordine Grisha: Corporalki (care fie te vindecă fie te omoară, depinde cum te împaci cu ei), Etherealki (controlează aerul, apa și focul și, de exemplu, sunt buni la casa omului dacă faci un grătar și n-ai chibrit, sau dacă e prea cald și vrei să bată vântul, ori ești surfer și n-ai valuri, dar în Ravka au roluri mai strategice) și Materialki (practic, alchimiști și pseudo-industria metalurgică). Grisha sunt foarte importanți pentru strategia întregii țări, fac parte din corpul Armatei a Doua și sunt căutați de prunci prin toată țara (copiii sunt supuși unor teste să vadă dacă au aptitudini în acest sens) pentru a se alătura armatei Grisha.
3. Ce-a de-a treia chestie faină este că Alina, personajul principal, este cu totul diferită de ceilalți Grisha, dar și de colegii săi de breaslă din armată. Pentru că da, am uitat să spun, Alina este soldat(ă) în Armata Întâi a Ravkăi și, ca specializare este cartograf. Nu cea mai talentată, dar face și ea ce poate. Ei bine, Alina Starkov, blestemată în a nu se integra prea bine în corpul armatei întâi, ajunge, printr-o serie de întâmplări care te lasă cu gura căscată pentru că nu știi clar ce urmează, în corpul armatei Grisha. Bineînțeles că și aici are probleme, mai ales că ea face o treabă pe care nimeni din ceilalți Grisha nu pot s-o facă. Pe lângă toate acestea, mai există arme de foc (yey, praf de pușcă!) și bisericuțe în care misticismul, credința în Grisha și în sfinți se amestecă într-un mod dubios.

 

Fragment din cronica apărută pe HYPERLITERATURA.RO

(Editura Trei a publicat primele două părți din trilogie: REGATUL UMBRELOR și REGATUL FURTUNILOR)  

Titanic în hiperspațiu. Și niște ființe șoptitoare

Dar dacă aveţi chef de un Young Adult Romance în care acţiunea e centrată pe tensiunea dintre cele două personaje care acum se iubesc, în secunda următoare se urăsc, şi totuşi se iubesc, atunci Cioburi de stele e alegerea ideală.

Lilac LaRoux şi Tarver Merendsen vin din două lumi diferite. Ea este fiica celui mai bogat om din galaxie, iar el este un erou de război care provine dintr-o familie umilă. Singurul motiv pentru care Tarver e acceptat în societatea înaltă este dorinţa celor bogaţi, frumoşi şi celebri de a arăta că le pasă de eroii lor. Lilac şi Tarver se întâlnesc la bordul navei spaţiale Icarus, iar chimia dintre ei este evidentă. Am apreciat faptul că nu a fost, totuşi, dragoste la prima vedere, cei doi fiind conştienţi de statutul lor.

Lucrurile se schimbă în momentul în care Icarus, din motive necunoscute, iese brusc din hiperspaţiu, ceea ce cauzează distrugerea navei şi moartea tuturor oamenilor aflaţi la bord. Singurii care supravieţuiesc sunt Lilac şi Tarver, care reuşesc să ajungă la o navetă de salvare şi să o desprindă de Icarus înainte de explozie. Se prăbuşesc pe o planetă pustie, cu vegetaţie neobişnuită, care pare să fi trecut prin procesul de terraformare şi ar fi trebuit, după calculele lui Tarver, să fi fost colonizată deja. Şi acesta a fost primul mister care mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să dau paginile mai repede.

O să încep cu aspectele care mi-au plăcut la Cioburi de stele. Relaţia dintre Lilac şi Tarver s-a dezvoltat treptat, iar micile lor certuri şi neînţelegeri au avut sens. După ce ajung pe planetă îşi dau seama că singura lor şansă este să găsească rămăşiţele navei şi să spere că vor putea trimite un mesaj către echipele de salvare trimise de tatăl lui Lilac. Au de parcurs un drum lung şi obositor, Lilac nu vrea să renunţe la rochia ei de bal în favoarea unei salopete, şi nici la pantofii scumpi… exasperarea lui Tarver, încăpăţânarea lui Lilac, teama, tensiunea dintre ei, apoi vocile pe care Lilac le aude şi neîncrederea lui Tarver până în momentul în care el însuşi începe să aibă viziuni… Toate aceste elemente m-au făcut să citesc cartea în două zile şi să uit de micile ei neajunsuri.

Partea cu „fiinţele şoptitoare” mi s-a părut cea mai interesantă. Mi-ar fi plăcut ca acţiunea să se concentreze mai mult asupra planetei şi a „locuitorilor” ei invizibili, şi mai puţin asupra romance-ului dintre Lilac şi Tarver.

Citiți întreaga recenzie pe Bookblog.