Sâmbătă la Bookfest: poezia universului corporatist

Sâmbătă 31 mai 2013, ora 12.30, vă invităm să-l întâlniţi pe Mihai Duţescu la standul Grupului Editorial Trei de la târgul de carte Bookfest (Romexpo). Poetul va lansa volumul franceza un avantaj.

 

Alături de Mihai Duţescu se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor), Bogdan Alexandru Stănescu (critic literar) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

 

Dacă e să fim sinceri, pornisem cu stângul –

încă de la Kick-Off Meeting ieşise nasol

traducerea simultană era fix pe lângă

chiar dacă madam avea o mie jumate pe lună plus bonus

 

Alina socotise locurile cu unul în minus

motiv pentru care însuşi Motti (sosit un pic mai târziu)

a trebuit să stea pe scaunul secretarei, adus cu deranj

în timpul teleconferinţei cu cei din Ankara

 

dl Corneliu, stresat, intra şi ieşea

cam din 2 în 2 minute din sală

îşi scotea verigheta şi o învârtea ca pe titirez

după care o muta pe degetul mic, şi iarăşi la loc.

 

Vizavi se lucra la un turn, era zgomot, deşi

tâmplăriile şi pereţii-cortină costaseră o avere

dar probabil că ăia aveau utilaje vechi + norme

HG 493/2006 implementate prin părţi. Şi atunci

 

s-au ridicat şi-au plecat fără să decidă nimic.

Ne era teamă că pierdem contractul, Alina încerca

să spună o glumă, în timp ce dl Corneliu,

mai agitat ca oricând, aliniase cele 4 secretare în hol

 

(veniseră în adidaşi…) şi, cu un Cosmo în mână

le măsura din priviri încercând să-i găsească fiecăreia

un outfit adecvat. Nu voia să mai fie făcut de râs

şi pe 20 august, la Top Management Meeting.

 

– fragment din poemul inițial ne vorbeam la per tu

 

”Mulţi vor vedea probabil în această nouă carte a lui M. Duţescu o radiografie perfectă a unei lumi plină de branduri, şedinţe, dileme (ex: Dior sau Chanel?), paradoxuri şi futilităţi, ba dezirabilă, ba detestabilă. Vor vedea aici o reconfirmare a autorului drept poet al universului corporatist. Mie mi-a plăcut să ghicesc în acest volum semnele unei lumi noi, interioare, ale unei fragilităţi mai ales, care e lăsată în sfârşit să existe.”

– Svetlana Cârstean

        

Cum recunoști din fașă viitorul lider? Orfan de tată și povestitor remarcabil

Unii dintre liderii promițători pe care i-am studiat erau în mod evident simpatizați de congenerii lor, care le căutau compania încă din copilărie.

Dar mulți alții avuseseră o copilărie marcată de singurătate, de izolare sau de un comportament fățiș antisocial (dacă nu cumva chiar infracțional). Churchill își petrecea mare parte din timp singur, iar Mussolini a fost exmatriculat de două ori din școală după ce și-a înjunghiat colegii. Unii viitori lideri de domeniu, cum ar fi Freud, și-a mărturisit fascinația timpurie față de putere și strategie, pe când alții, ca Einstein, au manifestat în general o completă lipsă de interes față de lumea altor ființe umane.

Și totuși, au fost avansate câteva generalizări care par convingătoare.

Viitorii lideri și-au pierdut adeseori tatăl de la o vârstă fragedă. Conform unui studiu, peste 60 la sută din marii lideri politici britanici și-au pierdut un părinte în copilărie, cel mai adesea tatăl. Foarte posibil, copiii care cresc cu ambii părinți își iau indiciile sociale din comportamentul și atitudinile acestora, pe când cei care au fost de timpuriu privați de prezența unui părinte se prea poate să fie stimulați (sau să se simtă constrânși) să-și formuleze propriile reguli și practici, în ceea ce privește chestiunile sociale și cele morale. Bizuiala lor precoce pe propriile forțe e posibil să-i plaseze într-o poziție favorabilă pentru dirijarea comportamentului altora.

Alt tipar recurent printre viitorii lideri este un set contradictoriu de relații cu părinții. Conform istoricului James McGregor Burns, atât Gandhi, cât și Lenin și Hitler s-au bucurat de o relație pozitivă cu unul dintre părinți și au avut o relație negativă cu celălalt părinte. Stalin a fost răsfățat de mama lui, în timp ce tatăl bețiv îl bătea cu sălbăticie. Predomină deci sentimentele ambivalente, și, se deduce de aici, imboldul de a avea pe mână puterea reprezintă o încercare de a rezolva acest conflict anxiogen. Totul ne face să credem că, în cazul președintelui Bill Clinton, copilăria i-a fost dominată de tensiune parentală: nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic, nu s-a înțeles deloc cu violentul său tată vitreg și a fost din ce în ce mai des chemat să medieze între adulții din casa unde a crescut.

Fragment din:

Unii indivizi posedă trăsături care îi fac să iasă în evidență de foarte devreme. Cel puțin unii lideri charismatici, cum ar fi Charles de Gaulle și John F. Kennedy, sunt binecuvântați cu o înfățișare frapantă, care îi atrage pe ceilalți spre ei. Alții, ca Gandhi sau Hitler, par oameni obișnuiți sau chiar cam urâței. Charisma lor e posibil să-și aibă originea în personalitatea neobișnuită, în felul cum arată sau în cursul remarcabil al vieții lor de până atunci.

Oamenii de știință au sesizat în rândul liderilor o anume înclinație, încă din copilărie, spre asumarea riscurilor, și o voință de a nu precupeți niciun efort – adeseori în ciuda celorlalți, inclusiv persoane aflate în poziții de autoritate – pentru a-și atinge scopurile. Invariabil prezentă este dorința de a obține puterea – fie de dragul puterii în sine, fie ca mijloc de îndeplinire a unui scop concret. Capacitatea de asumare a riscurilor denotă o încredere că măcar câteodată reușești în ce ți-ai propus.

Apoi, liderii par să se fi deosebit izbitor, încă din copilărie, de congenerii lor de aceeași vârstă. Ei au simțit că sunt altfel, și, cel puțin în unele cazuri, că sunt capabili de realizări care le depășeau pe cele ale oamenilor normali. În cazurile în care acest sentiment al deosebirii, al caracterului special, nu a fost un atribut timpuriu, putem identifica momente în care s-a confirmat percepția individului că ar fi fost „ales”. Pentru Martin Luther, momentul s-a petrecut atunci când s-a simțit copleșit de abuzurile flagrante ale bisericii; pentru Martin Luther King Jr., atunci când a descoperit că e capabil să conducă boicotul autobuzelor din Montgomery, statul Alabama.

Teoria mea privind inteligențele multiple atrage atenția asupra unei piese lipsă din tabloul general al enigmei leadershipului, care s-ar putea să fie și foarte importantă. În mod evident, majoritatea liderilor sunt înzestrați în sfera inteligenței interumane – știu foarte multe despre cum să ajungă la alte ființe umane și să aibă efect asupra lor. Știința aceasta, însă, e în pericol să rămână prizonieră înlăuntru, dacă nu există un mod de exprimare a ei. Așa cum voi ilustra în capitolele următoare, mai toți liderii sunt elocvenți în discurs, iar mulți dintre ei și în scris.

Nu doar că au o poveste promițătoare; ei pot s-o spună în mod convingător. Un semn distinctiv al viitorului lider este un grad generos de inteligență lingvistică – altfel spus, capacitatea și înclinația de a folosi bine cuvintele. Când o asemenea inteligență lingvistică este înhămată la jugul unei considerabile inteligențe interumane, avem în față pe cineva cu stofă de comunicator eficace și, poate, un lider promițător.

 

Carti ”pe val” din genul young adult. Si o sacosa John Green

Mai rezista cartile si editurile in era in care netul a devenit “aer”? Coordonator editorial la Trei, Virginia Costeschi raspunde afirmativ, discutand despre noile carti din genul young adult (YA). Intervievator: Oana Tache.

O: Cat de importanta este pentru o editura o colectie de carti axate pe target young in 2014, cand internetul este atat de prezent?

V: Foarte, foarte importanta, pentru ca tinerii afla de pe net despre diverse carti pe care ar vrea sa le citeasca si poate nu intotdeauna isi permit sa cumpere o carte in engleza, asa ca o vor avea tradusa de la noi. In plus, netul este o sursa de informatii diverse, de noutati, tendinte si mode pe care noi incercam sa le adaptam la piata locala. Caci exista mode si curente si in literatura pentru adolescenti si tineri. Se poarta sick lit ca Sub aceeasi stea de John Green, distopiile precum Starters & Enders de Lissa Price, fantasy ca Regatul umbrelor de Leigh Bardugo, reality touch gen O întamplare cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon, time travel gen Zi dupa zi de David Levithan….

O: Care este feedback-ul publicului?

V: Impresionant, si va spun doar ca Sub aceeasi stea de John Green, este un titlu cu un succes fenomenal la nivel international, care a cucerit si cititorii romani intr-un timp foarte scurt. Am lansat cartea aceasta la Bookfest 2013 si a ajuns deja la al saptelea tiraj. Pentru o carte scoasa in Romania este o performanta, cu siguranta!

O: Care sunt autorii “pe val” acum?

V: John Green – este unul dintre cei mai iubiti autori de literatura pentru tineri din toate timpurile, chiar a fost inclus recent pe lista revistei Time a celor mai influente 100 de personalitati.

Sally Green – doar o coincidenta de nume cu John J, este autoarea unei carti-fenomen, ale carei drepturi s-au vandut in 50 de tari inainte de publicare. Jumatatea rea cu siguranta va fi un hit si in Romania!

Leigh Bardugo, care le deschide tinerilor cititori apetitul pentru literatura rafinata si Salla Simukka – o autoare pe care noi am pariat primii si care acum cucereste mapamondul.

Care e cartea ta preferata?

Sunt doua: Starters si Enders, de Lissa Price. E o varianta fictionala a viitorului nostru, care suna destul de sumbru…dar solutii exista, daca stim unde sa le cautam.

Întregul interviu, pe blogul Oanei Tache.

  

Va asteptam cu o oferta larga (și cu reduceri de 30%) la târgul Bookfest 2014 (28 mai- 1 iunie)

In aceeasi perioada a targului, la achizitia a trei carti din colectia Young Fiction,

primiti in dar sacosa de panza John Green.

  

     

Uneori, hotărâm lucruri de mânioşi, deznădăjduiţi ori supăraţi ce suntem…

Şi, crede‑mă, îmi pare tare rău că‑ţi vorbesc iarăşi despre asta… Ar trebui totuşi să fii sută la sută sigur. Uneori, hotărâm lucruri de mânioşi, deznădăjduiţi ori supăraţi ce suntem, se întâmplă să ne lăsăm călăuziţi de sentimente, în fine, pricepi tu ce vreau să zic. Nu ştiu cum ne‑am putea descurca acuma, dar, de bine, de rău, am găsi noi ceva… Ce se face se şi desface. Nu vreau să te influenţez, dar te rog un lucru: gândeşte‑te la părinţii tăi. Sunt sigur că, dacă te‑ar regăsi aşa cum eşti, te‑ar iubi la fel de mult ca înainte, dacă nu chiar mai mult. Probabil că tatăl tău e un om de treabă şi devotat, închipuieşte‑ţi ce bucurie ar fi în sufletul lui dacă te‑ar şti în viaţă. Nu vreau să te influenţez. Oricum, va fi după socoteala ta, sunt totuşi nişte lucruri pe care, după părerea mea, trebuie să le chibzuieşti bine. Mi‑ai desenat‑o pe sora ta, Madeleine, e o tânără simpatică, gândeşte‑te un pic la durerea pe care a simţit‑o când a aflat că ai murit şi ce minune ar fi pentru ea, astăzi…

Fragment din:   

N‑avea niciun rost să scrie toate acestea.

Nu se ştia nici măcar când ajungeau scrisorile, puteau să facă două săptămâni sau chiar patru pe drum. Iar zarurile fuseseră aruncate. Albert nu scria lucrurile acestea decât pentru sine însuşi. Nu‑i părea rău că‑l ajutase pe Édouard să‑şi schimbe identitatea, dar, dacă nu mergea până la capăt, nu izbutea să‑şi imagineze cu adevărat consecinţele pe care le bănuia destul de sumbre. Se întinse pe jos, înfă­şurat în veston.

Se suci şi se răsuci aproape toată noaptea, nervos, neliniştit.

În visele sale, dezgropau un corp şi Madeleine Péri­court vedea imediat că nu era al fratelui său, era fie prea înalt, fie prea scund, uneori avea un chip pe care îl recu­noşteau pe dată, cel al unui soldat foarte bătrân, alteori dădeau peste un bărbat cu o căpăţână de cal mort. Tânăra îl lua de braţ şi întreba: „Ce‑ai făcut cu fratele meu?“ Căpitanul d’Aulnay‑Pradelle mai punea ceva şi de la el, fireşte, ochii îi erau de un albastru atât de deschis, încât îi luminau faţa lui Albert ca o lanternă. Vocea lui era cea a generalului Morieux. „Chiar aşa! tuna şi fulgera el. Ce‑ai făcut cu fratele acesta, soldat Maillard?“

  

Top 15 noutăți la Bookfest 2014

Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

Cărţi editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea un preţ promoţional de 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

Sperând să vă deschid apetitul, iată un TOP 15 al celor mai proaspete apariții din primăvara editorială (catalogul cu toate noutățile, aici: catalog_TREI_bookfest_2014).   

  

            

15. Oraşul abisului de Alaistair Reynolds, carte galonată cu Premiul British SF Association 2002. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, o „Belle Epoque“ în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

14. Spune-mi adevărul, doctore!. Răspunsuri uşor de înţeles la cele mai importante şi mai dificile întrebări legate de sănătate de Dr. Richard Besser cu Jeanne Besser. Zdrobind 68 de mituri medicale, autorul răspunde la chestiuni de tipul: Telefoanele mobile cauzează cancerul? Pot să răcesc dacă stau în ploaie? Băuturile carbogazoase îngrașă?… și câte și mai câte!

13. Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci la Paris de Stanislas Pierret & Arnaul Littardi. Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării. Și la Bookfest, se lasă cu un eveniment (de lansare)!

12. Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor de Lawrence Cohen. O carte scrisă de autorul Rețetelor de jocuri care spune că a constatat ”o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului” și care crede că am putea vorbi chiar de o epidemie…

11. Să nu te întorci niciodată! de Lee Child. „Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frica în agresiune.“, scrie Kirkus Review. Versiunea cinematografică a seriei Jack Reacher a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.   

  

  

10. De la Filosofie la Psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. ”A relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu”, îl descrie Observatorul cultural pe ”eroul” acestei istorii intelectuale.

9. Locuri întunecate de Gillian Flynn (pe care o știți deja din Fata dispărută). „Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existenţa sordidă a indivizilor lipsiţi de moralitate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.”, aprecieză Daily Mail.

8. De 19 ori Katherine de John Green. După Căutând-o pe Alaska, autorul vine cu o nouă poveste plină de umor și de replici deștepte. ”Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.“, recenzează teenreads.com. E o carte în care personajul principal vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor. Hm!

7. Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda. Care sunt ingredientele necesare pentru formarea unui cuplu armonios? Ce fel de prejudecăţi pun în pericol împlinirea sexuală? Și cum pot fi prezise şansele pentru o relaţie durabilă? Aflați răspunsurile completând cele 24 de teste (validate științific) propuse de psihologul american.

6. Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative de Horia Pătraşcu. ”Cartea explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.   

 

  

5. La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre, un autor care știe toate trucurile pentru a te prinde în lațul său narativ. „Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, se citeşte pe nerăsuflate”, scrie Les Echos.

4. Românii la psiholog: Interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi consemnate de Iuliana Alexa. Redactorița-șefă de la ediția românească a revistei Psychologies discută despre cuplu, maturizare, parentaj și psihoterapie cu 27 de nume importante ale psihoterapiei românești (Ion Vianu, Irina Holdevici, Vera Șandor, Diana Vasile), dar, ca un bonus, și cu 9 somități din Occident (Franz Ruppert, Nossrat Pesseschkian etc.).

3. Fiul cel bun de Pascal Bruckner. Un surprinzător roman-confesiune: în fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, ”fiul cel bun” se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankelevitch şi al lui Barthes, un tată iubitor şi un scriitor de succes…

2. Minţi conducătoare. Istorii de viaţă ale liderilor mondiali a celebrului psiholog american Howard Gardner. Lucrarea psihologului de la Harvard nu este o banală carte despre leadership, ci o abordare nuanțată a traseului, charismei și influenței mai multor lideri ce-au marcat secolul XX: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Mahatma Gandhi etc.

1. EPIC. Legende fantasy de John Adams. Aveți acum traducerea unei antologii de zile mari cu nume impresionante. „O vitrină excelentă a tot ce are mai bun literatura fantasy actuală“, punctează Publishers Week. Îi veți regăsi aici pe George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a. Cu acest volum (și cu alte două la fel de noi – vezi aici), Editura Trei lansează o nouă colecție de literatură FANTASY 🙂  

 

Lawrence J. Cohen: De ce am scris „Reţete împotriva îngrijorării“

Am scris această carte pentru că văd în cabinetul meu din ce în ce mai mulţi copii care se luptă cu anxietatea.

De asemenea, mai văd anxietate şi când vizitez şcolile, apoi aud despre mai multă anxietate a copiilor când discut cu grupurile de părinţi. Părinţii sunt, şi ei, mai anxioşi. De fapt, sintagma de „părinte elicopter“ a intrat în vocabular pe când scriam această carte. Mulţi dintre colegii mei relatează acelaşi lucru — o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului. Cred că ar fi potrivit s‑o numim epidemie.

În timpul unei convorbiri cu părinţii la o şcoală elementară, am auzit despre copii cărora le era prea frică de apă ca să înoate sau chiar să facă o baie fără un enorm consum emoţional; copii prea speriaţi de a face vreo greşeală, ca să se descurce bine la şcoală; copii care nu voiau să încerce nimic nou; copii paralizaţi şi de cele mai simple alegeri, cum ar fi cu ce să se îmbrace ca să meargă la şcoală; şi copii care nu suportau să fie într‑o altă încăpere decât aceea unde se aflau părinţii, nici măcar ca să se ducă la baie.

  Nu uitați de lansarea de vineri:

 

 

Niciunul dintre copiii aceştia sau din familiile lor nu era înscris într‑un program de terapie — deşi eu împărţisem numeroase cărţi de vizită! O educatoare cu îndelungată experienţă mi‑a spus că, de zeci de ani, le povestea basme copiilor. Dar, de curând, în fiecare grupă avea cel puţin un copil care nu suporta să asculte poveştile, aceleaşi dintotdeauna, pentru că erau prea înfricoşătoare. O profesoară la gimnaziu mi‑a mărturisit că un părinte stăruise ca lucrările copilului să nu fie corectate cu cerneală roşie, pentru că aceasta îl făcea prea nervos.

Nimeni nu ştie de ce anxietatea infantilă este în creştere, dar printre cauzele probabile sunt competitivitatea crescută la şcoală, stresul crescut de acasă, părinţii copleşiţi şi ritmul general al vieţii. Mulţi părinţi se simt neputincioşi când copiii lor devin anxioşi, mai ales când încercările de a‑i linişti nu dau rezultat. E o luptă grea. Sunteţi frustraţi, mânioşi şi îngrijoraţi de viitorul copiilor voştri. Vedeţi cum anxietatea, frica şi îngrijorarea le limitează vieţile şi îi împiedică să fie fericiţi. Vreţi să‑i ajutaţi. Din fericire, puteţi să‑i ajutaţi, în moduri la care probabil nu te‑ai gândit niciodată.

Va exista întotdeauna loc pentru profesioniştii în sănătate mentală, mai ales în tratarea anxietăţii severe, dar lucrarea mea este destinată părinţilor, pentru a o folosi cu copiii lor. Chiar dacă aveţi un copil într‑un program de terapie, puteţi folosi aceste tehnici de joc şi de expresie emoţională acasă, în plus faţă de ceea ce se întîmplă la cabinet. Eu sunt un mare adept al terapiei — cu asta mă ocup —, dar terapiei îi lipseşte puterea relaţiei părinte‑copil, care poate fi o resursă importantă de vindecare şi schimbare. Majoritatea abordărilor anxietăţii infantile îi lasă deoparte pe părinţi, ceea ce eu cred că este o mare greşeală. Abordarea din această carte pune parentajul în centru. Sper că ea va îmbunătăţi relaţia cu copiii voştri, care ar putea fi chinuiţi de anxietate. Veţi găsi, de asemenea, un ajutor pentru propria anxietate — dacă, din întîmplare, suferiţi de aşa ceva.

Fragment din Introducerea lui Lawrence J. Cohen la cartea

Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor

 

LANSĂRI la Bookfest 2014: sabotaje à la turk și câteva poeme dure

Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

 

UPDATE: Citiți aici un TOP 15 al noutăților de la târg!

 

Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

 ***

Vineri 30 mai 2013, de la orele 18.00, vă invităm să-i întâlniţi pe Stanislas Pierret şi Arnaud Littardi la standul Grupului Editorial Trei. Autorii francezi vor lansa volumul Operaţiunea Seruven.

Alături de Stanislas Pierret, Directorul Institutului Francez din Bucureşti, şi Arnaud Littardi se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

Operaţiunea Seruven este o carte care combină ritmul detectivistic, jurnalul de călătorie şi metafora filosofică, fiind inspirată de perioada 2004–2008 în care Stanislas Pierret a fost consilier cultural la Ankara, iar Arnaud Littardi director al Institutului Francez de la Istanbul. (Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării).

 ***

Sâmbătă 31 mai 2013, de la orele 12.30, vă invităm să-l întâlniţi pe Mihai Duţescu la standul Grupului Editorial Trei. Poetul va lansa volumul franceza un avantaj.

Alături de Mihai Duţescu (arhitect și lector la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti) se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor), Bogdan Alexandru Stănescu (critic literar) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

 

„franceza un avantaj e o carte sumbră şi dură. În ea sună bătaia rece a unui metronom, ca o numărătoare inversă spre zero. Aventuri corporatiste în cheie minoră dar pe bani mulţi, poveşti triste de familie ca nişte străzi fără ieşire, personaje ridicole precum domnul Corneliu, managerul care aduce oase câinilor de la un restaurant din Viena, fiinţe care sunt doar o recuzită de gesturi alienate şi haine de firmă. Peste tot, suprafaţa glossy a unei vieţi sub care mocneşte neconsumată, neconsumabilă, amărăciunea sărăciei lăsate de curând în urmă.” – Rareş Moldovan

 

”Coleg de birou cu Proust”

Pierre Lemaitre e un scriitor care își ține cititorii în priză până în ultima secundă. Ca vorbitor, e la fel. Pentru că e în primul rând un scriitor de romane polițiste şi ştie exact cum să creeze suspans, povestește Eliza Frâncu într-un reportaj RFI.

Dar ultimul său roman, „La revedere acolo sus”, nu e un roman polițist. La librăria Kyralina, autorul a încercat să le explice cititorilor această diferență care în general nu e făcută în afara Franței:

Consider că acesta e un roman noir şi nu un roman poliţist. Nu povesteşte istoria unei crime, deşi fiind vorba de Primul Război Mondial, e discutabil. Nu răspunde mai deloc rigorilor romanului poliţist, în schimb e făcut cu instrumentele unui roman poliţist. Asta îi dă poate o tentă aparte. Mie îmi convine termenul de roman poliţist, îmi convine şi termenul familiar, de “polar”. Dar cel care mă flatează cel mai mult e cel de roman noir.

Cu ce mijloace a fost făcut și cum arată disecția lui, e mai puțin important. Cert este că a plăcut cititorilor. Povestea în sine e una captivantă: după ce se termină Primul Război mondial, doi foști combatanți, Albert și Edouard, se confruntă cu neputința societății franceze de a-i integra. Și atunci pun la cale o escrocherie manevrând valoarea cel mai în vogă în Franța post-conflict: patriotismul.

„Coleg de birou cu Proust”

Pierre Lemaitre scrie cinematografic. Nu are legătură cu faptul că a scris multe scenarii de televiziune până să poată trăi din romanele polițiste. Ci cu faptul că își gândește cărțile scenă cu scenă. Până să ajungă la premiul Goncourt, adică să fie „coleg de birou cu Proust”, cum glumește el, a trecut prin destul deziluzii. Acum le tratează însă cu umor.

Am scris în tinereţe două romane şi nu au fost niciodată publicate. Ceea ce arată că editurile au avut gusturi bune. Erau extrem de proaste.

Se poate scrie fără a plagia?

Discuția alunecă ușor spre o problemă actuală și spinoasă în mai toate statele europene: plagiatul. Se poate scrie fără a plagia?

Ceea ce cred este că nu putem scrie fără să nu plagiem. E adevărat însă că poate exista și o lipsă flagrantă de onestitate. Există acţiuni care bat la ochi. Când recopiezi integral o pagină, la virgulă, nu te mai situezi în zona hazardului, a plagiatului involuntar, să-i spunem, ci într-o acţiune voită şi conştientă de a întoarce spre propriul beneficiu un text care nu îţi aparţine…

Citiți aici continuarea reportajului RFI (accesibil și în format audio)

 

  

”…a ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei”

UPDATE: LANSARE LA BRAȘOV! 

VINERI, 23.05.2014, de la ora 18, vă invităm la Librăria Șt. O. Iosif din Brașov, la lansarea cărții De la filosofie la psihanaliză și retur,  alături de Vasile Dem. Zamfirescu, Leonid Dragomir și Aurel Ion Clinciu (de la Universitatea Transilvania)!

***

Cartea ca atare acoperă multe dintre obsesiile, valorile, principiile, prejudecăţile, clişeele şi temele care au configurat destinul unuia dintre redutabilii intelectuali umanişti români din ultima jumătate de veac.

Vasile Dem. Zamfirescu este unul dintre „păltinişeni“, dar unul care şi-a păstrat independenţa de spirit în raport cu magistrul Nicasius. Avînd o problemă personală cu figura paternă, Vasi s-a relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A preferat antropologia filozofică sistemului metafizic, a ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu. Şi-a început cariera de distins eseist nu cu un jurnal, ci cu studii serioase. Diaristica şi memorialistica au venit tîrziu, aşa cum se şi cade atunci cînd nu te uiţi prea mult în oglindă, spre deosebire de alţi colegi de generaţie şi de Păltiniş. Vasi a avut drumul lui – şi nu a fost unul uşor. (…)

Ceea ce contează într-adevăr este că Leo a dat culturii noastre două excepţionale cărţi de dialoguri cu două figuri exemplare ale umanismului românesc contemporan, Mihai Şora şi Vasile Dem. Zamfirescu. Fără îndoială că, fără efortul şi încăpăţînarea lui, aceste două texte majore nu ar fi existat, lăsînd lacunară percepţia de care Şora şi Zamfirescu se bucură în România.

Esenţa volumului De la filozofie la psihanaliză & retur  constă într-o privire tolerantă şi relativistă cu privire la relaţia dintre reflecţia strînsă specifică filozofului şi privirea adaptată şi intuitivă a psihanalistului. Fireşte, din economia acestui raport nu lipseşte nici religia, nici ideologia. Natural, obsesia nicasiană a discipolatului este celebrată cum se cuvine, mai ales prin stăruinţa intervievatorului. Uneori, respondentul spune mai multe decît ar dori, în urma încăpăţînării cu care Leonid Dragomir descoase, revine, reformulează şi repune în discuţie. Alteori, maniera lacedemoniană în care răspunde chestionărilor profesorul Zamfirescu mai cenzurează din avîntul unei curiozităţi de o exuberanţă greu de egalat. Ceea ce rămîne, peste toate, este impresia unui tablou general pictat cu talent şi pus într-o perspectivă realistă.

Fragmente din recenzia lui Valentin Protopopescu, ”Eterna tinerețe a discipolatului”,

publicată în Observator cultural 

  

 

Terapia prin Cioran. Cum poate fi fericit cel care „s-a născut trist“?

”Cartea lui Horia Pătraşcu explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia, tot mai răspândită în lumea contemporană”, scrie Vasile Dem. Zamfirescu în prezentarea cărții din care redăm, mai jos, câteva pasaje:

Sentimentul reconfortant, tonic pe care-l încearcă cititorul lui Cioran (inexplicabil din punctul de vedere al unei gândiri pozitive pentru care negativul nu ne poate umple decât de gânduri negre, fiind natural respins de orice om normal) provine din faptul că se simte de la bun început acceptat, din faptul că nu mai este constrâns să-și schimbe lumea sau personalitatea sa, așa cum este ea constituită, în sfârșit din faptul că își vede exprimate — și prin aceasta validate ca sentimente general-umane! — sentimentele și gândurile taxate în mod obișnuit drept „pesimiste“, „nihiliste“ sau „mizantrope“.

Cititorul lui Cioran nu mai este constrâns să facă un transplant de personalitate pentru a putea trăi, nu mai este nevoit să-și schimbe conștiinţa sa asupra lumii pe una mai bună; el află, cu bucurie, că felul său de a resimţi lumea, de a se raporta la lume, este funcțional, este viabil și că tipul său de personalitate este înzestrat pentru o deschidere a fiinţei înspre sensul ei tot atât de bine, dacă nu chiar și mai bine, decât celelalte tipuri de personalitate. Însă lucrul cel mai de preţ pe care-l transmite Cioran este că omul poate fi fericit în chiar condiţiile conștiinţei sale lucide și tragice asupra vieţii, că bucuria nu presupune în mod necesar spălarea creierului, amputarea oricărui gând negativ sau îngroparea capului în faţa oricărei realităţi inconvenabile.

Trebuie să recunosc faptul că o asemenea „învăţătură“ cioraniană rămâne ascunsă, oricât de evident și explicit ar fi ea exprimată în cuprinsul scrierilor sale. M-a mirat să văd că ea nu a reușit să traverseze centura de prejudecăţi care înconjură — oricât de strălucite — minţile cititorilor și exegeţilor săi. Prejudecata de o redutabilă tradiţie conform căreia nu trebuie să gândești negativ, la limită să nu mai gândești deloc, pentru a fi fericit… „Fericiţi cei săraci cu duhul“ sau ecuaţia „conștiinţă — suferinţă“, ori „inima înţeleptului este casa tristeţii, a nerodului este casa veseliei“, ca și tehnicile actuale de așa-numită „dezvoltare personală“ bazate — precum injecţiile estetice practicate astăzi — pe efectul paralizant asupra activităţii cogitative, sunt doar câteva exemple de „informaţii“ prin care suntem condiţionaţi să respingem de plano asocierea gândire negativă–fericire. Suntem atât de convinși în acest sens, încât trecem cu vederea sau dăm repede uitării evidenţele care ne contrazicaceste prejudecăţi, așa cum se întâmplă în cazul lui Cioran.

O asemenea prejudecată ne face să nu vedem decât o jumătate a filosofi ei lui, aceea în care e vorba despre disperare, tristeţe, durere și suferinţă, și să rămânem orbi la cealaltă jumătate — în care vorbește despre fericire, bucurie și extaz, despre posibilitatea de a transfigura disperarea în beatitudine, despre modurile în care putem obţine cele mai mari bucurii spirituale. Din cauza acestor prejudecăţi nu vedem toată extazologia elaborată de Cioran, indenegabilă, clasificările extrem de nuanţate ale extazelor și trăirilor extatice.

De altfel, întreaga filosofie cioraniană poate fi pusă sub semnul unei întrebări majore: cum poate fi fericit cel care „s-a născut trist“, cel al cărui orizont afectiv și spiritual este astfel constituit încât să perceapă cu o luciditate deplină nimicnicia și zădărnicia lumii și a vieţii, prezenţa suferinţei, a bolii și a morţii? Cum poate fi fericit aici, în această lume, cel care este convins de nimicul ei?