Tag Archive: roman erotic


Demonii ascunși ai lui Christian Grey


Trei va relansa vol. 1 cu o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Vol. 1 are o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Cincizeci de umbre ale lui Grey este unul dintre romanele fenomen ale ultimilor patru ani.

Încă de la lansarea ca e-book, cartea a stârnit o adevărată vâlvă în rândul publicului, mai ales printre cititoare. Având în vedere succesul cărţii în format electronic, aceasta a fost şi tipărită, iar vânzările au depăşit până şi cele mai optimiste aşteptări.
 Cartea, a cărei autoare este E.L. James, a fost tipărită în trei volume (Cincizeci de umbre ale lui Grey, Cincizeci de umbre întunecate, al doilea volum şi ultimul, Cincizeci de umbre descătuşate) şi urmăreşte povestea dintre tânăra absolventă Anastasia Steele şi tânărul om de afaceri Christian Grey.

Studentă la filologie, Anastasia îi ia un interviu lui Christian Grey, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Mânată de această evident atracţie fizică, dar şi de curiozitatea specifică vârstei, Anastasia acceptă să intre în lumea misterioasă a lui Christian.

Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Oare va putea Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Şi dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă? 
(…)

A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut. Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate. La rândul său, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se luptă cu demonii din trecutul său chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face ca temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate.

Romanul se remarcă prin scenele explicite de erotism, în combinaţie cu elementele practicii sexuale care implică robie/ disciplină, dominare/ supunere şi sadism/ masochism, dar în acelaşi timp este şi un roman de dragoste care demonstrează încă o dată că polii opuşi se atrag şi că puterea iubirii poate vindeca un suflet bolnav şi mutilat, făcându-l să simtă că trăieşte din nou. Romantică, amuzantă şi încărcată de erotism, această carte cucereşte, captivează şi domină.

(Fragmente din cronica revistei CULTURA)

***

Adaptarea cinematografică a cărţii a fost lansată pe 13 februarie (în distribuţie: Dakota Johnson şi Jamie Dornan). Pelicula Fifty Shades of Grey a stabilit un nou record de box-office în SUA, cu încasări de 81.7 milioane de dolari în doar trei zile de la apariție, și a devenit al doilea cel mai profitabil film lansat in luna februarie, fiind depășit doar de Patimile lui Hristos (sursă: ProTv):

  

 

Reclame

Pe strada Dublin… Tot în Marea Britanie se consumă o poveste – un roman – care ar fi doar de dragoste, dacă nu ar mai atinge şi alte chestiuni, nu lipsite de importanţă, ale lumii contemporane.

Sexualitate, solitudine, cuplu, fidelitate, controversa cariera profesională versus viaţă de familie, şi tot aşa, pînă la „ce-facem-cînd-nu- avem-nimic-de-făcut“ şi „ce-mă-fac-pentru- că-nu-mai-am timp-de-nimic-şi-toate-sînt-pe- capul-meu“.

Pe strada Dublin (Editura Trei, 2013, traducere din engleză şi note, Laurenţiu Dulman, colecţia „Eroscop“, coordonată de Magdalena Mărculescu şi, surpriză, Pascal Bruckner) este un bun roman psihologic, evident, cu pasaje erotic-licenţioase, dar nu foarte.

Gamba discret descoperită a Adelei lui Ibrăileanu, care crea voluptăţi doctorului Codrescu în timp ce urcau împreună spre mînăstirea Horaicioara, pare o fineţe perversă pentru ce se poate exprima azi în scris, pentru ceea ce mai ieri erau doar taine de budoar.

Senzualitatea şi erotismul puse în joc de autoarea romanului, o scoţiană cu nume predestinat misterelor, Samantha Young (a studiat istoria antică şi medievală, dar se pare că interesul ei literar este în altă parte), sînt bine dozate şi calibrate ca să menţină interesul strict literar la cote normale. Chiar şi pentru liceenii de azi, care ştiu mult mai multe despre subiectele hot decît bunicii noştri care descopereau sexualitatea în anii ’60.

Au căutare aceste proze cu inserturi erotice, dar nu toate devin Madame Bovary sau Doamna cu căţelul. Dacă dragoste nu e, prea puţin rămîne.

Recenzie apărută în Observatorul cultural.

  

Povestea lui O: misogină sau feministă?


Povestea lui OPauline Réage a fost, timp de aproape 40 de ani, un pseudonim în spatele căruia stătea o scriitoare despre care știau cel mult 15 oameni.

Printre ei, ca o paranteză, se afla și Charles de Gaulle. Numele real al autoarei, Dominique Aury, a devenit cunoscut abia în 1994, când s-a descoperit și că romanul a pornit inițial ca o serie de scrisori către iubitul ei căsătorit, Jean Paulhan, la rândul lor răspunsul la o provocare pe care acesta o lansase către Aury, și anume aceea că el nu crede că o femeie poate scrie proză erotică în spiritul Marchizului de Sade.

Aury a demonstrat contrariul, și a făcut-o atât de bine, încât Paulhan i-a recomandat să transforme scrisorile într-un roman și să îl publice, chiar dacă o va face sub pseudonim. Dominique Aury a murit în 1998. Se speculează cum că, în realitate, nici acesta nu era numele ei real, și că, de fapt, ar chema-o Anne Cécile Desclos.

Controversele pe care le-a pornit romanul ei, alimentate și de misterul din spatele identității autoarei, s-au întins pe multe planuri, de la psihologia personajelor până la moralitatea lor. Cea mai interesantă este însă dezbaterea asupra felului în care este redată condiția femeii în roman. Este Povestea lui O un caz îngrozitor de obiectificare a femeii? E un roman misogin, care merită ars în public de femeile din toată lumea? Sau, dimpotrivă, Povestea lui O este, în realitate, un roman feminist, așa cum susține autoarea franceză Régine Deforges, o bună prietenă a lui Aury, la rândul ei autoare de literatură erotică? (Fragment din cronica publicată de Ioana Epure pe Bookaholic.)

   

Mai jos, o discuție despre cine a fost Dominique Aury:


Scoala supuneriiDacă ai devorat ”Fifty Shades”, pregăteşte-te să citeşti ”Şcoala supunerii” – aceasta este recomandarea editorului în ceea ce priveşte romanul – evident erotic – al britanicei Marina Anderson.

O autoare consacrată a acestui domeniu de vreme ce din opera sa mai putem enumera titluri precum “Dark Secrets”, ”A Celebration of Hearts”, ”Forbidden Desires”, ”House of Decadence”. “Şcoala supunerii” se vrea un roman indecent despre emanciparea sexuală şi acceptarea propriului erotism.

Natalie Bowen, o femeie de carieră din Londra, este invidiată de multă lume, însă viaţa ei personală e un dezastru. Bărbaţii nu pot să se împace cu succesul ei, iar Natalie crede că nu va găsi niciodată fericirea adevărată. Când aude despre o şcoală exclusivistă de weekend numită ”Paradisul”, un loc unde vizitatorii sunt iniţiaţi în plăceri pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată, Natalie e şocată de idee – totuşi nu reuşeşte să-şi înfrângă dorinţa de a afla mai multe. Aşadar, decide că e timpul să-şi alunge temerile.

Ajunsă la Paradis, îl cunoaşte pe enigmaticul şi disciplinatul Simon, un bărbat obişnuit să obţină tot ce vrea. De aici încolo lăsăm imaginaţia dumneavoastră să continue volumul. Sau, dacă evident v-am stârnit curiozitatea, să vă îndreptaţi către cea mai apropiată librărie în căutarea cărţii.

Recenzie publicată în Jurnalul național.

Mireasa dezgolită în presă


Bătrâna și sigura convenție a manuscrisului găsit lovește din nou. De astă dată nu dintr-o sticlă, nu dintr-un scrin, ci dintr-un laptop. Mama unei neveste model și, la rândul ei, mame model descoperă în jurnalul fiicei sale dispărute o cu totul altă persoană decât cea pe care o știa toată lumea. Adică o tipă care trăiește o viață dulbă cât se poate de încărcată și de compromițătoare erotic, încât mama ei vrea să șteargă jurnalul dispărutei. Totuși, nu se îndură. (Cațavencii)

     

Mireasa

      

Besteller în Marea Britanie, romanul lui Nikki Gemmell, constituit dintr-o serie de notaţii de jurnal, descrie parcursul sinuos al căsniciei şi al dorinţei sexuale, alcătuind o cronică intimă a descoperirii de sine. Folosind ca punct de plecare o serie de „lecţii” dintr-un vechi manual pentru soţii din perioada elisabetană, protagonista noastră îndrăzneşte să exprime ceea ce-şi doresc femeile cu adevărat, dar nu-şi mărturisesc. La rândul ei, inspirată de acel manual, „soţia perfectă” prinde gustul puterii de a şti ce vrea şi, totodată, de a şti cum să obţină ceea ce vrea. Atrasă însă în aventuri erotice altădată de neimaginat, ea se trezeşte în faţa unei dileme: cât poate continua această duplicitate periculoasă? (Jurnalul național)

   


Ascultă, Nat. Coborî vocea. O să‑ţi povestesc despre weekendul meu, dar nu ai voie să vorbeşti cu nimeni niciodată. Dacă o faci, o să distrugi totul. Aşadar, îmi promiţi să păstrezi secretul?

Acum Natalie era de‑a dreptul intrigată.

— Desigur. Doar ştii cât de bine păstrez un secret.

— Da. Ei bine, sper, pentru că risc totul spunându‑ţi lucrurile astea. Locul unde am mers se numeşte ”Paradisul”. Este în Sussex. O tipă de la muncă mi‑a spus despre el. Ştii, nu‑şi fac reclamă. Oamenii află de ei din gură în gură, iar numele lor trebuie menţionat de cineva care a mai fost, înainte să poţi merge acolo.

Scoala supunerii

Dacă ai devorat Fifty Shades, pregăteşte-te să citeşti Şcoala supunerii

— Dar de ce? întrebă Natalie curioasă. Trebuie să arăţi trăsnet sau de ce?

— Absolut deloc. Dacă era aşa, eu nu ajungeam acolo. Nu, de fapt, e un seminar de weekend.

— Un seminar de afaceri? Nu vreau să‑mi petrec un weekend muncind. Vreau o pauză.

— Este un seminar de sex.

Natalie rămase cu gura căscată.

— Ce naiba vrei să spui?

— Exact ceea ce spun. Oamenii se duc acolo pentru a învăţa cum să‑şi împlinească potenţialul sexual, dar un anumit tip, foarte special, de potenţial. Vezi tu, este pentru femei ca noi două sau pentru bărbaţi care‑şi petrec toată ziua la birou, controlându‑i pe alţii. Acolo te învaţă cum să laşi controlul în seama partenerului tău pentru a simţi plăcerea. L‑am auzit pe unul dintre îndrumători spunându‑i „școala supunerii”, ceea ce rezumă totul foarte bine.

— Nu‑mi vine să cred ce aud, spuse Natalie uimită. Doar nu‑mi spui că…

— Pentru numele lui Dumnezeu, nu ţipa!

Jan se uită nervoasă în jur.

— Scuze. Doar nu‑mi spui că ai devenit supusă, nu?

— Ba da, se confesă Jan. A fost incredibil de greu la început. Ca să fiu sinceră, nu credeam că o să reuşesc să rămân acolo nici măcar o zi, dar eram hotărâtă să încerc. Şi hai să fim realiste! Viaţa mea sexuală nu era deloc minunată, condusă de mine aşa cum voiam, aşa că ce aveam de pierdut? Oricum, odată ce am început să mă abandonez şi să fac ce voiau ei, a fost atât de fantastic, încât îmi doream să învăţ din ce în ce mai mult.

— Ce te puneau să faci?

Jan clătină din cap.

— Asta chiar este ceva ce nu‑ţi pot spune.

— Înţeleg că vor să păstreze locul acesta secret, zise Natalie. Ce nu înţeleg este de ce nu ai dat niciun semn de viaţă de când te‑ai întors.

— Pentru că mă văd cu o mulţime de oameni care au fost la ”Paradis” odată cu mine. Organizăm câte o petrecere la fiecare acasă, ne întâlnim să luăm cina şi totul se transformă, întotdeauna, în ceva mult mai excitant. Problema este că nu ni se permite să invităm persoane care nu au fost la ”Paradis” şi de aceea nu te‑am putut invita şi pe tine. Şi ce este şi mai groaznic, Nat, e că sunt atât de prinsă în asta, încât de‑abia am reuşit să‑mi iau o seară liberă pentru a mă vedea cu tine, cea mai bună prietenă a mea.

Natalie putea să‑şi dea seama că, doar gândindu‑se la toate astea, Jan se excita. Se înroşise în obraji, ochii îi străluceau, iar mâna ei, aşezată pe piciorul paharului de vin, tremura uşor. Deodată, Natalie simţi nevoia să fie şi ea aşa, să aibă ceva care să o excite în asemenea hal şi, de fapt, punctul cel mai arzător, să facă sex care să o satisfacă pe deplin.

— Crezi că eu aş putea merge acolo? întrebă ea.

Jan se încruntă.

— Sincer, nu cred că ţi‑ar plăcea. Am simplificat foarte mult ceea ce se petrece acolo. Este o conducere foarte drastică şi dacă nu faci ce ţi se spune, ei bine…

Vocea i se stinse.

— Ei bine, ce? întrebă Natalie.

— Te pedepsesc, şopti Jan.

— Te pedepsesc?

— Da, dar chiar şi pedepsele sunt concepute astfel încât să te excite, numai că într‑un mod cu totul diferit faţă de toate experienţele tale anterioare. Chiar nu cred că ţi se potriveşte, Nat.

— Nici eu nu m‑aş fi gândit că ţi s‑ar potrivi ţie. Dar se pare că ţi‑a plăcut. Eşti sigură că mă vor accepta şi pe mine dacă le spui numele meu?

— Cred că da, dar nu vreau să o fac.

Natalie se simţi de parcă prietena ei tocmai o pălmuise.

— Cred că eşti incredibil de egoistă, spuse ea, în cele din urmă. Ai fost acolo şi te‑ai întors complet schimbată. Recunoşti că acum viaţa ta sexuală este fantastică şi că ai întâlniri aproape în fiecare seară. Ştii ce fac eu când mă întorc de la muncă, în fiecare zi? Mă duc acasă, beau prea mult vin şi mă bag în pat având pisica drept companie.

   


Triologia Fifty Shades of Grey (din care Editura Trei tocmai a lansat ultima parte – Cincizeci de umbre descătușate) ”a deschis o nouă eră în industria cărţii: cele trei volume ale scriitoarei britanice E. L. James au surclasat deja vânzările iniţiale ale unor bestselleruri ca Harry Potter şi Codul lui Da Vinci”, scrie Adevărul.

Cum se explică succesul trilogiei?

Simona Chițan de la Adevărul trece în revistă câteva posibile răspunsuri (selectez din ancheta ei Un nou fenomen: bestsellerul erotic):

  • „Prima explicaţie este aceea că cititorii au creat ei înşişi faima acestei cărţi, recomandând-o prietenilor prin viu grai, prin Facebook şi prin internet.
  • A doua explicaţie ţine de faptul că este o carte accesibilă, amuzantă, tandră şi provocatoare prin scenele erotice incendiare pe care le propune.
  • A treia, că este o poveste de dragoste frumoasă care inspiră şi dă forţă.
  • A patra, că are personaje cu care vrei-nu-vrei te identifici sau ai vrea să te identifici”, spune Magda Mărculescu, director editorial la Editura Trei.
  • Sociologii spun că succesul unui roman axat pe supunerea femeii marchează sfârşitul feminismului,
  • iar psihologii reafirmă că femeia modernă, excedată de multiple obligaţii socio-profesionale, nu mai vrea să aibă şi responsabilităţi în pat, preferând să cedeze controlul.
  • Dincolo de toate speculaţiile, autoarea E. L. James afirmă că probabil romanul ei are succes deoarece „oferă femeilor o pauză de la soţii lor”. Ce-şi doresc, de fapt, toate femeile? Un fel Christian Grey lângă ele, adică un bărbat influent, arătos, filantrop şi, nu în ultimul rând, care îşi face timp pentru a le răsfăţa.

   

Camera Roșie a Durerii


Sinceritatea lui mistuitoare, aleanul lui, i se reflectă în ochi. Şi ăsta e lucrul pe care, în mod fundamental, nu-l pricep. De ce eu? De ce nu una dintre cele cincisprezece? Asta o să fiu şi eu… un număr? A şaisprezecea dintre multe altele?

— Ce s-a întâmplat cu cele cincisprezece? las eu să-mi scape brusc.

Ridică surprins sprâncenele, apoi pare resemnat, clătinând din cap.

— Diferite chestii, dar se rezumă la…

Se opreşte, străduindu-se, cred, să-şi găsească vorbele.

— Incompatibilitate.

Ridică din umeri.

Un roman erotic devine bestsellerul mondial absolut
# 1 Amazon.com
# 1 New York Times Bestseller

— Şi tu crezi că eu aş putea să fiu compatibilă cu tine?

— Da.

— Deci, nu te mai vezi cu niciuna dintre ele?

— Nu, Anastasia, nu. Sunt monogam în relaţiile pe care le am.

Oh… asta e o noutate.

Înţeleg.

— Fă cercetările alea de care ţi-am zis, Anastasia.

Aşez pe masă cuţitul şi furculiţa. Nu mai pot să mănânc.

— Asta-i tot? Doar atat ai de gand să mănanci?

Încuviinţez dând din cap. El mă priveşte mustrător, dar nu mai zice nimic. Scot un mic oftat de uşurare. Toate informaţiile astea noi îmi răscolesc stomacul şi mă simt uşor ameţită de la vin. Mă uit la el cum devorează tot ce are în farfurie. Mănancă precum un

cal. Trebuie că face multă mişcare ca să se menţină într-o asemenea formă. Amintirea felului cum îi atârnă pijamaua pe coapse ajunge nepoftită în mintea mea. Imaginea e totalmente înnebunitoare. Mă foiesc stingherită. El ridică privirea spre mine şi mă face să roşesc.

— Aş da orice să ştiu la ce te gândeşti în clipa asta, murmură el.

Eu roşesc şi mai mult. Îmi aruncă un zambet maliţios.

— Pot să ghicesc, mă tachinează el blând.

— Mă bucur că nu poţi să-mi citeşti mintea.

— Mintea, nu, Anastasia, ci trupul tău… pe ăla am ajuns să-l cunosc destul de bine de ieri.

Are o voce care te hipnotizează. Cum reuşeşte să treacă atât de rapid de la o dispoziţie sufletească la alta? E atât de schimbător… e greu să ţii pasul cu el. Îi face semn chelneriţei şi cere nota de plată. După ce plăteşte, se ridică şi-mi întinde mâna.

— Haide.

Mă ia de mână şi mă conduce la maşină. Acest contact, între epiderme, este foarte neaşteptat din partea lui, normal, intim. Nu pot să împac acest gest obişnuit, tandru cu ceea ce vrea el să facă în acea încăpere… Camera Roşie a Durerii.

Cartea despre care vorbeşte toată lumea!


„Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”: un roman erotic, primul dintr-o trilogie, devine best-seller mondial

 „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey” (Colecţia Eroscop Editura Trei) nu a avut naşterea „obişnuită” a unui roman. E.L. James, autoarea volumului, a lucrat întreaga viaţă ca producătoare tv şi, pentru că visul ei era să scrie cărţi pentru publicul larg, a început să posteze pe un site dedicat fanilor seriei „Amurg”. Treptat, fanii „Amurg” au devenit şi fanii ei, iar un editor a publicat cartea în versiune e-book. Într-un an s-au vândut 250.000 de exemplare… A urmat, evident, ediţia tipărită…

În acest moment, avalanşa de cifre continuă. În Statele Unite, în doar şase săptămâni, volumul s-a vândut în 10 milioane de exemplare. Drepturile de publicare a trilogiei au fost vândute deja în peste 37 de ţări, între care amintim: Germania, Franţa, Finlanda, Norvegia, Italia, Spania sau Suedia.

Despre ce este vorba?

„Cartea cuprinde toate fanteziile mele erotice”, a mărturisit autoarea.
Romantic, amuzant şi încărcat de erotism, acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină. Anastasia Steele, studentă la Filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Şi dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă?

Cititi intregul articol scris de Sebastian Eduard in Jurnalul national.


Îmi scutur capul, tulburată de direcţia în care mi-au luat-o gândurile, şi scot din rucsac întrebările pregătite de Kate. Apoi, vreau să aranjez reportofonul şi mă dovedesc teribil de neîndemânatică, scăpându-l de două ori pe măsuţa de cafea din faţa mea. Domnul Grey nu zice nimic, aşteptând cu răbdare — sper — în timp ce eu devin tot mai stânjenită şi agitată. Când îmi adun curajul ca să mă uit la el, văd că mă priveşte, cu o mână aşezată relaxat în poală, iar cu cealaltă cuprinzându-şi bărbia şi plimbându-şi degetul arătător lung peste buze. Cred că încearcă să-şi înăbuşe un zâmbet.

S-cuze, mă bâlbâi eu. Nu sunt obişnuită cu asta.

Relaxează-te, domnişoară Steele, spuse el.

Vă deranjează dacă vă înregistrez răspunsurile?

După ce te-ai chinuit atât să pregăteşti reportofonul, te-ai gândit să mă întrebi asta?

Roşesc. Mă tachinează? Sper. Clipesc către el, nefiind sigură ce să-i spun şi cred că i se face milă de mine, pentru că se îndură:

Nu, nu mă deranjează.

V-a explicat Kate, adică domnişoara Kavanagh, pentru ce este interviul?

Da. Va apărea în ziarul studenţesc, în numărul dedicat absolvirii, iar eu voi ţine o prelegere în faţa absolvenţilor, la ceremonia de sfârşit de an.

 Fragment din:

Oh! Asta-i o noutate pentru mine — gândul că cineva nu cu mult mai vârstnic decât mine — bine, poate cu vreo şase ani şi, în regulă, un tip de mega succes, dar totuşi — ar urma să-mi înmâneze diploma. Mă încrunt, încercând să-mi revin.

Bun, zic şi înghit în sec, agitată. Aş avea câteva întrebări, domnule Grey.

Îmi netezesc o buclă rebelă şi o dau pe după ureche.

Mă gândeam eu, spune el, cu faţa lipsită de orice expresie.

Face mişto de mine. Când îmi dau seama de asta, roşesc, mă îndrept de spate şi-mi ridic umerii, într-o încercare de a părea mai înaltă şi mai intimidantă. Apăs butonul reportofonului, încercând să-mi iau un aer profesional.

Sunteţi foarte tânăr ca să fi ridicat un asemenea imperiu. Cărui fapt vă datoraţi succesul?

Mă uit la el. Are un zâmbet melancolic, dar pare vag dezamăgit.

Afacerile înseamnă oameni, domnişoară Steele, iar eu mă pricep foarte bine să apreciez oamenii. Ştiu ce-i sensibilizează, ştiu ce-i face să înflorească, ce nu, ce îi inspiră şi cum să-i stimulez. Am angajat o echipă excepţională, pe care o recompensez bine.

Se opreşte şi mă fixează cu privirea lui cenuşie.

Sunt încredinţat că, pentru a obţine succesul în orice schemă, trebuie să ajungi în postura de a stăpâni acea schemă, de a-i cunoaşte toate dedesubturile, toate detaliile. Muncesc mult, foarte mult ca să fac asta. Iau decizii bazându-mă pe logică şi pe fapte. Am un instinct natural care mă ajută să depistez şi să încurajez o idee bună şi solidă, ca şi nişte oameni buni. Esenţa se rezumă întotdeauna la oamenii buni.

Poate sunteţi doar norocos.

Asta nu e pe lista lui Kate — dar individul e prea arogant. Ochii lui se aprind, surprinşi.

Nu subscriu ideii de noroc sau şansă, domnişoară Steele. Cu cât muncesc mai mult, cu atât se pare că am mai mult noroc. Serios vorbind, înseamnă să ai oamenii potriviţi în echipă şi să le direcţionezi energiile în mod corespunzător. Cred că Harvey Firestone a spus — „creşterea şi dezvoltarea oamenilor este cea mai importantă deviză a leadershipului“.

Păreţi a fi un maniac al controlului.

Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.

Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nicio umbră de umor în zâmbet.

Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou. De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!

În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă.

Aveţi senzaţia că deţineţi o putere imensă?

Maniac al controlului.

Am peste patruzeci de mii de angajaţi, domnişoară Steele. Asta îmi dă un anumit sentiment de responsabilitate — putere, dacă vrei. Dacă ar fi să decid că nu mai sunt interesat de afacerea de telecomunicaţii şi aş vinde-o, după cel mult o lună, douăzeci de mii de oameni ar avea dificultăţi cu achitarea creditelor ipotecare.

Rămân cu gura căscată, uluită de lipsa lui de modestie.

Nu aveţi un consiliu de conducere în faţa căruia să daţi socoteală? întreb, dezgustată.

Sunt proprietarul companiei. Nu am de dat socoteală niciunui consiliu.

Ridică o sprânceană spre mine. Bineînţeles că, dacă m-aş fi pregătit cât de cât, aş fi ştiut asta. Dar, fir-ar să fie, e chiar arogant. Schimb tactica.

În afară de munca dumneavoastră, vă mai interesează şi altceva?

Mă interesează diverse lucruri, domnişoară Steele.

Umbra unui zâmbet îi atinge buzele.

Foarte diverse.

  

%d blogeri au apreciat asta: