Tag Archive: Psihologia lui C.G. Jung



Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Complex arhetip simbolVisul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

Reclame

Yalom ReaderAnul trecut, am propus volume ”psi” variate, de referință și care acoperă goluri din bibliografia psihologică de la noi.

După traducerile masive din Freud și Jung, au fost bine-venite biografia ”Freud. O viață pentru timpul nostru” – cea mai bogată biografie a lui Freud -, respectiv sinteza clară și utilă ”Psihologia lui C.G. Jung”, scrisă de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale analistului elvețian, Jolande Jacobi.

În decembrie, ”Moșul” a adus un reader: ”Yalom. Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii”, o antologie care surpinde evoluția de peste trei decenii a iubitului romancier și terapeut existențial.

Din colecția de popularizare a psihologiei, ”Psihologia pentru toți”, amintesc trei titluri grăitoare:

  • ”Psihologia femeii”, un volum esențial scris de neo-freudiana Karen Horney, cunoscută precursoare a feminismului.
  • ”Iubirea nu este de ajuns” e un volum de psihologie a cuplului care vine, surpinzător, din partea cognitivistului Aaron T. Beck.
  • ”De ce se îmbolnăvesc oamenii?” (D. Leader și D. Corfield), o carte actuală de psihosomatică nuanțată cu studii de caz din medicina convențională care ignoră adesea și pe nedrept legăturile dintre minte și corp.

De ce se imbolnavescIar din colecția de ”Psihologie practică”, amintesc două cărți care dovedesc că alegerile noastre editoriale nu sunt întâmplătoare și că încercăm, inclusiv pe partea de self-help, să venim cu autori credibili și care știu bine despre ce vorbesc. ”Pe gaura cheii. Află firea celorlalți cotrobăind prin lucrurile lor”, e o carte detectivistică scrisă de Sam Gosling, profesor la Universitatea din Austin, Texas, și cercetător atent al formării percepțiilor sociale.

Al doilea exemplu: volumul ”Profesorul eficient”, care aduce o perspectivă proaspătă (inspirată de relația vie din consiliere/psihoterapie) asupra legăturii elevi-profesori. Autor: celebrul psiholog Thomas Gordon, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

   


Jung deosebeşte două tipuri de umbră, cu toate că le numeşte pe ambele la fel.

Prima formă este cea a „umbrei personale“, care conţine trăsăturile sufleteşti netrăite sau aproape netrăite. A doua este „umbra colectivă“, care face deja parte dintre figurile inconştientului colectiv şi corespunde, de exemplu, unei figuri negative a Bătrânului Înţelept sau laturii întunecate a Sinelui; ea simbolizează întru câtva „reversul“ spiritului predominant al epocii, opusul său ascuns. Ambele forme acţionează în psihicul omenesc.

Fragment din:

În funcţie de faptul că ţine de domeniul Eului, respectiv al inconştientului personal sau de cel al inconştientului colectiv, umbra are o formă de apariţie personală sau una colectivă. De aceea, ea poate să apară la fel de bine ca figură din cercul nostru de cunoştinţe, cum ar fi fratele mai mare (respectiv sora mai mare), omul nostru de încredere sau, de pildă, ca în Faust, Famulus Wagner, deci ca acel om care reprezintă opusul nostru, precum şi sub forma unui personaj mitic — dacă este vorba despre reprezentări ale conţinuturilor inconştientului colectiv —, cum ar fi un Mephisto, un faun, Hagen, Loki şi alţii.

În mod corespunzător, ea poate să fie la fel de bine fratele geamăn sau „cel mai bun prieten“ sau un personaj dintr‑o operă de artă, cum este Vergiliu, care‑l însoţeşte pe Dante în drumul său prin Infern, ca un camarad credincios. „Eul şi umbra“ sunt ca pereche un motiv arhetipal bine cunoscut; Ghilgameş şi Enkidu, Castor şi Pollux, Cain şi Abel pot fi amintiţi aici ca paralele. Ca „alter ego“, umbra poate fi reprezentată însă — oricât de paradoxal ar părea eventual la prima vedere — şi printr-o figură pozitivă, de exemplu dacă individul, a cărui „cealaltă latură“ ea o personifică, trăieşte în viaţa conştientă exterioară oarecum sub „nivelul său“, sub posibilităţile ce-i sunt date, deci laturile sale pozitive sunt cele care duc o existenţă de umbră.

Sub aspect individual, umbra stă pentru „întunericul personal“, ca personificare a conţinuturilor neadmise, reprobate, refulate în timpul vieţii, ale psihicului nostru, care pot avea uneori şi un caracter pozitiv; sub aspect colectiv, stă pentru latura întunecată, general‑umană din noi, pentru înclinaţia structurală, ce zace în fiecare om, spre ceea ce este inferior şi obscur. În cadrul travaliului asupra psihicului întâlnim umbra mai întâi şi în mod predominant în acele figuri care ţin de domeniul inconştientului personal şi de aceea trebuie să o privim şi să o interpretăm întotdeauna mai întâi sub aspectul său foarte personal şi abia în al doilea rând sub cel colectiv.

    

%d blogeri au apreciat asta: