In librarii: Cazul Linda, Primul volum din seria Evert Bäckström

Trilogia Bäckström stă la baza unui serial TV difuzat, din ianuarie 2015, de reţeaua Fox în Statele Unite. Am inaugurat seria publicand Cazul Linda, de Leif G.W. Persson. Volumul este deja disponibil pe site-ul nostru si in librarii si il are in centru pe Bäckström, unul dintre cei mai îndrăgiţi poliţişti din literatura scandinavă. În mijlocul unei veri suedeze toride, o studentă a Academiei de Poliţie din Växjö este violată şi ucisă în mod brutal. Evert Bäckström, un inspector misogin şi egocentric, are misiunea de a conduce o echipă de investigaţii. Antipatic, Bäckström este lipsit de simţul responsabilităţii şi consideră că toată lumea îi este inferioară. În ciuda tuturor defectelor, reuşeşte să-şi urmeze ideile şi instinctele şi să găsească făptaşul exact la timp pentru a-şi revendica gloria.
Umorul negru, tonul caustic şi ritmul alert al acţiunii sunt mărci înregistrate ale stilului lui Leif G. W. Persson, creatorul unui personaj aparte: inspectorul Evert Bäckström.

 

„Faţă de predecesorii săi, Leif G.W. Persson îmbogăţeşte genul poliţist cu un plus de vitalitate şi spirit critic.” – The Good Book Guide

„Romanele lui Leif G.W. Persson, ample şi cu accente social politice, se folosesc inteligent de convenţiile genului poliţist pentru a evidenţia neajunsurile societăţii suedeze. Cazul Linda analizează mecanismele presei de scandal şi dedesubturile anchetelor poliţieneşti, avându-l în centru pe imprevizibilul inspector Evert Bäckström.” – Argumentul juriului la decernarea Petrona Award for Best Scandinavian Crime Novel of the Year 2014

„Victima lor se numea Linda Wallin. Avea douăzeci de ani şi urma să împlinească douăzeci şi unu peste o săptămână de la data la care fusese omorâtă. În toamna acelui an trebuia să înceapă anul doi la Academia de Poliţie din Växjö. Înălţime: 172 cm. Greutate: 52 kg. Blondă naturală, cu părul tuns scurt şi ochi albaştri. O fată drăguţică, dacă îţi plăcea genul slab, musculos, se gândi Bäckström, în timp ce se uita la fotografia ei, o copie mărită după cea de pe legitimaţia de la Academie, înfăţişând o Linda zâmbitoare, cu privirea îndreptată spre cameră, preocupată de clipa aceea şi plină de aşteptări legate de viitor.”

Leif G.W. Persson este cel mai cunoscut criminalist scandinav şi un profiler renumit. Din 1991, este profesor la Academia suedeză de Poliţie şi, ca expert criminalist, analizează cazuri complicate în emisiuni TV şi în presă. Este autorul a zece romane poliţiste, trei dintre ele avându-l drept protagonist pe excentricul inspector de poliţie Evert Bäckström.
A primit nenumărate distincţii literare, printre care The Piraten Award, The Glass Key for Best Scandinavian Crime Novel, The Swedish Academy of Crime Writers’ Award (de trei ori), The Finnish Whodunnit Society’s Annual Award for Excellence in Foreign Crime Writing, The Petrona Award for Best Scandinavian Crime Novel şi The Danish Academy of Crime Writers’ Palle Rosenkrantz Prize.

 

9 tipuri de feedback utile pentru elevi

Se prevede un viitor interesant pentru studiile asupra feedbackului.

Feedbackul este esenţial pentru a îmbunătăţi performanţa şi e din ce în ce mai bine înţeles, dar faptul că este atât de absent în sălile de clasă (în sensul că nu e receptat de elevi) ar trebui să rămână o temă importantă de cercetare. Ar putea fi eficient să mergem cu cercetarea dincolo de descrierile tipurilor de feedback spre a descoperi cum să operaţionalizăm feedbackul „cel mai potrivit“ în instruire, dar şi cum să‑i ajutăm pe elevi să‑l ceară, să‑l evalueze (mai ales pe cel oferit de colegi sau de internet) şi să‑l folosească în învăţarea lor; de asemenea, trebuie să revizuim şi feedbackul primit de către profesori de la elevi, astfel încât aceştia să îşi modifice predarea. Acest lucru va cere o înţelegere mai bună a dinamicii clasei şi va obliga profesorii să caute modalităţi noi de a vedea învăţarea altfel decât prin ochii şi reflecțiile lor — adică prin ochii elevilor.

Shute (2008) a descris nouă modalităţi de a folosi feedbackul pentru a optimiza învăţarea:

• focalizează feedbackul asupra sarcinii, nu asupra celui care învaţă;
• oferă feedback elaborat (reacţii referitoare la „ce“, „cum“ şi „de ce“);
• prezintă feedback elaborat în unităţi gestionabile (pentru a evita supraîncărcarea cognitivă);
• fii specific şi clar în mesajele de feedback;
• păstrează feedbackul într‑o formă cât mai simplă, dar nu simplistă (în funcţie de nevoile celor care învaţă şi de constrângerile instrucţionale);
• redu neclarităţile referitoare la performanţă şi obiective;
• oferă feedback imparţial, obiectiv, scris sau prin intermediul computerului (sursele de încredere sunt mai bine receptate);
• promovează o orientare spre obiectivul educațional prin intermediul feedbackului (mutarea atenţiei de la rezultat la procesul de învăţare; eroile sunt binevenite);
• oferă feedback după ce elevii au încercat o soluţie (ceea ce duce la un plus de autoreglare).

 Fragment din ”Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori” de John Hattie

 

Tatăl absent al zilelor noastre

Tatăl e absent și asta mai mult ca imagine decât ca individ: tatăl absent e imaginea tatălui de astăzi.

Absent nu pentru că, la fel ca Ulise, a plecat să lupte într‑un război, ci pentru că refuză să lupte în relaţii. Tatăl, așadar, dispare și atunci când n‑a divorţat și locuiește încă în aceeași casă. Tatăl, așadar, nu înfăptuiește nici când acţionează. Tatălui i se reproșează mai mult ce nu a făcut decât ce a făcut. Mai mult ce n‑a spus decât ce a spus.

Taților li se reproșează că au tăcut în faţa rezultatelor pe care fiul le obţinuse cu mare efort și sacrificiu, luptând nu pentru lucrul în sine, ci pentru a primi laude de la el. Incapacitatea taţilor de a celebra ritualic trecerile simbolice ale fiului este una dintre cele mai tragice sărăciri ale vieţii private din acest secol: știm să cumpărăm produse foarte scumpe, nu mai știm să producem o bucurie care nu costă nimic. Ca să o înţelegem, trebuie să ne imaginăm în ei un generic „complex al lui Isac“: prea bătrâni cultural, orbi psihologic, asemănându‑se cu acest patriarh, nu mai cunosc cuvintele sacre ale binecuvântării sau nu știu să le rostească în momentul potrivit și faţă de persoana potrivită.

Ce surpriză, așadar, ce tresărire incredibilă a inimii și, în același timp, ce nostalgie după un bine de neatins când, brusc, de la o terţă persoană care pentru ei contează puţin sau în circumstanţe și mai întâmplătoare, copiii află că, de ani de zile, tatăl vorbește aproape exclusiv despre ei și îi laudă! Celebrarea avea loc, dar în secret.

Uneori, e colegul de birou care povestește cum îl evitau toţi, zâmbind, pe tatăl respectiv în pauza de cafea, istoviţi de poveștile despre isprăvile universitare ale fiului. Alteori, e un sertar vechi care scoate la iveală tăieturi de ziar, unde tatăl acorda succeselor sportive ale băiatului o ordine liturgică. (De ce le‑a ascuns sub cheie? Și de ce atunci se limita să bombăne: „Pierzi prea mult timp cu tenisul! Ocupă‑te de studiu!“?)

Fragment din Tatăl de Luigi Zoja 

    

 

Nu pot să mă bucur până ce… Care e scenariul vieții tale?

Scenariul este conceptul central al Analizei Tranzacţionale, dezvoltat de către Eric Berne. Este acel ansamblu al credinţelor pe care le avem despre noi înşine, despre ceilalţi şi despre viaţă.

Exemplu: Scenariul ”Până când”

Persoanele care au un scenariu „Până când“ consideră că: „Nu pot să mă bucur de asta până ce…“, „Nu pot să mă distrez înainte să…“, şi riscă, astfel, să împingă pentru mai încolo satisfacţia. „Când voi avea timp, mă voi duce să văd expoziţia Matisse“, „Nu pot să‑mi iau concediu până ce nu mi‑am terminat treaba“, „Voi merge până la capătul acestui conflict, indiferent de preţul pe care îl voi avea de plătit“…

În viaţa profesională li se întâmplă să‑şi spună lucruri de genul:

• „Ştiu că este târziu. Ştiu că mă aşteaptă copiii, că sunt obosit şi că nu mai sunt foarte eficient. Însă nu pot pleca acasă până ce nu termin acest dosar…“
• Sau: „Ştiu că ar trebui să‑mi iau o pauză ca să‑mi recapăt energia şi să fiu din nou operaţional. Însă nu reuşesc să mă dezlipesc de birou“.

NU UITAȚI! Pe 30 martie lansăm la Cărturești-Verona volumul Cum să le spun…

Persoanele cu scenariul ”Până când” au învăţat că trebuie să munceşti înainte şi abia pe urmă să te distrezi, iar asta dacă mai rămâne timp. Prin urmare, dacă nu au grijă, îşi vor lăsa timpul liber să fie consumat de serviciu şi nu vor mai fi disponibili pentru partenerii şi copiii lor.

Caz:

În fiecare după‑amiază de duminică, mă oblig să fac o plimbare cu soţia mea — mărturiseşte o persoană cu bază de Gânditor. Trăiesc această plimbare ca pe o constrângere, deoarece consider că aş putea face lucruri mult mai utile în tot acest timp. De altfel, şi soţia mea este sistematic frustrată la sfârşitul plimbării, deoarece consideră că nu vorbesc suficient cu ea şi că sunt tensionat şi preocupat.

Câteva caracteristici ale scenariului „Până când“

Nu se poate dezlipi de ceea ce face, nu pune limite temporale muncii sale. Merge până la capăt, oricare ar fi preţul. Este agasat dacă îl întrerupi sau îl deranjezi. Nu e disponibil. Nu îşi dă seama de o greşeală decât după ce a făcut‑o. Dă dovadă de o puternică voinţă de a termina ceea ce a început.

Fragment din Cum să le spun… Metoda Process Communication (Gerard Collignon)

 

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui.

O aducem pe scena literaturii din Romania pe spectaculoasa Helen Grace prin publicarea romanului lui M.J. Arlige,  Eeny Meeny (Ghici cine moare primul). M. J. Arlidge a reusit sa creeze o eroină cu adevarat memorabilă: inspectoarea Helen Grace, care se bucura de un succes deja international. Continuarea lui Eeny Meeny, Pop Goes the Weasel, este si ea în curs de publicare la Editura Trei.

„Ghici cine maore primul” spune o poveste captivantă şi în acelaşi timp înfricoşătoare, a doua suflete-pereche, ce vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte. Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber”. Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima? Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

„Mi se pare mie sau îmbrăţişările noastre nu ne mai prea încălzesc? Şi nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agăţat zi şi noapte unul de altul, dorind să supravieţuim amândoi, disperaţi să nu rămânem singuri în locul acesta cumplit. Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria — ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înţeles că am fost aduşi aici cu un scop şi că nu va exista un sfârşit fericit.”

M. J. Arlidge lucrează de 15 ani în televiziune, fiind specializat în producţiile dramatice. Arlidge a fost producătorul unor seriale poliţiste de prime time pentru ITV, printre care Torn, The Little House şi, cel mai recent, Undeniable. În prezent scrie pentru publicaţia Silent Witness şi produce filme pentru reţele TV din Marea Britanie şi SUA.

Trilogia Half Life, de Sally Green: Half Bad (Jumatatea Rea), Half Wild (Jumatatea Salbatica) şi Half Lost

In această săptămână a fost anunţat volumul final al trilogiei Half Life de Sally Green. Jumătatea Rea este primul volum al seriei, pe care l-am publicat anul trecut si care se bucura de succes in randul adolescentilor. Iar in curand, povestea lui Nathan continua cu al doilea volum, Jumătatea Salbatica, in tipare chiar in aceste zile.

Nathan este pe jumătate Vrăjitor Alb, pe jumătate Vrăjitor Negru. Mama lui a fost vindecătoare iar tatăl lui e un ucigaş. Nimeni nu-l vrea, dar toţi îl vânează.  Acesata este noul hit mondial după Jocurile foamei, Harry Potter sau seria Amurg. Drepturile de publicare ale volumelor au fost vândute în 50 de ţări. Iar Fox 2000 a achiziţionat drepturile de ecranizare. #HalfLife este, dupa cum spun cei de la Time Magazine, „Periculos de captivantă!„.

În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc la un loc cu oamenii: Vrăjitorii Albi, care sunt buni; Vrăjitorii Negri, care sunt răi; şi Nathan, în vârstă de şaisprezece ani, fiul unei Vrăjitoare Albe şi al celui mai temut Vrăjitor Negru.  Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească şaptesprezece ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor — iar dacă va greşi, va muri. Încercarea lui Nathan de a-şi găsi tatăl devine o luptă crâncenă pentru supravieţuire, cu provocări la tot pasul şi în care binele şi răul se dovedesc mult mai complicate decât şi-ar fi imaginat. Sally Green surprinde cu măiestrie frământările unui individ captiv între cele două jumătăţi ostile ale propriei identităţi.

Sally Green locuieşte în nord-vestul Angliei. A avut diverse slujbe (plăcute şi mai puţin plăcute), apoi a deţinut chiar o funcţie importantă într-o companie. Însă viaţa ei s-a schimbat când şi-a descoperit bucuria de a scrie şi a început să pună pe hârtie poveştile la care a visat dintotdeauna. E o cititoare pasionată şi adoră plimbările în natură. În fiecare dimineaţă îşi propune… să bea mai puţină cafea. Jumătatea Rea este primul ei roman.

Lansare de carte: Cum sa le spun… Metoda Process Communication

Editura Trei va invita luni, 30 martie, in Libraria Carturesti-Verona (Bucuresti) la evenimentul de lansare a cartii Cum sa le spun… Process Communication. Incepand cu orele 18.30, va asteptam la o discutie despre unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru comunicare interpersonala si motivare, metoda folosita incapand cu 1978 de NASA si adoptata ulterior de mari branduri din lumea afacerilor, dar si de politicieni americani, precum Hillary Clinton.

Despre avantajele metodei Process Communication in afaceri si relatii publice vor vorbi, din experienta proprie, trei profesionisti ai comunicarii corporative:

– Ciprian Moga, managing partner la iQuest Consulting si trainer Process Communication,
– Crenguta Rosu, co-managing partner la DC Communication,
– Odeta Login, Government Relations, Regulatory & Medical Director la compania Terapia.

  Metoda Process Communication a fost dezvoltata de celebrul psiholog si consilier de comunicare Taibi Kahler si are la baza 20 de ani de cercetare stiintifica a mecanismelor comportamentale umane. Gerard Collignon, psiholog si psihoterapeut francez, prieten si colaborator apropiat al lui Kahler, a introdus si dezvoltat metoda in Europa. Cartea sa Cum sa le spun… este prima lucrare din Romania care infatiseaza acest instrument de comunicare organizationala.
 Cum sa le spun… nu este exclusiv o carte de consultanta si PR. Volumul extinde conceptele Process Communication inspre viata cotidiana, fiind de un real folos pentru oricine doreste sa-si imbunatateasca interactiunile de la serviciu sau din familie.

Detalii despre carte: http://tinyurl.com/q7ff84b

Top 10 cărți ideale pentru Pachetul psihologului

Oferta ”Pachetul psihologului” include în această primăvară aproape 50 de titluri de psihoterapie, psihologie academică și self-help. Îți poți face pachete de 3, 5 sau 10 cărți (detalii aici), dar cea mai profitabilă alegere este cea de 10 cărți la 100 de lei.

Din cele aproape 50 de titluri, am ales 10 cărți de nelipsit din biblioteca unui psiholog (lista întregă o găsești aici):

Andrea Perry – Claustrofobia. Cum să găseşti ieşirea. O carte practică ce explică originea acestei temeri, dar vine și cu soluții utile pt. cei care se panichează în metrou sau lift.

Charles Rycroft – Dicționar critic de psihanaliză. Un instrument foarte util, care include nu doar sensurile freudiene ale unor concepte psihanalitice, dar și reformulările ulterioare (Winnicott, Klein, Lacan etc.).

Susan Baur – Ora de intimitate. Poți să-ți atingi, ca terapeut, clientul/clienta în psihoterapie? Ce se întâmplă când te îndrăgostești de el/ea? Cum se schimbă regulile de relaționare între terapeut și pacient în ziua de astăzi, când majoritatea covărșitoare a terapeuților sunt de fapt… terapeute?

Otto Fenichel – Teoria psihanalitică a nevrozei. Un tratat exhaustiv despre progresele din prima jumătate de secol a psihanalizei. Toate conceptele psihanalitice sunt tratate pe larg, cu exemple și nuanțe.

James Hollis – De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele? Cum să înțelegem aspectele mai întunecate ale psihicului. Altfel spus: de ce oameni, altminteri obişnuiţi, cad în patima jocurilor de noroc, a băuturii, ajung dependenţi de pornografia de pe internet ori îşi înşală partenerul de viaţă?

Serge Tisseron – Lumea virtuală: Avataruri și fantome. Ce se întâmplă în inconștientul tău atunci când scrii un SMS, când discuți pe Facebook sau când vrei să-ți creezi un profil virtual pe cine știe ce site. O carte utilă și pentru părinții care vor să înțeleagă mai bine impactul noilor gadgeturi asupra copiilor.

Edward Armstrong Bennet – Întâlniri cu Jung. Tot ce voiai să știi despre Jung-omul și despre părerile sale privind războiul, religia sau sincronicitatea.

Arthur C. Bohart, Leslie S. Greenberg (coord.) – Empatia în psihoterapie. O multitudine de perspective (de la cea rogersiană la psihanaliză și cognitivism) despre ”aliniere”, autoempatie, rezonanță afectivă și multe alte aspecte ce țin de subtilitatea relației terapeut-client.

Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz – O istorie a psihologiei moderne. Un tratat extrem de cuprinzător, republicat de ani buni în SUA, o sinteză cum nu vei găsi în istoriile psihologiei semnate de autorii autohtoni.

Francoise Dolto – Când apare copilul. O carte plină de intuiții clarificatoare despre curenții inconștienți ce traversează toată familia. Recomandabilă depotrivă pentru părinți și terapeuți.

  

 

„După ce ne-am întâlnit”, de Anna Todd: primul volum din seria AFTER

„Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevăraţi. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură.” – Anna Todd

Am lansat primul volum al seriei bestseller international After, fenomenul Wattpad care a fostacccesat de peste 1.2 miliarde de cititori online. „După ce ne-am întâlnit”, in traducerea Oanei Duşmănescu spune povestea lui Tessa Young, o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit.
Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni. Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de… dragoste? After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet! Anna Todd te face să ţipi, să râzi, să plângi, să te îndrăgosteşti.  After e o serie de neratat – pregăteşte-te să trăieşti emoţii pe care n-ai fi crezut că ţi le poate provoca o carte.

„Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am trăit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atin­gându-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldu­rile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.”

Anna Todd a câştigat o popularitate imensă pe internet odată cu apariţia seriei After. Locuieşte în Austin, împreună cu soţul ei, cu care a doborât statisticile, căsătorindu-se la o lună după absolvirea liceului. Anna a fost mereu o cititoare împătimită şi i-au plăcut trupele de băieţi şi poveştile de iubire romantice, astfel că acum, când a găsit un mod de a le îmbina pe toate trei, se bucură de un vis devenit realitate. Pe Anna Todd o găsiţi la AnnaToddBooks.com, pe Twitter la @imaginator1dx, pe Instagram la @imaginator1d şi pe wattpad ca Imaginator1D. Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare a romanului After.

Carl Rogers: dificultatea de a percepe prin ochii clientului

Consilierul psiholog poate obţine câteva indicii care facilitează o empatie adecvată, dar, într‑o oarecare măsură, este obligat să vadă clientul din perspectiva unui observator şi poate doar să‑şi asume în mod activ câmpul perceptual al clientului, atunci când anumite forme de expresie încep să se manifeste din nou.

Încercând să îţi ofer ţie, cititorule, o experienţă cumva mai adevărată şi mai vie a ceea ce este implicat în setul atitudinal pe care îl discutăm, îţi sugerez să te pui pe tine în locul consilierului şi să ai în vedere următorul fragment care este extras din însemnările complete ale consilierului de la începutul unei şedinţe cu un bărbat în jurul vârstei de treizeci de ani. Când ai terminat materialul, fă un pas înapoi şi inventariază tipurile de atitudini şi gânduri care erau prezente în mintea ta, pe măsură ce citeai.

Clientul: Nu mă simt foarte normal, dar vreau să mă simt aşa… Credeam că voi avea ceva despre care să vorbesc — apoi totul devine confuz. Încercam să mă gândesc la ceea ce voi spune. Apoi, venind aici, nu merge… Îţi zic, părea că va fi mult mai uşor înainte să vin. Îţi zic, eu chiar nu pot să iau o decizie, nu ştiu ce vreau. Am încercat să judec lucrul acesta logic — am încercat să îmi dau seama care lucruri sunt importante pentru mine. M‑am gândit că sunt poate două lucruri pe care un bărbat ar putea să le facă; s‑ar putea căsători şi ar putea să întemeieze o familie. Dar, dacă a fost doar un holtei, câştigându‑şi pur şi simplu traiul, asta nu este foarte bine. Mă găsesc pe mine şi gândurile mele întorcându‑mă la zilele când eram un copil şi plângeam foarte uşor. Stăvilarul se rupea. Am fost în armată patru ani şi jumătate. Nu aveam nicio problemă atunci, nici speranţe, nici dorinţe. Singurul meu gând era să ies când pacea avea să vină. Problemele mele, acum că am ieşit, sunt aceleaşi ca întotdeauna. Îţi zic, se întorc cu mult timp în urmă, înainte de a fi fost în armată. Iubesc copiii. Când eram în Filipine — îţi spun, când am fost tânăr am jurat că n‑o să uit niciodată copilăria mea nefericită — aşa că atunci când i‑am văzut pe aceşti copii în Filipine, m‑am purtat cu ei foarte frumos. Obişnuiam să le ofer cornete cu îngheţată şi să mergem la film. A fost doar o perioadă — m‑am întors — şi asta a trezit în mine nişte emoţii pe care credeam că le‑am îngropat de mult. (O pauză. Pare foarte aproape să izbucnească în lacrimi.)

Pe măsură ce acest conţinut a fost citit, asemenea gânduri precum cele care urmează ar reprezenta un cadru extern de referinţă în tine, „consilierul“.

• Mă întreb dacă ar trebui să îl ajut să vorbească.
• Este această incapacitate de a se pune pe picioare un fel de dependenţă?
• De ce această indecizie? Care ar putea fi cauza ei?
• Ce vrea să spună cu această focalizare pe căsătorie şi familie?
• Pare să fie burlac. Nu ştiam asta.
• „Plânsul“, „stăvilarul“… a sunat ca şi cum acolo trebuie să existe multă refulare.
• Este un veteran. Ar fi putut fi un caz psihiatric?
• Îmi pare rău pentru oricine a petrecut patru ani şi jumătate în armată.
• Odată va fi nevoie, probabil, să pătrundă în acele experienţe timpurii nefericite.
• Ce reprezintă acest interes pentru copii? Identificare? Vagă homosexualitate?

Observaţi că toate aceste atitudini sunt, în fond, pline de compasiune. Nu este nimic în „neregulă“ cu ele. Acestea sunt chiar încercări de a „înţelege“, în sensul de a „înţelege despre“ mai degrabă decât a „înţelege cu“. Locul de unde percepe este totuşi în afara clientului. Prin comparaţie, gândurile care ţi‑ar putea trece prin minte, dacă ai avut destul de mult succes în asumarea cadrului intern de referinţă al clientului, ar tinde să fie de această natură:

• Vrei să faci eforturi către normalitate, nu‑i aşa?
• Este într‑adevăr greu pentru tine să începi.
• Luarea unei decizii chiar pare imposibilă pentru tine.
• Vrei să te căsătoreşti, dar nu ţi se pare că ar fi posibil.
• Te simţi copleşit de sentimente copilăreşti.
• Pentru tine, armata a reprezentat stagnare.
• Să fii foarte drăguţ cu copiii a fost cumva semnificativ pentru tine.
• Dar a fost şi este o experienţă tulburătoare pentru tine.

Aşa cum am arătat înainte, dacă aceste gânduri sunt exprimate într‑o formă finală şi declarativă, atunci ele se transformă şi devin o evaluare din poziţia de observator a consilierului. Dar, în măsura în care acestea sunt încercări de a înţelege, provizorii în formulare, ele reprezintă atitudinea pe care încercăm să o descriem ca fiind „adoptarea cadrului intern de referinţă al clientului“.

Fragment din Carl Rogers, Terapia centrată pe client