Tag Archive: GSP



Psihanalistul francez Alain Braconnier, autorul cărții ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, explică de ce ”băiatul mamei” trebuie încurajat să devină un bărbat matur și independent.

  

Miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei au lansat pe piață ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, primul volum dintr-o nouă serie de 7 titluri de psihologie practică scrise de specialiști de talie internațională. Medicul și profesorul universitar parizian Alain Braconnier le vorbește mamelor despre pericolele cocoloșirii băieților, dar și despre cum pot relaționa adolescenții lor și cu viitoarele nurori.

– O mamă care-și cocoloșește băiatul se spune că-l va transforma într-un bărbat pasiv și efeminat. Cum poate fi evitat acest lucru?

– Iubirea unei mame pentru fiul ei nu poate fi niciodată prea mare. Dar dragostea ei nu trebuie să ajungă să fie nici ”devoratoare”, nici atât de pasională încât să devină posesivă, împiedicând copilul să devină independent. Ea trebuie să permită și altor persoane, în speță tatălui, să-și arate dragostea față de băiețel. Mama trebuie să-i arate întreaga iubire pe care i-o poartă, pentru ca el să fie cât mai fericit cu putință, și nu doar pentru propria ei stare de bine. În acest ultim caz, dragostea maternă devine o închisoare pentru fiul ei.

– De obicei, băiatul preferă activitățile dinamice – să joace fotbal, să se lupte cu alți copii etc. Cum mai poate mama să fie alături de fiul ei?

– Pentru ea, este foarte important să se știe cum să participe alături de băiatul ei la acele jocuri care le fac plăcere ambilor. Altfel, mai ales în cazul jocurilor de întrecere sau a celor sportive mai masculine, băiatul își va căuta alți parteneri de joacă: tatăl, frații, prietenii.

– Vine și anotimpul adolescenței. Cine se ocupă acum de educația sexuală a băiatului?

– Educația sexuală a băieților va fi în principal treaba aceluia dintre părinți căruia îi vine cel mai ușor să vorbească despre sexualitate cu copilul său. Indiferent că e vorba de mamă sau de tată, cel care preia inițiativa va trebui să știe să răspundă cât mai simplu întrebărilor adolescentului, să-i explice unele lucruri care apar în programele de la televizor sau să-i ofere o carte utilă, de la care pot porni viitoare discuții. Mamele pot, de pildă, să le vorbească băieților despre respectul pe care fetele îl așteaptă din partea lor. De asemenea, părinții îi pot vorbi și împreună copilului lor.

– Mai departe, vine vârsta la care ”băiatul mamei” este ”furat” de o altă femeie. Ce atitudine va adopta mama față de viitoarea noră?

– Relația dintre noră și soacră este un subiect delicat. Mama are adesea sentimentul că fiul ei ”i-a scăpat din mână”. Pe de altă parte, unora dintre băieți le vine greu să se despartă de mamă, ceea ce le enervează pe viitoarele lor consoarte. Cel mai important este ca băiatul devenit matur să știe clar care este locul fiecăreia și să le-o spună în mod direct amândurora, chiar dacă, uneori, femeile din viața sa nu vor accepta prea ușor aceste lucruri. Multe dintre certurile care apar în proaspetele cupluri vin tocmai din faptul că băieții deveniți bărbați nu au știut să-și delimiteze mai clar locul lor în cadrul acestor relații.

CV

Alain Braconnier, psihanalist și psihiatru francez, este specializat în psihologia copiilor și adolescenților și este preocupat de ”resursele interioare necesare pentru a-i înțelege mai bine pe ceilalți”, după cum afirmă pe blogul său personal. A mai fost tradus în română cu volumul ”Cum să fii un tată bun pentru fiica ta” (Ed. Trei, 2008).

Interviu apărut inițial pe blogul Gazetei Sporturilor drhappy.ro


Seria Neagră se încheie pe 9 noiembrie cu o enigmă de zile mari, semnată de unul dintre cei mai populari suedezi.

Fanii scriitorului suedez Hakan Nesser i-au găsit un titlu alternativ, „Misterul cadavrului decapitat”. Aşa s-ar rezuma acţiunea plină de suspans şi fiori reci din „Întoarcerea”, unul dintre cele zece romane ale seriei avîndu-l protagonist pe detectivul Van Veeteren. Acţiunea seriei se petrece într-un oraş imaginar, Maardam, dintr-o ţară imaginară, un mix de Suedia, Polonia, Germania şi Olanda, în care se vorbeşte un fel de olandeză.

În volumul oferit de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, în încheierea Seriei Negre, Van Veeteren se pregăteşte pentru o operaţie de cancer la colon. Va conduce anchetele din spital, de data asta. Colegii şi protejaţii săi, Munster şi Moreno, sînt cei care fac „terenul”. Chiar în ajunul intervenţiei chirurgicale, trupa de detectivi primeşte un caz nou. Un cadavru decapitat este descoperit într-un şanţ. Victima, Leopold Verhaven, fost atlet de performanţă, fusese condamnat pentru dublă omucidere, îşi ispăşise pedeapsa şi se afla, de cîteva luni, în libertate.

Citește continuarea prezentării în Gazeta Sporturilor

  


Ca avocat, procuror, reporter de televiziune, ministru al Justiţiei, norvegianca Anne Holt a cunoscut de-aproape chipurile răului. Ca autoare de romane poliţiste, se numără printre primii scandinavi care au scris despre crima „cu mesaj”, despre genul de terorişti ca Anders Breivik, neonazişti cu tulburări mentale, care ucid în masă pentru cîteva minute de faimă.

Sărbători însîngerate
„Am scris cu doi ani în urmă o carte, «Ura», unde am încercat să explorez exact problema cu care ne confruntăm acum: legătura dintre ura din vorbe şi ura devenită faptă, crimă. Am vrut să arăt că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea pentru ceea ce spunem şi ceea ce facem”, spune Anne Holt, într-un interviu pentru un ziar american.

„Ura”, cartea de care aminteşte scriitoarea, este chiar romanul oferit de „Gazeta Sporturilor” miercuri, 26 octombrie, în cadrul Seriei Negre. Detectivul Yngvar Stubo şi criminalista Johanne Vik încearcă să dezlege misterul unor crime aparent fără legătură între ele. Oslo, Ajunul Crăciunului, zăpadă, linişte.

Pînă cînd cadavrul unui imigrant înecat iese la suprafaţă în port, o femeie episcop este găsită înjunghiată pe stradă, iar într-o pivniţă e descoperit un drogat asasinat. Enigmaticul lanţ de morţi pune la încercare experienţa lui Stubo şi ochiul de profiler FBI al lui Vik, soţ şi soţie în acest roman al seriei care le poartă numele.

 

„În «Ura», Anne Holt descrie o serie de crime înspăimîntătoare care scot la iveală partea cea mai întunecată a societăţilor scandinave”
AFP

 

„Este unul dintre noi”
Ceea ce descoperă în spatele asasinatelor ajunge să le ameninţe vieţile şi, aparent, să le depăşească puterile. Este tipul de caz de care norvegienii s-au temut şi pe care au ajuns să-l suporte în realitate, nu doar în ficţiune. 76 de victime, în atacurile de pe 22 iulie 2011, reprezintă prea mult chiar şi pentru imaginaţia unui autor de  romane poliţiste. „Breivik, spunea Anne Holt, într-un interviu, este unul dintre noi, norvegian, crescut într-una dintre cele mai prospere societăţi din lume. Putea fi om de afaceri, orice şi-ar fi dorit. Dar
ceva a mers rău. Trebuie să aflăm ce. E unul dintre noi, dar sper să nu fie unul de-al nostru. Deşi a schimbat mesaje pe Internet cu 200-300.000 de alţi norvegieni”.

Întrebări incomode
De unde această ură? Iată problema care-i frămîntă pe scriitorii scandinavi de crime-fiction. Pentru că Vik şi Stubo ai Annei Holt reuşesc să rezolve cazul, după multe întorsături spectaculoase, dar nu izbutesc să înlăture cauza. Nu este o muncă pentru detectivi, este o treabă pentru comunitate. Imediat după atentate, Anne Holt a scris un editorial tulburător în „Wall Street Journal”, care pune întrebări grave pentru orice democraţie contemporană: „Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulţi oameni sînt lăsaţi pe dinafară. Tot mai mulţi devin bolnavi mintal. Tot mai mulţi devin criminali”.

Gazea Sporturilor vă invită miercuri, 26 octombrie, să aflaţi mai multe despre adevărul norvegian, despre bine, rău şi ceea ce se află între ele, despre „Ura”, pe care Anne Holt a prevăzut-o înainte ca aceasta să îndolieze o ţară.

  

Articol preluat din Gazeta Sporturilor

    


Liderul noii generaţii de scriitori nordici, Mons Kallentoft vorbeşte în exclusivitate despre sport, cărţi şi problema răului. Romanul poliţist „Toamna„, de Mons Kallnetoft, va apărea miercuri, 5 octombrie, în cadrul Seriei Negre (publicată de Gazeta Sporturilor și Editura Trei).

Mons Kallentoft a virat în adolescenţă de la terenul de fotbal spre bibiliotecă. O schimbare inspirată. A lucrat ca jurnalist, critic culinar, apoi, în 2000, a debutat ca scriitor de romane poliţiste. Maestru al suspansului şi al personajelor care trăiesc „pe muchie”, Kallentoft, 43 de ani, a devenit, fapt rarissim, adoratul criticilor şi al publicului deopotrivă.

O voce sigură pe ea, în ciuda tinereţii, originală, „făcută să spună poveşti”, cum se recomandă autorul suedez, pe site-ul personal. „Toamna”, romanul care apare miercuri, 5 octombrie, împreună cu Gazeta Sporturilor, este inclus în seria Malin Fors – detectiva ieşită din tipare, care a făcut furori inclusiv printre fotbaliştii scandinavi.

– Ai jucat fotbal şi hochei pînă la 14 ani. Apoi ai devenit pasionat de literatură. Cum s-a produs schimbarea?
– Am început să citesc pentru prima dată cînd eram la pat, după o accidentare. O mare descoperire, lectura! Mi s-a părut mult mai distractivă decît să stau la geam şi să privesc păsările ciripind.

– Ce părere ai despre faptul că romanul tău apare împreună cu un ziar de sport?
– O părere foarte bună! Îmi place sportul, iar cărţile mele sînt foarte populare printre jucătorii de fotbal şi hochei pe iarbă. Printre personajele mele se numără şi fotbalişti, şi fotbaliste lesbiene.

– Ai o echipă favorită, mai practici vreun sport?
– Alerg aproape zilnic, mă uit la fotbal. Îmi plac Barcelona şi Zlatan Ibrahimovici.

– După ce ai devenit interesat de literatură, de ce ai ales romanul poliţist dintre celelalte genuri?
Toate poveştile bune sînt despre violenţă, moarte şi sex. „Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski este cel mai bun roman poliţist scris vreodată. Scriu în spiritul acestei cărţi. Sau, mă rog, încerc să scriu aşa. Pe de altă parte, cititorilor le plac poveştile despre crime, deci poţi să-ţi cîştigi traiul scriind romane poliţiste.

– Personajul principal din romanele tale este o femeie, detectiva Malin Fors. De ce nu un bărbat?
– Pentru că femeile sînt mult, mult mai interesante decît bărbaţii. Le iubesc!

  (…)

– De ce scrii?
– Nu neapărat din nevoie. Din suferinţă, din dragoste de poveşti.

– Care sînt lucrurile în care crezi?
– Cred în uciderea pedofililor. Cred că trebuie să-i apărăm pe copii. Să le oferim iubire adevărată.

– Cum te-ai descrie, în cîteva cuvinte, nu într-o carte?
– Un hedonist neliniştit.
   

Citește întregul interviu al Mariei Andrieș în ediția online a ”Gazetei Sporturilor”.

   


Seria Neagră revine cu noi 7 thrillere nordice care vor fi distribuite săptămânal, începând de azi, împreună cu Gazeta Sporturilor.

”Şi-acum, a venit momentul să întoarcem oglinda spre noi. Un Breivik poate apărea oricînd pe străzile noastre!”, declara de curând Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia şi autoare de best-seller-uri poliţiste. Înainte de atentate, scriitorii nordici de crime-fiction trebuiau să inventeze răul, aproape inexistent în rapoartele poliţiei. Îl intuiau, îl simţeau prezent, dar nu-i cunoşteau faţa. Acum are un chip, un nume, o uniformă. „Fără nici o îndoială, Breivik reprezintă încarnarea răului”, nota „Wall Street Journal”.

Dar pe lîngă el, trebuie menţionate nenumăratele spectre ale crimei din romanele scandinave. O hartă a zonelor întunecate din natura umană care ar fi utilă oricărui poliţist. Nu întîmplător, „moştenitoarea” lui Larsson, Camilla Lackberg, a adus laolaltă un detectiv, Patrick Hedstrom, şi o scriitoare, Erica Falck, care rezolvă crimele din orăşelul Fjlalbacka, notează ”Gazeta sporturilor”.

„Piază rea” este al patrulea roman al seriei traduse în 25 de limbi şi vîndute în 35 de ţări. Un şir de crime, unele mascate sub forma unor accidente auto, se petrec în jurul unui reality-show filmat în mica staţiune. Policierul ”Piază rea” deschide partea a doua a Seriei Negre, ce debutează miercuri, 28 septembrie, cu ”Gazeta sporturilor”.

    

Mai departe, iată ce vă așteaptă în această toamnă de suspans:

  • 28 septembrie: Piaza rea – Camilla Lackberg
  • 5 octombrie: Toamna – Mons Kallentoft
  • 12 octombrie: Razbunarea lui Finnigan – Rosslund& Hellstrom
  • 19 octombrie: Zile intunecate – Irsa Sigurdardottir
  • 26 octombrie: Ura – Anne Holt
  • 2 noiembrie: Prime Time – Liza Marklund
  • 9 noiembrie: Intoarcerea – Hakan Nesser

   


Seria romanelor premium continuă azi cu „Şi dacă e adevărat…”, de Marc Levy
A vîndut milioane de cărţi în lumea întreagă, este cel mai citit scriitor francez al momentului şi are o viaţă demnă ea însăşi de unul dintre romanele sale. La 18 ani, s-a înrolat în Crucea Roşie, a studiat managementul şi informatica, a înfiinţat o companie IT în SUA, a devenit bogat, apoi a pierdut totul. A luat-o de la capăt, deschizînd un cabinet de arhitectură, ajuns al doilea ca importanţă în Franţa. Între timp, la insistenţele surorii sale scenarist, s-a apucat de scris, iar primul roman, „Şi dacă e adevărat…”, a ajuns scenariu pentru un film produs de Spielberg. Peste noapte, cartea a devenit best-seller, iar Levy – un scriitor consacrat.

„Nu mă interesează premiile, ci iubirea!”, le răspunde el criticilor literari. Iar cititorilor săi le răspunde cu încă o poveste. Într-o manieră directă („tehnică americană”, cum îl lăuda Pascal Bruckner), Marc Levy a răspuns şi întrebărilor Gazetei Sporturilor.

– Sînteţi informatician ca profesie, dar scrieţi despre miracole.
– Studiile mele universitare sînt o amintire atît de îndepărtată… Scriu despre miracole şi cred în ele, în mici miracole, în uimirea cotidiană, în miracolul vieţii.

– Călătoriţi în lumea întreagă. Ce imagine aveţi despre România, ce ştiţi despre ea? Cu excepţia lui Dracula!
– Oh, nici nu mi-a venit în minte Dracula… Cînd mă gîndesc la România, mă gîndesc la o ţară cu un popor cultivat, cu o natură foarte diversă şi mai ales cu oameni foarte primitori.

„Spiritele imbecile care confiscă fotbalul”
– Ce părere aveţi despre fotbal? Vă place, preferaţi alte sporturi?
– Fotbalul e un sport pe cît de pasionant, pe atît de uimitor, în puterea sa de a înregimenta milioane de oameni de pretutindeni, de a naşte ataşamente şi de a face fericite popoare întregi. De asta, fotbalul are ceva magic şi o astfel de magie e atît de rară încît nu trebuie s-o lăsăm înlocuită de violenţa din stadioane şi din jurul lor. Nu trebuie, în nici un caz, să autorizăm spiritele imbecile să confişte fericirea tuturor. Sînt pentru o toleranţă zero în privinţa huliganilor. Cît despre sportul meu preferat, nu e chiar un sport, decît uneori: aviaţia…

– De ce oamenii au încă nevoie de poveşti într-un secol ultratehnologizat?
– Pentru că printre lucrurile care-l definesc pe om şi-l fac unic se află capacitatea lui de a-şi imagina, de a visa, de a se proiecta în alte spaţii şi timpuri, de a spera. Pentru că poveştile sînt universale şi atemporale, la fel ca valorile fundamentale ale umanităţii.

– În calitate de cititor, care sînt autorii pe care îi preferaţi?
– Sînt foarte numeroşi şi îmi vine greu să-i pomenesc doar pe o parte dintre ei. Printre favoriţii mei se află Romain Gary, Hemingway, Jacques Prevert, Saint Exupéry, Salinger, Philippe Roth…

Fragment din interviul realizat de Maria Andrieş cu Marc LEVY pentru Gazeta Sporturilor


Pe 1 iunie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor scoate pe piaţă volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”.

Paul Ekman este expert în cercetarea şi explicarea mimicii şi gesticii, autor a numeroase studii asupra exprimării faciale a emoțiilor. În cartea „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, Ekman dezbate ceea ce pentru mai toţi părinţii devine, mai devreme sau mai tîrziu, o problemă: Copiii mint, acesta e adevărul! Cum facem să-i depistăm şi să-i dezobişnuim?
  

    

  
Ekman porneşte de la a categorisi minciunile pe care copiii le spun:

  • minciunile nevinovate: cele care nu au darul de a face rău nimănui. Ba chiar dimpotrivă, sînt minciunile pe care cei mici, ba chiar şi cei mari, le spun pentru a face cuiva o plăcere;
  • minciunile sociale: adolescenţii le folosesc foarte mult. „Am o prietenă”, de pildă, deşi poate nu are încă. Aici intră şi minciunile pe care le copiii le utilizează cînd vor să scape de cineva din cercul lor de prieteni;
  • minciunile legate de autoritate: extrem de numeroase, pentru că, pentru copii, toţi adulţii reprezintă autoritate. Aşa că minciunile sînt numeroase, pentru că micuţii încearcă, în mintea lor, să echilibreze balanţa;
  • minţirea părinţilor: uneori, copiii mint ca să nu facă probleme părinţilor. Alteori, ca să evite pedeapsa. În plus, puştii obişnuiesc să ascundă lucruri deoarece vor să păstreze mici secrete numai pentru ei; 
  • minţirea profesorilor: mulţi copii îşi mint profesorii de frică – teama de o notă proastă, de faptul că aprecierea profesorilor îi poate scădea în ochii colegilor, toate acestea determină uneori minciuni.

Toate trucurile pe care un părinte trebuie să le ştie atunci cînd stă faţă în faţă cu copilul care spune, ocazional sau permanent, minciuni sînt scrise în volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, un adevărat manual care ne învaţă cum să ne purtăm cu puştii în aceste cazuri.

Sursă: Gazeta Sporturilor


Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor publica, miercuri, pe 25 mai, cartea “Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi”

Împăcare cu propria persoană. Armonie. Stimă de sine. Trei amănunte care ne fac mai fericiţi, trei detalii propuse de psihoterapeuții Christophe Andre şi Francois Lelord. Cel de-al şaptelea volum din Top 10 cărţi care te ajută să evoluezi ete cel dedicat iubirii de sine, autoaprecierii şi bunei înţelegeri atît cu noi înşine, cît şi cu lumea din afară.

Iată și un fragment din cartea dedicată avatarurilor stimei de sine:   

 

 

Această reţetă este veche de când lumea, dar ea merge întotodeauna… Este vorba doar de a modifica formularea lucrurilor, de a spune: „Mi‑ar plăcea“ mai degrabă decât: „Mi‑e lehamite“.

Pentru aceasta, trebuie să vă întrebaţi ce nevoie se ascunde în spatele plângerii voastre: deci căutaţi o soluţie acestei plângeri. 

Această strategie este folosită în special în terapiile cognitive ale stărilor depresive, în cursul cărora terapeuţii, ori de câte ori pacienţii emit o plângere datorată suferinţei lor depresive, încearcă să‑i facă să o precizeze sub formă de obiectiv:

  

 — Doctore, nu mai am chef de nimic.

 — Adică?

 — Ei bine, din tot ce ajungeam să fac înainte, acum nimic nu mă mai motivează.

 — Aţi vrea să simţiţi iar dorinţa pentru unele activităţi, nu‑i aşa?

 — Da.

 — Îmi puteţi spune care anume?

 — Lucruri foarte simple: să mă duc să mă plimb cu câinele meu, să citesc ziarul, să gătesc, să le telefonez prietenilor…

 — Înţeleg. Am putea considera asta ca prim obiectiv al terapiei: să puteţi practica iar aceste activităţi cu oarecare plăcere?

  


Timothy Sharp este autorul celei de-a patra cărţi din Top 10 cărţi care te ajută să evoluezi. Pe 4 mai, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor scoate pe tarabe volumul „100 de căi spre fericire”, la jumătate de preţ faţă de costul din librării.

Psihologul australian a acordat un interviu pentru ”Gazeta Sporturilor”, în care explică de ce gândirea pozitivă e bună, dar cu măsură
  

 

  

Unii spun că a gîndi tot timpul „pozitiv” nu este o atitudine realistă…
Psihologia pozitivă nu este, de fapt, totuna cu a gîndi pozitiv, ci se referă la cum să-ţi păstrezi optimismul. Optimismul presupune, în parte, şi o gîndire pozitivă, dar mai înseamnă şi altceva. Anume, să te concentrezi pe lucrurile bune şi, de asemenea, să faci faţă în mod realist problemelor mai dure din viaţa de zi cu zi. De aceea, gîndirea pozitivă luată ca atare este o abordare limitată, pentru că nu se focusează pe ce e în realitate, iar prin aşteptările sale nerealiste, nu face decît să provoace frustrare şi dezamăgiri. 
 

  
Citește și Pisicologia fericirii

 

Mai putem fi fericiţi cu atîtea crize economice?
Da şi nu. Este extrem de important să nu negăm realitatea acestor genuri de evenimente. De asemenea, e bine să avem o atitudine sobră faţă de aceste nefericiri şi să empatizăm cu cei care au fost puşi la încercare. Totodată, o tristeţe şi o deprimare exagerate nu vor fi de ajutor nimănui. Dacă vrem să ajungem să trăim şi vremuri mai bune, mult mai de folos ne vor fi un optimism şi o speranţă adecvate, precum şi dorinţa de a face lucruri pozitive. 

Ultimul sfat din cartea dumneavoastră „100 de căi spre fericire” este: trăieşte ca un copil de cinci ani. Ce vreţi să spuneţi prin asta? 
Este vorba despre încercarea de a recîştiga ceva din perspectiva şi atitudinea pe care le are un copil de cinci ani. Copiii sînt adesea mai jucăuşi şi mai dornici să se amuze. Şi îşi folosesc în acest scop întreaga lor imaginaţie, precum şi simţul umorului. La fel, mulţi dintre noi, adulţii, am putea avea parte de mai multă fericire dacă nu ne-am lua atît de în serios şi dacă ne-am permite să ne jucăm ceva mai mult!

 

Citește continuarea interviului în ”Gazeta Sporturilor”.


– Este cititul în sine o terapie?
Cititul cărţilor de psihologie practică poate fi o terapie în sensul că oferă cunoştinţele indispensabile pentru schimbarea psihică. Dacă înţeleg de unde vine o problemă, de exemplu eşecul repetat în relaţiile de cuplu, am mai multe şanse să ies din repetiţie.

Aveţi o carte preferată dintre cele zece care vor apărea cu Gazeta Sporturilor? De ce aceasta este preferata dumneavoastră?
Dintre cele 10 cărţi din colecţia pe care o coordonez, publicate de Gazeta Sporturilor, preferata mea este „Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile”. O consider cea mai clară, cea mai bună descriere a personalităţilor „accentuate” pe care le întîlnim foarte des în viaţa cotidiană. Citind‑o, ţi se oferă mijloacele să recunoşti un nevrotic, (isteric sau obsesional), un paranoic, un pervers sau un psihopat. Mai mult, eşti sfătuit competent de cei doi autori francezi, ambii psihoterapeuţi cu experienţă, cum să abordezi eficient personalităţile dificile, pentru ca relaţia cu ele să funcţioneze.

De ce femeile par mai atrase de acest gen de literatură decît bărbaţii?
Femeile sînt mai puternice psihic şi au de aceea capacitatea de a recunoaşte că au o problemă, pe care doresc să o rezolve. Bărbaţii sînt mult mai orgolioşi (citeşte „slabi”) şi au, deci, mai puţin curaj să se uite în oglinda cărţilor de psihologie.

Fragment dintr-un interviu acordat de Vasile Dem. Zamfirescu cotidianului „Gazeta sporturilor”. Citeste interviul integral aici

Incepand de miercuri, 13 aprilie, Gazeta Sporturilor şi Editura 3 vor aşeza pe tarabe Top 10 cărţi esenţiale care te ajută să evoluezi. Cărţi din domeniul psihologiei, volume scrise de specialişti de clasă mondială, bestseller-uri care să sprijine dezvoltarea personală, motivarea, înţelegerea mai bună a întîmplărilor din viaţa noastră.

%d blogeri au apreciat asta: