Tag Archive: Lou Marinoff


Tao pentru fumători


Puterea lui TaoAcum o să vă ofer perspectiva taoistă despre cauzele rădăcinilor fumatului şi ale dificultăţii de renunţare la un obicei care dăunează.

Tot ce am spus mai înainte despre fumat este valabil, dar face referire doar la sfera operativă, nicidecum la cea fundamentală. Motivaţia fundamentală este următoarea: ţigara ne oferă prilejul de a ne simţi respiraţia. Atunci când inhalezi fumul în plămâni, simţi cum aerul pătrunde în tine. Apoi, când expiri (aerul a lăsat substanţele care se depun pe plămânii din ce în ce mai negri), nu doar că simţi respiraţia, dar o mai şi vezi. Şi poți să te joci cu ea.

Fumatul ne pune în contact cu propria respiraţie, iar respiraţia este principala şi cea mai importantă activitate a omului. Fumatul ne face să ne simţim mai vii, dar cu ce preţ! Chiar cu acela al vieţii. (…)

Dacă vei reuşi să‑ţi controlezi respiraţia, vei reuşi să‑ţi controlezi şi corpul, mintea şi viaţa. O respiraţie bine reglată va aduce regularitate în gândire, emoţie şi acţiuni. Pe scurt: vei avea mai multă energie, mai multă vitalitate şi bună stare şi vei fi mai fericit. Cum aşa? Este posibil, deoarece respiraţia deschide canale prin care poate circula forţa vitală. Acestea sunt rutele din tai chi, despre care vom vorbi pe larg mai încolo.

Practicanţii de yoga, meditaţie sau arte marţiale ştiu cum să‑şi simtă respiraţia şi fără să fumeze. Tot aşa pot fi reglate şi dorinţele — cele de gratificare orală, cele de folosire a mâinilor, cele legate de foc, cele de socializare sau chiar de statut social — fără să‑ţi faci rău sau chiar să te sinucizi pe parcurs. Asta e calea taoistă de renunţare o dată pentru totdeauna la fumat.

Fragment din Puterea lui Tao. Cum să-ţi găseşti liniştea în vremuri tulburi, de Lou Marinoff

 
Reclame

Demecanizați-vă!


Fiecare membru al familiei stă în faţa calculatorului personal. Fiecare cunoaşte alteva, stimulat fiind de o maşină. Abia dacă sunt conştienţi unul de altul. Virtualitatea ia treptat locul realităţii.

Dacă luăm în considerare orele şi anii petrecuţi de un copil în faţa televizorului, a calculatorului, a jocurilor, orele şi anii petrecuţi pasiv şi fără legătură reală cu oamenii şi fără activitate socială, virtualitatea ajunge să înlocuiască realitatea. Unii tineri abia dacă mai pot să facă diferenţa. O modalitate de a reexperimenta umanitatea la orice vârstă este să ne punem o altă întrebare fundamentală: care este diferenţa dintre mecanism şi organism?

Intrebari fundamentaleDouă exerciţii filosofice

Primul exerciţiu: Demecanizaţi-vă!

1.         Încercaţi să nu mai folosiţi maşinile timp de o zi sau mai mult. După mai multe ore, vă veţi linişti şi vor înceta să vă mai conducă. Scoateţi din priză telefoanele, televizorul, playerul video, DVD playerul, calculatoarele, combinele muzicale, ceasurile electronice şi digitale. Scoateţi bateriile din ceasurile cu cuarţ. O pendulă este ok; este o piesă care funcţionează pe baza arcurilor şi a gravitaţiei. Nu vă va deranja. Închideţi-vă telefoanele mobile. Puneţi deoparte agenda telefonică şi mp3-playerul. Dacă nu vă puteţi abţine să puneţi mâna pe o telecomandă, ascundeţi-o în sertar. Acum vă veţi putea plimba prin casă fără să aveţi ca destinaţie o maşină.

Fragment din:

2.         Pentru numele lui Dumnezeu, ce-o să vă faceţi acum? Aşa, panicaţi-vă!

3.         Acum găsiţi ceva pe care să-l produceţi din energia voastră organică, în loc să consumaţi energia şi produsele unei maşini. Desenaţi. Pictaţi. Sculptaţi. Citiţi. Scrieţi. Jucaţi-vă. Staţi. Gândiţi-vă. Vorbiţi. Plimbaţi-vă. Trăiţi-vă umanitatea. Dacă puteţi să faceţi faţă maşinilor, puteţi face faţă şi maşinaţiilor. Ceea ce e bine pentru dumneavoastră.

Al doilea exerciţiu: Reumanizaţi-vă!

Acest lucru presupune un singur pas: Petreceţi puţin timp în natură, la ţară. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.

  


Ruth lucra într-o bancă de investiţii din Manhattan. Avea aproape treizeci de ani, era singură, educată şi cu o slujbă bună unde câştiga frumuşel. Dar era şi foarte nefericită.

Îşi dorea un soţ şi copii. Când era în facultate, învăţase să se uite de sus la femeile a căror singură preocupare era să se căsătorească. Acum nu mai era aşa de sigură. În plus, se găsea pe o piaţă a bărbaţilor foarte dură: erau mult mai puţini bărbaţi singuri decât fetele care-i vânau. Când a împlinit treizeci de ani, şi-a dorit o petrecere de logodnă mai degrabă decât o noapte în oraş cu fetele.

Intrebari fundamentaleBineînţeles că Ruth ieşea la întâlniri, o mulţime de bărbaţi o invitau în oraş. Deci ce era în neregulă? Problema era că niciunul din ei nu era într-o situaţie mai bună decât ea, aşa că perechea ar fi trăit bine doar până când unul din ei (ştiţi voi care) ar fi trebuit să renunţe la slujbă pentru a rămâne acasă să aibă grijă de copii.

Fragment din:

Apoi urmau să se confrunte cu o alegere cu care se confruntă mulţi tineri în ziua de azi: să aibă un stil de viaţă prosper, cu două venituri, lăsându-şi copii în grija unor străini sau să sacrifice prosperitatea şi unul din părinţi să rămână acasă, iar celălalt să se ducă la muncă (o revenire la situaţia din 1950). Cea de-a treia posibilitate era să găsească un bărbat care câştiga cel puţin de două ori cât ea, ceea ce ar fi anulat dilema, căci ar fi putut să aibă şi copii, şi bani. Dar prietenele lui Ruth căutau şi ele un astfel de bărbat, şi majoritatea candidaţilor s-au dovedit a fi căsătoriţi sau homosexuali (sau ambele).

Oare Paxilul o va ajuta pe Ruth? Puţin probabil. Dar psihoterapia? Nu avea nevoie de aşa ceva. Şi nici nu suferea de vreo boală fizică. Era răsfăţată? Nu tocmai, muncea din greu pentru banii pe care-i câştiga. Din punct de vedere filosofic, disconfortul ei provenea din faptul că avea un anumit set de aşteptări şi apoi era dezămăgită că nu erau satisfăcute. Să luăm în consideraţie următorul lucru: eşti întotdeauna liber să ai orice fel de aşteptări în ce priveşte lumea, dar lumea nu este obligată să fie la înălţimea lor. Să te aştepţi ca lucrurile să fie într-un anume fel este nerealist şi adesea infantil, ca atunci când confunzi dorinţele cu realitatea. Dar să-ţi exersezi voinţa astfel încât ele să fie într-un anume fel este destul de realist şi de eficient, atât timp cât poţi să-ţi concentrezi voinţa.

Deci în prima instanţă, Ruth a fost ajutată de ideea lui Jean-Paul Sartre:

„omul este condamnat să fie liber, căci din momentul în care este aruncat în această lume, el e responsabil de tot ce face.”

Şi oricât de surprinzător ar părea, această idee este destul de apropiată de ideea lui Buddha:

„Precum gândeşti, aşa vei şi deveni.”

Ruth s-ar putea să întâlnească sau nu bărbatul visurilor ei. Şi chiar dacă l-ar întâlni, acest vis s-ar putea transforma într-un coşmar. Dar cu siguranţă Ruth va întâlni bărbatul pe care şi-l doreşte în mod liber şi responsabil, fie că asta se va întâmpla astăzi, mâine, săptămâna viitoare sau anul viitor.

Puterea voinţei a ajuns să fie foarte subestimată în Vest şi aproape neexplorată în psihoterapii. Cu toate acestea, este un bun de o extremă importanţă. A-ţi dori ceva şi a-ţi exercita voinţa sunt două lucruri separate. A-ţi dori ceva aproape că garantează că nu vei obţine acel ceva pentru că a dori măreşte distanţa dintre tine şi obiectul dorit. Ai nevoie de un duh al lămpii (sau de o zeitate) care să-ţi împlinească dorinţa. Dar exercitarea voinţei aproape garantează că vei obţine acel ceva, pentru că a-ţi exercita voinţa înseamnă a face în mod activ legătura dintre tine şi obiectul dorit. Când îţi exerciţi voinţa, devii tu însuţi duhul lămpii. Fantezia este o dorinţă elaborată prin care mulţi evadează din realitate. Dar acesta este un cerc vicios: să evadezi şi apoi să revii nu îmbunătăţeşte cu nimic realitatea. Face doar necesară următoarea evadare. Pe de altă parte, a învăţa să foloseşti puterea voinţei pentru a-ţi îmbunătăţi realitatea face inutilă evadarea. Sparge cercul vicios.

      

Filosofii în acţiune


Mă gândeam acum câţiva ani la o… utopie – şi anume ca, aşa cum există (sau ar trebui să existe, şi la noi!) consilieri psihologici în întreprinderi, instituţii, fabrici ori şcoli, tot astfel să aflăm, în aceste locuri, şi o branşă a consilierilor filosofici, care să peripatetizeze printre strunguri şi bancurile de lucru, sub privirile – etern chiorâşe – ale muncitorilor (Noi muncim, nu gândim, nu-i aşa?), dar ajutând totodată, prin sfaturi, imbolduri şi exemple filosofice la creşterea productivităţii muncii.

Ei bine, iată că aşa ceva chiar există! Ceea ce mi se părea a fi o idee extravagantă şi de luat nu fără o linguriţă de umor, este, în fapt, o realitate. Înghite Platon, nu Prozac, se intitulează volumul masiv al lui Lou Marinoff tradus anul trecut la Editura Trei (fiind una dintre cărţile care au inaugurat colecţia “Acum pentru viitor” a editurii). Aflăm de la autor că în lume există astăzi consilieri filosofici, a căror activitate cu scop terapeutic este practica filosofică. Un domeniu destul de nou al filosofiei, dar în plină dezvoltare, un domeniu ale cărui origini pot fi aflate în anii ’80 în Europa, odată cu activitatea lui Gerd Achenbach, răspândindu-se în anii ’90 şi pe continentul nord-american.

Cine credea că filosofia este un domeniu ermetic, al sferelor înalte, mult prea înalte pentru marea majoritate a oamenilor? Că este o discuţie plictisitoare despre nimic concret? Că nu foloseşte la ceva anume şi e o pierdere de vreme? Nu e inaccesibilă, nu e plictisitoare şi, iată, foloseşte, aşa cum ne încredinţează Lou Marinoff (cartea sa fiind dedicată, de altfel, “Celor care au ştiut că filosofia este bună la ceva, dar n-au putut niciodată spune cu exactitate la ce anume”). Foloseşte – sub forma consilierii filosofice, definită de consilierul canadian Peter March ca “terapie pentru cei sănătoşi la minte”. În opinia consilierilor filosofici, multe discipline psihologice şi psihiatrice au mers către patologizarea (medicalizarea) clienţilor, tinzând să le descopere acestora diferite disfuncţii ori sindromuri…

Citeste aici  intreaga recenzie scrisa de Dorin-Liviu Bîtfoi pe blogul Cafe Gradiva.


Platon, nu Prozac; Leibniz, nu Librium; Aristotel, nu Ritalin! Jos cu antidepresivele şi anxioliticele! Jos cu etichetele psihiatrilor şi psihoterapeuţilor!

Reflectaţi, analizaţi, contemplaţi şi decideţi pe cont propriu!, sună manifestul noii filozofii, eliberate de reflexele academice şi doritoare să-şi reia locul în agora. Conţinutul ideatic nu e nou, dar aplicarea sa e neaşteptată.  

Concurînd făţiş terapia psihologică, noua filozofie propune, la rîndul ei, o altfel de consiliere, o vindecare a sufletului prin reflexivitate şi prin elucidarea propriilor premise „filozofice“, a propriilor sisteme de valori, aflăm din cartea Înghite Platon, nu Prozac, scrisă de Lou Marinoff, preşedintele fondator al Asociaţiei Americane a Filozofilor Practicieni. La fel ca în vremea sofiştilor, nimic nu e pe gratis. Doar că acum filozofia practică, devenită „consiliere filozofică“, are un cadru mai strict. Presupune un cabinet (la nevoie poate fi înlocuit şi de o sală de şedinţe sau de o cafenea) şi o tehnică în cinci paşi, PEACE: problema, emoţiile, analiza, contemplaţia şi echilibrul.

 

Buget pentru dialectică

Primul cabinet de practică filozofică, de consiliere unu-la-unu, a fost deschis în 1981 de filozoful neamţ Gerd Achenbach. Ulterior, profesia s-a dezvoltat şi înspre filozofia de corporaţie (care ajută, de exemplu, la stabilirea sistemului de valori al unei corporaţii) sau înspre acele cafés-philo, care uimeau Franţa acum 10 ani. Ideea unui cabinet de filozofie pare o glumă proastă, o maimuţăreală a cabinetelor de psihoterapie. De altfel, filozofii practicieni vor, la fel ca psihiatrii şi psihoterapeuţii, să se bucure de drept la licenţă şi chiar de acoperirea bugetară a tarifului pentru şedinţele de consiliere.

„Dacă medicul vostru generalist vă trimite la un psihoterapeut care nu e medic, dar ale cărui servicii sînt plătite de către asigurarea de sănătate, s-ar cuveni să puteţi fi trimişi şi la un consilier filozofic“ (p. 71), îşi susţine cauza Marinoff.

De unde atîta infatuare din partea filozofilor practicieni faţă de psihologi şi psihoterapeuţi? De ce vindecarea sufletului se obţine mai degrabă în compania lui Hegel decît a lui Freud? (Să spunem că religia şi instituţia confesării sînt scoase din ecuaţie din start, pentru că şi-au pierdut enorm din autoritate, potrivit lui Marinoff.)

 

Psihologia face rău

Adept al lui Platon şi nu al Prozacului, filozoful practician recurge uneori la sofisme şi artificii retorice neconvingătoare. Aflăm astfel că oamenii cu frămîntări existenţiale „au nevoie de dialog, nu de diagnostic“ şi că „psihologia şi psihiatria îşi depăşesc limitele utilităţii în viaţa oamenilor, începînd să cauzeze mai mult rău decît bine“ (p. 38). Lipsesc însă argumentele. Te-ai fi aşteptat să găseşti nişte studii de calitate a vieţii care să arate că, într-adevăr, clienţii filozofilor sînt mai fericiţi decît cei ai psihologilor […]

Citește întreaga cronică în ediția online a săptămânalului Observator cultural.

Noua moda: cabinetele de filosofie


Consilierea filosofica nu inseamna vorbe goale, taclale sau dizertatii cu un aer savant despre Kant si Aristotel. In cabinetul de filosofie se intampla uneori cam ce se petrece si intr-un cabinet de psihotearpie cognitiv-comportamentala, de pilda: sunt puse la indoiala tot soiul de credinte nesanatoase prin intrebari bine alese ori sunt lamurite (explicitate) propriile sisteme de valori, aflam din cartea Inghite Platon, nu Prozac, scrisa de Lou Marinoff, presedintele fondator al Asociatiei Americane a Filosofilor Practicieni.

Primul cabinet de consiliere filosofica a fost deschis în 1981 de filosoful german Gerd Achenbach. Ulterior, filosofia aplicata si-a facut drum inspre cafenele filosofice, dar si spre marile firme, unde filosoful practician concepe sau, mai bine zis, lamureste sistemul de valori al corporatei.

Mai nou filosofii practicieni, care sustin ca pot rezolva anxietati si depresii usoare, vor sa se bucure, la fel ca psihiatrii si psihoterapeutii, de drept la licenta si chiar de acoperirea asigurarilor de sanatate.

Daca medicul vostru generalist va trimite la un psihoterapeut care nu e medic, dar ale carui servicii sunt platite de catre asigurarea de sanatate, s-ar cuveni sa puteti fi trimisi si la un consilier filosofic, reclama Marinoff, autorul tehnicii terapeutice PEACE, in cinci pasi: problema, emotile, analiza, contemplatia si echilibrul.

Online, cartea poate fi cumparata de aici.

%d blogeri au apreciat asta: