Tag Archive: parenting



Copilul furcaPărinţii care au reuşit să aibă o carieră şi un succes material se confruntă adesea cu un adevăr şocant.

Pentru prima oară în viaţa lor, sunt într‑o situaţie în care este dintr‑odată imposibil să obţină note maxime la toate „materiile“ de acasă şi de la serviciu. Cu doar câţiva ani înainte, la facultate sau la primul loc de muncă, cu cât munceau mai mult şi cu cât se străduiau mai mult, cu atât obţineau rezultate mai bune. Laudele din partea familiei, a şefilor şi chiar a partenerilor de viaţă îi făceau să se simtă nişte oameni împliniţi. Să iei un 10 la un examen despre Shakespeare, după o noapte albă, era un motiv de sărbătoare şi de mândrie. Un raport strălucit la marketing care ţi‑a mâncat timpul pe care altfel l‑ai fi petrecut într‑un weekend la plajă, dar care a stârnit admiraţia colegilor era şi el un prilej de mare satisfacţie.

Să privim acum lucrurile din altă perspectivă: trebuie să faceţi acel raport de marketing, dar aveţi trei copii, toţi sub zece ani, care au nevoie de mama. Partenerul de viaţă se plânge că nu mai aveţi timp să staţi de vorbă sau pentru puţină intimitate. Privind înainte, la următoarele patruzeci şi opt de ore care urmează, vă daţi seama că nu aveţi nicio posibilitate să petreceţi puţin timp cu fiecare copil, să vă puteţi bucura de puţină intimitate cu partenerul de viaţă, şi să obţineţi „nota maximă“ pentru raportul de marketing.

Se pare că trebuie să faceţi o alegere dificilă: puteţi alege să obţineţi un calificativ bun pentru raport, dar o notă mică din partea copiilor şi a partenerului de viaţă. Sau să obţineţi o notă mare de la copii şi partenerul de viaţă, dar o notă proastă pentru raportul de marketing şi poate chiar să vă asumaţi riscul de a fi concediată. Aş putea să vă sugerez o a treia alternativă: puteţi încerca să realizaţi un echilibru rezonabil şi să obţineţi câte un 9 de la copii, partenerul de viaţă şi de la şef.

Cum? Să vă mulţumiţi numai cu un 9?

Cei mai mulţi oameni, după ce depăşesc euforia prilejuită de căsătorie şi împlinirea pe care ţi‑o dă rolul de părinte, adesea se confruntă cu această realitate. Totuşi, dacă un părinte vrea să fie corect cu toată lumea şi să nu‑şi neglijeze nici copiii, nici partenerul de viaţă sau şeful, trebuie să se mulţumească să facă o treabă bună numai în măsura posibilităţilor — poate pentru prima oară în viaţă. În viaţa reală, să fii un părinte afectuos şi preocupat de creşterea copiilor poate însemna uneori că, în funcţie de familie şi locul de muncă, să nu te mai aştepţi să faci minuni şi să te asiguri că partenerul de viaţă şi copiii se bucură de prezenţa ta şi beneficiază de atenţia necesară.

Fragment din 

Copilul care îţi dă de furcă. Cinci tipuri de copii „dificili“,

de Stanley I. Greenspan și JaCqueline Salmon


Obiectivul general cu un copil sfidător, în mai mare măsură decât cu majoritatea copiilor, este să fiţi pe cât posibil afectuoşi, calmi şi respectuoşi. Să răspundeţi cu flexibilitate lipsei lui de maleabilitate, rigidităţii lui.

Copilul furcaDe pildă, îl ajutaţi să-și lege şireturile. Îşi trage piciorul.

— Nu aşa de strâns, prostule. Mă doare piciorul!

În loc să spuneţi, „Nu-mi vorbi obraznic!“, puteţi trage aer în piept şi spune, în timp ce-i legaţi din nou şiretul:

— Înţeleg că piciorul tău este cam sensibil. Acum e mai bine?

Într-un alt moment al zilei, când nu mai este atât de mofturos, puteţi încerca să lămuriţi problema de ansamblu şi să-l întrebaţi de ce se înfurie atât de mult şi vă face „prost“ ori de câte ori nu aţi îndeplinit „perfect“ un „ordin“. În acest caz, îl puteţi ajuta să se gândească la faptul că poate este exagerat de dur cu voi, părinţii. Dacă aţi reuşit să‑l ajutaţi să înţeleagă acest tipar şi să-l încurajaţi să devină mai flexibil, reţineţi că probabil va deveni mai dur cu el, se va face „prost“ sau chiar mai rău. Iată de ce o strategie defensivă („Nu-mi vorbi obraznic!“), urmată de o izbucnire nervoasă îndreptată împotriva comportamentului său „răsfăţat, insensibil“ (chiar dacă este de înţeles) nu numai că nu dau rezultate, ba chiar accentuează atitudinea sfidătoare a copilului.

Trebuie să ştiţi că, oricât de mult rău vă face copilul, cu el este şi mai nemilos. Când sunteţi prea dur cu el, nu faceţi decât să intensificaţi atitudinea dură pe care o are faţă de el însuşi, ceea ce-l îndeamnă chiar să se dispreţuiască. Empatia şi flexibilitatea şi câteva explicaţii formulate cu calm îl ajută să înţeleagă că este prea dur atât cu voi, cât şi cu el însuşi.

Fragment din Copilul care îți dă de furcă, de Stanley Greenspan

 


Afis CE SA FACI Editura Trei va invita miercuri, 29 aprilie, ora 18.30, in libraria Carturesti-Verona la lansarea colectiei Ce sa faci…, o inedita serie de ghiduri practice psihoeducative care ii va ajuta pe cei mici sa treaca peste cele mai sacaitoare probleme (de la insomnii si ingrijorari la ganduri negative si explozii de furie).

Anca (Munteanu) Ganciu – presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie „Enrique Pichon Riviere” – va vorbi la lansare alături de educatoarea Daniela Neculai de la gradinita ERA Kinderland. Iata si o invitatie a Ancai Gangiu, care aduce in discutie una din primele trei carti din colectie, Ce sa faci… sa scapi de griji:

*

La Saptamana Psi pentru Parinti, am avut tema „Copilarie cu sau fara griji” si am incercat impreuna sa ne intoarcem in timp si sa ne amintim ce ne ingrijora, supara, intrista sau enerva cand eram mici.

Multi considera copilaria o perioada fara griji si spun copiilor ca „nu au dreptul” sa se enerveze sau sa planga pentru ca au tot ce le trebuie, nu sunt nevoiti sa munceasca, sa plateasca facturi si rate, sa conduca masina printr-un trafic aglomerat, sa faca fata sefului nervos si cate si mai cate, ignorand ceea ce copiii simt si gandesc, ceea ce copiii isi doresc si spera si ignorand mai ales ca lumea arata altfel de la inaltimea unui copil. (La Saptamana Psi, o mamica ne-a istorisit o intamplare simpatica in care fetita ei de 3 ani ii arata ceva pe care mama a reusit sa-l vada doar cand s-a aplecat pana la inaltimea fetitei.)

De aceasta data, ne vom intalni la lansarea colectiei „Ce sa faci…?”. Editura Trei a publicat deja primele trei carti si vom discuta despre copiii anxiosi, ingrijorati, despre cei care se infurie si despre cei carora le este frica sa mearga la culcare sau sa ramana singuri in patul lor.

Dar sa ne intoarcem la „griji” si la cat de framantati de ele sunt uneori copiii (a se vedea ghidul Ce sa faci… sa scapi de griji). De obicei, familia stie prin ce trece acest copil si incearca cu orice prilej sa-l linisteasca, incurajandu-l sau convingandu-l ca va face fata, ca nu va pati nimic, ca este suficient de pregatit etc. Dar spre disperarea familiei, toate asigurarile si incurajarile sunt in zadar! Copilul este la fel de ingrijorat si anxios ba chiar mai mult! Unii copii pot sa exprime ce simt si o fac des ajungand sa-i plictiseasca si sa-i exaspereze pe ceilalti cu aceleasi temeri, de cele mai multe ori nejustificate…

Dupa ce au epuizat toate variantele de a-l linisti pe copilul anxios, unii adulti cauta ajutor la un psiholog iar altii isi dau seama ca exista o alta persoana anxioasa in jurul lui. Adesea intalnim parinti care spun: „Si eu eram asa si am luptat mult ca sa ma schimb. Simt adesea anxietate doar ca n-o arat!”. Pe de alta parte atunci cand intalnim familii in care exista un copil anxios, vedem intr-adevar ca anxietatea si ingrijorarea ii fac sa renunte la multe activitati, sa-si limiteze vacantele, sa fie cu inima stransa in tot felul de situatii in care s-ar putea distra de minune.

Aceasta carticica aduce insa ceva nou – cooperarea copilului! El va putea citi cartea, va desena in ea, va completa diferite propozitii intocmai ca intr-un caiet cu activitati distractive. Asa va reusi, impreuna cu cei care vor sa-l ajute, sa gaseasca solutia pentru a scapa de multimea de griji care nu-i dau pace si il impiedica sa se bucure.

In acelasi timp, adultii vor reusi sa inteleaga ce poate fi atat de ingrijorator pentru un copil, cat de intense sunt sentimentele lui si cat de mult il stanjeneste aceasta anxietate in a-si face si mentine prietenii, in a participa la jocuri, petreceri, intreceri sportive, in a canta, dansa si chiar in a-si cunoaste si pune in valoare propriile abilitati si talente.

*

Despre colectie:

Colecția Ce sa faci… se adreseaza copiilor mici de gradinita si celor din invatamantul primar si e conceputa de specialista americana in psihologia copilului Dawn Huebner si ilustrata de Bonnie Mathews. Primele trei ghiduri traduse sunt:



  1. Ce sa faci… sa scapi de griji – Ghid pentru copiii care vor sa invinga anxietatea 
   
  2. Ce sa faci… cand iti iesi din fire Ghid pentru copiii care nu-si pot stapani furia
   
  3. Ce sa faci… cand ti-e frica sa te bagi in pat – Ghid pentru copiii care adorm greu


Ce sa faci_Dawn_Huebner


Cum dialoghezi cu sugarul folosindu-te de limbajul trupului? Cum afli de ce copilul te minte? Si cum il ajuti pe scolarul care fuge de la ore sau pe adolescentul care si-a pierdut busola? Afla cum sa fii un parinte eficient si de incredere de la psihologii si psihoterapeutii invitati la Saptamana Psi pentru parinti, eveniment organizat in sase orase din tara in saptamana 23 februarie – 1 martie.

 

Participa la atelierele organizate de Editura Trei si Librariile Carturesti, ca sa afli limbajul secret al jocurilor, cum sa plasmuiesti povesti vindecatoare si, mai ales, ce ai de facut tu insuti, ca parinte, pentru a te maturiza odata cu odrasla ta, pentru a fi mai disponibil si pentru a intari legaturile cu cei mici.

Majoritatea atelierelor din cadrul Saptamanii Psi pentru Parinti vor incepe de la orele 18.30, iar intrarea va fi libera. Evenimentul este organizat de Editura Trei si reteaua Librariilor Carturesti din Bucuresti (Verona), Cluj-Napoca (Iulius Mall), Timisoara (Mercy), Iasi (Palas), Brasov si Constanta. In perioada 23 februarie – 1 martie, cartile de parenting si psihologie a copilului publicate de Editura Trei vor beneficia de o reducere de 25% in toate librariile Carturesti.

    

SaptamanaPsi-Cover

    

PROGRAM BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Denumirea evenimentului: De ce ne lasam copiii sa-si faca dreptate singuri – intimidare, agresiune si lupta pentru dominare in lumea sociala a copiilor.
Invitat: Simona Radu Raduta
Data : 23 februarie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Copilarie – cu sau fara griji. 
Invitat: Anca Munteanu
Data : 24 februarie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Divort si durere. Copiii – victime colaterale in razboiul parintilor.
Invitat: Irina Petrea
Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Cum sa-ti pastrezi vitalitatea si pofta de viata ca parinte?
Invitat: Iulia Feordeanu
Data : 26 februarie (joi) – ora 18.30

5. Denumirea evenimentului: La ce ne ajuta sa avem o relatie frumoasa cu copilul nostru si cum putem ajunge acolo?
Invitat: Miruna Patrascu
Data : 27 februarie (vineri) – ora 18.30


PROGRAM CLUJ NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

1. Denumirea evenimentului: Parinti fericiti – copii fericiti. O viata de cuplu sanatoasa si armonioasa, cel mai bun dar oferit copilul tau!
Invitat: Domnica Petrovai
Data : 23 februarie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Suntem parinti de copii sau copii de parinti? Despre construirea modelelor de relatie.
Invitat: Gabriela Hum
Data : 24 februarie (marti) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: De ce trebuie sa spunem povesti copiilor.
Invitat: Sempronia Filipoi
Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Cum sa creezi o legatura puternica cu copilul tau! 
Invitat: Raluca Anton
Data : 26 februarie (joi) – ora 18.30

 5. Denumirea evenimentului: Copilul meu e mofturos: cum il fac sa manance sanatos?
Invitat: Adela Moldovan – psihoterapeut

Data : 27 februarie (vineri) – ora 18.30

 

PROGRAM TIMISOARA – Libraria Carturesti – Mercy

1. Denumirea evenimentului: Suisuri si coborasuri in relatia copii-parinti.
Invitat: Mona Vintila
Data : 23 februarie (luni) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Cand corpul copilului meu imi vorbeste
Invitat: Rodica Pantelie
Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Cum sa educam cu o poveste.
Invitat: Adina Borta
Data : 26 februarie (joi) – ora 17.00

4. Denumirea evenimentului: Cum ne construim identitatea in familie; un narativ cu variante.
Invitat: Ileana Radu
Data : 27 februarie (vineri) – ora 18.30


PROGRAM IASI – Libraria Carturesti – Palas

1. Denumirea evenimentului: Rolul parintelui in fericirea copilului.
Invitati: Camelia Soponaru & Catalin Mircea Dirtu
Data : 24 februarie (marti) – 18.30

2. Denumirea evenimentului: Adolescenta, intre normalitate si boala.
Invitat: Magda Luchian
Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30 

3. Denumirea evenimentului: A fi parinte de adolescenti.
Invitat: Cristian Petrescu
Data : 26 februarie (joi) – ora 18.30

PROGRAM BRASOV – Libraria Carturesti 

1. Denumirea evenimentului: Mami, mi-e frica! Cand este frica sanatoasa si cand trebuie sa intervenim?
Invitat: Laura Teodora David
Data : 24 februarie (marti) – ora 18.30

2. Denumirea evenimentului: Cum sa fiu un parinte eficient.
Invitat: Ramona Henter 
Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30

3. Denumirea evenimentului: Emotionalitate negativa, temperament si inadaptare scolara.
Invitat: Aurel Ion Clinciu
Data : 26 februarie (joi) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Cum sa fim parinti imperfecti, liberi si fericiti.
Invitat: Delia Dascalu
Data : 27 februarie (vineri) – ora 18.30

PROGRAM CONSTANTA – Libraria Carturesti

1. Denumirea evenimentului:   Parinte sau prieten pentru copilul tau?
Invitat: Cristina Ghencea 

Data : 23 februarie (luni) – 18.30

2. Denumirea evenimentului: Provocari in adolescenta copilului meu.
Invitati: Cristina Muresanu Corina Ciuca
Data : 24 februarie (marti) – ora 18.30 

3. Denumirea evenimentului: Minciunile copiilor.

Invitat: Georgiana Tugearu

Data : 25 februarie (miercuri) – ora 18.30

 


Retete ingrijorare

Joaca este foarte importanta pentru dezvoltarea copiilor. Dar, ca parinti, nu avem mereu timp sau nici chef sa ne jucam cu cei mici. Cum se joaca un parinte mai serios?

Larry Cohen, renumit psiholog specializat in terapia prin joaca, explica ce poti face in caz ca ai o personalitate mai sobra, mai stricta. In alte cuvinte, afla cum sa te joci chiar si atunci cand esti mai putin jucaus!

De exemplu, unul din sfaturile sale este ca, atunci cand ai ajuns acasa, sa te schimbi din hainele de munca in imbracamintea special pregatita pentru joaca. Iar daca ai uitat cum sa te joci, micutul tau te va ajuta sa-ti amintesti pe loc.

Urmareste mai departe sfaturile lui Larry Cohen, autorul cartilor Retete de jocuri si Retete impotriva ingrijorarii, ambele traduse la Editura Trei:

 

  

Sursa text si video: http://www.itsybitsy.ro/scapa-de-anxietati-prin-joc/

  


Metoda a III-a nu este una bazată pe putere; mai precis, este o abordare în care nimeni nu pierde. Conflictele sunt rezolvate fără ca să fie învins cineva ori să iasă câştigător.

Ambele părţi câştigă, pentru că soluţia trebuie să fie acceptabilă pentru fiecare:

Părintele şi copilul ajung într-un punct în care nevoile lor intră în conflict. Părintele îl invită pe copil să încerce să caute împreună o soluţie care să fie acceptabilă pentru amândoi. Unul dintre ei sau ambii ar putea oferi posibile soluţii. Ei le vor cerceta cu băgare de seamă şi, într-un final, se vor opri asupra unei rezolvări care să fie acceptabilă pentru ambii. Niciunul nu va trebui să-l persuadeze pe celălalt în legătură cu soluţia aleasă, de vreme ce ambii au acceptat-o din start. Nu va fi nevoie de niciun fel de utilizare a forţei pentru a-l supune pe celălalt, pentru că niciunul nu va avea de ce să se împotrivească deciziei.

Revenind la povestea noastră mai veche cu fâşul şi ploaia, iată cum a fost soluţionată problema, folosind, după relatarea tatălui, Metoda a III-a în discuția cu fata de 10 ani.

Fragment din:

Parintele eficientJane: Pa, pa, am plecat la şcoală

Tatăl: Păi nu vezi, dragă, că afară plouă? Pune un fâş pe tine.

Jane: Nu-mi trebuie aşa ceva.

Tatăl: Să ştii că plouă foarte tare şi mi-e teamă că o să răceşti.

Jane: Foarte bine, dar tot n-am chef să-mi iau fâşul.

Tată: Din ce văd eu, eşti ferm hotărâtă să nu-ţi iei fâşul.

Jane: Aşa e, mă scoate din sărite haina aia.

Tatăl: Aha, deci te enervează să porţi fâşul ăla.

Jane: Da, e urât ca dracu’. Nimeni nu mai merge la şcoală cu haine aşa de nasoale.

Tatăl: Bun, deci nu vrei să fii singura care poartă o haină diferită.

Jane: Clar că nu vreau. Toată lumea poartă jachete din alea care-s la modă.

Tatăl: Am înţeles. Asta înseamnă că am ajuns într-o situaţie de conflict. Tu nu vrei să iei fâşul pentru că este urât, iar eu nu vreau să risc să te laşi să răceşti şi să trebuiască să stau cu tine, în loc să merg la serviciu. Poţi să te gândeşti la o soluţie care să ne convină amândurora? Cum putem să rezolvăm problema asta ca să fim ambii mulţumiţi?

Jane: [pauză] Aş putea să împrumut haina lui mami, doar azi.

Tatăl: Haina aia mai veche?

Jane: Da, arată încă foarte bine.

Tatăl: Crezi că ţi-ar da voie s-o porţi azi la şcoală?

Jane: O s-o întreb. [Revine după câteva minute cu haina mamei pe ea; mânecile sunt cam lungi, dar le-a întors de câteva ori.] Mami mi-a dat voie s-o port.

Tatăl: Şi ţie cum îţi place?

Jane: E foarte bună.

Tatăl: Oricum, sunt sigur că aşa n-o să te mai uzi. Prin urmare, dacă ţi se pare în regulă să iei haina asta, eu n-am nimic împotrivă.

Jane: Hai, că trebuie să plec.

Tatăl: La revedere. Să ai o zi bună la şcoală.

  


Miercuri, la Săptămâna PSI pentru părinți, vor fi cinci ateliere extrem de interesante despre divorț, creativitate, adolescență, comunicare și întoarcerea la propria copilărie.

Atelierele vor fi găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și vor începe de la orele 18.00. Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile Cărturești (inclusiv prin librăria online).

Iată și programul din cele cinci orașe:

  • Adolescentii si sexulBrașov: Profesor universitar la Universitatea ”Transilvania”, psihologul Marcela Rodica Luca va aduce în discuție o temă delicată și deloc de neglijat în cuplurile în care apar rupturi: Divorțul – act responsabil din partea părinților.
  • Iași (Palas): Sînziana Băltățescu îi așteaptă pe părinți la un atelier despre Ce și cum îi comunic copilului meu. Pare o bagatelă să vorbești cu un ”micuț”, dar suntem oare tot timpul conștienți de mesajele pe care le trimitem și de ce anume (și cât) receptează el din ce-avem noi de zis?
  • Timișoara (Mercy): Psihoterapeutul Ali Baeram va vorbi cu părinții despre turbulenta etapă a emancipării și a hormonilor rebeli: Adolescentul între criză și întrebări. (Iar o temă la care se va ajunge cu siguranță privește educația sexuală – temă tratată și într-o carte destul de nouă de la Trei: Adolescenții și sexul)
  • Cluj (Iulius Mall): La curent cu ultimele cercetări din psihologia dezvoltării, Laura Visu-Petra ridică problema creativității, nu doar la cei mici, dar și la cei mari: Putem învăța să fim creativi? Despre beneficiile unei copilării prelungite.
  • București (Verona):  Autoare a unor inedite cărți de psihologie motivațională, psihoterapeuta Cristiana Levițchi îi va invita pe părinți să se întoarcă în timp la vremea când au fost și ei copii: Propria copilărie și meseria de părinte. 

         




Doresti sa devii un parinte mai eficient? Vrei sa te antrenezi in arta de a fauri oameni? Te intrebi cum poti folosi limbajul secret al jocurilor, pentru a-ti cunoaste mai bine copiii? 



Vino, intre 17 si 23februarie, la Saptamana Psi pentru Parinti si afla de la psihologi pasionati cum ii poti sprijini pe cei mici sa creasca increzatori in sine si sa se integreze mai bine in familie. De asemenea, daca ai probleme cu un adolescent rebel, poti afla cele mai bune cai pentru a discuta despre sexualitate sau despre problema jocurilor video.



Creste si tu odata cu cei mici, redescopera bucuria jocului si a creativitatii participand la atelierele Saptamanii Psi pentru Parinti, eveniment coorganizat de Editura Trei si Librariile Carturesti. Cei mai buni specialisti in parentaj si in psihologia copilului te asteapta in Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov si Timisoara in perioada 17-23 februarie.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologia copilului si parenting ale Editurii Trei vor avea in aceasta perioada o reducere de 25% in reteaua Librariilor Carturesti.

PSI-Slider-525x300px

PROGRAM EVENIMENTE BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Copilul – simptomul familiei. Invitat: Irina Petrea

Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. Relatia parinte – copil din perspectiva constelatiilor de familie. Invitat: Ion Bucur

Data : 18 februarie (marti) – ora 18.00

3. Propria copilarie si meseria de parinte. Invitat: Cristiana Levitchi

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

4. Ce inseamna o mama buna? Invitat: Rodica Matei

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

5. Parintele eficient – cum ne petrecem timpul de familie? Invitat: Miruna Patrascu

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

  

PROGRAM EVENIMENTE CLUJ NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

1. Cum sa am rabdare cu nerabdarea copilului meu. Invitat: Gabriela Hum


Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. 9 modalitati practice prin care sa cresti un copil increzator in sine. Invitat: Alexandra Gorea

Data : 18 februarie (marti) – ora 18.00

3. Putem invata sa fim creativi? Despre beneficiile unei copilarii prelungite. Invitat: Laura Visu Petra

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

  

PROGRAM EVENIMENTE TIMISOARA – Libraria Carturesti – Mercy

1. Adolescentul intre criza si intrebari. Invitat: Ali Baeram

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

2. Arta de a fauri oameni – Psihologia familiei. Invitat: Emese Terezia Gubranszki

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

3. Profesia de parinte si reperele ei de aur. Invitat: Anca Munteanu

Data : 22 februarie (sambata) – ora 11.00

          

PROGRAM EVENIMENTE IASI – Libraria Carturesti – Palas

1. Ce si cum ii comunic copilului meu. Invitat: Sinziana Baltatescu

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

2. Tipuri de parinti – Tipuri de copii. Invitat: Cristian Petrescu

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

3. Ce inseamna sa fii un parinte bun ? Invitati: Nicoleta Dumitru & Andreea Muraru

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

   

PROGRAM EVENIMENTE BRASOV – Libraria Carturesti

1. Computerul si jocurile video. Invitat: Laura Teodora David

Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. Divortul – Act responsabil din partea parintilor. Invitat: Marcela Rodica Luca

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

3. Adolescenta: iesirea din labirint. Invitat: Aurel Ion Clinciu

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

4. Universul sexual al copiilor. Invitat: Bebe Mihaescu

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

  


Nevoile esentialePedeapsa aspră nu constituie o soluţie. Un părinte care ştie când şi cum să stabilească limite sigure îi transmite rapid acest lucru copilului său. Numim asta atenţionare.

Berry T. Brazelton: Un copil mic ştie când părinţii spun „Nu“ serios, după tonul vocii acestora sau după comportamentul lor nonverbal. Acesta este primul pas important pentru a feri de primejdii un copil neastâmpărat.

Stanley I. Greenspan: Da. În primii ani de viaţă, copiii care sunt atenţi din punct de vedere nonverbal pot sesiza că, atunci când ridici vocea, există un pericol. Ei vor fi  mai în siguranţă.

BTB: Asta dacă nu se petrece altceva, cum ar fi impulsul de a pleca de lângă mamă. Principalul lucru este că părinţilor trebuie să li se reamintească faptul că această problemă le aparţine şi că ei trebuie să ştie ce anume este nevoie să facă pentru a-şi proteja copiii.

SIG: Putem observa un bun exemplu de funcţionare a sistemului nonverbal la copiii de 3 ani. Ei se descurcă bine cu comunicarea nonverbală şi cu cea verbală abia apărută. Deși la ei în cameră fac prăpăd, când intră în camera de zi și îşi iau acuarelele cu ei, nu le vor vărsa pe covor şi pe fotolii. Adesea, când părinţii spun: „Nu pot să-l stăpânesc“, observ că nu îşi modifică prea mult vocea, nu îi dau copilului suficient feedback sau nu sunt foarte implicaţi în relaţia cu copilul. Și întreb:

– Cum de nu varsă acuarelele pe covorul din camera de zi?

– Oh, n-ar face niciodată aşa ceva!

– De ce?

– Pentru că ştie că nu aş tolera asta!

Atunci le zic:

– Cum se face că nu are aceeaşi senzaţie în legătură cu ciupitul surioarei sau  răţiorului său?

Adesea, poţi să urmăreşti doi părinţi şi să observi feedbackul diferit. Unul dintre ei poate fi încordat şi dezaprobator prin priviri şi clătinări din cap, iar celălalt s-ar putea să scoată un chicotit tainic sau să spună cu blândeţe „Te rog să nu faci asta“. Un copil poate să simtă permisiunea şi să continue să facă ce vrea.

  


Săptămâna PSI la final: vă invităm în weekend (vineri și sâmbătă), în 7 orașe universitare, la dezbateri despre cuplu și copii, fericire și curiozitate.

Toate prezentările de vineri au loc la Librăriile Cărturești, de la ora 18, iar cele de sâmbătă, de la 11.30.

Pănă  duminică mai puteți profita de reducerile de 25% la cărțile de psihologie de la Ed. Trei în toată rețeaua Cărtureștilor.

   

Nevoile esentialeVINERI

  

Cluj (Iulius Mall): Lector universitar și formator în psihoterapie cognitiv-comportamentală, Aurora Szentagotai vă așteaptă la un dialog despre Fericirea ca alegere.

Constanța: Psihanalista Adriana Măgura va discuta despre ce vor cu adevărat copiii. Mai exact: Copilul mic, între nevoie și educație.

Arad: Psihoterapeuta Barna Crișan Raluca îi invită pe părinți să afle Cum să ne pregătim copiii pentru viață și care sunt Secretele succesului social.

Suceava: Psiholog la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității ”Ștefan cel Mare”, Liliana Bujor va discuta despre Ingredientul care-ți lipsește pentru o viață împlinită. Acesta este și subtitlul excelentei cărți a lui Todd Kashdan, Curios?

Brașov: Amintind de o incitantă carte franceză tradusă la Trei, profesoara de psihologie de la Universitatea ”Transilvania” Marcela Rodica Luca va discuta despre Personalitățile lângă care e complicat să trăiești.

București (Verona): Psihoterapeut și cadru universitar, Diana Vasile vă întâmpină cu întrebarea: Posibilități limitate sau limite nelimitate?

  

CarapaceaSÂMBĂTĂ

 

Timișoara (Mercy): Psihoterapeutele Dora Chelemen și Oana Bot iau la puricat miturile despre iubire și cuplu: Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți? Despre relațiile de cuplu și ce nu ne spun poveștile.

Constanța: Psihanalista Ioana Georgescu atinge o temă sensibilă, adresându-se Părinților copiilor autiști. Desigur, psihologii și asistenții sociali care lucrează cu acești părinți sunt bineveniți.

   

%d blogeri au apreciat: