Tag Archive: arhetip



Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Complex arhetip simbolVisul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

Reclame

Tatăl absent al zilelor noastre


TatalTatăl e absent și asta mai mult ca imagine decât ca individ: tatăl absent e imaginea tatălui de astăzi.

Absent nu pentru că, la fel ca Ulise, a plecat să lupte într‑un război, ci pentru că refuză să lupte în relaţii. Tatăl, așadar, dispare și atunci când n‑a divorţat și locuiește încă în aceeași casă. Tatăl, așadar, nu înfăptuiește nici când acţionează. Tatălui i se reproșează mai mult ce nu a făcut decât ce a făcut. Mai mult ce n‑a spus decât ce a spus.

Taților li se reproșează că au tăcut în faţa rezultatelor pe care fiul le obţinuse cu mare efort și sacrificiu, luptând nu pentru lucrul în sine, ci pentru a primi laude de la el. Incapacitatea taţilor de a celebra ritualic trecerile simbolice ale fiului este una dintre cele mai tragice sărăciri ale vieţii private din acest secol: știm să cumpărăm produse foarte scumpe, nu mai știm să producem o bucurie care nu costă nimic. Ca să o înţelegem, trebuie să ne imaginăm în ei un generic „complex al lui Isac“: prea bătrâni cultural, orbi psihologic, asemănându‑se cu acest patriarh, nu mai cunosc cuvintele sacre ale binecuvântării sau nu știu să le rostească în momentul potrivit și faţă de persoana potrivită.

Ce surpriză, așadar, ce tresărire incredibilă a inimii și, în același timp, ce nostalgie după un bine de neatins când, brusc, de la o terţă persoană care pentru ei contează puţin sau în circumstanţe și mai întâmplătoare, copiii află că, de ani de zile, tatăl vorbește aproape exclusiv despre ei și îi laudă! Celebrarea avea loc, dar în secret.

Uneori, e colegul de birou care povestește cum îl evitau toţi, zâmbind, pe tatăl respectiv în pauza de cafea, istoviţi de poveștile despre isprăvile universitare ale fiului. Alteori, e un sertar vechi care scoate la iveală tăieturi de ziar, unde tatăl acorda succeselor sportive ale băiatului o ordine liturgică. (De ce le‑a ascuns sub cheie? Și de ce atunci se limita să bombăne: „Pierzi prea mult timp cu tenisul! Ocupă‑te de studiu!“?)

Fragment din Tatăl de Luigi Zoja 

    

 


Grupările sau înserierile de hazarduri par, cel puțin pentru înțelegerea noastră de astăzi, absurde și, pe deasupra, situate în întregime în sfera accidentului.

Fragment din:

Dinamica inconstientuluiExistă firește și cazuri al căror caracter ”întâmplător” ar putea da naștere la îndoieli.

Spre a da un exemplu din multe altele, iată ce caz mi-am notat pe 1 aprilie 1949:

  • Azi e vineri. La masa de prânz avem pește.
  • Cineva amintește în trecere de obiceiul „peștelui de aprilie“ (1).
  • În cursul dimineții mi-am notat inscripția: „Est homo totus medius piscis ab imo.“ (2)
  • După-amiază o fostă pacientă, pe care n-am mai văzut-o de luni de zile, îmi arată câteva imagini extrem de expresive cu pești, pe care le-a pictat între timp.
  • Seara mi se arată o broderie care reprezintă monștri marini semănând cu niște pești. Pe 2 aprilie, în cursul dimineții, o fostă pacientă pe care n-am mai văzut-o de mulți ani îmi povestește că a avut un vis în care, stând la marginea unui lac, a văzut un pește mare care înota direct spre ea și care a „acostat“, ca să zic așa, la picioarele ei.
  • În această perioadă mă ocup de o cercetare privind simbolul istoric al peștelui. Doar o singură persoană din cele care intră aici în discuție știe despre asta.

În acest caz e la îndemână bănuiala că e vorba de o coincidență semnificativă, de o legătură acauzală. Trebuie să mărturisesc că această acumulare m-a impresionat. Avea pentru mine un anume caracter numinos. După cum se știe, în astfel de împrejurări ne place să spunem: „Dar asta nu poate să fie doar un simplu hazard“, și nu ne dăm seama ce spunem cu asta.

––

(1) În germ. Aprilfisch sau Aprilscherz (gluma de aprilie) se referă la obiceiul păcălelilor de 1 aprilie. (N.t.)

(2) Omul total este pește de la brâu în jos.

  

%d blogeri au apreciat asta: