Fell in love with an alien… Cea mai bună povestire SF din 2011 (Nebula Award)

Fragment din povestirea câștigătoare a premiului Nebula 2011, ”Coabitare”, de Kij Johnson. Autoarea predă  literatură de ficțiune la Universitatea din Kansans. 

Îl simte peste tot înlăuntrul ei, lujere care-i pătrund prin nări, lovindu-i-se de timpane, încovrigate pe la coada ochilor. Iar ea se strecoară în el. Când o protuberanţă se târăște în interiorul ei și-o atinge în anumite locuri, își lasă capul pe spate și geme și se preface că-i mai mult decât o întâmplare. Este Gary, mă iubește, extraterestrul mă iubește, este un el. Ba nu este.

Comunicarea este cheia aici, își zice ea.

Nu poate comunica, dar încearcă să-i înţeleagă acţiunile. Oare ce înseamnă ea pentru el? E vreo jucărie sexuală, vreo plantă ornamentală? Vreo norvegiancă naufragiată, împărţind spaţiul cu un portughez monolingv? O companioană? Un obicei, cum ar fi mâncatul unghiilor sau masturbarea compulsivă? Poate că sexul înseamnă comunicare, iar ea încă nu pricepe limbajul. Sau poate că nu-i nimeni acolo. Nu comunicarea este imposibilă, nu ea este incapabilă de așa ceva, ci extraterestrul nu are o minte cu care să comunice. Este o jucărie sexuală, o plantă ornamentală, un obicei.

Putem crea experimente mentale scandaloase… Când am scris ”Coabitare”, am încercat să văd cât de aproape de graniță puteam suporta să ajung, atât în calitate de cititoare, cât și de scriitoare – Kij Johnson

Pe nava interstelară al cărei nume nu și-l poate aminti, Gary îi citea cărţi cu glas tare. Science-fiction, Melville, poezie. Mintea ei nu poate descifra intriga, cuvintele. Tot ce-și poate aminti sunt câteva versuri dintr-un sonet, „Nu cred în piedici puse de noroc unirii sufletelor mari“ ș.a.m.d., ș.a.m.d., „veșnic semn și far străjer ce-ntâmpină furtuna și nu cade. E steaua fiecărui corăbier“. Recită cuvintele, un sedativ care o amorţește pentru o vreme, până când își pierd sensul.

Le-a folosit până le-a deșirat și nu mai au nicio aderenţă la mintea ei. În cele din urmă, nu-și mai poate aminti nici cum sună. Dacă-și va mai aminti vreodată vreun vers, își promite că nu-l va folosi până la uzură. Îl va îngriji. S-ar putea să fi promis și înainte, dar uitase. Nu-și poate aminti vocea lui Gary. Ia mai dă-l în mă-sa pe Gary. A crăpat, iar ea-i aici, cu un extraterestru lipit de cervix.

Interviu cu misteriosul domn Grey

Îmi scutur capul, tulburată de direcţia în care mi-au luat-o gândurile, şi scot din rucsac întrebările pregătite de Kate. Apoi, vreau să aranjez reportofonul şi mă dovedesc teribil de neîndemânatică, scăpându-l de două ori pe măsuţa de cafea din faţa mea. Domnul Grey nu zice nimic, aşteptând cu răbdare — sper — în timp ce eu devin tot mai stânjenită şi agitată. Când îmi adun curajul ca să mă uit la el, văd că mă priveşte, cu o mână aşezată relaxat în poală, iar cu cealaltă cuprinzându-şi bărbia şi plimbându-şi degetul arătător lung peste buze. Cred că încearcă să-şi înăbuşe un zâmbet.

— S-cuze, mă bâlbâi eu. Nu sunt obişnuită cu asta.

— Relaxează-te, domnişoară Steele, spuse el.

— Vă deranjează dacă vă înregistrez răspunsurile?

— După ce te-ai chinuit atât să pregăteşti reportofonul, te-ai gândit să mă întrebi asta?

Roşesc. Mă tachinează? Sper. Clipesc către el, nefiind sigură ce să-i spun şi cred că i se face milă de mine, pentru că se îndură:

— Nu, nu mă deranjează.

— V-a explicat Kate, adică domnişoara Kavanagh, pentru ce este interviul?

— Da. Va apărea în ziarul studenţesc, în numărul dedicat absolvirii, iar eu voi ţine o prelegere în faţa absolvenţilor, la ceremonia de sfârşit de an.

 Fragment din:

Oh! Asta-i o noutate pentru mine — gândul că cineva nu cu mult mai vârstnic decât mine — bine, poate cu vreo şase ani şi, în regulă, un tip de mega succes, dar totuşi — ar urma să-mi înmâneze diploma. Mă încrunt, încercând să-mi revin.

— Bun, zic şi înghit în sec, agitată. Aş avea câteva întrebări, domnule Grey.

Îmi netezesc o buclă rebelă şi o dau pe după ureche.

— Mă gândeam eu, spune el, cu faţa lipsită de orice expresie.

Face mişto de mine. Când îmi dau seama de asta, roşesc, mă îndrept de spate şi-mi ridic umerii, într-o încercare de a părea mai înaltă şi mai intimidantă. Apăs butonul reportofonului, încercând să-mi iau un aer profesional.

— Sunteţi foarte tânăr ca să fi ridicat un asemenea imperiu. Cărui fapt vă datoraţi succesul?

Mă uit la el. Are un zâmbet melancolic, dar pare vag dezamăgit.

— Afacerile înseamnă oameni, domnişoară Steele, iar eu mă pricep foarte bine să apreciez oamenii. Ştiu ce-i sensibilizează, ştiu ce-i face să înflorească, ce nu, ce îi inspiră şi cum să-i stimulez. Am angajat o echipă excepţională, pe care o recompensez bine.

Se opreşte şi mă fixează cu privirea lui cenuşie.

— Sunt încredinţat că, pentru a obţine succesul în orice schemă, trebuie să ajungi în postura de a stăpâni acea schemă, de a-i cunoaşte toate dedesubturile, toate detaliile. Muncesc mult, foarte mult ca să fac asta. Iau decizii bazându-mă pe logică şi pe fapte. Am un instinct natural care mă ajută să depistez şi să încurajez o idee bună şi solidă, ca şi nişte oameni buni. Esenţa se rezumă întotdeauna la oamenii buni.

— Poate sunteţi doar norocos.

Asta nu e pe lista lui Kate — dar individul e prea arogant. Ochii lui se aprind, surprinşi.

— Nu subscriu ideii de noroc sau şansă, domnişoară Steele. Cu cât muncesc mai mult, cu atât se pare că am mai mult noroc. Serios vorbind, înseamnă să ai oamenii potriviţi în echipă şi să le direcţionezi energiile în mod corespunzător. Cred că Harvey Firestone a spus — „creşterea şi dezvoltarea oamenilor este cea mai importantă deviză a leadershipului“.

— Păreţi a fi un maniac al controlului.

Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.

— Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nicio umbră de umor în zâmbet.

Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou. De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!

— În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă.

— Aveţi senzaţia că deţineţi o putere imensă?

Maniac al controlului.

— Am peste patruzeci de mii de angajaţi, domnişoară Steele. Asta îmi dă un anumit sentiment de responsabilitate — putere, dacă vrei. Dacă ar fi să decid că nu mai sunt interesat de afacerea de telecomunicaţii şi aş vinde-o, după cel mult o lună, douăzeci de mii de oameni ar avea dificultăţi cu achitarea creditelor ipotecare.

Rămân cu gura căscată, uluită de lipsa lui de modestie.

— Nu aveţi un consiliu de conducere în faţa căruia să daţi socoteală? întreb, dezgustată.

— Sunt proprietarul companiei. Nu am de dat socoteală niciunui consiliu.

Ridică o sprânceană spre mine. Bineînţeles că, dacă m-aş fi pregătit cât de cât, aş fi ştiut asta. Dar, fir-ar să fie, e chiar arogant. Schimb tactica.

— În afară de munca dumneavoastră, vă mai interesează şi altceva?

— Mă interesează diverse lucruri, domnişoară Steele.

Umbra unui zâmbet îi atinge buzele.

— Foarte diverse.

  

Puştii emo contra lumina soarelui – Dumnezeu contra Allah – Chicken Joe’s contra KFC

Jordan:

— E super-ascuţit, ia uite.

A scrijelit cu cuţitul pe perete. A scris p– cu el de parcă era pix, literele se vedeau ca-n palmă.

Jordan:

— Ar trebui să-ţi iei şi tu unul, ai nevoie. Îţi iau eu, maică-mea are o groază.

Eu:

— Nu, mersi. De fapt, n-am nevoie.

Jordan:

— Sigur că ai, toată lumea are nevoie de-aşa ceva. Încearcă să faci rost de unu’ ca al meu, aşa o să fi m fraţi de război, este? Care-i treaba, nu vrei să fim fraţi?

”O poveste pe care ajungi s-o citești de drag” – Dilema Veche

Fragment din:

Ţinea cuţitul sub nasul meu. Învârtea lama prin aer de parcă încerca să deschidă o încuietoare cu ea. Aveam impresia că eu eram încuietoarea aia. Totul se mişca în reluare până a lăsat iar cuţitul în jos.

Jordan:

— Căcat, să fi văzut ce moacă ai făcut, omule! Te căcai pe tine de frică!

Eu:

– Ba nu! Nici măcar n-ai haz!

*

Toată lumea zice că e război, dar eu n-am văzut aşa ceva încă. Sunt o groază de războaie care se petrec în acelaşi timp:

  

Războaie

Copii contra profi

Liceul Northwell Manor contra Liceul Leabridge

Gaşca de la Dell Farm contra Gaşca de la Lewsey Hill

Puştii emo contra lumina soarelui

Turcia contra Rusia

Arsenal contra Chelsea

Negru contra alb

Poliţie contra puşti

Dumnezeu contra Allah

Chicken Joe’s contra KFC

Pisici contra câini

Alieni contra predatori

   

Eu n-am văzut niciunul. Dac-ar fi război, ai şti, pentru că toate ferestrele ar fi sparte, iar elicopterele ar avea mitraliere montate. Elicopterele nici măcar n-au mitraliere, doar reflectoare. Nici nu cred că e vreun război. Eu nu l-am văzut. Nici măcar nu ştiu de partea cui sunt. Încă nu mi-a zis nimeni. Contra înseamnă împotriva.

Când mama era la duş, am luat cuţitul de roşii din suport. A fost doar de probă. Trebuia să ai mare grijă la vârful ascuţit. L-am ţinut ca un mardeiaş, am crestat aerul de parcă era un duşman.

Mi l-am vârât în pantaloni. Am umblat de colo-colo aşa şi mi-am închipuit că era război. Mi-am închipuit că Dumnezeu a uitat de mine, aşa că puteam să fac toate relele care se fac la război fără să le simt măcar.

Eu:

— Suntem în război! Dumnezeu a uitat de mine! Tata a uitat de mine! Toate becurile de pe stradă sunt sparte şi ne fugăresc lupii! Fiecare să-şi vadă doar de grija lui! (Am zis-o doar în cap.)

Într-un sfârşit a trebuit să pun cuţitul la loc, prea era de groază. E prea ascuţit. Mă tot aşteptam să-mi tai piciorul cu el. Nu poţi să ţii cuţitul în pantaloni tot timpul, s-ar putea să uiţi de el când te aşezi, să-ţi intre în picior şi să-ţi iasă pe cealaltă parte. Dacă începe un război, mai bine mă car, e mai uşor aşa. Eu alerg cel mai rapid din toate clasele a şasea, doar Brett Shawcross poate să mă prindă.

   

Mă exasperează să lucrez cu tine: Cum să fii un ”părinte bun” pentru angajații tăi

Ești șeful unui angajat care vorbește tot timpul, cerșește atenție și îi distrage pe ceilalți din treburile de la birou. Psihoterapeuta Katherine Crowley și consultanta în management Kathi Elster îți oferă în volumul ”Mă exasperează să lucrez cu tine” câteva sfaturi psihologice pentru a-l ține în frâu pe guralivul de serviciu.

Mecanicul guraliv

Burt lucrează ca mecanic șef la o mare reprezentanță de automobile. Cel mai bun mecanic din subordinea sa, Karl, întrunește toate calitățile pe care orice șef și le-ar dori de la angajații săi – e competent, de încredere, neobosit și mereu prezent. Cu o singură excepție. Karl are nevoie de foarte multă atenție atât din partea lui Burt, cât și a celorlalți mecanici de la garaj.

Karl vorbește fără contenire. Sporovăiește mereu și mereu despre cele mai mici detalii ale vieții sale. De la traficul în drum spre serviciu, la ce a mâncat la micul dejun, la emisiunile TV la care s-a uitat noaptea trecută, Karl povestește fără oprire. Dacă unul dintre ceilalți mecanici adresează o întrebare nevinovată, cum ar fi ”Cât e ceasul?”, Karl îi dă un răspuns în cinci minute. Poveștile lui interminabile le distrag atenția celorlalți și sunt o mare pierdere de timp.

Karl are o metodă pentru a se băga și-n sufletul lui Burt. Cel puțin o dată pe zi, Burt se întoarce și dă din greșeală peste Karl. Angajatul neobosit îl abordează rapid pe Burt cu numeroase întrebări despre fiecare dintre mașinile la care lucrează. Adesea, Karl doar vrea să i se confirme că face ceea ce trebuie pentru a repara un vehicul. Deși Karl este un mecanic excelent, personalitatea lui de ”cerșetor de atenție” îl calcă pe nervi pe Burt și-i scoate din sărite pe ceilalți mecanici. Burt hotărăște că trebuie să aplice în mod serios ”parentajul la firmă”, în cazul acestui angajat incomod.

Parentajul la firmă

1. Karl trebuie să cunoască în detaliu așteptările angajatorului: Burt îl scoate pe Karl la o cafea pentru a discuta despre viitorul lui la garaj. În timp ce servesc cafeaua și gogoșile, îi spune angajatului său entuziast că face parte din slujba lui să se înțeleagă bine cu ceilalți colegi de serviciu. Îi explică lui Karl că pălăvrăgind încontinuu la garaj îi distrage pe ceilalți de la lucru. ”Trebuie să încetezi. Când lucrezi la locul tău, abține-te te rog să mai vorbești. Poți să discuți cât ai chef în timpul pauzelor și după serviciu”.

Dar, totodată, Burt impune o nouă regulă: Karl trebuie să-și limiteze întrebările cât mai mult. ”Ești un mecanic extrem de capabil. Cunoști răspunsul la 95% din întrebările pe care le adresezi. Dacă e ceva urgent, notează-ți pe ceva și pune-o în cutia mea pentru corespondență”. Burt îl asigură pe Karl că va veni să-l verifice de trei ori pe zi la locul său de muncă. Burt încheie conversația cu un avertisment: ”Dacă vei continua să mă deranjezi pe mine și pe colegii tăi de serviciu, e posibil să trebuiască să-ți cauți altă slujbă. Ai la dispoziție două săptămâni ca să îți revii”.

2. Karl are nevoie de feedback consecvent: Karl e de acord să-și redreseze comportamentul. În ziua următoare, merge la biroul său și lucrează temeinic, fără sporovăieli. La sfârșitul zilei, Burt verifică și îl laudă pentru că a reușit să se abțină de la discuții. ”Azi a fost foarte bine. Ține-o tot așa”.

3. Karl va testa terenul: În ziua următoare, Karl încearcă să-l abordeze imediat pe Burt cu obișnuitele lui întrebări de baraj. Burt îl întrerupe în mijlocul unei propoziții și-i spune, ”Nu-ți pot răspunde acum la întrebări. Ori le scrii pe o hârtie și le pui în cutia mea, ori aștepți până ajung la locul tău de muncă, înainte de pauza de prânz”.

4. Instrumentele de lucru în afaceri sunt cei mai buni prieteni ai angajatorului: Burt pune la dosar conversațiile purtate cu Karl – incluzând ce schimbări de comportament a solicitat. Urmărește comportamentul lui Karl timp de două săptămâni și își dă seama dacă e bine să-l țină sau să-l concedieze.

(Fragment apărut inițial în ediția online a Ziarului Financiar)

Top 15: noutăți la Bookfest 2012

Va așteptăm la Bookfestul de săptămâna viitoare (30 mai – 3 iunie, la Romexpo) cu cel mai râvnit bestseller erotic al momentului, cu o nouă colecție de SF & Fantasy, cu o carte esențială pentru mediatori, dar și cu sfaturi de homeopatie sau de psihologie practică (pentru frații certăreți).

     

          

15. Odiseea zeilor,

în care mitologia grecilor (cu centauri, zeițe și Atlantide) este rescrisă de paleoastrologul Erich von Däniken, pentru care războiul dintre zeități reprezintă, de fapt, urmele contactului cu civilizații extratrestre.

14. Ghid homeopatic pentru familie:

ce boli poți vindeca de unul singur?, care este profilul tău homeopatic? și cum funcționează medicamentele homeopatice? – găsești răspunsuri clare în cartea doctorului francez Alain Horvilleur, secretar general al Organizației Medicale Homeopatice Internaționale.

13. Copilul german,

un nou policier din Seria Neagră, în care suedeza Camilla Läckberg duce mai departe aventurile Ericăi Falck – femeia tocmai descoperă niște schelete naziste prin dulăpiorul familiei…

12. Nevroză balcanică:

de ce ne înjurăm în trafic?, de ce murim de ciudă pe capra vecinului?, avem nevoie oare de un Minister la Stimei de Sine? Aflați răspunsurile din colecția de microeseuri psihanalitice ale profesorului Vasile Dem. Zamfirescu.

11. Pământul oamenilor liberi

începe cu un tânăr copist de texte sacre dintr-un sat moldovenesc – cum vă sună povestea? Încercați romanul îmbibat de magie și politic al Lilianei Lazăr, autoare care trăiește în Franța și a fost premiată pentru acest roman în 2009 de Organizația Internațională a Francofoniei.

    

   

10. Simplu, Daria

este tot o poveste autohtonă, de data aceasta cât se poate de reală și de tragică, scrisă sub formă de jurnal de o tânără învinsă de cancer anul trecut, la doar 21 de ani – memoriile de față vin după un premiu pentru jurnal din 2008 oferit de Uniunea Scriitorilor.

9. Floarea vârstei:

un alt fel de vorbi despre viața la 60 de ani – Jane Fonda își spune povestea maturizării, asezonând grăunțele de înțelepciune și anecdotele biografe cu exerciții fizice, dietetice și de meditație.

  

Citește catalogul tuturor noutăților de la târg: Grupul editorial TREI – BOOKFEST 2012

   

8. Dragul meu dușman, prietenul meu periculos:

psiholoaga londoneză Dorothy Rowe folosește datele neuroștiințelor și psihoterapiei pentru a face pace între frații certați de-o viață.

7. Pe aici au trecut cuțitarii

este un roman special care tocmai a căpătat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune (pe 2011) – o povestea tăioasă și inteligentă despre scurgerea timpului, showbiz și supraviețuire. Jennifer Egan vă va surprinde prin prospețimea scrisului!

6. Trăiește senzațional!

află care sunt hainele, slujba și partenerul care ți se potrivesc cel mai bine, plecând de la profilul tău senzorial. Ghidul în călătoria de autodescoperire va fi specialista în neuroștiințe și psihologie educațională Winnie Dunn.

   

   

5. Muntele de la miezul nopții:

sorbonardul Jean-Marie Balas de Roblès (l-ați citit deja cu fascinantul ”Acolo unde tigrii sunt la ei acasă”) revine cu o nouă istorie, țesută sub formă de mandală – cea a unui paznic de liceu iezuit care apucă pe drumul către Shambala.

4. Psihologia mediatorului,

o carte esențială pentru un job tot mai la modă – cum să îți dezvolți abilitățile de pacificator, de persoană în stare să stingă conflicte și dispute ajunse în pragul tribunalului?

3. Fizica viitorului:

pe ludicul fizician Michio Kaku îl știți probabil din Fizica imposibilului. În noua traducere faceți cunoștință, pe calea interviurilor, cu zeci de savanți în energie, inteligență artificială sau medicină care ”inventează” viitorul în laboratoarele lor.

2. Cronoliții

neașteptat pentru mulți, Editura Trei debutează cu o colecție de SF și Fantasy, botezată Epsilon. Primele două cărți din această vară: antologia Nebula 2011 și romanul canadianului Robert Charles Wilson, o poveste despre niște gigantice statui ițite peste noapte pe tot Pământul ca să profețească… hm, o să vedeți ce…

1. Cele 50 de vicii ale domnului Grey

Fostă producătoare TV, E.L. James și-a filtrat toate fanteziile erotice într-un bestseller mult-așteptat și la noi, o carte (prima parte dintr-o trilogie) devenită hit mai întâi ca e-book, vândut într-un an în 250.000 de exemplare.

   

Puii, vulpea și copilul care nu putea să învețe franceza

Psihanalista Melanie Klein demonstrează în secvenţa psihoterapeutică de mai jos în ce fel visele şi desenele unui copil pot spune multe despre viaţa sa interioară şi despre blocajele sale şcolare. Fragmentul este din volumul „Iubire, vinovăţie şi reparaţie”.

Intenţionez să mă ocup în această lucrare de unele mecanisme ale inhibiţiei intelectuale şi voi începe cu un scurt extras din analiza unui băiat de şapte ani, extras ce vizează punctele principale a două şedinţe de analiză consecutive. Nevroza băiatului era constituită în parte din simptome nevrotice, în parte din dificultăţi de caracter şi, de asemenea, din inhibiţii intelectuale drastice. Doi ani de tratament şi materialul în cauză fusese deja supus unei analize considerabile.

Inhibiţii intelectuale


În această perioadă, inhibiţiile intelectuale în general se reduseseră treptat într-o anumită măsură, dar abia în aceste două ore legătura dintre acest material şi una din dificultăţile lui de învăţare aparte a devenit clară. Aceasta a dus la o îmbunătăţire remarcabilă în ce priveşte inhibiţiile lui intelectuale. Băiatul mi s-a plâns că nu poate deosebi între ele anumite cuvinte franţuzeşti. La şcoală exista o ilustraţie cu diferite obiecte, menită să-i ajute pe copii să înţeleagă cuvintele. Aceste cuvinte erau: poulet, pui; poisson, peşte; glace, gheaţă. Ori de câte ori era întrebat ce înseamnă unul dintre cuvinte, el răspundea inevitabil cu sensul unuia din celelalte două – de exemplu, întrebat ce înseamnă poisson, răspundea „gheaţă”; poulet, „peşte” şi aşa mai departe. Se simţea disperat şi deznădăjduit din cauza asta, spunea că nu va învăţa niciodată etc. Am obţinut de la el materialul prin asociaţii obişnuite, dar în acelaşi timp se şi juca fără scop în cabinet.

Gelozie fraternă


L-am întrebat mai întâi la ce-l face să se gândească poulet. S-a întins pe masă, pe spate, dând din picioare şi desenând cu creionul pe o foaie de hârtie. S-a gândit la o vulpe care dă buzna într-un coteţ de găini. L-am întrebat când se întâmplă asta şi în loc să spună „noaptea”, a răspuns: „La patru după-amiaza”, oră la care ştiam că mama lui e deseori plecată în oraş. „Vulpea intră şi omoară un pui mic.” În timp ce zicea asta, a tăiat ce desenase. L-am întrebat ce reprezenta desenul, iar el a spus: „Nu ştiu”. Ne-am uitat amândoi şi am văzut că e o casă, căreia îi tăiase acoperişul. A spus că aşa a intrat vulpea în casă. Şi-a dat seama că vulpea era chiar el, că puiul era frăţiorul lui şi că ora la care a intrat vulpea era tocmai cea când mama se afla în oraş. Lucraserăm deja mult cu impulsurile şi fantasmele sale puternice de a-şi ataca fratele mai mic, în interiorul mamei cât timp ea fusese însărcinată, dar şi după naştere, precum şi cu povara grea a vinovăţiei asociate cu ele. (Aceste tendinţe faţă de fratele mai mic au contribuit, şi nu puţin, la perturbarea relaţiilor sale cu celălalt frate, mai mare cu patru ani, la care presupunea existenţa unor intenţii similare faţă de el însuşi.) Fratele mai mic are acum aproape patru ani. Când era sugar, a fi lăsat singur cu el fusese o ispită îngrozitoare pentru pacientul meu John şi chiar şi acum, când mama lui e plecată, vedem că dorinţele lui au rămas active.

Acest lucru se datorează în parte geloziei extreme faţă de bebeluş pentru că se bucura de sânul mamei.

(Fragment publicat inițial în ediția online a Ziarului Financiar)

De ce corporațiile cumpără de zor companii mici?

Cercetări recente evidenţiază faptul că soluţiile pentru probleme dificile sunt superioare când oamenii lucrează în grupuri mici, faţă de situaţiile când se muncește individual.

În 2006, the American Psychological Association (APA) relata faptul că grupuri de trei, patru sau cinci persoane soluţionează probleme foarte complexe mai bine și mai repede decât indivizii separat. Un studiu realizat pe 760 de studenţi de la University of Illinois din Urbana-Champaign a comparat diverse grupuri de dimensiuni diferite pentru a determina cât timp i-ar lua fiecărui grup pentru a formula răspunsuri corecte la o problemă. Rezultatul, valabil și în urma altor studii, a fost că în cazul grupurilor de două persoane sau al uneia singure se pare că nu există suficient spirit critic, iar în cazul grupurilor formate din mai mult de cinci persoane, adesea devine mult prea ineficient și greoi să fie soluţionate problemele complexe. (…)

Fragment din:

Dar probabil că niciunde în altă parte nu a jucat un rol mai mare dimensiunea grupului în determinarea succesului ca în afacerile moderne. Numărul de membri ai unui grup ar putea furniza cel mai important și unicul indiciu al motivului pentru care companiile aflate la început de drum depășesc în inovaţii și dejoacă planurile corporaţiilor-gigant, în ciuda faptului că acești giganţi au la dispoziţie mai multe resurse cu care și-ar putea zdrobi rivalii mai mici.

Cu toate acestea, corporaţiile fiind mai mari, sunt îngreunate de birocraţia lor, de protocoale, politică, proceduri, personal, tagme și concedieri masive, care deseori le fac la fel de inutile ca un exces de forţă depus în urmărirea unei muște. Dimpotrivă, companiile aflate la început de drum, de dimensiuni mici și gestionabile, înglobează mai multă creativitate, o dezvoltare mai rapidă și operaţiuni mai flexibile tocmai pentru că oamenii lucrează în fiecare moment al fiecărei zile în grupuri mici. Cu buzunarele mai goale, un echipament inferior și mai puțini experți, companiile mici aflate la început de drum ajung la performanțe la care marile companii nu pot ajunge, dovedind neîncetat că dimensiunea grupului triumfă asupra resurselor.

Din acest motiv, marile corporaţii au început mai nou să considere că achiziţia micilor companii este o strategie esenţială, de care au nevoie pentru a se dezvolta. Deși marile companii s-ar putea să nu poată fi capabile să se organizeze cu succes în grupuri mai mici, ele deţin mijloacele necesare pentru a cumpăra inovaţiile companiilor mai mici, după cum a demonstrat gigantul din lumea medicală Johnson & Johnson.

Roboții și făpturile hibride ale Greciei Antice. O istorie rescrisă de Erich von Däniken

Oricine ştie ce este o povestire ştiinţifico-fantastică, dar probabil nu ştiai că şi în Grecia antică circulau poveşti ştiinţifico-fantastice, dar mult mai fantastice decât ale noastre. Diferenţa este că locuitorii ei nu-şi considerau poveştile ştiinţifico-fantastice ca fiind fantezii utopice; grecii credeau că poveştile relatau evenimente reale, care se petrecuseră cu adevărat.

Şi mai există o deosebire. Poveştile noastre ştiinţifico-fantastice – cum ar fi aventurile „Navei spaţiale Enterprise” – au loc în viitor, în vreme ce grecii antici se întorceau într-un trecut obscur, depărtat, cu milenii întregi înaintea vremurilor lor.

Imaginează-ţi doar că insula Creta este patrulată permanent de un paznic de metal (foto), care posedă capacitatea fenomenală de a monitoriza toate corăbiile care se îndreaptă către insulă şi de a le spulbera de pe suprafaţa mării. Însă, acest robot paznic are un punct slab: dacă i se desface un anumit şurub din corpul său metalic, sângele gros i se scurge, astfel încât este imobilizat. În mod evident, numai cei care l-au construit şi urmaşii lor cunosc situarea precisă a acestui punct vital.

Această poveste exista deja în urmă cu circa 2 500 de ani şi grecii erau convinşi că spunea adevărul despre evenimente petrecute cu mult înaintea timpului lor. Robotul care patrula insula Creta se numea Talos şi inginerii care cunoşteau poziţia precisă a locului pe unde trebuia scos lichidul hidraulic, astfel încât monstrul să fie inactivat, erau numiţi „zei”.

Fragment din:

Această Grecie antică este inundată pur şi simplu de poveşti incredibile. În Argonautica, o poveste veche de mii de ani, ale cărei origini sunt ascunse în negura timpului, apar aşa-numiţii „centauri”. Ce anume ar trebui să fie aceştia? „Centaurul” este un hibrid, cu trunchiul şi capul de bărbat, dar cu restul corpului de cal. În esenţă, o absurditate care ar trebui să constituie o născocire a imaginaţiei. Însă hibrizii au existat, în Antichitate, şi în alte locuri. Istoricul şi părintele bisericii Eusebius (m. 339 d.Hr.), care a intrat şi în istoria ecleziastică în calitate de episcop de Cezareea şi de cronicar creştin, a scris despre hibrizi în volumul V al operelor sale. „Zeii”, relatează Eusebius, „au creat diverse fiinţe hibride”. (…)

Oare poveştile greceşti sunt cu mult mai vechi decât este pregătită cercetarea să recunoască? Ar fi posibil ca acestea – sau cel puţin unele dintre ele – să nu fie nici pe departe invenţii de domeniul „ştiinţifico-fantasticului”, ci să reprezinte o realitate a trecutului?

Cartea pe care o ţii în mână nu este o carte de istorie despre Grecia antică, ci o carte despre poveştile ei. Grecia din perioada Antichităţii abundă de povestiri extraordinare.

    

• Oare rătăcirile lui Odiseu chiar s-au întâmplat?
• Ce se petrecea la Delphi? Chiar a existat acolo o profetesă tenebroasă, care prorocea toate evenimentele politice majore?
• Descrierile atât de elocvente ale Troiei se bazează oare pe adevăruri?
• Şi cum rămâne cu Atlantida? Toate informaţiile pe care le avem referitoare la Atlantida, la care fac referire toţi autorii care au abordat acest subiect, provin din Grecia.
• Şi cine erau argonauţii, care şi-au pus în minte să fure Lâna de Aur?

Grecia merită să fie explorată. Te invit să pornim împreună într-o aventură specială. 

Inchizitorul și tehnicile sale de dezvoltare personală

— Matthew, a zis Geiger, închide ochii.

Matthew s-a încruntat, dar a făcut ce i s-a cerut.

— Iar acum, imaginează-ți că ai căzut într-o fântână goală. În jurul tău e întuneric. Nu vezi nimic. Nu auzi decât șuieratul propriei tale respirații. Simți dureri în tot trupul. Poate că ți-ai rupt o gleznă sau o încheietură.

Geiger a tăcut preț de câteva secunde, ca și când ar fi vrut să se asigure că Matthew chiar se aude respirând în bezna închisorii lui.

— Din pricina durerii, începi să vezi tot felul de luminițe în spatele pleoapelor, a continuat el. Simți gust de sânge. Pereții sunt reci și umezi. Și netezi. Nicio crăpătură sau scobitură de care să te agăți. Îți imaginezi cum ar fi să te afli pe fundul acelei fântâni?

Fragment din:

Clientul a simțit un fior rece pe ceafă — el, unul, deja și-l închipuia acolo pe Matthew.

— Încerci să rămâi calm. începi să strigi după ajutor. „Sigur o să mă audă cineva“, îți spui în sinea ta. Dar, după o vreme, îți dai seama că probabil o să mori acolo. Și, în clipa în care conștientizezi lucrul ăsta, ceva din tine începe să moară. Nu ceva din trupul tău, ci chiar sufletul tău. Înțelegi ce spun, Matthew?

— Ți-am zis de nu știu câte ori: habar n-am ce vrei de la mine!

— Matthew, ți-am explicat că n-ai voie să vorbești. N-ai voie decât să încuviințezi sau să negi dând din cap. Îți amintești că ți-am zis asta?

Matthew a încuviințat din cap, uitându-se în ochii lui ficși, iar Geiger s-a dus în spatele scaunului de frizerie și a luat un microfon fără fir și o pereche de căști, pe care i le-a potrivit în urechi.

— Sennheiser 650, a zis el. Îmi plac mai mult decât cele marca AKG, pentru că-ți oferă o experiență auditivă mai complexă. Închide ochii, Matthew.

Matthew a scos un oftat hârâit și s-a conformat, globii oculari mișcându-i-se repede sub pleoape. Geiger a dus microfonul la gură și a început să se plimbe prin cameră, vorbind pe un ton blând, care i-a amintit clientului de unul dintre acei guru ai dezvoltării personale care apăreau la televiziunea publică — atâta doar că audiența lui era alcătuită dintr-o singură persoană.

— Mă auzi limpede? l-a întrebat Geiger.

Matthew a încuviințat din cap.

— Bine. Iar acum, înapoi în fântână, Matthew. Ești acolo?

Matthew a înghițit în sec — mărul lui Adam i s-a mișcat vizibil în sus și-n jos —, apoi a încuviințat iarăși din cap.

— Bine, a zis Geiger, iar cuvântul acesta i-a sunat clientului ca o rugăciunea blândă. E important să crezi că te afli în fântână, Matthew, pentru că nu e vorba de un joc mental. Ești pe fundul fântânii, iar eu sunt singurul tău mijloc de-a ieși de acolo. Eu sunt funia care îți poate fi aruncată de la gura fântânii și mâinile care te pot scoate afară.

A pus mâna ușor pe umărul lui, iar Matthew s-a crispat.

— Și singurul lucru care poate face ca funia să coboare este adevărul.

Ura de sine la români

Nu cumva duhul rău care bântuie instituţiile şi viaţa privată din România este tocmai ura de sine?

Uneori, nu foarte des în trecut, dar din ce în ce mai des după 1990, românii exprimă deschis aprecierea negativă faţă de sine, aşa cum s-a întâmplat cu Emil Cioran în anii ’30, care, în Schimbarea la faţă a României, declara că îi este ruşine că este român. O astfel de asumare conduce adesea la acţiune. Emigrarea este una dintre ele, iar Cioran, unul dintre cei mai cunoscuţi emigranţi. Cu siguranţă, şi evenimentele din 1989 se vor fi alimentat în bună parte din nemulţumirea de sine şi au condus la redobândirea, odată cu libertatea, a demnităţii.

Alteori, şi acesta pare să fie cazul cel mai frecvent, ura de sine, dispreţul de sine sunt ascunse, inconştiente, şi produc efecte importante, fără ca autorii lor să le cunoască sursa. M-am întrebat dacă risipirea în orgolii mărunte a politicienilor români nu provine mai ales dintr-o profundă neîncredere în sine, dacă nivelul înalt al agresivităţii în România nu este cauzat de aceeaşi ură de sine, dacă incapacitatea noastră de solidarizare nu are aceeaşi sursă. Într-un cuvânt, m-am întrebat dacă nu cumva acea cultură a vidului, a distructivităţii şi a permanentei autodeprecieri, pe care André Green o numea narcisism mortifer, nu există la români ca fenomen al psihologiei sociale.

Dacă într-adevăr problematica narcisică inconştientă ar fi atât de importantă, atunci cunoaşterea ei prin psihanaliză poate contribui la exorcizarea duhului rău. 

(Fragment din Nevroză balcanică, de Vasile Dem. Zamfirescu)   

    

Sursă video: TVR