Uite ce s-a intamplat: Nick a ajuns acasa un pic dupa ora patru, inconjurat de un iz de bere, tigari si omleta…

5 iulie 2010

Jurnal

 

Uite ce s-a intamplat: Nick a ajuns acasa un pic dupa ora patru, inconjurat de un iz de bere, tigari si omleta, ca o placenta de duhoare. Inca eram treaza, il asteptam, cu creierul huruind dupa un maraton de Lege si Ordine. S-a pus pe sofa, a aruncat un ochi la cadoul de pe masa si n-a zis nimic. L-am privit, la randul meu, cu insistenta. Era clar ca n-avea de gand sa articuleze niciun fel de scuza, cat de mica — auzi, scuza-ma ca s-au dat lucrurile peste cap astazi. Atata voiam, o scurta recunoastere.

De pe 3 octombrie, puteți vedea și ecranizarea hollywoodiană a thirllerului FATA DISPĂRUTĂ!

Si incep:

— Dupa-aniversare fericita.

Ofteaza, un soi de geamat de durere adanca.

— Amy, am avut cea mai naspa zi cu putinta. Te rog, nu ma lua acum cu vinovatii si chestii.

Nick a crescut cu un tata care nu-si cerea niciodata iertare, asa ca, atunci cand simte ca a dat-o in bara, trece in ofensiva. Stiu asta, si de obicei pot sa astept pana-i trece.

Fragment din:

— Am zis doar un la multi ani.

— La multi ani, sot ticalos care m-a neglijat in ziua mea cea mare.

Tacem un pic, mi se pune un nod in stomac. Nu vreau sa fiu eu ticaloasa. Nu merit asta. Nick se ridica in picioare.

— Ei, cum a fost? intreb pe un ton amortit.

— Cum a fost? A fost al dracului de oribil. Saispe prieteni de-ai mei au ramas fara slujba. A fost nasol. Cred ca in vreo cateva luni ma duc si eu pe copca.

Prieteni! Nici macar nu-i place pe jumatate dintre tipii cu care a fost in oras, dar nu zic nimic.

— Stiu ca pare dezastruos acum, Nick, dar…

— Pentru tine nu-i niciun dezastru, Amy. Si nici n-o sa fie in veci. Dar pentru noi, ceilalti? E foarte diferit.

Am inceput iarasi cu asta. Pe Nick il racaie ca n-a trebuit niciodata sa-mi fac griji din cauza banilor si nici n-o sa-mi fac vreodata. Crede ca asta ma face sa fiu mai linistita decat altii, si nu zic ca nu-i asa. Dar muncesc totusi. Ma duc la program si ma intorc. Unele dintre amicele mele n-au avut niciodata, literalmente, serviciu; discuta despre oamenii care se duc la lucru pe tonul acela plin de mila cu care vorbesti despre o fata grasa „cu figura asa de draguta“. Se apleaca in fata si zic: „Dar sigur, Ellen trebuie sa si munceasca“, de parca ar fi o replica dintr-o piesa de Noël Coward. Pe mine nu ma pun la socoteala, fiindca as putea oricand sa renunt la slujba daca as vrea. Mi-as putea trece zilele cu comitete caritabile, amenajari interioare, gradinarit si voluntariat, si nu cred ca-i ceva in neregula ca astea sa fie reperele unei vieti. Cele mai frumoase si mai bune lucruri sunt facute de femei pe care lumea le dispretuieste. Dar eu muncesc totusi.

— Nick, sunt de partea ta. Ne descurcam noi, indiferent ce-ar fi. Banii mei sunt si ai tai.

— In contractul prenuptial zice altceva.

Thrillerul toamnei: FATA DISPĂRUTĂ

Filmul „Fata dispărută/ Gone Girl”, regizat de americanul David Fincher şi avându-i în distribuţie pe Ben Affleck, Rosamund Pike, Neil Patrick Harris şi Missi Pyle, are premiera în cinematografele din România pe 3 octombrie, informează Mediafax

Thrillerul „Fata dispărută”, inspirat de romanul omonim al lui Gillian Flynn, spune povestea dramatică a lui Nick Dunne (Ben Affleck, Oscar în 2013), care, la a cincea aniversare a căsătoriei sale, anunţă autorităţile că soţia lui a dispărut. Sub presiunea interesului presei pentru subiect şi a investigaţiei poliţiştilor, imaginea căsniciei perfecte a lui Nick începe să fie înlocuită de suspiciuni şi întrebări. Toată lumea din jur începe să vadă minciunile şi comportamentul ciudat al bărbatului, iar în curând întrebarea esenţială este pe buzele tuturor: Şi-a omorât Nick soţia?

Citiți aici un fragment din romanul FATA DISPĂRUTĂ

David Fincher este regizorul unor filme bine primite atât de public, precum „Alien 3”, „Se7en”, „Fight Club – Sala de lupte”, „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Reţeaua de socializare/ The Social Network” şi „Fata cu un dragon tatuat/ The Girl with the Dragon Tattoo”.

  

Clubul Omor: anchetă despre ”Sacrificiul Satanic” din Kansas

Libby Day avea şapte ani când mama şi surorile ei au fost ucise în „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat şi a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis crimele. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, Clubul Omor — o societate secretă pasionată de crime celebre — o contactează pe Libby şi o presează să le ofere detalii despre acea noapte sângeroasă, pledând pentru nevinovăţia lui Ben.

 

— Ei binee, s-a băgat în cele din urmă Lyle, intonând pompos cuvintele, aveți înainte o figură de căpătâi a ca­zului Day, un așa-numit martor ocular, așa că de ce nu trecem la adevăratele întrebări?

— Am eu o întrebare adevărată, a zis unul dintre cei doi cu fețe de polițai, surâzând și foindu-se în scaun. Dacă nu te deranjează să trec la subiect.

Și chiar a așteptat să spun că nu mă deranjează.

Fragment din:

— De ce ai declarat că Ben ți-a omorât familia?

— Fiindcă asta a făcut, am zis. Eram acolo.

— Te ascundeai, scumpo. N-aveai cum să vezi ce spui c-ai văzut, altfel ai fi fost și tu moartă.

— Am văzut ce-am văzut, am început să zic, cum fac întotdeauna.

— Rahat. Ai văzut ce ți s-a spus să vezi, fiindcă erai o fetiță cuminte și speriată care voia să ajute. Procuratura te-a făcut în sânge. Te-au folosit ca să doboare cea mai ușoară țintă. Cea mai de mântuială anchetă de poliție pe care-am văzut-o.

— Eram în casă…

— Da, și atunci cum explici focurile de armă care-au omorât-o pe mama ta? m-a pistonat tipul, aplecându-se înainte. Ben n-avea urme pe mâini…

— Băieți, băieți, s-a băgat bărbatul mai în vârstă, fluturându-și degetele groase și zbârcite. Și doamnelor, a adăugat onctuos, înclinând capul spre mine și Madam Permanent. Nici n-am prezentat măcar datele cazului. Trebuie protocol, ori suntem fix ca pe un forum de pe internet. Când avem așa un oaspete ar trebui să fim şi mai atenţi că suntem pe aceeași lungime de undă.

Nimeni nu și-a arătat dezacordul mai mult decât cu un bombănit, așa că bătrâiorul și-a umezit buzele, s-a uitat prin lentilele bifocale și și-a mai stârnit un pic flegma din gât. Era un tip autoritar, însă cumva nelalocul lui. Mi l-am imaginat acasă la el, singur, mâncând pier­sici la conservă pe blatul din bucătărie, cu gura plină de sirop. A început să recite din notițe.

— Ce ştim: Cam pe la ora 2 dimineața, pe 3 ianuarie 1985, o persoană sau mai multe a ucis trei membri ai familiei Day în ferma lor din Kinnakee, Kansas. Printre decedați se numără Michelle Day, de zece ani, și Debby Day, de nouă, ca și capul familiei, Patty Day, mama lor, în vârstă de treizeci și doi de ani. Michelle Day a fost su­grumată; Debby Day a fost omorâtă cu lovituri de topor, Patty Day a murit după două focuri de armă şi după ce a suferit lovituri de topor și tăieturi adânci provocate de un cuțit de vânătoare.

Am simțit cum îmi urcă sângele în urechi și mi-am spus că n-auzeam, oricum, nimic nou. Nimic care să mă panicheze. Nu prea eram atentă, niciodată, la detaliile crimei. Lăsam vorbele să-mi intre pe-o ureche și să-mi iasă pe cealaltă, ca un pacient cu cancer, înfricoșat, care aude jargonul acela codat și nu pricepe o iotă cu excepția faptului că veștile sunt foarte, foarte proaste.

— Ce mai ştim, a continuat omul. Mezina, Libby Day, șapte ani, era în casă și a scăpat de ucigaș sau de ucigași printr-o fereastră din camera mamei sale.

     

”Romanul de acum este un thriller, o noutate pentru autor”

Editura Trei şi echipa ei minunată au dat din nou lovitura: la câteva luni după apariţia la Paris, au lansat pe piaţa românească de carte romanul lui Marc Levy „Mai puternic decât frica”.

Succesul fulminant de prin alte părţi al acestui scriitor tânăr s-a repetat şi la noi, în mod cert, mai ales că, păstrând şi limitele ştiute, de această dată Levy se reînnoieşte, lansând un thriller remarcabil. Cine este marc Levy? E cel mai citit autor francez contemporan. Cărţile lui sunt traduse în 45 de limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din ţările în care este publicat. S-a născut în 1961, la Paris şi în prezent trăieşte la New York. (…)

Romanul de acum este un thriller, o noutate pentru autor. Eroii principali, un el şi o ea, se străduie să descopere un secret vechi care apasă asupra familei ei, împiedicaţi, urmăriţi, manipulaţi, vânaţi chiar, în acţiuni vecine cu suspansul cel mai bun. Povestea este de o modernitate surprinzătoare, pe care n-o dezvăluim, fiind vorba de un thriller, dar putem spune că implică politica, şi încă la cel mai înalt grad, cu implicarea celor mai importante forţe de securitate ale Americii, dar şi multinaţionalele atotputernice, care nu se dau în lături de la nicio acţiune, oricât de sinistră, pentru a-şi atinge scopurile. Nu lipsesc conspiraţia, intrigile, exotismul.

Citiți întreaga cronică a lui Stelian Țurlea în Ziarul de duminică

   

Ecranizarea după FATA DISPĂRUTĂ va avea un sfârşit COMPLET DIFERIT de cel al romanului

Romanul de succes al lui Gillian Flynn Fata dispărută a stat la baza scenariului noului proiect al lui David Fincher.

 

Filmul a preluat titlul romanului, Fata dispărută, însă nu va prelua şi finalul acestuia, notează Entertainment Weekly. Revista publică şi o imagine de promovare a proiectului (foto stânga), în care îl vedem pe Ben Affleck îmbrăţişând un cadavru, fotografie realizată chiar de Fincher.

Filmul Fata dispărută/Gone Girl spune povestea unui cuplu cu probleme, acestea ieşind la suprafaţă după dispariţia fără urmă a soţiei. Cuplul este jucat de Affleck şi Rosamund Pike, distribuţia fiind completată de Neil Patrick Harris şi Tyler Perry.

Scenariul a fost adaptat chiar de autoarea romanului, care a declarat pentru Entertainment Weekly: „Ben a fost de-a dreptul şocat de schimbarea de la final. A spus ceva de genul ‘Dar e vorba de un cu totul alt act final! Ai şters complet ultima parte şi ai luat-o de la început!’”.

Flynn a explicat şi ce a însemnat pentru ea să reimagineze sfârşitul: „A fost destul de incitant să trebuiască să reconstruiesc o operă ce mi-a luat aproape doi ani până am alcătuit-o din 8 milioane de piese LEGO. Parcă am zdrobit-o cu un ciocan, pentru a o putea reasambla într-un film”.

(Sursă știre: Cinemagia)

 

Citește aici un fragment din FATA DISPĂRUTĂ.

  

Gillian Flynn trasează cu subtilitate portretul unei femei care încearcă să mulţumească un soţ imposibil, dar anumite indicii sugerează că nu totul este aşa cum pare. O versiune a faptelor ascunde o alta într-un roman care manipulează în mod inteligent cititorul.
– Sunday Times

  

Ursul polar și anti-prințesa: Dacă Stieg Larsson ar fi fost femeie…

Ce-ar fi dacă prezentul și trecutul și-ar da mâna și poveștile care ne încântau, copii fiind, ar căpăta o nouă aură, una ceva mai întunecată în care monștrii n-ar mai avea chip de animal ci de om?

Primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka conturează un nou tip de eroină în romanele destinate adolescenților, o anti-prințesă mai mult decât capabilă de a se descurca singură și de a face față misterelor care se furișează în viața ei sau problemelor de care se izbește într-o ciocnire a forțelor binelui și răului reinterpretate.

Dacă Steig Larsson ar fi fost femeie și s-ar fi reorientat spre o altă categorie de public, probabil că ar fi scris cartea aceasta în care se poate vedea o comparație clară și evidentă cu eroina Lisbeth Salander.

Nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut cel mai mult în Roșu ca sângele pentru că singurul gând constant e „când apare următoarea parte?”. Dar dincolo de asta am să spun că povestea în sine e ca și cum ai învârti rapid o monedă pe masă și fețele sale s-ar succeda repetitiv fără a fi obositoare ci, din contră, captivante. Așa se îmbină crâmpeiele de viață personală ale lui Lumikki Anderson și problemele care de fapt nu-i aparțin și care o atrag într-o cursă periculoasă în care sunt implicați mafioți ruși, polițiști corupți și un Urs Polar cu o sferă de influență greu de cuantificat și care intuiesc că va juca în următoarele părți un rol de Mamă vitregă pentru Albă-ca-Zăpada noastră…

Citiți continuarea recenziei pe BookBlog.

 

Cine este noua vedetă a literaturii europene?

Joël Dicker este noua vedetă a literaturii europene, scrie Elisabeta Lăsconi într-o recentă cronică din România Literară.

Romanul său Adevărul despre cazul Harry Quebert, scris la 26 de ani, a fost distins în 2012 cu Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze şi Premiul Goncourt al liceenilor, iar la sfârşitul anului ocupa locul întâi în topul celor mai bune romane realizat de Lire. La Târgul de la Frankfurt, cartea a pus pe jar pe editori, iar drepturile de traducere au fost adjudecate în 30 de ţări.

  
În mai 2013, în săptămâna dinainte de Bookfest, era lansată la Bucureşti prima traducere într-o limbă străină. Autorul, ajuns la 28 de ani, fermecător şi carismatic, îşi începea din România turneul promovării europene, au urmat Italia, Spania. Romanul a urcat în topul vânzărilor ajungând pe primele locuri în toate marile reţele de librării.

  
Coincidenţa între verdictul critic şi preferinţa publicului se petrece rar, atât de rar, încât cei ce reuşeşc performanţa atrag atenţia presei şi intră în conştiinţa tuturor. Editorul, cu experienţă de 50 de ani, superprofesionist al pieţei de carte, Bernard de Fallois, a intuit potenţialul cărţii şi a orchestrat impunerea lui ca bestseller: un slogan percutant – „Stieg Larsson elveţian”, cronici elogioase şi, ca efect, premiile şi vânzările consistente.

  
Cine este aşadar noua vedetă ? Autor eleveţian de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut în 16 iunie 1985, la Geneva, într-o familie originară din Franţa şi Rusia, a făcut studii de Drept la Universitatea din Geneva, încheiate în 2010. Şi cum tot ce este bestseller pare de fabricaţie americană, iar masteratele de scriere creativă produc scriitori tineri ce-şi aleg subiecte de pe tot mapamondul, tânărul Dicker a întors regula jocului: a scris un thriller psihologic, plasat în lumea americană, cunoscută bine, căci şi-a petrecut verile în casa pe care o au părinţii săi în Maine.

  
Prezenţa tânărului scriitor la Bucureşti a fost o lecţie „pe viu” de celebritate inteligentă, ce-şi foloseşte atent atuurile. Jucat sau autentic, toposul modestiei a cucerit: Joël Dicker a mărturisit, cu autoironie, că a scris patru romane, înaintea debutului cu Les Derniers Jours de nos pères, că La Vérité sur l’affaire Harry Quebert ar fi al şaselea. Se fixa imaginea unui tânăr autor tenace, ambiţios, încrezător în talentul lui.

 

Citiți continuarea recenziei în România Literară

  

SIRENA: ”Candva, demult, ea ii luase totul, iar in clipele acelea, se pregatea sa o faca din nou”.

— Scuzati-ma, numele meu e Lars Olsson. Sunt reporter.

— Ce doriti?

— Ieri a fost gasit un barbat intr-un bloc de gheata. Magnus Kjellner. Disparut din luna noiembrie. Si, din cate am inteles, voi doi erati buni prieteni.

— De ce imi pomeniti mie despre lucrurile acestea?

Christian se indeparta, retragandu-se dindaratul masutei sale.

— Nu vi se pare o coincidenta stranie? Ati primit amenintari o perioada lunga de timp, dupa care unul dintre prietenii cei mai apropiati ai dumneavoastra e gasit mort? Am aflat, de asemenea, ca probabil a fost ucis.

— Ucis? intreba Christian, ascunzandu-si sub masa mainile, care ii tremurau ingrozitor.

— Da, trupul sau prezenta urme de rani, indicand faptul ca a fost victima unui atac. Aveti idee daca Magnus Kjellner a primit si el amenintari? Sau stiti cine v-ar fi putut trimite dumneavoastra acele scrisori?

— Nu stiu nimic in legatura cu asta. Absolut nimic.

— Dar s-ar parea ca va aflati in vizorul cuiva si nu ar fi absurd sa presupunem ca persoanele apropiate de dumneavoastra ar putea fi luate in tinta, la randul lor. Aveti vreun membru al familiei care sa fi primit asemenea amenintari?

Christian nu fu in stare decat sa dea din cap. Imaginile incepura sa i se aglomereze in minte, iar el le indeparta rapid. Nu le putea lasa sa puna stapanire asupra lui.

Fragment din:

— Din cate am inteles, amenintarile au aparut inainte de toata valva din presa odata cu lansarea cartii. Ceea ce pare sa indice faptul ca lucrurile sunt de natura personala. Aveti ceva de comentat cu privire la asta?

Din nou, Christian scutura din cap, de data aceea, cu mai multa forta. Isi inclesta falcile atat de strans incat fata ii paru o masca impietrita. Voia sa fuga de toate acele intrebari, sa nu se mai gandeasca la ea si la faptul ca, dupa atatia ani, il prinsese, intr-un final, din urma. Nu accepta sa o mai primeasca inapoi. In acelasi timp, realiza ca deja era prea tarziu. Ea deja ajunsese acolo; nu ii mai putea scapa. Poate ca de fapt nu fusese vreodata capabil sa-i scape.

(…)

In clipa aceea, Christian se ridica. Merse de-a lungul bibliotecii, intra in toaleta si inchise usa in urma sa. Tresari atunci cand isi vazu in oglinda chipul. Era ca si cum l-ar fi privit un strain. Nu se recunoscu deloc. Inchise ochii si, cu mainile pe chiuveta, se apleca inainte. Respiratia ii era accelerata si inabusita. Prin puterea vointei, incerca sa-si incetineasca pulsul si sa recapete controlul. Insa viata sa era pe cale de a-i fi rapita. Stia asta. Candva, demult, ea ii luase totul, iar in clipele acelea, se pregatea sa o faca din nou.

…Și devine o fiară

… și dintr-o dată vine falia:

îți dai seama că jurnalul ei a fost falsificat, și că femeia aceasta, după cinci ani de mariaj, observă adulterul soțului cu o puștoaică. Și devine o fiară. Acea femeie minunată, omniînțelegătoare, te ia din Updike, Oz, Marc Levy și Douglas Kennedy și te duce cam către Misery-ul lui Stephen King. Și vine romanul numărul doi, romanul înscenării. Femeia aceasta dispare și face în așa fel, încât pas cu pas, cu o aluviune înfiorătoare de amănunte, de detalii și de dovezi, însămânțate ici și colo cu o imaginație absolut diabolică, îi înscenează deci vinovăția soțului ei…

(Dan C. Mihăilescu, ”Omul care aduce cartea”, Pro Tv)

 

 

Sursă: PRO TV

Citiți aici un fragment din thrillerul FATA DISPĂRUTĂ de Gillian Flynn 

  

Ben Affleck și Rosamund Pike vor juca în ”Fata dispărută”

De la frustrarea lui “Ți-am spus eu?” la certurile legate de bani, de la experiențele banale comune interpretate complet diferit și până la neputința acumulată ori discursurile paralele, Fata dispărută e un raft enorm de pe care doi oameni care trăiesc împreună își pot alege simptomele cunoscute.

Așa că nu ajută să te apuci de lectura asta, dacă tocmai te-ai certat cu partenerul.

(…)

Fata dispărută vinde o poveste despre manipulare, despre căsnicii eșuate și crimă. Despre minciunile pe care ni le spunem singuri, despre felul în care ne “împachetăm” și imaginea pe care o “vindem” celorlalți. Și despre ce anume rămâne după ce ai rupt ambalajul.

Critica de specialitate a apreciat mai mult primele două cărți ale lui Flynn (Sharp Objects/ 2007 și Dark Places/ 2010), dar Fata dispărută a fost extrem de bine primită de public. A vândut peste 2 milioane de exemplare în mai puțin de un an și, în curând, va fi și film.

Casa de producție a lui Reese Witherspoon și 20th Century Fox au cumpărat drepturile, Gillian Flynn scrie deja scenariul, David Fincher a fost anunțat drept regizor, iar Ben Affleck și Rosamund Pike (foto) ar urma să joace în rolurile principale.

Între timp, editorul nu se sfiește să anunțe că succesul lui Gone Girl marchează un moment important din punct de vedere editorial: o modificare în apetitului cititorilor, de la chick lit către female noir.

Lăsând deoparte grija editurilor pentru gustul publicului feminin, nevoia de a împărți literatura pe sexe de cumpărători sau de a urmări trenduri, mi-au plăcut întotdeauna o carte polițistă ori un film care să mă țină în priză.

   

Fragment din cronica Iuliei Verbancu de pe blogul Cărtureștilor