Archive for martie, 2012



Cu cel mai celebru titlu al doctorului Thomas Harris ne aflam in panteonul cartilor de self-help care s-au vandut in peste 10 milioane de exemplare.

Simbol al boom-ului psihologiei pop din anii ’60 si ’70, cartea apare inclusiv intr-un episod din Seinfeld, in care Jerry soseste in propriul apartament unde il descopera pe George Costanza citind pe canapea, in pragul unei depresii, Eu sunt ok – tu esti ok.

Secretul acestui succes consta in modalitatea ingenioasa in care autorul sintetizeaza conceptele de baza ale analizei tranzactionale si le propune audientei largi. Teoria lui Eric Berne, parintele acestei orientari psihologice, este expusa sub forma unor idei extrem de pragmatice, cu aplicabilitate rapida, genul de idei simple, dar patrunzatoare, si care, odata asimilate, incep sa-si arate efectele in viata de zi cu zi.

Dinamicile comportamentului uman iau diferite forme pentru ca la baza creierul nostru se raporteaza in 4 feluri diferite la lume, numite oficial de autori pozitii de viata:

  1. Eu sunt ok, tu nu esti ok;
  2. eu nu sunt ok, tu esti ok;
  3. eu nu sunt ok, tu nu esti ok; si preafericitul si aspirationalul
  4. eu sunt ok, tu esti ok.

Inainte de a explica relevanta covarsitoare pe care o au aceste pozitii de viata, este necesar sa ne familiarizam cu Sistemul PAC, alt concept fundamental in analiza tranzactionala, adica sistemul Parinte-Adult-Copil. Tributar in mare parte psihologiei individuale a lui Alfred Adler, prin faptul ca valorifica maxim modul in care preluam criteriile si regulile parintilor si le ducem cu noi peste tot si in orice situatie, PAC contine ceea ce noi insine continem: un Copil care mentine in noi propria sa filosofie (copilareasca) de viata, de obicei fragila, nerealista  si dezavantajoasa, creata in primii 5 ani dupa nastere, un Parinte care vorbeste prin noi cu regulile, critica si morala preluate de la, evident, parintii nostri (acestea vor fi inregistrate ca adevaruri indubitabile) si un Adult care isi da toata silinta sa medieze intre primii doi, sa fie realist si sa intampine probleme vietii cu maturitate rezonabila, dar mai ales sa testeze veridicitatea informatiilor stocate in Copil si in Parinte.

Fiecare dintre noi este toate cele trei la un loc si uneori facem trecerea de la Parinte la Copil si de la Copil la Adult (sau oricare alta combinatie de trei luate cate trei) in numai cateva minute. Chiar daca Eric Berne refuza comparatia Parintelui, Adultului si Copilului cu sistemul psihanalitic Eu-Se-Supraeu, continuturile lor sunt insa mai degraba asemanatoare, decat diferite, analiza tranzactionala folosindu-se cu succes de instrumentele lui Freud si Adler.

Revenind la pozitiile de viata, punctul de plecare consta in semnificatia copilariei mici pentru fiecare dintre noi. Cand ne nastem, suntem inferiori celorlalti si in totalitate dependenti de ceilalti. Pentru ca avem nevoie de parintii nostri, facem tot posibilul sa fim buni si ne temem ca am putea fi rai si i-am putea indeparta. Aceasta este esenta lui „Eu nu sunt ok”, adica prima concluzie pe care o tragem si o simtim cu totii in viata.

   

Continuarea recenziei semnată de psihoterapetul Mihaela Costea, pe CafeGradiva.ro.

    

Reclame

Ne adaptăm ruşinii prin comportamente de evitare, de ascundere sau de retragere care cu toate ne alterează relaţia cu ceilalţi. Şi totuşi, sfârşim întotdeauna să ieşim din ruşine, dar o facem ca şi cum am părăsi o vizuină.

Cu vârsta, ea scade în amploare deoarece am devenit mai puternici, mai încrezători şi, cu personalitatea mai matură, ne acceptăm aşa cum suntem, acordând mai puţină putere privirii celorlalţi. Ruşinea este mai puţin vie căci emoţiile noastre mai puţin intense sunt mai uşor de stăpânit. Însă nu e deloc o raritate ca ruşinea să revină într-o formă opusă, prin adoptarea unei atitudini de superioritate.

Prezentă la Bordeaux cu o seară în urmă la o reuniune în cadrul sinagogii, o doamnă mi-a povestit cum, pe când era copil în timpul celui de-al Doilea Război mondial, fusese obligată să-şi schimbe numele ca să-şi salveze viaţa. Ascunzându-şi rădăcinile evreieşti, ea a supravieţuit, doar că fetiţa murea de ruşine când îi auzea zilnic pe curajoşii ţărani care o adăposteau explicându-i cum aveau dificultăţi financiare din cauza evreilor care erau responsabili pentru declanşarea războiului. După Eliberare, unică supravieţuitoare a familiei sale, ea a continuat să-şi ascundă originea, până-ntr-atât de impregnată îi era ruşinea în memorie. Femeia gândea într-o manieră destul de confuză:

„Am aparţinut unei familii evreieşti responsabilă de nefericirea bravilor oameni care m-au ascuns la ei! E suficient să ascund că sunt evreică pentru ca toată lumea să mă simpatizeze, dar dacă aş rosti cuvântul «evreu», cei pe care îi iubesc ar deveni ostili”.

De la secretul ce-i salvase viaţa în timpul războiului ea trecuse la ne-spusul ce-i îngăduia să trăiască în armonie cu semenii săi. Desigur că ar fi preferat să spună adevărul şi să nu mai existe niciun secret, dar, pentru ca aşa ceva să se întâmple, ar fi fost nevoie ca anturajul să-i acorde cuvântul.

Într-o zi, pe când avea mai mult de şaizeci de ani, luând ceaiul la o prietenă, doamna a spus:

„Ştiţi, de fapt sunt evreică”.

Vecina şi-a urmat firul conversaţiei de până atunci, de parcă această „mărturisire” n-ar fi avut nicio legătură cu tema discuţiei lor. Prin această simplă declaraţie, în câteva cuvinte doamna de origine evreiască izbutise să descopere cum detractorul său intim sfârşise prin a tăcea. Şi-atunci, cu prilejul fiecărei întâlniri, ea spunea:

„Ştiţi, sunt evreică”.

Vecini începuseră să se intereseze de Shoah, deoarece mentalitatea se schimbase şi povestirile celor din jur nu mai aduceau în prim-plan aceleaşi teme. Câţiva au crezut că doamna încerca să atragă atenţia asupra ei, interpretând drept aroganţă ceea ce pentru ea nu era decât plăcerea prilejuită de libertate.

Fragment din volumul

Mai bine mor decât să spun. Ruşinea

de Boris Cyrulnik


Poetul publicat anul trecut la Pandora M cu volumul Orice (Uverturi & Reziduuri), a fost premiat luni la cea de-a 6-a ediție a Premiilor ”Observator Cultural”.

Despre combinația de jucăuș, parodic și autoironic ce definește ”poezia vie” a lui Gherguț scria acum un an revista băcăuană Ateneu:

***

Nu credeam (nici eu) să-nvăţ a râde citind poezie, dar Sorin Gherguţ reuşeşte performanţa de a converti intertextualitatea postmodernă în umor inteligent şi, totodată, poetic. De la Marin Sorescu încoace puţini sunt cei care să fi reuşit să îmbine registrul liric şi cel comic cu o asemenea dezinvoltură.

Lejeritatea este cuvântul definitoriu al cărţii. Gherguţ trece prin literatură sprinten, fără inhibiţii, parodiază în stânga şi-n dreapta, cu un firesc de invidiat:

„vameşului îi şade bine cu frontiera/ spaţiului, desigur, cu sfera/ semnelor le stă bine cu nodurile”.

Umorul său poetic devine un modus vivendi. Se pot cita în acest sens zeci de versuri:

„(toate drumurile noastre au la capete dezastre)”, „supt cu paiul de o nu chiar străină, cu gust rujată (cu rost deschisă) gură”, „pe o stradă nu ştim care/ care va să zică că nu le are” etc.

De altfel, e suficient să enumerăm subcapitolele cărţii pentru a înţelege întreaga partitură. Ele se cheamă rigor vortex, şlagăre în devenirePaper Gem, jacks files, Orice final. Poetul scoate efecte remarcabile din orice. Iată-l cum traduce, subversiv, un titlu de text: out of time and back in time, care devine „clipă stai, revin în cinci”. Un altul sună cum nu se poate mai autoironic, (şlagăr în devenire), şi începe astfel:

„nu mă lăsaţi (vă rog frumos) să mor/ la marginea nici unei mări”.

În tot ceea ce scrie, poetul e un umorist melancolic.

(Fragment din cronica lui Adrian Jicu, ”Sorin Gherguț – poezia vie”)


Când există mai multe personaje în desen, apropierea a două dintre ele implică în mod necesar îndepărtarea de ceilalţi, îndepărtare pe care va trebui să o interpretăm.

 

Dacă subiectul însuși este cel care se reprezintă la distanţă de ceilalţi, aceasta indică dificultatea pe care o resimte de a stabili relaţii cu restul familiei, fie din agresivitate împotriva ei, fie pen- tru că se simte exclus.

De exemplu, Jean-Paul, 9 ani, înfăţișează cuplul parental strâns unit, iar în planul din spate, net separat de cei doi, un băiat de 8 ani cu care se identifică. În schimb, el înfăţișează, văzut prin transparenţa corpului mamei, un bebeluș–fetiţă de un an.

În realitate, Jean-Paul are două surori mai mari și un frăţior de 5 ani. Este un copil inteligent, care avea rezultate bune la școală, dar, de un an, activitatea lui școlară a devenit mediocră, iar personalitatea i s-a schimbat. Nu pare de vârsta pe care o are în realitate: este un copil mic de statură, delicat și tandru, blând și afectuos. Nu îl brutalizează pe fratele mai mic, dar cere să fie alintat ca acesta, vrea să o sărute întruna pe mama lui și insistă să vină în patul cel mare.

Fragment din cartea:


Piesele puse in scena de Chris Simion se joaca, de ani buni, cu casa inchisa, iar proiectele ei i-au adus laolalta, de nenumarate ori, pe actorii nostri cei mai mari. Dar Chris Simion nu s-a oprit la teatru: a regizat si spectacole si a scris carti de succes. Suficiente motive pentru un interviu-portret realizat de revista Marea Dragoste/Tango. Regizoarea a vorbit despre profesia ei, despre teatrul independent – D’AYA – pe care l-a fondat alaturi de scriitorul Pascal Bruckner, despre sotul ei, actorul Gabriel Fatu, despre dragoste si iubiri, dar și despre cea mai recentă carte, apărută la Trei. Citiți întregul interviu. Merită!

Iată și trei dintre răspunsuri:

Marea Dragoste/Tango: Ai publicat sapte carti pana acum. Pe care dintre ele o consideri cea mai reusita si de ce?

Chris SimionCE NE SPUNEM CAND NU NE VORBIM, am scris-o in opt ani, a fost publicata de Editura Trei. Cea mai recenta este intotdeauna cea mai reusita.

Marea Dragoste/Tango: In perioada aceasta, ce mai scrii? Si ce mai pui la cale la teatru? Povesteste-mi, te rog, si despre calatoria ta in India si despre cum te-a influentat asta cand ai pus in scena Maitreyi…

Chris Simion: Am inceput un nou roman si ma joc din cand in cand scriind povesti. Proiecte pe rol sunt spectacolele din club, din Godot de exemplu: „Dragostea dureaza 3 ani”, „Te iubesc! Te iubesc?” si „Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, iar in teatru am „Maitreyi” dupa Mircea Eliade, „Oscar si Tanti Roz” la Teatrul „L.S.Bulandra” si „Omul Pescarus” sau “Drumul spre Frumos”, la Grand Cinema Digiplex in Mall Baneasa. Este primul spectacol de teatru acrobatic facut in Romania, inspirat de Cirque du Soleil si realizat dupa nuvela „Pescarusul Jonathan Livingstone”.
India este o iubire din liceu, am avut o bursa la Sanskriti Kendra in New Delhi, am fost de doua ori in turneu in 8 orase. India este o lectie majora de viata pentru mine.

(…)

Marea Dragoste/Tango: Cum v-ati cunoscut, tu si Gabriel Fatu? De cati ani sunteti casatoriti?

Chris Simion: Ne cunoastem de 14 ani, din facultate, de cand eram studenti, de cand umblam cu troleul, stateam in camin si imparteam un iaurt sau un colt de paine. El imi scria scrisori de dragoste si mi le lasa la portar, eu ii raspundeam… Si, dupa cateva luni de zile in care s-a plictisit de cat m-a curtat, ne-am dat intalnire, pe banca, in parcul de la Unirea, si ne-am logodit cu cerceii pe care ii aveam eu in ureche.

Citește și: To: zmeul_albastru@yahoo.com

    


GAUDEAMUS Cluj-Napoca, ediţia a XIII-a, se va desfăşura în Piaţa Unirii – Matei Corvin, într-un pavilion expoziţional mobil.

Programul de vizitare va fi următorul: 28 martie – 1 aprilie, de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, duminică între orele 10.00 şi 14.00.

Grupul Editorial TREI vă asteaptă cu noutăţi şi reduceri de 30% !

Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.



121.ro si Editura TREI te invita la Clubul pentru suflet. Descopera in fiecare luna o noua carte pe teme de dezvoltare personala, psihologie si autocunoastere. Ne intalnim, citim, discutam si incercam impreuna sa parcurgem drumul spre sufletul nostru.

Vreti sa aflati prin ce difera un zambet fericit de un suras fortat? Doriti sa stiti ce sentimente ascunde copilul, partenerul sau seful dumneavoastra?

In luna martie 121.ro si Editura TREI iti propun o intalnire interactiva pe marginea cartii

Emotii date pe fata – de Paul Ekman

GAZDELE INTALNIRII: Daniela Fugaru Kammrath, redactor sef 121.ro
si
Mirela Horumba, psiholog, consilier, psihoterapeut

Te asteptam marti, 27 martie, ora 18:30 la libraria Carturesti din AFI Palace Cotroceni

INSCRIERE:
Pentru a te inscrie la intalnire, intra pe site-ul 121.ro si da click pe cuvantul PARTICIP aflat atat in partea din stanga – sus, cat si la finalul invitatiei la acest eveniment. Confirmarea se face apoi prin logarea cu datele tale de utilizator 121.ro


Cu mult timp în urmă, un asasin de monştri a învăţat cum să umble cu astfel de forţe.

Tatăl său fusese o zeitate care dorise să elibereze lumea de monştri şi, cunoscând nevoia existenţei unui războinic tânăr şi brav care să îndeplinească această sarcină, a venit pe pământ, s-a căsătorit cu o fată tânără şi a plecat după ce ea a rămas însărcinată. Copilul s-a născut şi a crescut devenind un tânăr autosuficient. Mama nu i-a dezvăluit niciodată identitatea tatălui său, în ciuda rugăminţilor fiului, şi astfel a sosit vremea când tânărul a decis să-şi găsească tatăl.

Căutările lui l-au dus într-o călătorie plină de primejdii. S-a confruntat cu multe dificultăţi şi obstacole în drumul său, fiecare punându-i caracterul la încercare, fiecare întărindu-i hotărârea, fiecare sporindu-i capacităţile şi forţele. A trecut timpul şi, cu determinare şi ceva noroc, a ajuns în cele din urmă la palatul tatălui său.

Tatăl a fost atât de încântat să descopere că fiul său adoptase misiunea de a elibera lumea de monştri, încât i-a dăruit un arc şi o săgeată fermecată. Astfel înarmat, tânărul războinic a pornit în căutarea şi eradicarea monştrilor care înspăimântau poporul său.

Fragment din 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Folosirea metaforelor în terapie de George W. Burns

Nu a străbătut cale lungă şi l-a şi întâlnit pe Monstrul Foamei. Şi-a ridicat arcul şi săgeata, le-a îndreptat către inima monstrului şi a strigat:

— Pregăteşte-te să mori. Multor oameni le e foame din cauza ta. Îi faci să se chinuie şi să simtă un disconfort. Te voi elimina şi îi voi elibera de foame.

Monstrul s-a uitat în ochii lui şi l-a întrebat:

— Sigur asta vrei? Recunosc că le produc un disconfort oamenilor, dar gândeşte-te şi la ce beneficii le aduc. Fără senzaţia de foame, nu şi-ar dori să plece în căutarea hranei lor. Fără foame, ar sta locului şi ar muri. Le dau imboldul de a căuta mâncare şi a supravieţui. Uită-te mai bine la modurile în care aş putea fi util, în loc să încerci să mă distrugi. Încetează să mă vezi ca pe un monstru şi examinează cum aş putea ţine oamenii sănătoşi, mulţumiţi şi fericiţi.

Tânărul războinic a intuit adevărul care rezida în cele spuse de monstru. Poate că nu era chiar atât de monstruos, în definitiv, iar disconfortul pe care-l crea îşi avea şi beneficiile-i esenţiale. Drept urmare, tânărul războinic a cruţat viaţa monstrului, gândindu-se că poate era mai bine să se arate prietenos faţă de el decât să-i distrugă forţa.

Mai târziu, a dat de Monstrul Iernii. Iată un monstru care trebuia cu siguranţă să fie eliminat, aşa că şi-a ridicat arcul şi săgeata.

— Aduci frigul şi întunericul în viaţa poporului meu, l-a provocat. Ne faci să tremurăm de frig şi, uneori, eşti atât de îngheţat încât oamenii mor. Trebuie să te distrug.

— Da, a replicat Monstrul Iernii. Ce spui tu este corect. Aduc eu frigul şi întunericul în vieţile voastre, dar gândeşte-te câtă nevoie aveţi de mine. Aduc şi ploaia care vă umple râurile, vă udă culturile şi vă adapă animalele pe care le vânaţi. Pregătesc drumul pentru căldura şi frumuseţea primăverii. Fără mine, nu ar exista primăvară şi fără primavară animalele de care aveţi nevoie pentru hrană şi îmbrăcăminte nu s-ar împerechea şi nu s-ar reproduce.

Tânărul războinic şi-a dat seama că ceea ce spunea Monstrul Iernii era adevărat. El nu reprezenta numai frigul şi relele, aşa cum îl percepuse mai întâi, ci oferea şi multe de care poporul său avea nevoie. Dacă oamenii s-ar putea bucura de aceste beneficii mai degrabă decât să se gândească doar la frig şi mizerie, vieţile lor ar fi mai bogate. Aşa că i-a cruţat viaţa şi s-a arătat prietenos faţă de el.

Tot continuându-şi drumul, a întâlnit Monstrul Suferinţei.

— Aha! a strigat tânărul războinic. În fine am găsit un monstru de care umanitatea se poate dispensa. Nimeni nu vrea să sufere. Pregăteşte-te să te ucid.

— Ştiu ce gândeşti, a spus Monstrul Suferinţei. Crezi că le produc oamenilor durere inutilă, chin şi nefericire. Consideri că le-ar fi mai bine fără mine. Dar te-ai gândit vreodată la beneficiile pe care le aduc oamenilor? Datorită mie oamenii învaţă, cresc şi se dezvoltă. Îţi aminteşti când, copil fiind, apropiai mâna prea tare de foc şi simţeai durerea căldurii? Suferinţa ta era scurtă, dar ai învăţat din experienţa ta. Acea învăţătură te-a protejat, poate chiar ţi-a salvat viaţa. Oamenii cresc prin suferinţă. Ei învaţă din suferinţa lor. Că mă placeţi sau nu, aveţi nevoie de mine.

Tânărul războinic şi-a schimbat scopul misiunii care-l atrăsese iniţial. Scopul său era acum să se arate prietenos faţă de ceea ce crezuse că erau monştri, căci avea multe de învăţat de la ei.

Cât de diluată este homeopatia


Înainte să avansăm într-ale homeopatiei și să cercetăm dacă funcționează sau nu cu adevărat, mai avem o problemă esențială pe care trebuie s-o rezolvăm.

Cei mai mulți oameni știu că remediile homeopatice sunt diluate într-o asemenea măsură, încât nu mai rămân deloc molecule în doza pe care o primesc. S-ar putea însă să nu știți întocmai cât de diluate sunt leacurile cu pricina. Diluarea homeopată obișnuită este de 30C: asta înseamnă că substanța originală a fost diluată, pornindu-se de la concentrația de o picătură la o sută, de alte treizeci de ori. În secțiunea „Ce este homeopatia?“ de pe site-ul Societăţii Homeopaților, cea mai cuprinzătoare organizaţie a homeopaţilor din Regatul Unit, vă va spune că „30C conține mai puţin de o parte la un milion din substanța originală“.

„Mai puțin de o parte la un milion“ e, aș zice, o afirmație modestă: o preparare homeopatică 30C înseamnă diluarea unei unităţi în 100 la puterea 30 ori, mai degrabă, 10 la puterea 60, adică unu urmat de șaizeci de zerouri. Ca să evităm orice neînțelegeri, înseamnă diluarea unei unități de substanță în 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 sau, folosind „termenii“ Societăţii Homeopaţilor, „o parte la un milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion“. Este, într-adevăr, „mai puţin de o parte la un milion din substanţa originală“.

Spre comparație, într-un bazin de înot olimpic există doar 100.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000. de molecule de apă. Imaginați-vă o sferă de apă cu un diametru de 150 de milioane de kilometri (distanța de la Pământ la Soare). Luminii îi ia opt minute ca s-o străbată. Închipuiţi-vă o sferă de apă de mărimea asta, cu o moleculă de substanţă în ea: aceasta e diluarea 30C.

  

    


Editura Trei participă în perioada 23-25 martie 2012, la  cea de-a XX-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie” – Timişoara.

SICAP 20, este organizat de Facultatea de Psihologie a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor (România), Departamentul de Ştiinţe Politice, Sociale şi ale Comunicării al Universităţii Salerno (Italia), Asociația Franceză de Criminologie (Franța) şi Penitenciarul Regional pentru Minori și Tineri din Kecskemét (Ungaria).

Tema acestei ediţii a SICAP este „Devianţă şi normalitate”, pe parcursul celor trei zile urmând să se susţină lucrări și workshop-uri în cadrul următoarelor secţiuni: Psihologia sănătăţii şi psihiatrie, Psihoterapie, Psihologia educaţiei, Psihologie organizaţională, Psihocriminologie.

Evenimentul se adresează îndeosebi specialiştilor şi studenţilor cu cercetări în domeniul ştiinţelor socio-umane şi medicale, dar şi celor care doresc să audieze lucrările simpozionului care va beneficia de participarea a numeroase personalităţi din învăţământul universitar românesc şi din străinătate, precum și de participarea a numeroși practicieni din Europa.

Simpozionul este creditat atât de către Colegiul Psihologilor din România, cât şi de Colegiul Medicilor din România.


%d blogeri au apreciat asta: