Tag Archive: Pascal Bruckner



Fiul cel bunO confesiune scrisă la rece, dar trăită, asumată plenar, aşa cum autorul ei a făcut mereu cu viaţa şi scrisul lui, este Fiul cel Bun (Editura TREI, 2014, traducerea, din franceză, într-o excelentă limbă românească, îi aparţine lui Doru Mareş), un nou volum în seria de autor a lui Pascal Bruckner.

Vechi prieten al lumii culturale româneşti, pe care şi cu acest prilej a onorat-o prin prezenţa sa la lansarea cărţii, dar şi la proiecţia ultimului film al lui Roman Polanski, din 2012, Lunes de fiel, la Institutul Francez. Trecînd peste aspectele mondene – care ar trebui să ne bucure, Pascal Bruckner fiind un intelo şi écrivain de clasă – şi peste numeroasele lui titluri deja accesibile în româneşte, să remarcăm statutul cu totul special al acestui op. Nici măcar voluminos – sub 200 de pagini –, dar extrem de miezos. De ce? Pentru că Pascal Bruckner îşi proiectează parcursul biografic fără să producă nici memorii, nici amintiri siropoase, nici judecăţi etice.

Considerat evreu fără să fie evreu, asumîndu-şi această postură de minoritar – sau, dacă nu, de marginal, mereu pus să se justifice fără să se justifice –, Bruckner construieşte un personaj memorabil. Propriul părinte, un intelectual violent şi agresiv, cu opţiuni ferme antisemite şi rasiste, un colabo în trecut, un reacţionar conservator într-un prezent fluid. Personaj fabulos. Fără patimă şi umori, curiosul Bruckner încearcă să înţeleagă destinul unor oameni din apropierea lui. Care i-au marcat modul de a gîndi şi de a percepe lumea. Indiferent dacă e vorba de Sartre, căruia i se face un portret remarcabil, de părinţii săi, de Alain Finkelkraut, prietenul cel bun – cu care s-a certat, altminteri, de multe ori –, sau de profesorii lui cu nume clopoţitoare, de la Roland Barthes la Vladimir Jankélévitch.

Un scriitor de succes care nu se menajează, care vrea să priceapă şi să justifice nu doar idei, ci şi atitudini şi opţiuni. Intelectuale şi existenţiale. Franceze. Îi reuşeşte pe deplin. Un camusian, aş zice, fie şi cu teama de a fi greşit înţeleasă. 

Cronică apărută în Observatorul cultural

  

Reclame

Acasă, fusesem multă vreme micul împărat în jurul căruia trebuia să se învârtă totul.

 

Evoluam sub privirile iubitoare ale mamei, mă simțeam necesar, viața nu‑mi era inutilă. Cocoloșeala asta mă mai și enerva uneori, așa că‑i spuneam ca s‑o tachinez: ”Prea mă iubești mult! Mai lasă‑mă și pe mine să respir!”. Dar nu m‑aș fi depărtat un milimetru de ea. Temele mi le făceam alături, în bucătărie. Puneam masa și o ajutam să aleagă lintea și să curețe morcovii. Inventasem împreună o metodă de învățare a ortografiei cu baronul Circumflex, contele Subjunctiv, prințesa Sedilă și cardinalul Ghilimele. Fără îndoială, pe vremea aceea mi s‑a alcătuit o imagine a cuplului care m‑a urmărit multă vreme: a sta la adăpost în brațele femeii iubite, întinzându‑le pe ale mele către femeile care trec.

  

Lansarea e AZI!!!

poster-brukner-fiul cel bun

 

Luam lecții de pian, în oraș, cu o anumită domnișoară Zay, fiica, aveam s‑o aflu peste douăzeci de ani, a lui Jean Zay, fost ministru al Educației Naționale pe vremea Frontului Popular, asasinat în 1944, fiindcă era evreu, de către o miliție aflată sub ordinele guvernului de la Vichy. Mi‑a rămas în amintire ca o femeie micuță, ștearsă și singură, pe care o întrista lipsa mea de perseverență. Eu o imploram să mă inițieze în jazz, ea mă trimitea la Debussy, vârf al modernității, după cum afirma. Pentru fiecare ședință, mama îmi pregătea niște sendvișuri enorme cu friptură de vită, care îmi reduceau la zero și bruma de atenție de care aș mai fi putut da dovadă.

Plecam acasă greoi, necăjit că iar îmi dezamăgisem profesoara. Și când m‑am prezentat la Conservatorul regional cu o sonată ușoară totuși a lui Mozart, am eșuat într‑un crescendo de note false. Mama era consternată, visândumă un Dinu Lipatti și primind, în schimb, o nemeritată lecție din partea unui nătâng emotiv.

Când, mai târziu, am descoperit în sfârșit bluesul, boogie‑woogie‑ul, swingul, jazzul, am simțit nevoia să mă întorc s‑o mai văd pe femeia aceea atât de răbdătoare, atât de tristă și să‑i zic: ”Ia spuneți, doamnă, improvizăm și noi ceva, la repezeală, pe clapele astea?”

Fragment din FIUL CEL BUN, roman autobiografic de Pascal Bruckner

 


Pascal Bruckner se întâlneşte cu cititorii din România, joi 12 iunie, ora 18.30, în Librăria Cărtureşti-Verona. El va lansa romanul său confesiv FIUL CEL BUN.

IATĂ ȘI UN FRAGMENT:

 

Un alt episod mi‑a decis înclinațiile.

Eram la Clusaz împreună cu niște studenți pentru vacanța de Paște. Alături de prietenul meu Laurent Aublin, vecin de dormitor la internatul Liceului Henri IV, am cunoscut două surori de șaisprezece și șaptesprezece ani. În definitiv, nici noi nu aveam mult mai mult. Eu am flirtat cu cea mai mică, o blondă frumușică, iar ea m‑a invitat să trec să‑i spun la revedere în tabăra de la ieșirea din sat.

Pe la unu noaptea, am intrat într‑un dormitor cu vreo treizeci de paturi. Ținându‑mă de mână, fata m‑a tras spre al ei. Sforăieli ușoare conversau parcă, în șoaptă, alternând, uneori, cu oftaturi ori scurte pufnete nazale. De pe paturile de sus, atârnau brațe tragice ori picioare neînsuflețite, cu șosetele nescoase. Prezența unui băiat a trezit ființele adormite.

Ne‑am înlănțuit ca doi copii neîndemânatici, încercând totul fără a termina ceva. Multe mi‑a dat voie să fac, nimic nu mi‑a permis. În tăcerea din preajmă, sărutările și mângâierile noastre răsunau ca niște tunete. Eram spionați. Saltelele scârțâiau, trupurile se răsuceau iar și iar și mica mănăstire a somnului se transforma într‑un stup zumzăitor.

Îmbrățișările noastre neduse până la capăt trezeau în fiecare nebănuite pofte. În zori, iubitei i s‑a făcut foame și a devorat o pungă de bomboane. Maxilarele îi ronțăiau la urechea mea. Aș fi dorit să fiu migdala ori pralina pe care‑o spărgea în dinți, care cobora de‑a lungul esofagului, îi naviga prin vene și concura la creșterea trupului ei extraordinar. Pe la șase dimineața, m‑a trimis la plimbare, fiindcă urmau să apară supraveghetoarele. Am ieșit pe fereastră și am coborât pe un fel de jgheab pentru a‑mi recupera apoi rucsacul și pantofii. În fața mea, dincolo de culmile munților Aravis, soarele se ridica binecuvântând parcă noaptea mea de glorie.

   Nu uitați de lansare:

poster-brukner-fiul cel bun

 

Un paznic m‑a cules în plină operațiune de îmbrăcare, iar eu i‑am zâmbit pentru a‑l mai potoli. Pesemne mi se putea citi pe chip fericirea, iar el s‑a uitat la mine cu invidie, tot așa cum, în ziua de azi, îi invidiez eu pe sibariții, pe depravații, pe libertinii care pleacă noaptea să și‑o tragă. De la natură, nu sunt un gelos, preocupându‑mă mai mult de independența mea decât de derapajele morale ale celui de alături. Să știu însă că alții se distrează când pe mine mă copleșește mâhnirea, lucrul acesta mă calcă pe nervi. Bărbatul m‑a lăsat să‑mi iau tălpășița, așa că am prins un autobuz până la gara din Annecy.

Degetele încă mai păstrau aroma proaspetei iubite; opiumul savuros al pântecului ei mă îmbăta, așa că am hotărât să‑l păstrez cât mai mult timp cu putință pe pulpa arătătorului. Adulmecam nectarul aproape clipă de clipă. Ajuns la Lyon, am fost întâmpinat de mama, care m‑a privit suspicioasă, fiindcă ar fi trebuit să ajung în ajun.

— Doar știi că ești foarte bolnav, dacă mai faci și cine știe ce, riști ca lucrurile să se agraveze!

M‑am uitat ironic la ea, fiindcă decizia fusese luată: urma să‑mi dedic existența frumuseților trupului feminin.


Pascal Bruckner se întâlneşte cu cititorii din România, joi 12 iunie, ora 18.30, în Librăria Cărtureşti-Verona.

Alături de Pascal Bruckner, la evenimentul de lansare a ultimului său roman, unul autobiografic – Fiul cel bun –, se vor afla Svetlana Cârstean şi Magdalena Mărculescu.

Puţini scriitori au curajul să-şi dezvăluie secretele personale. Pascal Bruckner o face în paginile acestui roman-confesiune:

 

poster-brukner-fiul cel bun

 

În fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, fiul cel bun se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna. Va fi studentul lui Jankélévitch şi al lui Barthes, cel mai bun prieten al lui Alain Finkielkraut; considerat ca făcând parte dintre „intelectualii evrei” cu care se identifică fără a fi evreu, va iubi femei cu rădăcini îndepărtate, va fi un tată iubitor şi un scriitor de succes.

„De la albul pur al zăpezii din primele pagini şi până la împrejurările sordide în care tatăl său îşi va da sfârşitul, de la violenţa cuvintelor sale până la furia amestecată cu dragoste a fiului pentru tată, regăsim aici spectacolul cruzimii în toată virulenţa sa. Actorul principal e un nazist patetic, un ecologist fanatic, un căpcăun coleric, lângă care Pascal va rămâne, întotdeauna, fiul cel bun. Fiindcă dincolo de dispreţ şi de furie, acest roman este o mărturisire despre o iubire imposibilă, un monument închinat fricii şi iertării.” – Le Figaro

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier şi eseist, o figură emblematică a intelectualităţii franceze. La Editura Trei au apărut toate romanele sale (Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Copilul divin, Palatul chelfănelii, Iubito, eu mă micşorez!…, Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun!, Paria), precum şi volumele de eseuri (Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia perpetuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental).

Vă invităm la un dialog incitant cu Pascal Bruckner în Librăria Cărtureşti-Verona.

 


Cu multe titluri noi şi aşteptate de iubitorii de carte şi cu reduceri substanţiale (30% reducere la noutăţile editoriale şi cărţi la preţul fix de 10 lei), Grupul Editorial Trei s-a aflat şi la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţare aproape de cititorii săi.

002_targ

La Bookfest 2014, cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost:

Colecţia Young Fiction Connection s-a bucurat de un mare interes din partea adolescenţilor, cele mai căutate volume fiind:

Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost:

Vânzările Grupului Editorial Trei în cele cinci zile de târg au fost cu 10% mai mari faţă de ediţia precedentă a acestui eveniment.

Târgul de carte Bookfest 2014 a fost un bun prilej de a ne reîntâlni cu cititorii noştri şi de a le oferi cărţi interesante, care suntem siguri că le vor face mai frumoasă apropiata vacanţă de vară.

    


Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

Cărţi editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea un preţ promoţional de 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

Sperând să vă deschid apetitul, iată un TOP 15 al celor mai proaspete apariții din primăvara editorială (catalogul cu toate noutățile, aici: catalog_TREI_bookfest_2014).   

  

1-Bookfest2014            

15. Oraşul abisului de Alaistair Reynolds, carte galonată cu Premiul British SF Association 2002. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, o „Belle Epoque“ în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

14. Spune-mi adevărul, doctore!. Răspunsuri uşor de înţeles la cele mai importante şi mai dificile întrebări legate de sănătate de Dr. Richard Besser cu Jeanne Besser. Zdrobind 68 de mituri medicale, autorul răspunde la chestiuni de tipul: Telefoanele mobile cauzează cancerul? Pot să răcesc dacă stau în ploaie? Băuturile carbogazoase îngrașă?… și câte și mai câte!

13. Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci la Paris de Stanislas Pierret & Arnaul Littardi. Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării. Și la Bookfest, se lasă cu un eveniment (de lansare)!

12. Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor de Lawrence Cohen. O carte scrisă de autorul Rețetelor de jocuri care spune că a constatat ”o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului” și care crede că am putea vorbi chiar de o epidemie…

11. Să nu te întorci niciodată! de Lee Child. „Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frica în agresiune.“, scrie Kirkus Review. Versiunea cinematografică a seriei Jack Reacher a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.   

  2-Bookfest2014

  

10. De la Filosofie la Psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. ”A relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu”, îl descrie Observatorul cultural pe ”eroul” acestei istorii intelectuale.

9. Locuri întunecate de Gillian Flynn (pe care o știți deja din Fata dispărută). „Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existenţa sordidă a indivizilor lipsiţi de moralitate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.”, aprecieză Daily Mail.

8. De 19 ori Katherine de John Green. După Căutând-o pe Alaska, autorul vine cu o nouă poveste plină de umor și de replici deștepte. ”Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.“, recenzează teenreads.com. E o carte în care personajul principal vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor. Hm!

7. Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda. Care sunt ingredientele necesare pentru formarea unui cuplu armonios? Ce fel de prejudecăţi pun în pericol împlinirea sexuală? Și cum pot fi prezise şansele pentru o relaţie durabilă? Aflați răspunsurile completând cele 24 de teste (validate științific) propuse de psihologul american.

6. Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative de Horia Pătraşcu. ”Cartea explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.   

 3-Bookfest2014

  

5. La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre, un autor care știe toate trucurile pentru a te prinde în lațul său narativ. „Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, se citeşte pe nerăsuflate”, scrie Les Echos.

4. Românii la psiholog: Interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi consemnate de Iuliana Alexa. Redactorița-șefă de la ediția românească a revistei Psychologies discută despre cuplu, maturizare, parentaj și psihoterapie cu 27 de nume importante ale psihoterapiei românești (Ion Vianu, Irina Holdevici, Vera Șandor, Diana Vasile), dar, ca un bonus, și cu 9 somități din Occident (Franz Ruppert, Nossrat Pesseschkian etc.).

3. Fiul cel bun de Pascal Bruckner. Un surprinzător roman-confesiune: în fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, ”fiul cel bun” se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankelevitch şi al lui Barthes, un tată iubitor şi un scriitor de succes…

2. Minţi conducătoare. Istorii de viaţă ale liderilor mondiali a celebrului psiholog american Howard Gardner. Lucrarea psihologului de la Harvard nu este o banală carte despre leadership, ci o abordare nuanțată a traseului, charismei și influenței mai multor lideri ce-au marcat secolul XX: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Mahatma Gandhi etc.

1. EPIC. Legende fantasy de John Adams. Aveți acum traducerea unei antologii de zile mari cu nume impresionante. „O vitrină excelentă a tot ce are mai bun literatura fantasy actuală“, punctează Publishers Week. Îi veți regăsi aici pe George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a. Cu acest volum (și cu alte două la fel de noi – vezi aici), Editura Trei lansează o nouă colecție de literatură FANTASY 🙂  

 


S-ar putea să fie cel mai nebunesc roman al lui Bruckner.

● Pascal Bruckner, Iubirea faţă de aproapele, traducere din limba franceză de Vasile Zincenzo, Colecţia „Fiction Connection”, Editura Trei, 2013.

Liubirea-fata-de-aproapele_1_fullsizeogica lui arteziană (nu carteziană), comicul afrodiziac, pitorescul provocator al argumentaţiei epice şi desfrîul verosimilului fac ca, prin comparaţie, mult mai celebrele Luni de fiere să pară un mizilic stafidit.

Protagonistul poveştii, Sébastien, a ajuns „funcţionar din inerţie şi soţ din lipsă de imaginaţie.“ Are 30 de ani, iar cuminţenia asta ternă îl cam deranjează. O mînă pofticioasă care i se aşază pe genunchi într-o bună zi, pe o terasă pariziană, în timp ce mîna cealaltă îi oferă cu nonşalanţă două, apoi trei bancnote de 100 de euro, coboară asupra tînărului lumina revelaţiei: micul burghez îşi va construi o viaţă secretă, de gigolo.

Ideea nu e lipsită de nobleţe, dacă priveşti prostituatele ca pe „avangarda unei imense armate a binefacerii“, iar prestaţia lor – ca pe o „culme a altruismului“. Aşa că Sébastien se organizează: îşi amenajează micul său lupanar, îşi ia un nume de scenă, adică de aşternut – Virgile, „prin analogie cu poetul care l-a condus pe Dante din Infern în Paradis“ –, şi, treptat, „devotamentul erotic de masă“, plus „coiturile vrac“ îi asigură o clientelă destul de consistentă. Prostituţia lui însă, deşi caritabilă şi ceremonioasă, e în continuare laică. Fiorul divin va apărea abia odată cu ivirea Dorei – lasciva mistică, bambina bigotă, nurlia în a cărei poşetă portofelul stătea alături de un vibrator şi de un exemplar din Zohar. Cei doi se îndrăgostesc, apoi se transformă – cu metodă şi sistem – într-un cuplu de misionari ai amorului, oferindu-se tuturor cu frenezie şi împlinind astfel „o evanghelie a iubirii integrale“.

Complicaţiile ce decurg de aici sînt inimaginabile. Erosul extravagant, suspansul poliţist, conspiraţiile oculte şi umorul unei indecenţe perfect logice şi caste fac din acest roman rafinat-eseistic o carte de consumat cu delicii.

Recenzie publicată în Dilema Veche

  


Luca Niculescu (Digi TV): În Franţa are loc o dezbatere foarte aprinsă privind căsătoria între homosexuali. Au loc manifestări importante de ambele părţi, am impresia că mai ales din partea celor care se opun acestui proiect de lege. Sînteţi pentru această opoziţie?

Pascal Bruckner: Consider că opoziţia faţă de căsătoriile între homosexuali nu prea are de-a face cu homosexualitatea, este vorba, mai degrabă, de o opoziţie de ansamblu, la adresa guvernului lui Hollande. Cred că aici se amestecă mai multe lucruri. Pentru dreapta, care se dezintegrează, este o modalitate de a-şi strînge trupele, iar în spatele opozanţilor căsătoriilor gay se află opoziţia Bisericii Catolice, care se află în plină criză. Ştiţi că francezii nu prea mai merg la slujbă, numărul de preoţi este în scădere, Biserica Catolică traversează o criză de vocaţie, iar sosirea a cinci milioane de cetăţeni musulmani pe teritoriul francez a avut asupra catolicilor şi protestanţilor efectul unei bîte în moalele capului, iar în prezent reprezintă un moment de trezire. Căsătoriile între homosexuali sînt, pentru creştini, un pretext pentru a-şi reanaliza concepţiile, pentru a se remobiliza, pentru a fi mîndri de identitatea lor, pentru a spune că ne aflăm în faţa unei religii foarte demonstrative, foarte agresive şi vizibile, foarte practicante – islamul – şi este momentul ca şi noi, catolicii, să strîngem rîndurile şi să fim împreună în mod public. Consider că povestea căsătoriilor gay nu este altceva decît o ocazie de conjunctură pentru ca cele două tabere – Dreapta şi Biserica Catolică – să se reafirme ca atare.

Casatoria din dragosteDeci nu credeţi că opoziţia faţă de căsătoriile gay este puternică în sine?

Nu. Oricum, legea va fi adoptată, ea există deja în unele state europene, iar după instituirea căsătoriilor gay va trebui să ne gîndim la divorţul pentru homosexuali. Faptul că homosexualii se căsătoresc nu schimbă cu nimic instituţia căsătoriei, care este în criză de vreo 40 de ani. Oricum, mariajul pierde teren în Franţa, francezii se căsătoresc din ce în ce mai puţin, ei recurg tot mai mult la PACS – un pact de uniune civilă: oamenii trăiesc în uniune liberă, în concubinaj, iar legea le oferă aproape aceleaşi avantaje ca oamenilor căsătoriţi, mai puţin pe plan fiscal: pot avea copii, pot beneficia de alocaţii. Căsătoria ca instituţie se află în criză profundă. După cum am scris într-o altă carte, căsătoria din zilele noastre se bazează doar pe iubire, ea nu mai este sacră, ca odinioară, în ţările de tradiţie catolică, deci nici căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu se vor sustrage acestei evoluţii. Aşadar, homosexualii şi lesbienele se vor căsători, după care vor divorţa, vor avea loc procese, litigii, avocaţii se vor îmbogăţi un pic mai mult.

Prin urmare, cei mai cîştigaţi vor fi avocaţii. În prezent, adevăratul trio adulterin nu mai este format din amant, soţ şi soţie, ci din soţ, soţie şi avocat. Avocatul este amantul ambelor părţi şi se va îndrepta către partea care îl va plăti mai bine. Căsătoriile între homosexuali nu vor schimba radical nici familia, nici căsătoria. Trăim un fenomen foarte paradoxal în ţările occidentale, la fel şi în România. Pe de o parte, avem o valorizare extremă a familiei pe care am ales-o, ne adorăm copiii, copiii sînt regii societăţii, vrem pentru copiii noştri cea mai bună soartă posibilă, iar pe de altă parte, căsătoria ca instituţie pierde teren, oamenii se separă, divorţează, formează alte familii, deci nu trăim momente de decadenţă – cum spun pesimiştii sau conservatorii –, trăim, dimpotrivă, un moment de recompunere a formelor familiale; însă – contrar a ceea ce auzim adesea, – familia este cea care triumfă în prezent, numai că această familie se bazează nu pe legături de constrîngere, ci pe legături de dragoste, de aceea este dificil să locuieşti cu persoana iubită. Pentru că ne iubim, iar în ziua în care nu ne mai iubim, uniunea se distruge – şi aceasta este marea provocare a secolului următor.

Deci trebuie să consolidăm dragostea, dacă ea este liantul dintre oameni…

Exact, trebuie să luptăm pentru a consolida dragostea. Problema care se pune şi care se punea deja pe vremea strămoşilor noştri este următoarea: se poate clădi o uniune durabilă numai pe dorinţă şi pasiune? Oare nu trebuie introduse în cadrul căsătoriei sau al cuplului elemente pe care noi, oamenii moderni, le îndepărtăm cu oroare – cum ar fi interesul economic, interesul financiar, avînd în vedere că un cuplu este o mică entitate economică? Dacă eşti sărac, dragostea dispare foarte rapid, trebuie să-ţi poţi creşte copiii sau să închiriezi un apartament convenabil, să duci o viaţă decentă, să-ţi poţi permite să pleci în concedii, călătorii, dar trebuie să integrăm elemente realiste, şi cum am putea, dacă ne-am bucurat atît de mult să ne debarasăm de ele, pe motiv că sînt nişte idei învechite din secolul al XVIII-lea, al XIX-lea? Cred că asta a fost prostia eliberării sexuale, un scriitor libertin chiar o afirmă. Da, a fost prostia acelor ani cînd nu aveam pe buze decît cuvinte ca poftă, dorinţă sexuală, pasiune şi cred că în prezent ne dăm seama că n-o să mai ajungem în vremurile anilor ’60, cu emanciparea femeilor, cu eliberarea moravurilor. Nu prezintă interes să revenim în trecut, dar vom tempera acest progres prin reintegrarea elementelor care erau considerate pînă în prezent tabu. Rolul banilor, de exemplu. Foarte puţini vorbesc despre această temă. Protestantismul este religia banilor. Anglo-saxonii adoră banii. Mai este şi diferenţa de roluri economice în cuplu. Ce se întîmplă în cuplu cînd femeia cîştigă mai mult decît bărbatul şi are o poziţie socială mai avantajoasă? Este o situaţie foarte dificilă, care se vede în cazul femeilor politice de anvergură din Franţa – soţul lor abia dacă există. Aceasta este o recompunere a rolurilor tradiţionale, care o să fie pasionant de analizat în anii care vin.

Şi credeţi că această recompunere va avea loc în 10-15 ani?

Cred că este deja în curs. Nu este vorba despre decadenţa familiei – a tradiţionaliştilor, aşa cum se spune –, ci familia se reconstruieşte pe noi baze, poate peste 12-15 ani chiar vom asista la renaşterea dragostei, probabil că va fi un fenomen minoritar, rezervat celor puţini şi fericiţi, snobilor şi nobililor care vor regăsi plăcerea mulţimilor. Doar snobii se vor mai căsători. Nimic nu este decis definitiv, de aceea nu sînt pesimist nici în ceea ce priveşte familia, nici căsătoria, nici Europa, pentru că trebuie să ne păstrăm sîngele rece pe timp de criză. Panica înseamnă să cădem iremediabil tocmai în ceea ce vrem să evităm.

Citiți întregul interviu în Dilema Veche


Cu ocazia lansării noului său roman CASA ÎNGERILOR, Pascal Bruckner a fost luat la întrebări de România liberă.

Am selectat două răspunsuri în care autorul francez critică dur ipocrizia stângiștilor care ”privesc lumea cerșetorilor de la altitudine”:

Casa ingerilorFaceţi în cartea dvs. şi un pic de mişto de asociaţiile de caritate şi de celebra stângă franceză.

Păi, pentru că, teoretic, dacă eşti de stânga, vrei să îi ajuţi pe cei mai neajutoraţi. Dar de fapt, în Franţa, stângiştii privesc lumea cerşetorilor de la altitudine, din luxoasele lor mansarde. Facem ceea ce a făcut de curând Papa Francisc. I-a spălat pe săraci pe picioare. Aşa, şi? Ce rezolvăm cu asta? Când, în mod normal, orice părinte trebuie să-şi înveţe copiii să se spele singuri pe picioare, noi le transmitem săracilor mesajul că e în regulă să rămână în postura de asistaţi. Nu, acest mesaj e complet greşit. Săracii nu au nevoie să-i spele Papa pe picioare, ci ca guvernele din ţările lor să le facă bune politici sociale, să creeze locuri de muncă pentru ca săracii să-şi cumpere din banii câştigaţi de ei în mod cinstit săpunul cu care să se spele pe picioare. Asociaţiile de caritate îşi fac treaba cât pot de bine, dar fără o politică serioasă, facerea de bine nu rămâne decât o utilă tehnică de PR, o ”demonstraţie”, un show.

Acum nu ştiu câţi cerşetori autohtoni mai aveţi, cert este că ţările din Estul Europei, cu voia dvs., România fiind prima pe listă, vă trimit serioase ”întăriri”.

Parisul este cosmopolit şi din această privinţă. Primim cerşetori din toată lumea. Sunt, pe de o parte, faimoşii ”clochards”, băieţii noştri, dar, în plus, îi avem pe cerşetorii africani, deloc puţini la număr, nota de plată de pe când Franţa avea pretenţii de imperiu, şi, mai nou, cerşetorii Uniunii Europene, printre care se numără, desigur, şi cei din ţările fostului bloc sovietic.  Cu toţii însă, indiferent de origine, au nevoie de politici sociale serioase şi nu doar de acte de caritate. Bănuiesc că ştiu să se spele singuri pe picioare.

  


Trei persoane fură tinere, le bagă într-un spaţiu închis, de unde inhalează tinereţea şi frumuseţea fetelor.

Premiera oficială este pe 25 ianuarie.

“Frumuseţea e un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”, spune scriitorul francez Pascal Bruckner, autorul romanului “Hoţii de frumuseţe” (Premiul Renaudot 1997).

“Hoţii de frumuseţe” este şi titlul spectacolului produs de Compania D’aya şi găzduit de Teatrul Evreiesc de Stat, prima reprezentaţie având loc joi, 17 ianuarie. Premiera oficială este programată pentru 25 ianuarie, la aceasta anunţându-şi prezenţa şi autorul, Pascal Bruckner, căci spectacolul cu pricina este o dramatizare a romanului amintit, făcută de Chris Simion, care semnează şi regia. Ea a mai realizat o montare pe text de Pascal Bruckner: “Copilul divin” (spectacol de teatru-film).

hotii de frumuseteChris Simion, care avea dramatizarea făcută de câţiva ani buni, dar a început să lucreze la spectacol în toamna anului trecut, a ales pentru rolurile din spectacolul său pe actorii Florin Zamfirescu, Ioana Pavelescu, Medeea Marinescu, Ştefana Samfira, Radu Micu, Ionuţ Niculae. E o producţie independentă pe care echipa vrea să o prezinte în diverse locuri.

Sursă: Jurnalul național

%d blogeri au apreciat asta: