Archive for iulie, 2011



Ingrediente: 1 pepene galben de 0,5 kg, 2 cepe, 3 linguri unt, 1 linguriţă sare, 1 lingură piper alb.

Preparare: O delicatesă cu care ne întoarcem în timp: Deschide pepenele şi taie‑i miezul în bucăţele pe care le pui în apa care e pe foc. Curăţă două cepe, taie‑le în rotocoale şi rumeneşte‑le în unt fierbinte. Amestecă cu o lingură de lemn şi când bucăţelele sunt bine aurite, adaugă pepenele strivit în piure. Sare şi mult piper. Lasă pe foc să se încălzească. Sfărâmă în castronul de servit o mare bucată de pâine şi toarnă piureul deasupra.

Mai multe rețete insolite și sănătoase găsiți în:

Reclame

Acum vine ziua primului interviu cu întreaga familie. Să spunem că va fi un interviu cu copii foarte mici. Cum îi va ţine terapeutul sub control? Cum va preveni el situaţia în care aceştia produc anarhie în procesul terapeutic? Voi încerca să generalizez principala mea abordare terapeutică.

     

  1. Am descoperit că un terapeut are foarte puţine probleme de control dacă îşi asumă în
    mod activ responsabilitatea procesului terapeutic. Dacă ştie cum să facă asta, copiii răspund la fel de prompt ca şi părinţii lor.
  2. Există, desigur, câteva probleme legate de control. Patty vrea să lovească radiatorul. Johhny doreşte să se ducă mereu la toaletă sau la ţâşnitoare. Amândoi îşi întrerup constant părinţii, îl întrerup pe terapeut şi se întrerup unul pe altul, într-o cursă nebună pentru monopolizarea undelor sonore.
  3. Politica mea generală este, desigur, să îi las pe părinţi să intervină și să impună controlul. Mama şi tatăl sunt cei care răspund cererilor şi stabilesc limite pentru comportamentul copiilor lor. La urma urmelor, dacă eu aş prelua acest rol aş pierde chiar oportunitatea pe care o caut, oportunitatea de a observa cum îşi exercită mama şi tatăl funcţiile parentale.
  4. Totuşi, îmi asum responsabilitatea de a comunica clar regulile de comportament care se aplică pe terenul meu, cabinetul de terapie. Nimeni nu are voie să lovească sau să se joace cu microfonul sau cu echipamentul de înregistrare, de exemplu. Nimeni nu are voie să distrugă niciun scaun, nicio jaluzea, faţă de masă etc. Nimănui (inclusiv părinţilor) nu îi este permis să vorbească pentru alţii. Fiecare trebuie să vorbească astfel încât să poată fi auzit. Fiecare trebuie să facă în aşa fel încât să fie posibil pentru ca ceilalţi să fie auziţi. Voi spune „Mă dor urechile” sau „Trebuie să vorbiţi pe rând ca să pot să îmi fac treaba.”
  5. După cum am sugerat deja, este foartă puţină nevoie de control dacă terapeutul transmite clar, chiar de la început, că el se îndreaptă într-o anume direcţie. Copiii pot fi prinşi în procesul terapeutic; ei pot deveni la fel de absorbiţi în acest proces şi ca părinţii lor.

    

Fragment din volumul Terapia familiei de Virginia Satir

   

 


Unul dintre personajele-cheie ale celei mai cunoscute platforme de dezvăluiri politice face mărturisiri complete.

Daniel Domscheit-Berg, vreme de câţiva ani mâna dreaptă a lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a devenit la rândul său, un „whistleblower”, ajungând şi el să „dea din casă” secrete legate de cel mai periculos site din lume. El a publicat mărturiile sale în cartea „Inside WikiLeaks” care a apărut
de curând şi în româneşte, la Editura Trei, își începe cronica România Liberă.

Motivul des­părţirii sale de WikiLeaks a fost transformarea acestui site menit iniţial să promoveze transparenţa şi să lupte împotriva abuzurilor politice în locul personal de joacă al lui Julian Assange,
care s-a transformat şi el într-un minidictator, după mărturiile lui Daniel Domscheit-Berg.

„Când m-am alăturat în 2007 lui WikiLeaks, m-am implicat într-un proiect care urmărea înainte de toate un scop: să controleze puterea care se exercită în spatele uşilor închise. O idee pe cât de simplă, pe atât de genială: o platformă care să creeze transparenţă acolo unde aceasta este refuzată”.

   

   

   

Haiducii internetului

Înainte de a intra în echipa de la WikiLeaks, unde a ajuns să ocupe chiar funcţia de purtător de cuvânt, Daniel fusese un „computer geek” foarte periculos, fiind de profesie hacker la Chaos Computer Club, o asociaţie germană care lupta pentru libertatea de informaţie, transparenţă guvernamentală şi respectarea drepturilor omului. Pe scurt, un soi de WikiLeaks nemţesc. Aflând de acţiunile celor de la WikiLeaks, la început hackerul german nu a fost prea încrezător, suspectând site-ul lui Assange ca făcând jocurile anumitor organizaţii secrete.

„Iniţial, multă lume a crezut că în spatele lui WikiLeaks se află un serviciu secret internaţional şi că ar fi vorba despre un aşa-numit honeypot – că se oferea, aşadar, o platformă celor care voiau să divulge anumite secrete, pentru a-i taxa apoi drept trădători, de îndată ce încărcau pe pagină un material exploziv. La început, şi eu am privit cu neîncredere proiectul. Însă în noiembrie 2007, au apărut pe wikileaks.org manualele operaţionale din Guantanamo Bay, aşa-numitele Camp Delta Standard Operating Procedures, care demonstrau că SUA încalcă în închisoarea din Cuba drepturile omului şi Convenţia de la Geneva. Trei lucruri am priceput atunci. Primul: Bănuiala că WikiLeaks ar fi fost înfiinţat de vreun serviciu secret era absurdă. Al doilea: Proiectul avea potenţialul de a ajunge mult, mult mai mare decât Cryptome. Al treilea: WikiLeaks era un lucru bun.”

Perioada petrecută la Wiki­Leaks a fost una cu adevărat glorioasă pentru tânărul geniu computerist, Daniel Domscheit-Berg. Faptul că marile puteri ale lumii ajunsesesră să se teamă de ei, că un grup de băieţi ochelarişti puteau să ţină în şah doar din câteva apăsări de taste ditamai Pentagonul, gândul că prin dezvăluirea unor atrocităţi teribile organizate de guvernele ţărilor aşa-zis democratice au pus umărul la crearea unei lumi mai bune, toate acestea l-au umplut de mândrie pe Dani­el Domscheit-Berg:

„Am trăit atâtea, la naiba! Am privit în abisuri şi m-am jucat cu pârghiile puterii. Am înţeles cum funcţionează corupţia, cum se spală bani şi cum se trag sfori în politică. Am vorbit numai la criptofoane care nu pot fi ascultate, am călătorit prin lume şi am fost îmbrăţişat pe stradă de către oameni recunoscători. WikiLeaks a făcut din noi nişte băieţi palizi, care-şi petreceau timpul în faţa calculatorului şi a căror isteţime ar fi trecut altfel neobservată, nişte persoane publice, care au ajuns să inspire teamă politicienilor, şefilor de firme şi ştabilor militari din lumea întreagă. Probabil am apărut în coşmarurile lor. Probabil nu puţini dintre ei şi-ar fi dorit să nu existăm. Acesta a fost cândva un sentiment grozav”.

  

Citește mai departe în România Liberă

  


În medicina chinezească, arsurile solare sunt considerate o invazie a căldurii de vară.

  

Boala este asemănătoare cu o răceală comună, având în plus doar simptomele pruritului. Pe măsură ce căldura soarelui intră în corp, aceasta se blochează în meridianele de energie şi în piele. Această căldură captivă este adeseori combinată cu umezeală, ceea ce generează simptomele tipice.

   

Iată câteva tratamente bune de încercat acasă şi recomandări pentru îngrijirea arsurilor solare.

   

TRATAMENTE PENTRU ACASĂ

Beţi un amestec din 350 de mililitri de suc de ananas, respectiv de cireşe, pentru a contribui la reducerea inflamaţiei şi a căldurii. Beţi trei căni pe zi.

Aplicaţi un strat subţire de iaurt simplu pe locul arsurii pentru a răcori şi a calma iritaţia.

Gelul de aloe vera aplicat local este un remediu încercat şi cu adevărat util pentru arsurile epidermei.

Pentru a preveni arsurile solare, limitaţi perioadele de expunere la soare, în special pe cele cuprinse între ora 10 şi 15. Folosiţi cremă de plajă împotriva razelor ultraviolete de tip A (UVA) cu factor de protecţie solară între 30 şi 50. Purtaţi cămăşi cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi pălării cu boruri largi.

 

TERAPIA CU PLANTE

Ceaiul verde şi crema de gălbenele pot diminua distrugerea celulelor de către arsurile solare. Pot fi administrate intern ca ceai sau local ca spălături.

Striviţi câteva tulpini de păpădie şi puneţi-le pe zona afectată, sub formă de cataplasmă. De asemenea, puteţi pune o cană de tulpini de păpădie într-un robot de bucătărie, amestecându-le cu o jumătate de cană de aloe vera şi o lingură de miere pentru a obţine o cataplasmă mai onctuoasă. Repetaţi tratamentul de patru-şase ori pe zi pentru efecte optime.

Printre remediile chinezeşti tradiţionale folosite pentru tratarea sindromului „căldurii” de vară se numără fasolea mung, frunzele de lotus, mălinul, fructele de Momordica charantua, soia fermentată, Eupatorium perfoliatum şi Elsholtzia ciliata.

Fragment din volumul

Secretele autovindecării.

Sute de remedii naturiste inspirate de înţelepciunea orientală

de Dr. Maoshing Ni


Să nu vă închipuiţi că Stieg s‑a aşezat într‑o bună zi în faţa computerului şi-a zis: ”M‑apuc să scriu un thriller!”, povestește Eva Gabrielsson în volumul de memorii Millennium, Stieg și eu.

  

În realitate, s‑ar putea spune că nici nu s-a apucat vreodată, în sensul clasic al cuvântului, fiindcă nu şi‑a făcut niciodată vreun plan pentru cel dintâi volum, nici pentru celelalte două şi nici pentru următoarele şapte, care ar fi trebuit să continue seria. Scria din bucăţi care, deseori, nu aveau legătură unele cu altele. Apoi le „cosea” după cum avea chef şi urmărind firul poveştii.

În 2002, când ne‑am petrecut o săptămână de vacanţă pe o insulă, am observat că se cam plictisea. Eu lucram la cartea mea despre arhitectul suedez Per Olof Hallman, iar Stieg se tot învârtea prin jurul meu.

— Tu chiar n‑ai nimic de scris? l‑am întrebat.

— Nu, dar tocmai mă gândeam la textul acela pe care l‑am scris în 1997, despre bătrânul domn care primeşte câte o floare de fiecare Crăciun. Îl mai ţii minte?

— Sigur că da!

— Mă gândeam că tare aş vrea să ştiu ce s‑a mai întâmplat cu el.

Şi s‑a pus imediat pe treabă. Restul săptămânii l‑am petrecut lucrând afară, fiecare la computerul lui, cu marea sub ochi şi iarba sub tălpi, fericiţi. Aşadar, şi cartea mea şi Millennium au căpătat formă în acelaşi timp.

   

   

   

Contrar a ceea ce s‑ar putea crede citind Millennium, Stieg nu era un geniu al informaticii şi, de altfel, multă vreme a lucrat doar la maşina de scris. La computer a trecut pe la începutul anilor 1990, după ce lucrasem un serviciu la o firmă bine dotată cu echipament IT. Chiar şi la revista Expo, am fost nevoiţi să chemăm o echipă de specialişti pentru a ne proteja computerele de piratare. Nimeni din redacţie nu se pricepea atât de bine încât să o facă fără ajutor.

Stieg nu era înnebunit nici după matematici, cu toată teorema lui Fermat, pe care Lisbeth Salander o descoperă în Fata care s‑a jucat cu focul, temă dezvoltată de Stieg pe mai multe pagini şi la care Lisbeth revine de mai multe ori pentru ca, până la urmă, în al treilea volum, să nu o mai intereseze. La drept vorbind, Stieg chiar nu se pricepea deloc în domeniu, iar materia în cauză chiar îl făcuse să pice examenul de bacalaureat.

Acest soi de cunoaştere, însă, ne pasiona pe amândoi, generând o cultură heteroclită care, poate, nu foloseşte la mare lucru în viaţă, dar are magnetismul ei special. Era de ajuns să citim o frază despre un subiect necunoscut pentru ca aceasta să declanşeze în noi nevoia de a‑l înţelege mai îndeaproape. Stieg era ca un burete: absorbea totul fără a‑şi lua vreodată notiţe.

   

Fragment din volumul de memorii

Millennium,  Stieg şi eu

scris de partenera de viață a lui Stieg Larsson, Eva Gabrielsson, în colaborare cu jurnalista Marie Francoise-Colombani
   


Poftele, care uneori pot însemna alergii, sunt cel mai adesea modul în care natura te anunţă că nu ingerezi suficiente vitamine şi minerale. Aceste pofte specifice se dezvoltă adesea deoarece dieta ta generală este inadecvată. Unele dintre cele mai uzuale pofte sunt:

 

Unt de arahide. Acesta se află cu siguranţă printre primele zece şi nu este deloc surprinzător. Untul de arahide este o sursă bogată de vitamine B. Dacă vezi că te scufunzi adesea în borcan, se poate să fie pentru că eşti stresat, iar doza uzuală de vitamine B a devenit insuficientă. Deoarece 50 g de unt de arahide înseamnă 284 de calorii, va fi mai bine pentru silueta ta să iei un supliment cu complex de vitamine B dacă nu doreşti să te îngraşi.

 

Banane. Când te surprinzi căutând iar şi iar acest fruct, ar putea fi pentru că organismul tău are nevoie de potasiu. O banană medie are 555 mg. Cei care iau diuretice sau cortizon (care lipsesc corpul de atât de necesarul potasiu) au adesea poftă de banane.

 

Brânză. Dacă eşti mai degrabă un novice într-ale brânzeturilor, decât un iubitor de brânză, este foarte probabil ca pofta ta să fie de fapt de calciu şi fosfor. (Dacă ai luat o gustare cu brânză procesată industrial, ai ingerat şi aluminiu şi sare, fără să o ştii.) Întâi de toate, ai putea încerca să consumi mai mult broccoli. Este bogat în calciu şi fosfor şi mult mai sărac în calorii decât brânza.

  

   

    

Mere. Un măr pe zi nu ţine neapărat doctorul departe, dar îţi oferă o mulţime de lucruri bune pe care s-ar putea să nu le găseşti în alte alimente – calciu, magneziu, fosfor, potasiu – şi este o sursă excelentă de pectină, cea care scade colesterolul! Dacă ai tendinţa de a consuma multe grăsimi saturate, aceasta răspunde de pofta ta de mere.

 

Cola. Pofta de cola este cel mai adesea o poftă de zahăr şi o dependenţă de cofeină. Băutura nu are valoare nutritivă.

 

Îngheţată.: Pe cât este îngheţata de bogată în calciu, cei mai mulţi o doresc pentru conţinutul de zahăr. Persoanele cu hipoglicemie şi diabeticii poftesc mult la îngheţată, ca şi persoanele care încearcă să regăsească siguranţa copilăriei.

 

Ouă. În afară de proteine (2 ouă îţi oferă 13 g), sulf, aminoacizi şi seleniu, cei cărora le plac ouăle ar putea căuta conţinutul de grăsime din gălbenuş sau, paradoxal, colina, care dizolva colesterolul şi grăsimea.

 

Pepene galben. Doar gustul s-ar putea să nu fie singurul motiv pentru care pofteşti la acest pepene. Pepenele galben este bogat în potasiu şi vitamina A. De fapt, un sfert de pepene are 3 400 UI de vitamina A. Întrucât îţi oferă şi vitamina C, calciu, magneziu, fosfor, biotină şi inozitol, nu este o poftă căreia să fie rău să-i cedezi. O jumătate de pepene are numai vreo 60 de calorii.

 

Vopsea şi gunoaie. Copiii au tendinţa de a mânca vopsea şi gunoaie. Adesea, aceasta indică o deficienţă de calciu şi de vitamina D. Este necesară o evaluare drastică a alimentaţiei copilului tău şi se recomandă o vizită la medicul pediatru. Această poftă pentru produse nealimentare este cunoscută sub numele de sindromul Pica. Este o afecţiune pe care o pot avea şi femeile însărcinate, care ar trebui să fie conştiente că ingerarea unor asemenea substanţe poate dăuna dezvoltării fătului.

   

Fragment din volumul

Noua biblie a vitaminelor

  

   


Bine-cunoscutul autor Pascal Bruckner se întâlnește cu cititorii din România, miercuri 27 iulie, ora 18.00, în Librăria Cărtureşti Verona, unde va avea loc lansarea celui mai recent volumul al său Paradoxul iubirii – publicat de Editura Trei.

Alături de autor vor fi prezenți regizorul Chris Simion, criticul literar Dan-Silviu Boerescu și directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu.

Paradoxul iubirii este un volum de eseuri provocatoare despre iubire. Cartea lui Pascal Bruckner descrie variaţiile paradoxale la care este supusă iubirea în călătoria pe care o face între erotism şi căsătorie. Putem vorbi, se pare, de progres în ceea ce priveşte condiţia femeii, condiţiile de muncă sau condiţiile de sănătate ale oamenilor. Dar nu şi atunci când vorbim despre sentimente şi pasiuni.

Vă invităm la un dialog spumos și incitant cu Pascal Bruckner în cadrul intim-cultural asigurat de Librăria Cărturești Verona.

       

UPDATE-1: Spectacol în Lipscani

Tot miercuri, 27 iulie, de la ora 21.00, scriitorul francez va fi prezent la premiera unui spectacol inedit – „Paradoxul iubirii” – pus în scenă de Compania D’aya, în „La Muse – Teatrul de pe Lipscani”. Dramatizarea şi regia îi aparţin lui Chris Simion, iar Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir alcătuiesc distribuţia.

   

UPDATE-2. 6 CĂRȚI DE VACANȚĂ CU ”GAZETA SPORTURILOR” 

În fiecare miercuri, cu Gazeta, începând cu data de 27 iulie, ai câte un super-roman de vacanţă! 6 cărţi de Pascal Brukner, Marc Levy şi Frederic Beigbeder. Trei autori care îţi vor arăta trei moduri diferite şi impresionante de a vedea lumea. Fiecare carte va costa 13,99 lei şi va putea fi achiziţionată numai împreună cu Gazeta Sporturilor.

27 iulie – Pascal Bruckner, “Luni de fiere”
3 august – Pascal Bruckner, “Hoţii de frumuseţe”
10 august – Marc Levy, “Şi dacă e adevărat”
17 august – Marc Levy, “În altă viaţă”
24 august – Frederic Beigbeder, “13,99 lei”
31 august – Frederic Beigbeder, “Dragostea durează trei ani”

  


”Ar putea oare cele câteva articole dedicate de Freud „ocultismului“, dintre care două se află în prezentul volum („Psihanaliză şi telepatie“ şi „Vis şi telepatie“), să schimbe imaginea acreditată de raţionalist incurabil a întemeietorului psihanalizei?”, se întreabă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu în prefața la volumul Despre vis. Cred că puteți răspunde și singuri parcurgând pasajul de mai jos 🙂

Cu câţiva ani înainte de război, a venit la mine în analiză un tânăr din Germania, plângându‑se că este incapabil de muncă, a uitat totul din viaţa lui, a pierdut orice interes.  (…) Prăbuşirea lui fusese consecinţa unei mari stăpâniri mentale de sine. Avea o singură soră, cu câţiva ani mai mică decât el, de care era legat printr‑o dragoste totală, sinceră şi neascunsă. De ce nu ne putem căsători? îşi spuseseră adesea. Afecţiunea lor nu depăşise însă niciodată măsura îngăduită între fraţi.

De această soră se îndrăgostise un tânăr inginer. (…) În timpul logodnei s‑a petrecut la un moment dat ceva foarte suspect. Fratele a mers cu viitorul cumnat într‑o excursie pe Zugspitze, la care el a făcut pe ghidul, dar cei doi s‑au rătăcit pe munte, au fost în pericol să cadă în prăpastie şi s‑au salvat numai cu greu. Pacientul nu m‑a contrazis mult când am interpretat această aventură ca o încercare de omor şi de sinucidere. La câteva luni după căsătoria surorii, tânărul a intrat în analiză. (…)

După câteva săptămâni, mi‑a povestit într‑un oarecare context următoarea întâmplare.

La München trăieşte o prezicătoare care se bucură de mare faimă. El s‑a hotărât în martie trecut să viziteze această prezicătoare şi i‑a spus data de naştere a cumnatului său, desigur fără să‑i dea numele sau să trădeze faptul că pe el îl avea în minte. Oracolul a proclamat: această persoană va muri în iulie sau august viitor în urma unei intoxicaţii cu raci sau cu stridii. După ce mi‑a povestit, a adăugat:

Şi asta a fost extraordinar!

Nu am înţeles şi l‑am contrazis violent:

Ce vi se pare aici extraordinar?

La care el:

Ciudat aici este următorul lucru: cumnatului meu îi plac foarte mult racii, stridiile şi alte asemenea şi în august trecut chiar s‑a intoxicat cu raci, şi era cât pe ce să moară.

Subiectul nu a fost dezbătut mai mult de‑atât.

Haidem să discutăm acum împreună acest caz.

Prezicătoarea nu putea să fi deţinut cunoaşterea faptului că intoxicaţia cu raci avusese loc la cel născut în ziua indicată, ea nu putea să o fi dobândit nici din tabelele şi calculele ei. Dar cel întrebat o deţinea. Incidentul se explică în totalitate dacă vrem să presupunem că această cunoaştere s‑a transferat de la el asupra ei, pretinsa profetă, pe o cale necunoscută, excluzând mijloacele de comunicare cunoscute nouă. Deci ar trebui să tragem concluzia: există transfer de gânduri. Muncii astrologice a prezicătoarei i‑ar reveni atunci rolul unei activităţi care îi abate propriile forţe psihice, le preocupă într‑un mod inofensiv, aşa încât ea să poată deveni receptivă şi transparentă pentru gândurile care acţionează asupra ei din partea altuia, un adevărat „mediu“. Manifestări asemănătoare am cunoscut, de exemplu, la cuvântul de spirit, când era vorba de a asigura unui proces mental o desfăşurare mai mult automată.

Aplicarea analizei realizează însă mai multe pentru acest caz şi îi măreşte importanţa. Ea ne învaţă că nu un oarecare segment de ştiinţă indiferentă este ceea ce i s‑a comunicat unei a doua persoane pe calea inducţiei, ci că o dorinţă extraordinar de puternică a unei persoane, dorinţă ce se afla într‑o relaţie specială cu conştiinţa ei, a putut găsi într‑o formă uşor deghizată expresia conştientă, cu ajutorul unei a doua persoane, similar felului în care capătul invizibil al spectrului se revelează simţurilor pe placa fotosensibilă ca o continuare colorată.

Credem că putem reconstitui înlănţuirea de gânduri a tânărului după îmbolnăvirea şi însănătoşirea cumnatului pe care‑l ura ca rival. Ei, de data aceasta a scăpat, ce‑i drept, dar nu renunţă el cu una, cu două la periculosul lui moft, şi la o dată următoare să sperăm că va pieri din acest motiv. Acest „să sperăm“ este ceea ce se transpune în profeţie. Nu pot să îmi simplific afirmaţia, denumind dorinţa de moarte a pacientului meu nutrită faţă de cumnatul său drept una refulată inconştient. Căci ea doar fusese conştientizată în timpul curei din anul precedent, iar urmările care decurseseră din refularea ei cedaseră în faţa tratamentului. Dar ea mai persista, nemaifiind patogenă, totuşi suficient de intensă. O putem descrie ca fiind una „reprimată“.

  

Fragment din volumul Despre vis de Sigmund Freud

  


În prima zi din 1979, mi‑am notat în jurnal că Arabia Saudită chiar începuse să se schimbe, rememoreză fosta cumnată a lui Osama, Carmen Bin Laden, în volumul de memorii Înăuntrul Regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită.
    

 

         

În cei trei ani pe care îi petrecusem acolo – continuă ea -, văzusem cum prăfuitul şi cvasi-medievalul Jeddah se transformase într‑un oraş nou şi strălucitor. Acum aveam parte de comodităţile vieţii moderne: cisterna familiei Bin Laden nu mai venea să ne umple rezervoarele cu apă o dată la două‑trei zile. Fetiţele mele erau fericite, o aveam pe prietena mea Haïfa, care îmi oferea sprijin şi distracţii, Yeslam mă adora, iar puterea lui în cadrul companiei creştea tot mai mult. Ba chiar unele tinere saudite îndrăzneau să meargă prin mall cu chipurile descoperite. Aşa că aveam toate motivele să aştept viitorul cu încredere.

  

Khomeini reimpune vălul

De unde aş fi putut şti că, în scurtă vreme, întreg Orientul Mijlociu avea să facă mulţi paşi înapoi? În lunile care au urmat, revolta împotriva şahului din Iran avea să declanşeze o undă de şoc în întreaga regiune, impulsionându‑i pe tradiţionaliştii care se opuneau oricărei tentative a Orientului Mijlociu de a păşi în lumea modernă. Islamul avea să capete o nouă dimensiune şi avea să schimbe faţa întregii lumi. Nimic nu avea să rămână ca mai înainte.

Nici măcar evazivele ziare saudite nu puteau să ascundă evenimentele din Iran. Revoluţia izbucnise în ianuarie, iar şahul Reza Pahlavi fusese obligat să părăsească ţara. O coaliţie ciudată alcătuită din liberali deschişi spre Occident şi fundamentalişti islamici susţinea preluarea puterii de către popor. În februarie, ayatolahul Khomeini a pus capăt exilului său în Franţa şi s‑a întors la Teheran, unde a fost întâmpinat de milioane de simpatizanţi. După aceea, susţinătorii lui Khomeini au început să‑i atace pe liberalii pro‑occidentali care îi ajutaseră. Femeile care aleseseră să meargă pe străzi cu chipul descoperit au fost obligate să poarte din nou vălul, iar mediului de afaceri i s‑a impus o „reformă” islamică. Întreg Orientul Mijlociu a resimţit acest sinistru şi neaşteptat curent al schimbării. (…)

   

Caniculă cu mănuși și ciorapi negri

Aşa că, deşi eram îngrijorată — şi nu aveai cum să nu fii —, nu mă simţeam direct ameninţată. Dar prinţii din familia regală probabil că erau mult mai speriaţi decât mine, pentru că, dacă monarhia ar fi fost abolită, ar fi pierdut totul. Revoluţia lui Khomeini era un atac direct la adresa lor. Pe stradă deja începuse să se simtă influenţa extremismului religios. Micile schimbări care mă făcuseră să sper că viitorul avea să fie mai liber s‑au spulberat imediat, pentru că familia regală a intrat în panică şi s‑a străduit să satisfacă exigenţele fundamentaliştilor.

   

   

     

Ideile religioase mai radicale au fost adoptate cu o rapiditate uluitoare. În bazarul aurarilor au fost lipite afişe care preveneau femeile cu privire la pericolele la care se expuneau dacă nu purtau veşmintele tradiţionale. Pe măsură ce în moschei se propovăduiau restricţii mai severe cu privire la comportamentul în public, din ce în ce mai multe femei au reînceput să‑şi acopere faţa. În ciuda căldurii sufocante, îşi puneau pe sub abaya ciorapi groşi de culoare neagră, ca să‑şi ascundă gleznele şi cei câţiva centimetri de picioare care ar fi putut fi văzuţi în timp ce mergeau. Multe dintre ele — la fel ca Najwah, soţia lui Osama, şi cumnatele mele Rafah şi Sheikha — au început să poarte şi mănuşi. Membrii poliţiei religioase — mutawa — au început să poarte beţe lungi, la fel ca în Iran, ca să întărească decenţa femeilor, bătându‑le uneori chiar în stradă.

       

Supermarketul și timpul rugăciunii

Observam detalii care dădeau de înţeles că societatea saudită începea să regreseze. Într‑o după‑amiază, eram într‑un supermarket şi am văzut o femeie însărcinată care a leşinat; soţul ei s‑a aplecat s‑o ajute, dar membrii poliţiei religioase erau de faţă şi l‑au împiedicat, ţipând că nu avea voie să‑şi ia soţia în braţe în văzul lumii.

Dacă se auzea chemarea muezinului atunci când ne aflam la cumpărături, nu mai puteam rămâne în magazin ca mai înainte, în timp ce bărbaţii ieşeau afară să se roage: proprietarii erau atât de speriaţi, încât închideau magazinele şi trăgeau repede obloanele.

Când mergeai pe stradă, dacă ţi se vedeau mâinile sau dacă aveai abaya prea ridicată, un membru al poliţiei se apropia de tine şi ţipa: „De ce nu eşti grijulie, femeie?” Abdou, şoferul meu sudanez, îmi sărea întotdeauna în ajutor, spunând: „Bin Laden”. Deci nici măcar în noile condiţii nu putea fi pusă la îndoială integritatea religioasă a unei femei din familia Bin Laden. Cu toate acestea, am început să mă tem.

   

Casetofoane păcătoase

Membrii poliţiei religioase dădeau buzna în casele oamenilor şi spărgeau casetofoanele, iar dacă găseau alcool, târau bărbaţii la închisoare şi îi băteau zdravăn. De asemenea, mutawa a interzis comercializarea păpuşilor pentru fetiţe — păpuşile deveniseră marfă de contrabandă, la fel ca whisky‑ul, pentru că erau reprezentări umane. Dintr‑odată, singurele păpuşi pe care le puteam cumpăra din magazine erau un fel de momâi diforme, fără chip, asemănătoare celei pe care o avusese Aïsha, soţia copilă a profetului Mahomed, în secolul al şaptelea. Dar noi eram în 1979!

Fragment din

Înăuntrul Regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită

 (Editura Pandora M)

   


Nu puteți spune niciodată NU? Îi puneți tot timpul pe primul loc pe ceilalți? Poate că suferiți de așa-numita ”tulburare de personalitate altruistă”, adică de ”adicţia de a face pe plac celorlalți”, cum le numește metaforic psihoterapeutul Les Barbanell în Adio, vinovăţie! Cum să scapi de nevoia de a-i mulţumi pe ceilalţi. Iată și care sunt ”simptomele” celor ce suferă de un altruism excesiv, adică ale așa-numiților ”îngrijitori”:

 

  • Formează relaţii dăruind afectiv şi fizic, şi evită în mod obişnuit să primească ceva înapoi, creând în interacţiunile lor cu ceilalţi un dezechilibru între a da şi a primi. (“Ai nevoie de mine pentru toate; Eu n-am nevoie de tine pentru nimic.”)
  • Sunt consumaţi de vinovăţie şi uşor susceptibili de a fi făcuţi să se simtă vinovaţi. Vinovăţia îl împiedică pe îngrijitor să facă acele lucruri (de ex. să spună “nu”) care ar putea duce la a fi respins sau abandonat de către ceilalţi. Prin urmare, experienţa conştientă a vinovăţiei este un simplu paravan pentru anxietatea insidioasă ce rezidă în inconştientul personalităţii „îngrijitorilor”.
  • Sunt motivaţi de o dorinţă compulsivă de a se face utili chiar dacă cel care primeşte ajutorul lor are sau nu nevoie de ceea ce îi este oferit. Aceste comportamente duc în mod inevitabil la respingere …  în mod ironic, exact rezultatul pe care binevoitorul caută să îl evite. 
  • Îşi reprimă nevoile de plăcere, bucurie şi intimitate. Mesajul lor este, “Dacă nu vreau nimic, nu voi fi dezamăgit (dacă nu primesc nimic); asigurându-mă că ceilalţi sunt fericiţi, asta mă ajută să nu mă mai gândesc la propria mea plăcere.”
  • ”Îngrijitorii” devin copleşiţi de obligaţii, care sunt atât cerute de ceilalţi, dar şi autoimpuse. Activitatea constantă şi consumul pentru îndeplinirea obligaţiilor îi face să evite nevoia de plăcere, dar și posibilitatea a fi ignorați sau respinși.
  • În situaţiile conflictuale îşi asumă vinovăţia şi se simt siliţi să-şi asume, pe nedrept, responsabilitatea pentru problemele şi conflictele întâmpinate de ceilalţi.
  • Par a fi independenţi şi se poartă cu ceilalţi aşa cum de fapt ar vrea ei să fie trataţi, când vine vorba de indulgenţă şi atenţie. Consideră riscant din punct de vedere emoţional să ceară în mod direct sau indirect ca aceste nevoi să le fie satisfăcute.
  • Îşi neagă singurătatea şi situaţiile obişnuite în care ar avea nevoie de ceilalţi, presupunând că de fapt ceilalţi au aceste nevoi, chiar dacă nu este aşa.
  • Îşi maschează dorinţele şi poftele aşteptând ca ceilalţi să ştie ce îşi doresc sau au ei nevoie. Rezultatul este un sentiment accentuat de nedreptate şi mânie, ce rămâne latent atunci când se simt ignoraţi.
  • Rareori spun “nu” şi nu arată ce simt (iritabilitate, gânduri contradictorii, mânie, conflict şi altele), fapt care zădărniceşte comunicarea autentică şi stabilirea unor relaţii fireşti.
  • În cele din urmă sunt percepuţi ca “prea buni pentru a fi adevăraţi”, ceilalţi începând să nu mai aibă încredere în motivele lor, pentru că ei nu vor să primească niciodată nimic în schimb.
  • Par foarte siguri pe sine şi independenţi, în ciuda trecutului care le-a distrus stima de sine şi le-a mărit insecuritatea.

   

Află căile prin care te poți vindeca de ”altruismul compulsiv”

din volumul lui Les Barbanell 

Adio, vinovăţie! Cum să scapi de nevoia de a-i mulţumi pe ceilalţi  

       

   

%d blogeri au apreciat asta: