Tag Archive: Winnicott



Natura umanaÎntr‑o psihanaliză, tratamentul începe în momentul în care este făcută prima interpretare care conștientizează un anumit element din materialul prezentat, care era capabil de prezentare, și cu toate acestea încă nu era complet acceptat de către pacient.

De exemplu, un băiețel de trei ani ia trei cărămizi și face un tunel, iar apoi ia două trenuri și le face să se ciocnească în tunel; interpretare: înăuntrul tău oamenii se întâlnesc, și tu îi (con)ții și îi faci să se lovească sau îi menții la distanță; îmi spui despre mama și tatăl tău și despre modul în care se iubesc sau se ceartă și tu pari dat complet la o parte. (Băiețelului i s‑a declanșat un atac acut de astm atunci când a lovit trenurile între ele, iar interpretarea, oferită în acest caz la trei minute de la începutul analizei, a calmat imediat atacul de astm.)

Odată ce am făcut această interpretare, tratamentul a început și tot materialul ulterior a fost influențat de faptul că eu am intrat în viața băiețelului ca o ființă umană care poate exprima lucrurile în cuvinte, care se poate descurca în mod obiectiv cu situația care este plină de sentimente, care poate tolera un conflict și care poate înțelege ce este gata în pacient să devină conștient și deci acceptabil ca fenomen al sinelui.

În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.

Fragment din Natura umană de D.W. Winnicott

    

Reclame

Copilul, familiaMarți, Săptămâna PSI pentru părinți, vă invită să aflați în ce constă o constelație de familie și cum puteți crește un copil încrezător.

Atelierele vor fi găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și vor începe de la orele 18.00.

Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile Cărturești (inclusiv prin librăria online).

  

Iată și cele două ateliere de marți:

  • București (Verona): Specializat în constelațiile sistemice de familie, psihoterapeutul Ion Bucur va discuta despre felul în care problemele nerezolvate ale părinților se transmit inconștient celor mici. Atelierul propus se intitulează: Relația părinte-copil din perspectiva constelațiilor de familie. (Pe aceeași linie de abordare se află și cartea celebrului psiholog german Franz Ruppert, Traumă, atașament, constelații familiale.)
  • Cluj (Iulius Mall): Vă invit să aflați de la un psiholog cu experiență  în parenting și jocuri creative, Alexandra Gorea, care sunt cele 9 modalități practice prin care creșteți un copil încrezător în sine. (Găsiți o mulțime de informații utile despre timiditatea copilului și despre primele momente independente ale micuțului și în excelenta carte a lui Donald Winnicott, Copilul, familia și lumea exterioară.)

   

  

 


Marți, 12 februarie, Săptămâna Psi pentru Părinți continuă cu două prezentări despre minciuna în familie, respectiv despre lecțiile pe care părintele le poate învăța de la copilul său.

Ambele evenimente încep de la 18.00 la Librăriile Cărturești din Iași (Palas), respectiv Brașov:

  • La IAȘI, Cristian Petrescu, specialist în terapii familiale sistemice, va discuta despre: Minciuna dintre părinți și copii. Amintesc aici că Editura Trei a publicat acum vreo patru ani un volum al maestrului descifrării ”microexpresiilor”, Paul Ekman. Cartea se cheamă: De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinții sinceritatea?
  • Iar la BRAȘOV, Laura David, specialistă în psihologie educațională, vine cu următoarea sugestie: Descoperă arta de a fi părinte, învățând de la copilul tău.

***

Ideea de a învăța de la propriul copil mă duce cu gândul la o carte proaspăt apărută a psihanalistului și pediatrului britanic Donald Winnicott. O carte excelentă, fără limbaj tehnic, care încurajează întoarcerea la firesc, la natural.

Iată și un fragment: 

Copilul, familiaDacă relaţia dintre mamă şi bebeluş a început să se clădească şi se dezvoltă firesc, atunci nu este nevoie de învăţarea tehnicilor de alăptare, de cântărirea regulată a bebeluşului, de alte analize şi investigaţii; cei doi ştiu mai bine decât oricine altcineva ce anume este bine pentru ei. În aceste condiţii, bebeluşul va suge exact atâta lapte cât îi trebuie, în exact ritmul potrivit, şi va şti exact când să se oprească. Şi, în acest caz, digestia şi excreţiile bebeluşului nu trebuie monitorizate de persoane din afară. Întregul proces fizic se derulează cum trebuie, pur şi simplu pentru că relaţia emoţională se dezvoltă în mod firesc. Aş merge chiar mai departe şi aş spune că, în asemenea condiţii, o mamă poate învăţa cum se cresc bebeluşii de la propriul ei bebeluş, aşa cum acesta învaţă despre mame de la propria mamă.

Problema este că această relaţie intimă fizică şi spirituală dintre mamă şi bebeluşul ei produce atât de multă plăcere, încât mamele cad adeseori pradă sfaturilor celor care afirmă că această plăcere nu este sănătoasă. Şi iată tema în jurul căreia vom găsi puritanii moderni! Ce ciudat este să îndepărtezi bebeluşul de mama lui imediat după naştere, astfel încât să-şi piardă singura posibilitate (adică mirosul) de a o regăsi după ce a pierdut-o! Ce ciudat este să acoperi bebeluşul cu un prosop atunci când mănâncă, astfel încât să nu poată pune mâna nici pe sân, nici pe biberon, în aşa fel încât să nu se poată exprima decât prin „da“ (adică sugând) sau „nu“ (adică întorcând capul sau dormind)! Ce ciudat este să începi să hrăneşti bebeluşul la ore fixe, înainte ca acesta să fi înţeles că pe lume există şi altceva pe lângă el însuşi şi dorinţele lui.

În starea naturală (prin care eu înţeleg starea în care cele două fiinţe sunt sănătoase), tehnicile, cantităţile şi programarea pot fi lăsate în seama naturii.

  


Noţiunile de susţinere şi conţinere sunt folosite adesea interşanjabil. Deşi există o oarecare suprapunere a sensurilor lor, ele nu sunt identice.

Susţinerea este un concept introdus de Winnicott pe la mijlocul anilor ’50. Fiind atât pediatru, cât şi psihanalist, Winnicott a scris mult despre relaţiile mamă – copil şi părinte – copil. Acesta a fost contextul în care a fost introdusă ideea de „susţinere” (1955). În esenţă, se referă la modul în care mama îi oferă bebeluşului său sentimentul de siguranţă şi de a fi iubit prin felul în care îl ţine în braţe şi îl îngrijeşte zilnic. La început se creează un fel de continuare a vieţii intrauterine şi o tranziţie blândă către viaţa din lumea exterioară. O susţinere suficient de bună este considerată baza dezvoltării sentimentului de întreg, stabilitate, siguranţă şi cel de a fi o persoană distinctă de ceilalţi.

    

   

   

Ce este conținerea?

Conţinerea este o noţiune dezvoltată de grupul psihanaliştilor de orientare kleiniană. Ea este legată direct de ideea de identificare proiectivă: pentru ca identificarea proiectivă să se producă, trebuie să existe un element de conţinere. Bion (1962) pare să fie unul dintre cei ce au contribuit cel mai mult la dezvoltarea acestei noţiuni. El a descris‑o pe mamă drept conţinătorul originar. Spre deosebire de susţinere, conţinerea este considerată un proces pur psihologic, intern. Susţinerea se referă la ceea ce face cineva cu/pentru o persoană. „A conţine” este ceea ce face cineva pentru anumite caracteristici psihice ale unei persoane; mai ales pentru caracteristicile simţite de cel ce le rejectează drept neplăcute, periculoase, distructive şi care produc anxietate.

Mai simplu spus, s‑ar putea afirma că un conţinător eficient este cineva ce reuşeşte să rămână calm în situaţii de stres, în timp ce oamenii tulburaţi emoţional sau anxioşi îi pot simţi preocuparea sinceră şi orientarea către soluţionarea dificultăţilor imediate. (…)

       

Pe front și în sala de operații

Dar să revenim la grupuri şi organizaţii. Aş spune că o echipă chirurgicală cu experienţă, aflată în sala de operaţie, se apropie de susţinerea şi conţinerea perfectă. Susţinerea vine din protecţia maximă pe care o au faţă de intruziunile perturbatoare din afara sălii de operaţie, în timp ce fiecare participant îşi cunoaşte propriile sarcini în cadrul întregii proceduri; conţinerea vine din faptul că fiecare membru al echipei a fost pregătit să aibă un nivel ridicat al auto‑conţinerii anxietăţii în situaţii de stres. Dacă s‑ar întâmpla ceva neaşteptat, şansele de a se crea panică sunt foarte mici, fiindcă doar unii dintre membrii care conduc sau doar chirurgul principal vor hotărî ce acţiune e necesară, absorbind — conţinând — astfel surplusul de anxietate al restului echipei.

 

   

  

Este o situaţie comparabilă cu cea a unei trupe experimentate de luptători, care, când se află sub focul periculos al inamicului, va urma automat şi fără rezerve ordinele comandantului. Cei care joacă rolul de „conţinători” pot avea ceva răbufniri ulterioare, dar în timpul intervenţiei echipa nu se va „sparge”, pentru că ei au încredere în capacitatea lor de supravieţuire, întrucât ştiu din experienţă că sunt capabili să absoarbă dificultăţile şi responsabilităţile neprevăzute fără să se prăbuşească. (…)

      

Când echipa îl ”conține” pe șef

Uneori, problemele grupurilor sau organizaţiilor sunt o consecinţă a faptului că figurile de autoritate, în loc să absoarbă o parte din stresul organizaţional şi să ofere suficientă siguranţă pentru ca munca să continue, ei îşi aduc în echipă propriile lor experienţe neplăcute de inadecvare, eşec şi altele. Pentru o echipă e foarte greu să depăşească, fără ajutorul unui consultant, problemele unui manager care o foloseşte drept conţinător al propriilor sale dificultăţi. Şi consultanţii au o sarcină complexă şi dificilă. Ei trebuie să poată fi capabili să conţină anxietatea, furia, depresia, excitaţia… prezente, pentru ca travaliul necesar să poată continua. Totodată, ei trebuie să‑şi poată conţină propriul lor stres şi anxietate privind confruntarea cu un grup furios, pretenţios, pasiv, depresiv, surescitat sau oricum ar fi.

N‑ar fi minunat dacă atunci când aleg şi numesc pe cineva într‑o funcţie de conducere sau consultativă, organizaţiile ar lua în calcul şi talentul candidatului de a‑şi recunoaşte, accepta şi folosi capacitatea de conţinere? Fără îndoială, o asemenea alegere ar instaura o formă continuă de întărire a echipei şi ar favoriza dezvoltarea psihică a membrilor echipei.

Fragment din volumul

Psihodinamica organizațiilor

   

%d blogeri au apreciat asta: