Săptămâna PSI la Cărturești: discuții cu psihologi, reduceri la cărțile Trei

In saptamana 7-13 mai, psihologii ies din cabinet si va invita la o ceasca de ceai cu povesti despre hipnoza, vise, desene cu sens, dragoste pe net, legende urbane, divort si psihodrama.

Psihoterapeuti pe care i-ati citit sau i-ati urmarit la televizor va vor indruma in cautarea de sine si vor lamuri din misterele vindecarii prin cuvinte. Veniti sa-i ascultati si sa-i iscoditi pe parcursul Saptamanii PSI de la Carturesti: Bucuresti – Verona, Timisoara – Mercy, Iasi si Cluj – Napoca.

Sase zile de psihologie pe intelesul tuturor si reduceri de 25% pentru toate cartile de psihologie ale Editurii Trei in saptamana 7-13 mai.

   

PROGRAM  BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Denumirea evenimentului: Ce este si ce nu este hipnoza? 
Invitat: Irina Holdevici
Data : 8 mai (marti) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Ce spun desenele si povestile tale despre tine.
Invitat : Simona Reghintovschi
Data : 9 mai (miercuri) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Criza cuplului contemporan si sexul virtual.
Invitat: Florin Tudose
Data: 10 mai (joi) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului: Ce ai visat asta noapte ? Cum sa-ti intelegi visele si sa le folosesti pentru dezvoltarea personala.
Invitat: Vasile Dem. Zamfirescu
Data : 11 mai (vineri) – ora 18.00

5. Denumirea evenimentului: Mituri in psihoterapie. Preconceptii. Fraude. Legende Urbane.
Invitati: Nora Grigoruta, Teodora Ioan – Asociatia Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei (ASPSE)
Data: 12 mai (sambata) – ora 11.00

    PROGRAM CLUJ – NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

6. Denumirea evenimentului: Busola sufletelor suspendate.
Invitat: Liana Don
Data: 8 mai (marti) – ora 18.00

7. Denumirea evenimentului: Cum ajuti pe altcineva sa se schimbe? Strategii prin care construim comunicarea.
Invitat: Amfiana Gherman 
Data: 9 mai (miercuri) – ora 18.00

8. Denumirea evenimentului: Cum am supravietuit divortului parintilor?
Invitat: Agnes Konya 
Data: 10 mai (joi) – ora 18.00

9. Denumirea evenimentului: Puterea transformatoare a coincidentelor. Misiune, Sens, Destin.
Invitat: Adonis Bunghis
Data: 11 mai (vineri) – ora 18.00

10.Denumirea evenimentului: Strategii de abordare in consilierea victimelor traficului de persoane.
Invitat: Amfiana Gherman
Data: 12 mai (sambata) – ora 11.00

PROGRAM TIMISOARA – Libraria Carturesti -Mercy

11. Denumirea evenimentului: Tu esti OK. Eu cum sunt?
Invitat: Daniel Ciucur
Data: 8 mai (marti) – ora 18.00

12. Denumirea evenimentului: Hipnoza – bisturiul psihoterapiei.
Invitat: Daniel Muranyi
Data: 9 mai (miercuri) – ora 18.00

13. Denumirea evenimentului: Despre adevarul poetic si psihodramatic. Ne invata psihodrama sa visam?
Invitat: Daciana Zegrea
Data: 10 mai (joi) – ora 18.00

14. Denumirea evenimentului: Traind povestea vietii tale
Invitati: Dora Chelemen, Oana Bot
Data: 11 mai (vineri) – ora 18.30

PROGRAM IASI – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

15. Denumirea evenimentului: Crizele individului contemporan.
Invitati: Aurora Liiceanu si Adrian Neculau
Data: 7 mai (luni) – ora 18.00

16. Denumirea evenimentului: Viata, sex, moarte.
Invitat: Bebe Mihaescu
Data: 8 mai (marti) – ora 18.00

17. Denumirea evenimentului: Hipnoza – Mit si Realitate.
Invitat: Ion Dafinoiu
Data: 10 mai (joi) – ora 18.00

18. Denumirea evenimentului: Trauma, atasament, constelatii familiale.
Invitati: Elena Ungureanu, Carmen Ana Rotaru
Data: 11 mai (vineri) – ora 18.00

Dragoste virtuala – Seara de lectura 121.ro

Editura Trei si 121.ro te invita la Seara de lectura Dragoste virtuala

Traim in era internetului, cand din ce in ce mai multe activitati umane se desfasoara on line. De ce nu si-ar gasi si dragostea locul printre biti si taste?

Te invitam la Seara de lectura 121.ro sa aflam impreuna cum ia nastere Dragostea virtuala. Citim si discutam despre o poveste de iubire pe internet, descrisa atat de frumos in romanul semnat de Daniel Glattauer. Te asteptam joi, 26 aprilie, ora 18:30 la Carturesti din AFI Palace Cotroceni.

Povestea dintre Leo Like si Emmi Rothner incepe de la un e-mail prin care Emmi solicita anularea abonamentului la o revista. Insa scrie gresit adresa destinatarului si mesajul ei ajunge la Leo, care, politicos, ii raspunde, amuzandu-se pe seama tonului ei protocolar. Emmi ii scrie, la randul sau. Sunt suficiente cateva scurte schimburi de mesaje si cei doi isi dau seama ca sunt atrasi unul de celalalt. In scurt timp, ajung sa flirteze, sa-si faca marturisiri si sa-si impartaseasca secretele si dorintele cele mai intime. Tensiunea erotica se acumuleaza si pare doar o chestiune de timp pana ca Leo si Emmi sa se intalneasca fata in fata. Dar amana intruna momentul: perspectiva de a se cunoaste direct ii entuziasmeaza si ii nelinisteste totodata. In plus, Emmi are o casnicie fericita.
Oare ceea ce simte unul pentru altul va rezista unei intalniri reale?

„O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet.” – New Books Magazine

„Dragoste virtuala sau cum se poate naste o poveste fermecatoare de dragoste dintr-un schimb de e-mailuri.” – Daily Mirror

INVITATA: Petruta Gheorghe, psihoterapeut
Moderator: Daniela Fugaru Kammrath, redactor sef 121.ro

Te asteptam cu drag!

Citeste si: 

Dragoste pe net. Da, se poate!

Like și Leike: teatrul e-mailurilor

Traderul Jérôme Kerviel acuză: banca i-a pus în cârcă pierderi de aproape 5 miliarde, deși recuperase o treime

Fostul trader francez Jérôme Kerviel e din nou în atenția presei din Hexagon. Condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru abuz de încredere și fals, dar și pentru că ar fi adus daune de 4,9 miliarde de euro băncii Société Générale, Kerviel acuză acum banca de escrocherie în timpul procesului.  Concret, avocații băncii ar fi ascuns că din enorma pierdere ar fi recuperat, prin anumite mecanisme fiscale, 1,7 miliarde de euro, informa Libération la sfârșitul săptămânii trecute.

Iată și un fragment din ”Angrenajul. Memoriile unui trader” care reflectă stupoarea lui Kerviel la arestarea sa, în calitate, susține el, de țap ispășitor pentru niște speculații bursiere hazardate de care banca ar fi știut, dar a închis ochii, în speranța unor profituri ulterioare.

Am urmărit rechizitoriul parchetului care îmi cerea arestarea sprijinindu-se pe o motivaţie aiuritoare: „Cinci miliarde! Vă daţi seama ce înseamnă? Preţul a cinci centrale nucleare!” Deşi ancheta abia începea, eram desemnat ca vinovat exclusiv, eram judecat înainte de a fi putut explica amănunţit faptele. Procurorul a continuat pe aceeaşi cale: „După care a ascuns pierderi de două miliarde, în iunie 2007, fără ştirea băncii.” Simţeam că mă sufoc. Fiinţa asta chiar îşi dădea seama ce spunea? Cum de îi venea să creadă că o bancă, oricare să fi fost ea, dar cu atât mai mult Société Générale, ar fi putut pierde două miliarde de euro fără a-şi da seama, când orice persoană particulară care are o datorie de o sută de euro este sunată pe loc de zeci de ori pentru a veni să o plătească?

Apoi i-am ascultat pe cei trei avocaţi de la Société Générale cu impresia că ajunsesem un fel de inamic public numărul unu, un individ a cărui păstrare în libertate aproape că ar fi pus sub semnul întrebării însăşi ordinea socială. Veneau unii după alţii. Era de parcă s-ar fi referit la altă persoană într-atât le erau de violente cuvintele în ceea ce mă privea, într-atât erau de departe de adevăr. De mai multe ori m-am surprins zâmbind, atât le erau de fanteziste afirmaţiile. Unul dintre avocaţi a împins lucrurile dincolo de orice limită, ridicând problema sumelor la care se ridicau facturile mele telefonice! Dacă erau în asemenea măsură ridicate, însemna că aveam mai mulţi complici… 

În sfârşit, maître Meyer a luat cuvântul. A pledat singură în faţa celor trei avocaţi de la Société Générale şi a procurorului, cu întreg talentul şi convingerea de care dădea dovadă în mod strălucit. A spus încă o dată că, departe de a fi vrut să scap de justiţie, îmi recunoscusem toate greşelile şi răspunsesem la toate întrebările, fără să fi fugit vreun moment de responsabilitate. Procesele verbale din timpul arestului preventiv stăteau mărturie.

Când preşedintele mi-a dat cuvântul, am declarat ferm că alegaţiile celor de la Société Générale erau false, că răspunsesem tuturor convocărilor şi nu căutasem să mă sustrag instruirii procesului. Curtea s-a retras pentru deliberare. Era şi timpul, meciul trebuia să înceapă, după cum i-am spus glumeţ unui jandarm.

Trei sferturi de oră mai târziu, judecătorii s-au întors în fotoliile lor, iar verdictul a căzut ca o lamă de cuţit. Eram atât de convins că hotărârea va fi luată în favoarea mea încât, în momentul în care a fost anunţată, nici măcar nu am auzit-o. După care mi-a fost greu să o înţeleg, într-atât eram de uluit. Parcă-mi căzuse cerul în cap. Formula „mandat de arestare” nu am priceput-o decât întorcându-mă şi descoperind figura descompusă a Élisabethei Meyer. M-am ridicat ca de pe altă lume, de parcă aş fi încasat un upercut groaznic, pentru a-l asculta pe preşedinte comunicându-mi ordinul de a-l urma pe jandarm şi adăugând pe un ton care mi s-a părut uşor înveselit: „La drept vorbind, am uitat să vă spun că este vorba despre închisoarea La Santé.”

Profesorul eficient: cum negociezi cu elevii

De patru decenii, metoda „Gordon” dovedeşte că dascălii pot aplica tehnici psihologice de negociere şi comunicare pentru a se impune la clasă fără să bată cu pumnul în masă şi fără a ţine lecţii de morală.

Psihologul american Thomas Gordon dezvăluie instrumentele pentru aplanarea conflictelor din şcoală în cartea „Profesorul eficient”. Iată cum funcţionează metoda sa de negociere cu elevii:

Metoda a III-a (primele două se bazează pe autoritatea puterii şi a cunoaşterii – n.n.) abordează o situaţie de conflict de interese într-o manieră ce obligă părţile implicate să-şi conjuge eforturile în găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele tabere – soluţie ce presupune ca nimeni să nu piardă.

          

Un exemplu:

    

Dlui Jones îi place să-şi înceapă orele de ştiinţe cu o scurtă prezentare a activităţilor ce urmează a se desfăşura în ziua respectivă. Întrucât mai tot timpul întârzie, Sylvia îi cere dlui Jones să repete instrucţiunile, sau să-i răspundă la o serie de întrebări referitoare la procesul în desfăşurare.

Dl JONES: De câte ori întârzii la ora mea pierzi partea cu instrucţiunile iar eu trebuie să-mi pierd timpul să-ţi spun personal ce ai de făcut. M-am săturat să fac asta! (MESAJ !!!)

SYLVIA: Ştiţi, eu fac parte din redacţia revistei şcolii şi în ultima vreme am fost foarte ocupaţi încercând să respectăm termenele impuse de tipografie. De asta am întârziat mereu.

   

Dl JONES: Înţeleg. Eşti convinsă că munca în echipa de elaborare a revistei e atât de presantă încât, dacă vrei să i te dedici, va trebui să întârzii la ore. (ASCULTARE ACTIVĂ)

SYLVIA: Da…ăăă, nu chiar. Dacă puneţi problema aşa rezultă că eu nu dau nicio importanţă orei de ştiinţe. Adevărul este că eu vin la ora dvs. tot timpul anului iar activitatea la revistă ţine doar câteva săptămâni. Înţelegeţi ce vreau să spun?

   

Dl JONES: Da, vrei să spui că întârzierile sunt doar un fenomen temporar. N-ai întârziat până acum câteva săptămâni. Însă mai nou a intervenit ceva, care e doar temporar. Nu? (ASCULTARE ACTIVĂ)

SYLVIA: Îhî. Cam pe la sfârşitul săptămânii viitoare terminăm deja corecturile. După aceea nu mai am motive să întârzii.

   

Dl JONES: Curând, problema se va rezolva de la sine. (ASCULTARE ACTIVĂ)

SYLVIA: Da.

   

Dl JONES: Acum înţeleg de ce-ai tot întârziat, dar nu asta este problema mea. S-o mai spun o dată. Eu obiectez la faptul că trebuie să pierd timp ca să-ţi spun ce ai de făcut după ce ajungi aici. Când vii târziu, eu trebuie să încetez orice activitate ca să te pun pe tine la curent. Nu vreau să mai fac asta, nici măcar pentru următoarele două săptămâni. Ai vreo idee despre cum am putea rezolva chestiunea aceasta?

SYLVIA: (Stând pe gânduri) Păi, ce-ar fi dacă Joy mi-ar lua reportofonul în zilele când urmează să întârzii şi ar înregistra instrucţiunile dumneavoastră? Când ajung, eu le pot asculta la căşti şi aşa aş şti şi eu ce ştie deja toată lumea.

    

Dl JONES: Eu nu văd nimic rău în asta. Dac-o rogi pe Joy să-mi aducă reportofonul la catedră, eu mă angajez să rezolv cu înregistrarea instrucţiunilor. Apoi, când ajungi tu, vii la catedră şi-ţi iei reportofonul.

SYLVIA: Foarte bine. Mâine îmi aduc reportofonul.

  

Dl JONES: Atunci, pe mâine. Numai bine!

   

În această serie de interacţiuni, atât profesorul cât şi elevul au reuşit să-şi satisfacă nevoile printr-o soluţie sugerată de Sylvia şi acceptată de dl Jones. Ambii s-au putut declara mulţumiţi după această întâlnire. Dl Jones a putut spune „Numai bine” cu sinceritate!

  

Fragment din volumul „Profesorul eficient. Programul Gordon pentru îmbunătăţirea relaţiei cu elevii” de Thomas Gordon şi Noel Burch – apărut inițial în ediția online a ”Ziarului de Duminică”

  

Marilyn Monroe a lumii arabe: ”Elle était diabolique avec les hommes”

Ierusalim. Biografia unui oraș nu e doar o istorie a conflictelor dintre iudaism, creștinism și islamism. Istoric format la Cambridge, Simon Sebag Montefiore recurge la inedite povești de viață privată, incluzând chiar și biografii mai colorate, precum cea a cântăreței-spioane Asmahan (1912-1944):

     

Zi şi noapte, coridoarele şi barurile de la hotelul King David erau atât de aglomerate cu prinţi, aristocraţi, gangsteri, curteni, haimanale, magnaţi, peşti, gigolo, curtezane, vedete de cinema din Egipt, Liban, Siria, Serbia, Grecia şi Etiopia, precum şi spioni aliaţi, ai Axei, sionişti şi arabi, alături de ofiţeri şi diplomaţi în uniforme franţuzeşti, britanice, australiene şi americane, încât vizitatorii trebuiau să dea serios din coate ca să-şi croiască drum pentru a ajunge la bar, unde urmau să-şi comande câte un martini sec.

  

Spioana cu aluniță pe bărbie

În 1942, la hotel s-a cazat un nou oaspete, care era una dintre cele mai renumite vedete arabe ale epocii şi personifica decadenţa Ierusalimului ca antrepozit levantin. Cânta sub numele de scenă Asmahan; oriunde se ducea, această femeie periculoasă, dar irezistibilă, care a reuşit să fie, printre altele, o prinţesă druză, o vedetă egipteană de cinema, o cântăreaţă populară arabă, curtezană de lux şi spion pentru toate părţile implicate, a reuşit să-şi creeze propria specie de prăpăd splendid şi de mister.

  

  

    

Vlăstar al unei familii princiare, dar sărăcite, care a fugit în 1918 în Egipt, Amal al-Altrash, născută druză în Siria, a fost descoperită drept cântăreaţă la vârsta de paisprezece ani şi a înregistrat primul ei disc la şaisprezece ani, dobândind instantaneu celebritatea la radio şi apoi în filme, mereu uşor de recunoscut după aluniţa din bărbie. În 1933, s-a măritat cu vărul ei, emirul Muntelui Druze din Siria, pentru prima oară (s-a măritat şi a divorţat de el de două ori). Ea a insistat să ducă o viaţă emancipată, de femeie occidentală, chiar şi în palatul lui de pe munte, deşi îşi petrecea o mare parte din timp la King David. În mai 1941, prinţesa — sau „emira” — a fost recrutată de spionajul britanic şi convinsă (de Vichy) să se întoarcă în Damasc pentru a-i fermeca şi mitui pe liderii sirieni ca să susţină puterile aliate. Când aliaţii au recucerit Siria şi Libanul, generalul Charles de Gaulle i-a adresat personal mulţumiri.

   

”Doamna de pe holuri”

Ajutată de talentul de cântăreaţă, de farmecul invincibil şi de un libido absolut neinhibat (cu orientări bisexuale), Asmahan i-a fermecat în scurt timp pe Francezii Liberi şi generalii britanici din Beirut, ridicându-i pe unii împotriva celorlalţi şi fiind plătită de ambele părţi ca agent de influenţă. Emisarul lui Churchill, generalul Louis Spears, a fost atât de fermecat, încât a spus că „a fost şi va fi întotdeauna una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Avea nişte ochi imenşi, verzi ca marea pe care o traversezi ca să ajungi în paradis”. Se spunea că, dacă îi erai amant, era imposibil să fii singur în budoarul ei, pentru că aveai şanse să găseşti un general sub pat, altul în pat, şi pe Spears atârnând de candelabru.

  

  

    

Furioasă pe faptul că aliaţii şi-au încălcat promisiunea de a le acorda imediat arabilor independenţa, prinţesa a furat secrete militare de la un iubit britanic şi a încercat să le ofere germanilor. Când a fost oprită la graniţa cu Turcia, ea l-a muşcat pe ofiţerul care a arestat-o. Când Franţa Liberă i-a anulat salariul, s-a mutat la Ierusalim. Având încă douăzeci şi patru de ani, a devenit „doamna de pe holuri” la King David, stând trează toată noaptea ca să-şi bea cocteilul preferat din whisky şi şampanie, seducând palestinieni de vază, alţi ofiţeri britanici (şi soţiile lor) şi pe prinţul Aly Khan. Un prieten francez îşi aminteşte: „era femeie din cap până-n picioare. Elle était diabolique avec les hommes.”

   

Moarte în Nil – MI6 sau Umm Kulthum?

Dat fiind că supranumele ei era Altrash, englezoaicele o numeau prinţesa Trash (”Gunoi”) şi atât de mult i-a şocat pe compatrioţii druzi încât aceştia au tras focuri de armă când primul ei film a fost prezentat în sălile de cinema — era cu ani înaintea timpului său. Putea să fie cel mai mare duşman al ei însăşi. Astfel, a încercat să o scoată din apartamentul cel mai bun al hotelului pe Nazi, regina mamă a Egiptului, când a început o aventură cu şambelanul regal. O competiţie cu o dansatoare egipteană pentru un bărbat a culminat cu distrugerea rituală reciprocă a rochiilor. Privea sionismul ca pe un prilej favorabil modei. „Slavă Domnului pentru aceşti blănari vienezi — măcar aşa să putem facem rost de o haină de blană decentă la Ierusalim.” După un an petrecut în oraş, căsătorindu-se pentru a treia oară, cu un playboy egiptean, în 1944 a plecat în Egipt pentru a interpreta rolul principal din filmul Love and Vengeance, dar, înainte de terminarea filmului, s-a înecat în Nil în urma unui misterios accident pus la cale, se spune, de MI6, Gestapo, regele Farouk (pe care-l refuzase) sau de rivalul ei, Umm Kulthum, strălucitul cântăreţ egiptean. Dacă fratele ei Farid a fost un Sinatra al lumii arabe, ea a fost Monroe. Stilul ei angelic de interpretare, îndeosebi în şlagărul „Nopţi magice la Viena”, este şi astăzi îndrăgit.

La Paris. Într-o cuşcă suspendată

— Avem două urgenţe, începe Camille să explice echipei sale. Mai întâi, să alcătuim portretul lui Trarieux, înţelegându i viaţa. Acolo vom da de urma fetei şi, poate, îi vom afla şi identitatea. Fiindcă prima problemă e că nu ştim nimic despre ea, nici cine este şi nici, mai ales, de ce a fost răpită. Ceea ce ne aduce la al doilea punct: singurul fir de care dispunem şi de care am putea trage sunt contactele cunoscute ale lui Trarieux care apar în telefonul lui şi pe computerul fiului, de care s a folosit şi el. Deja lucruri vechi de mai multe săptămâni, dacă e să ne luăm după arheologi, dar asta e tot ce avem.

Puţin, adică. Unicele certitudini din acest moment sunt alarmante. Nimeni nu poate spune ce avea Trarieux de gând să-i facă fetei după ce a închis o în cuşca suspendată, dar, din moment ce e mort, fără îndoială ostatica nu mai are mult de trăit. Nimeni nu le spune pe nume pericolelor care o pândesc, dar ştiu cu toţii că ele se cheamă deshidratare, inaniţie, moarte lentă. Ca să nu mai pună la socoteală şi şobolanii. Marsan intervine cel dintâi. E specialistul care va juca rolul de intermediar între brigada Verhœven şi echipele tehnice care lucrează la dosar.

— Chiar dacă o găsim vie, spune acesta, deshidratarea va lăsa sechele neurologice ireversibile. Riscaţi să găsiţi o legumă.

Fragment din:

A zis-o fără mănuşi. Şi are dreptate, se gândeşte Camille. Eu n-aş fi îndrăznit, fiindcă mi s ar fi făcut frică şi dacă mi-e frică n-o pot găsi pe fata asta. Se scutură.

— Ce e cu camioneta? întreabă.

— A fost periată la milimetru astă noapte, răspunde Marsan, consultându-și notițele. S-au găsit fire de păr și sânge, dispunem prin urmare de ADN-ul victimei, dar, cum nu e în fișierele noastre, nu i-am aflat idenitatea. 

— Portretul-robot?

Trarieux avea în buzunarul interior al hainei o fotografie a fiului său, făcută la un bâlci. Lângă acesta se află o fată pe care o ţinea de gât, dar fotografia s-a îmbibat de sânge şi, oricum, nu era făcută de foarte aproape. Cum fata era cam grasă, nu putea fi sigur că era vorba despre aceeaşi persoană. Imaginile din telefon sunt mai grăitoare.

— Ar trebui să obţinem un rezultat convenabil, explică Marsan. Telefonul e de proastă calitate, dar se distinge bine figura, din mai multe unghiuri, adică în mare e tot ce ne trebuia. Îl veţi avea după-amiază.

Şi analiza locului îşi va avea importanţa sa. Atâta doar că fotografiile sunt luate de aproape, de foarte aproape, şi se văd puţine detalii legate de locul în care a fost închisă tânăra. Cei de la Criminalistică le-au scanat, au făcut măsurători, analize, proiecţii, cercetări…

— Natura clădirii încă rămâne necunoscută, comentează Marsan. În funcţie de ora la care au fost făcute fotografiile şi de calitatea luminii, avem certitudinea că orientarea e către nord-est. Lucru foarte obişnuit. Imaginile nu oferă nicio perspectivă, nicio profunzime, prin urmare este imposibil să evaluăm dimensiunile încăperii. Întrucât lumina cade de sus, putem estima înălţimea tavanului la circa patru metri. Poate ceva mai mult, nu avem de unde să ştim. Pardoseala e din beton şi, cu siguranţă, sunt scurgeri de apă. Cum toate fotografiile sunt făcute în lumină naturală, poate că nu există alimentare cu energie electrică. În privinţa materialelor utilizate de răpitor, ţinând cont de cât de puţine lucruri se văd, nimic notabil. Lada este din lemn nefasonat, obişnuit, scândurile sunt prinse cu şuruburi simple, inelul de inox de care e agăţată e unul standard, ca şi frânghia care se poate observa, din cânepă, fără nimic special. Cum şobolanii nu sunt animale de crescătorie, cred că este vorba, mai degrabă, despre o clădire dezafectată, goală.

— Data şi ora la care au fost făcute fotografiile dovedesc că Trarieux se ducea pe acolo de cel puţin două ori pe zi, adaugă Camille. Perimetrul se limitează, deci, la suburbii.

Cei din jur îl aprobă din cap. Camille îşi dă seama că toată lumea ştia deja ceea ce tocmai a spus. O clipă, se imaginează acasă, cu Doudouche, şi nu mai are niciun chef să rămână aici. Ar fi trebuit să accepte să i treacă lui Morel cazul când acesta s-a întors din deplasare. Închide ochii. Îşi revine.

Louis propune ca Armand să întocmească o descriere a locului pe baza elementelor de care dispun şi să o difuzeze peste tot în Île de France, insistând asupra caracterului urgent. Camille se arată de acord, da, desigur. Dar să nu îşi facă iluzii. Informaţiile sunt atât de succinte încât ar putea corespunde cu trei imobile din cinci — după informaţiile obţinute de Armand de la prefecturi, în regiunea pariziană, există şaizeci şi patru clasificate deja drept „terenuri virane cu scop industrial”, fără a pune la socoteală alte câteva sute de imobile şi clădiri dezafectate.

— Nimic pentru presă? întreabă Camille, uitându se la Le Guen.

— Faci mişto?

Lansare: Trauma, atasament, constelatii familiale – Franz Ruppert

Va invitam sambata, 21 aprilie, ora 17.30, la evenimentul de lansare al cartii Trauma, atasament, constelatii familiale de Franz Ruppert. Lansarea va avea loc in prezenta autorului la Euro Hotels International Polizu (Str. Gheorghe Polizu nr.4, Sector 1, Bucuresti) in cadrul workshop-ului de constelatii familiale centrate pe trauma: VINDECAREA RANILOR NOASTRE PROFUNDE.

PSIHOTERAPIA TRAUMEI

Teoria constelatiilor familiale deschide noi cai de acces catre profunzimile sufletului uman unde se afla resurse nebanuite de vindecare a durerilor noastre! Simptomele aparute dupa experientele traumatizante sunt numeroase si blocheaza functionarea si evolutia fireasca a persoanei afectate. Suferinta nu atinge doar persoana ranita, ci si pe cei din apropierea ei, cei cu care aceasta se afla in legatura emotionala. De aceea, intelegerea si dezvoltarea unor teorii si maniere de lucru cu persoanele traumatizate sunt de importanta capitala pentru psihologie, medicina si celelalte stiinte care abordeaza psihicul uman.

Prof. dr. Franz Ruppert este psiholog, profesor de psihologie la Katholische Stiftungsfachhochschule din München si psihoterapeut. Din 1994 lucreaza cu constelatii familiale si organizationale in grupuri, iar din 1999 se ocupa cu formarea facilitatorilor; s-a specializat in psihoterapia tulburarilor psihice grave, a depresiei, precum si a tulburarilor de personalitate borderline.

Citește și: Cum se transmit traumele peste generații?

De ce aselenizarea nu este un trucaj NASA: Drapelul fluturând și stelele care nu se văd

”Conspirațiile NASA este o dezamăgire pentru iubitorii teoriei conspirației. Cartea inventariază, într-adevăr toate argumentele că aselenizările au fost filmate în studiouri secrete de pe Pământ, dar o face numai pentru a le demonta cu obiectivitate științifică” – T.C. Zarojanu, TVR

S-a făcut mare tevatură despre faptul că, în multe dintre fotografiile despre care NASA insistă că au fost făcute pe Lună de astronauţii săi, cerul de deasupra arată că stelele erau acolo unde trebuiau să se afle. Sau, mai corect spus, stelele nu sunt în realitate acolo, niciuna dintre ele. Negativiştii sugerează că NASA nu ar fi avut abilităţile necesare şi nici capacitatea de a estima locul exact al stelelor pentru fiecare dintre misiunile Apollo, aşa că au ales soluţia mai uşoară pentru a rezolva această problemă spinoasă: au decis să scoată complet stelele şi planetele din fotografiile relevante.

Însă NASA are un răspuns pentru a contracara această acuzaţie. Atunci când au fost făcute fotografiile şi au fost înregistrate filmele, strălucirea puternică a soarelui într-un mediu fără atmosferă, combinată cu setările pentru lumina zilei ale aparatelor, au făcut ca stelele de deasupra să nu fie vizibile.

Adepţii teoriei conspiraţiei clatină din cap, cu scepticism.

Şi cum rămâne cu faimosul drapel fluturând, care l-a incitat şi l-a înfuriat atât de mult pe Bill Kaysing? Nu se poate nega că steagul american pare, într-adevăr, să fluture, după ce a fost plasat în suprafaţa lunară de astronauţii de pe Apollo 11– ceva ce nu se putea întâmpla în vid. Deşi această problemă a fost promovată, poate mai mult decât oricare alta, de cei care cred că NASA s-a angajat deliberat într-o escrocherie şi înşelăciune masivă, adevărul este că drapelul flutură numai câteva clipe foarte scurte şi numai atunci când este manevrat de astronauţi. În rest, nu se mişcă câtuşi de puţin, adică exact ce era de aşteptat să se vadă într-un mediu vidat, cum este cel de pe Lună.

(Fragment din Conspirațiile NASA de Nick Redfern)

  

   

Cum se transmit traumele peste generații?

M. este o femeie tânără, poartă o coafură punk, o vestimentaţie punk şi un cercel în nas. Aspectul ei este expresia interiorului ei. Este instabilă, se simte neiubită şi are o relaţie foarte proastă cu mama ei.

Cu câţiva ani în urmă a fost sechestrată de către un cunoscut într-o cameră şi violată ore în şir. Acum este însărcinată, iar bărbatul cu care a rămas gravidă se ocupă, printre altele, cu traficul de droguri.

În copilărie, mama doamnei M. fusese abuzată sexual de tatăl ei. Chiar şi mama mamei fusese violată în timpul războiului.

Cât de mari sunt şansele viitorului copil de a dezvolta un ataşament sănătos şi sigur cu mama şi cu tatăl său? Va trece prin viaţă fără propria sa experienţă traumatică? Va deveni el însuşi făptaş? Ce ar putea împiedica toate acestea?

Fragment din:    

  

   

Metoda constelaţiei familiale mi-a oferit posibilitatea de a identifica în modul cel mai clar legătura fundamentală dintre ataşament şi traumă.

Folosirea acestei metode arată că unele dintre aceste ataşamente sunt grav tulburate şi, de aceea, familii întregi trăiesc într-un haos emoţional. Aceste tulburări de ataşament rezultă din faptul că anumite evenimente din respectivele sisteme familiale nu pot fi anihilate psihic şi, de aceea, nu duc la linişte sufletească. Bert Hellinger, fondatorul constelaţiei familiale, nu a dezvoltat o sistematizare a acestui tip de evenimente. El sesizează intuitiv, de la caz la caz, ceea ce acţionează mai departe peste generaţii, în evenimentele esenţiale dintr-o familie. În lumina teoriei traumei iese imediat la iveală că există evenimente traumatice – părinţi decedaţi devreme, copii daţi spre adopţie, abuz sexual şi altele – care tulbură durabil relaţiile dintre membrii familiei şi care pot apărea apoi la unii dintre ei ca simptome de tulburări psihice.

Combinând conceptul de ataşament cu cel de traumă, putem formula ca legitate: o mamă care a suferit o traumă transmite necondiţionat, într-o formă sau alta, această experienţă copilului ei. Apoi experienţa traumatică continuă să acţioneze asupra mai multor generaţii.

     

 

Procesul lui Isus: varianta tradiţională și cea istorică

Procuratorul roman, încadrat de soldaţii aliaţi şi sub privirile unei mulţimi agitate, a ţinut audienţa la Pretoriu, o platformă mai înaltă, situată în exteriorul Citadelei lui Irod, cartierul general al romanilor, lângă Poarta Jaffa de azi. Pontius Pilat era un soldăţoi agresiv, lipsit de tact şi depăşit de situaţia din Iudeea. Chiar unul dintre prinţii irodieni îi caracteriza ca fiind „răzbunător, cu un temperament coleric”.

Deja îi scandalizase pe evrei când a ordonat soldaţilor săi să intre în Ierusalim, afişând pe scuturi portrete ale împăratului. Irod Antipa, în fruntea unei delegaţii, a cerut îndepărtarea lor. Mereu „inflexibil şi crud”, Pilat a refuzat. Când mai mulţi evrei au protestat, el şi-a asmuţit gărzile, dar delegaţii s-au întins la pământ şi şi-au dezvelit gâtul. Până la urmă, Pilat a ordonat să fie îndepărtate portretele ofensatoare. De curând, el executase nişte rebeli galileeni „al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor”.

„Tu eşti regele iudeilor?” l-a întrebat Pilat pe Isus. La urma urmelor, mulţimea îl aclamase ca pe un rege la intrarea în Ierusalim. Dar el a răspuns: „Tu zici”. Şi a tăcut. Însă Pilat ştia că el este din Galileea. „Şi aflând că era sub stăpânirea lui Irod”, Pilat i l-a trimis pe prizonier lui Irod Antipa, ca o favoare făcută conducătorului Galileii, pentru care Isus reprezenta un subiect de interes special. Palatul lui Antipa se afla la scurtă distanţă de acolo. Irod Antipa, spune Luca, „s-a bucurat foarte”, căci de multă vreme vroia să-l cunoască pe succesorul lui Ioan Botezătorul „şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El”. Dar Isus dispreţuia atât de mult această „vulpe”, cel care îl omorâse pe Ioan, încât nu a binevoit să vorbească cu el.

Antipa a început să-l ia în râs pe Isus, cerându-i să mai facă nişte trucuri, oferindu-i o mantie regalăşi spunându-i „rege”. Este puţin probabil ca tetrarhul să fi încercat să-l salveze pe succesorul lui Ioan Botezătorul, dar s-a bucurat că avea ocazia să stea de vorbă cu el. Pilat şi Antipa erau de multă vreme duşmani, dar acum „s-au făcut prieteni”. Cu toate astea, Isus era problema romanilor. Irod Antipa l-a trimis înapoi la Pretoriu. Acolo, Pilat i-a judecat pe Isus, doi aşa-zişi hoţi şi pe Barabbas, „închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere”, ne spune Marcu. Aceasta arată că un grup de rebeli, din care probabil făceau parte şi cei doi „hoţi”, au fost judecaţi în acelaşi timp cu Isus.

Pilat a cochetat cu ideea graţierii unuia dintre prizonieri. Unii din mulţime au strigat să-l elibereze pe Barabbas. Conform Evangheliilor, Barabbas a fost eliberat. Povestea pare greu de crezut: de obicei, romanii îi executau pe rebelii criminali. Isus a fost condamnat la crucificare, însă Pilat, potrivit lui Matei, „luând apăşi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia”.

„Sângele lui asupra noastrăşi asupra copiilor noştri!” a răspuns mulţimea.

Departe de a fi un individ oscilant şi ipocrit, brutalul şi încăpăţânatul Pilat nu mai simţise până atunci nevoia să se spele pe mâini înainte de a trimite pe cineva la moarte. Altădată, când avusese neînţelegi cu evreii, îşi trimisese soldaţii îmbrăcaţi în haine civile în mijlocul unei mulţimi paşnice din Ierusalim; la semnalul său, aceştia îşi scoseseră săbiile şi eliberaseră străzile, făcând o mulţime de victime. Dar acum, confruntat deja cu răscoala lui Barabbas din cursul săptămânii, Pilat se temea de o reapariţie a „regilor” şi „pseudo-profeţilor” care năpădiseră Iudeea după moartea lui Irod cel Mare. Într-un mod indirect, Isus aţâţa spiritele şi era fără îndoială foarte popular. Chiar şi după mulţi ani, Iosif Flaviu, el însuşi un fariseu, spunea că Isus a fost un învăţător înţelept.

Prin urmare, povestea tradiţională a condamnării sale nu sună veridic. După Evanghelii, preoţii susţineau că ei nu aveau autoritatea de a da pedepse cu moartea, dar nu avem dovezi că era aşa. Marele preot, scrie Iosif Flaviu, „judeca în caz de dispute, pedepsea pe infractori”. Evangheliile, scrise sau modificate după distrugerea Templului în anul 70, i-au învinuit pe evrei şi i-au absolvit pe vină pe romani, din dorinţa de a arăta loialitate faţă de imperiu. Dar acuzaţiile aduse lui Isus şi însăşi pedeapsa spun cu totul altceva: a fost o operaţiune pusă la punct de romani.

Asemenea multor victime condamnate la crucificare, Isus a fost biciuit cu un bici din piele care avea în vârf bucăţi de os sau metal, tortură atât de violentă încât de multe ori ducea la moartea victimei. Purtând o plăcuţă pe care scria „REGELE IUDEILOR”, făcută de soldaţii romani, dintre care mulţi erau mercenari sirieni şi greci, sângerând puternic în urma flagelării, Isus a fost luat spre a fi crucificat, probabil în dimineaţa zilei de 14 Nisan sau vineri, 3 aprilie 33. Alături de alte două victime, el şi-a dus singur patibulum-ul, bârna transversală a propriei cruci pentru crucificare, de la închisoarea Citadelei şi pe străzile Oraşului de Sus. Discipolii săi l-au convins pe un anume Simon din Cirene să-l ajute să ducă bârna transversală în timp ce femeile ce se numărau printre adepţii lui plângeau. „Fiice ale Ierusalimului”, le-a spus el, „nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-văşi pe copiii voştri” căci se apropie Apocalipsa — „iată, vin zilele”.

Isus a plecat din Ierusalim pentru ultima dată, ieşind pe Poarta Gennath (Grădinilor) şi luând-o la stânga, printr-o zonă cu grădini în pantăşi morminte săpate în stâncă, îndreptându-se spre dealul de execuţie al oraşului, căruia bine i se spunea Locul Căpăţânii: Golgota.

Fragment din 

Ierusalim. Biografia unui oraș de

Simon Sebag Montefiore