Archive for februarie, 2012



”Gazeta Sporturilor” și Editura Trei lansează miercuri, 29 februarie, un nou volum din seria de psihologie practică.

În volumul „Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes”, psihiatrul francez Stéphane Clerget le explică părinților cum să-și sprijine adolescentul să iasă cu bine din acea perioadă tulbure în care imaginea corporală, preferințele şi modelele îi sunt complet bulversate.

Iată și un fragment dedicat în special părinților bântuiți de angoasa îmbătrânirii:

Nu doar adolescenții, dar și părinţii se simt derutaţi de transformările corporale ale copilului lor, mai ales dacă este vorba de primul copil. Când mutaţia este rapidă, nu-şi mai recunosc copilul. Tatăl este marcat de faptul că fiul este mai puternic şi mai înalt cu un cap decât el. Mama, îngrijorată de propriul corp care devine mai puţin ferm, se compară cu fiica sa, ale cărei forme feminine se afirmă ca fiind cuceritoare. Şi tatăl se poate simţi deranjat de venirea unei „noi“ tinere acasă.

Părinţii sunt cu atât mai mult afectaţi cu cât, ajunşi la mijlocul vieţii, asemenea adolescenţilor, îşi pierd controlul asupra propriului corp care nu îi mai ascultă la fel de bine ca înainte. Nu mai urcă etajele aşa de repede, o durere la genunchi îi împiedică să mai practice un sport ca altădată, iar durerile de spate le amintesc că au îmbătrânit şi au lăsat tinereţea în urmă. Anumiţi părinţi, prin reacţiile lor, încearcă să-şi mascheze propriile transformări corporale: merg la sală sau apelează la chirurgia estetică.

Adolescenţii îşi apostrofează adesea părinţii destul de dur:

„Mamă, cred că ar trebui să mai slăbeşti puţin“,

„Tată, parcă eşti mai cocoşat în ultima vreme“.

Aceste cuvinte nu trebuie luate ca o simplă agresiune sau o rivalitate naturală. Exprimă şi neliniştea adolescenţilor în ceea ce îi priveşte pe părinţii lor sau pe ei înşişi. Chiar dacă acest lucru poate părea paradoxal, îmbătrânirea provoacă adolescenţilor multă angoasă. Cred că aceasta se explică prin conştientizarea transformărilor fizice ale ciclului vieţii, ca urmare a experienţei proprii, a noilor concepţii despre moarte (copilul crezându-se parţial nemuritor) şi a constatării îmbătrânirii părinţilor, realitate percepută printr-o nouă raportare, mai lucidă, la aceştia.

Dacă le sunt adresate asemenea remarci, părinţii ar trebui să răspundă copiilor lor în aşa fel încât aceştia din urmă să se simtă în siguranţă. Arătându-se senini şi înţelepţi, şi fără a fi fatalişti, declarând că fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei, îşi vor ajuta copiii să accepte trecerea timpului. Umorul este şi el un bun mijloc de a dedramatiza acest tip de trăire. Astfel, tatăl ar putea răspunde:

„Este adevărat că sunt mai adus de spate, dar mă simt încă în formă, am încă o vedere bună şi, în plus, soţia mea încă mă mai găseşte fermecător. În orice caz, am fost capabil să cresc mare un fiu puternic de care sunt mândru“.


INSIGHT – Asociatia pentru promovarea psihanalizei teoretice si clinice va invita sa participati la workshop-ul cu tema:

ATASAMENTUL IN PSIHOTERAPIE

sustinut de Prof. dr. HORST KÄCHELE de la International Psychoanalytic University din Berlin. Prof. Horst Kächele este psihanalist formator si supervizor in cadrul Asociatiei Germane de Psihanaliza (membra IPA) si este cunoscut pentru activitatea de cercetare a atasamentului, tulburarilor psihosomatice, precum si a procesului si rezultatelor psihoterapiei.

Evenimentul va avea loc in Bucuresti in data de 17 Martie 2012, la Sala Alpha de la Sala Palatului si va consta din expuneri teoretice si clinice centrate pe relatia dintre atasament si psihopatologie, alianta terapeutica, perspectiva psihodinamica asupra Interviului de Atasament al Adultului, precum si o supervizare in cadrul unui grup clinic.

PROGRAM WORKSHOP „ATASAMENTUL IN PSIHOTERAPIE”
Prof. Univ. Dr. Horst Kächele
Sambata, 17 martie 2012
Bucuresti, Sala Palatului, Etaj I, Sala Alpha
10.00 – 11.30 Atasament, reglare si sincronizare afectiva In psihoterapia
adultului
11.30 – 12.00 Pauza de cafea
12.00 – 13.30 Atasament si alianta terapeutica.Relatia ca instrument al
schimbarii In psihoterapie.
13.30 – 14.30 Pauza de masa
14.30 – 16.30 Perspectiva psihodinamica asupra Interviului de Atasament
al Adultului (AAI)
16.30 – 17.00 Pauza de cafea
17.00 – 20.00 Supervizare de grup
Supervizarea unui caz prezentat de unul dintre participanti.
Supervizori: psihanalistii Vasile Dem. Zamfirescu si Horst Kächele

Taxa de participare: 250 RON pana la 1 Martie / 300 RON dupa 1 Martie. Taxa de participare se plateste in contul nr. RO31RNCB0081124752660001, BCR, Sucursala Izvor.
Pentru inscrieri – trimiteti la insight_office@yahoo.com formularul completat impreuna cu dovada achitarii taxei de participare.
Pentru mai multe detalii ne puteti contacta prin email: insight_office@yahoo.com sau telefonic: Simona Reghintovschi 0723.157.269,

https://sites.google.com/site/asociatiainsight/

Evenimentul urmeaza sa fie creditat de Colegiul Psihologilor din Romania.


Ediţia a XI-a a Târgului GAUDEAMUS Craiova se va desfăşura în Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 29 februarie, de la ora 12.00 cu transmisiune directă pe postul Radio România Oltenia-Craiova. Accesul publicului va fi permis începând cu ora 10.00.

Grupul editorial TREI vă asteaptă cu noutăţi şi reduceri de până la 30% !

Programul de vizitare a târgului este următorul:
miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 si 18.00;
duminică, între orele 10.00 si 14.00.

Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.


Editura TREI va participa în perioada 29 februarie – 4 martie la cea de-a XX-a ediţie a TÎRGULUI INTERNATIONAL DE CARTE LIBREX – Primăvara cărţilor la Iaşi.

Grupul editorial TREI vă asteaptă cu noutăţi şi reduceri de până la 30% !

Dacă îţi place să citeşti, vino între 29 februarie şi 4 martie la Sala Polivalentă din Iaşi! Dacă ai nevoie de cărţi, aici e locul unde vei găsi tot ce cauţi!

Program de vizitare:
Miercuri – Vineri: 10:00 – 19:30
Sâmbătă: 10:00 – 20:30
Duminică: 10:00 – 17:00

Accesul vizitatorilor este gratuit.


Secvență din dramatizarea romanului Dragoste virtuală (Teatrul Mic din Viena, 2010).

Subject: Anulare abonament

Stimați domni și stimate doamne de la editura Like! În cazul în care continuați să-mi ignorați încercările de a renunța la abonament și continuați să-mi trimiteți revista — din păcate, din ce în ce mai slabă calitativ — mă simt obligată să vă avertizez că n-am să mai plătesc niciun sfanț!

E. Rothner     

  

După opt minute – Reply: Adresă greșită.

Aceasta este o adresă privată, respectiv: woerter@leike.com. Dumneavoastră doriți să-i contactați pe cei de la woerter@like.com. Sunteți a treia persoană care-mi scrie în legătură cu o suspendare de abonament. Revista aceea pare chiar oribilă!

    

După cinci minute – RE:

Ah, mă scuzați! Mulțumesc pentru lămuriri. Salutări, E.R.

    

  

           

Nouă luni mai târziu – No subject

Crăciun fericit și La Mulți Ani vă dorește Emmi Rothner.

    

După două minute – Reply:

Dragă Emmi Rothner, noi nu ne cunoaștem, aș putea spune, mai deloc. Dar cu toate acestea, țin să vă mulțumesc pentru e-mailul colectiv drăguț și extrem de original! Trebuie să vă mărturisesc că îmi plac la nebunie e-mailurile colective trimise grupurilor la care nici măcar nu aparțin.

Nb, Leo Leike.

      

După 18 minute – RE:

Mă scuzați pentru deranj, domnule Nb Leike. V-am inclus din greșeală în lista cu clienții mei pentru că acum câteva luni am vrut să renunț la un abonament și am nimerit, se pare, la dumneavoastră. O să vă șterg imediat.

P.S.: Iar dacă vă vine în minte o formulă mai originală pentru „Crăciun fericit și La Mulți Ani!“ atunci când vreți să-i urați cuiva „Crăciun fericit și La Mulți Ani!“, vă rog să mă instruiți și pe mine! Până una-alta: Crăciun fericit și La Mulți Ani! E. Rothner.

          

După șase minute – Reply:

Vă doresc sărbători fericite și mă bucur pentru noul an care li se va adăuga celor optzeci pe care i-ați petrecut până acum cu atâta folos!

   Fragment din:

Titlul original: ”Gut gegen Nordwind”

După 38 de zile – Subject: Niciun euro în plus!

Stimată conducere a editurii Like,

M-am dezabonat de cinci ori de la revista dumneavoastră, de trei ori în scris și de două ori prin telefon (am vorbit cu o doamnă Hahn). În cazul în care continuați să mi-o trimiteți, voi considera acest lucru o favoare personală. Cu deosebit respect,

E. Rothner.

   

Două ore mai târziu – Reply:

Dragă doamnă Rothner, o faceți dinadins?

Nb, Leo Leike.


Ca toţi scenariştii de la Hollywood, David Armitage vrea să fie bogat şi celebru. Dar, timp de 11 ani, nu are parte decât de eşecuri. Însă, brusc, dă lovitura – unul dintre scenariile sale este cumpărat de o televiziune, urmând să se facă un serial după el, care se va dovedi un mare suc­ces.

Destinul lui ia o turnură ciudată când un miliardar, mare amator de filme, pe nume Philip Fleck, îi propune o colaborare neobişnuită. Dependent de succes, David muşcă momeala şi se trezeşte că a făcut, de fapt, un pact cu diavolul, care îl aruncă pe neaşteptate în întunecată jungla hollywoodiană.

O poveste de succes

Destinul scriitorului Douglas Kennedy este unul nomad prin excelenţă. S-a născut în Manhattan în 1955, dar a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda.

După câteva piese radio pentru BBC şi o piesă de teatru, a publicat o carte de memorii de călătorie dedicată experienţelor sale în Egipt, intitulată „Beyond the Pyramids”. A urmat o perioadă jurnalistică în care a scris pentru publicaţii importante ca „The Sunday Times”, „The Sunday Telegraph”, „The New Statesman”, precum şi pentru ediţiile britanice ale revistelor „Esquire” şi „GQ”. A debutat în proză cu romanul „Dead Heart”, în 1994. Romanele sale – „The Big Picture”, „The Job”, „Leaving the World”, „The Pursuit of Happiness”, „A Special Relationship”, „State of the Union”, „Temptation”, „The Moment”, „Woman in the Fifth” – traduse în peste 22 de limbi, au înregistrat un succes uriaş de piaţă.

Prezentare publicată în Evenimentul Zilei 

  


Eleanor Maguire, de la Centrul de Neuroimagistică Welcome Trust al University College,din Londra, a studiat cinci pacienţi cu amnezie clasică. Toţi suferiseră de infecţii ale creierului, care le afectaseră hipocampusul. Deşi îşi puteau aduce aminte numele rudelor, nu erau capabili să reconstituie în memorie întâmplări din trecut. Dar nu numai capacitatea de a-şi aminti le era afectată.

Cercetătorii le-au cerut ca, alături de un grup de subiecţi de control, fără amnezie, să vizualizeze şi să descrie, în detaliu, câteva scenarii din viitor, cum ar fi vizitarea unei plaje, a unei păduri, a unui muzeu, castel sau bar ori o viitoare petrecere de Crăciun, sau o întâlnire cu un prieten apropiat, şi să înfăţişeze sentimentele, senzaţiile, pe care acea experienţă le-ar implica. Descrierile au fost dezorganizate şi lipsite de emoţie. Pacienţii care aveau hipocampusul afectat nu au putut reda relaţiile spaţiale între obiectele care făceau parte din scenariile din viitor şi au spus foarte puţine lucruri despre ceea ce simţeau. Ei nu au putut vizualiza experienţa ca pe un întreg, ci au văzut doar o colecţie de imagini separate. Cum a spus un subiect:

„Nu este foarte real. Pur şi simplu nu se întâmplă. Imaginaţia mea nu este… ei bine, nu îmi imaginez asta, hai să spunem aşa.”

Descoperirea faptului că hipocampusul ar putea fi implicat în vizualizarea viitorului ar putea fi importantă în înţelegerea premoniţiilor. Funcţiile creierului pot varia extrem de mult, de la om la om, la persoanele normale. De exemplu, unii au o memorie extrem de bună, pe când alţii abia dacă reuşesc să îşi aducă aminte unde şi-au pus cheile de la maşină sau ce au mâncat la prânz. Oare acele persoane care au o memorie bună au cumva un hipocampus „mai mare şi mai bun” decât cei cu memorie slabă? Nu cumva cei care au darul premoniţiei au un „avantaj hipocampic”, care îi face capabili de a vedea mai bine viitorul? Nu cumva cei care neagă faptul că premoniţiile există şi care insistă că nu au avut niciodată premoniţii, suferă de o disfuncţie hipocampică?

 

Fragment din:

    

      

Maguire şi colegii ei au făcut scanări cu un aparat RMN funcţional asupra a şaisprezece taximetrişti londonezi şi au descoperit că, în toate cazurile, ei erau diferiţi faţă de cei cincizeci de subiecţi de control. O arie anume, zona posterioară, sau din spate, a hipocampusului, era mai mare, la toţi taximetriştii. Cu cât aveau mai multă vechime în serviciu, cu atât mai mare devenise acea regiune.

Maguire avertizează împotriva utilizării GPS-urilor la taxiurile londoneze.

„Noi sperăm, din tot sufletul, că nu o să înceapă să le folosească”, spune ea. „Credem că această zonă a creierului a crescut… datorită cantităţii uriaşe de informaţii pe care trebuiau să o ţină minte. Dacă vor începe să folosească GPS-urile, acea bază de informaţii va deveni mai mică şi este posibil ca schimbările pe care le observăm la creier să fie afectate.”.

Aparatele GPS s-ar putea să nu fie singurii inhibitori ai premoniţiilor despre care ar trebui să ne îngrijorăm. Pe măsură ce ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologia informaţiei, este din ce în ce mai puţină nevoie să ne bazăm pe simţul nostru primar, capacitatea de a merge puţin înaintea noastră în spaţiu şi în timp. De ce aş avea nevoie de o premoniţie legată de vremea din week-end, când pot să dau clic pe pagina web a Weather Channel şi să văd previziunile meteo pe zece zile, pentru orice oraş din Statele Unite? Nu este nevoie să-mi folosesc intuiţia pentru a judeca evoluțiile bursei; diverşi guru financiari au folosit deja propria lor intuiţie şi şi-au postat părerile on-line şi în ziare. Pot obţine, cu ani în avans, previziuni legate de încălzirea globală şi de topirea calotei polare; sau pot afla dacă este sau nu probabil ca vara asta să cadă ploaie peste grădina mea cu legume, ori cine este probabil să câştige Super Bowl, iar exemplele continuă la nesfârşit. Dându-mi seama de asta, aproape că pot să simt cum mi se micşorează hipocampusul.

Vânzându-te


Întotdeauna am vrut să fiu bogat. Ştiu că probabil sună aiurea, dar ăsta‑i adevărul. O mărturisire sinceră.

Cam acum un an, mi s‑a împlinit dorinţa. După zece ani de ghinioane — o acumulare toxică de nesfârşite bilete de respingere şi „o să dăm mai departe asta” şi obişnuita serie de cât pe ce („ştii, chiar căutam aşa ceva luna trecută“) şi (bineînţeles) aşteptarea zadarnică de a primi răspuns la telefoanele date — zeii întâmplărilor norocoase au hotărât în cele din urmă că merit un zâmbet. Şi am primit un telefon. Rectific: am primit telefonul pe care oricine îşi câştigă existenţa din scris visează mereu să‑l primească.

Telefonul a venit de la Alison Ellroy, mult răbdătorul meu agent literar.

— L‑am vândut, David.

Inima mi s‑a oprit câteva secunde. Nu auzisem cuvintele „L‑am vândut” fiindcă… în fine, sincer să fiu, nu mai auzisem vreodată acea propoziţie.

— Pilotul, a spus ea.

— Pilotul serialului tv?

— Da. Am vândut Vânzându‑te.

— Cui?

— FRT.

— Poftim?

— FRT — adică Front Row Television; adică cel mai isteţ şi interesant producător de programe originale transmise prin cablu…

Inima mea avea acum nevoie de defibrilaţie.

— Ştiu despre cine vorbeşti, Alison. FRT mi‑a cumpărat pilotul?

— Da, David. FRT tocmai a cumpărat Vânzându‑te.

Pauză lungă.

— Plătesc? am întrebat.

— Sigur că plătesc. Crezi sau nu, e vorba de o tranzacţie.

— Scuze, scuze… doar că, poţi să-mi spui cât anume?

— Patruzeci de miare.

— Bine.

— Nu pari foarte entuziasmat.

— Sunt entuziasmat. Doar că…

— Ştiu: nu e tranzacţia de un milion de dolari. Dar în oraşul ăsta, acest gen de lovitură dată de cineva care nu a mai dat niciuna este un eveniment care se petrece de două ori pe an, în cel mai bun caz. Patruzeci de miare sunt suma standard pentru un pilot TV… mai ales pentru un scriitor după care nu s‑a regizat nimic. Oricum, cu cât te plătesc astea cei de la Book Soup?

— Cincisprezece pe an.

— Aşa că priveşte treaba în felul ăsta: dintr‑o singură tranzacţie tocmai ai obţinut salariul pe aproape trei ani. Şi ăsta‑i doar începutul. Nu doar că or să cumpere pilotul… au de gând să îl şi realizeze.

— Ţi‑au spus ei asta?

— Da, mi‑au spus.

— Îi crezi?

— Scumpete, trăim în cea mai perversă capitală din univers. Totuşi, s‑ar putea să ai noroc.

Capul mi se învârtea. Veşti bune, veşti bune.

— Nu ştiu ce să spun, am zis.

— Ai putea încerca „Mulţumesc”.

— Mulţumesc.

Fragment din romanul Tentația de Douglas Kennedy


Gazeta Sporturilor îți oferă azi volumul ”Întâlnirea cu visele”. Află cum poți să-ți întocmești propriul jurnal de vise, pentru a te cunoaște mai bine.

Vremea cărților de vise ale bunicii a trecut, așa că psiholoaga britanică Ruth Berry îți oferă câteva instrumente psihologice pentru a-ți aminti mai bine ce-ai visat, pentru a ține un jurnal de vise și pentru a ”asculta” cu folos mesajele onirice venite din inconștientul tău. Totul în volumul ”Întâlnirea cu visele. Cum să-ți înțelegi visele și să le folosești pentru dezvoltarea personală”, o nouă carte din seria publicată împreună cu Editura Trei.

Poetă, autoare de povești pentru copii, dar și a două volume introductive în opera lui Jung și Freud, britanica Ruth Berry te învață cum să deosebești un vis anodin de un vis simbolic. Te învață cum să-ți alcătuiești un jurnal dar și un dicționar propriu de vise și cum să folosești tehnica ”asocierilor libere” pentru a descifra mesajul pe care inconștientul ți-l transmite prin aceste vise.

Iată și două exemple.

SĂ VISEZI CĂ EȘTI PRIVIT:

”Acest vis poate să îmbrace multe forme. Să zicem că stai liniștit pe toaletă, după care, brusc, îți dai seama că o mulțime de oameni se holbează la tine. Sau te trezești că ești gol-pușcă în mijlocul unui magazin plin de lume. Visele de acest fel presupun de obicei sentimente penibile, de rușine și jenă. De obicei, ele indică faptul că te simți vulnerabil și expus într-un fel sau altul, sau, eventual, supus la atacuri din partea celorlalți. S-ar putea chiar să ai un secret care te face să te simți vinovat în legătură cu ceva”.

ZBORUL:

”Aceasta este o altă temă onirică foarte comună. Posibil să te visezi zburând la mare înălțime, ca o pasăre, mult deasupra pământului, de unde poți vedea până departe, sau este posibil să constați că abia dacă te poți desprinde de la pământ. Visele în care zbori sunt adesea legate de ambițiile tale în viață, deci, dacă te ridici mult în înaltul cerului, înseamnă că te descurci foarte bine. Dacă, pe de altă parte, ți se pare greu să te ridici în aer și întâlnești în cale o mulțime de obstacole, atunci poate că a venit momentul să reevaluezi direcția pe care ai ales-o.”

Dragoste în vreme de e-mail


Editura Trei a lansat volumul “Dragoste virtuală”, de Daniel Glattauer. Definită ca un „love-story tipic pentru zilele noastre” („The Guardian”), romanul este alcătuit în întregime din mesaje electronice schimbate între Leo şi Emmi, protagoniştii poveştii.

Romanul încearcă să surprindă o latură romantică a activităţii on-line şi, încă de la publicarea în limba germană, a devenit un bestseller. Ediţiile britanice, spaniole şi americane i-au adus succesul internaţional. Acum, publicul din România are ocazia să descopere acest text care şi-a găsit fani în toate colţurile lumii. Relaţiile care se înfiripă în urma unui mesaj electronic trimis greşit au acum propria poveste clasică. 

De la jurnalism la ficţiune

Austriacul Daniel Glattauer (n. 1960) este jurnalist, debutând la „Die Presse”, iar din 1989 publică editoriale în cotidianul vienez „Der Standard”. Succesul romanului de faţă l-a făcut să publice în 2011 o continuare a poveştii, astfel că până şi cititorii care nu vor gusta finalul vor putea să se gândească la faptul că mai există o şansă.

Prozatorul reuşeşte să contureze stiluri diferite de mesaje, de la cele formale la cele stufoase, la simple schimburi de replici în dialoguri virtuale şi până la izbucniri nervoase sau momente de flirt virtual. Totul se leagă şi personajele îşi dezvăluie în acest limbaj electronic nuanţele personalităţilor, ajungând să fie privite de cititori ca nişte imagini reprezentative pentru lumea pe care o trăim. Pe lângă farmecul celor doi protagonişti, cartea reuşeşte să separe şi etapele prin care trece o relaţie virtuală de la schimburile reci şi oficiale de replici la aventura epistolară care împrumută din ce în ce mai mult din limbajul afectiv. 

„Unul dintre cele mai frumoase dialoguri între îndrăgostiţi din literatura modernă.”, „Der Spiegel”, despre romanul „Dragoste virtuală”

Sursă: articol apărut în ziarul Ring.

%d blogeri au apreciat asta: