Cum a început CARTEA ROȘIE: mandale și litere gotice

În 1913, Jung are 38 de ani şi tocmai s-a rupt de Freud, care l-a investit multă vreme drept moştenitorul său, moştenitorul noii ştiinţe ce tocmai se creează, sub ochii amândurora, şi care urmează să stăpânească lumea: psihanaliza…

  

    

   

Jung a fost “o mare pierdere”, îi va spune Freud unui apropiat, neconsolat încă de defecţiunea prinţului moştenitor din Zürich. În răstimp, Jung îşi caută drumul personal. Dar nu e uşor. Se află într-o perioadă a incertitudinii, a confuziei, a tatonărilor cele mai nesigure. Şi simte o presiune interioară care creşte, creşte… de la an la an, de la lună la lună devine tot mai puternică, mai compulsivă, mai apăsătoare. Începând cu ajunul Crăciunului 1912, are vise stranii, al căror înţeles îi scapă deocamdată, dar care îi indică, cum i se pare, o activare neobişnuită a inconştientului. (….)

  

     

    

Iniţial, îşi notează fantasmele cu acribie în şase volume în piele neagră, pe care le va intitula Cartea
neagră (Schwarzes Buch), pentru a le transcrie ulterior într-un volum in-folio legat în piele roşie, iată şi Cartea roşie (Rotes Buch). Pe care o decorează cu imagini şi în care scrie cu litere gotice elaborate,
ceea o face să semene foarte mult cu un tom medieval. Aici sunt cele mai multe desene ale perioadei, multe fiind reprezentări de mandale (acum desenează pentru prima dată o mandală, ca mijloc – la origine oriental – de meditaţie şi concentrare; le va multiplica ulterior, desenându-le zilnic, ca adevărate radiografii ale Sinelui).

  

Fragmente din articolul lui Dorin-Liviu Bîtfoi, ”Reactorul nuclear al lui Jung”. Citiți întregul articol în Dilemateca de pe septembrie.

  

”Sfântul Graal al Inconștientului”: evenimentul editorial al ultimilor ani

Fără îndoială, Cartea roşie a lui C.G. Jung este evenimentul editorial major al ultimilor ani şi în România. Caligrafiată de Jung însuşi cu litere gotice şi însoţită de desene, mandale, picturi elaborate, Cartea roşie a fost pentru mult timp „cartea secretă“, „Sfîntul Graal al Inconştienului“ sau „reactorul nuclear al tuturor operelor sale“, cum a numit-o istoricul şi îngrijitorul ediţiei prime, profesorul Sonu Shamdasani. Începută în 1914, în plină confruntare a lui Jung cu propriul inconştient, Cartea roşie a fost întreruptă în 1930, reluată în 1953 şi lăsată neterminată în 1961, la moartea psihiatrului elveţian. Păstrată pînă de curînd într-un seif din Zürich, Cartea roşie a început să fie tradusă şi publicată abia după 2000. La începutul lui septembrie, va fi lansată şi traducerea românească ce urmează să apară la Editura Trei (datorată doamnelor Viorica Nişcov şi Simona Reghintovschi), o premieră editorială care sincronizează psihologia autohtonă cu cea europeană şi, cine ştie, poate va deschide, mai ales după publicarea operelor complete ale lui Jung, o nouă epocă în jungianismul românesc.

(Simona Sora, Dilema Veche)

  

     

Vezi aici mai multe fotografii cu CARTEA ROȘIE

    

”Cartea roșie” (C.G. Jung): publicată după ce a fost ținută sub cheie 80 de ani

Editura TREI publică în premieră în România cheia operei lui Jung – CARTEA ROȘIE (The Red Book). Cartea conține ilustrațiile color ale autorului, are un format special (30×40 cm) și se va găsi în librării începând cu data de 1 septembrie 2011.

  

       

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țâșnise în acei ani din inconștient și mai întâi ma inundase, mă copleșise. A fost materia primordială pentru opera unei vieți, rememora ulterior C. G. Jung.

  

Aceste amintiri au fost scrise în 1957, când Jung privea înapoi către deceniile când a lucrat la Cartea roșie, din 1914 până în 1930. Cu toate că se știe de peste 80 de ani de existența ei, Cartea roșie nu a fost niciodată publicată și nici nu a fost pusă la dispoziția publicului jungian larg, discipolilor și succesorilor lui Jung.

Publicarea Cărții roșii deschide o nouă epocă în înțelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care și-a recuperat sufletul și a constituit o psihologie aparte. Ar putea să fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei.

    

  

       

Fata cu ochi de safir

Poliţistul Frank Frolich salvează o tânără cu niște ochi albaştri “ca safirele” în timpul unui schimb de focuri. Ulterior, între cei doi izbucneşte o pasiune greu controlabilă, însă mai târziu, Frolich îşi pune întrebări referitoare la uşurinţa cu care tânăra i s-a dăruit şi la insistenţa cu care s-a încăpăţânat să îi fie în preajmă.

Mix poliţist norvegian: o crimă, o femeie fatală, black metal şi gangsteri «Fanii genului poliţist vor devora acest roman.» Kirkus Review

Iar situaţia devine cu atât mai complicată cu cât fata are un frate delincvent. Tocmai acest aspect ar putea explica lanţul de întâmplări declanşat de prima lor întâlnire. În toată povestea apar trei suspecţi, iar la un moment dat tabloul mai este completat şi de un al patrulea…

Deşi avem de-a face cu un roman poliţist, totuşi poţi vedea Al patrulea… şi ca un roman de dragoste, prin simplul fapt că apariţia fetei cu ochii de un albastru nefiresc, numită Elisabeth Faremo, reprezintă personajul – cheie, intriga ce dă naştere tuturor evenimentelor ulterioare. În plus, întâlnirea cu ea îi motivează lui Frolich toate acţiunile. Dacă în întreaga poveste nu ar fi existat şi ea, poate că poliţistul nu ar fi fost atât de interesat de caz şi s-ar fi rezumat să îşi facă datoria de poliţist.

În mijlocul unei reţele mafiote complicate şi a unor evenimente condamnabile, care implicau crime şi furtul unui tablou de valoare, apar trei suspecţi. În timp însă, odată cu aprofundarea investigaţiilor, apare în cadru şi un al patrulea suspect, greu de detectat şi de identificat, deoarece reuşise să se strecoare şi să joace rolul altor personaje, rămânând tot timpul într-o umbră de mister protectoare. Iar incertitudinea în privinţa identităţii planează şi în ceea ce priveşte sexul respectivei persoane (…)

   

Citește continuarea recenziei policierului Al patrulea… (Kjell Ola Dahl) pe bookblog.ro.

   

Camera întunecată de pe insula Eel

Camera întunecată, romanul lui Johan Theorin, caută să îmbine drama de familie cu ancheta poliţistă, atmosfera horror şi chiar poveştile cu fantome, toate îngropate sub un strat gros şi rece de zăpadă, amestecat de un viscol aşa cum afli doar în regiunile din nordul Europei.

  

  

Romanul lui Theorin are, aşa cum era de aşteptat, o arhitectură destul de complexă: multe fire narative şi multe biografii alternează fragmentar, dozând piramidal suspansul. Pe de o parte avem povestea lui Joakim, profesorul care se mută, împreună cu familia într-un conac vechi de pe insula Eel, în apropiere de Stockholm. La nici un an de la pierderea surorii sale Ethel, Joakim îşi pierde şi soţia care se îneacă în condiţii bizare în apropiere de farurile insulei. Luând decizia să rămână, împreună cu copiii săi în casa a cărei renovare vrea să o încheie, Joakim devine tot mai convins, prin dezgroparea trecutului insulei dar şi al propriei familii, că e aproape de dezlegarea unui mister din care supranaturalul nu poate fi exclus cu uşurinţă.

În acelaşi timp, pe insula din apropiere de Stockholm au loc numeroase spargeri de locuinţe investigate de detectivul Tilda Davidsson, al cărei trecut este la rândul său legat de istoria insulei Eel. Capitolele care detaliază ancheta Tildei sunt alternate de capitolele care relatează eforturile lui Joakim de a descoperi ce s-a întâmplat cu soţia lui dar şi cu capitole care explorează infracţiunile hoţilor şi capitole care prezintă, fie sub forma unor povestiri scurte tragice (din secolul XIX şi până în secolul XX), fie prin mărturisirile rudelor lui Joakim şi Tilda o cronică a întâmplărilor sinistre care au avut loc pe insulă de-a lungul timpului.

Toate aceste elemente, personaje şi fire epice se vor lega şi se vor dezlega în preajma unei furtuni de zăpadă din apropierea Crăciunului, atunci când naturalul şi supranaturalul se vor fi împletit convingător la capătul unui efort de construcţie narativă care reuşeşte cu brio să îţi demonstreze, aşa cum o fac romanele poliţiste ale suedezilor, că aparenţele sunt la fel de înşelătoare ca gheaţa neagră care acoperă apele mărilor în lungile şi teribilele ierni din ţările nordice.

   

Citește întreaga cronică pe blog.libris.ro.

  

Cum să-i înţelegem pe ceilalţi şi să comunicăm armonios

O aprofundare complexă a relaţiilor dintre oameni, Ceilalţi şi eu – Cum să-ţi dezvolţi competenţele sociale este mai mult decât o descifrare a atitudinilor şi modului de socializare, a mesajelor ascunse în spatele cuvintelor şi a comportamentelor noastre. Este o carte despre deschidere, empatie, înţelegere şi respect faţă de oameni.

  

Izabelle Filliozat împărtăşeşte cu generozitate în această carte experienţa sa de 30 de ani ca psihoterapeut şi psiholog. Lucrarea sa este complexă şi extrem de utilă pentru oricine doreşte să se cunoască mai binepe sine dar şi pe cei din jur.

  

     

  

Mi-a plăcut extrem de mult faptul ca autoarea spune unele adevăruri pe care mulţi dintre noi nu avem curajul să le conştientizăm, preţuind fiecare individ şi comportament la adevărata sa valoare. Ne învaţă să înțelegem fără să judecăm, să fim deschişi fără a avea constrângeri şi să fim mult mai conştienţi de faptul ca suntem un întreg în continuă transformare ale cărui baze au fost puse încă din copilărie, începând cu constrângerile părinteşti pe care în timp societatea construieşte, influenţează şi modelează.

Pe parcursul familiarizării cu această lucrare, am recunoscut o multitudine de informaţii ce provind din analiza tranzacţională. Încă de la primul capitol autoarea face trimitere la cartea scrisă de Eric Berne Ce spui după bună ziua?.

Toate aspectele pe care Izabelle Filliozat le analizează sunt însoţite de exemple practice, studii, experimente şi analize personale, ceea ce face ca mesajul fiecărui capitol să fie foarte clar înţeles. Lectura este una serioasă, informaţia extrem de valoroasă şi deloc de neglijat. De aceea cartea necesită multă atenţie şi reală implicare în aprofundarea mesajelor sale.

Ceilalţi şi eu vorbește despre numeroasele situaţii în care ne putem afla ca indivizi: de la primul contact cu o persoana, la relaţiile dintre vecini, de la apartenenţa la grup până la influenţa socială, de la acceptarea codurilor până la asumarea responsabilităţii.

Pentru  mine această carte este un must read al tuturor celor interesaţi să se înţeleagă pe ei şi pe ceilalţi şi în acelaşi timp pentru toţi cei care îşi doresc să îşi dezvolte competenţele sociale.

  

Sursă: recenzie apărută pe bookblog.ro

  

Compilație muzicală pentru oameni cătrăniți. De miercuri, cu GSP: ”Dragostea durează trei ani”

Din 24 august, aveți romanul ”Dragostea durează trei ani” de Frederic Biegbeder, la preț redus împreună cu ”Gazeta Sporturilor”.

  

Fost publicitar, romancierul francez scrie cu cinism:

În al treilea an ai o veste bună şi una rea. Cea bună: dezgustată, nevasta te părăseşte. Cea rea: începi o nouă carte.

  

Mai jos aveți un fragment simpatic cu melodiile de inimă albastră recomandate de Beigbeder (sau, mă rog, de personajul din romanul său):

***

”Să repetaţi des aceste trei fraze:

1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Nu râdeţi, pare o tâmpenie, dar reţeta asta poate că mi-a salvat viaţa atunci când ajunsesem la fund. Încercaţi-o când o fi să faceţi următoarea depresie nervoasă. V-o recomand.

Iată şi o listă de cântece triste, bune de ascultat la vremea când o iei din nou în sus, pe pantă: April come she will, al lui Simon şi Garfunkel (de 20 de ori), Trouble, al lui Cat Stevens (de 10 ori), Something in the way she moves, al lui James Taylor, Et si tu n’existais pas, al lui Joe Dassin (de 5 ori), Sixty years on urmat de Border Song al lui Elton John (de 40 de ori), Everybody hurts al lui REM (de 5 ori), Quelques mots d’amour al lui Michel Berger (de 40 de ori, dar nu vă fuduliţi prea tare cu treaba asta), Memory Motel al lui Rolling Stones (de 8 ori şi jumătate), Living without you al lui Randy Newman (de 100 de ori), Caroline No al lui Beach Boys (de 600 de ori), Sonata Kreutzer a lui Ludwig van Beethoven (de 6000 de ori).

Bun concept pentru un compil; am chiar şi sloganul: Este Compilul Cătrănit,/ De gânduri negre chinuit„.

        

  

 

Săptămâna viitoare vă așteaptă un alt roman al lui Biegbeder, care demontează fascinația adevertisingului: „13,99 lei” (desigur, tot cu GSP și tot la 13,99 lei, ziarul și cartea).

  

Citiți și: Cât durează dragostea? Weekend cu Beigbeder, teatru și autografe

   

Millennium, Stieg şi eu

Eva Gabrielsson & Marie-Françoise Colombani, Millennium, Stieg şi eu, traducere din limba franceză de Doru Mareş, Editura Pandora M, 2011.

Aşa e omul de azi: proiectant. Uitaţi-vă şi la suedezul Stieg Larsson. Când a murit (în 2004, la 50 de ani), lăsa în urmă numai proiecte: proiectul unei serii poliţiste ”Millennium” în 10 volume (dintre care primele trei aşteptau deja, în manuscris, să fie publicate de Editura Norstedts); proiectul unei căsătorii cu Eva Gabrielsson, iubita lui de o viaţă şi partenera în toate cele; proiectul unei idilice „căbănuţe pentru scris“, undeva pe o insulă („treizeci de metri pătraţi amenajaţi ca interiorul unui vapor, cu o fereastră uriaşă dînd către apă şi o masă de bucătărie suficient de mare pentru a putea scrie amîndoi în acelaşi timp“); proiectele curente ale unui gazetar militant, convins (în general) că stînga e dreaptă şi revoltat (în particular) de extremismul nazist, de „violenţa patriarhală“ şi de toate aşa-numitele „crime de onoare“.

  

  

   

După moartea lui subită (de la excesul „inimos“ de cafea, tutun, efort, temeri), volumele trilogiei Millennium, vândute în 50 de milioane de exemplare, transformă numele lui Stieg Larsson într-o industrie profitabilă, potrivit unui marketing pe care el, scriitorul, nu l-ar fi acceptat întru totul. Persoana cea mai îndreptăţită să administreze postumitatea scrierilor sale ar fi fost Eva Gabrielsson, numai că acesteia, ca „simplă concubină“, nu-i rămîne decît dreptul la doliu.

Este dreptul pe care ea şi-l exercită în Millennium, Stieg şi eu, cu o determinare vikingă. Mărturiile sale (despre adevăratele coordonate ale acestui om profund timid, funciarmente bun, dar ferm în reacţii) au vibraţia protestului amoros: povestesc o iubire, criticând o societate. Şi le oferă fanilor ”Millennium” argumentele unei pasiuni avizate.

  

Cronică de Claudiu Constantinescu, apărută în Dilema Veche.

  

Cât durează dragostea? Weekend cu Beigbeder, teatru și autografe

Noconformistul scriitor francez, Frederic Beigbeder vine în România între 20 și 22 august, la invitația Gazetei Sporturilor și a Editurii Trei.

  

Beigbeder va lansa două din cele mai cunoscute cărți ale sale, în editie de chioșc, împreună cu Gazeta Sporturilor: “Dragostea durează trei ani” și “13,99 lei” (romanele vor aparea cu ziarul de sport miercuri, 24 august, respectiv, miercuri, 31 august).

    

Beigbeder va avea o sesiune de autografe pentru ediția de chioșc a cărții “Dragostea durează trei ani” sâmbătă, ora 19:30 în ”La Muse” Teatrul de pe Lipscani după spectacolul aniversar al piesei de teatru cu același nume care va începe la ora 18:00, spectacol al Companiei de Teatru ”D’AYA”.

    

• Romanul „Dragostea durează trei ani” are o teză pe cât de simplă, pe atât de cinică: amorul are un timp de evoluție și disoluție inconturnabil. Trei ani. Sătul până la greață de Anne, splendida lui soție, Marc Marronnier se îndragostește isteric de Alice cea cu picioare lungi. Divorțeaza de Anne (cei trei ani de supraviețuire a dragostei se scurseseră) și reușește, după teribile tribulații, s-o divorțeze și pe Alice. Cu care se căsătorește. Concluzia pulverizează așteptările: barbatul, fiind structural poligam, este nevoit sa zappeze toate femeile pe care le întâlnește.

   

• Celălalt roman, „13,99 lei”, începe abrupt: “Totul este provizoriu: dragostea, arta, planeta Pământ,  dumneavoastră, eu. Moartea este inevitabilă, dar ia pe toată lumea prin surprindere.” O altă frază cheie: “Oamenii nu știu ce vor până nu li se propune acel lucru”. Sub semnul acesta sta „13,99 lei”, una din cărțile cele mai importante ale lui Frederic Beigbeder, unde autorul demontează, treptat și fără scrupule, fascinația advertisingului.

   

Cele două cărți fac parte din seria de șase bestselleruri lansată de Gazeta Sporturilor și care mai cuprinde romanele altor doi autori francezi care au marcat literatura ultimilor ani: Pascal Bruckner (“Luni de fiere” și Hoții de frumusețe”) și Marc Levy (“Și dacă e adevărat…” și “În altă viață”). Cărțile se găsesc la toate chioșcurile de ziare din țară împreuna cu Gazeta Sporturilor, la un preț cu 60% mai mic decât cel obișnuit. Un volum și ziarul costă doar 13.99 lei.

  

     

„Atunci Freud s-a uitat la mine cu spaimă”, îşi amintea Jung

Emma şi Binswanger s-au scuzat şi au plecat după prânz, iar Jung a fost în sfârşit primit în sanctuarul biroului lui Freud, unde discuţia profesională a început cu nerăbdare. Potrivit lui Ernest Jones, Jung avea atât de multe de spus lui Freud, încât „el a vorbit întruna, foarte animat, timp de trei ore întregi”, făcându-l pe Freud, năucit, să propună ca să grupeze subiectele discuţiei în categorii sistematice şi să le abordeze în consecinţă.

  

   

    

Jung voia să ştie ce credea Freud despre fenomenele parapsihologice şi despre premoniţii. La vârsta senectuţii, când scria Amintiri, vise, reflecţii, Jung a încercat în mod repetat să explice ce s-a petrecut între el şi Freud la prima lor întâlnire. Freud nu a oferit niciodată o relatare susţinută, însă în versiunea lui Jung, acesta „a respins cu desăvârşire” ambele tipuri de fenomene, ceea ce l-a făcut pe Jung să-l acuze de „părtinire materialistă” şi să insiste cu încăpăţânare să-şi descrie experienţele personale. Atunci când i-a povestit despre cuţitul care s-a rupt, Freud „a exprimat un pozitivism atât de hotărât”, încât lui Jung i s-a părut dificil „să nu răspundă într-un mod care ar fi putut fi un pic prea înţepător”. Jung a găsit „o asemenea absenţă a conştiinţei filosofice” în comentariile lui Freud, încât „pur şi simplu i-a întors stomacul pe dos”. Freud a continuat să vorbească, iar Jung îşi simţea stomacul ca şi cum ar fi fost „făcut din fier şi devenea incandescent, o criptă încinsă în diafragmă”.

Pe neaşteptate, s-a auzit un asemenea zgomot din biblioteca având uşi de sticlă în faţa căreia stăteau ei, încât amândoi au sărit, temându-se că va cădea peste ei. „Iată, acesta este un aşa-numit fenomen de exteriorizare catalitică”, a insistat Jung. „O, nu, asta este o prostie”, a replicat Freud. Pentru a-şi demonstra afirmaţia, Jung a insistat că va exista un alt zgomot şi imediat s-a auzit „un zgomot indescriptibil de groaznic din vitrină!”

„Atunci Freud s-a uitat la mine cu spaimă”, îşi amintea Jung. „Aceasta i-a creat o neîncredere în mine, deoarece, înţelegeţi, aşa ceva nu este posibil, aşa ceva nu există în viziunea sa despre lume. În consecinţă, pentru el, eu trebuia să fiu total dezechilibrat pe undeva. Mai târziu am avut sentimentul clar că făcusem ceva care l-a supărat.” Ei nu au mai vorbit niciodată despre acest incident şi conversaţia s-a îndreptat spre alte subiecte, alese de Freud. Din acel moment, el a fost cel care a controlat agenda.

   

   

    

La unu noaptea, amândoi s-au uitat la ceas şi au fost uluiţi să descopere cât timp trecuse de când începuseră să vorbească. „S-a întâmplat o lume atunci”, i-a spus Jung distinsului dr. Kurt Eissler, un freudian, mulţi ani mai târziu, în timpul unui interviu. Jung a comparat ziua petrecută cu Freud cu actul naşterii: „La naştere, totul este deja acolo! În realitate nu există timp! Timpul nu este nimic! Ăsta este lucrul de care îţi dai seama în asemenea ocazii. Acelea sunt, există momente care sunt complet atemporale.”

Însă steagul roşu de pericol s-a aflat acolo de la primul schimb de scrisori dintre ei, când Jung şi-a exprimat rezervele faţă de primatul sexualităţii în teoria lui Freud, iar acesta i-a răspuns cu speranţa că Jung va accepta semnificaţia acesteia. La prima lor întâlnire, Jung şi-a exprimat rezervele pe care le avea în continuare, argumentând că Freud substituise sexualitatea cu ceea ce el a numit în mod vag cu termenul de „mistic”. Pe un ton pe care Jung l-a descris ca „foarte înflăcărat”, Freud l-a rugat: „Promite-mi un singur lucru: ai grijă de sexualitate!” Jung a fost uimit de tonul lui Freud, care părea acelaşi cu cel în care i-ar fi spus: „«Promite-mi un singur lucru, dragul meu fiu: du-te la slujbă în fiecare zi!» sau «Ai grijă ca împărtăşania să fie mereu oficiată.»” Mai târziu, Jung a aderat la părerea lui Freud faţă de „materialismul ştiinţific”, despre care el zicea „că s-a redus întotdeauna la jocul pisicilor şi câinilor”, traducerea în engleză, făcută de editorii lui Jung, a expresiei idiomatice germane pentru compararea merelor cu perelor.

Cu toate acestea, „totul!” în legătură cu acea zi a fost o experienţă atât de incredibilă şi de stimulativă, încât Jung a crezut că a găsit în sfârşit ceea ce căuta de şase ani de când se afla la Burghölzli, când studia Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie pentru a învăţa cum să-şi desfăşoare cel mai bine activitatea. Acum îl avea pe Freud, care îi oferea atât de multă colegialitate încât Jung era dispus, într-adevăr nerăbdător, să-şi suspende crezul şi să-l substituie cu un grad modest de îndoială. Freud voia să fie genul de tată pe care Jung îl dorise întotdeauna, aşa că de ce să nu devină „fiul şi moştenitorul„ lui şi să se bucure de deschiderea uşilor profesionale pe care o asemenea relaţie ar fi adus-o?

    

Fragment din Jung. O biografie de Deirdre Bair