Tag Archive: poezie



Franceza un avantajCronică semnată de Marius Chivu (în Dilema Veche) în marginea volumului de poezie al lui M. Duţescu, franceza un avantaj, Editura Pandora M, 2014:

„Viaţa e un şir de plecări“, scrie la începutul unui poem şi M. Duţescu, a cărui carte secundă preia lucrurile de unde au fost lăsate în volumul de debut – şi toată bucuria acelor ani trişti (Cartea Românească, 2010).

Cîteva poeme de acolo sînt aici reluate pentru a completa un ciclu şi a crea astfel o continuitate pe care rar o găseşti în cărţile de poezie. De altfel, M. Duţescu este cel care a explorat primul, la noi, în poezie, mediul corporate şi a scris ceea ce am numit odată office poeme. Primele două grupaje ale volumului radiografiază aspectele unei lumi de birouri şi sticlă, în centrul căreia evoluează un personaj conturat deja în volumul precedent: „dl Corneliu“, manager.

O lume dinamică, online sau între două check-in-uri, gravitînd în jurul facturilor, conturilor şi contractelor, aspirînd la cifre şi branduri („aveau converse şi lacoste“, „dior sau chanel?“), avînd un limbaj şi coduri proprii; o lume plină de suprafeţe, jonglînd cu aparenţe, jucînd după reguli futile sau absurde. În birouri, la telefoane şi prin e-mail-uri, în avioane, între meeting-uri şi licitaţii există o zbatere care-şi pune în scenă propriul spectacol existenţial cu paradoxuri, vanităţi, drame şi mult ridicol.

Decorul e cosmopolit, recuzita e de firmă (electronice, papetărie, accesorii), personajele au fiţe, ambiţii şi aroganţe; business-ul ca existenţă, banii ca ideal:

hrube cu un singur om / care apare dimineaţa se freacă pe net / şi pleacă la fel de absent face / un duş şi se bagă la somn // înconjurat de calculatoare legate-n reţea rămase / de pe vremea cînd îşi permitea / angajaţi şi-i plătea // markere evaporate sacoşe de plastic / de plastic DVD-uri sparte sau goale // cutii de iaurt baxuri / adunate nedesfăcute de foi / dar oare cîţi dintre noi / se pot lăuda cu un leasing la zi / 225 de mii (de dolari) ipotecă achitaţi integral / în nici 4 ani secretare / engleză fluent (franceza un avantaj) şi periodic / alţi bani (alt miraj) încadraţi la / «cheltuieli curente» rame digitale Panasonic / scaune Knoll şi / o maşină de distrus documente.

Ciclul „nisipurile de aur 2010“ oferă imaginea în repaos a acestei lumi pe fondul unei tragedii exterioare, dar acest scurt grupaj face trecerea dinspre tema mediului înspre tema cuplului, cu un ton care cîştigă constant în dramatism, pe măsură ce volumul se apropie de final. Poemele la persoana a treia din ciclul „octombrie“ (unele sînt foarte narative şi s-ar putea ca M. Duţescu să scrie într-o zi şi proză) fac, la rîndul lor, trecerea înspre grupajele finale, care radiografiază tectonica sentimentală de cuplu. Căci, dacă poemele exterioarelor din prima parte a cărţii au o dimensiune colectivă şi vorbesc despre alienarea mediului corporatist, partea secundă exprimă alienarea afectivităţii, degradarea intimităţii şi „plecările“ din convieţuirea în doi. Însă volumul se închide cu un poem fără titlu, lung şi confesiv, emoţionant prin disperarea surdă conţinută, singurul poem în care dispare tonul impersonal şi în care se distinge cu adevărat şi vocea poetului M. Duţescu, cel care dă aici cel mai bun text al lui so far; citez un fragment:

(…) tot mai des în ultimul timp / am ajuns să regret că n-am crescut şi eu într-o familie / aproape de Dumnezeu – singurul fapt concret / pe care simt nevoia să mă sprijin acum // ce folos că tatăl meu a fost cel mai inteligent / cel mai bun cel mai / etic om pe care l-am cunoscut pînă azi / dacă a fost şi cel mai înverşunat ateu – i se lumina privirea / cînd ne vorbea despre absurdul vieţii de dincolo – ce folos / că mama n-a făcut şi n-ar face rău nici măcar unei plante / dacă pomenile pentru el le-a ţinut din dragoste respect şi atît – / nu am auzit-o vreodată rugîndu-se la ceva / sau vorbind despre asta (…) dacă mintea părinţilor mei ar fi / putut accepta indeterminarea credinţei / tatălui meu poate nu i-ar fi plesnit inima la propriu în 2002 / ar fi avut poate rezervele unui scut din care să ricoşeze / ar fi avut aternativele unui refugiu 100% sigur şi cald // ce înseamnă să te concentrezi pe discurs etic lucid / să descompui cu aceeaşi dezinvoltură / cu care descompunea el orice fapt concret cu / o logică implacabilă / o energie pozitivă despre care povesteam altundeva mai demult // şi de ce etic lucid / atunci cînd nu raţiunea ajută / ci supapa acelei îmbrăţişări imposibil de primit de la toţi cei din jur // dureroasa nea neputinţă din aceste momente / micimea şi imposibilitatea de a mă lăsa abandonat în braţele Lui (…).

  

Reclame

Sâmbătă 31 mai 2013, ora 12.30, vă invităm să-l întâlniţi pe Mihai Duţescu la standul Grupului Editorial Trei de la târgul de carte Bookfest (Romexpo). Poetul va lansa volumul franceza un avantaj.

 

Alături de Mihai Duţescu se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor), Bogdan Alexandru Stănescu (critic literar) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

 

Dacă e să fim sinceri, pornisem cu stângul –

încă de la Kick-Off Meeting ieşise nasol

traducerea simultană era fix pe lângă

chiar dacă madam avea o mie jumate pe lună plus bonus

 

Franceza un avantajAlina socotise locurile cu unul în minus

motiv pentru care însuşi Motti (sosit un pic mai târziu)

a trebuit să stea pe scaunul secretarei, adus cu deranj

în timpul teleconferinţei cu cei din Ankara

 

dl Corneliu, stresat, intra şi ieşea

cam din 2 în 2 minute din sală

îşi scotea verigheta şi o învârtea ca pe titirez

după care o muta pe degetul mic, şi iarăşi la loc.

 

Vizavi se lucra la un turn, era zgomot, deşi

tâmplăriile şi pereţii-cortină costaseră o avere

dar probabil că ăia aveau utilaje vechi + norme

HG 493/2006 implementate prin părţi. Şi atunci

 

s-au ridicat şi-au plecat fără să decidă nimic.

Ne era teamă că pierdem contractul, Alina încerca

să spună o glumă, în timp ce dl Corneliu,

mai agitat ca oricând, aliniase cele 4 secretare în hol

 

(veniseră în adidaşi…) şi, cu un Cosmo în mână

le măsura din priviri încercând să-i găsească fiecăreia

un outfit adecvat. Nu voia să mai fie făcut de râs

şi pe 20 august, la Top Management Meeting.

 

– fragment din poemul inițial ne vorbeam la per tu

 

”Mulţi vor vedea probabil în această nouă carte a lui M. Duţescu o radiografie perfectă a unei lumi plină de branduri, şedinţe, dileme (ex: Dior sau Chanel?), paradoxuri şi futilităţi, ba dezirabilă, ba detestabilă. Vor vedea aici o reconfirmare a autorului drept poet al universului corporatist. Mie mi-a plăcut să ghicesc în acest volum semnele unei lumi noi, interioare, ale unei fragilităţi mai ales, care e lăsată în sfârşit să existe.”

– Svetlana Cârstean

        


Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

 

UPDATE: Citiți aici un TOP 15 al noutăților de la târg!

 

Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

 ***

Operatiunea

Vineri 30 mai 2013, de la orele 18.00, vă invităm să-i întâlniţi pe Stanislas Pierret şi Arnaud Littardi la standul Grupului Editorial Trei. Autorii francezi vor lansa volumul Operaţiunea Seruven.

Alături de Stanislas Pierret, Directorul Institutului Francez din Bucureşti, şi Arnaud Littardi se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

Operaţiunea Seruven este o carte care combină ritmul detectivistic, jurnalul de călătorie şi metafora filosofică, fiind inspirată de perioada 2004–2008 în care Stanislas Pierret a fost consilier cultural la Ankara, iar Arnaud Littardi director al Institutului Francez de la Istanbul. (Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării).

 ***

Sâmbătă 31 mai 2013, de la orele 12.30, vă invităm să-l întâlniţi pe Mihai Duţescu la standul Grupului Editorial Trei. Poetul va lansa volumul franceza un avantaj.

Alături de Mihai Duţescu (arhitect și lector la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti) se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor), Bogdan Alexandru Stănescu (critic literar) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

 

franceza„franceza un avantaj e o carte sumbră şi dură. În ea sună bătaia rece a unui metronom, ca o numărătoare inversă spre zero. Aventuri corporatiste în cheie minoră dar pe bani mulţi, poveşti triste de familie ca nişte străzi fără ieşire, personaje ridicole precum domnul Corneliu, managerul care aduce oase câinilor de la un restaurant din Viena, fiinţe care sunt doar o recuzită de gesturi alienate şi haine de firmă. Peste tot, suprafaţa glossy a unei vieţi sub care mocneşte neconsumată, neconsumabilă, amărăciunea sărăciei lăsate de curând în urmă.” – Rareş Moldovan

 


Fragment din cronica lui Marius Chivu la volumul de poezie al Athenei Farrokhzad, ALBDINALB (citiți întrega recenzie în Dilema Veche):

Născută în 1983 la Teheran, într-o familie nevoită să părăsească Iranul pentru Suedia din motive politice, Athena Farrokhzad pune în scenă în această carte a vocilor familiei un teatru imaginar, despre condiţia dezrădăcinării şi a imposibilei întoarceri, sau, în termeni politici, despre conflictul dintre identitate şi integrare, dintre tradiţie şi revoluţie, dintre cultură şi rasă.

Deschiderea acestui poem – semnificativ inclusiv din punct de vedere formal, căci versurile sînt scrise în alb, pe bande de fond negru –, conţine premisele unui „fals dialog de bucătărie“, cum îl numeşte Svetlana Cârstean, în care sînt implicaţi imaginar o mamă, un tată, o bunică, un unchi şi un fiu, toate aceste voci deopotrivă ale revoltei şi nostalgiei, avînd fiecare o anume identitate şi o anume poziţie:

 

Familia mea a ajuns aici într-o tradiţie marxistăAlbdinalb

Mama mea a umplut imediat casa cu fleacuri de Crăciun

A cîntărit argumentele pro şi contra bradului de plastic

ca şi cum asta ar fi fost problema ei

Ziua făcea diferenţa între vocalele lungi şi scurte

ca şi cum sunetele ieşite din gura ei

ar fi putut curăţa uleiul de măsline din piele

Mama mea lăsa să curgă prin sintaxă decolorantul

De cealaltă parte a punctuaţiei silabele ei deveneau mai albe

decît o iarnă norlandiană

Mama mea ne construia un viitor bazat pe cantitatea vieţii

În boxa casei de la periferie alinia cutii de conserve

ca înainte de război

(…)

Mama mea a spus: Se pare că nu ţi-a trecut niciodată prin cap

că în numele tău îşi are originile civilizaţia

Mama mea a spus: Întunericul din pîntecele meu e singurul întuneric

pe care-l stăpîneşti…

  

Cel mai intens conflict al acestei puneri în scenă a familiei de imigranţi este cel dintre mamă şi fiică, singura a cărei voce nu se aude în carte, dar a cărei revoltă se poate citi în negativul vorbelor celorlalţi, în al căror nume ea scrie, de fapt, acest poem. Mama este personajul aparent cel mai adaptabil, dispus să uite şi să se conformeze unei alte identităţi culturale, idealul ei fiind unul domestic, nicidecum politic, astfel că împotrivirea fiicei la noul statut existenţial este privit nu doar ca o formă de nerecunoştinţă, dar chiar ca pe o decădere.

Tatăl, revoluţionarul marxist de altădată, persecutatul politic şi torturatul, recunoaşte în atitudinea fiicei o anume continuitate revoluţionară, în timp ce fiul, figură mai individualistă, pare că se plasează undeva între:

  

Tatăl meu a spus: Fratele tău s-a bărbierit înainte să-i crească barba

Fratele tău a văzut faţa teroristului în oglindă

şi a vrut o placă de întins părul cadou de Crăciun

Fratele meu a spus: Aş vrea să mor cîndva într-o ţară

unde oamenii să-mi poată pronunţa numele.

  

Bunica este vocea trecutului mereu evocat în tonuri nostalgice, un trecut care există în amintire, în timpul unui prezent mai degrabă indiferent. În fine, unchiul este dublul tatălui, cel care evocă trecutul în termenii nedreptăţii, ai violenţei şi sîngelui vărsat, fiind, în acelaşi timp, şi vocea mai apropiată fiicei absente, dar retrase să scrie poemul:

 

Unchiul meu a spus: Războiul nu a încetat niciodată

Tu ai încetat să mai fii victimă de război

Unchiul meu a spus: Nu uita că singurul lucru care contează într-o revoluţie sînt verdictele

fiicelor printre rîndurile poemelor.

  

Poemul aparţine familiei, dar tot ce spune familia poate fi folosit „la timpul cuvenit“ împotriva ei.

   


Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 16.00, vă invităm să o întâlniţi pe

Athena Farrokhyad, la standul Editurii Trei (nivel 0.00, stand 15).

Autoarea suedeză va lansa volumul ALBDINALB.

Alături de Athena Farrokhzad se vor afla: ES Dl Anders Bengtcén (Ambasadorul Suediei în România), Marius Chivu (critic literar), Corina Săbău (prozatoare), Svetlana Cârstean (Coordonatorul colecţiei Cercul poeţilor apăruţi şi Magdalena Mărculescu (Director editorial Editura Trei).

„Cuvintele acestei cărţi ne invită în acelaşi timp la meditaţie şi la revoluţie. Se găsesc aici reflecţii ce ar putea fi săpate în piatră. Pe care ne-am dori să le imprimăm pe tricouri.”

– Maria Küchen, Sydsvenskan

  Athena


Joi, 7 februarie, orele 18.00, Carturesti Verona:

Editura Pandora M si Libraria Carturesti va invita la lansarea volumului de poezie Sfoara de intins rufe de Alice Popescu, o noua carte din colectia Cercul Poetilor Aparuti.

Alaturi de autoare se vor afla: Simona Sora, Cosmin Cioltos, Svetlana Carstean si Magdalena Marculescu.

  

SfoaraSfoara de intins rufe



  

Timpul s–a imputinat

odata cu monezile de argint

ale bunicii. una cate una,

papusile au imbatranit, oasele li s–au supt


pana ce

din camera inalta a copilariei

nu a mai ramas


decat o rasuflare prelunga. E liniste.


Eu nu respir, nu misc aerul,


ascult doar secunda prelingandu–se


ca o picatura pe sfoara

de intins rufe.

   

In Sfoara de intins rufe, Alice Popescu stie sa gaseasca cuvintele cele mai intense si mai taioase pentru a vorbi despre cercul solidar al fidelitatii fata de trecut.

Alice ne face sa reinviem ca nimeni altcineva cimitirul nostru interior, in care amintirile sunt inmormantate in unul si acelasi mormant fratern. Demult ucisa, copilaria revine acum, durerile trecute au lasat urme, iar lucrurile nespuse au crescut precum chisturile.

Odata ajunse la maturitate, aceste chisturi trebuie sa fie incizate si numite. Alice Popescu alege sa le transforme in poeme.

Autoarea a mai publicat la Ed. Trei: O sociopsihanaliza a realismului socialist (2009) – cartea a obtinut Premiul de debut pentru eseu, acordat de revista Romania literara.


„Alte camere, alte glasuri de ieri”
 de Alex. Leo Şerban. Un insolit volum de poezie, rememorat de Anca Giura în Glasul Aradului:

  

De multe ori ne este teamă (ruşine?) să ne vădim sensibili. Poate c-a sosit vremea să mă adresez direct degustătorilor de poezie și să recomand un poet puțin cunoscut (în această calitate) și ultracunoscut ca un connaisseur de cinematografie.

M-am chinuit o viaţă întreagă să nu arăt că pot scrie poezie, am lucrat mult la imaginea mea de om lucid, dur, în aşa fel încât să nu se prindă nimeni că aş putea fi şi altfel, că aş putea fi sensibil.

als - Alte camere, alte glasuri de ieriSunt cuvintele celui mai important critic român de film al ultimelor trei decenii, Alex Leo Șerban, mort prematur pe 8 aprilie 2011.
Presimţindu-şi sfârşitul, fără a face însă caz de acest lucru, Alex. Leo Şerban se decide cu puţină vreme înaintea morţii să publice poemele secrete pe care le-a adunat vreme de peste două decenii în trei caiete manufacturate. Având mereu angoasa lucrului definitiv ce n-ar mai suporta revizitare, am putea spune că numai spectrul morţii l-a putut decide pe artist să-şi dea obolul sensibilităţii.

Pentru ca hotărârea să fie dusă până la capăt, pe patul de tratament, la Balş şi la Fundeni, Alex. Leo Şerban face toate selecţiile şi retuşurile necesare alcătuirii volumului de faţă.

Poate nu întâmplător, culoarea care se regăsește cel mai mult în poeme va fi, discret încastrată, culoarea cenuşii. Artistul va lăsa cu limbă de moarte să fie incinerat, iar cenuşa lui să fie risipită în Toscana, al său locus amoenus. 
Pe deplin conştientă de acel ”je ne sais quoi” al personalităţilor distincte, expresive şi fermecătoare, n-aş fi capabilă să-l definesc pe Alex. Leo Şerban într-o frază. Dar dacă ar fi s-o fac totuşi, aş împrumuta una, foarte inspirată, a Svetlanei Cârstean:

părea din lumea aceasta, cea mai recentă, cea mai post-modernă, dar era un soi de fost-modern şi mai degrabă un permanent-contemporan, pentru că trăia dincolo de modernitate, ca dincolo de bine şi de rău.

Cât despre poemele lui Alex. Leo Şerban le-aş defini ca post-parnasiene, ivite din contemplaţia ţesăturii lucrurilor, din clipe de emoţie, din instantanee fotografice şi livreşti. Majoritatea au culori fauveiste, intense. Fără a fi nihiliste, ci mai degrabă mici celebrări ale vieţii, cu inserţiile unui fin degustător de filme, poemele din volumul ”Alte camere, alte glasuri de ieri” respiră un aer de elegantă nostalgie, ca nişte poeme-fotografii în rame de argint patinat.

Un ,”…la ce bun?” estet şi tandru asezonează florilegiul în vreme ce autorul se teme că memoria se va irosi ca un abur, iar cărţile vor ajunge pradă uitării. În tot acest univers incert,

doar eu/ în muzeu/ aşezat într-un confortabil fotoliu bleu/ îmi amintesc/ aceste lucruri învechite şi vagi.

    


Poetul publicat anul trecut la Pandora M cu volumul Orice (Uverturi & Reziduuri), a fost premiat luni la cea de-a 6-a ediție a Premiilor ”Observator Cultural”.

Despre combinația de jucăuș, parodic și autoironic ce definește ”poezia vie” a lui Gherguț scria acum un an revista băcăuană Ateneu:

***

Nu credeam (nici eu) să-nvăţ a râde citind poezie, dar Sorin Gherguţ reuşeşte performanţa de a converti intertextualitatea postmodernă în umor inteligent şi, totodată, poetic. De la Marin Sorescu încoace puţini sunt cei care să fi reuşit să îmbine registrul liric şi cel comic cu o asemenea dezinvoltură.

Lejeritatea este cuvântul definitoriu al cărţii. Gherguţ trece prin literatură sprinten, fără inhibiţii, parodiază în stânga şi-n dreapta, cu un firesc de invidiat:

„vameşului îi şade bine cu frontiera/ spaţiului, desigur, cu sfera/ semnelor le stă bine cu nodurile”.

Umorul său poetic devine un modus vivendi. Se pot cita în acest sens zeci de versuri:

„(toate drumurile noastre au la capete dezastre)”, „supt cu paiul de o nu chiar străină, cu gust rujată (cu rost deschisă) gură”, „pe o stradă nu ştim care/ care va să zică că nu le are” etc.

De altfel, e suficient să enumerăm subcapitolele cărţii pentru a înţelege întreaga partitură. Ele se cheamă rigor vortex, şlagăre în devenirePaper Gem, jacks files, Orice final. Poetul scoate efecte remarcabile din orice. Iată-l cum traduce, subversiv, un titlu de text: out of time and back in time, care devine „clipă stai, revin în cinci”. Un altul sună cum nu se poate mai autoironic, (şlagăr în devenire), şi începe astfel:

„nu mă lăsaţi (vă rog frumos) să mor/ la marginea nici unei mări”.

În tot ceea ce scrie, poetul e un umorist melancolic.

(Fragment din cronica lui Adrian Jicu, ”Sorin Gherguț – poezia vie”)


Poetul George Nechita va citi vineri 25 noiembrie, ora 18.30, din cartea sa de debut Părți juvenile, întinse, publicată de Editura Pandora M. Lectura se va întâmpla la standul Institutului Cultural Francez de la Gaudeamus, în cadrul celei de-a 11-a ediții a Cercului Poeților Apăruți, moderat de Svetlana Cârstean.

Peisaje

Stau pe o canapea din piele.

Învelit/ă cu un mare şal.

Ai cărui franjuri pulsează iubitor.

Încălzesc aerul de iarnă.

Şi mă păzesc, distrugând, două câte două, pacheţelele de infern.

Cele mai umane părţi rămase aici, în afară de franjuri, sunt cele trei

citrice, care stau pe o farfurie de porţelan.

Animalele de companie sunt plecate la serviciu.

Fotografiile cu ţărmuri însorite s-au ocupat noaptea cu studiul Vedelor, dar

spre dimineaţă au trecut în cealaltă dimensiune.

Acolo, profesoara de geometrie, blondă, veşnic, întotdeauna, tânără,

se opreşte din desenat, rămâne cu spatele la noi şi ne cântă la

nesfârşit.

Chiar dacă e greu, doar pe canapea îmi menţin echilibrul.

Recit abur.

Şi mă pregătesc să ies o dată la doi ani să pictez peisaje în living.

Peisaje marine cu valuri.

George Nechita s-a născut în 1974, la Constanța. A absolvit Academia de Arte din București, în 1998, a participat la mai multe expoziții de grup și a avut două expoziții personale: Expunere, la galeria Galateca, în 2002, și my Petit underground, la Art Jazz Club, în 2004. Parți juvenile, întinse este cartea sa de debut.

Grupul Editorial Trei va așteaptă cu reduceri de 30% la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus , în perioada 23-27 noiembrie 2011, în standul 16 din Pavilionul Central al Complexului Romexpo.


După ce a debutat la 17 ani cu un poem, scris în engleză, în revista Chicago Review, Alex. Leo Şerban n-a mai publicat versuri decît de cîteva ori, deşi a continuat să scrie.

Pentru că imaginea care însoţeşte poetul, aceea de om „sensibil“, nu-i plăcea, dar, mai ales, pentru că poezia era o chestiune mult prea personală, mult prea intimă, pentru a deveni şi publică. (Excepţie făcînd poemele dedicate Lisabonei pe care le-a publicat sub forma unui album-jurnal, a unui omagiu adus oraşului unde a trăit Pessoa).

 

   

  

De altfel, povestea acestui prim şi ultim volum de poeme – unic şi la propriu, şi la figurat – o spune Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecţiei „Cercul poeţilor apăruţi“, în textul de deschidere unde şi aminteşte un interviu mai vechi, realizat de ea însăşi, în care Alex. Leo Şerban îi mărturisea

„teama de a scrie cărţile pînă la capăt, angoasa în faţa formei definitive, a punctului final care nu mai lasă loc de intervenţii, de digresiuni sau bonusuri“.

Ca şi cum literatura nu poate exista decît postum, ca şi cum opera nu ar putea co-exista cu propriul creator, acesta oglindindu-se în creaţie numai de Dincolo. Alte camere, alte glasuri de ieri îşi conţin în titlu propriul principiu artistic şi propriul destin. Cele cinci cicluri de poeme – primul datînd din 1984, ultimul de anul trecut – reflectă, de altfel, „camerele“ interioare ale lui Alex. Leo Şerban de-a lungul anilor, vîrstele sale emoţionale şi culturale succesive, „glasurile“ sale care s-au schimbat în tot acest timp.

   

„orașul tot e

 violet

dar grădina de

lîngă poștă e

albă

ca un cuțit

și femeia trecînd

prin ea

tăiată în

bucățele galbene

roșii verzi

e un vitraliu“    

   

Poemele poartă permanent chipul şi glasul („ghicite, nu descifrate“) celui care le-a scris, sînt aşadar (şi) autoportrete în forme, tonuri şi stiluri variate & variabile. Introspective, metaforice sau descriptive (picturale la propriu şi la figurat), biografice sau livreşti, intertextuale; ermetice sau (doar) sentimentale, fie că e vorba de haiku-uri sau de sonete, de versuri albe sau rimate, pe teme date ori inspirate de operele altor artişti (Bosch, Dürer, Giacometti sau Michaux) cu care întreţin un fin dialog în oglindă, filtrul estetizant al exerciţiilor de sine ale lui Alex. Leo Şerban are întotdeauna rafinament şi o anume exactitate a eleganţei în emoţie şi sens.

Simplitatea şi absenţa absolută a oricăror influenţe artistice fiind atinse în ciclul final, intitulat „Lispoeme“, unde poemele sînt, de fapt, nişte imagini, nişte „capturi“ de scene de viaţă şi de stări de o claritate şi o sensibilitate pure. Aici se vede cel mai bine graţia sa poetică, în aceste poeme finale, retras cu totul în spatele instantaneelor urban-lusitane marcate de absenţa/prezenţa lui Pessoa, dar numai pentru a fi „ghicit“ (nu neapărat şi „descifrat“) cel mai bine. Căci ultima piesă a operei sale, ultimul poem scris de Alex. Leo Şerban (datat 30 noiembrie 2010, ziua împlinirii a 75 de ani de la moartea lui Pessoa) este, de fapt, un omagiu adus frumuseţii, misterului şi dispariţiei. Vieţii.

   

Fragment din cronica lui Marius Chivu din ”Dilema Veche” la volumele lui Alex Leo Șerban Alte camere, alte glasuri de ieri (Editura Pandora M) și Mica dietetică (Editura ART).

  

%d blogeri au apreciat asta: