Tag Archive: Freud



Eros si civilizatiePentru marea majoritate a populaţiei, gradul şi modul satisfacerii sunt determinate prin propriul efort; dar acest efort este munca pentru un aparat pe care ei nu-l controlează, care acţionează ca o forţă independentă, căruia indivizii trebuie să i se subordoneze dacă vor să trăiască.

Iar această forţă devine cu atât mai străină, cu cât diviziunea muncii devine mai specializată. Oamenii nu-şi mai trăiesc propria viaţă, ei îndeplinesc funcţii stabilite dinainte. Atunci când muncesc, ei nu-şi satisfac propriile necesităţi şi nu-şi exercită capacităţile, ci muncesc într-un mod înstrăinat. Munca a devenit acum generală şi tot astfel restricţiile impuse libidoului: timpul de muncă, ce constituie cea mai mare parte a vieţii omului, este un timp chinuitor, căci munca înstrăinată înseamnă absenţa satisfacţiei, negarea principiului plăcerii. (…)

Sub dominaţia principiului randamentului, trupul şi sufletul sunt transformate în instrumente ale muncii înstrăinate; ele pot funcţiona ca atare dar dacă sacrifică libertatea obiectului-subiect libidinal care este în mod originar organismul uman şi pe care acesta şi-o doreşte.

Distribuirea timpului joacă un rol hotărâtor în această transformare. Numai temporar, în timpul zilei de muncă, omul este un instrument al activităţii înstrăinate; în restul timpului, el este liber pentru sine însuşi. (Dacă ziua medie de muncă, inclusiv pregătirea pentru muncă şi drumul de acasă până la locul de muncă şi de acolo înapoi, constă din 10 ore, iar nevoia biologică de somn şi hrană necesită încă 10 ore, atunci în cea mai mare parte a vieţii rămân patru ore de timp liber la fiecare 24 de ore).

Acest timp liber îi stă la dispoziţie pentru plăcere. (…) Însă prin rutina obositoare şi mecanică a activităţii de muncă înstrăinată, repaosul se transformă în destindere pasivă şi în refacere a energiei pentru muncă.

Fragment din Eros şi civilizaţie. O cercetare filosofică asupra lui Freud, de Herbert Marcuse

 

Reclame

3.III.12 1003 Seestrasse

Küsnach‑Zürich

Dragă domnule profesor,

Scrisoarea dumneavoastră m‑a pus pe gânduri (…) Trebuie să vă spun că nu m‑am putut elibera niciodată de gândul că ar trebui să vă pară neapărat mai important ce am făcut eu până acum pentru răspândirea Ψα şi ce voi mai face pentru aceasta, decât stângăciile şi neajunsurile mele personale. În ultimul timp m‑am abţinut de la o corespondenţă însufleţită, deoarece nu am scris în general pe cât posibil nicio scrisoare, din dorinţa de a câştiga timp pentru lucrarea mea, nu pentru a vă neglija în mod ostentativ pe dumneavoastră.

Ori nu aveţi încredere în mine? Că nu aveţi niciun motiv pentru aceasta o demonstrează istoria. Mă gândesc că nu îmi veţi lua în nume de rău faptul că am opinii în sfera escatologiei Ψα, care diferă de ale dumneavoastră, lucru care nici nu este, de altfel, sigur — căci nu poţi discuta prin scrisori chiar despre toate. Eu mi‑am dat întotdeauna silinţa să‑mi modific opiniile în funcţie de judecata celui care cunoaşte lucrurile mai bine decât mine. Nu aş fi trecut de partea dumneavoastră dacă nu aş fi avut în sânge o oarecare înclinaţie către erezie. De vreme ce nu aspir la o catedră, sunt în măsură să recunosc şi erori. Îl las pe „Zarathustra“ să vorbească în numele meu:

„Ai prea puţină recunoştinţă pentru învăţător dacă rămâi pururea ucenic. De ce să nu voiţi a‑mi sfâşia cununa? Mă respectaţi — dar ce ar fi de s‑ar prăbuşi într‑o zi, ca oarecare alta, slăvirea voastră? Luaţi aminte să nu fiţi ucişi de o statuie! Nu v‑aţi căutat unii pe alţii, şi atunci m‑aţi găsit. Aşa fac toţi credincioşii. Vă poruncesc acum să mă pierdeţi şi să vă găsiţi pe voi înşivă; şi nu mă voi întoarce în sânul vostru decât atunci când toţi vă veţi fi lepădat de mine.“

Asemenea lucruri m‑aţi învăţat dumneavoastră pe mine prin Ψα. Ca unul care vă urmează într‑adevăr, va trebui probabil [să fiu] curajos, nu în ultimul rând faţă de dumneavoastră.

Cu salutări cordiale,

Al dumneavoastră devotat,

Jung

  

Corespondenta-banner

   

5.3.12

Viena, IX, Berggasse 19

Dragă prietene,

De ce să fiţi „pus pe gânduri“ într‑o situaţie atât de simplă? (…) Când scrieţi că aţi crezut întotdeauna că realizările de până acum pentru cauză şi cele care mai sunt încă de aşteptat din partea dumneavoastră ar trebui să fie mai importante pentru mine decât „stângăciile şi neajunsurile personale“ (pe care prietenii dumneavoastră le‑ar numi mai nevinovat: capriciile dumneavoastră), vă rog să continuaţi să credeţi acest lucru. În relaţia noastră a amândurora cu ΨA se găseşte temelia de nezdruncinat a relaţiilor noastre personale, dar a fost totuşi tentant să construim pe această temelie ceva frumos, chiar dacă mai labil, de apartenenţă intimă, iar asta nu se va schimba, nu‑i aşa?

Ce spuneţi mai departe despre necesara independenţă intelectuală, şi întăriţi prin citatul din Nietzsche, se bucură de deplina mea aprobare. Dacă un altul ar citi însă acele rânduri, m‑ar întreba când am avut eu asemenea tentative de asuprire spirituală, iar eu ar trebui să răspund: „Nu ştiu. Cred că niciodată“. Adler s‑a plâns însă şi el de un lucru similar, dar eu sunt convins că din el vorbise nevroza. Dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie să vă eliberaţi personal în mai mare măsură de mine, pot face altceva decât să renunţ la insistenţe, să‑mi plasez libidoul neocupat în altă parte şi să aştept până când dumneavoastră veţi fi descoperit că suportaţi ceva mai multă apropiere? (…)

Vă asigur de statornicia investirilor mele afective şi vă îndemn să îmi purtaţi aceeaşi prietenie, chiar dacă îmi scrieţi rar.

Cu salutări cordiale,

Al dumneavoastră credincios,

Freud

  


a-dangerous-method05

Secvență din A Dangerous Method, film inspirat de relația dintre Spielrein (K. Knightley) si Jung (M. Fassbender)

 

Sabina Spielrein: ”rusoaică, plecase la Zürich pentru a studia medicina și, aflată într-o stare de tulburare mentală disperată, a intrat în tratament psihanalitic la Jung. S-a îndrăgostit de analistul ei, iar acesta, profitând de dependența ei, și-a făcut-o amantă. După o luptă dureroasă, ea s-a eliberat de această legătură, și a devenit psihanalist; mai târziu s-a întors în Rusia, unde a practicat psihanaliza. În 1941, după invazia nazistă a Uniunii Sovietice, ea și cele două fiice ale ei au fost împușcate cu sânge rece de soldații germani”, povestește Peter Gay în excelenta sa biografie Freud. O viață pentru timpul nostru

Iată mai jos secvențe din corespondența Jung-Freud pe tema discutabilei relații terapeutice (și amoroase) Jung-Spielrein. Mai întâi, scrisoarea vinovată și parțial sinceră a lui Jung, apoi răspunsul părintesc al lui Freud:

 

Burghölzli‑Zürich, 7.III.09

Dragă domnule profesor!

Telegrama dumneavoastră de astăzi m‑a neliniştit. Sper să nu‑mi fi luat .n nume de rău lunga tăcere. Aştept deja de 14 zile această duminică, pentru a vă scrie astăzi în linişte sufletească. De mai bine de 14 zile sunt solicitat peste măsură (…) În fine, pentru a pune capac la toate, mă trage acum teribil la răspundere un complex; anume, o pacientă, pe care am smuls‑o cu ani în urmă cu cea mai mare dăruire dintr‑o gravă nevroză, mi‑a decepţionat încrederea şi prietenia în cea mai ofensatoare manieră care se poate imagina. Mi‑a făcut un scandal urât numai fiindcă am renunţat la plăcerea de a‑i concepe un copil. Eu m‑am menţinut întotdeauna faţă de ea în limitele unui gentleman, dar, în faţa cugetului meu cam prea sensibil, nu mă simt totuşi nepătat, iar lucrul acesta mă doare cel mai mult, fiindcă intenţiile mele au fost întotdeauna curate. Dar ştiţi şi dumneavoastră că diavolul se poate folosi şi de cel mai bun lucru pentru a produce murdărie. Am învăţat din aceasta nespus de multe despre înţelepciunea conducerii unei căsnicii, fiindcă până atunci nu avusesem, în pofida întregii autoanalize, decît o imagine nicidecum suficientă despre componentele mele poligame. Acum ştiu unde şi cum trebuie apucat diavolul…

***

2764_6c004374Viena, IX, Berggasse 19, 9.3.09

Dragă prietene,

Vă mulţumesc mult pentru telegramă şi scrisoare, care — deja prima dintre ele — au pus definitiv capăt neliniştii mele. (…) Despre acea pacientă, care v‑a învăţat ce înseamnă recunoştinţa nevrotică a femeii respinse, am prins şi eu de veste. Muthmann mi‑a vorbit cu ocazia vizitei sale despre o doamnă, care i s‑a prezentat lui drept iubita dumneavoastră, şi a remarcat că lui i‑ar insufla respect dacă dumneavoastră v‑aţi fi păstrat încă atâta libertate. Dar am căzut de acord asupra bănuielii că situaţia se prezintă altfel şi că nu poate fi explicată fără să se ţină cont de nevroza lăudăroasei doamne. Să fim calomniaţi şi pârjoliţi de iubirea cu care operăm, acestea sunt riscurile meseriei noastre, din cauza cărora nu ne vom abandona însă în niciun caz meseria. De altfel, vorba lui Faust, „Tu eşti cu diavolul per tu, Doar nu te temi de‑o simplă flăcăruie?“. Mi‑a venit în minte acest citat deoarece dumneavoastră, în prezentarea acestei întâmplări, cădeţi în mod hotărât pradă unui stil teologic…

Fragmente din Corespondența Freud-Jung

 


Cum poate fi definit umorul? În sensul restrâns la care s‑a referit Freud, umorul constă în prezentarea unei situaţii trăite ca traumatizante astfel încât să fie scoase în evidenţă aspectele sale plăcute, ironice, insolite.

 

Tratat de rezilienta asistataÎn cazul umorului colectiv, asistăm la o transformare a umorului — apărare psihică, intrapsihică, individuală — într‑o apărare pe care o regăsim, în aceeaşi epocă, la un mare număr de indivizi şi care îmbracă astfel o formă colectivizată, socializată, cu precădere eficace în societăţile supuse dictaturii.

Bancurile politice, o categorie care depăşeşte prin diversitatea sa şi prin interesul care i‑a fost acordat toate celelalte categorii tematice, au cunoscut o proliferare uriaşă în societatea comunistă, cenzura şi lipsa de libertate reprezentând condiţiile care favorizează dezvoltarea acestui gen.

Fragment din:

Două teme predominau: penuria cronică a tuturor produselor de folosinţă cotidiană (şi mai ales a alimentelor!) şi personalitatea conducătorilor (şi firesc, a cuplului Ceauşescu). Iată un banc despre penuria de carne:

 

— Ce diferenţă este între măcelăriile de acum şi cele de pe vremuri?

— ?!? (interlocutorul nu răspunde)

— Înainte, la poartă scria „La Vasile“. Intrai şi înăuntru găseai carne. Acum, la poartă scrie „Măcelărie“ şi înăuntru îl găseşti pe Vasile!

 

Într‑o perioadă în care mizeria ajunsese la culme, circula acest banc, prezentat sub forma unui anunţ de mică publicitate:

 

„Schimb scobitoare utilizată la un capăt pe hârtie igienică utilizată pe o parte“.

 

Incultura lui Ceauşescu, obsesia sa de a demola cartierele vechi din Bucureşti, pasiunea sa pentru vânătoare, dorinţa soţiei sale, Elena, de a trece drept un mare savant, se află la originea a numeroase bancuri. Iată un exemplu:

 

Într‑o zi, Ceauşescu îşi povesteşte faptele de vânătoare: „Am vânat tot felul de animale: urşi, lei, tigri, dar ce mi‑a plăcut cel mai mult a fost vânătoarea de „pliznoţi“!… Cei din jur se privesc încurcaţi unul pe altul, nu înţeleg şi, în cele din urmă, unul dintre cei prezenţi îndrăzneşte să întrebe: „Dar, tovarăşe preşedinte, ce sunt „pliznoţii“? „Oh, răspunde Ceauşescu… eram în Africa… i‑am gonit până s‑au căţărat într‑un copac. Le era foarte frică şi strigau Please, not! Please, not!“.

 

În perioada comunistă, bancurile reprezentau singura modalitate de exprimare a opiniilor interzise. Aveau o funcţie catarthică, oferind oamenilor o evadare acceptabilă social. Bancurile reduceau tensiunea existentă în relaţiile sociale, permiţând, totodată, traversarea unor situaţii extrem de dificile1. Pe parcursul acestei perioade, oralitatea reprezenta libertatea, spontaneitatea, creativitatea. Dintr‑o perspectivă psihanalitică, Ernst Kris (1952) consideră că bancurile permit un control temporar al angoaselor insuficient controlate.

   


Küsnacht, 16 ianuarie 1952. Plimbare după micul dejun cu C.G. Vreme însorită. Mi-a povestit din nou, dar altfel decât data trecută, visul său despre casa medievală, astfel:

 

Intalniri cu JungMă aflu la primul etaj al unei case, mobilată oarecum ca biroul meu, în genul secolului al optsprezecelea. Acum trebuie să văd ce este jos. O scară veche, frumoasă, iar parterul este din secolul al șaisprezecelea – cu o mobilă veche, grea, dar frumoasă. Am gândit, „Ia te uită, nu știam că se află așa ceva aici – poate are și o pivniță.“ Și avea. Am coborât – pereți goi, mortarul scorojit, care lăsa să se vadă cărămizi romane; podeaua era pietruită. Într-un colț era o piatră în care era fixat un inel. Am ridicat-o și m-am uitat dedesubt și jos erau rămășițe preistorice – oase, cranii și vase de lut.

Fragment din: 

Avusese acest vis în timpul vizitei sale în America, la Clark University, împreună cu Freud. I-a povestit visul lui Freud, care l-a interpretat ca pe o dorință de a scăpa de cineva. Freud a insistat asupra acestui aspect, apoi a spus, „Ei bine, trebuie să însemne că vrei să scapi de nevastă-ta.“ Freud nu a luat în seamă nimic altceva din vis decât oasele și craniile, pe care le-a asociat cu moartea cuiva. El a văzut visul numai prin prisma teoriei sale.

Freud era prins în teoria sa, aceasta îi oferea protecție; totul trebuie redus la ceva  derogatoriu, atunci ești într-o poziție superioară. La fel și cu spiritualitatea – pentru Freud nu însemna nimic altceva decât sexualitate. Pentru el totul avea o explicație. L-a rugat pe Jung să-i promită: „Promite-mi că vei susține dogma sexualității. Dacă nu avem nicio dogmă, torentul întunecat al ocultismului ne va lua pe sus și ne va înghiți.“ Freudienii suferă cu toții de folie à deux, de un delir indus, și reduc totul la altceva. În mod contrar, noțiunea lui Jung de inconștient colectiv implică ceva mai amplu și mai mare, care există de sine stătător.

Ne aflam în umbrar când, după ce a terminat de repovestit visul casei medievale, mi-a spus: „Atunci, în acel moment, mi-a venit ideea inconștientului colectiv.“

  


Ce înseamnă şi cum este posibilă întâlnirea reală între două fiinţe?

Căutând un răspuns la astfel de întrebări Rollo May realizează în Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale o delimitare a specificului analizei existenţiale în contextul altor orientări psihologice şi psihanalitice actuale. (…) De fapt, analiza existenţială descoperă câteva dintre rosturile uitate ale filosofiei dintotdeauna, între care cel terapeutic.

“Spre deosebire de orientările psihologice, bazate pe condiţionare, mecanisme comportamentale şi pulsiuni, opinia mea este că trebuie să căutăm dedesubtul acestor teorii şi să descoperim persoana, fiinţa căreia i se întâmplă toate aceste lucruri”.

Descoperirea fiinteiExistenţa persoanei, a unui sine care trăieşte dragostea, suferinţa, anxietatea, grija pare în cultura occidentală de ordinul evidenţei. Şi totuși, asistăm astăzi, într-o lume a tehnicii ajunse la apogeu, la ceea ce un filosof ca Heidegger numea “uitarea fiinţei”. Fără să insiste prea mult asupra unei definiţii foarte precise – de altfel imposibilă, Rollo May afimă minimal

“fiinţa poate fi înţeleasă ca o structură de potenţialităţi specifică individului”.

De aici, de la această înţelegere a fiinţei, derivă o serie de consecinţe care, fără să nege descoperirile lui Freud sau ale altor orientări psihologice le aşează pe alte fundamente. De exemplu, inconştientul descris de psihanaliza feudiană nu mai este văzut ca un rezervor de pulsiuni şi dorinţe refulate, ci precum “un set de potenţialităţi de cunoaştere pe care individul nu poate sau nu vrea să le actualizeze”. De ce? Nu din cauza vreunei cenzuri, ci pentru că, spune autorul american, confruntarea cu propriile, autenticele posibilităţi, generează ceea ce filosoful danez Kierkegaard numea “angoasă existenţială”. Acesta este preţul plătit pentru faptul de a fi liberi, adică a avea de optat întotdeauna între mai multe posiblităţi.

Maladiile psihice, nevroze, psihoze, depresii, pot fi înţelese ca blocaje ale procesului realizării posibilităţilor de a fi ale individului. Psihoterapia existenţială încearcă să contribuie la înlăturarea lor prin descoperirea de către omul aflat în criză a propriei fiinţe, obnubilate de obicei de conformism, de impersonalul “se”, das Man-ul lui Heidegger din Fiinţă şi timp.

Rolul analistului existenţial este de a-i oferi pacientului posibilitatea întâlnirii cu sine prin intermediul unei relaţii de tip Eu-Tu, precum cea descrisă de Martin Buber. Esenţial este ce se întâmplă în spaţiul întâlnirii dintre două persoane. Toate forţele, pulsiunile, mecanismele de transfer şi contratransfer descrise de psihanaliză au sens doar în măsura în care sunt susţinute de o persoană vie, concretă, aşadar doar într-un context ontologic (existenţial).  Originalitatea analizei existenţiale nu constă nici în concepte noi, nici în sinteza dintre diverse doctrine filosofice şi psihologice în general, ci în faptul că, pe urmele lui Nietzsche, resemnifică ontologic concepte psihologice precum: nevroza, anxietatea, culpabilitatea etc. Acestea nu sunt doar efecte pe care le simţim uneori, în funcţie de conjunctură, ci stări în care existăm, suntem. (…)

Citește continuarea cronicii lui Leonid Dragomir,

”Psihanaliză sau analiză existențială?”,

în revista ARGEȘ (ianuarie 2014), p. 26.

  


Aproape oricare dintre subiectele abordate de către Nietzsche poate oferi intuiții psihologice care sunt nu doar profunde și perspicace, ci și extrem de apropiate de mecanismele psihanalitice pe care Freud le va formula peste un deceniu și mai bine.

Să luăm un exemplu din Genealogia moralei, scrisă în 1887: ”Toate instinctele care nu au un debușeu, pe care o anumită forță represivă le împiedică să izbucnească în afară, se întorc înapoi – e ceea ce eu numesc interiorizarea omului”.

Descoperirea fiinteiLa o privire secundă, nu poți să nu observi cât de aproape este această frază de conceptul pe care Freud îl va propune ulterior – acela de ”refulare”. De-a lungul întregului eseu amintit mai sus, Nietzsche dezvoltă ipoteza că altruismul și moralitatea sunt rezultatul refulării ostilității și resentimentului, căci atunci când potentia individului este îndreptată către interior, atunci apare și remușcarea, conștiința încărcată. El oferă o imagine plastică a celor ”neputincioși”, ”legați de greutățile sentimentelor lor ostile și veninoase, la care fericirea apare mai ales sub forma unui narcotic, a somnolenței, a odihnei, a păcii, a «sabatului», a relaxării spiritului și trupului, pe scurt sub forma sa pasivă”.

Fragment din:

Această agresivitate întoarsă către sine izbucnește sub forma unor pretenții sadice față de ceilalți: acest proces va fi denumit ulterior în psihanaliză ”formare a simptomului nevrotic”. Iar în măsura în care aceste pretenții sunt disimulate sub forma moralității, atunci vorbim despre ”formațiuni reacționale”, ca să folosim încă un concept pe care Freud îl va forja mai târziu.

Un alt concept freudian anticipat în mod surprinzător de către Nietzsche este cel al sublimării. Vorbind despre relația dintre energia artistică a unei persoane și sexualitate, el afirmă că s-ar putea ca ”senzualitatea să nu fie suprimată de îndată ce se manifestă condiția estetică, așa cum credea Schopenhauer, ci să fie numai transfigurată în așa fel încât să nu mai apară în conștiință ca excitație sexuală”.

Nietzsche mai susține că plăcerea nu provine din supunere și renunțare, ci din afirmarea de sine: ”Plăcerea este doar un simptom al sentimentului puterii atinse”. Esența plăcerii, repetăm, constă în a fi o stare indirectă ce însoțește sentimentul de putere.

Departe de a fi un gânditor nihilist distructiv, Nietzsche se arată a fi, la o privire mai atentă, un filosof constructiv prin excelență. Iar abordarea sa pozitivă pare să fie ideală pentru timpurile noastre. Cuvintele sale vizionare ar putea fi de mare ajutor pentru americanii de azi, afectați de o apatie destul de intensă (una nevrotică), dar și de o reprimare a anxietății și a unei culpe adânc înrădăcinate. În acest sens, Nietzsche poate deveni un psihoterapeut pentru terapeuții vremurilor noastre.

  


Interpretarea ViselorSever Voinescu semnează un inedit editorial-documentar în Evenimentul zilei, în care atrage atenția asupra mizelor psihanalizei. Citez din partea de început:

Sigmund Freud a absolvit şcoala de medicină la Universitatea din Viena în 1881, a lucrat în spital următorii ani şi, în 1886, şi-a deschis practica privată specializată în „tulburări nervoase”. În 1899 a publicat „Interpretarea viselor” – moment pe care istoricii specialităţii îl socotesc naşterea psihanaliză. Freud vede visul ca pe un excelent mijloc de înţelegere a proceselor psihice.

Visul este calea regală de pătrundere în adîncul psihicului oricui. Simplist vorbind, există două postulate fundamentale pe care psihanaliza freudiană îşi bazează teoria despre vis. Primul spune că visul este rezultatul integral al trecutului şi nu poate fi socotit o privire prin gaura cheii spre viitor, aşa cum cred cei mai mulţi oameni. Al doilea spune că funcţia esenţială a visului este aceea de a proteja somnul. Aşadar, în vis vor apărea drept satisfăcute cele mai adînci dorinţe în fapt nesatisfăcute, adică reprimate, pentru a ţine psihicul în stare netensionată, relaxată , făcînd, astfel, somnul posibil. Sigur că teoria lui Freud este mult mai amplă, iar cartea din 1899 este extrem de interesantă şi pentru cititorii din afara specialităţii pentru că, în ea, Freud se foloseşte pe sine ca obiect de studiu.

Freud-bioÎn carte, Freud povesteşte propriile vise, propriile temeri, povesteşte amintirile foarte personale din copilărie precum şi greutăţile vieţii de zi cu zi, (psih)analizîndu-le. Astfel, Freud prelungeşte şi în analiza psihicului pe calea visului o tradiţie mult mai veche a medicinei: autoexperimentul (doctorul se foloseşte pe sine însuşi ca obiect de experiment pentru propriile teorii). În sens medical general, cartea a deschis drumuri pentru că a descris clar şi pentru prima dată tehnica psihanalitică, indicînd direcţiile de interpretare ale viselor pacienţilor. În sens psihanalitic, mulţi biografi ai lui Freud o folosesc cu nesaţ pentru că se vede limpede cum autorul preferă, conştient sau nu, să ascundă anumite aspecte foarte intime ale viselor sale. Cartea a rămas pînă astăzi un fel de Biblie a disciplinei. A cunoscut ediţii succesive încă din timpul vieţii lui Freud şi a fost completată la fiecare apariţie cu comentarii şi cauzistică venite fie direct din practica autorului, fie din aceea a membrilor cercului psihanalitic „de miercuri”, care a început să se reunească acasă la fondator din 1902.

„Interpretarea viselor”, ca şi multe alte cărţi ale lui Freud, apar în româneşte cu ritmicitate la editura Trei, în versiuni de certă valoare ştiinţifică, sub ochiul expert al celui mai prestigios psihanalist român, Vasile Dem. Zamfirescu.

Citiți continuarea editorialului în Evenimentul zilei

 


Freud a descris două forme de reamintire a trecutului personal: (i) o amintire conştientă care poate fi pusă în cuvinte şi (ii) o retrăire a trecutului — o compulsie inconştientă de a repeta tiparele relaţionale.

Trecutul este trăit acum prin aceste relaţii „vechi“ care supravieţuiesc în mintea cuiva. Ele sunt asemănătoare fantasmelor inconştiente şi alcătuiesc o lume interioară misterioasă a minţii umane – trecutul ce nu a fost lăsat în urmă.

În următorul exemplu, viaţa externă a comunităţii este văzută în lumina lumii interne a individului.

Fragment din:

Ce se petrece in grupuriÎntr-o întâlnire a comunităţii terapeutice, Ellen a trecut din postura de lider al unei discuţii practice, legate de organizarea spitalului, în victima tristă a unui atac  ejustificat care se petrecuse în noaptea precedentă. În acel moment, ea era internată în mica secţie pentru pacienţi şi venise la cină cu doi bărbaţi, pacienţi internaţi în ambulator. Pacienţii din ambulator nu aveau voie să ia cina în spital şi Ellen a fost „atacată“ pentru acest incident de asistenta din tura de noapte, responsabilă cu secţia.

Se părea că Ellen fusese repezită şi de Susan, asistenta din tura din dimineaţa următoare. Susan, prezentă la întâlnire, a relatat o versiune mai puţin drastică a întâmplării. Se părea că Ellen nu ştia de fapt aceste reguli, de vreme ce fusese internată cu doar două zile înainte. Ellen preluase rolul victimei inocente condamnate pe nedrept. Plângea neîntrerupt şi o implora pe Susan să n-o mai critice aşa. Pentru Susan, faptul de a-i explica lui Ellen regulile legate de mese fusese doar o informare necesară. Şi totuşi, indiferent de spusele lui Susan, Ellen percepea aceste informări drept critici acide şi reacţiona plângând sfâşietor.

Întâlnirea a ajuns la punctul culminant odată cu reacţiile dureroase ale lui Ellen. A apărut o indignare virtuoasă împotriva asistentei din tura de noapte, zugrăvită ca fiind o nevrotică nepotrivită pentru această meserie. Ellen a rămas îndurerată şi înlăcrimată şi părea aproape imposibil să se concentreze pe propriul ei rol din această poveste. Atrăsese un atac asupra ei într-un mod masochist? Ea chiar suferea de ceea ce credea că sunt atacurile continue ale lui Susan.

Ellen a parat cu îndemânare orice tentativă de a-şi examina propriul potenţial de a se plasa în rolul victimei — ascunzându-se de grup prin lacrimile ei, ca şi cum întâlnirea ar fi urmărit acelaşi atac. În cele din urmă, un participant tranşant şi nerăbdător a „satisfăcut-o“ pe Ellen asumându-şi rolul inchizitorului nemilos, iar întâlnirea s-a polarizat în partizani şi persecutori. Ellen a simţit un atac deosebit de crud, care o blama şi condamna.

Acest lucru era totuşi destul de departe de trăirile altor persoane referitor la ceea ce se întâmplase. Versiunea lui Ellen venise din propria ei lume interioară, în care era înclinată să sufere sub biciul unei persecuţii interne. Externalizarea acestei conştiinţe a neutralizat-o prin discreditare.  Lumea relaţiilor externe reale furnizează deseori justificări foarte convingătoare. Exemplul arată cum o „conştiinţă vinovată“ internă a fost ascunsă prin recrutarea unor participanţi externi.

Fiind inconştiente, aceste influenţe extrem de puternice sunt trăite numai prin aura mistificatoare a visului ori prin calitatea obsedantă a dispoziţiilor afective iraţionale şi indefi nibile. Relaţiile cu „obiecte“ interne (cum ar fi persecutorul lui Ellen) sunt surse puternice de anxietate, ce minimalizează anxietăţile fundamentate în realitatea externă.

  


pachetul psihologului

Editura Trei va ofera la inceput de vara 20 de titluri noi in Pachetul Psihologului!

Prin aceasta oferta puteti cumpara anumite carti in pachete de cate trei, cinci sau zece bucati la preturi fixe, absolut speciale.
Cartile incluse in aceasta oferta pot fi usor identificate cand navigati prin colectiile noastre, deoarece sunt semnalizate printr-un triunghi verde.

Cautati triunghiul verde si puneti in cos treicinci sau zece carti si veti beneficia de reduceri deosebite, dupa cum urmeaza:

– pachetul de 10 carti costa 100 lei

– pachetul de 5 carti costa 70 lei
– pachetul de 3 carti costa 40 lei

Oferta este valabila doar pe site-ul: http://www.edituratrei.ro

PACHETUL PSIHOLOGULUI – pachetul contine 43 titluri din care primele 20 titluri sunt noi!

TITLURI NOI


1. I.H. Schultz – Antrenamentul autogen
2. Coord. Arthur C. Bohart, Coord. Leslie S. Greenberg – Empatia in psihoterapie
3. Frederick S. Perls – Eul, foamea si agresivitatea
4. Jeffrey A. Kottler – In culisele psihoterapiei
5. Duncan Cartwright – Minti criminale

6. John Bowlby – O baza de siguranta
7. Robert Lindner – Ora de 50 de minute
8. Susan Baur – Ora de intimitate
9. Coord. Jacqueline Barus-Michel, Coord. Adrian Neculau – Psihosociologia crizei
10. Brad A. Alford, Aaron T. Beck – Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive
11. Susana Urbina – Testarea psihologica
12. Vladimir Marinov  Anorexia, o stranie violenta
13. Ayala Malach Pines – Caile indragostirii
14. Lise Eliot – Creier Roz, Creier Bleu
15. Judith Pintar, Steven Jay Lynn – Hipnoza
16. Anna T. Cianciolo, Robert J. Sternberg – Inteligenta
17. Serge Tisseron, Isabelle Gravillon – Psihologia jocurilor video
18. Stephen J. Bull – Psihologia sportului
19. Stuart A. Vyse – Psihologia superstitiei
20. Elisabeth Roudinesco – Partea intunecata din noi insine

ALTE TITLURI

21. Melanie Klein – Invidie si recunostinta (Opere Complete 2)
22. David Shapiro – Stiluri nevrotice
23. Michael Eigen – Hrana care otraveste
24. Didier Anzieu, Catherine Chaber – Metodele proiective
25. Jane Henry – Parapsihologia
26. Jacob Levy Moreno – Povestea vietii mele
27. Ralf T. Vogel – Psihoterapie cognitiv comportamentala si psihanaliza
28. C. G. Jung – Opere complete. Vol. 14/2: Mysterium Coniunctionis
29. Robert J. Sternberg – Sageata lui Cupidon
30.Ileana Costache – Ghidul viitorului student la psihologie
31. Bernard Rime – Comunicarea sociala a emotiilor
32. Jacob Levy Moreno – Scrieri fundamentale
33. Marcel Crahay – Psihologia educatiei
34. Francoise Dolto – Femininul
35. Sigmund Freud – Compediu de psihanaliza (vol.13)
36. Sigmund Freud –Viata mea si psihanaliza (vol.16)
37. Sigmund Freud – Proiect de psihologie (vol. 17)
38. Joyce Mc Dougall – Pledoarie pentru o anumita anormalitate
39. Gisele Harrus-Revidi – Psihanaliza simturilor
40. H. Baumgart – Formele geloziei
41. Daniel Windlocher, Alain Braconnier – Psihanaliza si psihoterapii
42. Edward O. Wilson – Sociobiologia
43. Christie Hartman – Barbatul divortat

Atentie, nu puteti comanda doua carti cu acelasi titlu in acelasi pachet.
Comandati 10 carti cu 100 lei din oferta noastra si beneficiati si de taxe postale gratuite!
Titlurile din aceasta oferta speciala nu beneficiaza si de alte reduceri.

Lectura placuta!

 

%d blogeri au apreciat asta: