Tag Archive: vis



Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Complex arhetip simbolVisul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

Reclame

Printre apropiații lui Jung, mai ales din ultima parte a vieții sale, s-a numărat și medicul E.A. Bennet, care a notat într-un mic jurnal, Întâlniri cu Jung, discuțiile avute cu psihanalistul elvețian de-a lungul a aproape douăzeci de ani.

Notațiile din Întâlniri cu Jung încep în primăvara lui 1946 și se sfârșesc în anul morții lui C.G. Jung, adică în iarna lui 1961. Discuțiile relatate de Bennet au în centru, bineînțeles, noțiunile psihanalizei jungiene, dar, deseori, ele revin la același subiect: Freud. Spirit dogmatic și, în același timp, antidogmatic, Jung oscilează între cele două atitudini. În cazul religiei, de exemplu, dogma este esențială, ea exprimă adevăruri psihologice:

Intalniri cu Jung„Bisericii Romano-Catolice nu-i pasă dacă oamenii «cred», spre deosebire de protestanți; oamenii sunt «în Biserică». Liturghia este ținută în latină; rămâne neschimbată de-a lungul timpului, ca și dogmele. La liturghie, cei prezenți pot vorbi unii cu alții, fără să o urmărească; dar atunci când sună clopotul, clopotul sanctus, se închină. Grația este prezentă în tot ce se află acolo; s-a acumulat acolo, cum se spune, de-a lungul secolelor, și oamenii «au trăit-o». Biserica Protestantă a pierdut acest lucru odată cu Reforma; oamenii au devenit raționali – trebuie să înțelegi, nu să simți, ceea ce a fost rău. Ei se bazează numai pe Biblie și credință și nu a fost suficient. Dar liturghia romano-catolică, la fel ca aproape orice dă expresie realității psihice, avea numinozitate, și oamenii «o trăiau»”.

Pentru ca afirmația de mai sus să fie mai bine înțeleasă, trebuie specificat că numinosul, în accepțiunea lui Jung, este ceea ce poate fi trăit, chiar dacă nu este înțeles. Dogma, în schimb, este dăunătoare în știință, și aici face referire în special la Freud. Temător, Freud prefera o grilă fixă de interpretare a faptelor psihice, o grilă neschimbată pe care o numea nu de puține ori „dogmă”, lucru cu care Jung nu a fost de acord încă de la prima întâlnire cu psihologul vienez:

„Dacă ai o dogmă, atunci știi mereu, totul poate fi explicat. Dar dacă nu ai, atunci trebuie să afli, și fiecare persoană este diferită. Prin urmare psihopatologia este diferită și nu poți ajusta oamenii după ideile tale preconcepute”. Mai mult, Jung îl avertizează pe Bennet: „Orice scrii, să reiasă clar că nu am nicio dogmă, sunt încă deschis și nu am stabilit lucrurile”.

(…) Dialogurile dintre Jung și Bennet au loc, de cele mai multe ori, la casa lui Jung de la Bollingen, o casă construită de el însuși, din piatră și lemn, ornată cu sculpturi din piatră inspirate de reprezentările alchimice. Omul, este de părere Jung, trebuie să iubească și singurătatea. În singurătate e posibilă conexiunea cu interiorul, cu Sinele. Jung povestește că la Bollingen, într-o noapte, a avut un vis straniu, cel cu „armata lui Wotan”, materializare a unor arhetipuri puternice. Nu a fost singura experiență stranie trăită în singurătatea de la Bollingen. Munca la casa din Bollingen era considerată de Jung o continuare a muncii sale de psihanalist, de descoperire a Sinelui. Ea a durat aproape întreaga sa viață. (…)

Fragmente din recenzia publicată pe Bookaholic.ro

   


Küsnacht, 16 ianuarie 1952. Plimbare după micul dejun cu C.G. Vreme însorită. Mi-a povestit din nou, dar altfel decât data trecută, visul său despre casa medievală, astfel:

 

Intalniri cu JungMă aflu la primul etaj al unei case, mobilată oarecum ca biroul meu, în genul secolului al optsprezecelea. Acum trebuie să văd ce este jos. O scară veche, frumoasă, iar parterul este din secolul al șaisprezecelea – cu o mobilă veche, grea, dar frumoasă. Am gândit, „Ia te uită, nu știam că se află așa ceva aici – poate are și o pivniță.“ Și avea. Am coborât – pereți goi, mortarul scorojit, care lăsa să se vadă cărămizi romane; podeaua era pietruită. Într-un colț era o piatră în care era fixat un inel. Am ridicat-o și m-am uitat dedesubt și jos erau rămășițe preistorice – oase, cranii și vase de lut.

Fragment din: 

Avusese acest vis în timpul vizitei sale în America, la Clark University, împreună cu Freud. I-a povestit visul lui Freud, care l-a interpretat ca pe o dorință de a scăpa de cineva. Freud a insistat asupra acestui aspect, apoi a spus, „Ei bine, trebuie să însemne că vrei să scapi de nevastă-ta.“ Freud nu a luat în seamă nimic altceva din vis decât oasele și craniile, pe care le-a asociat cu moartea cuiva. El a văzut visul numai prin prisma teoriei sale.

Freud era prins în teoria sa, aceasta îi oferea protecție; totul trebuie redus la ceva  derogatoriu, atunci ești într-o poziție superioară. La fel și cu spiritualitatea – pentru Freud nu însemna nimic altceva decât sexualitate. Pentru el totul avea o explicație. L-a rugat pe Jung să-i promită: „Promite-mi că vei susține dogma sexualității. Dacă nu avem nicio dogmă, torentul întunecat al ocultismului ne va lua pe sus și ne va înghiți.“ Freudienii suferă cu toții de folie à deux, de un delir indus, și reduc totul la altceva. În mod contrar, noțiunea lui Jung de inconștient colectiv implică ceva mai amplu și mai mare, care există de sine stătător.

Ne aflam în umbrar când, după ce a terminat de repovestit visul casei medievale, mi-a spus: „Atunci, în acel moment, mi-a venit ideea inconștientului colectiv.“

  


În noaptea următoare m-am regăsit din nou umblând prin țara familiară mie, acoperită de zăpadă.

Un cer vesperal cenușiu acoperă soarele. Aerul e umed și înghețat. Mi s-a alăturat cineva care nu arăta a fi de încredere. În primul rând, nu are decât un ochi, pe deasupra și câteva cicatrice pe obraz. E îmbrăcat sărăcăcios și murdar, un vagabond. Are o barbă neagră, nerasă, pe care demult n-a văzut-o vreun brici. Pentru orice eventualitate am o bâtă bună. „E al naibii de frig“, zice după o vreme. Îi dau dreptate. După o pauză mai lungă, mă întreabă: „Încotro mergeți?“

Cartea_rosie-net

Fragment din:

Eu: „Merg până în satul apropiat, unde am de gând să înnoptez la han.“

El: „Și eu aș vrea să fac asta, dar pentru un pat abia de-or să-mi ajungă banii.“

Eu: „N-aveți bani? O să vedem. N-aveți de lucru?“

El: „Nu, vremurile sunt grele. Până acum câteva zile, am lucrat la un lăcătuș. Apoi, n-a mai avut de lucru. Acum am plecat la drum și caut de lucru.“

Eu: „Nu vreți să lucrați la un țăran? La țară lipsește întotdeauna mâna de lucru.“

El: „Munca la țărani nu-mi convine. Asta înseamnă să te scoli devreme, munca e grea și plata mică.“

Eu: „Dar la țară e totuși mult mai frumos decât la oraș.“

El: „La țară e plictisitor, nu vezi pe nimeni.“

Eu: „Doar sunt oameni și la țară.“

El: „Dar n-ai stimulente spirituale, țăranii sunt bădărani.“

Mă uit mirat la el. Ce, mai vrea și stimulente spirituale? Mai bine să-și câștige cinstit existența și după asta n-are decât să se gândească și la stimulente spirituale.

Eu: „Dar, spuneți-mi, ce stimulente spirituale aveți la oraș?“

El: „Poți să mergi seara la cinema. E grozav și e ieftin. Vezi acolo ce se petrece în lume.“

  

Nu ratați: 

O nouă întâlnire cu „Cartea Roşie” a lui Jung, la Librăria Adevărul. Dezbatere cu Mihaela Minulescu și Vasile Dem. Zamfirescu

 

Trebuie să mă gândesc la iad, și acolo există pesemne cinema­tografe pentru aceia care au disprețuit pe pământ această instituție și n-au intrat în ea fiindcă a fost pe gustul tuturor celorlalți.

Eu: „Ce v-a interesat cel mai mult la cinema?“

El: „Vezi tot felul de trucuri minunate. Era unul acolo care urca pe case. Un altul își ducea capul sub braț. Un altul stătea chiar în foc și nu era ars. Da, e ciudat câte lucruri pot să facă oamenii.“

Și asta numește el stimulent spiritual! Totuși — e curios: nu-și purtau și sfinții capetele sub braț? Nu s-au ridicat de la pământ sfinții Francisc și Ignațiu — apoi cei trei bărbați din cuptorul încins? Oare nu este o idee blasfematoare a considera Acta Sanctorum ca pe un cinematograf istoric? Ah, miracolele de astăzi sunt pur și simplu mai puțin mitice decât tehnice. Îl privesc cu emoție pe însoțitorul meu — el trăiește istoria universală — dar eu?

  


Evenimentele de azi ale Săptămânii psi încep toate de la ora 18.00 și vă dau întâlnire cu specialiști în psihoterapie și sociopsihologie. Iată și programul, pe larg:

  

  • București, Cărturești-Verona: Psihoterapeutul și conferențiarul universitar Diana Vasile va discuta despre felul în care pasiunea pentru psihoterapie împletită cu știința (cu teoreticul) pot conduce la vindecare, adică la o terapie eficientă. Cumva, tema îmi amintește de reflecțiile lui Kottler legate de partea nevăzută a psihoterapiei, de experiențele, mai mult sau mai puțin plăcute, ale terapeutului.

  

  • Cluj, Cărturești-Iulius Mall: Despre ”blazonul familiei” va discuta specialista în dezvoltare personală și în parenting Alexandra Gorea. Cum este vorba de familie, cu siguranță că nu vor lipsi sugestiile Virginiei Satir (tradusă la Trei cu două volume), cea care a contribuit decisiv la dezvoltarea terapiei familiei.

  

  • Iași, Cărturești-Palas: Creatorul de școală sociopsihologică Adrian Neculau și psihoterapeutul Camelia Soponaru vor aduce în discuție o temă inedită: credința, privită din perspectiva psihologiei sociale. Se anunță, sunt sigur, dezbateri fierbiniți 🙂

       

  • Brașov: Dacă în ediția din primăvară, psihanalistul și directorul editurii Trei, Vasile Dem. Zamfirescu, și-a delectat publicul cu interpretări psihanalitice ale unor vise ale celor prezenți, prezentate ad hoc, tot despre vis și interpretarea sa va discuta acum și conf. univ. Aurel Ion Clinciu, autor printre altele al unui volum de introducere în psihanaliză. Tema domniei sale: ”visul, calea regală pentru dezvoltarea personală și creativitate”.

   


Ar putea oare cele câteva articole dedicate de Freud „ocultismului“, dintre care două se află în prezentul volum („Psihanaliză şi telepatie“ şi „Vis şi telepatie“), să schimbe imaginea acreditată de raţionalist incurabil a întemeietorului psihanalizei?

Faptul că volumul este deschis de un scurt eseu cu titlu promiţător pentru cei care aşteaptă răbdători virajul în iraţional al lui Freud („O presimţire onirică împlinită“) nu confirmă aşteptarea indusă de titlu. Nu trebuie să speraţi că autorul Interpretării viselor se va dezice de teza sa princeps conform căreia visul este, în esenţă, realizarea unei dorinţe (inconştiente), aderând la viziunea populară despre vis ca exprimarea unei profeţii.

Presimţirea onirică a doamnei B. că se va întâlni în ziua următoare visului cu medicul casei, dl. K., în faţa unui magazin din Viena, presimţire în aparenţă confirmată, va fi spulberată de bisturiul psihanalitic. De fapt, dr. K. din vis, indiferent din punct de vedere afectiv, este doar o mască, aşa cum o cere logica onirică, pentru un alt domn K. din viaţa visătoarei, faţă de care aceasta nutrise cele mai calde sentimente. Concluzia lui Freud este fără echivoc:

„Astfel, produsul oniric ulterior, singurul care face posibile visele profetice, nici nu este altceva decât o formă de cenzurare, care‑i înlesneşte visului să pătrundă în conştiinţă“.

Totuşi, oarecum surprinzător, Freud acceptă un fenomen pe care în 1920 îl mai considera ocult, şi anume telepatia. Însă dacă, împreună cu întemeietorul psihanalizei, înţelegem ocultismul nu numai ca acceptare a „existenţei reale a altor forţe psihice, decât psihicul“, ci şi ca dezvăluire în psihic a unor „capacităţi până atunci nerecunoscute“, atunci surprinderea noastră se micşorează. Cu această ultimă parte a ocultismului, Freud pare mai dispus să se acomodeze: telepatia, numită „transfer de gânduri“, primeşte drept de existenţă din partea întemeietorului psihanalizei. Acţiunea ei explică fenomenul numit de profanii creduli „profeţie“.

Unul dintre pacienţii lui Freud care a apelat la serviciile unei prezicătoare vestite a rămas uimit de forţa ei de pătrundere în intimitatea vieţii sale. Pe baza unei singure informaţii, data de naştere a cumnatului său, prezicătoarea a afirmat:

„Această persoană va muri în iulie sau august viitor în urma unei intoxicaţii cu raci sau stridii“.

Deşi profeţia nu s‑a confirmat, cu un an în urmă, cumnatul pacientului s‑a intoxicat în timpul verii cu mâncarea sa preferată şi a fost pe punctul de a muri. După Freud, a cărui argumentaţie este fără cusur, cunoştinţele prezicătoarei s‑ar datora tocmai „transferului de gânduri“ de la clientul său pe o cale necunoscută, adică tocmai ceea ce numim telepatie, în timp ce calculele astrologice foarte laborioase cărora oracolul le atribuia rolul esenţial nu reprezentau decât un mijloc de a abate activitatea psihică conştientă într‑o direcţie inofensivă, permiţând astfel crearea receptivităţii pentru „transferul de gânduri“ la nivelul altor zone ale psihicului.

Fragment din prefața semnată de Vasile Dem. Zamfirescu

la volumul lui Freud, Despre vis

%d blogeri au apreciat asta: