Archive for octombrie, 2012


Ground control to major Tom…


Deschid ochii. Îi închid la loc. Îi deschid încă o dată. Şi cu ochii închişi, şi cu ei deschişi, văd acelaşi lucru: un întuneric de nepătruns. Un infern negru, catifelat, care mă soarbe.

Bătăile inimii mi se accelerează în clipa în care mă aplec peste marginea patului pentru a-mi căuta lanterna lăsată pe jos, cu degetele amorţite. O avere m-a costat lanterna asta uriaşă, îmbrăcată în cauciuc negru. Fiind etanşeizată, suportă raftingul, ascensiunile montane ori bătăile între beţivi. O ţin mereu lângă pat.

Dar acum lipseşte.

Fragment din:

Pipăind parchetul, nu dau decât de grămăjoare de praf. Camera e complet întunecată, lucru neobişnuit pentru această perioadă a anului. În mod normal, tot intră un crâmpei de lumină pe fereastră. Aud ploaia căzând pe acoperiş, un huruit depărtat care nu prevesteşte nimic bun. Seara de vară atât de plăcută e, deci, urmată de inevitabilul epilog: o adevărată furtună estivală. Cum se întâmplă de multe ori pe aici.

Încerc să aprind lampa de pat. Nimic. O fi sărit siguranţa de la tablou? După un timp de ezitare, fac efortul de a mă ridica, lăsând uşor tălpile pe lemnul tocit al pardoselii.

Nu îmi pot opri un zâmbet. E absurd… Situaţia e pur şi simplu patetică. Sare o siguranţă iar eu mă dovedesc… paralizată, incapabilă de cea mai mică umbră de discernământ. Caut cu disperare o amintire de care să îmi agăţ mintea, un colac mental de salvare de care să mă prind şi să ies la suprafaţă. Numai că tot ce îmi vine în minte sunt cuvintele melodiei pe care o ascultam la culcare. 

Ground control to major Tom…

Tremur fără să vreau. În depărtare urlă un animal şi un curent rece îmi cuprinde scurt picioarele. Să fi uitat să închid fereastra? 

Take your protein pills and put your helmet on…

Casa e cuprinsă de o linişte absolută. De prea multă linişte. Alunec încet pe parchetul rece spre uşa dormitorului. Nu percep decât zgomotele ploii şi ale valurilor care se sparg regulat de stâncile din faţa casei, ca respiraţia grea a unui animal gigantic.

Au!

O durere ascuţită trece ca un fulger de la tibie, urcând până în zona inghinală. Mă ghemuiesc. Urmează un alt zgomot înfundat şi ceva aterizează pe degetul mare de la picior. Ce-o fi? În faţa mea e un scaun. Cum aşa? Nu-mi amintesc să-l fi pus aici. Scaunele sunt întotdeauna aşezate în jurul mesei de la bucătărie. Şi pe degetul de la picior ce să fie? Mă aplec pentru a identifica obiectul.

E lanterna.

 Ground control to major Tom…

Masându-mi tibia, apăs pe buton pentru a o aprinde, dar nu se întâmplă nimic. S-o fi spart? Simt iarăşi curentul acela rece. Evident, ceva nu e în ordine. Şi muzica asta din capul meu, care nu mai vrea să tacă odată… 

Commencing countdown, engines on…

Şi ce naiba caută scaunul ăsta în mijlocul camerei? De ce e lanterna pe scaun, nu lângă pat? Îmi zic că, fără glumă, ar trebui s-o termin cu băutul. Sigur că eu am adus scaunul aici şi am lăsat lanterna pe el, dintr-o cauză care-mi scapă. Atât nu-mi amintesc: de ce şi când. Ei, se mai întâmplă aşa ceva uneori. O dată am adormit pe o stâncă şi m-am trezit târziu, în noapte, dârdâind, devorată de ţânţari şi aproape fără să-mi mai pot mişca spinarea. Pe întuneric.

   

  

Chestia ar fi putut avea haz ori, la limită, m-ar fi jenat, dacă nu mi-ar fi fost atât de frică de întuneric. Altă dată am lăsat congelatorul deschis după ce m-am dus în miez de noapte să iau nişte gheaţă. Şi s-a stricat toată mâncarea. Nici povestea asta n-a fost prea distractivă, ci doar scumpă. De-asta îmi şi zic, renunţând să-mi mai frec tibia pentru a mă ridica: niciun strop de vin săptămâna asta.

O uşoară greaţă mă obligă să mă opresc pentru o clipă, nu ştiu dacă e din cauza vinului ori a spaimei, iar inima îmi bate de să-mi sară din piept, într-un ritm neobosit şi sacadat, de parc-ar fi iepuraşul Duracell. Mă îndrept pas cu pas, precaută, către uşa de la intrare. Nu vreau să risc să mă mai izbesc încă o dată de ceva. Unde-o fi dulapul cu siguranţe fuzibile? Întunericul mă face să pierd noţiunea distanţelor şi a proporţiilor aşa că, deşi trec zilnic pe culoarul îngust care joacă şi rol de antreu, tot nu găsesc cutiuţa metalică.

Transpiraţia mi se scurge pe frunte până în ochi, pe care parcă-i arde. Simt cum îmi dau lacrimile. Pipăi lambriul care îmbracă pereţii. De ce naiba oi fi rămas în casa asta atât de întunecoasă? De ce nu m-oi fi mutat înapoi, în oraş? Cum ar fi făcut-o orice om normal. Nu, trebuia neapărat să rămân eu aici!… Singură cuc în infernul ăsta de la marginea mării. Ar fi trebuit să ascult sfaturile ce mi se dăduseră.

Sfaturile Ainei. 

Check ignition and may God’s love be with you…

Un gând începe să mi se formeze în minte, o idee care creşte puţin câte puţin, ca atunci când un scufundător urcă lent către suprafaţă într-o apă tulbure, zărind din ce în ce mai limpede lumina de afară. Nu cumva a intrat cineva?

   

Reclame

Saptamana PSI, editia de toamna, anunta noile trenduri din stiinta sufletului.

Psihanaliza vintage revine in actualitate, completata armonios de psihosociologie si de abordarile integrative. De asemenea, in acest sezon, se poarta focalizarea asupra „relatiei”, in diverse croieli: de la „contractul”  dintre client si psihoterapeut la discutiile dintre el si ea, de la legatura profesor-elev, la dialogul credincios-divinitate.

De pe 5 pana pe 10 noiembrieEditura Trei si librariile Carturesti din 5 orase universitare va invita la discutii despre vis si terapie, despre personalitate si credinta, despre erotism si psihologie feminina. Va asteptam cu samovarul fierbinte si cu reduceri de 25% la toate titlurile de psihologie ale Editurii Trei.

Cea de-a doua editie a Saptamanii PSI gazduieste profesori universitari si terapeuti consacrati din BrasovIasi, ClujTimisoara si Bucuresti.

  

  

   

PROGRAM BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Denumirea evenimentului: Prima sedinta de psihoterapie. 
Invitati: Nora GrigorutaTeodora Ioan – Asociatia Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei (ASPSE)
Data : 5 noiembrie (luni) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Psihologia femeii. 
Invitat: Mara Priceputu
Data : 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Cum sa impletesti stiinta cu pasiunea pentru o psihoterapie eficienta. 
Invitat: Diana Vasile
Data : 8 noiembrie (joi) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului: 5 motive pentru a face o psihanaliza.
Invitat: Simona Reghintovschi 
Data : 9 noiembrie (vineri) – ora 18.00

5. Denumirea evenimentului: Visele faraonilor si visele noatre de toate zilele. Nivele de interpretare si continuturi ale viselor in analiza jungiana.
Invitat: Mihaela Minulescu
Data : 10 noiembrie (sambata) – ora 11.00


PROGRAM CLUJ NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall) 

1. Denumirea evenimentului: Timpul: traire, uz sau abuz? 
Invitat: Gabriela Hum 
Data : 6 noiembrie (marti) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Mor deci exist. 
Invitat: Liana Don 
Data : 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Blazonul familiei tale. 
Invitat: Alexandra Gorea
Data : 8 noiembrie (joi) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului: Cum sa ai o relatie de cuplu mai fericita si durabila? Modalitati de a construi eficient impreuna. 
Invitat: Amfiana Gherman
Data : 9 noiembrie (vineri) – ora 18.00

PROGRAM TIMISOARA – Libraria Carturesti – Mercy

1. Denumirea evenimentului: Experimentul si limitele cunoasterii psihologice. 
Invitat: Alin Gavreliuc
Data : 5 noiembrie (luni) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: O incursiune in lumea fascinanta a personalitatii. 
Invitat: Irina Macsinga
Data : 6 noiembrie (marti) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Prin fisuri intra lumina: despre capacitati si resursele noastre interioare. 
Invitat: Dora Chelemen, Oana Bot
Data : 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

4. Denumirea evenimentului: Actele ratate sau despre talcul semnelor marunte ale vietii.
Invitat: Anca Munteanu
Data : 9 noiembrie (vineri) – ora 18.00

PROGRAM IASI – Libraria Carturesti – Palas

1. Denumirea evenimentului: Relatia cu tine insuti si cu ceilalti.
InvitatMagda Luchian
Data : 5 noiembrie (luni) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Modele culturale erotice.
Invitat: Bebe Mihaiescu
Data : 6 noiembrie (marti) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Credinta – O abordare psihosociologica. 
Invitati: Adrian Neculau si Camelia Soponaru
Data : 8 noiembrie (joi) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului: Despre vis 
Invitat: Catalin Dartu
Data : 9 noiembrie (vineri) – ora 18.00

PROGRAM BRASOV – Libraria Carturesti 

1. Denumirea evenimentului: Atat de asemanatori, dar atat de deosebiti.
Invitat: Marcela Rodica Luca
Data : 6 noiembrie (marti) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului: Visul, calea regala pentru dezvoltarea personala si creativitate.
Invitat: Aurel Ion Clinciu 
Data : 8 noiembrie (joi) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului: Violenta scolara – De la youtube la tratatul stiintific: ce, cum si mai ales de ce ?
Invitat: Elena Cocorada
Data : 9 noiembrie (vineri) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului: Relatiile interpersonale ca tranzactie. 
Invitat: Mariela Pavalache – Ilie
Data : 10 noiembrie (sambata) – ora 11.00


O asistentă de la secţia de îngrijire a cardiacilor relateză despre experienţa unui pacient resuscitat.

Povestea ei se referă la un bărbat comatos, care se învineţise din cauza lipsei de oxigen, după ce fusese adus la spital cu ambulanţa în timpul schimbului de noapte.

Fragment din:

După internare, acesta beneficiase de respiraţie artificială fără intubare, în timp ce i se făcea masaj cardiac şi defibrilaţie. Când ne-am dus la pacient pentru a-l intuba, am văzut că avea proteză dentară. I-am luat proteza de sus şi i- am pus-o deoparte, pe „echipamentul mobil de resuscitare”. În acest timp, noi continuam manevrele de resuscitare.

După aproximativ o oră şi jumătate, pacientul avea un ritm cardiac şi o tensiune arterială suficient de bune, dar încă mai era ventilat şi intubat şi încă mai era în comă.

A fost transferat la terapie intensivă unde s-a continuat să i se aplice respiraţia artificială. După mai bine de o săptămână, m-am întâlnit din nou cu acest pacient, care acum era înapoi în salonul pentru suferinzii cardiaci. I-am dat medicaţia. În momentul când m-a văzut, acesta mi s-a adresat:

„Ah, această asistentă ştie exact unde îmi este proteza”.

Am fost extrem de uimită. Apoi, pacientul a adăugat:

„Da, erai acolo când m-au adus la spital şi tu ai fost cea care mi-a luat proteza din gură şi mi-a pus-o deoparte, pe echipamentul mobil de resuscitare. Este acolo alături de zeci de sticluţe, într-un sertar care glisează, dedesubt, exact acolo unde mi-ai pus proteza”.

Rămăsesem perplexă şi nu îmi puteam reveni deoarece îmi aminteam că aşa se întâmplase, în timp ce bărbatul acela fusese în comă profundă şi în curs de resuscitare, sub manevrele de prim-ajutor. Când l-am întrebat cum de ştia atâtea detalii, acesta susţinea că se văzuse pe sine cum stătea întins în pat, cum privea de undeva, de deasupra, asistentele şi medicii care erau adunaţi în jurul lui continuând manevrele de resuscitare. Totodată, era capabil să descrie cu exactitate şi în detaliu sala mai mică în care fusese resuscitat, precum şi poziţia celor prezenţi şi, desigur, a mea.

În momentul în care înţelesese care era situaţia, se speriase foarte tare că noi am fi încetat să mai continuăm manevrele de resuscitare şi că urma să moară. Şi este adevărat că în acel moment ne pronunţam negativ în legătură cu prognosticul datorită stării lui medicale precare. Pacientul mi-a spus că încercase cu disperare şi fără niciun succes să ne spună clar şi răspicat că era încă viu şi că ar fi trebuit să continuăm cu manevrele de resuscitare.

Era profund impresionat de experienţa prin care trecuse şi afirma că nu îi mai era teamă de moarte. Patru săptămâni mai târziu, părăsea spitalul, într-o stare bună de sănătate.

  


Un omagiu adus lui Borges – așa își consideră Stelian Tănase noul său roman, ”Skepsis” (detalii despre pasiunea sa față de scriitorul argentinian, pe blogul StelianTanase.ro).

Iată și un fragment în avanpremieră din noul roman ce urmează să apară în noiembrie:

   

Venind la Le crocodile sympa, Daniel Kar­nim s-a amorezat de Katia, o rusoaică din Odessa. A întîlnit-o pe etaj, la o serată cu cartofi prăjiţi, peşte şi beaujolais, alături, în atelierul pictorului Theo Cusino, unde era model. Atmosferă a-ntîia, o hoaşcă despletită ciupea ghitara. Katia a cîntat romanţe, un acordeonist genial, găsit beat în staţia de metrou, i-a amuzat cu strofe porno. Pictorul, un roşcovan transpirat, cu barba plină de firimituri, a dezvelit ultimele tablouri.

Katia & Daniel – amor la prima vedere. S-a terminat previzibil, cu o plimbare lungă în zori pe Sena. S-au intersectat cu primii trecători, cu măturătorii și stropitorile, cu prăvăliaşi care trăgeau încet obloanele, cu lumea nopţii care se retrăgea de pe marile bulevarde. Au descoperit că le plăcea să îi prindă răsăritul treji.

Citește și:

Șmecheri de Bucuresci: despre ”bestsellerul sofisticat” al lui Stelian Tănase

Karnim n-a observat că privirea amicului lui Dodo Duplessis Montfeuilles – cînd a dispărut cu Katia – era mai tăioasă ca un brici. Un drac în dublu exemplar, pentru fiecare lentilă, lucea în ochelarii lui negri purtați ziua și noaptea, în toate ocaziile.

Ceva a simţit, totuși, atunci cînd marchizul s-a încăpăţînat să cumpere Portretul Katiei (aşa se intitula în caietul expoziţiei, 75/45 cm, ulei pe pînză), deși Karmin îl rezervase deja. S-a gîndit că vrea o răscumpărare, i-a oferit-o. Duplessis Montfeuilles a refuzat nervos. Karnim i-a servit replica: „Eu am originalul!“, mortificîndu-l. Duplessis Montfeuilles l-a lovit cu mănuşa peste faţă. S-au încăierat acolo pe scări, rostogolindu-se două etaje. I-au separat cu greu, pentru că nici unul nu voia să cedeze. Cînd au încetat, au ştiut că prietenia lor nu mai exista. O nimicise Katia cu o privire.
  
(Fragment publicat inițial în Observatorul cultural)
   

Şi slujba mea? Am noroc că am una.

Când se termină şcoala, am de gând să abordez Asociaţia Părinţilor cu privire la posibilitatea ca din toamnă să lucrez cu normă întreagă. Dacă nu se întâmplă asta, va trebui să caut o slujbă mai bine plătită. Trebuie să aduc în casă un venit mai mare.

Sună clopoţelul şi copiii încep să se întoarcă în fugă înăuntru. Îmi deschid repede aplicaţia Facebook.

                

Shonda Perkins Alice Buckle

Definiţia prietenei: Cineva cu care chiar ai luat o masă în ultimul an.

acum 43 minute.

  

Şcoala generală John F. Kennedy

Propune să reduci timpul de calculator al copiilor tăi la o oră pe zi: asta  include schimbul de mesaje, utilizarea Tweeterului, a Facebookului şi a chatului. Nu include documentarea online pentru teme.

acum 55 minute.

          Fragment din:

Weight Watchers

Întoarce-te! Ne e dor de tine!

acum 3 ore

          

William Buckle

A adăugat la muzica preferată Tone Loc şi Mahler

acum 4 ore

                   

William Buckle

A adăugat la filmele preferate Vânătorul de cerbi, Dr. Strangelove şi Terenul de baseball.

acum 4 ore

        

Tone Loc? Tone Loc cu melodia aia nasoală Cold Medina? Şi filmul preferat al lui William este Terenul de baseball? În mod clar, nu suntem pe teren de baseball. Un teren de spini, poate. William a fost retrogradat fiindcă a spus întregii lui companii de câte ori pe lună facem sex, iar eu umblu pe la spatele soţului meu, spunându-i unui străin că odată mi-a atins sânul cu cotul. La fel ca tiza mea Alice, îmi venea să vărs un lac de lacrimi sărate.

   


Dintre dificultăţile pe care soţia le aduce în cuplu, voi menţiona numai una: frigiditatea.

Când am afirmat că frigiditatea este întotdeauna o expresie a respingerii bărbatului, nu mă refeream la ostilitatea făţişă împotriva acestuia. Astfel de femei pot fi foarte feminine prin construcţia corporală, felul de a se îmbrăca şi comportament. Pot da impresia că întreaga lor viaţă este „acordată numai la dragoste.” Mă refer la ceva mult mai profund – o incapacitate de a iubi cu adevărat, de a se abandona unui bărbat. Aceste femei vor prefera să-şi urmeze propriul drum sau să-şi îndepărteze bărbatul cu gelozia, certinţele, plictiseala şi cicăleala lor.

Cum apare o astfel de atitudine? Probabil că există doar un singur factor care, în ultimă instanţă, este suficient de puternic pentru a ne îndepărta de satisfacerea trebuinţelor vitale: angoasa. Dacă dorim să-i înţelegem originea şi evoluţia, atât cât poate fi înţeles din punct de vedere genetic, trebuie să privim mai îndeaproape la soarta tipică a pulsiunilor instinctuale ale copilului de sex feminin. Prin acţiunea acţiunea diverşilor factori ce pot fi găsiţi aici, rolul feminin îi poate părea periculos fetiţei, ajungând să-i repugne. Este uşor de ghicit semnificaţia ascunsă a angoaselor tipice primei copilării, cu simbolismul lor transparent. Ce altceva ar putea însemna teama de tâlhari, şerpi, animale sălbatice şi furtuni, dacă nu frica feminină faţă de forţele copleşitoare care pot învinge, penetra şi distruge? Există angoase adiţionale, legate de premoniţia timpurie instinctivă a maternităţii. Pe de o parte, fetiţa se teme că va trăi acest eveniment misterios şi înspăimântător în viitor şi, pe de altă parte, se teme că nu va avea niciodată şansa să îl trăiască.

Citiți și: 

De ce se uzează un cuplu (1): așteptările bărbatului

Fetiţa scapă într-un mod tipic de aceste sentimente incomode, refugiindu-se într-un rol masculin dorit sau imaginat. Aspecte mai mult sau mai puţin distincte ale sale pot fi observate cu uşurinţă între patru şi zece ani. Înainte şi în timpul pubertăţii, comportamentul băieţesc zgomotos dispare, pentru a face loc unei atitudini feminine. Totuşi, unele rămăşiţe puternice şi incomode pot continua să persiste dincolo de aparenţe şi să se manifeste în câteva feluri: ca ambiţie, ca instinct de putere, ca resentiment împotriva bărbatului, care este întotdeauna considerat avantajat în comparaţie cu ea, ca atitudine combativă faţă de bărbat, probabil sub forma unor tipuri alternative de manipulare sexuală şi, în cele din urmă, ca inhibiţie sau blocaj total în trăirea împlinirii sexuale cu un bărbat. (…)


Iubirea şi pasiunea nu apar pentru prima dată la pubertate, copilul mic fiind deja capabil să simtă, să dorească şi să solicite cu ardoare. Pe parcursul acestor experienţe de iubire timpurii, copilul va trece, de obicei, prin neplăcerile frustrărilor, dezamăgirilor, respingerilor şi sentimentelor de gelozie neajutorată. De asemenea, el va fi suportat minciuni şi pedepse şi ameninţări.

Unele urme ale acestor experienţe de iubire timpurii vor rămâne pentru totdeauna şi vor afecta relaţia ulterioară cu sexul opus. Deşi între aceste urme există infinite diferenţe de la caz la caz, din diversitatea de atitudini ale ambelor sexe rezultă un tipar uşor de recunoscut.

La bărbat descoperim frecvent următoarele rămăşiţe ale relaţiei sale timpurii cu mama.

Fragment din:

1) Mai întâi, este îndepărtarea de femeia ameninţătoare. De vreme ce creşterea copilului îi este încredinţată, de obicei, mamei, de mamă sunt legate nu numai prima experienţă a căldurii, grijii şi tandreţei, ci şi primele noastre interdicţii. Pare a fi foarte dificil să te eliberezi complet de aceste experienţe primare. Adesea avem impresia că în fiecare bărbat sălăşuiesc rămăşiţe ale lor; mai ales când vedem ce sentiment fericit de despovărare împărtăşesc bărbaţii când se află între ei, indiferent dacă este vorba de sport, cluburi, ştiinţă sau chiar de război. Par nişte elevi uşuraţi că au scăpat de supraveghere! Este normal ca această atitudine să se repete cât mai evident cu putinţă în relaţia lor cu soţiile care, mai mult decât alte femei, sunt menite să ia locul mamelor lor.

2) O a doua trăsătură care trădează existenţa unei relaţii de dependenţă maternă nerezolvate este ideea sfinţeniei femeii, care a atins cea mai înaltă expresie a sa în cultul Fecioarei. Este posibil ca ea să aibă câteva aspecte frumoase în viaţa de zi cu zi, dar reversul medaliei este destul de periculos. Aceasta, întrucât în cazurile extreme duce la convingerea că femeia serioasă, respectabilă, este asexuată şi dorinţele sexuale ce o au drept obiect ar umili-o. Această concepţie implică, în plus, că nu te poţi aştepta la o experienţă amoroasă completă cu o astfel de femeie, chiar dacă o iubeşti foarte mult şi trebuie să cauţi satisfacţie sexuală numai cu o femeie stricată, o prostituată. În cazurile tipice, înseamnă că bărbatul îşi poate iubi şi aprecia soţia dar nu o poate dori şi, prin urmare, va fi mai mult sau mai puţin inhibat faţă de ea.

3) În acest context, aş dori să menţionez o a treia trăsătură care mi se pare caracteristică atitudinii bărbatului faţă de femeie. Este vorba de groaza bărbatului că ar fi incapabil să satisfacă femeia. Este frica lui de cerinţele ei în general şi de cerinţele ei sexuale în particular. Este o frică înrădăcinată într-o oarecare măsură în condiţiile biologice, atâta timp cât bărbatul trebuie să-şi dovedească iar şi iar bărbăţia în faţa femeii, pe când femeia este capabilă să aibă act sexual, să conceapă şi să dea naştere chiar frigidă fiind. (…) Dacă ea nu este disponibilă numai pentru el, dacă pentru el nimic nu este de ajuns, dacă nu o satisface sexual, toate acestea sunt privite de soţul fundamental nesigur ca o gravă insultă adusă încrederii sale în sine ca bărbat. Această reacţie, la rândul său, îi va trezi instinctiv dorinţa de a-şi umili soţia subminându-i încrederea în sine.

Mâine, urmează și un post despre așteptările femeii 🙂

Impostura medicală


Avînd stofa unui supraveghetor încrîncenat, Goldacre a fost tîrît în destule procese de către medicii incriminaţi în paginile lui, adică în tot atîtea litigii de pe urma cărora, chiar dacă nu a fost inculpat în plata unor despăgubiri morale, s-a ales cu mult timp pierdut şi cu şi mai mulţi nervi stîlciţi, scrie Sorin Lavric în România literară. Mai jos un fragment din recenzia sa în marginea cărții Pseudoștiința.

(…) Dar care sunt culpele asupra cărora se înverşunează Goldacre? Lapidar descrise, ele sunt:

  • dietele prin care nutriţioniştii promit sănătate de fier şi trup de cariatidă,
  • produsele cosmetice care îţi întineresc tenul spre a ţi-l distruge de tot,
  • remediile miraculoase împotriva cancerului şi SIDEI, care îţi iau şi puţinele zile care ţi-au mai rămas,
  • mania antioxidanţilor deveniţi panaceul la modă împotriva senectuţii planetare,
  • păcăleala suplimentelor alimentare, preschimbate în elixir menit a întreţine vigoarea,
  • şi mai ales uriaşa şi malefica industrie farmaceutică, care pe termen lung face mai multe victime decît epidemiile sezoniere de pe glob;
  • în fine, nu sunt cruţate terapiile care nu sunt alopate: homeopatia, acupunctura şi terapia naturistă, considerate toate drept forme de impostură hipocratică.

Dincolo de detaliile specifice fiecărei specialităţi, de care merită să iei act chiar şi numai pentru a fi pus în gardă în privinţa trucurilor cărora le poţi cădea victimă, ce atrage la volum sunt premisele pe care se sprijină autorul atunci cînd îşi desfăşoară critica.

Nimeni nu poate ataca o temă atît de spinoasă, precum impostura medicală, dacă nu are o viziune precisă asupra felului cum trebuie să arate o medicină fără greşeli. Pentru Goldacre, premisele medicinii infailibile sunt patru, ele alcătuind un raţionament ce frizează scientismul:

  1. ca o cunoştinţă medicală să reprezinte un adevăr, ea trebuie să aibă o explicaţie ştiinţifică şi un efect evident;
  2. orice efect poate fi verificat;
  3. verificarea se face prin teste individuale şi statistice, iar un fenomen ce nu trece de sita lor e în afara ştiinţei;
  4. remediile miraculoase de care sîntem asaltaţi nu rezistă la testele de verificare riguroasă, deci sunt şarlatanii.

Cele patru criterii nu dau greş în cazul aberaţiilor din domeniul cosmeticelor, nutrimentelor sau medicamentelor toxice, dar în schimb şchioapătă în cazul homeopatiei, acupuncturii şi medicinii naturiste, detaliu care nu-l împiedică pe autor să conteste statutul lor ştiinţific.


Introducerea în teoriile personalității a lui Robert B. Ewen e mai mult decât pare.

Nu e o simplă trecere în revistă a câtorva nume și concepte culese de ici și colo. Este ditamai tratatul – deștept structurat, o sinteză atractivă a ideilor celor mai importanți teoreticieni ai personalității, de la Freud și Jung la Allport și Bandura, de la Maslow și Fromm la Cattell și Erikson. Un merit al cărții ar fi și presărarea unor anecdotele biografice, fiecare cu ”morala” sa.

Iată o mostră relevantă pentru reținerile psihologilor experimentali față de abisurile psihanalitice:

***

Fragment din:

În 1920, la un an după ce şi-a obţinut licenţa la Harvard, Gordon Allport l-a întâlnit o singură dată pe Sigmund Freud, eveniment pe care urma să-l descrie mai târziu ca pe „un episod traumatic de dezvoltare.” Solicitând în scris şi obţinând o întâlnire „cu îndrăzneala imberbă caracteristică vârstei de 22 de ani”, Allport era nepregătit pentru tăcerea expectativă cu care a fost primit de Freud.

Încercând să destindă atmosfera, el a povestit un incident care s-a petrecut într-un vagon de tramvai pe drum spre cabinetul lui Freud: un băieţel de patru ani manifesta o pronunţată fobie faţă de praf, a cărei cauză părea în mod evident să fie mama dominatoare şi „scrobită” care stătea lângă el. Atunci, Freud l-a fixat cu o privire terapeutică blândă pe tânărul şi destul de îngrijitul Allport, întrebându-l: „Şi acel băieţel erai tu?”

Deşi această întrebare nu era absolut deloc nepotrivită, Allport a reacţionat negativ.

„Simţindu-mă uluit şi oarecum vinovat, am izbutit să schimb subiectul…. Această experienţă m-a învăţat că psihologia adâncurilor, dincolo de toate meritele sale, plonja poate prea în profunzime şi că psihologii ar face bine să acorde o recunoaştere deplină motivelor manifeste înainte de a sonda inconştientul”.

Ce e în mintea unui psiholog criminalist


„Sclipitor, dificil şi incorect politic, Sebastian Bergman e cel mai atipic psiholog criminalist, un personaj memorabil.” – așa îl vede BBC pe eroul romanului Bărbatul care nu era un ucigaș.

Cartea deschide o nouă serie ”neagră”: CRONICILE LUI BERGMAN, povestite de un producător de filme (Michael Hjort) și de un scenarist și actor (Hans Rosenfeldt). Iată și un pasaj din recenta traducere:

— Simţi că nu eşti un părinte bun. Încerci să faci tot ce-ţi stă în putere, cu toate astea, ei se distanţează tot mai tare.

Clara îşi goli cana de cafea şi o puse la loc pe masă. Îşi ridică privirea către Sebastian, care stătea vizavi de ea. Acesta dădea aprobator din cap, fără să fi ascultat un cuvânt din cele pe care i le spunea. De când Sebastian intrase în casă, Clara nu făcuse altceva decât să turuie despre relaţia ei dificilă cu Leonard. Era de înţeles, ţinând cont de cele întâmplate în dimineaţa aceea. Dar, dacă nu erai direct implicat, nu era deosebit de interesant. Sebastian se întreba dacă să îi atragă atenţia că folosirea persoanei a doua în loc de persoana întâi, atunci când povestea despre ea însăşi, era în realitate un mecanism defensiv, o modalitate de generalizare a propriilor eşecuri, pentru a le face mai puţin personale şi, în felul acesta, o încercare de a se eschiva şi de a atenua o parte din durere. Dar îşi dădu seama că o asemenea intervenţie ar fi fost percepută ca fiind maliţioasă şi nu ar fi făcut decât să-i întărească părerea negativă pe care Clara şi-o făcuse deja despre el. Iar el nu voia acest lucru.

În orice caz, nu încă.

Nu acum, când încă nu se hotărâse dacă să încerce sau nu să se culce cu ea. Continuă, aşadar, să se arate blând. Calm şi demn. Fără să judece, ci plin de înţelegere. Îi privi sânii pe furiş, arătau foarte promiţători pe sub puloverul acela cu galben şi maroniu.

— Aşa e când ai copii. Uneori totul funcţionează perfect, alteori nu. Legătura de sânge nu oferă nicio garanţie pentru o relaţie funcţională.

  

  

   

Sebastian zâmbi în sinea lui. Al dracului de inteligent! Şapte ani de studiu şi douăzeci de ani de profesat ca psiholog ca să ajungă la concluzia asta. Cuvintele lui de consolare către o femeie care îşi văzuse întreaga viaţă întoarsă pe dos în decursul a numai câtorva ore.

„Uneori funcţionează, alteori nu.”

Spre mare lui surprindere însă, o văzu pe Clara aprobându-l cu o mină serioasă şi mulţumită, din câte se pare, de analiza aceea superficială. Ba chiar îi zâmbi recunoscătoare. Avea şanse serioase să se culce cu ea, numai să-şi joace cărţile cum trebuie. Sebastian se ridică în picioare şi începu să strângă farfuriile şi paharele de pe masă. Când el se întorsese, Clara începuse deja să gătească pentru prânz. Ochiuri şi cartofi la tigaie. Găsise în frigider un borcan cu sfeclă roşie care încă nu expirase. Şi două beri cu 3,5% alcool. Sebastian mâncase cu poftă, în vreme ce ea abia se atinsese de mâncare. Golul din stomac părea să-i crească cu fiecare minut şi simţea că-i e greaţă. Cu toate acestea, îi făcuse bine să stea lângă cineva, cu masa pusă. Să aibă cu cine să stea de vorbă.

Să chibzuiască.

Cineva care să o asculte. Care era atât de deştept.

O mai calma. Până la urmă, bivolul ăsta era un om de treabă.

%d blogeri au apreciat asta: