Tag Archive: Serge Tisseron



…Nu pot să trec cu vederea un alt aspect foarte important, şi anume comunicarea virtuală.

Facebook, tablete, iPad-uri – şi orice alt dispozitiv care devine un avatar al vorbirii noastre. Ce s-a schimbat radical este faptul că relaţiile noastre se petrec în permanenţă live, „se întîmplă“ tot timpul, nu mai există absenţă. Sîntem permanent conectaţi. Ne face lucrul acesta să comunicăm mai bine? Este acest lucru dăunător? Mai degrabă ne-am putea întreba de ce am vrea să fim permanent în legătură cu celălalt, să ştim tot timpul ce face, cum este, unde este.

Lumea virtualaSerge Tisseron, psihanalist şi psihiatru francez, autor al cărţii Virtuel, mon amour (Albin Michel, 2008), tradusă şi la noi cu titlul Lumea virtuală: avaturi şi fantome (Editura Trei, 2013), atrage atenţia asupra unei confuzii între spaţiul virtual şi cel imaginar. Virtualul este ca un spaţiu de trecere între imaginar (lumea noastră interioară) şi realitate. Aceste două uşi trebuie mereu păstrate deschise. Altfel, există riscul de a ne izola, de ne rupe de realitate.

Părinţii sînt îngrijoraţi pentru timpul petrecut de copii în mediul virtual, şi adesea încearcă să le interzică accesul, fără a se întreba însă ce caută ei acolo. O fetiţă îmi povestea că în ultimul timp stă foarte mult pe Facebook pentru că acolo este în derulare un conflict cu o altă fetiţă şi că el nu poate fi abandonat, ea trebuie să îl ducă pînă la capăt, nu poate renunţa pur şi simplu. Alţi copii confundă ceea ce este personal cu ceea ce poate deveni public şi pun la dispoziţia tuturor informaţii personale. Virtualul poate fi o dovadă foarte clară că există o confuzie între ceea ce înseamnă interior şi exterior, că limitele sînt foarte fragile şi că ceea ce este intim poate deveni cu uşurinţă public. Părinţii pot folosi aceste informaţii pentru a construi împreună cu copiii aceste limite şi un înveliş care să îi protejeze din punct de vedere psihic.

Nu putem comunica astăzi cu cuvintele de ieri. Este nevoie să redescoperim cuvinte noi, să recunoaştem ceea ce simţim, să ne regăsim împreună cu celălalt acolo unde ne-am pierdut tocmai prin prea multe cuvinte goale.

 

Fragment din articolul psihologului Cristina Călărășanu

Cum comunici cu copilul tău apărut în Dilema veche

  

Reclame

Lumea virtualaNu atât internetul, dar şi telefonul mobil sau televizorul pot fi considerate vicii ale societăţii actuale, care se interpun autenticităţii relaţiilor interpersonale: izolarea fiecăruia în faţa canalului preferat, comunicarea cu un celălalt virtual, plonjarea într-o lume virtuală a identităţilor multiple, de avatar.

De fiecare dată, ne aflăm faţă în faţă cu un alt reality show, asistăm la negarea despărţirii de interlocutorul invizibil (întrebările cel mai adesea întâlnite în comunicarea prin telefon sunt ”Ce faci?/Unde eşti?/Eşti singur/ă?”) şi ne conectăm la o lume aflată la limita dintre ficţiune şi realitate, nici una, nici alta, dar cu posibilităţi multiple de a deveni reală sau, în egală măsură, de a rămâne virtuală: o punere în scenă de imagini (de exemplu, fotografii instagram) şi filme/ videoclipuri, nici adevărate şi nici false.

Identitatea interlocutorului devine sinonimă cu pluralitatea, cu schimbarea, cu absenţa proximităţii, până la atingerea următorului paradox: ”Cel de departe devine apropiat, iar aproapele devine străin” (p. 9). Cartea lui Tisseron îşi propune să exploreze aspectele unui nou stil de a fi împreună, când străinul ajunge să ne devină apropiat… În acelaşi timp, este pusă problema dependenţei de internet, sentimentul că deschizi computerul pentru zece minute, sfârşind prin a rămâne ţintuit în faţa ecranului timp de câteva ore (în cazul cel mai fericit).

De aici reies o serie de aspecte:

  • în spaţiul virtual ”extimul” şi ”intimul” sunt complementare;
  • mottoul noii generaţii a ecranelor este acela că nu contează dacă eşti iubit sau detestat, totul e să nu laşi pe nimeni indiferent (a obţine cât mai multe comentarii, fie ele şi negative, nu numai like-uri, un exemplu pe care îl dau strict referitor la facebook);
  • avatarurile alese de jucători reflectă personalitatea şi preocupările acestora, rolurile nefiind măşti ale identităţii, ci faţete multiple.

Autorul mai trece în revistă problema vieţilor paralele (parteneri reali şi virtuali) și, de asemenea, a pericolului de a înlocui familia în sens tradiţional prin ”prietenii” din cyberspace; a modificării spaţiului şi a timpului – ”ubicuitatea” (a fi prezent în mai multe locuri în acelaşi timp, a face/a fi mai multe lucruri în acelaşi timp, corpul aici, vocea dincolo, intervenţia în spaţii virtuale paralele) devine posibilă, dar într-un sens negativ; la fel, prin jocurile video se ”trăieşte” într-un ”prezent etern”, cu posibile întoarceri în trecut sau cu salturi în viitor (aş exemplifica şi prin ideea de timeline, în cazul facebook).

  

Citește întreaga recenzie a cărții Lumea Virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron, în ZIARUL DE IAȘI.

  


Lumea virtuala„Lumea virtuală: avataruri şi fantome” este semnat Serge Tisseron și a apărut în colecția ”Psihologia pentru toți”.

Mediile de socializare, avatarurile din jocurile video şi comunicarea instantanee prin chat şi prin telefonul mobil ne-au bulversat obişnuinţele şi felul în care ne adresăm unul altuia. Luând toate acestea în considerare, psihanalistul francez Serge Tisseron arată în ce fel adolescenţii de azi redefinesc dorinţa, relaţia cu celălalt şi percepţia realităţii.

Noile tehnologii sunt locul în care căutăm un remediu contra stresului, depresiei, frustrărilor, traumelor şi singurătăţii, riscând să ne pierdem busola în oceanul virtual. În faţa acestui miraj al ecranelor şi al internetului, psihoterapeutul francez ne readuce cu picioarele pe pământ, îndemnând la revalorizarea corpului şi la redescoperirea poftei pentru jocurile de rol. Inventează chiar şi o sintagmă „societatea negării”, pentru că intrând în acest joc virtual nu facem decât să negăm realitatea. (S.S.E.)

Semnal publicat în Jurnalul Național

 


Lumea virtualaPe monitor eşti mai viu, mai liber, mai concentrat şi mai solicitat.

Toate epitetele care odată desemnau tensiunea romanescă – captivant, incitant, excitant, copleşitor – au părăsit palierul literaturii şi s-au mutat în mansarda monitorului. Unui om obişnuit cu intensitatea imaginilor în pixeli realitatea îi apare ca searbădă şi neatrăgătoare. Puberii care îşi petrec nopţile masacrînd trupe de comando în jocuri video, adolescenţii care se frămîntă cu ochii pe siteuri porno şi adulţii care-şi caută perechea pe siteuri de întîlniri amoroase – toţi, atunci cînd închid laptotpul, au senzaţia că se întorc la o lume ternă.

Reacţia e justificată: după ce te-ai electrocutat digitalic la un ecran de înaltă tensiune, a vîrî degetul în priza vieţii aduce a pişcătură monotonă. (…)

De aici încolo, evoluţia e previzibilă: tînărul preferă voluptăţile virtuale evitînd cît mai mult realitatea, iar ceea ce înainte era pas intermediar în mijlocirea unei relaţii umane devine scop în sine. Nu te mai preocupă fiinţa de la capătul relaţiei electronice, ci imaginea pe care tu i-o oferi, treptat ajungînd să te identifici cu această imagine pînă la a o repudia pe cea reală.

Cînd totuşi coborîrea în lume se petrece, identitatea virtuală, cu toată suita de reflexe dobîndite pe ecran, nu mai poate fi abandonată. Aşa se face că un copil rămîne războinic chiar şi după ce a închis calculatorul, răstindu-se la profesoară şi ameninţînd-o cu moartea, iar un adolescent, ignorant în privinţa farmecului preliminar al flirtului cu o fată, îi cere pe şleau un act viguros de balansare sexuală. (…)

Încălecarea planului real cu cel virtual merge pînă acolo că doi tineri care s-au cunoscut pe un site de întîlniri amoroase, în clipa în care ajung faţă în faţă, nu mai au ce să-şi spună.

„Partenerii par să se cunoască bine, dar sînt ruşinaţi să se privească şi să-şi vorbească. Puţină atenţie îndreptată asupra schimbului de vorbe şi priviri arată că aceste persoane s-au cunoscut în spaţii virtuale. Problema e că şi-au vorbit atît de mult fără să se vadă încît li se pare necuviincios să continue să-şi povestească aceleaşi lucruri acum, cînd se văd. Cum să garantezi reuşita întîlnirii cînd preliminarele sociale n-au constat decît în textul cuvintelor schimbate şi nimic altceva? Cum să uiţi tot ce a fost spus şi să fii dintr-odată sensibil la neprevăzutul unei priviri, al unui zîmbet sau al unui fior?“ (p. 61)

Deznodămîntul e adesea decepţia, urmată de hotărîrea de a nu mai părăsi stadiul discuţiilor web. Există o „cochetărie web” şi un „flirt web” a căror plăcere se trăieşte fără a mai fi nevoie de întîlniri reale. Îl priveşti pe celălalt prin camera video şi juisarea se face cu ochii la o imagine. Atingerile devin inutile, căci privirea ia locul celorlalte simţuri, culmea fiind că pînă şi creierul cade în capcana senzaţiilor vizuale, pe care le resimte ca provenind de la o fiinţă aievea. Mai mult, tu însuţi guşti emoţia ochilor ca fiind reală, deşi ştii foarte bine că totul e tresărire cineatică.

Citiți întreaga recenzie semnată de Sorin Lavric în revista România literară.

 


Lumea virtualaÎn Lumea virtuală: avatare și alte fantomeSerge Tisseron decriptează relația noastră cu noile tehnologii: rețelele sociale, blogurile și site-urile matrimoniale.

Deși nouă nu ne este familiar numele său, bibliografia și contribuțiile pe care le-a adus în domeniul psihologiei (în special cele pe tema rușinii, a secretelor sau felului în care TIC ne influențează și schimbă viața) sunt atât de ample, fascinante și utile încât ar merita să le fie consacrat nu doar un articol, ci un întreg volum. Serge Tisseron este un scriitor care a manifestat dintotdeauna un interes special față de tot felul de subculturi, precum benzile desenate, arta grafitti sau serialele de televiziune.

(….)

Deși beneficiile lumilor virtuale sunt atât de multe încât ne-ar lua o zi întreagă să le enumerăm, orice pas înainte poate însemna trei înapoi pe un alt palier. Pe lângă faptul că spiritul poate fi maltratat de mirajul ecranelor, pe nesimțite ne vom trezi că virtualul duce la o singurătate controlată, ne perturbă relațiile sociale (în special cele familiale) și ne influențează percepția asupra noțiunii de identitate (raportarea la sine și la alții), prezență, imaginar, realitate, de spațiu și timp.

(…)

Un alt fenomen interesant care se poate observa ca o consecință a apariției Internetului și a accesului aproape nelimitat la informații este raportul de egalitate sau chiar inversat în ceea ce privește transmiterea de cunoștințe între generații, oferind copiilor șansa de a fi în postura celor care îi învață ceva pe părinți.

Noțiunea de intimitate evoluează și ea, apărând o cerere enormă pentru opusul intimității și anume dorința de extimitate, dreptul individului de a dezvălui părți intime ale vieții sale. Nu trebuie confundată dorința de extimitate cu exhibiționismul, pentru că în timp ce acesta din urmă se axează pe scopul de a fascina, seduce prin expunerea intimității, extimitatea are mai degeabă legătură cu dezvăluirea unor părți atât pozitive cât și negative, singura motivație fiind aceea de a obține acceptarea și validarea anturajului.

Fragmente din recenzia Elenei Potocean publicată pe Bookblog.ro.

  


În cazul unei despărţiri, dificultatea principală nu e să continui să te gândeşti la celălalt, ci este să ţi-l poţi imagina pe celălalt întristat de separarea de tine, tot atât cât eşti şi tu din cauza despărţirii de el.

Problema ne urmăreşte întreaga noastră viaţă: suport despărţirea doar cu preţul nu de a mi-l reprezenta pe cel absent, ci de a mi-l reprezenta drept un absent care se gândeşte la mine tot atât de mult cât mă gândesc şi eu la el. Multă vreme, n-a existat alt remediu pentru această situaţie decât tovarăşul imaginar; astăzi însă există telefonul mobil.

Fragment din:

Lumea virtualaCa o jucărie de pluş pentru copil, telefonul mobil nu are doar rolul de fi un mediator mai bun sau mai prost în relaţia noastră cu un interlocutor îndepărtat. Ci devine el însuşi acest interlocutor şi, încă şi mai mult, e un interlocutor care ne aminteşte fără încetare, în felul său, că nu ne uită!

Citește și:

Violența din jocurile video: partea bună

Încă de pe acum putem alege aspectul şi „vocea” mobilului. În curând, telefonul va însemna şi mai mult: va fi, să zicem, „gând la gând cu noi”. Adică, ne va propune în mod spontan muzică, programe de televiziune şi filme care ne-ar putea interesa şi, totodată, promoţii alimentare şi oferte de călătorie pe placul nostru! Unii îndrăgostiţi fac o înţelegere exigentă: „Surprinde-mă în fiecare zi!“ Este exact ceea ce ne promite telefonul „afin”.

Cu telefoanele noastre de primă generaţie am încercat să negăm faptul că despărţirea a avut loc. Cu cele din a treia generaţie, vom reconstitui în mod voluntar o legătură privilegiată cu un interlocutor întotdeauna disponibil şi atent, telefonul însuşi. Această adaptare a telefoanelor noastre pentru a face din ele interlocutori cu drepturi depline comportă un ultim aspect. Corpul celor cu care interacţionăm se estompează tot mai mult şi suntem tot mai tentaţi să-l înlocuim cu cel al maşinilor. Atingerea corpului, de exemplu, ne lipseşte în aşa măsură încât ne mângâiem cu bună ştiinţă telefoanele. Vom ajunge până acolo încât nu vom mai fi miraţi dacă, într-o zi, consistenţa acestor mici maşinării se va apropia de cea a pielii umane…

  


 

Bookfest2013_1  

  

15. Dieta de 2 zile. Ține dietă două zile pe săptămână, mănâncă normal în celelalte cinci zile, de dr. Michelle Harvie & prof. Tony Howell: e pe bune – experimentele clinice au demonstrat că cei care au urmat dieta de două zile au pierdut mai mult în greutate, o cantitate aproape dublă de grăsime și mai mulți centimetri în jurul taliei, decât persoanele care au urmat o dietă bazată pe controlul permanent al caloriilor.

14. Fata dispărută, de Gillian Flynn: romanul are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune despre istoria cuplului lor, însă adevărul se află undeva la mijloc… versiunea lui Nick începe din momentul dispariţiei lui Amy. Romanul a fost ales drept “thrillerul anului” (The Observer)

13. Ghid pentru femeia nerăbdătoare să devină mamă, de Jean M. Twenge: află ce e adevărat și ce e fals în toate aspectele încercării de a deveni mamă, de la perioada optimă pentru sex, la problemele legate de stres și la alegerea unei alimentații care să ducă la creșterea fertilității.

12. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chbosky: cartea a fost deja ecranizată și a fost number one în lista de bestsellers a New York Times. Este o poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară.

 

Bookfest2013_2  

  

11. Fii propriul tău şaman, de Deborah King: fostă avocată de succes în tinerețe, autoarea a primit în floarea vârstei un diagnostic de cancer. N-a acceptat operațiile invazive și s-a îndreptat cu succes spre medicina alternativă; află rețeta ei tămăduitoare, incluzând tehnici orientale vechi de mii de ani.

10. Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi, de Gail Parent & Susan Ende: copiii cresc, se schimbă și parcă îți creează, ca părinte, probleme și mai mari decât cele de acum câțiva ani. Cum te descurci?

9. Sirena, Camilla Lackberg: seria Ericăi Falck merge mai departe. Intriga pleacă de data asta de la un scriitor de scucces care începe să primească scrisori de amenințare. Colac peste pupăză, unul dintre prietenii scriitorului dispare fără urmă…

8. Ce se petrece în grupuri? Comunităţi nevrotice, comunităţi sănătoase, de R.D. Hinshelwood: conceptul central pentru a înţelege ce se întâmplă, la nivel inconștient, în grupuri este dramatizarea – manifestarea publică în viaţa grupului a unei fantasme individuale a unui membru.

 

Bookfest2013_3 

  

7. Antologia NEBULA 2012, de James Patrick Kelly & John Kessel: vă așteaptă, printre altele, o aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea și o carte cu minte proprie.

6. Lumea virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron: “Facebook, MySpace şi Second Life îţi permit să te simţi aproape de ceilalţi, fără să pierzi nimic din sentimentul de independenţă. Pot să mă angajez sau mă detaşez cu un simplu clic. Dar sunt liniştit cu atât? Nu tocmai.”, dă de înțeles psihiatrul francez.

5. Copilul din flori, de Audur Ava Olafsdottir: pentru Lobbi, moartea tragică a mamei sale se dovedeşte a fi un puternic catalizator. Pasiunea lor comună pentru cultivarea soiurilor rare de trandafiri în seră îl determină să abandoneze studiile şi să pornească într-o călătorie către o mănăstire dintr-un sat îndepărtat pentru a se îngriji de o grădină pe vremuri fabuloasă.

4. Starters, de Lissa Price: Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstăriţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri. Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le știe…

 

Bookfest2013_4 

  

3. Adevărul despre cazul Harry Quebert, de Joel Dicker: autorul alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliţiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) şi ”explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în acelaşi timp, asupra condiţiei scriitorului”, apreciază L’Express.

2. Sfâşierea cerului, de Ursula Le Guin: și dacă visurile ar putea modifica realitatea? Cum am încerca să folosim puterea aceea, fără să ne identificăm cu divinitatea? Un roman care examinează natura realului și a identității personale în cea mai bună tradiție a lui Philip K. Dick.

1. Predica despre căderea Romei, de Jerome Ferrari: romanul spune povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire. Ferrari, un scriitor-filosof cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

   


Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup „Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, orele 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia jocurilor video de Serge Tisseron.

  

   

   

Pana la lansare, iata cateva bucati dintr-un interesant interviu acordat de autor pentru site-ul psihanaliza-de-familie.com:

Interese:

Sunt psihiatru si psihanalist, director al departamentului de cercetare din cadrul Univ. Paris X si lucrez de peste 20 de ani in jurul a trei mari teme: secretele de familie legate de traumatisme grave si consecintele lor asupra mai multor generatii, relatia noastra cu imaginile si bulversarea relatiilor familiale sub efectul noilor tehnologii.

De la secretele lui Tintin la cele de familie:

Am scris 30 de lucrari personale traduse in 14 limbi si am participat la 60 de lucrari colective. Despre secretele de familie si consecintele lor, am scris „Tintin si secretele de familie” in 1990 (reeditare Aubier 1991), apoi lucrarea despre rusine  („Rusinea, psihanaliza unei legaturi sociale, editie Dunod) si un bestseller „Secrete de familie, instructiuni de folosire” (editie Marabout). Despre imagini in familie, am scris „Manual pentru uzul parintilor ai caror copii se uita prea mult la televizor” (editie Bayard) si „Beneficiile imaginilor” (Odile Jacob, 2002).

   

  

     

    

  

Adolescența: aceleași probleme sub altă pălărie:

Astazi, o mare parte a lucrului cu familiile consta in a permite parintilor sa inteleaga mai bine cum comportamentele pe alocuri enigmatice ale tinerilor lor releva in fapt o modalitate noua de a trai conflicte si tensiuni care au fost dintotdeauna ale adolescentilor. Nu trebuie sa confundam noile manifestari ale crizei adolescentine cu mizele sale profunde, care raman aceleasi.

 

Imaginile – calea regală spre inconștient: 

Invit familiile sa vorbeasca despre imagini pe care le-au vazut impreuna, pentru ca astazi, cred eu, ca nu mai este visul « calea regala spre inconstient », pentru a relua fraza lui Freud, ci imaginile. A vorbi despre imagini care ne plac, care ne inspaimanta, inseamna a vorbi despre sine. Si in interventiile mele publice, le transmit parintilor sa isi creasca copiii in ideea ca imaginile nu sunt ceea ce pastram, ci ceea ce vorbim despre ele.

 

Citește și: Violența din jocurile video: partea bună

 

 


Ce faceti sambata asta? Ce ziceti de o poveste despre 

Psihologia jocurilor video spusa de insusi autorul cartii?

Cartea va fi lansata la Muzeul Taranului Roman

in prezenta psihiatrului Serge Tisseron

 

Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup „Enrique Pichon Riviere” va invita pe 18 decembrie, de la orele 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii psihanalistului francez Serge Tisseron (volum scris in colaborare cu Isabelle Gravillon).

Din partea asociatiei de psihanaliza a legaturilor, va vorbi psihoterapeutul Anca Munteanu, care semneaza o prezentare mai larga a lui Serge Tisseron, aparuta in revista online Cafe Gradiva

Citez mai jos un fragment din acest text, referitor la felul in care psihiatrul francez abordeaza relatia dintre adolescent si computer.

     

  

Adolescenta produce o reluare maturativa a tot ce a marcat prima copilarie si mai ales primele schite ale stimei de sine, ale gestionarii emotiilor si ale modalitatilor privilegiate de atasament. Daca bazele in aceste domenii diferite au fost puse bine, jocul constituie tentativa de a organiza vechile experiente si de a trai experiente noi, exact ca in orice alt joc.

Dimpotriva, daca aceste baze nu au fost puse bine, jocul cu continuturile sale lasa loc tentativei de a scapa de angoasele catastrofice stabilind cu calculatorul o relatie privilegiata, chiar exclusiva. Aceasta situatie corespunde cu ceea a ce Serge Tisseron a numit “diada digitala”.

Copilul se inchide in tentativa de a folosi calculatorul nu ca pe un spatiu de semnificatii simbolice, ci ca pe un partener de interactiune. El incearca sa reia relatiile problematice cu anturajul sau precoce. Dorinta lui este de a se vindeca, dar pericolul este ca el sa-si reduca din ce in ce ma mult lumea la jocul sau, fara sa obtina o veritabila satisfactie, pana la izolarea sociala care poate fi foarte grava. Adolescentul intra atunci in jocul patologic, compulsiv si repetitiv.

Constituirea unei astfel de “diade digitala” poate raspunde mai multor necesitati:

  • a gasi un atasament sigur (cand istoria precoce a fost marcata de nesiguranta);
  • a-si stapani excitatia (in cazul excitatiilor precoce excesive, insuficiente sau neadaptate);
  • a gasi un acordaj afectiv satisfacator;
  • a da o forma idealului atunci cand au existat frustrari narcisice excesive.

Fiecareia din aceste situatii ii corespunde o abordare teoretica distincta: J. Bowlby (1969-1980) pentru atasamentul nesigur, P-C. Racamier (1980) si J. McDougall (1982) pentru mamele narcisice si excitante, D. N. Stern pentru deficientele acordajului afectiv precoce si H. Kohut (1974) pentru patologiile idealului. In fiecare din aceste cazuri, abordarea familiala se dovedeste utila, ceea ce l-a inspirat pe Tisseron sa propuna o terapie familiala adolescentilor care joaca excesiv.

Alegerea pe care o face fiecare jucator a unui personaj numit “avatar” si narativitatea in care se angajeaza sunt repere importante pentru a intelege in acelasi timp dinamica sa psihica personala si reprezentarile pe care le are despre familia sa. Uneori creaturile lumii virtuale sunt apropiatii nostri, alteori suntem noi insine, spune Serge Tisseron referindu-se la modul in care jucatorul isi alege si construieste avatarul in conformitate cu temerile si dorintele sale inconstiente si cu tipul alegerii de obiect.

  


Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup ” Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, ora 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia Jocurilor Video de Serge Tisseron.

Vor vorbi: Serge Tisseron, Anca Munteanu si Victor Popescu.

Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale.
Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?

Pentru autor, pasiunea pentru aceste spatii noi nu este o problema medicala, ci o problema educativa. Dar cum sa intelegem puterea jocurilor video, fara sa le recunoastem mai intai seductia? Cartea de fata ne introduce in lumea interioara a jucatorului, a relatiei dintre el si lumea virtuala, demontand resorturile interioare ale fascinatiei exercitate de jocurile video. Scrisa intr-un limbaj clar, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de psihologia jocurilor video.

%d blogeri au apreciat asta: