Eros si civilizatiePentru marea majoritate a populaţiei, gradul şi modul satisfacerii sunt determinate prin propriul efort; dar acest efort este munca pentru un aparat pe care ei nu-l controlează, care acţionează ca o forţă independentă, căruia indivizii trebuie să i se subordoneze dacă vor să trăiască.

Iar această forţă devine cu atât mai străină, cu cât diviziunea muncii devine mai specializată. Oamenii nu-şi mai trăiesc propria viaţă, ei îndeplinesc funcţii stabilite dinainte. Atunci când muncesc, ei nu-şi satisfac propriile necesităţi şi nu-şi exercită capacităţile, ci muncesc într-un mod înstrăinat. Munca a devenit acum generală şi tot astfel restricţiile impuse libidoului: timpul de muncă, ce constituie cea mai mare parte a vieţii omului, este un timp chinuitor, căci munca înstrăinată înseamnă absenţa satisfacţiei, negarea principiului plăcerii. (…)

Sub dominaţia principiului randamentului, trupul şi sufletul sunt transformate în instrumente ale muncii înstrăinate; ele pot funcţiona ca atare dar dacă sacrifică libertatea obiectului-subiect libidinal care este în mod originar organismul uman şi pe care acesta şi-o doreşte.

Distribuirea timpului joacă un rol hotărâtor în această transformare. Numai temporar, în timpul zilei de muncă, omul este un instrument al activităţii înstrăinate; în restul timpului, el este liber pentru sine însuşi. (Dacă ziua medie de muncă, inclusiv pregătirea pentru muncă şi drumul de acasă până la locul de muncă şi de acolo înapoi, constă din 10 ore, iar nevoia biologică de somn şi hrană necesită încă 10 ore, atunci în cea mai mare parte a vieţii rămân patru ore de timp liber la fiecare 24 de ore).

Acest timp liber îi stă la dispoziţie pentru plăcere. (…) Însă prin rutina obositoare şi mecanică a activităţii de muncă înstrăinată, repaosul se transformă în destindere pasivă şi în refacere a energiei pentru muncă.

Fragment din Eros şi civilizaţie. O cercetare filosofică asupra lui Freud, de Herbert Marcuse

 

Reclame