Archive for iulie, 2012



În faţa chioșcului în care avusese loc întâlnirea aceea ciudată, Alice a resimţit o profundă indispoziţie, o neliniște subită care îi strângea inima. S-a oprit, iar Daldry, intuindu-i starea, s-a întors către ea.

Ghicitoarea aia nu-i decât o femeie ca mine și ca tine… mă rog, mai ales ca tine. Pe scurt, nu te neliniști, o să facem tot ce trebuie ca să te scăpăm de farmece. — Iar mă luaţi peste picior, și nu-i deloc drăguţ din partea dumneavoastră.

Fragment din:

Voiam doar să te fac să zâmbești. Alice, du-te să asculţi fără teamă ce are de spus baba aia nebună și, pe drum, la întoarcere, o să râdem amândoi de neroziile ei. Odată ajunși la Londra, în halul de oboseală în care suntem, o să dormim ca niște îngerași, fără să ne pese de vreo vrăjitoare. Hai, curaj, eu te aștept aici, neclintit.

Mulţumesc, aveţi dreptate, mă port ca o puștoaică.

Da… bine… acum, șterge-o! Ar fi mai bine să ne întoarcem totuși înainte să se facă beznă. Mașina mea n-are decât un singur far în stare de funcţionare.

Alice a înaintat spre chioșc. Ușa acestuia era închisă, dar, pe sub oblon, se strecura o rază de lumină. A ocolit și a bătut la ușă. Văzând-o, ghicitoarea a părut mirată.

Ce-i cu tine aici? S-a întâmplat ceva? a întrebat-o femeia.

Nu, a răspuns Alice.

Nu arăţi prea bine! Ești palidă toată, a remarcat bătrâna.

Probabil e din cauza frigului. Mi-a intrat până-n oase.

Intră, i-a poruncit ghicitoarea, vino să te încălzești lângă sobă.

Alice a pătruns în gheretă, unde a recunoscut imediat miresmele de vanilie, ambră și piele, mai intense în apropierea sobei. S-a așezat pe o banchetă, iar ghicitoarea s-a instalat alături și i-a luat mâinile în ale sale.

Va să zică, te-ai întors să mă vezi.

Eu… doar treceam pe aici și am văzut că e lumină.

Ești absolut fermecătoare.

Cine sunteţi? a întrebat Alice.

O ghicitoare pe care oamenii bâlciului de pe digul ăsta o respectă; oamenii vin de departe ca să le ghicesc viitorul. Dar ieri, în ochii tăi, nu eram decât o babă nebună. Presupun că, dacă azi te-ai întors, trebuie să-ţi fi schimbat părerea. Ce vrei să știi?

Bărbatul care trecea prin spatele meu în timp ce discutam… cine este și de ce ar trebui să mă întâlnesc cu alte șase persoane până să-l cunosc pe el?

Îmi pare nespus de rău, scumpo. Nu am răspuns la aceste întrebări. Eu ţi-am spus ceea ce mi s-a arătat. Nu pot inventa nimic, n-o fac niciodată, nu-mi plac minciunile.

Nici mie, a protestat Alice.

Dar n-ai trecut întâmplător prin faţa rulotei mele, nu-i așa?

Alice a clătinat din cap.

Ieri, mi-aţi spus pe nume, deși nu vi-l destăinuisem. Cum de l-aţi știut? a întrebat Alice.

Iar tu, cum poţi numi pe loc toate parfumurile pe care le simţi?

Am un har, sunt „nas“.

Iar eu, clarvăzătoare! Fiecare dintre noi este dotată, în domeniul său.

(…)

    

Spuneţi-mi adevărul, chiar aţi văzut toate lucrurile alea ieri?

Adevărul? Slavă Domnului, viitorul nu e săpat în marmură. Viitorul tău este rezultatul propriilor alegeri.

(…)

Ghicitoarea a întors palmele lui Alice cu faţa în sus.

Alice, în tine sunt două vieţi. Cea pe care o cunoști și o alta, care te așteaptă de multă vreme. Aceste două existenţe n-au nimic în comun. Bărbatul de care îţi vorbeam ieri se află undeva, pe drumul din cealaltă viaţă, și nu va fi niciodată prezent în asta pe care o duci acum. Dorinţa ta de a-l întâlni te va sili să faci o lungă călătorie. O călătorie în cursul căreia vei descoperi că nimic din ceea ce credeai tu a fi real nu este așa.

Ceea ce-mi spuneţi n-are niciun sens, a protestat Alice.

Poate. La urma urmei, nu sunt decât o simplă ghicitoare dintr-un bâlci.

Încotro voi călători?

Spre locul din care vii, scumpo, spre istoria ta.

Vin de la Londra și am de gând să mă întorc tot acolo în seara asta.

Eu vorbesc de pământul unde te-ai născut.

E tot Londra, m-am născut în Holborn.

Nu e așa, crede-mă, scumpo, a răspuns ghicitoarea.

Ce naiba, încă mai știu unde m-a născut mama!

Ai văzut lumina zilei în sud, nu-i nevoie să fii clarvăzătoare ca să ghicești asta. Stau mărturie trăsăturile chipului tău.

    


Expresia „contrariile se atrag” nu este niciodată mai adevărată ca atunci când un extravert şi un introvert se îndrăgostesc unul de altul.

La început probabil că se vor bucura mai mult să fie „doar ei doi”. Totuşi, cu timpul, preferinţele naturale ale cuplului îşi vor spune din nou cuvântul. Extravertul va dori să interacţioneze cu mai mulţi oameni, în timp ce introvertul va dori să petreacă mai mult timp singur.

În continuare urmează câteva tehnici pe care le-am considerat eficiente în îmbunătăţirea comunicării, scăderea stresului şi sporirea respectului dintre partenerii cu preferinţe opuse.

***

Nu târî un introvert reticent la evenimente sociale şi nici nu-l face să se simtă vinovat că nu te însoţeşte. Mai degrabă, uşurează-i posibilitatea de a stea deoparte dacă este obosit sau nu este interesat. Model de formulare: „Mi-ar plăcea compania ta, iubire a mea, dar te înţeleg perfect dacă preferi să nu mergi.” Continuă cu un sărut sau o îmbrăţişare. După aceea, când vă revedeţi, nu vei avea niciun nor de resentiment deasupra capului.

Nu te baza pe el că-ţi va satisface toate nevoile de companie.

Când îl inviţi la o petrecere sau alt eveniment social, oferă-i informaţii dinainte. Îi va fi mai uşor să accepte dacă ştie cât va dura, cine va fi acolo şi alte detalii liniştitoare.

La un eveniment, ai grijă să-l prezinţi unor oameni cu care să-i facă plăcere să discute şi ajută-l să intre în conversaţie (Model de formulare: „Mary, aş vrea s-o cunoşti pe Martha; e pasionată de dansul flamenco, exact ca şi tine.”)

Dacă aţi planificat o activitate de tip „doar noi doi”, evită s-o transformi într-una de tip „doar noi trei” (sau „doar noi douăzeci”).

Încearcă să te simţi mai confortabil cu liniştea. Petreceţi o parte din timpul cuplului în tăcere, citind, ascultând muzică sau făcând alte lucruri „singuri” împreună. Partenerul tău introvert poate simţi apropierea fără ca vreunul din voi să spună vreun cuvânt.

Nu strica un moment intim cu flecăreli. Ceea ce tu crezi că este comunicare sau autoexprimare poate fi perceput de către partenerul tău ca redundant, superficial sau lipsit de sens.

Scoate-l din ale lui punându-i întrebări delicate, neintruzive. Acesta este primul pas. Al doilea pas: ascultă cu adevărat răspunsurile. Oricine apreciază acest tip de atenţie focalizată, dar mai mult decât atât, introverţii au adesea aversiune să se repete. Dacă le acorzi atenţia cuvenită, nu vor fi nevoiţi s-o facă.

Nu presupune că tăcerea introvertului înseamnă încăpăţânare, rea-intenţie sau lipsă de interes.

Respectă-i nevoia de intimitate – atât spaţială, cât şi psihologică. Pentru tine poate să nu fie mare lucru să-i povesteşti unui prieten despre, să zicem, istoria familiei partenerului tău sau despre problemele lui curente cu greutatea. Însă introvertul consideră acest tip de discuţii cu un terţ drept o mare trădare.

Nu lăuda prea mult un introvert în public şi nici nu atrage atenţia asupra lui în alte moduri. Centrul atenţiei nu este o zonă comodă pentru el.

Fragment din:

***   

Formulări pe care introverţii nu suportă să le audă

  • „Ieşi din cochilia ta.”
  • „Nu fii timid.”
  • „De ce eşti aşa tăcut?”
  • „Ce e în mintea ta?”
  • „Ce s-a întâmplat?”
  • „De ce nu vii să stai cu noi?”
  • „De ce nu poţi zâmbi măcar?”
  • „Ţi-a mâncat pisica limba?”

Freud, profet sau şarlatan?


De curând a apărut o excelentă biografie a celui numit chiar de biograful său „evreul fără Dumnezeu”, cel care prin cartea sa de interpretare a viselor a dat lumii coşmaruri, genialul şi intens diabolizatul Sigmund Freud.

În lucrarea „Freud, o viaţă pentru timpul nostru„, apărută în româneşte la Editura Trei, istoricul american Peter Gay îl compară pe Freud cu Darwin făcând referire la modul în care ambii savanţi au scandalizat întreaga lume prin teoriile lor. Dar, dacă în ceea ce-l priveşte pe Darwin omenirea s-a mai liniştit, Freud încă naşte controverse de-a dreptul pătimaşe, fiind fie pus la stâlpul infamiei, fie adulat de-a dreptul.

  

Între mit şi blasfemie

„După o perioadă de controverse ascuţite, chiar şi bunii creştini s-au împăcat cu explicaţia deloc pioasă asupra felului în care omul a devenit om. În zilele noastre, Darwin şi-a câştigat un loc sigur în biologie”, scrie Peter Gay. „Pe de altă parte, cu totul altfel stau lucrurile în privinţa lui Freud”, spune biograful său. „Susţinătorii lui îl privesc nu doar ca pe un interesant cercetător al minţii care a adus câteva contribuţii folositoare, dar şi ca pe un profet de excepţie, ca pe un erou cultural. Opozanţii fervenţi ai lui Freud îl văd, în schimb, nu doar ca pe un psiholog dezorientat, ci şi ca pe un dictator, un mincinos, un înşelător – pe scurt, un şarlatan.”

Peter Gay recunoaşte că nu este deloc uşor să fii biograful lui Freud, aceasta şi pentru că „obiectul” cercetării, Freud însuşi, ura până şi ideea de biografie. El şi-a distrus sistematic bună parte din corespondenţă şi chiar din lucrări tocmai pentru a le pune beţe-n roate celor ce şi-ar fi dorit după moartea lui să facă un ban cinstit de pe urma vieţii sale. Într-o scrisoare către logodnica sa datând din aprilie 1885, el nota nu fără umor: „Mi-am distrus  toate notele ultimilor 14 ani, scrisorile, extrasele ştiinţifice şi manuscrisele lucrărilor mele. Dintre scrisori, numai cele de familie au fost cruţate”, nota el. „O să-i las pe biografi să-şi bată capul cu asta. De ce le-aş uşura eu munca?„, scria el, fără milă faţă de cei pe care-i numea „nişte oameni nenăscuţi încă, dar sortiţi deja eşecului.”

   

Citiți continuarea recenziei în România Liberă

    

J.K. Rowling la Editura Trei


  

   

    

Editura Trei este incantata sa va anunte ca va publica primul roman pentru adulti al scriitoarei J.K. Rowling – The Casual Vacancy. Cartea va aparea in limba romana dupa publicarea editiei in limba engleza pe 27 septembrie 2012.

Despre ce este vorba în The Casual Vacancy:

Barry Fairbrother moare neasteptat, cand abia trecuse de 40 de ani, iar micul oras Pagford este socat.
Idilicul orasel englezesc, cu o piata centrala de moda veche si o catedrala ancestrala, ascunde de fapt un razboi mocnit intre mai multe tabere: bogatii contra saracilor, adolescentii contra parintilor, nevestele contra sotilor, profesorii contra elevilor… Pagford nu este de fapt ceea ce pare la prima vedere.
Cel mai mare conflict il starneste insa locul lasat liber de Barry in consiliul parohial. Cine va triumfa intr-o lupta electorala plina de pasiune, duplicitate si revelatii neasteptate?
 

   

    

O comedie neagra, provocatoare si surprinzatoare, The Casual Vacancy este prima carte pentru adulti scrisa de celebra autoare a seriei de aventuri Harry Potter, alcatuita din sapte carti publicate intre anii 1997 si 2007, care s-au vandut in peste 450 de milioane de exemplare in intreaga lume.

The Casual Vacancy va aparea in colectia Fiction Connection a Editurii Trei, in format paperback.

„Desi mi-a facut o deosebita placere sa scriu cartile Harry Potter, urmatorul meu roman va fi foarte diferit de seria publicata de editorul meu roman – Egmont. Sunt incantata sa incredintez Editurii Trei publicarea in limba romana a noului meu roman The Casual Vacancy.” – J.K. Rowling

   


În această scrisoare concentraţi-vă asupra celor patru elemente-cheie ale călătoriei Zeiţă–Erou: problemele nerezolvate cu mama, nevoia de a vă separa deplin de ea, relaţia cu partenerele şi explorarea femininului interior.

Iată câteva fragmente din scrisorile unor bărbaţi.

Ai murit când aveam patru ani şi nu ţi-am jelit moartea. N-am jelit. Ştiu că acest lucru îmi afectează viaţa, simt asta undeva înăuntrul meu, dar n-am ştiut niciodată cum să-ţi plâng moartea sau ce să fac în legătură cu asta. Ai murit când aveam patru ani şi mătuşa Ruth, tata şi toată lumea a spus că trebuie să mergem mai departe şi să mă comport ca un băiat mare. Şi am fost un băiat mare. Cam acum un an, când căsnicia mea s-a destrămat, un terapeut m-a pus să-mi examinez sentimentele faţă de moartea ta. A fost prea dureros pentru mine, acum un an. Am plecat din terapie. Dar trebuie să mă confrunt cu asta. Trebuie.

***

Mamă, relaţia mea cu Felice este probabil pe cale să se rupă. Se pare că nu pot rezista mai mult de un an cu cineva. Pentru o vreme, ai avut privirea aceea de „ţi-am spus eu” când mă despărţeam de cineva. Dar acum cred că îţi faci griji pentru mine. Tu, marea femeie „modernă” care a divorţat de tata şi predica faptul că mariajul este opresiv pentru femei şi inutil. Uită-te acum la tine. Ţi-e teamă că nu mă voi căsători niciodată.

… Aş vrea să spun că Felice şi cu mine ne-am despărţit pentru că ea nu a fost suficient de bună pentru mine sau chiar aş vrea să spun că nici ea, nici o altă femeie se poate compara cu tine, mamă – nu e asta ceea ce spun fiii loiali, din filme, mamelor lor? Dar adevărul este că nu ştiu ce vreau de la o femeie. Nu ştiu ce sunt femeile, ce ar trebui să fie sau ce ar trebui să obţinem unul de la altul. Imediat ce scandalul devine mai nasol decât sexul, pur şi simplu m-am cărat şi gata. 

 ***

Lasă-mă să plec, mamă. Trebuie să mă laşi. Cum să te fac să mă laşi liber? M-ai hrănit, m-ai sfătuit şi m-ai chemat să locuiesc cu tine. Ştiu că mi-ai vrut binele. Dar pur şi simplu nu înţelegi. Un bărbat de treizeci de ani nu vrea ca mama lui să-i spună iubitei lui toate detaliile copilăriei. Nu înţelegi asta? O cunosc pe Mary Ann de trei săptămâni şi tu deja i-ai spus cum alergam dezbrăcat într-un magazin din Denver când aveam cinci ani şi cât de apropiaţi am fost noi doi întotdeauna, şi toate secretele de familie. Poate, dacă eu şi Mary Ann am fi fost împreună de zece ani, sau căsătoriţi, poate atunci ai fi putut să-i spui lucruri d-astea, nu ştiu. Trebuie să mă gândesc la asta. Poate că nu. Poate n-ar trebui să-i spui niciodată asemenea mici secrete. Urăsc să faci asta. Aceste secrete sunt ca o armă pe care o foloseşti pentru a te agăţa de mine. 

       

Fragment din Prezenţa invizibilă de Michael Gurian

      

Spune că pot să intru – Poți să intri


Deschise ochii. Lampa lui în formă de glob pământesc era stinsă și, la lumina lunii, toate obiectele din cameră păreau albastre. Gene Simmons (solistul trupei Kiss – nota red.) se uita la el cu limba scoasă de pe peretele de lângă pat. Oskar se ghemui și strânse ochii. În clipa următoare auzi din nou vocea care-i șoptea numele.

Oskar…

Se auzea de undeva dinspre geam. Deschise ochii și se uită. De partea cealaltă a ferestrei se contură un cap mic. Oskar dădu jos pătura de pe el, dar, înainte să apuce să coboare din pat, Eli îi șopti:

Stai puțin. Nu te da jos. Pot să intru?

Oskar șopti:

Daaa…

Spune că pot să intru.

Poți să intri.

Închide ochii.

  

  

Oskar strânse ochii. Fereastra se deschise larg; un curent rece traversă camera, apoi fereastra se închise încet. Oskar o auzi pe Eli respirând și șopti:

Pot să mă uit?

Stai așa.

Canapeaua extensibilă din camera cealaltă scârțâi. Mama se dăduse jos din pat. Oskar ținea în continuare ochii închiși când pătura se mișcă și un corp rece și gol se furișă în spatele lui, trase pătura peste ei și se ghemui lângă el. Ușa camerei se deschise.

Oskar?

Îmmm?

Tu vorbești?

Nu.

Mama rămase în cadrul ușii și tăcu. Eli stătea nemișcată în spatele lui, cu fruntea lipită de omoplații săi. Îi simțea respirația. Mama scutură din cap.

Or fi vecinii ăia.

Mai zăbovi puțin și ascultă, apoi spuse „Noapte bună, scumpule“ și închise ușa.

Oskar rămase singur cu Eli. în spatele lui, Eli șopti:

Vecinii ăia?

Șșșșt.

Patul scârțâi din nou, semn că mama se culcase. Oskar se uită spre geam. Era închis. O mână rece îi atinse mijlocul, se lipi de pieptul lui, deasupra inimii. Luă mâna în palme, încercând s-o încălzească. Mâna cealaltă se strecură pe la subsuoară, urcă pe pieptul lui și se ascunse în palmele sale. Eli își întoarse capul și-și lipi obrazul de spatele lui. Camera se umplu de un miros nou. Semăna cu mirosul mopedului lui tata, imediat după ce-i făcea plinul. Benzină. Oskar se aplecă spre mâinile ei. Da. Ele miroseau așa.

Au stat așa mult timp. Când auzi respirația regulată a mamei sale în camera de alături și când simți că mâinile lui se încălziseră suficient, iar pielea de deasupra inimii lui începuse să transpire, Oskar șopti:

Unde-ai fost?

După mâncare.

   


   

    

Romanul Pământul oamenilor liberi, de Liliana Lazăr, se construieşte în jurul destinului lui Victor Luca, din satul moldovenesc Slobozia, un personaj straniu, greu de plasat pe axa bine-rău şi aflat într-o relație specială cu un loc magic al satului, „Groapa cu lei”, lacul situat în apropierea pădurii care înconjoară Slobozia.

   

    

     

Destinul neobişnuit al personajului – criminal în serie fără voia lui – se desfăşoară pe fundalul sumbru şi opresiv al regimului comunist, dar şi al degringoladei primilor ani postrevoluționari.

Dacă lacul din pădurea ce înconjoară Slobozia este malefic, aşa cum crede toată lumea, de ce îl protejează pe Victor, copilul oropsit, adolescentul criminal? Și de ce îl ajută pe acest om căutat de poliție, care se ascunde în casa mamei sale? În această regiune a României, unde legendele populare coexistă cu riturile ortodoxe, preoții sunt supravegheați îndeaproape de regimul comunist, iar cărțile sfinte sunt arse.

Pentru a-şi spăla păcatele şi pentru a fi absolvit de vină, Victor acceptă misiunea pe care i-o încredințează părintele Ilie: devine copist de texte sacre.  Absorbit de munca sa secretă şi chinuit de pulsiunile sale, Victor speră că, în cele din urmă, îşi va găsi mântuirea.

Ancorat în istoria relativ recentă a României – acoperă perioada regimului Ceauşescu –, Pământul oamenilor liberi are suspansul unui roman polițist şi stranietatea unui basm.

  

Cronică de Alina Dobrin, publicată în Q Magazin

   


În scena de la curte, de la finalul cărţii Alice în Ţara Minunilor, Regina îi ordonă lui Alice să îşi ţină gura, dar Alice refuză. Vânătă de furie, Regina comandă:

Tăiaţi-i capul!

Dar nimeni nu se mişcă.

Cui îi pasă de voi? spuse Alice (revenise la mărimea ei normală deja). Nu sunteţi decât un pachet de cărţi de joc!

      

       

      

Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor este plină de mesaje subversive, dar acesta are cele mai multe subînțelesuri. Lewis Carroll ştia că micuţii care îi vor citi cartea trăiesc într-o societate ierarhică rigidă, în care sunt supuşi unei discipline foarte stricte. Era de aşteptat din partea lor să îşi onoreze părinţii fără discuţie şi să îi respecte pe toţi cei a căror autoritate se întinde asupra lor. Dar, la curte, Alice i-a văzut pe cei care deţineau autoritatea aşa cum sunt, un simplu pachet de cărţi de joc, sau, în viaţa reală, fiinţe umane comune, supuse greşelilor, care se prefac a fi înţelepte, omnisciente şi puternice.

Pentru a trece cartea aceasta de cenzori, respectiv adulţii care ar putea citi-o, Carroll a reafirmat imediat puterea oamenilor mari. Alice s-a trezit, iar sora ei mai mare a sărutat-o, apoi i-a ordonat să fugă acasă şi să îşi bea ceaiul. Însă mesajul lui Carroll era simplu. Dacă tu îi consideri pe oameni puternici, ei sunt; dacă nu îi consideri puternici, nu sunt. Desigur că oamenii care pretind că sunt puternici pot folosi uneltele puterii lor – legile lor, acoliţii lor, armele lor, puterea lor fizică superioară – împotriva ta. Dacă tu vezi persoana respectivă ca fiind în sine la fel de puternică precum oricare alta, atunci nu trebuie să lupţi decât împotriva instrumentelor puterii sale. Dar dacă tu consideri persoana ca fiind intrinsec puternică, diferită de tine şi superioară ţie, te faci singur neputincios.

Fragment din

Mulţi oameni nu învaţă niciodată lecţia lui Alice. Continuă să privească persoanele cu autoritate ca fiind instrinsec puternice şi astfel se fac pe ei înşişi neajutoraţi şi frustraţi. Fratele pe care în copilărie l-au considerat puternic continuă să fie astfel şi în viaţa adultă. Desigur, există un mare beneficiu al menţinerii acestui punct de vedere. Nu se poate da vina pe tine pentru nefericirea ta. Dumnezeu, Biserica, guvernul, politicienii, bogaţii, consiliul, străinii de toate culorile şi toate credinţele, tatăl tău, mama ta, fratele tău mai mare, sora ta cea autoritară, ei sunt de vină.

Mulţi oameni învaţă lecţia lui Alice. Scepticismul general faţă de politicieni este o dovadă în acest sens. În plus, pe măsură ce trecem de la copilărie la vârsta adultă, diferenţele de vârstă dintre fraţi devin mai puţin importante, iar fraţii mai mici încetează să se mai lase intimidiaţi de cei mai mari. Evenimentele pot schimba relaţiile. O femeie mi-a spus:

”Toată viaţa, sora mea mai mare m-a tratat ca pe sora ei mai mică. A avut grijă de mine. Apoi soţul ei a murit pe neaşteptate. A fost o lovitură groaznică pentru ea, iar acum eu am grijă de ea”.

    


Scriitorul și traducătorul Geo Vasile a publicat în luna mai o excelentă recenzie a unuia dintre manifestele feministelor anilor 70 – romanul Teama de zbor al Ericăi Jong. În întregime, textul său îl găsiți în revista Viața medicală. Mai jos, un fragment relevant:

Nu este uşor să te pronunţi despre romanul Teama de zbor, căci Erica Jong l-a scris cam prea devreme, în sensul că publicul american nu era pregătit să recepteze un discurs al unei… femei, atât de liber şi dezinhibat despre sex, de unde şi eticheta scandalos: o femeie de 31 de ani scrie ca şi cum pana i-ar fi aparţinut unui bărbat, tip Henry Miller.

În veacul XXI, putem spune că, în ciuda unor concesii făcute marketingului (libertinism osten­tativ, supralicitarea sexului, per­ver­siuni tip scatologie, coprofilie etc.), nu este vorba de un roman pornografic (a fost acuzat illo tempore şi de aşa ceva, cu tot succesul de public), ci de un tipic roman erotic hard: descărcare şi iniţiere pe fundal psihanalitic, fără pic de ipocrizie, ce-i drept, fără profunda frumuseţe poetică şi analitică a unui Mishima, să zicem.

Isadora este, aşa cum am mai spus, soţia unui psihanalist chinez, ţintuită de o teribilă teamă de a zbura. Îndemnată de soţ să se supună analizei timp îndelungat, se confruntă cu aventuri ce devin în acelaşi timp contact direct cu propriul inconştient şi cu realitatea externă.

Limbajul şi întâmplările povestite cuceresc cititorul prin alerteţe, autoironie, prin iscusinţă disociativă şi altitudinea aluziilor culturale, încât uităm de aspectele „tehnice“ de progres personal al Isadorei. Teama de zbor a fost manifestul feministelor anilor şaptezeci, dar pentru vremurile noastre poate fi o cheie de lectură a relaţiilor interpersonale şi totodată o radiografie a acelor vremuri, ce şi-a păstrat prospeţimea şi temeritatea novatoare.

  



Editura TREI
  va  invita in  perioada 19-22 iulie 2012 , la prima editie a Festivalului de Carte si Muzica, organizat la Brasov de Asociatia Culturala Libris.

Locatie: Piata Sfatului din Brasov

Program: Joi -Sambata, 10.00 – 22.00
                      Duminica, 10.00 – 20.00

Grupul Editorial TREI va asteapta pe ALEEA CARTII din Piata Sfatului, cu noutati si reduceri de 30% !

 

%d blogeri au apreciat asta: