Tag Archive: asistenta sociala



VinovatulNu ştia câtă vreme a stat ghemuit în şifonier, dar după un timp auzi pe cineva urcând scările. Mergeau din cameră în cameră, strigând:

— E cineva aici?

Daniel dorea să afle unde se dusese mama lui, dar când ieşi pe hol un bărbat îl înşfăcă de guler şi îl lipi de perete. Omul era doar cu puţin mai înalt decât Daniel. Purta o bluză albă. Daniel putea mirosi sudoarea sărată a bărbatului, care se diferenţia de izul afumat al casei. Stomacul omului îl apăsă pe Daniel, ţintuindu-l de zid.

— Ce mama dracului faci tu aici? întrebă bărbatul. Haide, ia-ţi numaidecât tălpăşiţa.

— Unde s-a dus mama mea?

— Mă-ta? Cine-i mă-ta?

— Locuia aici, hainele ei sunt încă aici.

— Drogaţii au dat foc locului, nu-i aşa? Afară cu ei, cu toţi. Nici măcar nu şi-au dat seama că izbucnise un incendiu. A trebuit să chem pompierii. Toată gaşca aia nenorocită putea să-şi dea duhul.

— Şi mama mea?

Nu ştiu nimic despre mama ta. I-au luat pe toţi, pe tărgi. Unul dintre ei era făcut scrum. Era de-a dreptul dezgustător. Nu-ţi puteai da seama dacă era bărbat sau femeie.

Daniel se răsuci din strânsoarea lui şi o zbughi pe scări în jos. Auzi cum bărbatul îl striga. Îl podidi plânsul în timp ce cobora şi apoi alunecă şi căzu pe trepte. Îşi julise braţul, dar nu simţi câtuşi de puţin acest lucru. Se ridică şi ieşi în fugă pe uşă, apucând-o prin iarbă şi împiedicându-se iarăşi, de această dată de conul de dirijare a traficului. Piciorul său atinse trotuarul. Habar n-avea încotro alerga, dar gonea cât de repede era în stare. Ghiozdanul trebuie să-i fi căzut pe undeva, în şifonier sau pe scări, şi se simţi uşor şi iute despovărat de el.

Era beznă şi stătea pe bordură, pe West Road, când o poliţistă se apropie de el. Nu se uită la ea, dar când îi ceru să o însoţească nu se împotrivi, căci era frânt de oboseală. La secţie au sunat-o pe asistenta socială care se ocupa de el şi ea l-a dus înapoi la Minnie acasă.

  


Cu ocazia lansării noului său roman CASA ÎNGERILOR, Pascal Bruckner a fost luat la întrebări de România liberă.

Am selectat două răspunsuri în care autorul francez critică dur ipocrizia stângiștilor care ”privesc lumea cerșetorilor de la altitudine”:

Casa ingerilorFaceţi în cartea dvs. şi un pic de mişto de asociaţiile de caritate şi de celebra stângă franceză.

Păi, pentru că, teoretic, dacă eşti de stânga, vrei să îi ajuţi pe cei mai neajutoraţi. Dar de fapt, în Franţa, stângiştii privesc lumea cerşetorilor de la altitudine, din luxoasele lor mansarde. Facem ceea ce a făcut de curând Papa Francisc. I-a spălat pe săraci pe picioare. Aşa, şi? Ce rezolvăm cu asta? Când, în mod normal, orice părinte trebuie să-şi înveţe copiii să se spele singuri pe picioare, noi le transmitem săracilor mesajul că e în regulă să rămână în postura de asistaţi. Nu, acest mesaj e complet greşit. Săracii nu au nevoie să-i spele Papa pe picioare, ci ca guvernele din ţările lor să le facă bune politici sociale, să creeze locuri de muncă pentru ca săracii să-şi cumpere din banii câştigaţi de ei în mod cinstit săpunul cu care să se spele pe picioare. Asociaţiile de caritate îşi fac treaba cât pot de bine, dar fără o politică serioasă, facerea de bine nu rămâne decât o utilă tehnică de PR, o ”demonstraţie”, un show.

Acum nu ştiu câţi cerşetori autohtoni mai aveţi, cert este că ţările din Estul Europei, cu voia dvs., România fiind prima pe listă, vă trimit serioase ”întăriri”.

Parisul este cosmopolit şi din această privinţă. Primim cerşetori din toată lumea. Sunt, pe de o parte, faimoşii ”clochards”, băieţii noştri, dar, în plus, îi avem pe cerşetorii africani, deloc puţini la număr, nota de plată de pe când Franţa avea pretenţii de imperiu, şi, mai nou, cerşetorii Uniunii Europene, printre care se numără, desigur, şi cei din ţările fostului bloc sovietic.  Cu toţii însă, indiferent de origine, au nevoie de politici sociale serioase şi nu doar de acte de caritate. Bănuiesc că ştiu să se spele singuri pe picioare.

  

Vruuum… Ma’ina.


Nimeni nu veni să-i deschidă uşa, dar auzi scâncetul unui copil mic prin fereastra de la parter din stânga ei, care era întredeschisă. Ciocăni din nou, mai repede decât ar fi făcut-o dacă n-ar fi vrut să-şi abată atenţia de la propriile gânduri, iar de data asta, se auzi o voce îndepărtată:

— Stai că vin, ce dracu’!

Uşa se deschise brusc şi în prag apăru o femeie care avea în acelaşi timp înfăţişare de copil şi de babă, îmbrăcată într-un tricou bleu murdar şi o pereche de izmene bărbăteşti de pijama. Avea aceeaşi înălţime ca şi Kay, dar era scofâlcită; oasele feţei şi sternul ieşeau în evidenţă pe sub pielea albă străvezie. Părul aspru şi vopsit într-un roşu intens, arăta ca o perucă proţăpită în creştetul capului, pupilele erau minuscule, iar pieptul era ca şi inexistent.

— Bună, tu eşti Terri? Sunt Kay Bawden, de la Serviciile Sociale. Îi ţin locul lui Mattie Knox.

Pe toată pielea cenuşiu-albicioasă a braţelor fragile ale femeii se vedeau cicatrici argintii, iar pe interiorul unui antebraţ era o inflamaţie roşie urâtă. O suprafaţă întinsă de ţesut cicatrizat pe braţul drept şi pe partea de jos a gâtului dădeau pielii un aspect lucios de plastic. Kay cunoscuse o narcomană din Londra care-şi incendiase din greşeală casa şi-şi dăduse seama prea târziu ce se întâmplă.

— Mda, bine, spuse Terri, după o pauză excesiv de lungă. Când vorbi, păru mult mai vârstnică; mai mulţi dinţi îi lipseau. Se întoarse cu spatele la Kay şi coborî câteva trepte instabile spre holul întunecat. Kay o urmă. Casa mirosea a mâncare stricată, a transpiraţie şi a mizerie nemişcată din loc. Terri o conduse pe Kay prin prima uşă la stânga, într-o cameră de zi minusculă.

Nu vedeai cărţi, picturi, fotografii sau televizor. Nimic în afară de două fotolii mizerabile şi un set stricat de rafturi. Podeaua era înţesată de tot felul de resturi. O stivă de cutii nou-nouţe din carton lipite de perete făceau notă discordantă.

  

afis-Moarte subita

  

Un băieţel desculţ stătea în picioare în mijlocul podelei, îmbrăcat în tricou şi cu un scutec Pampers umflat. Kay ştia din dosar că băieţelul avea trei ani şi jumătate. Smiorcăitul lui părea inconştient şi nemotivat, ca un fel de maşină de zgomot ca să semnaleze că se afla acolo. Strângea în mână un pacheţel de cereale miniatural.

— Deci, el trebuie să fie Robbie! zise Kay.

Băiatul se uită la ea când îi rosti numele, dar continuă să scâncească.

Terri împinse la o parte o cutie metalică de biscuiţi zgâriată, care se afla pe unul dintre fotoliile murdare şi ferfeniţite, şi se ghemui pe scaun, privind-o pe Kay pe sub pleoapele grele. Kay ocupă celălalt fotoliu, pe braţul căruia stătea cocoţată o scrumieră plină ochi. Mucurile de ţigară căzuseră pe şezutul fotoliului, le simţea sub coapse.

— Salut, Robbie, spuse Kay, deschizând dosarul lui Terri.

Băieţelul continuă să se vaite, zgâlţâind pachetul de cereale; ceva zăngăni înăuntru.

— Ce-ai acolo? întrebă Kay.

Puştiul nu răspunse, dar clătină şi mai zdravăn pachetul. O mică figurină din plastic zbură din cutie, făcu un arc şi căzu în spatele cutiilor de carton. Robbie începu să se vaite. Kay se uită la Terri, care privea lung la copil, cu chipul lipsit de expresie. În cele din urmă, Terri murmură:

— Gura, Robbie.

— Vrei să vedem dac-o putem scoate de-acolo? zise Kay, bucuroasă de pretextul ivit pentru a se ridica şi a-şi scutura partea din spate a picioarelor.

— Ia să vedem, adăugă ea.

Îşi lipi capul de zid ca să se uite în spaţiul din spatele cutiilor. Figurina se înţepenise aproape de partea de sus. Îşi împinse mâna în interval. Cutiile erau grele şi dificil de mişcat. Kay reuşi să apuce figurina, care, odată ajunsă în palma ei, văzu că era vorba de un omuleţ grăsan, ca un Buddha aşezat pe vine, de culoare purpurie.

— Ei, uite-l, zise ea.

Robbie încetă să se mai smiorcăie; luă figurina şi o puse la loc în pachetul de cereale, pe care începu din nou să-l scuture.

Kay se uită în jur. Două maşinuţe stăteau răsturnate sub rafturile deteriorate.

— Îţi plac maşinuţele? îl întrebă Kay pe Robbi, arătând spre ele.

Băiatul nu se uită în direcţia degetului ei, ci miji ochii la ea cu un amestec de calcul şi curiozitate. Apoi se duse repede să ridice o maşinuţă pe care o ţinu ridicată, ca ea s-o poată vedea.

— Vruuum, zise le. Ma’ina.

— Aşa e, spuse Kay. Foarte bine. Maşinuţă. Vruuum, vruuum.

Se aşeză din nou şi-şi scoase blocnotesul din geantă.

— Deci, Terri, cum merge treaba?

Urmă o pauză până când Terri spuse:

— Bene.

— Doar ca să ştii: Mattie a fost trimisă în concediu medical, aşa că eu îi ţin locul. Va trebui să revedem informaţiile pe care mi le-a lăsat, ca să verificăm că nimic nu s-a schimbat de când te-a văzut săptămâna trecută, bine? Deci, ia să vedem: Robbie e la creşă acum, da? Patru dimineţi pe săptămână şi două după-amiezi?

Vocea lui Kay părea să ajungă la Terry doar de la depărtare. Era ca şi cum ai fi vorbit cu cineva aflat în fundul unui puţ.

— Mda, spuse ea, după o pauză.

— Cum îi merge? Îi place?

Robbie înfipse maşinuţa în cutia de cereale. Luă unul din mucurile de ţigară căzute de pe pantalonii lui Kay şi îl strivi peste maşinuţă şi Buddha cel purpuriu.

— Mda, spuse somnoroasă Terri.

Dar Kay trecea în revistă ultima parte a notelor dezlânate pe care Mattie le lăsase înainte să fie trimisă acasă.

— N-ar fi trebuit să fie acolo azi, Terri? Nu e marţi una din zilele în care merge?

Terri părea să se lupte cu dorinţa de a dormi. O dată sau de două ori capul i se legănă un pic pe umeri. În cele din urmă, zise:

— Krystal trebuia să-l ducă acolo, dar n-a făcut-o.

— Krystal e fiica dumitale, da? Câţi ani are?

— Paisprezece, spuse Terri pe un ton visător… şi jumate.

Din însemnările pe care le-avea în faţă, reieşea că vârsta fetei era de şaisprezece ani. Urmă o lungă pauză.

Două căni ciobite stăteau la piciorul fotoliului lui Terri. Lichidul murdar dintr-una din ele avea un aspect sângeriu. Braţele lui Terri erau încrucişate peste pieptul ei plat.

— L-am îmbrăcat, spuse Terri, trăgându-şi cuvintele de undeva, din adâncul conştiinţei sale.

— Îmi pare rău, Terri, dar trebuie să întreb, spuse Kay. Te-ai drogat în dimineaţa asta?

Terri îşi lipi pe gură mâna ca o gheară.

— Noo.

  


Editura TREI va participa in perioada 6-9 octombrie la ce mai amplu congres dedicat domeniului psihotraumatologiei.

Prima ediţie a Congresului Național de Psihotraumatologie – București 2011 se dorește a fi un forum profesional de o ridicată valoare științifică, prin care specialiștii să poată prezenta și dezbate experiențe profesionale, trecute și prezente, din domeniul psihotraumatologiei și științelor conexe.

Obiectivele CNPT2011 sunt:

  • dezvoltarea științei psihotraumatologiei în România
  • promovarea relațiilor profesionale dintre specialiști și organizații ce activează în domeniul psihotraumatologiei
  • diseminarea de informații recente referitoare la teoria și practica lucrului cu stresul post-traumatic și a altor probleme asociate acestuia
  • facilitarea abordărilor, activităților și cercetărilor interdisciplinare în domeniul psihotraumatologiei
  • cunoașterea problemelor cu care se confruntă specialiștii în lucrul cu suferința umană și trauma psihică
  • consolidarea și dezvoltarea formării profesionale a tuturor specialiștilor sau viitori specialiști ce doresc să activeze în știința psihotraumatologiei sau în științele conexe

Într-o perioadă de evoluție umană în care cotidianul devine din ce în ce mai împovărător iar experiențele negative lasă urme din ce în ce mai greu de atenuat, trauma capătă forme și valențe noi și afectează viața umană în toate aspectele sale. CNPT2011 își dorește să surprindă toate aceste forme, să le încadreze în contextul social prezent și, prin schimbul de experiență dintre specialiștii ce vor fi prezenți, să identifice metodele și instrumentele disponibile în acest moment pentru îmbunătățirea vieții celor afectați.

Prima ediție a congresului se va desfășura sub tema: Dincolo de traumă: resurse și oportunități și dorește a atinge următoarele aspecte legate de trauma psihică și suferința umană.

  • prevenție și intervenție
  • educație și cercetare
  • aspecte legale și sociale
  • etică și deontologie
  • comunitate și suport social
  • înțelegere și spiritualitate

Avem încrederea și speranța că pentru noi toți, cei prezenți la acest eveniment, CNPT 2011, va deschide orizonturi noi și ne va ajuta ca, în activitatea noastră profesională, să oferim servicii profesionale mai bine adaptate nevoilor actuale.

Pentru mai multe informatii accesati urmatorul site: http://www.psihotraumatologie.ro/

  

UPDATE: Conf. univ. Diana Vasile vorbește despre trauma psihică și despre scopul congresului:

%d blogeri au apreciat: