Tag Archive: De la Filosofie la Psihanaliză & retur



Eram la Facultatea de Filosofie în anii la care Leonid Dragomir trimite în introducerea la volumul De la filosofie la psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir.

 

Între 1992-1993 am frecventat cursul de „Psihanaliză filosofică” susţinut de unul dintre pionierii psihanalizei româneşti, Vasile Dem. Zamfirescu. (…) De la catedră, profesorul Zamfirescu  „prezida” adunarea, îmi vine să spun, şi nu cred că întâmplător, pentru că expunerile sale concentrate şi sistematice despre conceptele fundamentale ale psihanalizei înaintea unei asistenţe foarte numeroase erau subliniate de o frapantă prestanţă.

Cursul îi reunea cu deosebire pe studenţii de la Filosofie, Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă Socială, auditoriul fiind, prin urmare, destul de divers. Da, privind retrospectiv aş putea spune că noi, cei prezenţi, eram interesaţi, captivaţi şi, unii, foarte pasionaţi de psihanaliză, cu o atitudine, mă gândesc, destul de diferită de a multora de azi, pentru care „se ştie”, din om în om şi din forum în forum, că „psihanaliza e depăşită”… şi cam atât. Atunci psihanaliza ni se părea, dimpotrivă, în avangardă, pentru noi, cei care mai auziserăm, mai citiserăm câte ceva, foarte puţin până în acel moment, prin natura împrejurărilor istorice. Psihanaliza apărea la avizierul Facultăţii de Filosofie ca unul dintre nenumăratele „cursuri opţionale” care veneau să completeze pachetul de două, trei cursuri anuale obligatorii. „Psihanaliza filosofică” era printre cele de notorietate.

Iată punctul de plecare şi sâmburele de inspiraţie pentru dialogul purtat de Leonid Dragomir cu Vasile Dem. Zamfirescu „după 20 de ani”, în vara anului 2012 şi la începutul lui 2013. Primul fiind un recenzent atent şi de o mare consecvenţă peste ani al activităţii şi creaţiei profesorului. Sunt atinse, cred, toate temele existenţiale şi de cercetare zamfiresciene.

  

  • De la filosofie la psihanalizaRelaţia paternă, mereu semnificativă biografic, dar depăşind adesea marginile biografiei.
  • Relaţia cu marxismul (şi, implicit, cu comunismul de extracţie dură al tatălui), pe care tânărul Zamfirescu este tentat să îl descopere – foarte interesant, dintr-o perspectivă personală! – ca pe un umanism, motiv pentru care se avântă în vaste documentări (citeşte toatã opera lui Marx).
  • Un scrupul care îl caracterizează şi într-alte privinţe (de pildă, cât priveşte epopeea „cincinalului Goethe”, cel impus de Noica „păltinişenilor”, Zamfirescu fiind de departe cel mai aplicat cititor).
  • Traducerile, deloc… neimportante, ca să nu spunem mai mult, din Karl Marx, György Lukács şi Herbert Marcuse (împreună cu George Purdea), Sigmund Freud, C.G. Jung, Irenäus Eibl-Eibesfeldt ş.a. – pentru a lăsa la urmă glorioasa transpunere în româneşte a Criticii facultăţii de judecare, alături de Al. Surdu (ar fi poate cazul ca Vasile Dem. Zamfirescu să fie mai mult pus în lumină şi ca un mare traducător).
  • Descoperirea psihanalizei, episod nodal, azi, în mitologia personală a lui Vasile Dem. Zamfirescu, urmată de analiza realizată cale de doi ani cu Eugen Papadima, întreruptă de emigrarea analistului.
  • Constantele preocupări, de la un punct încolo, de etologie, încercând calibrarea ştiinţifică a reflecţiei despre raportul dintre natură şi cultură.
  • Ori acelea oscilând „între logica inimii şi logica minţii”, ilustrând raportul Geist-Seele/ spirit-suflet, tema atât de mult invocată de Constantin Noica (Vasile Dem. Zamfirescu fiind, într-adevăr, cel puţin din acest punct de vedere, elevul lui Noica).
  • Încercările supradeterminate de psihanalizare culturală a etosului şi a comunismului românesc, cristalizate recent în memorabilul concept al „nevrozei balcanice”.

  

Un fir roşu traversează întregul volum de dialoguri, iar acesta este relaţia cu Constantin Noica, Zamfirescu numărându-se, precum prea bine se ştie, printre ucenicii de vază ai acestuia, cel puţin până la un punct. (…) Poate că tânărul Zamfirescu pornise în căutarea tatălui bun, aşa cum interpreta Horia Pătraşcu într-un articol recent despre cartea de faţă. Din acest punct de vedere, marea pondere a observaţiilor despre relaţia cu Noica nu are de ce să ne mire. Ar fi fost nefiresc să nu fie. Interesante peste toate mi se par însă punctele de discontinuitate, de ruptură, de „despărţire” ale lui Vasile Dem. Zamfirescu. (…)

Citește întreaga cronică a lui Dorin-Liviu Bîtfoi în revista CULTURA

 

Reclame

În căutarea tatălui bun


Trăirea originară a lui Vasile 
Dem. Zamfirescu, sentimentul său fundamental, pare să fie căutarea părintelui bun, a tatălui drept, a celui care răspunde cu iubire iubirii, cu adevăr adevărului şi cu bine binelui.

 

E ceea ce-l face să-l caute pe Noica şi să intre în lumea lui, supunându-se la nenumărate cazne pentru a afla în realitate idealul sinelui – Tatăl cel drept. Un tată bun, spre deosebire de cel real care i-a trezit puternice sentimente de aversiune, un tată care l-a făcut să-şi descopere ideea, dar care îşi dezvăluie la rândul său părţile sale de subiectivism, arbitrariul din spatele atitudinilor şi relaţionărilor sale.

Este ceea ce-l face să prefere să nu recunoască existenţa lui Dumnezeu mai curând decât să accepte un Dumnezeu rău, un Tată ceresc rău, origine primă a tuturor nedreptăţilor vieţii şi în primul rând a nedreptăţii supreme, moartea. De aceea, Vasile Dem. Zamfirescu va vorbi despre o „nedreptate ontică“, altfel spus o nedreptate pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere, o nedreptate unde nu există vinovat, ci doar victime.

De la filosofie la psihanalizaPutem descifra în felul în care Vasile 
Dem. Zamfirescu rezolvă problema metafizică a răului şi o „răzbunare“ – inconştientă – exprimată indirect prin anihilarea, prin aneantizarea, prin „uciderea“ Tatălui ceresc, presupus nedrept. Fiindcă este nedrept, Tatăl ceresc este „ucis“ în această proclamare a unei nedreptăţi ontice, lipsite de cauză.

În acelaşi castel „pur“ al spiritului nicasian Vasile Dem. Zamfirescu face experienţa destructurării unei prietenii „absolute“, cea cu Gabriel Liiceanu, veche de douăzeci de ani, ca urmare a unei referinţe sarcastice a autorului Jurnalului de la Păltiniş la adresa lui, nedreptate dureros resimţită. (Din nefericire pentru cazuistica psihologică, filosofică, dar şi pentru literatura epistolară, nu avem publicat schimbul de scrisori dintre cei doi mari prieteni din momentul producerii rupturii. Îi rugăm pe această cale pe distinşii noştri scriitori să se mai gândească o dată asupra refuzului de publicare a acestor preţioase documente, deosebite, suntem siguri, şi prin valoarea lor literară). Deşi Noica nu este direct responsabil pentru acest episod, totuşi, dat fiind că încuraja competiţia între discipoli, se poate spune că, într-o anumită măsură, a creat condiţiile producerii lui.

Intenţia fundamentală a lui Vasile Dem. Zamfirescu, de a găsi în cultură, în spirit ceea ce nu a găsit în viaţă – dreptatea – este contrazisă de realitatea de la faţa locului. Episodul traumatic al nedreptăţii relaţiei cu tatăl real nu-şi găseşte „rezolvarea“ în această evaziune spirituală, culturală. Dimpotrivă, Vasile Dem. Zamfirescu vede cum pereţii de cleştar palpită viu, visceral, umoral şi cum aerul îngheţat al culturii de performanţă miroase greu a sânge, fiere şi flegmă.

De aceea, următorul pas al lui Vasile Dem. Zamfirescu va fi să se reîntoarcă la viaţă, să dovedească rădăcinile organice ale acestei construcţii, să deconspire „impuritatea“ spiritului. Pe lângă interesul clar, teoretic, putem citi aici şi o formă de răzbunare a dezamăgirilor suferite. Vasile Dem. Zamfirescu însuşi interpretează „despărţirea de Noica“ drept un nou act de revoltă împotriva părintelui. Despărţirea constă în alegerea psihanalizei ca domeniu de expertiză, prin urmarea unei analize personale cu Eugen Papadima şi, finalmente, prin îmbrăţişarea profesiei de psihanalist.

O răzbunare pe faţă, câtă vreme pentru Noica psihanaliza şi psihologia – al căror obiect de studiu este „sufletul“, „sufleţelul“ – erau discipline demne de tot dispreţul. În rezistenţa lui Noica faţă de psihanaliză se poate intui prezenţa a ceva ascuns, ascuns pe care Vasile Dem. Zamfirescu l-ar putea aduce la iveală, iar aici întâlnim cea de-a doua răzbunare: distrugerea celei mai dragi credinţe a lui Noica, credinţa în Spiritul pur.
În sfârşit, prin psihanaliză, Vasile Dem. Zamfirescu se întoarce spre sine însuşi, unde are ultima surpriză în privinţa nedreptăţii. Constată că el însuşi este nedrept, că el însuşi se comportă injust şi copilăreşte faţă de semenii săi, mai ales faţă de partenerele lui, pe care vrea mereu să le pună în inferioritate.

În străfundul său, rezultă în urma analizei, crede că totul i se cuvine, că, precum un copil, el trebuie doar să primească şi să nu dea nimic înapoi. Dar a primi fără să dai este una din originile nedreptăţii, cealaltă fiind reprezentată de indisponibilitatea de a primi, de a accepta, de un exces de „donaţie“. Cu această descoperire a „tatălui nedrept“ din el însuşi, a obiectului internalizat, începe procesul de maturizare a sinelui – finalitate a demersului psihanalitic.

Vasile Dem. Zamfirescu alege psihanaliza întrucât îi permite să parcurgă în ambele sensuri drumul dintre viaţă şi spirit/ cultură, permiţând o bună perspectivă asupra rădăcinilor culturii în solul, uneori noroios, al vieţii, dar şi asupra subţirilor nervuri care-i transportă seva înspre delicata-i eflorescenţă.

Fragment din recenzia lui Horia Pătrașcu din revista Cultura

la volumul DE LA FILOSOFIE LA PSIHANALIZĂ ȘI RETUR

      

 


Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

Cărţi editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea un preţ promoţional de 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

Sperând să vă deschid apetitul, iată un TOP 15 al celor mai proaspete apariții din primăvara editorială (catalogul cu toate noutățile, aici: catalog_TREI_bookfest_2014).   

  

1-Bookfest2014            

15. Oraşul abisului de Alaistair Reynolds, carte galonată cu Premiul British SF Association 2002. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, o „Belle Epoque“ în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

14. Spune-mi adevărul, doctore!. Răspunsuri uşor de înţeles la cele mai importante şi mai dificile întrebări legate de sănătate de Dr. Richard Besser cu Jeanne Besser. Zdrobind 68 de mituri medicale, autorul răspunde la chestiuni de tipul: Telefoanele mobile cauzează cancerul? Pot să răcesc dacă stau în ploaie? Băuturile carbogazoase îngrașă?… și câte și mai câte!

13. Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci la Paris de Stanislas Pierret & Arnaul Littardi. Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării. Și la Bookfest, se lasă cu un eveniment (de lansare)!

12. Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor de Lawrence Cohen. O carte scrisă de autorul Rețetelor de jocuri care spune că a constatat ”o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului” și care crede că am putea vorbi chiar de o epidemie…

11. Să nu te întorci niciodată! de Lee Child. „Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frica în agresiune.“, scrie Kirkus Review. Versiunea cinematografică a seriei Jack Reacher a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.   

  2-Bookfest2014

  

10. De la Filosofie la Psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. ”A relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu”, îl descrie Observatorul cultural pe ”eroul” acestei istorii intelectuale.

9. Locuri întunecate de Gillian Flynn (pe care o știți deja din Fata dispărută). „Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existenţa sordidă a indivizilor lipsiţi de moralitate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.”, aprecieză Daily Mail.

8. De 19 ori Katherine de John Green. După Căutând-o pe Alaska, autorul vine cu o nouă poveste plină de umor și de replici deștepte. ”Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.“, recenzează teenreads.com. E o carte în care personajul principal vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor. Hm!

7. Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda. Care sunt ingredientele necesare pentru formarea unui cuplu armonios? Ce fel de prejudecăţi pun în pericol împlinirea sexuală? Și cum pot fi prezise şansele pentru o relaţie durabilă? Aflați răspunsurile completând cele 24 de teste (validate științific) propuse de psihologul american.

6. Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative de Horia Pătraşcu. ”Cartea explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.   

 3-Bookfest2014

  

5. La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre, un autor care știe toate trucurile pentru a te prinde în lațul său narativ. „Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, se citeşte pe nerăsuflate”, scrie Les Echos.

4. Românii la psiholog: Interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi consemnate de Iuliana Alexa. Redactorița-șefă de la ediția românească a revistei Psychologies discută despre cuplu, maturizare, parentaj și psihoterapie cu 27 de nume importante ale psihoterapiei românești (Ion Vianu, Irina Holdevici, Vera Șandor, Diana Vasile), dar, ca un bonus, și cu 9 somități din Occident (Franz Ruppert, Nossrat Pesseschkian etc.).

3. Fiul cel bun de Pascal Bruckner. Un surprinzător roman-confesiune: în fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, ”fiul cel bun” se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankelevitch şi al lui Barthes, un tată iubitor şi un scriitor de succes…

2. Minţi conducătoare. Istorii de viaţă ale liderilor mondiali a celebrului psiholog american Howard Gardner. Lucrarea psihologului de la Harvard nu este o banală carte despre leadership, ci o abordare nuanțată a traseului, charismei și influenței mai multor lideri ce-au marcat secolul XX: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Mahatma Gandhi etc.

1. EPIC. Legende fantasy de John Adams. Aveți acum traducerea unei antologii de zile mari cu nume impresionante. „O vitrină excelentă a tot ce are mai bun literatura fantasy actuală“, punctează Publishers Week. Îi veți regăsi aici pe George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a. Cu acest volum (și cu alte două la fel de noi – vezi aici), Editura Trei lansează o nouă colecție de literatură FANTASY 🙂  

 

%d blogeri au apreciat asta: